Acţiune în constatare. Decizia nr. 193/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 193/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 03-04-2013 în dosarul nr. 13424/118/2010*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 193/C
Ședința publică din data de 03 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.
Judecător D. P.
Judecător I. B.
Grefier M. G.
Pe rol soluționarea recursului civil formulat de recurenta reclamantă S.C. M. L. S.R.L., cu sediul în comuna Lumina, ., județul C. și sediul procesual ales în C., ., ., apt.39, județul C. (la cabinet de avocat L. Ș.) împotriva deciziei civile nr.551 din 30.10.2012 pronunțată de Tribunalul C.-Secția I Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți A. P., domiciliat în C., ..5, județul C., R. M., domiciliat în C., ..14, județul C., V. F., domiciliat în C., ..11, județ C., O. C. P., domiciliat în C., ., județul C. și V. MIHAIȚĂ, domiciliat în C., . nr.65, județul C., cererea de chemare în judecată având ca obiect „acțiune în constatare”.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns avocat Ș. L. pentru recurenta reclamantă S.C. M. L. S.R.L., în baza împuterniciri avocațiale CT/_/12.02.2013 (fila 16 dosar) și avocat C. D. C. pentru intimatul pârât R. M., în baza împuterniciri avocațiale CT/_/14.03.2013, pe care o depune la dosar, lipsind intimații pârâții A. P., V. F., O. C. P. și V. Mihaiță.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege și timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 1628 lei, conform chitanța .. CT XWM_ PJ/11.02.2013, solicitându-se judecata cauzei și în lipsă conform art.242 pct.2 Cod proc.civilă
Grefierul expune referatul cauzei în cadrul căruia evidențiază părțile, stadiul dosarului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și faptul că, la data de 11.03.2013 - intimații pârâți V. F. și O. C. P. au depus întâmpinare prin avocat cu delegație de reprezentare depusă la dosar (avocat Veriotti M.–împuternicire avocațială ./_/05.03.2013), care a fost comunicată recurentului reclamant și intimatului pârât A. P. la data de 11.03.2013, iar la data de 02.04.2013 aceeași intimați au depus o cerere prin care solicită judecata cauzei în lipsă, iar în temeiul art. 274 Cod proc.civilă se solicită obligarea recurentului la cheltuieli de judecată (onorariu avocat) conform înscrisurilor anexate (filele 29-30 dosar).
După referatul grefierului de ședință;
Avocat Ș. L. pentru recurentul reclamant depune la dosar timbru judiciar în valoare de 4,5 lei aferent cererii de recurs și precizează că nu mai are alte cererii sau probe solicitând cuvântul asupra recursului.
Avocat C. D. C. pentru intimatul pârât R. M. depune la dosar întâmpinare și comunică un exemplar către apărătorul ales al recurentului, precum și înscrisuri în dovedirea cheltuielilor de judecată – onorariu de avocat (factura ..FCD 0085/18.03.2013 și chitanța .. CCD/0081/18.03.2013). Totodată precizează că nu mai are alte cererii sau probe solicitând cuvântul asupra recursului.
Curtea, având în vedere poziția procesuală a părților în sensul că nu mai sunt alte cererii prealabile, excepții sau probe, socotindu-se lămurită asupra cauzei, în raport de dispozițiile art. 150 Cod proc. civilă constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul părților asupra recursului.
Având cuvântul, recurenta reclamantă prin avocat Ș. L. solicită, în esență, admiterea recursului, cu consecința modificării în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului cu consecința admiterii pe fond a acțiunii.
