Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 375/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 375/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 20-09-2013 în dosarul nr. 6665/118/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.375/C
Ședința publică din 20 septembrie 2013
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE – D. P.
JUDECĂTOR – I. B.
JUDECĂTOR - MIHAELAPOPOACĂ
Grefier - A. B.
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurenta reclamantă I. C., cu domiciliul în Eforie Nord, ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 1390, pronunțată de Tribunalul C. la data de 13 martie 2013, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în C., ., nr. 18, având ca obiect Legea nr. 221/2009.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 18 septembrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 260(1) Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 20 septembrie 2013, dată la care Curtea a hotărât astfel:
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._, astfel cum a fost precizată, reclamantele D. I. și I. C. au chemat pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța acesta să fie obligat la plata sumei de 500.000 euro cu titlu de daune morale pentru condamnarea pe nedrept a soțului, respectiv tatălui, D. P., pentru infracțiunea de uneltire contra securității statului, iar cu titlu de daune materiale au solicitat suma de 2837 lei, actualizată, reprezentând contravaloarea jumătății imobilului confiscat în mod abuziv ca urmare a încarcerării lui D. P..
În drept, au invocat disp. art.5 lit.a și b din Legea nr.221/2009.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. A arătat că prin deciziile Curții Constituționale nr._/20.10.2010, nr.1358/21.10.2010 și nr.1360/21.10.2010 au fost declarate ca neconstituționale prevederile art.5 alin.1 lit.a teza I din Legea nr.221/2009, nemaiexistând astfel temei legal pentru acordarea daunelor morale. În ceea ce privește daunele materiale, pârâtul a subliniat că nu s-a făcut dovada bunurilor, nu s-a depus un proces verbal de confiscare și a subliniat caracterul strict al normei legale ce constituie fundamentul acordării despăgubirilor materiale, respectiv despăgubiri pentru bunuri materiale confiscate ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr.10/2001.
La dosarul cauzei, au fost depuse următoarele înscrisuri: sentința Tribunalului militar C. nr.649/5.12.1959, decizia Tribunalului militar al Regiunii a II-a militare - Colegiul de recurs nr.108/20.01.1960, acte de stare civilă, act de vânzare cumpărare autentificat sub nr.4046/26.10.1957, sentința Tribunalului Popular raional N. V. nr.126/2.03.1960, proces verbal de evaluare din 3.10.1970, decizia Comitetului executiv al Consiliului popular al județului C. nr.414/17.11.1970, act de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/23.12.1970, decizie privind acordarea pensiei de urmaș, hotărârea nr.1634/14.05.1991 și decizia nr.3/6.05.1998 emise în baza Decretului-lege nr.118/1990.
Totodată, s-a dispus atașarea dosarului nr._ al Judecătoriei M., în care s-a pronunțat încheierea nr.1531/13.12.2011, prin care s-a constatat administrată proba testimonială cu martorii S. A., S. E. și M. A..
Prin note de ședință, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția inadmisibilității și excepția lipsei de interes, susținând că bunul imobil a fost reîntregit prin bună învoială în baza decretului nr.841/1964, imobilul reintrând în proprietatea reclamantelor, astfel că este inadmisibilă solicitarea de despăgubiri pentru partea de imobil care deja fusese cumpărată de la stat.
Prin încheierea de ședință din 13.02.2013 tribunalul a respins cele două excepții, reținând că reclamantele justifică interes pretinzând restituirea contravalorii jumătății din imobil confiscată în mod abuziv, iar analiza îndeplinirii condițiilor conținute de Legea nr.221/2009 presupune o analiză pe fond a cauzei.
Prin sentința civilă nr. 1390 din 13 martie 2013 Tribunalul C. a respins acțiunea reclamantelor ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că prin deciziile nr. 1358, nr. 1360 din 21 octombrie 2010 s-a contestat neconstituționalitatea art.5 alin.(1) lit.a teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 06 martie 1945 – 22 decembrie 1989, în ceea ce privește acordarea acestor despăgubiri morale.
Declararea neconstituționalității textelor de lege menționate este producătoare de efecte juridice asupra proceselor nesoluționate definitiv, precum și asupra acțiunilor introduse ulterior și are drept consecință inexistența temeiului juridic pentru acordarea despăgubirilor întemeiate pe textul de lege declarat neconstituțional.
