Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 8312/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8312/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 19-09-2013 în dosarul nr. 4699/318/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 8312
Ședința publică de la 19 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. B.
Judecător C. S.
Judecător G. I.
Grefier A. C.
x.x.x
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta reclamantă M. Z. împotriva deciziei civile nr. 130 din 07.03.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția I Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele pârâte R.N.P. R. - Direcția Silvică Gorj și I. Rm. V., având ca obiect acțiune în răspundere delictuala.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta reclamantă M. Z. reprezentat de avocat N. C., consilier juridic A. I., pentru intimata pârâtă R.N.P. R. - Direcția Silvică Gorj și avocat C. I., pentru intimata pârâtă I. Rm. V..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat, după care;
Apărătorul recurentei reclamante a solicitat suplimentarea probatorului în sensul efectuării unei adrese către P. de pe lângă Judecătoria Motru în vederea înaintării dosarelor penale, dosare având ca obiect plângerile penale formulate de recurentă.
Reprezentantul intimata pârâtă R.N.P. R. - Direcția Silvică Gorj a lăsat la aprecierea instanței administrarea probei solicitate.
Apărătorul intimatei pârâte I. Rm. V. s-a opus la proba solicitată apreciind că nu este utilă soluționării cauzei.
Instanța a respins cererea de probatorii ca fiind inutilă cauzei, la dosar existând suficiente elemente de probă în baza cărora instanța de recurs poate să-și formeze convingerea asupra legalității pretențiilor formulate.
Avocat N. Cosmun, pentru recurenta reclamantă M. Z., a arătat că au fost încălcate dispozițiile art. 22 alin. 1 Cod procedură penală, cu referire la art. 1000 alin. 3 Cod civil.
S-a susținut că dovada vinovăției celor doi angajați s-a făcut în cursul cercetărilor penale și că aceste cercetări intră în puterea de lucru judecat în fața instanței civile.
Existența faptei ilicite și a raportului de cauzalitate rezultă din cuprinsul ordonanței de scoatere de sub urmărire penală, angajații pârâtelor îndeplinindu-și defectuos atribuțiile de serviciu cu ocazia reprimirii parchetului exploatat.
S-a arătat că termenul de exploatare înscris în autorizație nu a fost respectat, respectiv 15.09.2004, reprimirea parchetului făcându-se la 30.12.2004 de către cei doi angajați în absența persoanei ce a exploatat parchetul și că la momentul încheierii procesului verbal angajații pârâtelor nu au verificat parchetul exploatat, nu au sesizat tăierile ilegale de arbori, ceea ce a condus la crearea unei pagube în patrimoniul reclamantei.
Aplicarea sancțiunii administrative a reprezentat pericolul social scăzut al faptei săvârșite și nu lipsa intenției în săvârșirea faptei sau nevinovăția celor doi angajați.
S-a susținut că nu se impunea efectuarea unei expertize tehnice cu referire la vinovăția celor doi angajați, expertiza realizată în cauză trebuia doar să actualizeze cuantumul prejudiciului.
Consilier juridic A. I., pentru intimata pârâtă R.N.P. R. - Direcția Silvică Gorj, a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat și de menținere a sentinței recurate ca fiind temeinică și legală. A depus concluzii scrise în susținere.
A arătat că nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă reportat la dispozițiile art. 22 alin. 1 Cod procedură penală, cu referire la art. 1000 alin. 3 Cod civil.
Din probatoriul administrat atât în penal cât și în civil rezultă că nu există legătură de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul cauzat.
Avocat C. I., pentru intimata pârâtă I. Rm. V., a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată, depunând concluzii scrise în susținere.
A precizat că procesul verbal de reprimire al parchetului nu a fost contestat și că în perioada exploatării nu s-au produs delicte silvice.
S-a susținut că împrejurarea că s-a întocmit proces verbal de reprimire mai târziu decât era prevăzut în autorizația de exploatare nu constituie un motiv în sarcina celor doi prepuși care să fi condus la tăierea în delict a arborilor din proprietatea recurentei.
În replică apărătorul recurentei reclamante a arătat că procesul verbal a fost încheiat într-un birou și nu la fața locului.
A precizat că nu solicită cheltuieli de judecată, rezervându-și dreptul de a le solicita pe cale separată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. la data de 03.04.2012, reclamanta M. Z. a chemat în judecată pe pârâtele R.N.P. R. – Direcția Silvică Gorj și I. Rm. V., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 233 018,6 lei, actualizată cu indicele de inflație de la data producerii prejudiciului și până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, a arătat că prin decizia penală nr.467/14.06.2010 a Tribunalului Gorj numiții D. G., inspector în cadrul I. Rm.V. și P. V., tehnicin silvic în cadrul Ocolului Silvic Motru, au fost găsiți vinovați de faptele prevăzute și pedepsite de art.246, art.289 și art.291 Cod penal, în legătură cu cele două suprafețe de pădure ce îi aparțin și care sunt înscrise în titlurile de proprietate nr.93/2003 și nr.124/2004.
A susținut că neîndeplinirea de către cei doi funcționari a actelor ce le reveneau în virtutea atribuțiilor de serviciu, falsificarea de către aceștia a mai multor înscrisuri oficiale și folosirea acestor înscrisuri a condus la producerea unei pagube în patrimoniul reclamantei pentru cele două suprafețe de pădure, pagubă pe care I. Rm.V. a stabilit-o ca fiind 233.018,6 lei, iar ca urmare a faptelor celor doi nu s-a putut identifica persoana care i-a creat prejudiciul.
A arătat că prin decizia penală a Tribunalului Gorj a fost menținută ordonanța de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ din data de 26.10.2009, dată în dosarul nr.133/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru.
