Obligaţie de a face. Decizia nr. 452/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 452/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 11-11-2013 în dosarul nr. 33437/212/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 452/C
Ședința publică din 11 noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. L.
Judecător M. G.
Judecător Vanghelița T.
Grefier C. M.
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurentul pârât T. R., cu domiciliul în C., .. 93, ..D, ., împotriva deciziei civile nr. 315/20.05.2013, pronunțată de Tribunalul C., secția I civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant T. G., domiciliat în C., ., nr. 37, ., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă d-na avocat F. A.-M. pentru intimatul reclamant T. G., conform împuternicirii avocațiale nr. 223/15.11.2013, aflată la dosar, lipsind recurentul pârât T. R..
Procedura este legal îndeplinită, conform dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Grefierul prezintă referatul cauzei arătând următoarele: recursul este declarat și motivat în termen și timbrat cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar; la data de 06.11.2013 intimatul reclamant a depus la dosarul cauzei întâmpinare, un exemplar fiind comunicat recurentului pârât în aceeași zi, cu citație.
După referatul grefierului de ședință:
Instanța solicită reprezentantului intimatului reclamant să precizeze dacă, în opinia sa numiții N. A. și N. V. mai au calitatea de intimați în pricină, față de împrejurarea că instanța de apel a constatat transmisiunea calității procesuale din persoana pârâților N. A. și N. V. în persoana recurentului T. R..
Având cuvântul, apărătorul intimatului reclamant consideră că N. A. și N. V. nu mai au calitate, întrucât s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare între soții N. și T. R. după pronunțarea hotărârii primei instanțe.
Având în vedere dispozițiile instanței de apel cu privire la transmisiunea calității procesuale pasive, Curtea constată că numiții N. A. și N. V. nu au calitatea de intimați în prezenta pricină.
Întrebat fiind, avocatul intimatului reclamant învederează instanței că nu are cereri prealabile de formulat, alte probe de propus în apărare în afara înscrisurilor depuse la dosar, apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Având cuvântul pentru intimatul reclamant, apărătorul acestuia pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, susținând că nu există nici un temei de casare, că nu sunt întrunite temeiurile de casare prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă și ca atare solicită menținerea hotărârii pronunțate de Tribunalul C., ca fiind temeinică și legală.
În cauza de față nu se impune nici casarea cu trimitere spre rejudecare la prima instanță și nici modificarea hotărârii recurate pentru motivele detaliate în întâmpinare, întrucât recurentul nu a criticat în nici un fel hotărârea pronunțată de către Tribunalul C..
Cu privire la susținerea recurentului că în cauză trebuia să existe un capăt de cerere de revendicare sau grănițuire, apreciază că această susținere nu este întemeiată, întrucât reclamantul nu avea de ce să solicite revendicare deoarece are titlu de proprietate, există o hotărâre judecătorească prin care acesta este proprietarul terenului. De asemenea, nu avea de ce să ceară grănițuirea, întrucât cele două proprietăți sunt delimitate de gard. Așa cum rezultă și din raportul de expertiză recurentul a intrat abuziv pe o suprafață de aprox. 16 mp pe terenul proprietatea intimatului și a construit fără acordul intimatului garajul pe proprietatea acestuia.
Întrebat fiind cine are posesia, reprezentantul intimatului reclamant învederează instanței că garajul este folosit permanent de T. R..
Față de aspectele arătate mai sus, avocatul intimatului reclamant solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțate de Tribunalul C. ca fiind temeinică și legală, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată conform chitanței . nr. 81/07.11.2013, pe care o depune la dosar.
