Obligaţie de a face. Decizia nr. 8507/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8507/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 27-09-2013 în dosarul nr. 1890/313/2011*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 8507
Ședința publică de la 27 Septembrie 2013
Completul constituit din:
Președinte: M. M.
Judecător: I. M.
Judecător: S. A. C.
Grefier: A. Golașu
Pe rol, judecarea recursului declarat de recurentul-reclamant C. A., în nume propriu și pentru reclamanții U. C. A. și U. S. împotriva deciziei civile nr. 49/22.04.2013, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. I., având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședință au răspuns recurenții-reclamanți C. A. și U. S., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că acest termen de judecată a fost acordat pentru dovedirea calității de reprezentant, semnarea recursului și comunicarea precizărilor, iar prin serviciul registratură recurenții-reclamanți au depus note de ședință, duplicatul procurii autentificate sub nr. 1465/04.09.2013 și precizări prin care învederează că scriptul depus pentru ședința din 12.07.2013 reprezintă concluzii scrise.
După legitimare, recurenta-reclamantă U. S. semnează recursul promovat în cauză de mandatarul său C. A., precizând că și-l însușește.
Interpelat fiind, recurentul-reclamant arată că recurentul-reclamant U. C. A. nu se poate prezenta în instanță, având procură din partea acestuia pentru a-i reprezenta interesele.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, se constată încheiată cercetarea judecătorească și se acordă cuvântul asupra recursului.
Recurentul-reclamant C. A. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în sensul obligării intimatei-pârâte să elibereze terenul de 140 m, ce reprezintă singura cale de acces la terenul agricol.
Recurenta-reclamantă U. S. achiesează la concluziile puse de mandatarul său.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Strehaia, sub nr._, reclamanții C. A., U. C. A. și U. S. au chemat în judecată pe pârâta B. I., pentru revendicare imobiliara si grănițuire.
In motivarea acțiunii, astfel cum a fost precizata în ședința publică, din data de 13.10.2011, reclamanții au susținut că pârâta le ocupa fără drept o suprafața de teren de 139,40 mp, situată în satul M., .: N-soseaua nationala, V-C. I., E-Cizmarescu Constanta, S-teren agricol U. M..
Au solicitat că pârâta să fie obligată să le lase în deplină proprietate și posesie această suprafață de teren si totodată instanța să procedeze la grănițuirea acesteia, o suprafață de 600 mp aparținând paratei.
La dosarul cauzei s-au depus în copie următoarele: procura autentificata sub nr.3227/02.11.2001 de BNP L. P., adresa nr._/08.03.2010 emisa de IPJ Gorj, t.p.nr._/2000, tp.nr._/2000, t.p.nr._/2001, schita teren, raport de expertiza întocmit de către exp. Bites S. in dos.nr.5657/2001 al Tribunalului Mehedinti, raport de expertiza întocmit de către expert Bites S. in dosarul nr._ al Judecătoriei Strehaia, chitanța taxa timbru, s.c.nr.1415/08.11.2010 a Judecătoriei Strehaia, titlul de proprietate nr._/26.03.2001, schițe teren întocmite de expert Bites S..
În cauza a formulat întâmpinare parata, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților, susținând că s-a mai judecat cu reclamanții pentru același litigiu. A anexat in copie, s.c.nr.779/10.04.1996 a Judecătoriei Strehaia, dec. civilă nr.243/A/26.03.2002 a Tribunalului M..
La termenul din data de 24.11.2011, instanța a luat o declarație reclamantului C. A. care a precizat ca până în prezent, ei, reclamanții nu detin un titlu de proprietate pentru suprafata de 139,40 mp, teren intravilan, situata în satul M., .: N-soseaua nationala, V-C. I., E-Cizmarescu Constanta, S-teren agricol U. M..
F. de declarația reclamantului la același termen, instanța a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților.
Prin sentința civilă nr.1664 din 24.11.2011 pronunțată de Judecătoria Strehaia a fost admisa excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților formulate din oficiu de instanța; s-a respins acțiunea formulata de către reclamanții C. A., U. C. A., U. S., astfel cum a fost precizata la data de 13.10.2011, împotriva paratei B. I., pentru revendicare imobiliara si grănițuire, cu privire la suprafața de 139,40 mp, teren intravilan, situata in satul M., .: N-soseaua nationala, V-C. I., E-Cizmarescu Constanta, S-teren agricol U. M..
