Despăgubiri Legea nr.221/2009. Hotărâre din 27-11-2014, Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 27-11-2014 în dosarul nr. 7210/117/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
ÎNCHEIERE
Ședința publică din 27 noiembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A C.
JUDECĂTOR: A. I.
GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare apelul declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D.G.R.F.P. CLUJ, împotriva sentinței civile nr. 257 din 16 mai 2014, pronunțată în dosar nr._, privind și pe intimații M. V. I., M. H. I. M., O. F. C., S. M., S. C. R., D. S. C., având ca obiect despăgubiri Legea nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta reclamanților intimați, M. V. I., M. H. I. M., S. M., S. C. R., D. S. C., O. F. C., avocat I. C., cu împuternicire avocațială la dosar, reprezentanta Parchetului de pe Lângă Curtea de Apel Cluj, procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la data de 10 noiembrie 2014, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, răspuns la adresa efectuată către Biroul de Carte Funciară F..
Curtea, pune în discuția natura juridică a căii de atac față de dispozițiile art.5 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, în forma în care era în vigoare la data pronunțării hotărârii obiect al căii de atac.
Reprezentanta reclamanților intimați arată că este de acord cu recalificarea căii de atac.
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj apreciază că calea de atac este recursul.
CURTEA
După deliberare, dispune recalificarea căii de atac din apel în recurs iar în temeiul art. 99 alin. 3 din Hotărârea CSM nr. 387/2005, modificată prin Hotărârea CSM nr. 614/2008, transpune cauza la completul de recurs, care va fi constituit din membrii completului de apel doamna judecător A. A. C., A. I., iar de pe lista de permanență doamna judecător C.-M. C..
Motiv pentru care,
DISPUNE
Transpune prezenta cauză la completul de recurs, pentru termenul din data de 27 noiembrie 2014, ce urmează a fi constituit din membrii completului de apel, respectiv doamna judecător A. A. C. și A. I., iar de pe lista de permanență doamna judecător C.-M. C., conform art. 99 alin. 3 din Regulamentul de ordine interioară.
Dată și pronunțată în ședința publică din 27 noiembrie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
A. A. C. A. I. C. B.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 1361/R/27.11.2014
Ședința publică din 27 noiembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A C.
JUDECĂTOR: A. I.
JUDECĂTOR: C.-M. C.
GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D.G.R.F.P. CLUJ, împotriva sentinței civile nr. 257 din 16 mai 2014, pronunțată în dosar nr._, privind și pe intimații M. V. I., M. H. I. M., O. F. C., S. M., S. C. R., D. S. C., având ca obiect despăgubiri Legea nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta reclamanților intimați, M. V. I., M. H. I. M., S. M., S. C. R., D. S. C., O. F. C., avocat I. C., cu împuternicire avocațială la dosar, reprezentanta Parchetului de pe Lângă Curtea de Apel Cluj, procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la data de 10 noiembrie 2014, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, răspuns la adresa efectuată către Biroul de Carte Funciară F..
Curtea, din oficiu, invocă motivul de ordine publică privind constituirea completului de judecată în primă instanță pentru neparticiparea procurorului.
Reprezentanta reclamanților intimați arată că procurorul a fost citat dar a invocat faptul că nu se impune participarea sa la dezbateri.
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, apreciază că nu se impunea participarea procurorului. Arată că la Tribunalul Cluj acesta a participat la câteva termene de judecată, dar nu a participat la dezbaterea cauzei care a avut loc în data de 16 mai 2014, participarea procurorului se impune, conform art. 4 alin. 5 din Legea nr. 221/2009, numai în cauzele în care se solicită să se constate caracterul politic al condamnării sau al măsurii administrativ.
Arată că în prezenta cauză participă în baza art. 45 din V.C.P.C. și consideră că nu este un motiv de nulitate a hotărârii.
Curtea, reține cauza în pronunțare pe motivul de ordine publică.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 257/16 mai 2014 a Tribunalului Cluj a fost admisă în parte acțiunea civilă precizată formulată de către reclamanții M. V. I., M. H. I. M., O. F. C. și S. M., decedată în cursul procesului acțiunea fiind continuată de către succesorii săi, S. M., S. C. R. și D. S. -C. împotriva pârâtului S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și în consecință:
Pârâtul a fost obligat să achite reclamanților suma de 85.655 lei cu titlu de despăgubiri parțiale.