În acest sens s-a pronunțat, în recurs în interesul legii și Decizia nr. 12/2011 a Î.C.C.J. prin care s-a statuat că urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358 și nr. 1360/2010, „disp. art.5 alin.(1) lit.(a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanța de contencios constituțional în Monitorul Oficial.”
Prin urmare, s-a concluzionat că dispozițiile art. 5 alin.(1) lit.(a) din Legea nr. 221/2009 nu mai pot constitui temei pentru reclamante pentru obținerea de despăgubiri morale.
De altfel, soțul și respectiv tatăl reclamantelor, numitul D. P. a beneficiat de măsuri reparatorii reglementate prin Decretul-Lege nr. 118/1990, acestuia stabilindu-i-se dreptul de a primi despăgubiri într-un cuantum proporțional cu durata detenției, conform hotărârii nr. 1634 din 14 mai 1991 emisă conform Decretului – Lege nr. 118/1990, începând cu anul 1991 și până la decesul său survenit în anul 1996, iar ulterior, aceleași drepturi au fost recunoscute soției supraviețuitoare, reclamatei D. I., prin decizia nr. 3/1998.
În ceea ce privește cererea de acordare a despăgubirilor materiale reprezentând valoarea reactualizată a sumei de 2837 lei, sumă achitată de reclamanta D. I. pentru răscumpărarea cotei de 1/2 din imobilul confiscat de stat în temeiul sentinței penale nr. 649/1959 pronunțată de Tribunalul M. C., ca urmarea confiscării cererii personale a condamnatului D. P., Tribunalul C. a reținut că această cerere este nefondată, întrucât în speță nu sunt întrunite cumulativ condițiile impuse de art.5 alin.(1) lit.(b) din Legea nr. 221/2009.
Prima instanță a reținut că prin Decizia nr. 414 din 17.11.1970 emisă de Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Județului C. s-a aprobat vânzarea cotei de 1/2 din imobil, confiscată de stat, către numita D. I., care în schimbul prețului de 2837 lei și-a întregit dreptul de proprietate asupra imobilului din ., situație în care în prezent aceasta nu mai poate solicita despăgubiri pentru imobilul confiscat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta I. C. care a criticat-o pentru nelegalitate exclusiv sub aspectul respingerii capătului de cerere privind acordarea de despăgubiri materiale pentru cota de 1/2 din imobilul situat în Topraisar, care a fost confiscată de stat în urma condamnării politice a tatălui său D. P..
Susține recurenta reclamantă, că prima instanță a reținut în mod greșit că această cotă de 1/2 din imobil a fost retrocedată în anul 1970 mamei reclamantei, situație în care, după reîntregirea proprietății, aceasta nu mai poate solicita acordarea de despăgubiri în temeiul art.5 din Legea nr. 221/2009.
În realitate partea din imobil confiscată de stat în temeiul sentinței penale nr. 649 din 05.12.1959 pronunțată de Tribunalul M. C., nu a fost niciodată retrocedată foștilor proprietari, ci a fost vândută mamei reclamantei, cumpărătoarea achitând un preț de 2837 lei. Întrucât S. s-a îmbogățit fără un just temei în urma vânzării imobilului confiscat nelegal de la autorul reclamantei, se impunea admiterea acțiunii reclamantei și obligarea pârâtului să restituie acesteia, în temeiul art.5 alin.(1) lit.(b) din Legea nr. 221/2009, despăgubiri materiale echivalente cu prețul reactualizat plătit de D. I. în anul 1970 pentru răscumpărarea părții din imobil confiscată de stat.
Pe parcursul soluționării litigiului a decedat reclamanta D. I., la data de 02 aprilie 2013, unica succesoare a reclamantei fiind recurenta I. C. conform certificatului de moștenitor nr. 68 din 02 septembrie 2013 emis de BNP I. O. din Chirnogeni.