A susținut că prin dosarul penal s-a stabilit vinovăția angajaților pârâtelor, precum și cuantumul prejudiciului pe care l-au produs, însă s-a considerat că fapta acestora nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Întrucât cei doi funcționari, care aveau și atribuții de control, nu au anunțat organele abilitate despre prejudiciul creat proprietății reclamantei cu ocazia controlului și, mai mult, au ascuns acest prejudiciu, în conformitate cu dispozițiile art.1000 alin.3 cod civil a solicitat obligarea comitenților la repararea prejudiciului cauzat de cei doi prepuși, D. G. și P. V..
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe prevederile art.1000 alin.3 Cod civil și art.274 C.proc.civ.
Pârâta R. Direcția Silvică Gorj a formulat întâmpinare, invocând excepția netimbrării acțiunii.
Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât faptele menționate în acțiune nu sunt urmare a vreunei dispoziții date de conducerea Direcției Silvice Gorj sau ca urmare a exercitării atribuțiilor de serviciu care ar fi fost emise contrar legii. A invocat faptul că prin acțiunea penală și nici sub aspect civil nu se dovedește în vreun fel vinovăția Direcției Silvice Gorj cu privire la pretențiile solicitate, ca și condiție esențială a răspunderii juridice a comitentului pentru faptele prepușilor. Că cererii de chemare în judecată nu i-au fost atașate acte cu privire la obligația pârâtei de a fi asigurat paza terenului reclamantei, care este singura vinovată pentru neasigurarea pazei terenului, încălcând dispozițiile art.51 din Legea nr.46/2008.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art.115-118 C.proc.civ.
Pârâta I. Râmnicu V. a formulat întâmpinare, invocând lipsa temeiului de drept al acțiunii, excepția netimbrării acțiunii, precum și excepția prescripției dreptului la acțiune.
Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, invocând prevederile art.1352 din Noul Cod civil, în conformitate cu care una dintre condițiile pentru incidența răspunderii civile este aceea ca păgubitul însuși să nu fi contribuit la producerea prejudiciului.
A invocat faptul că reclamanta, deși avea obligația de a asigura paza terenurilor sale cu vegetație forestieră înscrise în titlurile de proprietate nr.96/2003 și nr.124/2004, nu și-a îndeplinit această obligație, supunând astfel proprietatea sa riscului de distrugere. Că în privința existenței faptei ilicite și a identificării persoanelor culpabile s-au pronunțat definitiv și irevocabil organele de urmărire penală, respectiv P. de pe lângă Judecătoria Motru, prin ordonanța din 26.10.2009, stată în dosarul nr.133/P/2005, iar în ceea ce privește raportul de cauzalitate, nu s-a făcut dovada unei relații de cauzalitate directe între faptele prepușilor și producerea prejudiciului.
A arătat că prin concluziile raportului de expertiză întocmit în dosarul de urmărire penală s-a statuat indubitabil că nu era posibilă producerea unui atare prejudiciu prin fapta săvârșită, datorită modalității și perioadei scurte de activitate a acesteia.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art.115-118 C.proc.civ., art.20 pct.3 din Legea nr.146/1997, art.8 și art.3 din Decretul nr.167/1958, art.1352 Noul Cod civil, art.274 C.proc.civ.
Pentru termenul de judecată din 08.05.2012, reclamanta a depus la dosar precizări, arătând că în speță sunt aplicabile dispozițiile Codului civil din 1864, legea civilă neavând putere retroactivă, iar în ceea ce privește răspunderea pârâtelor (comitenți) pentru faptele celor doi angajați (prepuși) sunt aplicabile dispozițiile art.1000 alin.3 Cod civil.
A susținut de asemenea că potrivit dispozițiilor art.21 lit.a,b,c și g din OG nr.96/1998, cei doi comitenți, prin intermediul celor doi angajați, aveau mai multe obligații de control cu privire la cele două suprafețe de pădure, iar cu ocazia acestor controale, potrivit deciziei penale nr.467/14.06.2010 a Tribunalului Gorj, cei doi prepuși au săvârșit faptele prevăzute și pedepsite de art.246, 289 și 291 Cod penal.
Prin încheierea de ședință din data de 29.05.2012 instanța a respins ca neîntemeiate excepția netimbrării acțiunii și excepția prescripției dreptului la acțiune, reținând că acțiunea civilă ce are ca obiect repararea pagubei rezultate din infracțiune poate fi formulată și pe cale separată, în afara procesului penal, fiind și în acest caz scutită de plata taxei judiciare de timbru, neprezentând sub acest aspect importanță faptul că pârâții din prezenta cauză nu au fost parte în dosarul de urmărire penală.
Reținând astfel, instanța a avut în vedere și prevederile art.15 lit.o din Legea nr.146/1997 în conformitate cu care sunt scutite de plata taxei de timbru inclusiv acțiunile având ca obiect despăgubirile civile pentru daunele materiale și morale decurgând din acestea.
De asemenea, instanța a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune având în vedere că de la data rămânerii definitive a Deciziei nr.467/14.06.2010 a Tribunalului Gorj Secția penală s-au finalizat în mod definitiv cercetările penale cu privire la plângerea penală formulată de reclamantă pentru pretinșii autori ai prejudiciului, ca atare de la această dată reclamanta a cunoscut cu certitudine posibilii autori ai prejudiciului, or potrivit art.8 din Decretul nr.167/1958 republicat, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască nu doar paguba, cât și pe cel care răspunde de ea, cele două condiții trebuind întrunite cumulativ pentru a începe să curgă prescripția dreptului la acțiune, ca atare de la această dată curgând și dreptul la acțiune împotriva pârâților, chemați în judecată în calitate de comitenți ai celor două persoane arătate ca fiind responsabile pentru producerea prejudiciului.
Prin notele de ședință depuse la fila 96, pârâta I. Râmnicu V. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că la data semnării procesului-verbal de reprimire a partidei nr.170 SR exploatată de numitul D. M. A. Rîndunel în calitate de procurator al reclamantei, partidă exploatată din terenul cu vegetație forestieră proprietatea reclamantei situat pe raza Ocolului Silvic Motru, D. G. nu avea calitatea de angajat al I. Râmnicu V..