Instanță a reținut că, în literatura de specialitate, actiunea in revendicare este definită ca fiind actiunea civilă prin care proprietarul ce a pierdut posesia bunului său, cere restituirea acestuia de la posesorul neproprietar. Întrucat actiunea in revendicare constituie un mijloc juridic specific de apărare a dreptului de proprietate, ea are un caracter petitoriu, deoarece tinde să stabilească direct existenta dreptului de proprietate al reclamantului si totodată real, intrucat il însoțeste, apără si se întemeiaza pe dreptul real de proprietate.
Pe de altă parte, potrivit art.560 C.civ., dispoziții aplicabile capătului de cerere având ca obiect grănițuire, întrucât acesta a fost formulat după . codului civil, „proprietarii terenurilor învecinate sunt obligați să contribuie la grănițuire prin reconstituirea hotarului si fixarea semnelor corespunzătore...”
Așadar, atât capătul de cerere in revendicare, cat și capătul de cerere în grănițuire impun reclamanților să dețină un titlu de proprietate cu privire la suprafața de teren pe care aceștia solicită ca pârâta sa le-o lase in deplina proprietate si posesie si totodată solicita a fi delimitată de proprietatea paratei, iar în declarația sa reclamantul C. A. a precizat ca nici el și nici ceilalți reclamanți nu dețin un titlu de proprietate pentru aceasta suprafață de teren.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Au motivat că hotărârea este în totalitate nelegală pentru motivul prevăzut de dispozițiile art. 304 pct.6 C.pr.civ. în sensul că instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut. Că, instanța de judecată a înțeles în mod eronat, prin hotărârea recurată că obiectul acțiunii îl constituie revendicarea terenului în suprafața de 139,8 ha și grănițuirea suprafeței, atâta timp cât conform cererii modificatoare și precizatoare obiectul acțiunii este obligația de a face, în sarcina intimatei pârâte de a lăsa liberă calea de acces care face suprafața de 139,8 ha aceasta fiind singura cale de acces la terenul agricol din sud, care este proprietatea recurenților reclamanți, având în vedere că intimata pârâtă a blocat această cale de acces și nu permite trecerea pe suprafața de 139, 8 ha, atâta timp cât această suprafață de teren nu se află în proprietatea acesteia.
Sub acest aspect instanța de fond nu s-a pronunțat prin hotărârea recurată, asupra obiectului cererii așa cum a fost modificat, respectiv obligarea intimatei pârâte asupra executării obligației în natură, respectiv să lase liberă trecerea pe calea de acces în suprafață de 139,8 ha, ci doar asupra excepției lipsei calității procesuale active a recurenților reclamanți, invocată din oficiu, excepție care s-a invocat numai în raport de capătul de cerere privind revendicarea și grănițuirea suprafeței de 139, 8 ha și nu în raport de obiectul acțiunii de obligație de a face. Au solicitat casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare al aceeași instanță.
În ședința publică din data de 03.04.2012, calea de atac exercitată de reclamanți a fost recalificată de Tribunalul M. din recurs în apel, în conformitate cu disp. art. 282 C.pr.civ. având în vedere că unele din petitele acțiunii, respectiv obligația de a face și grănițuire nu sun evaluabile în bani.
Prin decizia nr.77/A/03.04.2012 Tribunalul Mehedinti a admis apelul formulat de către C. A., U. C. Adiran si U. S., a anulat sentinta civila nr.1764/24.11.2011 a Judecatoriei Strehaia si a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, reținând ca inițial reclamanții au investit instanța cu o acțiune având trei petite: revendicare, servitute de trecere și pretenții, dar ca ulterior la data de 31.10.2011, aceștia au depus la dosar o cerere de modificare a acțiunii, (fila 39) prin care au arătat că își restrâng obiectul acțiunii, în sensul că solicită doar ca pârâta să fie obligată să le respecte dreptul de trecere pe calea de acces în suprafață de 139,8 mp, pe care pârâta o folosește și a ocupat-o în mod abuziv, aceasta fiind singura cale de acces la terenul agricol pe care reclamanții îl dețin.
Deși prin încheierea din data de 03.11.2011 instanța a luat act de cererea reclamanților de modificare a acțiunii, a dispus totusi citarea acestora cu mențiunea de a preciza în mod neechivoc obiectul acțiunii.