Consideră că, în mod eronat, instanța de apel a apreciat că s-a solicitat constatarea existenței simulației sub forma donației deghizate, iar nu intervenirea conversiunii. Se neagă existența a însăși instituției donației deghizate, unde este știut faptul că intenția de gratificare nu este expresă, declarată, ci ascunsă în actul public simulat. Altfel spus, nu orice donație trebuie să conțină intenția autorului de a gratifica pentru a fi considerată totuși o donație. Având în vedere circumstanțele cauzei care conduc toate către intenția de gratificare a defunctului autor P. D., în baza conversiunii actului nul în act valabil, acesta poate fi considerat deplin valabil ca act de donație. Intenția liberală a cocontractantului P. D. nu trebuia să fi fost consacrată în actul inițial cu titlu oneros, aceasta rezultând din succesiunea de acte și fapte juridice intervenite între părți.
Arată, de asemenea, că instanța de apel a făcut o confuzie între contractul unilateral și actul juridic unilateral și reține eronat că actul de donație este un act juridic unilateral. Or, în condițiile în care raționamentul instanței pornește de la o premisă fundamental eronată (aceea că actul de donație este un act juridic unilateral, ceea ce ar face inadmisibilă conversiunea) aceasta nu poate constitui decât un argument de nelegalitate a hotărârii recurate.
Totodată, consideră că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit condițiile și principiile care guvernează instituția conversiunii actului juridic civil nul în act valabil. Susține că pentru a opera conversiunea actului juridic trebuie îndeplinite cumulativ patru condiții, și anume: să existe un element de diferență între actul nul și actul valabil; actul inițial să fie anulat efectiv și total; actul socotit valabil să întrunească toate condițiile de valabilitate, iar aceste condiții să se regăsească în chiar cuprinsul actului anulat; din manifestarea de voință a părților să nu rezulte inadmisibilitatea conversiunii.
Instanțele de fond au spus că intenția de liberalitate nu rezultă din actele dosarului. Consideră că intenția de a dona rezultă din circumstanțele de fapt, dar și din actul de donație și a fost dovedită.
Mai arată că, în baza contractului de vânzare-cumpărare din 1994, defunctul autor P. D. a înstrăinat . fiul acestuia și nora sa – A. P. și A. A., iar în anul 1998 reclamanta recurentă S.C. M. L. S.R.L. încheie contractul de schimb prin care transmite dreptul de proprietate asupra terenului în favoarea lui P. D. (proprietarul inițial al terenului), iar acesta din urmă dă în schimb societăți reclamante un alt teren – . evident că încheind acest contract de schimb P. D. a urmărit să-și readucă formal în patrimoniu . în același timp să gratifice societatea recurentă, în scopul de a-și repara greșeala, aceea de a fi donat către S.C. Oz Gok S.R.L. . o vându-se fiului său, dar și de a proteja actul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1994 în favoarea fiului său. Practic, prin contractul de schimb, locul parcelei donate inițial, A157/2 fiind luat de . de schimb conservând intenția autorului comun P. D. de a dona un teren, intenție pe care și-a manifestat-o direct în relația cu recurenta, în calitate de beneficiar ultim al donației. Prin conversie nu ar exista 2 donații.
Contrar deciziei recurate solicită a se constata că, în cauză, conversiunea a operat.
Avocat C. D. C. pentru intimatul pârât R. M., având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat, pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare, întrucât în mod legal și temeinic instanța de apel a respins apelul reclamantei. Totodată solicită obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată – onorariu de avocat.
Arată că, instanța de apel a respins în mod legal criticile recurentei cu privire la existența donației deghizate, ca fiind străine de natura cauzei. Problema dedusă judecății este „dacă se poate reține intenția defunctului autor P. D. de a gratifica societatea reclamantă”. Din interpretarea clauzelor contractului de schimb nu se poate deduce intenția defunctului autor P. D. de a gratifica societatea reclamantă.
La momentul perfectării contractului de schimb, contractele anterioare erau valabil încheiate, nu operase sancțiunea nulității și părțile nu fuseseră puse în situația anterioară, sens în care reclamanta recurentă deținea în mod valabil dreptul de proprietate asupra terenului sola A157/2, astfel încât nu se poate deduce că autorul defunct ar fi recunoscut vreo culpă cu privire la înstrăinările anterioare și nici nu au fost administrate probe din care să rezulte această convingere a sa, care să fi stat la baza intenției de a repara vreo greșeală făcută antecesorului său.