Prin încheierea de ședință din data de 12.06.2012 instanța a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale pasive a I. Râmnicu V., în temeiul dispozițiilor art.137 alin.2 C.proc.civ.
Reclamanta a precizat acțiunea, majorându-și pretențiile la suma de 332.716 lei
Prin sentința civilă nr._/07.11.2012, pronunțată de Judecătoria Tg J., în dosar nr._ a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei I. Râmnicu V., ca neîntemeiată.
A fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta M. Z., împotriva pârâtelor R.N.P. R. – Direcția Silvică Gorj, și I. Rm. V., cu sediul în Râmnicu V., având ca obiect acțiune în răspundere civilă delictuală, ca neîntemeiată.
A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei I. Râmnicu V. suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a avut în vedere următoarele considerente:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta I. Râmnicu V., instanța a constatat că prin HG nr.333/2005 s-a dispus reorganizarea direcțiilor teritoriale de regim silvic și de vânătoare în inspectorate teritoriale de regim silvic și de vânătoare, ca atare pârâta I. Râmnicu V. este succesoare în drepturi și obligații a Direcției Teritoriale de Regim Silvic și de Vânătoare Râmnicu V., unitatea la care prepusul D. G. era angajat în anul 2004, momentul săvârșirii faptei ilicite.
Întrucât fapta ilicită a celor doi prepuși invocată de reclamantă a fost săvârșită în anul 2004, instanța a constatat incidența în speță a dispozițiilor Codului civil din 1864.
Astfel, potrivit art.1000 alin.3 Cod civil din 1864, comitenții răspund de prejudiciul cauzat de prepușii lor în funcțiile ce li s-au încredințat. Spre deosebire de părinți, institutori și meșteșugari, comitenții nu sunt menționați în cuprinsul alin.5 al art.1000 Cod civil între cei care au posibilitatea să se exonereze de răspundere dovedind că n-au putut împiedica faptul prejudiciabil.
S-a reținut că în speță, contractul de muncă și respectiv decizia nr.11/27.05.2004 fac dovada raportului de prepușenie existent în anul 2004 între pârâta Direcția Silvică Gorj și numitul P. V., precum și între pârâta I. Râmnicu V. (fostă DTRSV Râmnicu V.) și numitul D. G..
Pentru ca răspunderea comitentului să fie angajată în temeiul art.1000 alin.3 Cod civil, este necesar ca, în persoana prepusului, să fie întrunite condițiile răspunderii pentru fapta proprie, prevăzute de art.998, 999 Cod civil din 1864.
D. urmare, victima prejudiciului, în speță reclamanta, trebuie să facă dovada următoarelor elemente: existența prejudiciului, existența faptei ilicite a prepusului, existența raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită a prepusului și prejudiciu, existența vinei prepusului în comiterea faptei ilicite.
Pe lângă aceste condiții generale și împreună cu acestea, pentru angajarea răspunderii comitentului în temeiul art.1000 alin.3 Cod civil din 1864, două condiții speciale se cer a fi întrunite: existența raportului de prepușenie și prepușii să fi săvârșit fapta „în funcțiile ce li s-au încredințat”.
Pentru a fi angajată răspunderea unei persoane nu este suficient să existe, pur și simplu, fără legătură între ele, o faptă ilicită și un prejudiciu suferit de o altă persoană, ci este necesar ca între faptă și prejudiciu să fie un raport de cauzalitate, în sensul că acea faptă a provocat acel prejudiciu.
Reclamanta este proprietara suprafeței de 5 ha teren cu vegetație forestieră cuprinsă în titlul de proprietate nr. 96/15.09.2003 este situată în tarlaua 23, . cadastrală a comunei Samarinești și corespunde cu U.A 35A%, B% din U.P. IV Slivilești, Ocolul Silvic Motru, cu următoarele vecinătăți:1a nord teren agricol, la sud m. P. C., la vest m. M. G. și A. C. T., la est B. A..
De asemenea, aceasta este proprietara suprafeței de 10 ha teren vegetație forestieră cuprinsă în titlul de proprietate nr. 124/28.01.2004, situată în tarlaua 21, . U.A 42% din U.P. IV, Ocolul Silvic Motru, având următoarele vecinătăți: la nord teren agricol individual, la sud D.C. 658, la est m B. I. G., la vest m. B. V..
Prin raportul de expertiză s-a concluzionat în sensul că partida nr.170 SR/2004, identificată prin ., suprafață și vecinătăți se află în perimetrul proprietății reclamantei M. Z..
Expertul a constatat că cioatele consemnate în filele de inventar din raportul de expertiză din dosarul de urmărire penală ca delicte silvice în perimetrul proprietății reclamantei nu au putut fi identificate fizic la momentul efectuării expertizei în prezenta cauză, majoritatea fiind în diferite stadii de putrefacție sau regenerate cu lăstari, acestea neputând fi reinventariate.
Potrivit raportului de expertiză, la data reprimirii partizii nr.170 SR/2004 nu s-au constatat delicte silvice.
Reclamanta susține că acestea nu au fost înregistrate în actul de reprimire datorită efectuării defectuoase a atribuțiilor de serviciu de către personalul silvic.
Decizia Tribunalului Gorj nr.467/2010 a menținut soluția de neîncepere a urmăririi penale a gestionarului D. M. A. Rândunel pentru infracțiunea de gestiune frauduloasă, ceea ce conduce la concluzia că în perioada de exploatare (12.07._04) nu au fost delicte silvice.
Pe de altă parte, printr-un proces-verbal din data de 23.08.2005, încheiat de reprezentanții I. Râmnicu V., s-a precizat că tăierile ilegale s-au săvârșit în lunile septembrie, octombrie 2004.
Față de aceste date, expertul nu a putut concluziona când au fost produse delictele silvice în cauză.
