Legea 10/2001. Decizia nr. 418/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 418/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-11-2012 în dosarul nr. 418/2012
DOSAR NR._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.418 A
Ședința publică de la 21.11.2012
Curtea constituită din:
P. - I. A. H. P.
JUDECATOR - E. V.
GREFIER - Ș. P.
***** *****
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelanții-reclamanți N. M. și N. L., împotriva sentinței civile nr.915 din 10.05.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
P. are ca obiect – Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă apelanții-reclamanți N. M. și N. L. (aceasta fiind și personal) și asistați de avocat C. B., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/21.06.2012, emisă de Baroul București – SCA”C., P. & O.”, aflată la fila 3 dosar, lipsind reprezentantul intimatului-pârât M. FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Avocatul apelanților-reclamanți solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, constând în depunerea unui extras de pe site-ul Primăriei din care rezultă legea în baza căruia a fost restituit imobilul litigios către foști proprietari, respectiv hotărâri judecătorești care au fost pronunțate într-o ipoteză similară, având în vedere că în motivele de apel s-a referit la ceilalți locatari și chiriași care au încheiat contract de vânzare-cumpărare pentru celălalt apartament din imobil, respectiv la R. I., înscrisuri pe care le depune la dosar.
De asemenea, solicită încuviințarea probei cu martori prin care urmează să dovedească buna credință a apelanților la dobândirea imobilului.
Curtea, în urma deliberării admite proba cu acte, la cererea avocatului apelanților-reclamanți, administrată astăzi în ședință publică și respinge proba cu audierea unui martor, întrucât pe buna sau reaua credință urmează să se verifice dacă s-au pronunțat instanțele în admiterea revendicării și consideră că nu pot fi admise probe peste acest aspect care a fost dezbătut de instanță.
Avocatul apelanților-reclamanților declară că nu mai are alte cereri de solicitat în cauză.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat și probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de apel.
Avocatul apelanților-reclamanți, având cuvântul, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, în principal pentru suma stabilită prin raportul de expertiză la momentul rămânerii definitive și irevocabilă a sentinței pronunțată în dosarul de revendicare, iar în subsidiar, în situația în care se va considera că se impune acordarea despăgubirilor la nivelul la care a fost depusă cererea modificatoare în dosar, la acel moment de 18.01.2011.
Consideră că sentința atacată este netemeinică și nelegală pentru următoarele aspecte:
Pe de o parte, principalul motiv pentru care a fost respinsă cererea de chemare în judecată l-a constituit motivarea instanței de fond potrivit căreia apelanții-reclamanți nu ar fi îndreptățiți la restituirea prețului de piață actualizat, având în vedere că aceștia au fost de rea credință la dobândirea imobilului, rea credință care a fost constatată cu putere de lucru judecat în cadrul dosarului ce a avut ca obiect revendicarea imobilului de către foști proprietari.
Consideră că, nu se poate discuta de o putere de lucru judecat atâta timp cât obiectul acelei cereri era o acțiune în revendicare, în care urma să se dispună cu privire la compararea unor titluri și nicidecum la desființarea contractului de vânzare-cumpărare, ci urma să se rețină buna sau reaua credință în dosarul de fond, care privea litigiul dintre foști proprietari și apelanții-reclamanți în măsura în care se vorbea doar de desființarea contractului de vânzare-cumpărare.
Astfel cum, în mod corect au reținut instanțele anterioare în cadrul dosarului de revendicare, în sensul că ceea ce este relevant și importat în admiterea acțiunii în revendicare este compararea titlurilor de proprietate și nicidecum stabilirea bunei sau relei credințe a apelanților reclamanți din prezenta cauză.
În măsura în care se va trece peste acest aspect și se va constata că nu a fost reținută buna sau reaua credință de către instanțele care au soluționat acțiunea în revendicare și că această primă critică este întemeiată în ceea ce privește motivul de apel, consideră că se impune admiterea acțiunii, având în vedere că apelanții reclamanți au fost de bună credință la dobândirea bunului. Pe de o parte, pentru că aceasta nu a fost contestată de pârât sub nici o formă, iar prezumția este bună credință și, pe de altă parte, chiar dacă se presupune că trebuie făcută dovada bunei credințe, consideră că aceasta a fost făcută pe deplin prin înscrisurile depuse la dosar, de unde rezultă că reclamanții au făcut minime diligențe și au avut în vedere o situație similară în care s-a aflat vecinul acestora, d-nul R. I., care a avut un contract încheiat cu o lună înaintea contractului lor, astfel că, față de acest aspect apelanții – reclamanți cu bună credință au considerat că poate fi achiziționat imobilul.