Scopul urmărit de părți a fost unul oneros și anume de a dobândi un alt teren în schimb. Intenția defunctului autor P. D. a fost de a readuce în patrimoniul său terenul pe care anterior îl înstrăinase. Din acest punct de vedere, sub aspectul intenției de a gratifica aceasta nu rezultă. Contractul de donație a fost încheiat ulterior contractului de vânzare-cumpărare, astfel că nu se poate deduce intenția de gratificare.
Curtea rămâne în pronunțare asupra prezentului recurs.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C., secția comercială, sub numărul_, reclamanta . a chemat in judecată pârâții A. P., R. M., V. F., O. C. P. și V. M. solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună:
- constatarea valabilității actului de schimb autentificat sub nr.4013/3.09.1998 la BNP V. P., ca act de donație în baza principiului conversiunii actelor juridice,
- constatarea nulității absolute a contractului de schimb autentificat sub nr.196/14.06.202 la BNP Jean D. și a actelor subsecvente acestuia, constând în contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2037/1.09.2005 la BNP J. B., contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2058/2.09.2005 la BNP J. B., contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 745/2006 la BNP B. D. D.
- obligarea pârâților R. M., V. F., O. C. P. de a-i lăsa în deplină proprietate și posesie imobilul teren situat în extravilanul mun. C., sola 28, identificat sub ./1 în suprafață de 8000 mp. și respectiv ./2 în suprafață de 9000 mp,
- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâții legal citați, au formulat întâmpinări solicitând respingerea acțiunii.
Pe cale de excepție, pârâții V. F. și O. C. P. au invocat autoritatea de lucru judecat în raport de sentința civilă nr._/8.12.2008 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr. 801/21.10.2009 pronunțată de Tribunalul C. în dosar nr._ și sentința civilă nr. 7283/24.04.2008 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr.1123/27.11.2009 pronunțată de Tribunalul C. în dosar nr._ .
Prin încheierea nr. 4821/. a fost constatată natura civilă a cauzei și s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol si înaintarea acesteia pentru a fi înregistrata in sistem aleatoriu, pe rolul Secției Civile din cadrul Tribunalului Constanta.
Prin sentința civilă nr. 1943/25.11.2010 pronunțata de Tribunalul C.-Secția civila in dosarul nr._, a fost admisa excepția necompetenței Tribunalului Constanta si s-a declinat competenta de soluționare a cauzei in favoarea Judecătoriei Constanta.
Cauza a fost înregistrată la data de 16.12.2010 pe rolul Judecătoriei, sub nr._ .
Prin încheierea din data de 10.06.2011 instanța a respins ca neîntemeiata excepția autorității de lucru judecat.
Prin sentința civilă nr._ din 16 septembrie 2011 Judecătoria C. a respins acțiunea reclamantei ca nefondată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile pentru conversiunea actului de schimbîncheiat între P. D. si . și autentificat sub nr. 4013/03.09.1998 la BNP V. P., act declarat nul prin sentința civilă nr._/08.12.2008 pronunțată de Judecătoria C., irevocabilă prin decizia civila nr. 801/21.10.2009 pronunțată de Tribunalul C., în act de donație pentru că din probele administrate nu s-a putut reține intenția defunctului autor P. D. de a gratifica societatea reclamantă. Dimpotrivă, s-a stabilit că, la momentul perfectării contractului de schimb, contractele anterioare erau valabil încheiate, nu operase sancțiunea nulității si părțile nu fuseseră repuse in situația anterioara, astfel încât nu s-a putut reține că autorul defunct ar fi recunoscut vreo culpă cu privire la înstrăinările anterioare, aceasta ipoteză nefiind susținută cu nici un mijloc de probă; scopul urmărit de părți a fost unul oneros și anume de a dobândi un alt
teren în schimb, iar intenția defunctului autor P. Dumitu a fost de a readuce în patrimoniul său terenul pe care-l înstrăinase anterior.