Conform O.M. nr.635/2002, reprimirea unei partizi este definită ca fiind „acțiunea de verificare, evaluare și consemnare a stării vegetației forestiere și a solului din suprafața unei partizi, la terminarea exploatării masei lemnoase, efectuată cu scopul preluării suprafeței partizii în gestiunea exclusivă a administratorului legal al pădurii din care face parte suprafața partizii respective.”
Expertul a concluzionat că nu există repere tehnice suficiente pentru a se stabili cu certitudine că efectuarea mai târziu a reprimirii partizii nr.170 SR/2004, față de perioada prevăzută în autorizația de exploatare, ar fi putut influența în vreun fel producerea prejudiciilor identificate.
Potrivit opiniei expertului, susținerea reclamantei în sensul că dacă reprimirea partizii s-ar fi făcut conform autorizației de exploatare, s-ar fi constatat prejudicii, nu are suport.
Astfel, dacă în data de 15.09.2004 ar fi fost arbori tăiați în delict, aceștia trebuiau evidențiați în reprimirea din 30.11.2004, iar dacă ar fi fost arbori tăiați în delict în perioada de exploatare a parchetului fără a fi incluși în actul de reprimire, atunci ar fi trebuit imputați gestionarului D. M. A. Rândunel, or prin decizia penală nr.467/14.06.2010 a fost menținută soluția de scoatere de sub urmărire penală cu privire la acesta.
La data de 02.06.2004 reclamanta a întocmit documentația privind lucrările de amenajare a pădurii, așa cum rezultă din procesul verbal încheiat la data de 02.06.2004 și procesul-verbal nr.676/2004
Expertul a concluzionat că actul de punere în valoare a fost întocmit de Ocolul Silvic Motru și aprobat de D.T.R.S.V Râmnicu-V. și a fost semnat de P. C., șef al Ocolului Silvic Motru și P. V. responsabil fond forestier, că autorizația de exploatare 47/12.07.2004 a fost semnată de șeful Ocolului Silvic
Motru și de D. M. A. Rândunel, reprezentantul
proprietarei (_ ), iar predarea parchetului s-a făcut în data de12.07.2004 de către dl C. C.-șef district O.S. Motru și
D. M. A. Rândunel.
Instanța a reținut că, ulterior, reprimirea partizii a fost efectuată de ing. D. G. de la D.T.R.S.V. Râmnicu V. și tehnician principal P. V. în prezența lui D. M., gestionar parchet.
S-a stabilit prin raportul de expertiză că reprimirea parchetului se face conform normelor silvice O.M. nr.635/2002 "la terminarea exploatării masei lemnoase”, concluzionând că nu era posibilă și legală reprimirea partizii nr. 170SR/2004 la data expirării termenului de exploatare, însă organele silvice erau obligate să aplice prevederile art. 33, al.l din O.M. nr.635/2002, făcând un act de constatare și prelungind termenul de exploatare.
Expertul a concluzionat că în acest termen, cu o abatere de trei zile, s-a înscris procesul de exploatare ( 12.07._04), respectându-se prevederile O.M. nr.635/2002.
Cu privire la susținerea pârâtelor în sensul că era obligatorie asigurarea pazei de către reclamantă în timpul exploatării, înainte și după exploatarea partizii, în calitate de proprietar, prin raportul de expertiză s-a arătat că în baza Legii nr. 26/1996, Codul Silvic, art. 70 " deținătorii de păduri proprietate privată au obligația să asigure paza acestora împotriva tăierii ilegale de arbori." La solicitarea unor proprietari individuali, Regia Națională a Pădurilor poate prelua asupra sa paza pădurilor respective pe bază de contracte sau convenții încheiate cu solicitanții.
Legea nr. 33/11.03.2004 care aprobă O.G. nr. 98/14.10.2003, la art. 2 indice 2 arată că " preluarea în pază de către structurile silvice de stat a pădurilor aflate în proprietate persoanelor fizice se va face prin inventariere executată în prezența proprietarului sau a împuternicitului acestuia, inclusă într-un contract neoneros."
Cum reclamanta nu a probat că în anul 2004, inclusiv în perioada exploatării partizii, a încheiat un astfel de contract, instanța a apreciat că aceasta era obligată să asigure paza pădurii sale, în calitate de proprietar înainte, în timpul și după încheierea procesului de exploatare a masei lemnoase.
Instanța a constatat că potrivit prevederilor art 23, al.3 din O.M. nr. 635/2002- " controlul respectării regulilor silvice de exploatare în pădurile cu vegetație forestieră din afara fondului forestier, care nu sunt administrate de ocoalele silvice, se realizează obligatoriu de personalul silvic din cadrul inspectoratelor teritoriale de regim silvic și cinegetic."
Ca urmare, Direcția Silvică Gorj și salariatul P. V. nu aveau obligația să efectueze controale de exploatare în pădurea proprietatea numitei M. Z..
Analizând fișa postului numitului P. V. din 29.05.2003 (fila 64), instanța a constatat că în aceasta nu sunt prevăzute responsabilități referitoare la paza pădurii reclamantei, înainte, în timpul și după reprimirea partizii. Atribuția de verificare a respectării regulilor silvice de exploatare a lemnului s-a efectuat cu ocazia întocmirii actului de reprimire a parchetului în data de 30.11.2004, de către numitul P. V. în calitatea sa de delegat al Ocolului Silvic Motru.
Prevederile O.G. nr. 96/1998, art.8, al. l, lit. b precizează obligația proprietarilor de păduri" să asigure paza pădurilor în vederea
prevenirii tăierilor ilegale". Este adevărat că nu rezultă, explicit, obligația întocmirii unui contract de pază cu structuri silvice autorizate în anii 2003, 2004 până în data de 5.10.2005 când apare O.U.G. nr. 139/2005, când contractarea pazei pădurilor private devine obligatorie pentru proprietar
Reclamanta M. Z. a încheiat în data de 24.10.2007 contractul nr. 3829/2007 prin Ocolul Silvic Motru.