Prin întâmpinare, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat respingerea recursului ca nefondat, motivat de faptul că în speță nu sunt îndeplinite condițiile art.5 alin.(1) lit.(b) din Legea nr. 221/2009 pentru acordarea de despăgubiri reclamantei pentru imobilul situat în localitatea Chirnogeni, proprietatea recurentei reclamante încă din anul 1970.
Analizând legalitatea hotărârii Tribunalului C. în raport de criticile recurentei reclamante, Curtea constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce se vor expune și care vor înlocui în totalitate considerentele sentinței atacate.
Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata de despăgubiri materiale reprezentând contravaloarea jumătății din imobilul situat în localitatea Topraisar, imobil confiscat ca urmare a condamnării politice a tatălui său D. P. și răscumpărat de mama sa conform contractului de vânzare-cumpărare nr._/1970 cu prețul de 2837 lei (fila 44 dosar fond).
Această pretenție a fost întemeiată pe prevederile art.5 alin.(1) lit.(b) din Legea nr. 221/2009, care reglementează dreptul oricărei persoane ce a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 06 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic de a solicita acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative „dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.”
Din condiția impusă de legiuitor pentru acordarea despăgubirilor reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate, și anume, aceea ca bunurile respective să nu fi fost restituite sau să nu se fi obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 247/2005, rezultă că numai echivalentul bănesc al bunurilor ce intră în domeniul de reglementare al legii de reparație nr. 10/2001, modificată și completată prin Legea nr.247/2005 și pentru care s-a urmat procedura prevăzută de această lege specială cu caracter reparatoriu, poate fi solicitat în temeiul art.5 alin.(1) lit.(b) din Legea nr. 221/2009. Numai în acest fel se justifică trimiterea expresă făcută de legiuitor, în cuprinsul normei citate, la prevederile Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 247/2005.
Legiuitorul nu a reglementat pentru prima dată prin Legea nr. 221/2009 situația juridică a bunurilor imobile preluate prin confiscarea determinată de condamnarea politică, această lege având un caracter de complinire, subsidiar, în raport de Legea nr. 10/2001, care prin art.2 alin.(1) lit.(b) a vizat o atare situație, cel îndreptățit fiind obligat să procedeze la notificarea entității deținătoare, în termenul de decădere de un an stabilit prin lege, pentru obținerea măsurilor reparatorii.
Legea specială adoptată în anul 2009, respectiv Legea nr. 221/2009, deschidea posibilitatea celor care au suferit condamnări penale sau măsuri administrative cu caracter politic, după caz, succesorilor legali sau testamentari, conform legii, să pretindă direct despăgubiri pentru imobilele care au făcut în mod neechivoc obiectul preluării de către stat prin aceste măsuri.
Aceasta a constituit o facilitate procedurală recunoscută de lege acestei categorii de victime și succesorilor lor prin derogare de la dispozițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, dar nu pentru orice imobile preluate din patrimoniul acestora în perioada de referință și care ar putea fi formal încadrate din perspectiva preluării – în oricare din ipotezele reglementate prin art.2 din Legea nr.10/2001, ci doar pentru cele preluate ca efect al condamnării politice.
Această concluzie rezultă și din expunerea de motive care a însoțit proiectul Legii nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, legiuitorul susținând necesitatea adoptării acestui act normativ, inclusiv prin argumente legate de dificultățile de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001, republicată, în ceea ce privește restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotărâri judecătorești de condamnare pentru infracțiuni de natură politică, prevăzute de legislația penală, săvârșită ca manifestare a opoziției față de sistemul totalitar comunist, bunuri pe care art.2 alin.(1) lit.(b) din Legea nr. 10/2001, le califică drept imobile preluate în mod abuziv.
Un argument de text în sprijinul acestei soluții îl reprezintă art.5 alin.(5) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, care prevede că „Acordarea de despăgubiri în condițiile prevăzute de alin.(1) lit.(b) atrage încetarea de drept a procedurilor de soluționare a notificărilor depuse potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare sau Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare”.
Prin urmare, numai dacă despăgubirile acordate în temeiul art.5 alin.(1) lit.(b) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, se referă la aceleași categorii de bunuri pentru care partea interesată a formulat notificare și poate obține reparații în baza Legii nr. 10/2001 sau a Legii nr. 247/2005, se justifică reglementarea enunțată anterior, cuprinsă în alin. (5) al aceluiași articol (art.5) și al cărui scop nu poate fi decât acela de a înlătura posibilitatea derulării unor proceduri paralele, având aceeași finalitate.