Totodată, urmează a reține faptul că apelanții-reclamanți au locuit în imobil de peste 50 ani și l-au cunoscut ca proprietar în urma locuirii în imobil, respectiv pe d-nul Sipiceanu pe care l-au considerat tot timpul proprietar și nu altă persoană, și, cunoșteau că în privința acestuia nu există moștenitori.
Un alt motiv care i-a determinat pe apelanții-reclamanți să încheie contractul și care denotă buna credință este acela că în momentul în care s-a pus acea viză a controlului preventiv au considerat că este făcută verificarea de către stat, care este vânzător, statul fiind cel care verifică dreptul său de proprietate și legalitatea actelor încheiate.
De asemenea, urmează a se reține că imobilul a fost restituit în baza unei legi care a intrat în vigoare ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, contract care a fost încheiat în anul 1997, în timp ce imobilul a fost restituit în baza Legii nr.10/2001.
Concluzionând, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat.
Referitor la cheltuielile de judecată, provocate de acest proces, arată că urmează a le solicita pe calea unei acțiuni separate.
Curtea reține pricina spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 18 ianuarie 2011, pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, reclamanții N. M. și N. L. au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, la plata prețului de piață al imobilului situat în București, .. 3, ., dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare nr._/112/1997.
Prin sentința civilă nr. 5140 din 14 iunie 2011 Judecătoria Sectorului 5 București a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a III a Civilă la data de 09 august 2011 sub nr. de dosar_ .
Tribunalul București – Secția a III a Civilă, prin sentința civilă nr. 915 din 10 mai 2012 a respins ca nefondată acțiunea.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că: reclamanții au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la plata prețului de piață al imobilului situat în București, .. 3, ..
Acest imobil este dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare nr._/112/1997, prin cumpărare de la . temeiul Legii nr. 112/1995.
Imobilul a fost revendicat de foștii proprietari, acțiunea acestora fiind admisă prin sentința civilă nr. 3569/2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, definitivă și irevocabilă.
Potrivit art. 501 alin. 1 proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea Legii nr. 112/1995 au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor.
Aceste dispoziții se aplică atât în situația în care contractul a fost anulat printr-o hotărâre judecătorească, dar și în situația în care față de fostul cumpărător s-a admis acțiunea în revendicare formulată de fostul proprietar.
Astfel, chiar dacă art. 50 și 501 nu explicitează ce trebuie să se înțeleagă prin desființarea contractelor,interpretarea dată de practica judiciara este în sensul că această desființare are în vedere atât situația în care contractul a fost anulat ori constatat nul printr-o hotărâre judecătorească, dar și situația în care față de cumpărător s-a admis acțiunea în revendicare formulată de fostul proprietar.
Această interpretare este susținută de prevederile art. 20 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 8 din Legea nr. 1/2009, care prevede că:
În cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, chiriașii care au cumpărat cu bună credință imobilele în care locuiau și ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desființate, fie ca urmare a unei acțiuni în anulare, fie ca urmare a unei acțiuni în revendicare, prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la asigurarea cu prioritate a unei locuințe din fondurile de locuințe gestionate de consiliile locale și/sau de M. Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor.
Chiar dacă acest text privește un alt drept al chiriașului cumpărător decât cel ce face obiectul prezentului litigiu, el dezvăluie intenția legiuitorului de a asimila desființării contractului nu doar situația în care acesta a fost anulat sau constatat nul, ci și pe aceea în care cumpărătorul în baza unui contract a fost evins într-o acțiune în revendicare.
Prin urmare, dreptul chiriașului cumpărător ., fără a fi fost constatat nul, a fost desființat într-o acțiune în revendicare, de a primi o despăgubire este reglementat de dispoziției art. 50 și următoarele din Legea nr. 10/2001.