Instanța a apreciat că paza juridică a terenurilor cu vegetație forestieră aparținând reclamantei și gestiunea masei lemnoase de pe aceste terenuri în perioada 12.07._04, când s-a făcut reprimirea partizii nr. 170SR/2004 erau realizate de persoane diferite. Paza juridică a terenurilor revenea proprietarei M. Z., iar gestiunea masei lemnoase (608 mc cuprinși în autorizație) revenea lui D. M. A. Rândunel.
Pe de altă parte, instanța a constatat că din fișele postului numitului D. G. în funcția de consilier la Direcția Teritorială de Regim Silvic și de Vânătoare Râmnicu V. (Decizia nr. 11/27.05.2004 ) nu sunt prevăzute responsabilități cu privire la asigurarea pazei proprietăților silvice aflate pe raza localității Samarinești și a pădurii reclamantei, înainte, în timpul și după reprimirea partizii (filele 98-139).
Instanța a reținut, așa cum s-a concluzionat și prin raportul de expertiză întocmit în cauză, că volumul de masă lemnoasă corespunzător sumei de 233.018,6 lei solicitată de reclamantă cu titlu de prejudiciu a fost calculat de I.T.R.V.S., în urma inventarierii arborilor tăiați în delict și este de 1.023,6 m.c., așa cum rezultă din adresa I.T.R.V.S. Râmnicu-V. nr.2.465/14.09.2005 (fila 18, în dosarul de urmărire penală nr.133/P/2005-vol.IV).
Cu privire la împrejurarea dacă raportat la volumul de masă lemnoasă stabilit ca reprezentând prejudiciul suferit de reclamantă să se aprecieze dacă era posibilă exploatarea acesteia în perioada de timp cuprinsă între data expirării termenului de autorizare a exploatării partizii nr.170 SR/2004 și data de 30.11.2004 când a fost semnat actul de reprimire al acestei partizi, instanța a apreciat întemeiată concluzia expertului în sensul că potrivit O.M. nr. 635/2002, Anexa nr. 2 pentru exploatarea unui volum cuprins între 1001 și 3500 m.c, durata maximă de recoltare și colectare a lemnului este 5,5 luni, ca atare în perioada 15.09._04 neputând fi exploatat un volum de 1.023 m.c. la care se adaugă, firesc și restanța din cei 608 m.c. neexploatată până la data de 15.09.2004 și care nu a permis reprimirea partizii în termenul din autorizație.
În opinia expertului, persoana fizică responsabilă cu gestiunea masei lemnoase în litigiu, înainte de exploatare, în timpul exploatării și după semnarea actului de reprimire din 30.11.2004, conform prevederilor Legii nr. 26/1996, art. 70 și O.G. nr. 96/1998, art. 8, al.l, lit. b este reclamanta M. Z..
Pentru toate aceste considerente, constatând că în cauză nu s-a făcut dovada unui element esențial pentru stabilirea răspunderii civile delictuale a pârâtelor raportat la dispozițiile art.1000 alin.3 Cod civil din 1864, respectiv existența legăturii de cauzalitate între faptele ilicite ale prepușilor și prejudiciul suferit de reclamantă, instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată.
În temeiul art.274 C.proc.civ., reținând culpa procesuală a reclamantei, a fost obligată aceasta la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial, pârâtei I. Râmnicu V..
Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta M. Z., considerând-o nelegală și netemeinică.
S-a invocat interpretarea greșită a dispozițiilor art.22 alin.1 c.p.penală prin raportare la art.1000 al. 3 c.civ., și în raport de această critică s-a susținut că deși plângerea penală formulată de reclamantă împotriva angajaților pârâtelor nu s-a finalizat printr-o hotărâre penală definitivă, s-a stabilit în faza de urmărire penală urmare a probatoriului administrat și cu autoritate de lucru judecat atât existența faptei, cât și vinovăția persoanelor în producerea prejudiciului .
A apreciat astfel că din cuprinsul ordonanței de scoatere de sub urmărire penală rezultă că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, intrând în puterea lucrului judecat faptul că ,, și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu cu ocazia reprimirii parchetului exploatat.”
Că, trebuie avute în vedere și constatările deciziei penale care a reținut că R.A. R. prin structurile decentralizate nu a verificat și certificat lucrările de exploatare a materialului lemnos stabilit de proiectant și pe care le-a avizat cu avizul CA nr. 8/2004.
A mai invocat că exploatarea parchetului trebuie să dureze conform autorizației de la 12.07.2004 până al 15.09.2004, însă termenul nu a fost respectat, reprimirea parchetului făcându-se la data de 30.12.2004, în absența persoanei ce a exploatat parchetul, iar angajații D. G. și P. V. au consemnat că acesta a fost prezent și i-au permis să semneze procesul verbal ulterior la sediul O.S. Motru .
A concluzionat că neîndeplinirea de către cei doi funcționari a actelor ce le reveneau în virtutea atribuțiilor de serviciu, falsificarea de către aceștia a mai multor înscrisuri oficiale și folosirea lor a condus la producerea unei pagube în sarcina reclamantei .
A subliniat aspectul că instanța de fond nu avea competența să reanalizeze și să interpreteze ceea ce s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat în cadrul procesului penal.
Prin decizia civilă nr. 130 din 7 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția I Civilă, în dosar nr._ s-a respins apelul ca nefondat.
Tribunalul reexaminând actele și lucrările dosarului a reținut următoarele:
Potrivit art.22 al 1 C.p.pen, hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia.