Nefiind îndeplinite condițiile pentru a opera principiul conversiunii actului juridic, s-a considerat că primul capăt de cerere este neîntemeiat, situație în care instanța a constatat că nu operează principiul nulității actelor subsecvente și pe cale de consecință a apreciat ca neîntemeiat și al doilea capăt de cerere.
Cu privire la capătul de cerere-revendicare imobiliară, cu care a fost investită instanța de către reclamanta ., s-a stabilit că este o acțiune reală, petitorie, întemeiata direct și strict pe dreptul de proprietate iar acțiunea nu poate fi intentată decât de proprietarul exclusiv al bunului revendicat. În speța dedusă judecații acțiunea în revendicare nu poate fi admisă pentru că reclamanta și-a pierdut calitatea de proprietar asupra bunului revendicat, nemaifiind titulara dreptului afirmat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta ., calificat în ședința din 23.10.2012 ca apel, în conformitate cu dispozițiile art. 2821 Cod procedură civilă.
Prin decizia civilă nr. 551 din 30 octombrie 2012 Tribunalul C. a respins apelul ca nefondat și a obligat apelanta la plata cheltuielilor de judecată către intimați.
În considerentele deciziei instanța a înlăturat criticile referitoare la neanalizarea de către instanța de fond a existenței donației deghizate ca formă a simulației apreciind că sunt străine de natura cauzei, cât și pe cele referitoare la neobservarea de către instanța de fond a îndeplinirii celei de a treia condiții pentru acceptarea conversiunii, respectiv aceea ca actul socotit valabil să întrunească toate condițiile de valabilitate, iar aceste condiții să se regăsească în chiar cuprinsul actului anulat. S-a apreciat că natura juridică și condițiile de fond și de formă ale contractului de schimb și de donație sunt diferite și, în consecință, manifestarea de voință a părților nu este susceptibilă să fie interpretată în sensul conversiunii actului de schimb în act de donație.
S-a mai arătat că, deși de principiu s-a apreciat că nu este necesar ca, pentru a opera conversiunea, actul inițial și cel subsecvent să aibă aceleași părți (sau aceeași parte), este limpede, în orice caz, că nu este posibil ca, în urma conversiunii, un act inițial unilateral să fie înlocuit de un contract, întrucât, în această ipoteză, acordul de voință constitutiv al contractului nu se va regăsi niciodată în actul inițial.
Raționamentul este similar pentru situația inversă și care se regăsește în speță aceea de a aprecia dacă un contract poate fi convertit într-un act unilateral.
Conversiunea este exclusă atunci când se pune problema valorificării unui acord de voințe ca act unilateral. Aceasta întrucât, din rațiunea conversiunii dar și din temeiul acesteia – voința prezumată a autorilor sau autorului actului inițial – rezultă că prin acest procedeu juridic se asigură o anumită eficacitate a manifestării de voință, astfel cum aceasta a fost exprimată. Odată ce s-a realizat convergența dintre oferta de a încheia contractul și acceptare, contractul formal este un act juridic distinct, autonom cu fiecare dintre actele unilaterale care au stat la baza acordului de voință. De aceea salvarea prin conversiune a eficacității unui asemenea acord presupune ca acestuia să i se confere efecte prin prisma acestei naturi (de contract) iar nu ca act unilateral, căci această din urmă soluție ar implica fragmentarea acordului de voință, contrar principiului autonomiei voinței private. Cu alte cuvinte, încheind un contract, părțile au voit să-și producă efectele un contract iar nu unul sau mai multe acte unilaterale.
Au fost considerate irelevante apărările apelantei în sensul că defunctul autor P. D., realizând culpa în donarea unui imobil pe care nu îl mai deținea în patrimoniu, fiindcă îl vânduse anterior fiului său, încheie contractul de schimb cu apelanta cu scopul de a remedia situația, întrucât contractul de schimb a fost anulat pentru cauză ilicită iar ilicitatea cauzei actului inițial se răsfrânge și asupra actului subsecvent (în care se solicită a fi convertit), excluzând conversiunea.