Cu toate acestea, în ceea ce privește întinderea despăgubirii, interesează buna sau reaua credință a cumpărătorilor dobânditori în temeiul Legii nr. 10/2001.
În speță, motivul pentru care s-a admis acțiunea în revendicare îndreptată împotriva numiților N. a fost tocmai nevalabilitatea titlului lor de proprietate – dobândind imobilul de la un neproprietar – coroborată cu existența în patrimoniul reclamanților a unui titlu valabil.
Nevalabilitatea titlului pârâților din litigiul anterior a fost dedusă din dobândirea de către aceștia a imobilului din București, .. 3, printr-un contract de vânzare-cumpărare încheiat cu rea credință, adică cu nerespectarea dispozițiilor actului normativ în baza căruia au contractat, respectiv ale Legii nr. 112/1995.
Aceste considerente, determinante pentru pronunțarea soluției în acțiunea în revendicare, nu pot fi ignorate, după cum nu pot fi reevaluate în prezenta cauză, față de puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 3569 din 19 mai 2006 a Judecătoriei Sectorului 5 București, definitivă și irevocabilă.
Tribunalul a reținut că în acțiunea în revendicare, instanța a statuat irevocabil asupra relei credințe a cumpărătorilor care cu minime diligențe aveau posibilitatea să cunoască faptul că pentru imobil foștii proprietari formulaseră cereri de restituire anterior încheierii contractului de vânzare cumpărare.
Față de principiul disponibilității care guvernează procesul civil, tribunalul a reținut așadar că cererea reclamanților, astfel cum a fost modificată la termenul din 18 ianuarie 2011, nu a fost întemeiată, reclamanții neavând dreptul la prețul de piață al imobilului, ci la prețul actualizat conform art. 50 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții. Prin motivele de apel se arată că hotărârea este netemeinică și nelegală întrucât:
Nu există putere de lucru judecat cu privire la buna sau reaua credință a apelanților – reclamanți.
În mod greșit a reținut instanța de fond că prin sentința civilă nr. 3569 din 19 mai 2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._/302/2005, s-a statuat cu putere de lucru judecat asupra relei credințe a apelanților – reclamanți la dobândirea Imobilului, deoarece: obiectul dosarului nr._/302/2005 l-a format cererea în revendicare a imobilului formulată de către S. E. și Praschivescu C. împotriva apelanților – pârâți (ipoteză în care instanța nu are a compara decât titlurile părților implicate în litigiu) și nu anularea contractului de vânzare-cumpărare (ipoteză în care instanța verifică în mod obligatoriu buna sau reaua credință a cumpărătorului); în raport de obiectul cererii de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București sub nr._/302/2005, în virtutea principiului disponibilității, instanța nu putea decât să compare titlurile invocate de părțile în litigiu, neputând analiza buna sau reaua credință a apelanților – reclamanți, atâta timp cât aceasta nu avea nicio relevanță în soluționarea cererii în revendicare; atât Judecătoria Sectorului 5 București, cât și Tribunalul București și Curtea de Apel București soluționând fondul și căile de atac ale apelului și recursului în dosarul nr._/302/2005 rețin în mod expres faptul că ceea ce are instanța de analizat sunt titlurile părților implicate în litigiu, nefiind necesar a stabili buna sau reaua credință a apelanților – reclamanți, deoarece acest aspect nu este relevant pentru soluționarea cererii în revendicare; pe de altă parte trebuie precizat faptul că soluția dispusă în dosarul nr._/302/2005 nu este opozabilă altor persoane decât părțile din litigiul respectiv, neputând fi opusă intimatului – pârât din prezentul dosar, care mai mult decât atât nu o invocă și nici nu contestă buna credință a apelanților – reclamanți la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Apelanții – pârâți au fost de bună credință la data dobândirii imobilului și, pe cale de consecință, sunt îndreptățiți a primi prețul de piață și nu prețul actualizat al imobilului.