S-a apreciat că referirea la existența unei hotărâri penale pentru a se reține autoritatea de lucru judecat în civil este neechivocă, așa încât orice altă modalitate de soluționare a cercetărilor penale nu se poate impune cu autoritate de lucru judecat în civil, fiind necesar a se stabili pe baza probelor administrate de instanța civilă că prejudiciul de care se prevalează reclamanta este în legătură cauzală cu faptele persoanelor cercetate penal pentru care s-a stabilit vinovăția legat strict de fapte pentru care s-a efectuat urmărirea penală, printr-o soluție adoptată în această fază a procesului penal.
Astfel, soluțiile adoptate de organele de urmărire penală se pot impune asemenea unei autorități de lucru judecat prin raportarea considerentelor pe care se sprijină la probatoriul administrat în civil. Prin decizia penală nr.467/2010 a Tribunalului Gorj a fost menținută ordonanța de scoatere de sub urmărire penală a celor doi prepuși ai pârâtelor și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, pentru faptele prevăzute de art. 246,289 și 291 C.pen., însă în contextul în care nu se impune cu autoritate de lucru judecat soluția pronunțată în această fază procesuală, tribunalul a apreciat că era necesar ca pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtelor în calitate de comitenți pentru faptele prepușilor să se stabilească legătura de cauzalitate dintre faptele pentru care s-a aplicat prepușilor amenda administrativă și prejudiciul cauzat reclamantei .
S-a apreciat că nici ordonanța parchetului și nici hotărârea penală prin care a fost soluționată plângerea împotriva acesteia nu oferă elementele necesare pentru a stabili legătura de cauzalitate dintre faptele supuse cercetării penale și prejudiciul suferit de către reclamantă prin tăierea ilegală a arborilor .
Din actele efectuate în faza urmăririi penale s-a reținut că cercetările au vizat și pe învinuitul D. M. A., care a gestionat exploatarea parchetului, iar învinuiții D. G. și P. V. au fost cercetați pentru modul defectuos de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu cu ocazia reprimirii parchetului exploatat de înv. D. M. A. Rîndunel, față de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, reținându-se că acesta nu a tăiat material lemnos nemarcat, în cuprinsul ordonanței reținându-se că tăierea și sustragerea fără drept a arborilor s-a realizat după ce învinuitul menționat a terminat exploatarea materialului lemnos.
Tribunalul a subliniat că ordonanța din 26.10.2009 este insuficient motivată în ceea ce privește faptele săvârșite de D. G. și P. V., însă din motivarea deciziei tribunalului rezultă că prepușii D. G. și P. V. au fost cercetați pentru că au întocmit procesul verbal de predare a parcelelor forestiere fără să verifice arborii tăiați și să consemneze că numitul D. M. A. Rîndunel nu a solicitat prelungirea autorizației de exploatare, consemnând în mod defectuos în procesul verbal de reprimire a parchetului că au fost respectate dispozițiile OG 635/2002.
În cuprinsul deciziei nr.467/14 iunie 2010 s-a reținut că în timpul cercetărilor ulterioare efectuate în cauză au fost identificate persoanele care au tăiat arborii din parchetul respectiv, că expertul cu ocazia deplasării la fața locului în anul 2006 a identificat cioate proaspete fără marcă rotundă și a concluzionat că întreaga cantitate de arbori nu putea fi exploatată într-o perioadă de 3,5 luni.
Rezultă astfel că motivațiile soluțiilor adoptate în cercetările penale și implicit probatoriul care a fost administrat nu cuprind elemente care să stabilească cu certitudine o legătură cauzală între faptele prepușilor - în condițiile în care răspunderea civilă delictuală pe dispozițiile art. 1000 alin. 3 Cod civil poate fi angajată numai dacă se stabilește în temeiul art. 998-999 Cod civil culpa personală a prepușilor - și prejudiciul suferit de reclamantă constând în contravaloarea arborilor tăiați ilegal.
Raportul de expertiză efectuat nemijlocit în fața instanței civile a relevat împrejurarea că nu poate fi stabilită legătura de cauzalitate între faptele ilicite ale prepușilor și prejudiciul suferit de reclamantă.
În acest sens, s-a concluzionat de expert că nu se poate stabili cu certitudine când au fost produse delictele silvice în cauză, respectiv dacă acestea au fost produse în perioada de exploatare a parchetului și nici dacă efectuarea cu întârziere a reprimirii partizii nr. 170 SR/2004 față de perioada prevăzută în autorizația de exploatare a influențat producerea prejudiciilor identificate.
În acord și cu concluziile expertului din faza de urmărire penală relevate prin decizia Tribunalului Gorj, expertul desemnat în cauza prezentă a relevat imposibilitatea exploatării volumului de masă lemnoasă în raport de care s-a stabilit prejudiciul într-o perioadă evident scurtă, respectiv în perioada 15.09._04.
Pe de altă parte, persoana responsabilă cu gestionarea masei lemnoase în litigiu atât în timpul exploatării, cât și după semnarea actului de reprimire din 20.11.2004 era reclamanta, astfel prevederile art. 8 alin. 1 lit. b din OG 96/1998 stipulează obligația proprietarilor de păduri de a asigura paza pădurilor în vederea prevenirii tăierilor ilegale, ori reclamanta a încheiat abia în data de 24.10.2007 contractul de pază nr. 3829/2007 cu Ocolul Silvic Motru, iar în ceea ce-i privește pe cei doi prepuși ai pârâtelor, conform fișei postului acestora, oricum nu le reveneau responsabilități legate de asigurarea pazei proprietăților silvice.
În consecință, tribunalul a apreciat că se conturează însăși culpa reclamantei în producerea prejudiciului, a cărui dată exactă a producerii nu s-a stabilit, în condițiile în care la momentul reprimirii partizii nu s-a confirmat existența vreunui prejudiciu.
Împotriva deciziei din apel a fost declarat recurs de către reclamantă.
În motivarea recursului s-a expus situația de fapt și s-a susținut că au fost încălcate dispozițiile art. 22 alin. 1 cod proc. penală, cu referire la art. 1000 alin. 3 cod civil.