Constatând că, în mod corect, instanța de fond a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a opera principiul conversiunii actului juridic și, prin urmare, neexistând un act de donație valabil care să confere calitatea de proprietar al apelantei asupra imobilului, s-a considerat că nici capătul de cerere privind revendicarea nu putea primi o altă soluție decât de respingere ca neîntemeiat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta . invocând nelegalitatea hotărârii în raport de dispozițiile art.304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă.
Se susține că hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii deoarece instanța a apreciat eronat că reclamanta ar fi dedus judecății în apel, pentru prima dată, constatarea existenței simulației sub forma donației deghizate, iar nu intervenirea conversiunii. Arată că afirmația sa în legătură cu donația deghizată s-a făcut în cuprinsul criticii hotărârii primei instanțe în referire la negarea de către judecătorie a acestei instituții și la faptul că existența instituției donației deghizate este numai un argument al susținerilor potrivit cărora intenția de gratificare nu trebuie să fie expresă, declarată, ci ea poate fi și ascunsă în actul public simulat, cu alte cuvinte nu orice donație trebuie să conțină expres intenția autorului de a gratifica pentru a fi considerată totuși donație. Intenția liberală a cocontractantului P. D. nu trebuia să fie consacrată în actul inițial cu titlu oneros, această intenție rezultând din succesiunea de acte și fapte juridice intervenite între părți.
Arată că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, sub mai multe aspecte:
Raționamentul instanței privind imposibilitatea convertirii unui contract sinalagmatic într-un act juridic unilateral este străin de natura pricinii.
Hotărârea instanței suferă de nelegalitate și în raport de confuzia pe care o face instanța de apel între contractul unilateral și actul juridic unilateral și considerarea donației ca act juridic unilateral. Arată că donația este un contract unilateral pentru că dă naștere la obligații numai pentru una din părți, dar este, în același timp, un act juridic bilateral pentru că implică acordul de voință a cel puțin două părți.
Consideră că instanța de apel, prin afirmația că este exclusă conversiunea în condițiile în care constatarea ilicității cauzei contractului de schimb se răsfrânge și asupra actului subsecvent (în care se solicită convertit), a interpretat și aplicat greșit condițiile și principiile care guvernează instituția conversiunii actului juridic nul în act valabil, prin această afirmație instanța de apel reluând numai motivarea instanței de fond, fără înlăturarea motivată a criticilor apelantei reclamante.
Susține recurenta că în cauză a operat conversiunea pentru că sunt îndeplinite toate condițiile, respectiv: să existe un element de diferență între actul nul și actul valabil; actul inițial să fie anulat efectiv și total; actul socotit valabil să întrunească toate condițiile de valabilitate, iar aceste condiții să se regăsească în chiar cuprinsul actului anulat; din manifestarea de voință a părților să nu rezulte inadmisibilitatea conversiunii.
În legătură cu cea de a treia condiție, recurenta a susținut că intenția de a gratifica nu trebuie să fie consacrată expres numai în actul încheiat între părți, ipoteză perfect acceptată în cazul donației deghizate, intenția de gratificare a coschimbașului rezultând neîndoielnic din succesiunea de acte și fapte juridice intervenite între părți, respectiv din donația parcelei A157/2 sola 28 (vândută anterior către fiul său) pe care P. D. a făcut-o către ., care a donat-o, la rândul său, către recurentă în baza contractului de donație autentificat sub nr. 1527/25.03.1998; această parcelă a reintrat formal în patrimoniul lui P. D., prin actul de schimb, cu scopul de a repara greșeala făcută prin donarea unui imobil vândut anterior fiului său, recurenta fiind în același timp satisfăcută într-un mod echitabil prin oferirea în schimb a unei alte parcele, A157/3, neatinsă de vreun viciu și care conserva în patrimoniul său liberalitatea. Prin contractul de schimb nr. 4013/03.09.1998, locul parcelei donate inițial, A157/2, a fost luat de . de schimb conservând intenția autorului P. D. de a dona un teren, intenție pe care și-a manifestat-o direct în relație cu recurenta, ca beneficiar ultim al donației.