Prin cererea depusă la dosar la data de 21.11.2011 (fila 65) intitulată „cerere precizatoare” reclamanții arată că acțiunea ce face obiectul prezentei cauze este o acțiune în obligație de a face întemeiată pe disp. art. 1073, 1077-1079 C.civ. prin care solicită obligarea pârâtei să le lase liber dreptul de trecere pe calea de acces în suprafață de 139,8 ha.
Față de precizările reclamanților, în sensul că aceștia au solicitat obligarea pârâtei de a le respecta dreptul de trece pe calea de acces în suprafață de 139,8 mp, instanța de fond avea obligația de a examina acțiunea în acest cadru procesual, stabilit de reclamanți, ori, ignorând aceste precizări, în mod greșit instanța de fond a examinat acțiunea, sub cele două petite, revendicare și grănițuire și prin prisma excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților.
Rejudecând după casare instanța a încuviințat proba cu înscrisuri si interogatoriul paratei B. I., ambele solicitate de către reclamanți, iar ulterior în raport de răspunsul paratei B. I. la interogatoriu, din oficiu, a dispus efectuarea unei expertize topografice cu următoarele obiective: a se identifica suprafața de 139,40 m.p. în legătură cu care reclamanții au susținut ca ar fi fost blocata de către parata: a se stabili dacă suprafața respectiva este în prezent împrejmuita sau nu de către parata si daca aceasta este proprietatea reclamanților, a paratei sau face parte din domeniul public: a se stabili daca anterior aceasta a avut destinația de cale de acces: a se stabili daca în prezent reclamanții au o alta cale de acces pe terenul proprietatea acestora: a se preciza daca aceasta face obiectul unor hotărâri judecătorești in caz afirmativ urmând a fi precizate hotărârile respective.
In urma tragerii la sorti s-a dispus ca expertiza topografica sa fie efectuata de către inginer P. I..
Ulterior, reclamanții au depus la dosarul cauzei o cerere privind obiectivele expertizei, cerere care a fost admisa in parte cu privire la ultimul obiectiv propus de reclamanți, acela de a se întocmit schița suprafeței in litigiu.
Cu privire la celelalte obiective solicitate de către reclamanți, instanța a constatat ca practic acestea sunt incluse in obiectivele stabilite inițial de către instanța.
Raportul de expertiza topografica a fost depus de către expertul P. I. la grefa instanței la data de 21.11.2012 în condițiile în care cauza avea termen de soluționare la data de 22.11.2012, cu încălcarea dispozițiilor art.209 alin.1 c.pr.civ., astfel ca la acest termen instanța a dispus amânarea cauzei si citarea părților cu mențiunea de a preciza daca au obiecțiuni de formulat cu privire la conținutul raportului de expertiza.
Reclamanții nu s-au prezentat în instanță si nici nu au depus la dosarul cauzei o cerere prin care sa precizeze eventualele obiecțiuni.
Parata prezenta fiind în instanță a declarat ca nu înțelege sa formuleze obiecțiuni la raportul de expertiza.
Din raportul de expertiza întocmit de către expert P. I. rezulta ca suprafața de teren in litigiu de 139,40m.p.se afla situată în gospodăria paratei B. I., în partea de est a proprietății acesteia, având următoarele învecinări: la N-drumul satului, La E-Cismarescu Constanta, la S-C. A., la V-B. I. si face obiectul sentințelor civile nr.1415/08.11.2010 si nr.1664/24.11.2011 ale Judecătoriei Strehaia, precum si a deciziilor civile nr.243/A/26.03.2002, d.c nr.160/08.02.2011 ale Tribunalului M..
De asemenea rezulta ca aceasta suprafața nu a avut niciodată destinația de cale de acces iar reclamanții au o cale de acces spre terenul proprietatea lor.
Observând conținutul sentinței civile nr.1415/08.11.2010 a Judecătoriei Strehaia, rămasă irevocabila prin decizia civila nr.243/A/26.03.2002 a Tribunalului M., instanța constata ca prin aceasta sentința a fost respinsa plângerea formulata de către petenții C. A., U. S., U. C. A. si G. E. referitor la capătul de cerere având ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 139,80m.p. teren intravilan, ocupat de către parata B. I..
Așadar, suprafața de 139,80 m.p., teren intravilan in legătura cu care reclamanții solicita ca parata B. I. să respecte dreptul de trecere spre proprietatea lor este chiar proprietatea paratei.
Pe de alta parte, aceasta suprafața de teren nu a avut niciodată destinația de cale de acces, iar în legătură cu aceasta nu s-a instituit un drept de servitute (drept care nici nu ar putea fi obținut în condițiile în care reclamanții au o alta cale de acces) care sa fie opozabil paratei.