Au fost respinse restul pretențiilor privind bunurile mobile și contravaloarea lucrărilor de reabilitare și renovare a casei.
Pârâtul a fost obligat să achite reclamanților suma de 4344 lei cheltuieli de judecată parțiale.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că antecesorul reclamanților M. H., decedat la data de 28.12.1975 confrom certificatului de moștenitor nr. 700/8.04.1977 eliberat de notariatul de Stat Județean Cluj a fost condamnat politic de două ori, prin Sentința penală nr. 289/4.10.1955, pronunțată de Tribunalul M. teritorial al orașului Stalin pentru infracțiunea de favorizare a infractorului, prevăzută și pedepsită de art. 284 pct. 3 alin. ultim raportat la art. 209 Cod penal (fila 10 dosar) și respectiv, prin Sentința penală nr. 12/29.01.1959, pronunțată de același tribunal, pentru infracțiunea de uneltire contra ordinei sociale, prin agitație, prevăzută și pedepsită de art. 209 pct. 2 lit. a Cod penal (fila 55 dosar).
Prin ambele sentințe s-a dispus și confiscarea averii.
Anterior condamnării, odată cu ocazia arestării, respectiv în 25.12.1954, așa cum rezultă din procesul-verbal încheiat, s-a procedat la percheziționarea casei și la inventarierea bunurilor care au fost confiscate. Printre bunurile respective fiind menționată o casă, compusă din trei camere, hol, două cămări, o bucătărie, două pivnițe, construite în 1936 ( fila 8).
După cea de-a doua arestare, organele de miliție au procedat din nou la inventarierea bunurilor, acestea fiind puse sub sechestru, potrivit procesului-verbal datat 30 iulie 1959 (fila 13-15).
După prima condamnare, defunctul s-a adresat organelor statului pentru recuperarea bunurilor sale, situație în care în dosarul informativ aflat în arhivele CNSAS se regăsește un referat întocmit în data de 6 aprilie 1956, din care rezultă că urmărindu-se obținerea unei declarații în sensul că a primit toate obiectele după reîntoarcerea sa din închisoare și astfel nu mai are nici o pretenție, acesta a refuzat categoric să o dea, arătând că, în timpul cât a fost deținut, gospodăria lui a fost distrusă, i-au fost furate o . bunuri mobile, precum și țiglele de pe un șopru, situație în care acesta s-a dărâmat.
A mai arătat faptul că a luat legătura cu procurorul general al P.P.R. și că îi va da în judecată pe cei vinovați.
D. urmare, M.A.I.– Regiunea Stalin a dat ordin Raionului F. să procedeze la luarea unor declarații de la indivizii care au avut lucrurile în custodie care vor arăta ce s-a făcut cu lucrurile lipsă (fila 11-12 dosar).
Din declarațiile testimoniale luate prin comisie rogatorie de către Judecătoria F. (filele 25-26 dosar_ ), a reieșit că toate construcțiile deținute de către tatăl reclamanților respectiv, două construcții din satul Pojorâta au fost confiscate de C.A.P., adică o casă mai mare, cu vreo trei patru camere, și una mai mică, care avea destinația de bucătărie de vară și cuptor.
În curte mai existau două grajduri și o șură, iar după preluare au fost locuite de diverse persoane – muncitori forestieri, persoane de etnie rromă, iar în grajduri au fost adăpostite animalele C.A.P. –ului.
Persoanele care au locuit acolo au devastat imobilul și au produs stricăciuni, din cele două grajduri, existând doar unul.
Antecesorul reclamanților a mai deținut o cabană situată în pădure și construită din lemn.
Martorul a mai arătat că cea de–a doua construcție la care a făcut referire, constituind bucătăria de vară și cuptorul nu mai există. În curte era amplasat și un foișor, în care exista o masă și scaune de grădină, întreaga gospodărie fiind una de frunte în . care a construit casă din cărămidă.
Celălalt martor audiat, a arătat că la momentul restituirii casei moștenitorilor nu mai existau decât zidurile casei mari, casa mică nu mai exista, de asemenea, din șură a mai rămas doar o parte.
Acesta a dat detalii în privința cabanei care era amplasată pe valea Pojortei, cu fundație din piatră, din lemn, căreia securitatea i-a dat foc pentru a nu se adăposti în ea partizanii și avea două încăperi.