Având în vedere cele de mai sus, apelanții consideră că în cauză sunt îndreptățiți la restituirea prețului de piață actualizat, fiind de bună credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărarea deoarece:
a) buna credință se prezumă, iar intimatul – pârât nu a contestat buna credință a apelanților – reclamanți;
b) imobilul a fost restituit către P. C. și S. E. în baza Legii nr. 10/2001 ca urmare a notificării din data de 16 august 2001, astfel cum rezultă din extrasul de pe site-ul Primăriei Municipiului București privind situația Imobilului. Prin urmare apelanții – reclamanți nu aveau cum să cunoască, la nivelul anului 1997, anul în care a fost perfectat contractul de vânzare-cumpărare, faptul că Imobilul urmează a fi restituit în baza Legii nr. 10/2001;
c) apelanții – pârâți au locuit în imobil încă înainte de anul 1950, deci de mai bine de 50 de ani, și au cunoscut drept proprietar doar pe dl Sipicieanu I., persoana pe numele căreia a fost si expropriat Imobilul prin Decretul nr. 92/1950;
d) la data la care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare, în ipoteza în care, ar fi existat notificări, vânzătorul, și anume Statul Român, trebuia să refuze semnarea respectivului contract. Vânzătorul, la momentul la care a încheiat contractul de vânzare-cumpărare, față de existența prevederilor Legii nr. 112/1995, trebuia să facă verificările minime necesare și să stabilească dacă cu privire la Imobil erau formulate notificări în baza Legii nr. 112/1995. Bazându-se pe faptul că Statul Român și-a îndeplinit această obligație de diligență, fapt confirmat și de viza controlului preventiv, apelanții – reclamanți au încheiat contractul de vânzare-cumpărare;
e) mai mult decât atât, apelanții – reclamanți au semnat contractul de vânzare-cumpărarea după ce anterior aflaseră de la vecinii săi de la parter că aceștia dobândiseră proprietatea apartamentului situat în București, .. 3, parter, sector 5 și nu exista niciun impediment cu privire la dobândirea respectivului imobil. D. în considerarea celor menționate aici și la punctul d) de mai sus apelanții – reclamanți au avut convingerea că pot încheia contractul de vânzare-cumpărare, neexistând riscul ca în viitor aceștia să piardă dreptul de proprietate asupra Imobilului;
f) în litigiul dintre Praschivescu C. și S. Ecaterian, în calitate de reclamanți, și R. I. și R. E., în calitate de pârâți, având ca obiect revendicarea imobilului situat în București, .. 3, parter, sector 5, deși aceștia se aflau în ipoteza similară celei în care s-au găsit apelanții – reclamanți, instanța a reținut că aceștia sunt de bună credință
Pentru aceste motive se solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței apelante în sensul admiterii acțiunii.
Apelul este nefondat.
Prin dispozițiile art. 50 din Legea nr. 1/2001 a fost reglementat cu caracter de normă specială, dreptul chiriașilor ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea sau eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările și completările ulterioare, au fost desființate – la restituirea despăgubirilor de la Ministerul Finanțelor Publice, motiv pentru care în astfel de situații, este atrasă incidența normei speciale, fiind exclusă astfel de la aplicare – potrivit regulii general acceptate specialia generalibus derogant – norma generală, în speță, dreptul comun privind răspunderea exclusivă a vânzătorului pentru evicțiune prevăzută în art. 1337 – 1341.
Termenul de desființare a contractului are în prezent un sens mai larg decât lipsirea de efecte a actului juridic ca urmare a declarării nulității acestuia, în același cadru fiind inclusă și „ineficacitatea” actului juridic ca și titlu de proprietate asupra imobilului apărută în urma admiterii unei acțiuni în revendicare îndreptată împotriva titularului dreptului de proprietate, ce a exhibat un contract valabil încheiat.
Față de situația premisă avută în vedere de legiuitor – desființarea contractului – se impune ca instanța să analizeze condiția respectării Legii nr. 112/1995, prin corelare cu celelalte dispoziții ale Legii nr. 10/2001, în vigoare, care conferă, foștilor chiriași ale căror contracte au fost desființate, dreptul la o despăgubire.
Dispozițiile art. 50 din Legea nr. 10/2001 modificată, obligă instanța să distingă între „desființarea” contractului urmare a eludării prevederilor Legii nr. 112/1995 și „desființarea” contractului, deși acesta a fost încheiat cu respectarea prevederilor legale.