Judecătoria Strehaia, prin sentința atacată a respins acțiunea formulata de reclamanți, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe în termen legal au formulat recurs, reclamanții criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Au motivat că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea legii, sub aspectul prevederilor art. 304 pct. 9 cod procedură civilă, în sensul că la pronunțarea hotărârii nu s-a ținut cont de obiecțiunile pe care le-au formulat la raportul de expertiză tehnică topo întocmit în cauză de expert P. I..
Arată că deși instanța avea obligația legală să le comunice un exemplar al raportului de expertiză întocmit în cauză, pentru a putea efectua eventualele obiecțiuni, aceasta le-a pus în vedere să precizeze dacă au obiecțiuni fără să le transmită și un exemplar al raportului de expertiză.
Raportul de expertiză a fost transmis recurenților de către expert, dar a fost primit ulterior datei pronunțării hotărârii, respectiv la data de 03.12.2012.
Mai arată că instanța de fond a pronunțat hotărârea fără să țină cont că expertul tehnic nu a întocmit și schița terenului, neefectuându-se astfel dovada că intimata B. I. deține suprafața de 139, 8 m.p. Dacă se efectua și schița terenului atunci reieșea în mod cert suprafața care se află în proprietatea intimatei B. I., care este doar de 600 m.p, în terenul cumpărat de acesta neregăsindu-se și suprafața de 139,8 mp. Această suprafață este teren proprietate publică, expertul prin expertiza efectuată a menționat, în mod fals, că suprafața de 139,8 m.p. este proprietatea intimatei, numai pe motivul că se află în curtea acesteia.
Afirmația expertului că există o cale de acces spre terenul agricol al recurenților nu este fondată, deoarece nu se poate considera cale de acces la terenul agricol un drum aflat în sud la circa 70 m depărate și la o cotă de 70 m mai jos, ceea ce determină o pantă foarte mare a terenului, care face practic imposibil accesul la terenul agricol, iar drumul este închis.
Calea de acces la terenul agricol prin curtea lui C. A. în locul căi de acces prin suprafața de 139,8 mp., propusă prin expertiză, nu poate fi realizată deoarece acest acces se efectuează printr-o curte alăturată, iar parcelele sunt diferite.
Concluzionând, arată că solicită admiterea recursului și modificarea în totalitate a sentinței recurate, prin admiterea acțiunii și obligarea intimatei la eliberarea suprafeței de 139,8 mp. pentru a se efectua accesul al terenul agricol al reclamanților.
În ședința publică din data de 01.04.2013, calea de atac exercitată de reclamanți a fost recalificată de Tribunalul M. din recurs în apel, în conformitate cu disp. art. 282 C.pr.civ. având în vedere că petitul acțiunii precizate, respectiv obligația de a face (servitute de trecere), nu este evaluabil în bani.
Prin încheierea de ședință din data de 01.04.2013, față de faptul că s-au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză întocmit de expert P. I., de către reclamanți, în dosarul nr._, în fața Judecătoriei Strehaia, în judecarea apelului formulat de reclamanții, s-au încuviințat aceste obiecțiuni, apreciind că lucrarea expertului nu a răspuns tuturor obiectivelor stabilite și s-a dispus întocmirea unei adrese la expert care va trebui să răspundă în scris, la următoarele obiective:
- să se identifice terenul apreciat de reclamanți ca fiind loc înfundat (fără ieșire la calea publică), teren ce se situează, potrivit susținerilor acestora, în partea de sud a suprafeței pe care ați descris-o în schița depusă la raportul de expertiză;
- să se stabilească și să se reprezinte grafic, prin schiță, dacă reclamanții au posibilitatea de a accede din calea publică spre respectivul teren.
Expertul a răspuns la obiecțiunile înaintate de instanță, precizând că terenul apreciat de reclamanți ca fiind loc înfundat, pe schița nr.1 este redat de . U. M. autoarea reclamanților” și există posibilitatea de acces din proprietatea reclamanților pe proprietatea autoarei lor. (la dosar la fila 10 este reprezentată aceeași situație de reclamanți pe schița pe care au depus-o la dosar.) Reclamanții au posibilitatea de a accede din calea publică spre terenul autoarei lor, U. M..
Analizând apelul conform prevederilor art. 295 cod procedură civilă, a motivelor invocate de apelanți și în raport de probatoriul administrat în cauză, tribunalul a apreciat că este nefondat.