Fiind lămurită cu privire la cauza dedusă judecății, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă instanța declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Asupra prezentului recurs, constată:
Prin decizia civilă nr. 315/20.05.2013 a Tribunalului C. –secția I civilă a fost admis apelul reclamantului T. G. formulat împotriva sentinței civile nr. 2253/15.02.2012 a Judecătoriei C., în contradictoriu cu intimatul pârât T. R., fiind schimbată în parte sentința civilă apelată în sensul că:
S-a admis acțiunea reclamantului și a fost obligat pârâtul să demoleze construcția-garaj care afectează terenul proprietatea reclamantului T. G. pe o suprafață de 11 mp; în caz contrar reclamantul a fost abilitat să
demoleze construcția garaj care afectează terenul proprietatea sa pe suprafața menționată, pe cheltuiala pârâtului.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate, anume cele privind soluționarea excepțiilor invocate.
Ca o consecință a schimbării soluției, intimatul T. R. a fost obligat către apelantul T. G. la plata sumei de 813,60 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Tribunalul a pronunțat această soluție reținând că reclamantul T. G. a dobândit ,,dreptul de proprietate exclusivă asupra terenului în suprafață de 441,60 mp și asupra terenului indiviz în suprafață de 50,40 mp, situat în Municipiul C., ., prin decizia civilă nr.1408/21.11.2002 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr.2457/2002’’. În cuprinsul certificatului de urbanism nr. 3971/16.12.2009 emis de către Primăria Municipiului C. se consemnează regimul tehnic al terenului situat în Municipiul C., ., stabilindu-se că suprafața terenului este de 441,60 mp conform actelor de proprietate și, respectiv de 426 mp, conform măsurătorilor.
Acest aspect rezultă și din documentația cadastrală întocmită în scopul deschiderii Cărții Funciare pentru imobilul situat în Municipiul C., ., căruia i s-a acordat numărul cadastral_/UAT C..
Reclamantul este titularul autorizației de construire nr. 331/09.03.2010 emise de Primăria Municipiului C., prin intermediul căreia s-a autorizat construirea unei locuințe unifamiliale cu regim de înălțime P+1E parțial, pe terenul situat în Municipiul C., ., înscris în Cartea Funciară nr._, având numărul cadastral nr._.
Prin autorizația de construire nr._/31.08.1956 emisă de fostul Sfat Popular al orașului C. s-a autorizat efectuarea lucrărilor de construire a unei case de locuit, a cărei suprafață în proiecție orizontală este de 114 mp, cu o înălțime la cornișă de 3,50 metri liniari.
Titularii dreptului de proprietate asupra construcției realizate în baza autorizației de construire nr._/31.08.1956 emisă de fostul Sfat Popular al orașului C., numiții S. A. și V., au transmis acest drept împreună cu dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 841 mp, fiicei și ginerelui lor, pârâții N. A. și N. V., prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3595/27.01.1994 la notariatul de Stat Județean C. și prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.78/21.01.1997 la Biroul Notarului Public Jean D..
Lucrările de publicitate imobiliară în regimul prevăzut de Legea nr.7/1996 referitoare la imobilul dobândit de către pârâții N. A. și N. V. s-au realizat prin încheierea nr.1762/18.04.2007 emisă de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară C., consemnându-se că imobilul cu număr cadastral_, teren intravilan curți construcții, are o suprafață măsurată de 842 mp și o suprafață în acte de 841 mp.
Prin raportul de expertiză tehnică topografică întocmit de către domnul expert D. F. s-a stabilit că terenul proprietatea reclamantului T.
G., identificat cadastral cu numărul_ înscris în Cartea Funciară nr._ C. este afectat pe o suprafață de cca. 16 mp, din care suprafața de 11 mp este ocupată de construcția-garaj aparținând în prezent pârâtului T. R. și 5 mp este ocupată de curte, respectiv partea din față a garajului.
În planul de situație anexă la raportul de expertiză este identificată porțiunea de 0,30 m.l. situată pe limita de vest a proprietății reclamantului, care a fost încălcată prin construirea garajului deținut în prezent de către pârât.
Concluzia expertului topograf se sprijină pe analiza lucrării de cadastru nr._ din care rezulta că limita vestică a terenului care aparține reclamantului se situa la cca. 0,30 ml față de peretele vestic al fostei construcții cu destinație de garaj, actual parțial demolată, dar al cărei perete există și în prezent și constituie un indiciu/reper, precum și pe planul de situație anexă la autorizația de demolare nr.169/20.11.2009 emisă de către Primăria Municipiului C., prin intermediul căreia a fost autorizată desființarea corpurilor de locuință C1 și anexa C2, construcții parter.