Pe de altă parte, analiza întrunirii cerințelor de valabilitate la momentul încheierii contractului de vânzare – cumpărare trebuie realizată exclusiv prin raportare la aspectele de fapt și de drept reținute prin hotărârea judecătorească irevocabilă, prin care contractul a fost desființat, hotărâre de desființare la care normele legale fac trimitere în vederea acordării despăgubirilor solicitate.
Apelanții susțin că sunt îndreptățit la restituirea prețului de piață al imobilului, în condițiile art. 501 din Legea nr. 10/2001, întrucât nu li se poate imputa vreo culpă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, iar vinovăția instituțiilor statului nu-i poate înlătura dreptul la despăgubiri la valoarea prețului de piață a imobilului.
Aceste critici nu sunt fondate, instanța de fond reținând corect că reclamantul nu se încadrează în ipoteza reglementată de textul de lege care permite restituirea prețului de piață al imobilelor.
Astfel, art. 501 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, introdus prin Legea nr. 1/2009, statuează că proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/l995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.
Rezultă că, legiuitorul condiționează restituirea prețului de piață al imobilelor către proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, de încheierea respectivelor contracte cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/l995, ceea ce nu este cazul în speță.
În verificarea îndeplinirii acestei condiții, instanța de fond s-a raportat la sentința civilă nr. 3569/2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, preluând constatările jurisdicționale din această hotărâre irevocabilă, conform cărora contractul de vânzare-cumpărare al reclamantului din prezenta cauză a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor imperative ale Legii nr. 112/1995.
Instanța de fond a dat în mod corect eficiență efectului pozitiv al lucrului judecat, reglementat de art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. 2 Cod civil, efect în virtutea căruia ceea ce s-a dezlegat jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus părților din acel litigiu, fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat.
Cum, în litigiul anterior de revendicare, în care reclamantul din prezenta cauză au fost parte, s-a statuat în mod irevocabil că actul de vânzare-cumpărare al acestuia a fost încheiat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995, statuările pe acest aspect se impun în prezenta cauză cu valoarea unei prezumții absolute de adevăr, nemaiputând fi combătute de reclamant.
Ca atare, față de efectul pozitiv al puterii de lucru judecat a sentinței civile nr. 3569/2006 a Judecătoriei Sectorului 5 București, criticile prin care recurentul-reclamant readuce în discuție chestiunea respectării dispozițiilor Legii nr. 112/1995 la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nu pot fi primite.
Raportat la constatările jurisdicționale din această hotărâre irevocabilă, conform cărora contractul de vânzare-cumpărare al reclamanților din prezenta cauză a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor imperative ale Legii nr. 112/1995, în mod corect tribunalul a constatat că în speță nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 501 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 pentru restituirea prețului de piață al imobilului, aceea a încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.
Cât privește poziția subiectivă a cocontractanților la încheierea contratului de vânzare-cumpărare, corect aceasta nu a fost analizată, întrucât condiția impusă de art. 501 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, republicată, pentru restituirea prețului de piață al imobilului este aceea ca, contractul de vânzare-cumpărare desființat prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă să fi fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, or chestiunea respectării prevederilor Legii nr. 112/1995 la încheierea contractului de vânzare-cumpărare al reclamantului a fost tranșată cu putere de lucru judecat prin sentința civilă nr. 3569/2006 a Judecătoriei Sectorului 5 București, în sensul că respectivul contract a fost încheiat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995.
Față de cele reținute, în temeiul dispozițiilor art. 296 Cod de procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanții – reclamanți N. M. și N. L. ambii cu domiciliul ales la SCA „C., P. & O.” în București, . nr. 2, ., sector 1, împotriva sentinței civile nr. 915 din 10 mai 2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – pârât Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București cu sediul în București, . Gerota nr. 13, sector 2, ca nefondat.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21 noiembrie 2012.
Președinte, Judecător, Grefier,
I. A. H. P. E. V. Ș. P.
Red.E.V.
Tehnodact.C.F.
5ex./28.01.2013
T.B.-S.3.-T.S.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 185/2012. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 2115/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
