Pretenţii. Decizia nr. 456/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
Comentarii |
|
Decizia nr. 456/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 11-11-2013 în dosarul nr. 331/36/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 456/C
Ședința publică din 11 noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. L.
Judecător M. G.
Judecător Vanghelița T.
Grefier C. M.
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuienții G. H. și N. D., ambii cu domiciliul procesual ales în C., ., ., ., împotriva deciziei civile nr. 113/C din 11.02.2013 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._/212/2010, în contradictoriu cu intimata H. G. (succesoare a lui H. R. H.), cu domiciliul procesual ales în C., ., .. 75, județul C. (la Cabinet avocat M. S.), acțiunea având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat A. C. pentru contestatori, în baza împuternicirii avocațiale nr._/28.09.2013, lipsind intimata H. G..
Față de lipsa intimatei la apelul părților, instanța lasă cauza la a doua strigare.
La al doilea apel nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat A. C. pentru contestatori, în baza împuternicirii avocațiale nr._/28.09.2013, și avocat M. S. pentru intimată, în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform dispozițiilor art.87 și următoarele Cod procedură civilă.
După referatul grefierului de ședință, instanța întreabă reprezentanții părților dacă au de formulat cereri, excepții sau probatorii în revizuire.
Având cuvântul, apărătorul revizuienților învederează instanței că, înțelege să formuleze o cerere, și antamează modul său de soluționare de cererea pe care o formulează partea însăși, fiind obligat să respecte acest mandat, în sensul dispunerii citării în prezenta cauză a numitelor D. Christin H. și Jennifer Kyselca, cu domiciliile indicate în înscrisul depus la termenul anterior, respectiv testamentul deschis de notarul public din Germania. Este solicitarea exclusivă a părții pe care o reprezintă, instanța urmând să aprecieze asupra acesteia.
La solicitarea instanței, apărătorul revizuienților precizează că se solicită citarea acestor persoane în calitate de moștenitori, pentru determinarea cadrului procesual corect al cererii de revizuire și că partea insistă în susținerea faptului că, urmare a decesului lui H. R. H. au calitatea de moștenitori toate cele trei persoane, respectiv soția supraviețuitoare și cele 2 fiice.
Apărătorul intimatei, având cuvântul, arată că se opune la reiterarea aceleiași cereri cu privire la care instanța s-a pronunțat, întrucât nu sunt alte elemente care să conducă la reformularea acestei cereri.
Curtea, având în vedere măsurile dispuse de către instanță prin încheierea din 30.09.2013 respinge solicitarea reprezentantului revizuienților.
Nemaifiind alte chestiuni prealabile, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea revizuirii.
Având cuvântul pentru revizuienți, apărătorul acestora solicită admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată în scris, apreciind că sunt incidente în prezenta cauză dispozițiile legale citate, respectiv art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate a exercitării căii de atac a revizuirii împotriva hotărârii a cărei retractare se solicită.
Astfel, solicită să se observe că hotărârea a cărei retractare se cere este o hotărâre pronunțată de instanța de recurs în care se evocă fondul și că înscrisul evocat în susținerea cererii de revizuire are caracter de înscris nou. Acesta a fost descoperit ulterior pronunțării hotărârii instanței de recurs, el exista anterior pronunțării acestei hotărâri, neputând fi depus de părțile pe care le reprezintă datorită faptului că el a fost reținut de către partea potrivnică, H. G., moștenitoarea legală a recurentului intimat decedat H. R. H..
Apreciază că înscrisurile evocate ca înscrisuri noi sunt înscrisuri care cu siguranță ar fi condus la pronunțarea unei alte hotărâri judecătorești, cel puțin în ceea ce privește cadrul procesual al litigiului și în acest sens solicită să se observe că decesul numitului H. R. H. a intervenit la data de 23.10.2012, anterior pronunțării hotărârii instanței de recurs. Mai mult de atât, s-a depus la termenul anterior un înscris intitulat procură, datat 23.01.2013, prin care numita H. G. o împuternicea pe d-na avocat care l-a reprezentat pe dl. H. R. H., decedat la momentul la care s-a soluționat litigiul dintre părți în faza procesuală a recursului.