Această autorizație de demolare este întemeiată pe planul de situație întocmit de către S.C Geomar Proiect SRL, plan vizat spre neschimbare de către Primăria Municipiului C., în cuprinsul căruia se observă că limita de vest a proprietății reclamantului trecea la o distanță de 0,30 ml față de peretele imobilului supus demolării.
Tribunalul a apreciat ca întemeiată critica referitoare la faptul că în mod eronat instanța de fond a reținut buna credință a autorilor pârâtului T. R., (numiții N. A. și N. V.), precum și a autorilor acestora (numiții S. A. și V.) care au realizat construcția garajului litigios în anul 1956.
Astfel cum rezultă din cuprinsul autorizației de construire nr._/31.08.1956 emisă de fostul Sfat Popular al orașului C., a fost autorizată edificarea unei construcții având suprafață în proiecție orizontală de 114 mp, în timp ce transferul dreptului de proprietate de la autorii S. către autorii N., a vizat: locuința C1 în suprafață de 154 mp, spațiu comercial C2 în suprafață de 28 mp, construcție extratabulară, anexa C3 în suprafață de 45 mp, anexa C4 în suprafață de 51 mp, garaj C5 în suprafață de 22 mp, potrivit mențiunilor cuprinse în extrasul de pentru informare din Cartea Funciară nr._ a UAT C..
Din analiza acestor înscrisuri rezultă cu puterea evidenței existența pe terenul în suprafață de 841 mp, situat în Municipiul C., ., deținut în prezent de către intimatul pârât T. R., a mai multor construcții decât aceea aflată sub imperiul autorizației de construire nr._/31.08.1956 emisă de fostul Sfat Popular al orașului C.; singura construcție realizată cu respectarea normelor legale referitoare la disciplina în construcții fiind aceea cu destinație de locuință, deși, în prezent suprafața construită a acesteia depășește suprafața prevăzută în autorizația de construire din anul 1956.
Celelalte construcții aflate pe teren au fost ridicate fără autorizație de construire.
Alte probatorii din care să rezulte buna credință a autorilor la momentul edificării construcției litigioase (garaj) nu au fost produse, iar unicul argument reținut de către instanța de fond - executarea construcțiilor sub egida autorizației de construire nr._/31.08.1956 emisă de fostul Sfat Popular al orașului C. - nu se sprijină pe probatoriul administrat în cauză.
Tribunalul a înlăturat, din această perspectivă, norma prevăzută de textul art. 494 alin. 3 din Codul civil 1864, apreciind că ea nu își găsește aplicabilitatea în speță, relevante fiind însă cea a art. 494 alin. 1 și 2 Codul civil, deoarece construcția litigioasă edificată cu rea credință de către autorii intimatului pârât afectează pe o suprafață de 11 mp terenul aparținând apelantului reclamant.
Deși prin raportul de expertiză topografică întocmit de către domnul expert D. F. s-a stabilit că terenul proprietatea reclamantului T. G., identificat cadastral cu numărul_ înscris în Cartea Funciară nr._ C., este ocupat și pe o suprafață de 5 mp reprezentând curtea din fața garajului - teren liber, în absența unei cereri deduse judecății în condițiile art. 112 din Codul de procedură civilă, tribunalul a apreciat că nu poate depăși în soluționare limitele învestirii date potrivit principiului disponibilității.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs, în termen legal, pârâtul T. R., care a susținut că se impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanță sau modificarea în tot, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Recurentul pârât a susținut că în mod greșit a fost introdus ca parte în proces direct în apel, fără ca să beneficieze de judecata pe fond a cauzei, pentru că dacă se aprecia că au fost preluate drepturile litigioase urma a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare. S-a arătat că la momentul cumpărării imobilului nu a avut cunoștință de existența vreunui litigiu, neexistând vreo mențiune în cartea funciară în acest sens.