A arătat recurenta că actul de schimb autentificat sub nr. 196/14.06.2002 prin care A. P. a transmis către R. M. dreptul de proprietate asupra parcelei A157/3 este lovit de nulitate pentru cauză ilicită, deoarece A. P. a dispus de un bun care nu exista în patrimoniul său, anterior bunul fiind transmis prin actul de schimb nr. 4013/03.09.1998 către recurentă, acest act fiind convertit în donație.
În temeiul principiului resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis se impune constatarea nulității absolute și a actelor subsecvente, respectiv cel încheiat între R. M. și A. P., cel încheiat între A. P. și V. M., precum și cel intervenit între V. M. și V. F. și O. P..
Susține că instanța trebuia să admită cererea reclamantei de revendicare deoarece actul de schimb nr. 4013/1998, convertit în act de donație, încheiat cu P. Dunitru, probează pentru reclamantă un drept de proprietate asupra parcelei A 157/3, pârâții fiind simpli posesori iar nu titularii unui drept.
Prin întâmpinare, intimații V. F. și O. C. P. au solicitat respingerea recursului ca nefondat arătând că natura juridică și condițiile de fond și de formă ale contractului de schimb și de donație sunt diferite iar manifestarea de voință a părților nu este susceptibilă să fie interpretată în sensul conversiunii actului de schimb în act de donație.
Examinând legalitatea deciziei atacate în raport de susținerile reclamantei, Curtea constată că recursul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Incidența motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă are ca ipoteză generală nemotivarea hotărârii, nemotivare care se poate regăsi în situația specifică în care hotărârea ori nu este deloc motivată ori cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii. În această ultimă ipoteză, respectiv când hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, cum susține recurenta, hotărârea trebuie să se regăsească în situația de a cuprinde considerente care nu au legătură cu pricina în care a fost pronunțată soluția respectivă. Ori, în speță, instanța de apel nu a analizat, folosind considerente străine cauzei, dacă există sau nu există o simulație și nici nu a calificat argumentele apelantei bazate pe donația deghizată ca o cerere nouă în apel, respingând-o ca inadmisibilă, astfel cum greșit susține recurenta, dimpotrivă, instanța de apel apreciind că argumentul bazat pe existența instituției donației deghizate nu poate fi folosit pentru a obține conversiunea unui act de schimb în act de donație iar critica fiind găsită neîntemeiată pe baza acestui argument, considerat străin față de obiectul cererii.
Curtea constată că argumentul reclamantei bazat pe instituția donației deghizate s-a urmărit a fi valorificat prin apelul la metoda analogiei pentru a interpreta voința defunctului P. D., în sensul că aceasta a fost de a gratifica societatea reclamantă, iar nu de a încheia un act oneros, argument insuficient când se pune în discuție instituția conversiunii, în cadrul căreia trebuie analizată îndeplinirea condițiilor sale specifice.
Nu se poate reține motivul de recurs bazat pe lipsa de temei legal a hotărârii dedusă din confuzia pe care instanța de apel a făcut-o prin calificarea donației ca act juridic unilateral pentru că instanța de apel, deși are o motivare ușor confuză, nu folosește noțiunea de „act juridic unilateral” atunci când vorbește de donație ci pe aceea de „act unilateral” care, aici, are semnificația de contract unilateral; practic, instanța de apel a susținut că un contract bilateral, cum este contractul de schimb, nu poate fi fragmentat în mai multe contracte unilaterale, de donație.