Având în vedere aceste considerente și înscrisurile pe care le-a evocat, apreciază că se impune cu necesitate admiterea cererii de revizuire, cu consecința retractării hotărârii, fiind evident că la momentul la care s-a soluționat litigiul pe fond între părți în recurs una dintre acestea nu avea capacitate procesuală de folosință, motiv pentru care modul de soluționare a litigiului ar fi fost cu totul altul.
Având cuvântul, apărătorul intimatei apreciază cererea de revizuire ca inadmisibilă, având în vedere dispozițiile legale pe care se întemeiază, respectiv art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă.
Arată că, este mai mult decât evident că pentru a fi incidente aceste dispoziții ar trebui prezentat un înscris nou, și nu a înțeles care este înscrisul nou descoperit după pronunțarea hotărârii, care ar fi condus la o altă soluție în măsura în care ar fi fost prezentat la momentul când instanța a procedat la judecarea cauzei.
Aceasta este cerința textului pe care se sprijină cererea și revizuienții nu au făcut dovada unui înscris nou care, depus la dosarul cauzei, să aibă o înrâurire așa de mare încât soluția pronunțată să fie alta decât cea dată în cauză.
Solicită să se observe că înscrisurile au fost depuse de către intimată, care avea calitatea stabilită anterior pronunțării instanței de apel, că procura pe care i-a comunicat-o era anterioară pronunțării instanței de recurs și ca atare, în virtutea mandatului pe care i l-a acordat defunctul, existând la dosar o altă procură din octombrie, avea obligația legală și profesională să îi reprezinte interesele, independent de faptul că a aflat de decesul acestuia ulterior. Ca atare, în condițiile dispozițiilor Codului civil pe care le-a invocat în întâmpinare, mandatul său și-a produs efectele și a subzistat chiar și în condițiile acestea.
Pentru motivele arătate pe larg în întâmpinare, concluziile sunt de respingere a cererii de revizuire.
În conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă instanța declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra cererii de revizuire.
CURTEA
Asupra cererii de față;
P. cererea înregistrată la această instanță sub nr._ din 12.09.2013, revizuienții G. H. și N. D., în contradictoriu cu intimata H. G. (succesoare a lui H. R. H.), au solicitat revizuirea deciziei civile nr. 113/C din 11.02.2013 pronunțată de curtea de Apel C..
Motivează cererea de revizuire arătând că prin decizia civilă nr. 113/C din 11.02.2013 pronunțată de Curtea de Apel C. a fost admis recursul civil declarat de către H. R. H., a fost modificată în tot decizia recurată, în sensul că a fost respins apelul pârâților intimați G. H. și N. D..
Ulterior pronunțării acestei hotărâri judecătorești au aflat că la data de 23.10.2012 a decedat H. R. H..
Conform art. 322 alin.1 pct. 5 Cod procedură civilă „revizuirea unei hotărâri… dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri :… 5) dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților…”.
Motivul invocat de revizuienți îl constituie faptul că după pronunțarea hotărârii irevocabile prin care s-a evocat fondul, au descoperit un înscris care atestă o situație necunoscută de către aceștia la judecata recursului pentru a putea fi invocată cu acel prilej.
Înscrisurile care atestă această situație expusă mai sus au fost reținute de partea potrivnică, în sensul că nu au avut cunoștință de decesul reclamantului recurent.
Așadar, înscrisurile doveditoare, și care au fost descoperite după darea hotărârii, existau la data pronunțării hotărârii și nu au putut fi prezentate pentru motivele mai sus prezentate.
Conform art. 41 Cod procedură civilă „ orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată”.