Sub un al doilea aspect, recurentul a arătat că, admițând o acțiune în obligația de a face, prin care să se solicite demolarea unei construcții, fără a exista și un capăt de cerere privind revendicarea și grănițuirea, tribunalul a dat reclamantului intimat posibilitatea de a promova o asemenea pretenție fără timbrarea la valoare.
S-a mai susținut că demolarea garajului menționat nu se poate produce fără demolarea corelativă a corpului de construcție din spatele acestuia, clădirile constituind un tot unitar încă din anul 1956.
În drept recurentul a susținut că sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 1 – 9 cod proc. civilă.
Prin întâmpinare, intimatul reclamant T. G. a solicitat respingerea recursului ca nefondat. S-a arătat că în primă instanță judecata s-a realizat cu respectarea normelor privitoare la citare, în contradictoriu cu persoana care deținea proprietatea asupra construcției a cărei demolare s-a cerut.
Intimatul a apreciat că recursul este nul în măsura în care criticile recurentului nu sunt conforme dispozițiilor art. 304 cod proc. civilă.
S-a arătat de către intimat că în speță nu se pune problema revendicării unei suprafețe de teren de la recurent și nici a unei grănițuiri, ci doar a demolării unui garaj construit abuziv pe terenul proprietatea sa, așa cum a relevat și raportul de expertiză efectuat în cauză.
Analizând criticile evocate, instanța de recurs constată că este necesară o verificare preliminară a incidenței dispozițiilor art. 304 pct. 1 - 9 cod proc. civilă, evocate global ca temei în drept de reformare.
Astfel, disp. art. 304 cod proc. civilă dispun că modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate: pct. 1 (,,când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale’’); pct. 2 (,,când hotărârea s-a dat de alți judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea în fond a pricinii’’); pct. 3 (,,când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii’’); pct. 4 (,,când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești’’); pct. 5 (,,când prin hotărârea dată instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2’’); pct. 6 (,,dacă instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut’’); pct. 7 (,,când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii’’), pct. 8 (,,când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia’’) și pct. 9 (,,când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii’’).
Legea nu pretinde ca recurentul să indice cu exactitate temeiul de drept sub care poate fi analizată critica evocată, iar pe acest aspect instanța nu va aprecia drept nulitate faptul că o atare raportare în motivația căii de atac a vizat întregul text sus-citat.
Nulitatea recursului este statuată exclusiv prin dispozițiile art. 306 alin. 1 cod proc. civilă, anume în caz de nemotivare în termenul legal; în egală măsură, ea este deopotrivă desprinsă din interpretarea dată disp. art. 304 cod proc. civilă care admite în dublul grad de control judiciar doar critici de nelegalitate, nu și de netemeinicie, recursul urmând a fi constatat nul și într-o asemenea ultimă ipoteză.
Prin urmare, câtă vreme judecătorii vor putea încadra într-unul din textele menționate criticile formulate de recurent, recursul nu va putea fi privit ca fiind nul, cu atât mai mult cu cât dispozițiile art. 306 alin. 3 cod proc. civilă arată că indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea dacă dezvoltarea lor face posibilă încadrarea în textul sus-citat.
În raport de aceste considerații preliminare necesare unei statuări asupra temeiurilor de drept cărora le pot fi subsumate criticile din recurs, instanța va avea în vedere că argumentele deduse judecății țin doar de aplicarea art. 304 pct. 5 și pct. 9 cod proc. civilă.
Astfel, recurentul a pretins că prin acceptarea introducerii lui în proces direct în calea de atac a apelului, urmare încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 204/20.02.2012 la BNP M., instanța de
apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare în primă instanță.