Recurenta a expus conținutul ordonanței Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, menținută prin decizia penală 467/2010 a Tribunalului Gorj, arătând că în mod greșit s-a reținut că nu există dovada legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul suferit de reclamantă.
S-a susținut că dovada vinovăției celor doi angajați s-a făcut în cursul cercetărilor penale, rezultatul acestor cercetări având autoritate de lucru judecat în fața instanței civile.
Recurenta a arătat că existența faptei ilicite și a raportului de cauzalitate rezultă din cuprinsul ordonanței de scoatere de sub urmărire penală, angajații pârâtelor îndeplinindu-și defectuos atribuțiile de serviciu cu ocazia reprimirii parchetului exploatat.
S-a făcut referire la constatările deciziei penale 467/2010 cu privire la emiterea autorizației de exploatare nr. 47 din 12.07.2004, la faptul că termenul de exploatare înscris în autorizație nu a fost respectat, reprimirea parchetului făcându-se la 30.12.2004 de către cei doi angajați în absența persoanei ce a exploatat materialul lemnos. Recurenta a arătat că angajații pârâtelor nu și-au îndeplinit obligațiile de serviciu, nu au verificat parchetul exploatat, nu au sesizat tăierile ilegale de arbori, ceea ce a condus la crearea unei pagube în patrimoniul reclamantei.
A susținut că vinovăția prepușilor s-a stabilit cu putere de lucru judecat prin ordonanța de scoatere de sub urmărirea penală, astfel că instanțele civile nu aveau competența să reanalizeze și să interpreteze ceea ce s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat în dosarul penal iar expertiza realizată în cauză trebuia doar să actualizeze cuantumul prejudiciului.
Recursul nu este fondat, urmând să fie respins pentru următoarele considerente.
Dispozițiile art. 22 cod procedură penală, potrivit cu care „hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia” au fost corect aplicate de instanțele de fond în prezenta cauză, ținând seama de faptul că autoritatea de lucru judecat se raportează nu numai la dispozitivul unei hotărâri, dar și la considerentele acesteia.
Legea națională în vigoare la data pronunțării hotărârii penale ce se invocă de reclamantă nu distinge asupra părților dintr-o hotărâre care intră în puterea lucrului judecat, dar, în virtutea principiului ubi lex non distinguit, și făcând aplicarea directă a dispozițiilor art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană și a jurisprudenței Curții de la Strasbourg sub acest aspect, cât și a deciziilor Curții Constituționale, se constată că problema de drept invocată de recurentă în primul motiv de recurs a primit o rezolvare corectă în cauză.
Cu privire la principiul securității juridice axat pe principiul echității juridice și al puterii lucrului judecat, res judicata, aplicabile în cauza de față, Curtea Europeană a reafirmat: "Unul din elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că soluția definitivă în orice litigiu nu trebuie rediscutată." (Hotărârea Brumărescu c. României, 28 octombrie 1999). Neechivoc, în cauza D. împotriva României, Curtea Europeană a statuat: "(..) Curtea reamintește că motivarea unei hotărâri are același efect obligatoriu ca și dispozitivul dacă, precum în prezenta cauză, aceasta constituie baza ei fundamentală (Hotărârea din 7 februarie 2012). În același sens, Hotărârea P. împotriva Franței, 2004.
La rândul său, Curtea Constituțională a statuat prin Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunțate în cadrul controlului de constituționalitate, în sensul că: "puterea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta".
Nu în ultimul rând, se impune și observația că Noul Cod de procedură civilă conține o reglementare expresă în art. 430 alin. (2), în sensul că "Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acestea se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă" art. 430 alin. (2).
Din acest punct de vedere, instanța civilă trebuie să se raporteze la autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale, așa cum rezultă din considerentele hotărârii, numai dacă fapta pentru care s-a dispus aplicarea unei sancțiuni penale este identică celei invocate în acțiunea civilă.
Prin decizia penală 467 din 14 iunie 2010 a Tribunalului Gorj s-a reținut că prepușii D. G. și P. V. și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu în ceea ce privește reprimirea parchetului exploatat de D. M. A. Rîndunel. Chiar în plângerea formulată în fața organelor de urmărire penală, acestora li s-a imputat că au întocmit procesul verbal de reprimire a parchetului cu depășirea termenului de exploatare și fără a verifica arborii care au fost tăiați.
Toate actele de urmărire penală, finalizate prin pronunțarea unor hotărâri penale în care au fost suspuse controlului ordonanțele de scoatere de sub urmărire penală, au reținut în seama celor doi comitenți doar fapta arătată mai sus, despre care s-a concluzionat că nu are gradul de pericol social al unei infracțiuni.
În cauza civilă de față reclamanta pretinde că în patrimoniul său a fost creat un prejudiciu prin tăierea ilegală a unor arbori de pe suprafața de teren - pădure proprietatea sa în perioada 12.07.2004 – 15.09.2004. Pentru suprafața de teren în discuție a fost emisă autorizația de exploatare nr. 47 din 12.07.2004, pentru împuternicitul reclamantei, numitul D. M. A. Rândunel, însă reclamanta susține că prepușii instituțiilor silvice au întocmit procesul verbal de reprimire a partizii la 30.12.2004, deși autorizația de exploatare expirase la data de 15.09.2004.
Prin urmare, fapta ilicită care a dus la crearea prejudiciului este aceea de tăiere ilegală de arbori sau permiterea unor asemenea tăieri, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor legate de paza juridică sau paza de fapt a pădurii respective.
Este de observat că în procesele verbale de punere în posesie întocmite reclamantei la atribuirea în proprietate a suprafeței respective de pădure s-a consemnat că acesteia îi revine paza pădurii, neavând încheiat un contract de pază cu o structură silvică, iar cele două instituții pârâte în cauză nu aveau, la data producerii prejudiciului, responsabilități privind paza proprietății reclamantei. Dispozițiile art. 70 din Legea 26/1996 stabileau expres obligația proprietarilor pădurilor de a asigura paza acestora împotriva tăierilor ilegale de arbori, obligație menținută și prin dispozițiile art. 8 din OG 96/1998, iar potrivit art. 2 ind. 2 din Legea 33/2004, structurile silvice puteau prelua în pază pădurile proprietate privată, în urma încheierii unui contract, un astfel de acord nefiind încheiat și de reclamantă cu pârâtele.