Chiar acceptând că instanța de apel a calificat greșit donația ca act unilateral și că, pe baza aceste calificări, a ajuns la concluzia greșită că este imposibilă fragmentarea unui contract bilateral în mai multe acte juridice unilaterale, Curtea urmează ca, pe baza argumentelor ce vor fi expuse, să substituie motivarea instanței de apel, celelalte considerente ale instanței de apel fiind corecte.
Analizând îndeplinirea condițiilor conversiunii, atât instanța de fond cât și instanța de apel au găsit corect că, în speță, se regăsesc cele referitoare la existența unui element de diferență între actul nul și actul valabil, anularea efectivă și totală a actului inițial și la inexistența interdicției exprese de conversiune.
Nu a fost considerată în cauză a fi îndeplinită condiția întrunirii de către actul socotit valabil a tuturor condițiilor de validitate, condiții care să se regăsească chiar în cuprinsul actului, ambele instanțe socotind că în actul de schimb nu se regăsește, ca și condiție de validitatae a actului de donație, intenția coschimbașului P. D. de a dona. Această concluzie a instanțelor este corectă.
Potrivit literaturii juridice, pentru a fi reținută conversiunea actului nul într-un alt act valabil, este necesar ca actul care urmează a fi considerat valabil să îndeplinească toate condițiile de validitate cerute de lege pentru categoria de acte din care face parte.
În cazul unui act de donație, una dintre condițiile de validitate este intenția de a gratifica, intenție care nu se regăsește în cazul contractului de schimb, act oneros iar nu unul gratuit.
Recurenta reclamantă a afirmat că intenția liberală, intenția de a gratifica a lui P. D. rezultă din celelalte acte și fapte, respectiv din donarea în anul 1995 a terenului ., sola 28 către . și apoi din încheierea contractului de schimb prin care P. D. a urmărit readucerea formală în patrimoniul său a aceluiași teren pentru a conserva vânzarea pe care o făcuse în anul 1994 către fiul și nora sa, A. P. și A. A..
Curtea constată că prin această apărare se recunoaște implicit faptul că actul juridic ce urmează a fi socotit valabil (actul de donație) nu își regăsește toate condițiile de validitate în chiar actul juridic desființat (actul de schimb), pentru că ceea ce pretinde recurenta este ca interpretarea voinței interne a coschimbașului P. D. să se facă nu numai în raport de elementele actului de schimb anulat ci mai ales în raport de elemente extrinseci acestei convenții, în raport de fapte și acte juridice săvârșite/încheiate anterior convenției de schimb și care au determinat invalidarea ei.
S-a arătat pe cale doctrinară că prin conversiune nu se realizează o transformare propriu-zisă a actului juridic nul într-un alt act juridic, ci, are loc mai degrabă o „exfoliere" a actului juridic nul, de natură să permită emergența unui alt act juridic, „ascuns" de acela care este declarat nul. Este vorba despre un act ascuns - deci nu despre un act secret ca în cazul simulației - deoarece, anterior declarării nulității, efectele specifice acestuia nu era nici necesar nici posibil să se producă, întrucât erau absorbite de efectele mai energice ale actului juridic declarat nul ulterior (I. Reghini – „Conversiunea actului juridic. O posibilă consecință a nulității”). De aici Curtea trage aceeași concluzie, amintită anterior în sensul că elementele actului în care se convertește actul inițial, declarat nul, trebuie să se regăsească în însuși actul, iar nu în elemente exterioare, adiacente acestuia. De aceea, transferurile asupra parcelei A157/2 prin donație de la P. D. către . și apoi tot prin donație către recurenta reclamantă . nu pot fi avute în vedere la interpretarea intenției părților din actul de schimb.