Sub acest aspect, doctrina a stabilit că temeiul de casare dat de încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității conform art. 105 alin. 2 cod proc. civilă nu poate fi raportat decât la acele cazuri în care greșelile procedurale pot fi remediate exclusiv prin aplicarea nulității actelor de procedură, pentru care legea prevede o atare sancțiune. Este cazul nelegalei citări, a nerespectării obligației de convocare a părților la efectuarea unei expertize judiciare la fața locului, și în genere a acelor prevederi procedurale edictate în scopul respectării principiilor contradictorialității și egalității armelor, care trebuie să guverneze procesul civil. Aceste încălcări conduc într-adevăr la subminarea dreptului la un proces echitabil, în sensul dat de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
În speță, partea a susținut că i-a fost încălcat dreptul la apărare, ceea ce trimite la dispozițiile art. 6 par. 1 din Convenție, fiind pus în discuție temeiul de casare dat de art. 304 pct. 5 cod proc.civilă cât privește actele de procedură ce produc o vătămare prezumată până la proba contrară (art. 105 alin. 2 teza ultimă).
Însă, această apărare nu este întemeiată, în recurs constatându-se că nu se impune casarea pe acest temei.
Este real faptul că în fața instanței de apel pârâții chemați inițial în judecată (N. A. M. și N. V.) - și care în fața tribunalului aveau calitatea de intimați - au relevat faptul că prin actul translativ de drepturi datat 20.02.2012 au înstrăinat numitului T. R. dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu.
După această precizare și față de prezentarea în instanță a titlului translativ, tribunalul a dispus introducerea în cauză a actualului titular al dreptului de proprietate, luând act de transmisiunea prin acte între vii a dreptului asupra bunului litigios și de transmiterea corelativă a legitimării procesuale (legitimatio ad causam) în persoana lui T. R.. Această parte a fost citată pentru termenele din 26.10.2012, 7.12.2012 și 22.03.2013, la acest ultim termen prezentându-se apărătorul ales și fiind propuse probe în apărare.
Doctrina arată că într-un asemenea caz, de vânzare a bunului litigios, se conferă cumpărătorului legitimarea procesuală activă sau pasivă, după caz, pentru că transmiterea, din punctul de vedere al dreptului substanțial, a drepturilor și obligațiilor avute de parte asupra unui bun în litigiu generează corelativ și transmiterea celor create în plan procesual (Tratat de drept procesual civil, Ediția 4, I. L., C.H.B., 2008, pag. 117).
Prin urmare, față de argumentele dezvoltate prin calea de atac, acest text (art. 304 pct. 5 cod proc. civilă) nu își găsește aplicabilitatea, pentru că această extrapolare a poziției procesuale nu echivalează cu o încălcare a dreptului la apărare, partea având în cazul particular al speței atât posibilitatea de a se apăra, cât și de a formula concluzii asupra fondului.
În aceste condiții, Curtea va reține că toate celelalte considerente dezvoltate în cuprinsul recursului se raportează – ca ipoteză de reformare – la
sfera de aplicare a disp. art. 304 pct. 9 cod proc. civilă, în sensul că recurentul pârât se plânge de încălcarea sau aplicarea greșită a legii; aspectul ce trebuie verificat de către instanța de control judiciar este așadar modalitatea de raportare a tribunalului la dispozițiile legale incidente.
Or, ceea ce au avut de dezlegat instanțele devolutive a fost posibilitatea promovării unei acțiuni în demolare a unei construcții situate pe un teren pretins a fi în proprietatea reclamantului T. G., dar deținut în fapt de pârâtul T. R., fără a fi în mod corelativ promovată și o acțiune în revendicare a suprafeței aferente acestei construcții ori o acțiune în grănițuire, prin care să se statueze asupra întinderii drepturilor reale ale părților.
Intimatul reclamant a confirmat de altfel prin întâmpinarea depusă în recurs că nu a înțeles să sesizeze instanța de fond și cu o acțiune petitorie, ci doar cu una vizând o obligație de a face, singurul argument adus pentru temeinicia pretențiilor sale fiind situația comparativă a drepturilor relevată prin expertiza judiciară.