Din toate probele administrate în cauză, inclusiv cele administrate de organele de urmărire penală nu a rezultat că prepușii pârâtelor au acționat direct, în sensul de a tăia arborii în lipsa unei autorizații, ceea ce li se impută de către reclamantă fiind permisiunea acordată indirect pentru tăiere, prin faptul că au întocmit procesul verbal de reprimire a parchetului cu o întârziere de câteva luni.
Administrarea probei cu expertiză s-a făcut de către prima instanță cu respectarea dispozițiilor art. 167 și urm. cod procedură civilă, proba fiind utilă, pertinentă și concludentă, în condițiile în care din decizia penală pronunțată cu privire la vinovăția angajaților intimatei nu rezultă toate elementele de fapt care să conducă la stabilirea condițiilor impuse de dispoz. art. 998, 999 cod civil, fiind necesar a se stabili răspunderea acestora pentru fapta proprie pentru a fi angajată răspunderea comitenților pentru faptele prepușilor.
Conform OM 635/2002 reprimirea este acțiunea de verificare, evaluare, consemnare a stării vegetației forestiere, la terminarea exploatării masei lemnoase, efectuată cu scopul preluări suprafeței în gestiunea exclusivă a administratorului legal al pădurii, iar potrivit Anexei 2 din OM 635/2002 termenul de exploatare a masei lemnoase permite o durată de patru luni și jumătate. Față de aceste norme, concluzia care s-a impus, în urma administrării probei cu expertiza tehnică de specialitate, a fost că procesul verbal de reprimire s-a încheiat cu o abatere de doar trei zile.
Instanța de recurs apreciază că îndeplinirea defectuoasă a unor atribuții de serviciu de către prepușii intimatelor pârâte în sensul de a fi întocmit cu întârziere procesul verbal de reprimire a parchetului, după exploatarea acestuia de către împuternicitul reclamantei nu constituie fapta ilicită care a dus la producerea prejudiciului în patrimoniul reclamantei, între fapta acestora și prejudiciul respectiv nefiind nici un raport de cauzalitate.
Așadar, fără a nega aplicarea dispozițiilor art. 22 din codul de procedură penală, se constată că faptele reținute de organele de cercetare penală în sarcina celor doi prepuși nu sunt de natură a crea prejudiciul care se impută în speță.
Cât timp nici intimatele - în calitate de comitent - nici cei doi angajați ai lor, în calitate de prepuși, nu aveau la data când a fost produs prejudiciul atribuții legale de paza pădurii reclamantei, iar tăierile ilegale de arbori sunt consecința unei paze defectuoase, iar nu a întocmirii cu întârziere a procesului verbal de reprimire a parchetului la data când a expirat perioada de exploatare a masei lemnoase aprobată împuternicitului reclamantei, soluția de respingere a acțiunii este legală, fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 1000 alin. 3 cod civil, cu raportare la dispoz. art. 998, 999 cod civil.
Așa cum s-a reținut de către tribunal, din analiza raportului de expertiză, volumul de masă lemnoasă exploatată în delict este de 1023,6 m.c., iar pentru exploatarea acestei cantități este necesar un timp de recoltare de 5,5 luni, fiind imposibil ca arborii tăiați ilegal să s e fi făcut în perioada 15.09.2004 ( când a expirat autorizația de exploatare dată împuternicitului reclamantei) și 30.11.2004, când a fost încheiat procesul verbal de reprimire.
Chiar dacă în procesul verbal de reprimire a parchetului întocmit de prepușii intimatelor s-ar fi menționat depășirea volumului arborilor tăiați de pe suprafața de teren proprietatea reclamantei, ca urmare a unei verificări minuțioase a masei lemnoase, și indiferent dacă tăierea ilegală intervenit fie înaintea datei de 30.11.2004, fie ulterior acestei date, dar înainte de a fi încheiat contractul de pază dintre reclamantă și intimata Direcția Silvică Gorj în anul 2007, aceasta nu ar fi împiedicat producerea prejudiciului invocat. Prin urmare, modul în care prepușii și-au îndeplinit obligațiile de serviciu nu se află în raport de cauzalitate cu prejudiciul, care a constata în pierderea patrimonială suferită de reclamantă prin tăierea arborilor de pe terenul său, deoarece paza juridică a bunului aparținea reclamantei iar obligația de a exploata în limitele autorizației în perioada iulie - septembrie 2004 revenea procuratorului reclamantei.
Concluzia care se impune este aceea că instanțele de fond au apreciat corect asupra incidenței normelor răspunderii civile delictuale, dispozițiile legale fiind corect aplicate, astfel că, nefiind motive de nelegalitate a deciziei din apel în sensul art. 304 cod procedură civilă, recursul se va respinge ca nefondat.
În temeiul art. 274 c.pr.civ. va fi obligată recurenta reclamantă la cheltuieli de judecată în recurs față de intimata ITRSU Rm.V., reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamantă M. Z., împotriva deciziei civile nr.130 din 7 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția I Civilă, în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații pârâți R.N.P. R. - Direcția Silvică Gorj și I. Rm.V..
Obligă recurenta reclamantă la 1000 lei cheltuieli de judecată față de intimata ITRSU Rm.V..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Septembrie 2013
Președinte, E. B. | Judecător, C. S. | Judecător, G. I. |
Grefier, A. C. |
Red. /tehnored. GI
2ex/24.09.2013
Jud. Apel Mgrama. N.U.
j.f.G. A E
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 2333/2013. Curtea de... | Cereri. Decizia nr. 62/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