Curtea nu poate reține nici argumentul bazat pe existența unei intenții a autorului P. D. de a realiza, prin contractul de schimb, în același timp o gratificare a societății reclamante dar și o reparație a greșelii pe care a făcut-o donând un teren pe care îl vânduse anterior fiului său, preluând formal terenul pentru a conserva vânzarea anterioară, pentru că realizarea unei adevărate reparații presupunea ca reclamanta . să doneze . A. P. și A. A. (primii cumpărători) iar P. D. trebuia să doneze către reclamantă cealaltă parcelă, A157/3. Cum . ajuns nu în patrimoniul adevăraților proprietari, A. P. și A. A., ci în patrimoniul lui P. D., nu se poate interpreta în sensul afirmat de către recurentă, că s-a urmărit protejarea actului de vânzare cumpărare încheiat în anul 1994 pentru că, ulterior încheierii actului de schimb, nu s-a încheiat și un alt act de transfer al bunului în patrimoniul fiului dobânditorului, P. D., socotit după actul de schimb ca proprietar. Împrejurarea că A. P. l-a moștenit pe tatăl său, P. D., nu poate avea semnificația intenției acestuia din urmă de a repara greșeala săvârșită inițial în raportul cu fiul său (donarea către un terț a bunului înstrăinat anterior fiului) pentru că nu se poate accepta că o persoană dorește să înlăture o greșeală numai la momentul și prin decesul său.
Curtea nu afirmă că, de principiu, o donație deghizată nu se poate „ascunde” într-un contract de schimb dar, în cazul conversiunii, intenția de a gratifica trebuie să rezulte, așa cum s-a arătat, din chiar actul principal; o asemenea ipoteză s-ar regăsi atunci când, spre exemplu, bunul dat în schimb are o valoare nesemnificativă pentru cocontractanți. În speță însă nu se poate reține o asemenea situație pentru că nu s-a afirmat existența unei disproporții de valoare între parcelele de teren ce au făcut obiectul schimbului.
În fine, actul de schimb nu poate fi convertit într-un act de donație prin raportare la donațiile anterioare (de la P. D. către . și de la aceasta către .) pentru că actul de donație este un act care se realizează în considerarea persoanei, iar intenția de a gratifica s-a manifestat de către P. D. numai în raport cu ., iar nu și cu ..
Plecând de la natura contractului de schimb care reprezintă, în realitate, convenții de transfer al dreptului asupra a două bunuri, cu caracter oneros, nu se poate considera valid doar unul dintre acte, respectiv acela privind transferul dreptului asupra parcelei A157/3 de la P. dumitru către reclamanta ., ignorând cealaltă convenție, de transfer al dreptului de proprietate asupra parcelei A157/2 de la . către P. D. și care reprezintă, de fapt, prețul primului transfer.
Rezultă, din cele expuse că în mod corect instanța a constatat că în speță nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile conversiunii și a respins solicitarea reclamantei, soluționarea celorlalte capete de cerere vizând nulitatea actelor subsecvente și revendicarea având aceeași finalitate ca urmare a nerecunoașterii în patrimoniul reclamantei a unui drept de proprietate pentru bunul revendicat.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, la solicitarea intimatului R. M., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată achitate de către intimat în recurs, cheltuieli constând în onorariul de avocat dovedit prin chitanța depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta reclamantă S.C. M. L. S.R.L., cu sediul în comuna Lumina, ., județul C. și sediul procesual ales în C., ., ., etj.1, apt.39, județul C. (la cabinet de avocat L. Ș.) împotriva deciziei civile nr.551 din 30.10.2012 pronunțată de Tribunalul C.-Secția I Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți A. P., domiciliat în C., ..5, județul C., R. M., domiciliat în C., ..14, județul C., V. F., domiciliat în C., ..11, județ C., O. C. P., domiciliat în C., ., județul C. și V. MIHAIȚĂ, domiciliat în C., . nr.65, județul C., ca nefondat.
Obligă recurenta la 1500 lei cheltuieli de judecată către intimatul R. M..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 03 aprilie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. P. D. P. I. B.
Grefier,
M. G.
Jud.fond – M.V.M.
Jud.apel – C.E.;C.C.
Red./thn.dec.recurs-
Jud.D.P./14.06.2013
2ex./
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 265/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA | Acţiune în constatare. Decizia nr. 227/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