D. urmare, având în vedere probațiunea administrată în cauză și raportat la prevederile art. 5 alin 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 interpretate prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 6/2013, tribunalul a admis în parte cererea doar în privința bunurilor mobile, valoarea acestora fiind stabilită de către expertul evaluator numit în cauză, pornind de la valoarea de înlocuire a bunurilor respective, aceasta constând în valoarea necesară pentru a realiza în prezent imobilele cu caracteristicile celor inițiale.
Instanța a apreciat că nu se impune a se avea în vedere valoarea de circulație pentru că aceasta este dată de jocul cererii și al ofertei, neconstituind valoarea reală a acestor bunuri or, pentru restabilirea situației anterioare, relevantă este prima valoare arătată.
Bunurile avute în vedere de către tribunal sunt cele două grajduri din cărămidă și o șură din scânduri, în suprafață de 30 m.p. fiecare încăpere, în valoare de 18.920 lei, o bucătărie de vară construită din cărămidă pe fundație din beton, acoperită cu țiglă, având o suprafață de 30 m.p., compusă dintr-o cameră cu un cuptor de copt pâine, 2 cazane din alamă înzidite pentru fiert fructe și cartofi, în valoare de 27.107 lei, un foișor având suprafața de 10 m.p., construit din lemn și acoperit cu țiglă, în valoare de 869 lei, două cotețe din lemn, pentru porci, cu suprafață totală de 8 m.p., în valoare de 695 lei, un șopron pentru lemne construit din lemn și acoperit cu țiglă cu suprafață de 12 m.p., în valoare de 1043 lei și o cabană construită din lemn, pe fundație de piatră, cu o suprafață de 45 m.p., compusă din două camere, un hol, acoperită cu carton asfaltat în valoare de 37.021 lei ( fila 249 dosar).
Expertul a avut în vedere și țigla de pe un șopru, în suprafața totală de 90 m.p. valorând 556 lei care nu va fi inclusă în rândul bunurilor supuse confiscării deși potrivit art.469 Cod Civil, reprezintă imobil prin destinație, atâta timp cât în cuprinsul acțiunii introductive s-a arătat că anexele existente la momentul confiscării averii în prezent nu mai există, iar expertul a calculat separat valoarea unui șopron pentru lemne cu tot cu țigla aferentă.
Această concluzie se desprinde și din cererea adresată de defunct organelor de miliție redată anterior din care rezultă că acel șopron din lipsa țiglelor s-a distrus.
Tribunalul a exclus bunurile mobile solicitate, precum și contravaloarea reparațiilor la casa restituită pe dreptul comun și a pomilor fructiferi care au fost distruși, raportat la decizia de recurs în interesul legii menționată anterior, pe de o parte, și având în vedere prevederile art. 5 alin. 1 din Legea nr. 221/2009,pe de altă parte, admițând în ședința publică din 9.10.2013 excepția inadmisibilității.
De menționat în privința pomilor fructiferi că terenurile respective au făcut obiectul Legii 18/1991 conform susținerilor părților.
De altfel, reclamanții s-au rezumat la a solicita în cele din urmă doar contravaloarea bunurilor arătate anterior.
În baza art. 276 C.pr.civ., Tribunalul, reținând culpa procesuală a pârâtului l-a obligat să achite reclamanților suma de 4544 lei, cheltuieli de judecată parțiale, constând în 2000 lei, reprezentând onorariul avocațial, din totalul de 2200, 544 lei, reprezentând onorariul achitat expertului evaluator imobiliar ca urmare a încuviințării expertizei de evaluare imobiliară, anterior pronunțării deciziei de recurs în interesul legii, în cele din urmă expertiza nefiind realizată, munca expertului rezumându-se la studiul dosarului și 1800 lei, onorariul cuvenit expertului evaluator al bunurilor mobile.
Tribunalul a considerat că nu poate fi reținută culpa procesuală a reclamanților raportat la cheltuielile efectuate cu expertiza de evaluare a bunurilor mobile atâta timp cât în practica constantă a instanțelor clujene au fost acordate despăgubiri și pentru bunurile mobile creându-se existând astfel o speranță legitimă a justițiabililor în sensul arătat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată în totalitate.