Interpretarea gramaticală a dispozițiilor art.5 alin.(1) lit.(b) din Legea nr. 221/2009 conduce la aceeași concluzie.
Art.5 alin.(1) lit.(b) din Legea nr. 221/2009 prevede că pot fi solicitate „despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate (…) dacă bunurile respective nu i-au fost restituite (…) în condițiile Legii nr. 10/2001 (…) sau ale Legii nr. 247/2005.”
Termenul. „respective” se raportează la bunurile confiscate, pe care ulterior le individualizează prin trimiterea făcută la cele două legi de reparație. Legătura pe care acest termen o realizează între categoria bunurilor confiscate pentru care pot fi solicitate despăgubiri și cea a bunurilor care nu au fost deja restituite în condițiile Legii nr.10/2001, nu poate avea decât semnificația unei identități între cele două categorii de bunuri pentru care s-a declanșat procedura administrativă conform Legii nr. 10/2001, dar care nu a fost finalizată până la data adoptării Legii nr. 221/2009, sens în care sunt și considerentele Deciziei nr. 6 din 15 aprilie 2013 pronunțată de Î.C.C.J. într-un recurs în interesul legii ce vizează interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.5 alin.(1) lit.(b) din Legea nr. 221/2009, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 245 din 29 aprilie 2013.
Raportându-ne la speță, Curtea constată că imobilul pentru care reclamanta a solicitat acordarea de despăgubiri în temeiul art.5 alin.(1) lit.(b) din Legea nr. 221/2009 intră în domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001, iar reclamanta nu a obținut niciodată despăgubiri pentru acest imobil, cum greșit a reținut în considerente Tribunalul C., bunul nefiindu-i retrocedat fostului proprietar, ci a fost răscumpărat de la stat, după preluarea acestuia prin confiscare în urma condamnării politice a tatălui reclamantei.
Reclamanta nu a probat însă declanșarea procedurii administrative reglementată de Legea nr. 10/2001 pentru obținerea de despăgubiri pentru partea din imobilul preluat abuziv de către stat, respectiv nu a dovedit faptul că în termenul de decădere prevăzut de Legea nr. 10/2001 a formulat o notificare pentru acest imobil, această condiție fiind esențială pentru obținerea de despăgubiri materiale în conformitate cu dispozițiile art.5 alin.(1) lit.(b) din Legea nr. 221/2009.
Prin urmare, nefiind îndeplinite cumulativ condițiile impuse de art.5 alin.(1) din Legea nr. 221/2009 – 1)imobilul pentru care se solicită acordarea despăgubirilor materiale să intre în domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001; 2)de asemenea, să fi fost declanșată procedura administrativă pentru acest imobil în temeiul Legii nr. 10/2001, iar 3)această procedură să nu fi fost finalizată, prin acordarea de despăgubiri sau prin restituirea în natură a bunului notificat până la data formulării acțiunii în temeiul Legii nr. 221/2009 – Curtea constată că cererea reclamantei este nefondată și în mod judicios a fost respinsă de Tribunalul C., considerentele care susțin însă această soluție a primei instanțe urmând a fi înlăturate și înlocuite cu prezentele considerente.
Pentru motivele mai sus expuse, în baza art. 312 Cod procedură civilă, se va respinge recursul reclamantei, I. C. ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul civil formulat de recurenta reclamantă I. C., cu domiciliul în Eforie Nord, ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 1390, pronunțată de Tribunalul C. la data de 13 martie 2013, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în C., ., nr. 18.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 septembrie 2013.
PREȘEDINTE,JUDECĂTORI,
D. PETROVICIIRINABONDOC
M. P.
Grefier,
A. B.
Red.hot.jud.fond Dr.C.G.
Red.dec.jud.rec.M.P./25.09.2013
Tehnored.gr.A.B./2 ex./25.09.2013
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 200/2013. Curtea de Apel... | Validare poprire. Decizia nr. 14/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA → |
|---|