Din motivarea cererii de chemare în judecată reiese că aceasta poate fi calificată fie obligație de a face, dacă se are în vedere că reclamanții invocă statutul juridic de proprietate publică al terenului de cca. 139 mp pentru care solicită obligarea pârâtei de a lăsa liberă trecerea, fie servitute de trecere față de faptul că invocă calitatea de loc înfundat al terenului pe care ei îl dețin.
În ambele variante cererea de chemare în judecată este nefondată așa cum în mod corect a reținut instanța de fond.
Pe de o parte din actele depuse de pârâtă coroborat cu expertiza efectuată în cauză de expert P. I., reiese că terenul de 139 mp face parte din proprietatea sa și nu a fost niciodată cale publică de acces așa încât nu poate fi reținută în sarcina pârâtei vreo obligație de a lăsa liber pentru accesul reclamanților acest teren care este proprietatea sa exclusivă.
Pe de altă parte, din aceeași expertiză și din schița supliment depusă la fila 77 dosar apel, al doilea ciclu procesual, reiese cu evidență că terenul pretins a fi loc înfundat (marcat în schiță ca proprietate U. M., autoarea reclamanților se învecinează atât pe latura de nord cât și pe cea de vest cu terenul, chiar al reclamanților, aceștia având posibilitatea de a-și amenaja o cale de acces.
Potrivit art. 616 cod civil „proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona”.
Într-o atare situație reclamanții nu pot solicita instituirea unei servituți pe terenul pârâtei chiar dacă amenajarea căii de acces pe terenul lor implică anumite cheltuieli, întrucât terenul pentru care solicită instituirea servituții nu este loc înfundat în accepțiunea legii.
Față de considerentele astfel expuse, tribunalul în conformitate cu prevederile art. 296 cod procedură civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți C. A., U. C. A. și U. S., împotriva sentinței civile nr. 1785 din 29.11.2012, pronunțată de Judecătoria Strehaia.
Împotriva acestei decizii au declarat în termen legal recurs reclamanții C. A., U. C. A. și U. S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului au arătat că hotărârea instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a legii, sub aspectul prevederilor art. 304 pct. 9 Cod proc. civ, arătând în esență că tribunalul la pronunțarea hotărârii nu a ținut cont și de înscrisurile administrate în fața instanței de apel, respectiv schițele depuse de recurenții-reclamanți care reflectă situația reală a poziționării terenului, care justifică solicitarea ce face obiectul acțiunii și anume obligarea intimatei B. I. de a lăsa liberă calea de acces în suprafață de 139,8 mp – teren proprietate publică, pe care o ocupă în mod abuziv, precum și de verosimilitudinea și pertinența răspunsului dat de expertul tehnic judiciar topo P. I. la obiecțiunile formulate de apelanți la raportul de expertiză efectuată.
Arată că, concluziile instanței în baza constatărilor efectuate de expert, care nu corespund realității, respectiv că există o altă cale de acces spre terenul agricol al recurenților de azi nu sunt fondate, deoarece nu se poate considera cale de acces la terenul agricol un drum aflat în sud la circa 70 m depărtare și la o cotă de 70 m mai jos, ceea ce determină o pantă foarte mare a terenului, care face practic imposibil accesul la terenul agricol, iar drumul agricol este închis. Mai susține că prin curtea lui C. A. în locul căii de acces prin suprafața de teren de 139, 8 mp nu poate fi realizată deoarece acest acces se efectuează printr-o curte alăturată, iar parcelele sunt diferite.
În concluzie a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, iar pe fondul cauzei să se modifice în totalitate hotărârea pronunțată de instanța de apel și rejudecând cauza să se admită acțiunea, obligând intimata să lase liberă suprafața de 139,8 m, pe care o ocupă în mod abuziv, pentru a se asigura calea de acces la terenul agricol.
În drept, recursul s-a întemeiat pe dispozițiile art. 299, 304 pct. 9, și 304 ind. 1 Cod proc. civ. și art. 555, 557, 617 Cod civil.
Examinând recursul formulat de reclamanți prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea, constată că este nefondat.
Art. 616 Cod civil prevede că "proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nicio ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona".
Prin "loc înfundat" practica și jurisprudența în materie au stabilit ca fiind acel teren care este înconjurat de alte diferite proprietăți, fără ca titularul dreptului de proprietate asupra fondului dominant să aibă vreo altă posibilitate de ieșire la calea publică.