În motivarea recursului, care a fost întemeiat în drept doar pe dispozițiile art. 466 Noul Cod de Procedură Civilă, recurentul a arătat următoarele:
Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției prescripției invocată de pârât prin întâmpinarea dispusă în data de 28 iunie 2012 motiv pentru care în mod nelegal a admis acțiunea precizată.
Acțiunea trebuia respinsă ca prescrisă dacă instanța de fond ar fi analizat această excepție, întrucât reclamanții aveau la dispoziție trei ani de la data înlăturării măsurii confiscării, 27.10.2007 să solicite bunurile confiscate.
În ce privește valorile stabilite prin expertiza tehnică efectuată în cauză, pârâtul a arătat că expertul a procedat la evaluarea imobilelor doar prin metoda valorii de înlocuire, fără a proceda și la metoda comparației cu alte bunuri asemănătoare sau cu prețurile prevăzute în alte oferte.
Valorile stabilite de expert sunt îndoielnice și datorită faptul că valoarea de înlocuire din 24.10.2013 este mai mare decât valoarea de piață cu 24.000 lei.
În același timp expertul nu a coroborat dispozițiile legale naționale cu standardele internaționale de evaluare.
Recurentul a criticat hotărârea instanței de fond și în ceea ce privește obligarea lui la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4544 lei, apreciind că această obligare este nelegală, întrucât totalul sumelor la care a fost obligată este de 4344 lei și nu de 4544 lei, iar instanța l-a obligat și la plata contravalorii expertizei petrnu bunurile mobile a căror contravaloare instanța nu a acordat-o.
Prin întâmpinarea depusă intimații s-au opus admiterii recursului declarat de pârât, arătând că se impune menținerea soluției primei instanțe de respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune, întrucât cererea de chemare în judecată a fost formulată în termenul de 3 ani de la data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009.
Hotărârea instanței de fond este legală și în ceea ce privește acordarea valorii de înlocuire a imobilelor, dat fiind faptul că aceasta este valoarea necesară pentru a realiza în prezent imobilele cu caracteristicile inițiale, valoarea de piață ar putea fi acordată doar în situația în care imobilele ar exista și ar fi posibilă valorificarea lor la această valoare.
Cu privire la critica privind cheltuielile de judecată, intimații au arătat că pârâtul a fost obligat la plata sumei de 4344 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, astfel că, criticile privind calculul matematic al sumelor acordate este nefondat.
În ce privește onorariul achitat expertului evaluator de bunuri mobile, critica privind obligarea pârâtului la plata acestui onorariu este nefondată, chiar dacă ulterior expertiza de evaluare a bunurilor mobile nu s-a mai efectuat, date fiind dispozițiile deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii.
Conform dispozițiilor art. 137 Cod proc. civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii.
Potrivit dispozițiilor art. 4 pct. 5 din Legea nr. 221/2009, participarea procurorului la soluționarea acțiunilor întemeiate pe acest text de lege este obligatorie, cerință care în cauză nu a fost îndeplinită, curtea constatând că la soluționarea cauzei pe fond, reprezentantul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj nu a participat.
Întrucât participarea procurorului era obligatorie la soluționarea cauzei, conform textului sus arătat, lipsa reprezentantului misterului public la dezbateri atrage casarea în parte a sentinței atacate, în baza art. 304 pct. 1 Cod proc. civ., deoarece instanța nu a fost alcătuită, potrivit dispozițiilor legale.
Urmare admiterii în parte a recursului, curtea va casa parțial sentința atacată, în ceea ce privește despăgubirile parțiale stabilite pentru imobile și cheltuielile de judecată.
Curtea va menține dispozițiile sentinței atacate cu privire la capetele de acțiune respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 257 din 16.05.2014 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr._, pe care o casează parțial în ceea ce privește despăgubirile parțiale stabilite pentru imobile și cheltuielile de judecată.
Menține dispozițiile sentinței privind capetele de cerere respinse.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27 noiembrie 2014.
PREȘEDINTEJUDECĂTORI GREFIER
A. A. C. A. I. C. M. C. C. B.
Red. IA dact. GC
3 ex/12.01.2015
Jud.primă instanță: O.C.T.
| ← Reexaminare anulare cerere. Decizia nr. 1035/2014. Curtea de... | Rezoluţiune contract. Decizia nr. 631/2014. Curtea de Apel CLUJ → |
|---|