La judecata căii de atac a recursului, precum și a apelului, reclamantul nu avea folosința drepturilor sale civile, lipsindu-i așadar capacitatea de folosință și implicit capacitatea procesuală de folosință. El nu mai putea figura ca parte pentru judecarea prezentei pricini.
Hotărârea judecătorească pronunțată în contradictoriu cu o persoană decedată, în calitate de parte, este lovită de sancțiunea nulității absolute, motiv pentru care au solicitat admiterea cererii de revizuire, anularea hotărârii instanței de recurs, cu consecința respingerii căii de atac a recursului.
În dovedirea cererii de revizuire au solicitat proba cu înscrisuri.
Analizând hotărârea a cărei revizuire se solicită, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă „sunt supuse revizuirii hotărârile rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și hotărârile date de o instanță de recurs când se evocă fondul”.
Din interpretarea art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă reiese, în primul rând, că trebuie să fie vorba de un înscris nou ce n-a putut fi administrat inițial, independent de voința părții. În al doilea rând, înscrisul trebuie să fi existat în momentul judecății și partea care se prevalează de respectivul act să nu-l fi putut produce în instanță din cauza reținerii lui de partea adversă ori dintr-o împrejurare mai presus de voința sa.
De asemenea, înscrisul invocat pentru revizuire trebuie să fie determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării pricinii, soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată.
În speță, înscrisurile prezentate de revizuienți nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, întrucât dacă ar fi fost cunoscute de către instanța de recurs, soluția nu ar fi fost alta; cu alte cuvinte nu ar fi avut un rol determinant în soluționarea prezentei cauze.
Din conținutul acestor înscrisuri prezentate de revizuienți, și anume: certificatul de deces al lui H. Reingard H., decedat la 23.10.2012; hotărârea din data de 10.12.2012 a Judecătoriei din Strausberg, în baza cărora intimata este legatară cu titlu universal a defunctului ; mandatul acordat de către aceasta avocatei, precum și procura specială dată de defunct în timpul vieții aceluiași avocat, de a promova orice acțiune și cale de atac ( la fel ca și intimata), rezultă că nu reprezintă înscrisuri noi și chiar dacă ar fi fost cunoscute de către instanța de recurs, soluția ar fi fost aceeași, nu ar fi avut un rol determinant care să conducă la o altă soluție decât cea pronunțată în recurs.
Împrejurarea că defunctul H. R. H. mai are două fiice rezultate dintr-o altă căsătorie nu impunea introducerea lor în proces, având în vedere că intimata a fost instituită legatară cu titlu universal și eventualele pretenții cu privire la succesiunea acestui defunct pot fi rezolvate pe calea unei acțiuni de drept comun.
În prezent, intimata H. G., care este succesoarea lui H. R. H., exercită drepturile sale procesuale în baza testamentului cu titlu universal lăsat de soțul său.
P. urmare, hotărârea pronunțată de instanța de recurs, a cărei revizuire se solicită, îi este opozabilă intimatei, date fiind cele relatate mai sus.
Nefiind îndeplinite condițiile legale prevăzute de art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, Curtea va respinge cererea de revizuire ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuienții G. H. și N. D., ambii cu domiciliul procesual ales în C., ., ., ., împotriva deciziei civile nr. 113/C din 11.02.2013 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._/212/2010, în contradictoriu cu intimata H. G. (succesoare a lui H. R. H.), cu domiciliul procesual ales în C., ., .. 75, județul C. (la Cabinet avocat M. S.), ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 noiembrie 2013.
Președinte, G. L. | Judecător, M. G. | Judecător, Vanghelița T. |
Grefier, C. M. |
Red.dec.jud.V.T. 30.12.2013
Tehnored.gref.M.C.06.01.2014/2 ex.
← Anulare act. Decizia nr. 292/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA | Autorizare desfiinţare lucrări. legea 50/1991. Decizia nr.... → |
---|