În cauză, instanțele au interpretat corect dispozițiile art. 616 Cod civil atunci când au considerat că terenul reclamanților nu prezintă caracteristicile de loc înfundat al fondului dominant, în sensul în care acesta are ieșire la calea publică,situație ce rezultă fără dubiu din ansamblul probelor administrate.
D. urmare,motivul de recurs care se încadrează în cel prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă referitor la aplicarea greșită a art.616 Cod civil este nefondat.
Instanța fondului a cărei soluție a fost menținută în apel, a apreciat corect că terenul reclamanților nu este loc înfundat datorită faptului că terenul proprietatea autoarei reclamanților,U. M., se învecinează,în partea de nord,spre drumul comunal, cu terenul reclamanților și astfel există posibilitatea să se amenajeze o cale de acces spre proprietatea lor ,din drumul comunal,cum se menționează în schița de la raportul de expertiză întocmit în cauză de expert P. I..
În condițiile date, solicitarea creării unui drum de trecere de către reclamanți pe terenul pârâtei B. I., este nejustificată, față de constatările expertizei de specialitate.
Nu poate fi primită susținerea recurenților că locul este înfundat deoarece calea de acces la terenul agricol este un drum aflat în sud la circa 70 m depărtare și la o cotă de 70 m mai jos, ceea ce determină o pantă foarte mare a terenului fiindcă nu s-a dovedit că în aceste condiții este imposibil de amenajat o cale de acces ,pentru a deveni aplicabile dispozițiile art. 616 Cod civil, ieșirea la calea publică trebuie să prezinte incoveniente grave care să echivaleze cu o imposibilitate de ieșire la drumul public.
Susținerea recurenților că suprafața de teren de 139, 8 mp este cale publică de acces este nefondată deoarece din probele administrate în cauză nu rezultă că ar fi avut această caracteristică .
Curtea nu va face aplicarea art.3041 Cod procedură civilă ,dispoziție invocată în recurs de recurenți, nu va analiza cauza sub toate aspectele,deoarece aceste dispoziții se aplică în cazul în care recursul este declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel ,în celelalte cazuri este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304.
Cu privire la motivele de recurs care vizează faptul că tribunalul la pronunțarea hotărârii nu a ținut cont și de înscrisurile administrate în fața instanței de apel, respectiv schițele depuse de recurenții-reclamanți care reflectă situația reală a poziționării terenului, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 304 pct. 1 – 9 din Codul de procedură civilă, modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, motive prevăzute expres și limitativ de lege, pentru promovarea recursului.
Prin urmare, eventualele motive de netemeinicie a hotărârilor, care vizează stabilirea unei anumite situații de fapt, ca rezultat a modului de apreciere și interpretare a probelor administrate în cauză, sau alte aprecieri ale instanței, lăsate la îndemâna judecătorului, de către legiuitor, nu constituie motive de recurs, în sensul prevăzut de art. 304 Cod procedură civilă, și, ca atare, nu pot fi suspuse examinării de către instanța de recurs.
Aceasta înseamnă că instanța de recurs este competentă să verifice numai în ce măsură au fost corect aplicate dispozițiile de drept material, la situația de fapt stabilită prin hotărârile supuse recursului, și, de asemenea, respectarea dispozițiilor cu caracter procedural invocate de părți, precum și, din oficiu, motivele de nelegalitate de ordine publică, în condițiile prevăzute de art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă.
În cauză, urmare aprecierii și interpretării probatoriului administrat în dosar, prima instanță a reținut o anumită situație de fapt, ce a fost apreciată ca fiind corect stabilită, de către instanța de apel.
Față de această situație de fapt, care, conform considerentelor expuse, nu mai poate face obiectul examinării în recurs..
Față de argumentele expuse,Curtea apreciază că decizia este temeinică și legală și urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant C. A., în nume propriu și pentru reclamanții U. C. A. și U. S. împotriva deciziei civile nr. 49/22.04.2013, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. I., având ca obiect revendicare imobiliară.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27 Septembrie 2013.
Președinte, M. M. | Judecător, I. M. | Judecător, S. A. C. |
Grefier, A. Golașu |
Red. MM
A.G. 02 Octombrie 2013
Jud. fond: B. O.
Jud. apel: A. M. și S. C.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 8254/2013. Curtea de... | Pretenţii. Decizia nr. 9576/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