În această situație, instanțele devolutive urmau a verifica dacă dreptului de proprietate pretins de reclamant i se opune sau nu un drept real corelativ al pârâtului și dacă, în absența unui titlu propriu al celui din urmă, reclamantul își putea valorifica unul din atributele dreptului de proprietate (usus) printr-o acțiune posesorie, cerând pârâtului să-și ridice construcția abuziv edificată.
Instanțele urmau a analiza însă dacă, dimpotrivă, este cazul verificării prin confruntare a titlurilor într-o acțiune petitorie, devreme ce prin însăși cererea de chemare în judecată reclamantul a pretins că terenurile deținute de părțile litigante sunt limitrofe, delimitate prin gard, iar încălcarea dreptului său de proprietate constă în ocuparea de teren și construirea abuzivă (în 1956) a unui garaj, aflat de la momentul edificării în posesia pârâtului.
Toate aceste aspecte urmau a fi puse în discuția părților câtă vreme pârâții N. V. și N. A. au relevat la rândul lor că sunt titularii dreptului de proprietate asupra terenului limitrof, fiind prezentate la dosar contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 3595/27.01.1994 și 78/21.01.1997, ultimul act indicând explicit apartenența acestei construcții la terenul proprietatea fam. N.. Nu actele de carte funciară și documentația tehnică topo-cadastrală întocmită pentru intabulare urmau a fi valorificate în proces, ci titlurile autorilor părților, care să releve întinderea reală a drepturilor și dacă edificiul ridicat la data reieșită din probe se află sau nu pe un teren proprietatea reclamantului.
Neprocedând astfel, tribunalul a admis ca, o persoană ce nu probează preluarea abuzivă a unei părți a imobilului său și nici nu înțelege să ceară confruntarea titlurilor de proprietate, să pretindă celui care exhibă un titlu necontestat - și care reflectă (până la proba contrară) un drept real asupra unui edificiu - demolarea acelui bun.
Pe baza unei expertize judiciare care a avut ca unic obiectiv ,,constatarea dacă, față de autorizația de construcție, certificatul de urbanism și planul de situație, există construit garaj pe proprietatea reclamantului’’, tribunalul a ajuns la concluzia că ,,rezultă cu puterea evidenței existența pe terenul de 841 mp
deținut de intimatul pârât T. R. a mai multor construcții decât aceea aflată sub imperiul autorizației de construire nr._/31.08.1956’’, celelalte edificate fiind ridicate fără autorizație.
Fiind pusă așadar în dificultate sub aspect probator în a statua, într-o acțiune în obligație de a face, care sunt limitele dreptului real asupra loturilor învecinate, instanța de apel admite așadar că acest garaj – pentru care fusese emisă o autorizație de construire în urmă cu peste 50 de ani – este deținut de intimatul T. R. și se află pe terenul acestuia, de 841 mp. Concluzionează însă în sensul că expertiza judiciară (efectuată exclusiv în raport de actele cadastrale ale reclamantului) confirmă afectarea terenului lui T. G., pe o porțiune de 11 mp, de acest garaj și obligă pe pârât la demolarea lui.
Pe cale de consecință, în raport de argumentele arătate și de disp. art. 312 alin. 1 și 3 cod proc. civilă, constatând că instanța de apel a pronunțat o soluție nelegală, în sensul aplicării greșite a disp. art. 494 cod civil 1864 la speța de față, se va admite recursul pârâtului, cu consecința modificării în tot a deciziei atacate, în sensul respingerii apelului reclamantului, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul civil formulat de recurentul pârât T. R., cu domiciliul în C., .. 93, ..D, ., împotriva deciziei civile nr. 315/20.05.2013, pronunțată de Tribunalul C., secția I civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant T. G., domiciliat în C., ., nr. 37, ., jud. C..
Modifică în tot decizia recurată în sensul că respinge apelul ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 noiembrie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
G. L. M. G. Vanghelița T.
Grefier,
C. M.
Jud.fond E.D.B.
Jud.apel B.M.; C.M.P.
Tehnored.dec.jud.M.G. 20.12.2013/3 ex.
| ← Anulare act. Decizia nr. 21/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA | Revendicare mobiliară. Decizia nr. 67/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
