Revendicare imobiliară. Decizia nr. 4776/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4776/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 09-05-2013 în dosarul nr. 9777/215/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 4776
Ședința publică de la 09 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. B.
Judecător C. S.
Judecător G. I.
Grefier A. C.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenții reclamanți I. F. A. și I. R. R. împotriva deciziei civile nr. 414 din 26.10.2012, pronunțată de Tribunalul D., Secția I Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât M. N., având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul reclamant I. F. A. și procurator G. C., pentru intimatul pârât M. N. lipsind recurenta reclamantă I. R. R..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Recurentul reclamant prezent a învederat instanței că are apărător ales și a solicitat lăsarea dosarului la a doua strigare în vederea prezentării acestuia.
Instanța, având în vedere susținerile recurentul reclamant I. F. A. și pentru respectarea dreptului la apărare va încuviința cererea formulată și va lăsa dosarul la a doua strigare.
La a doua strigare au răspuns recurentul reclamant I. F. A. personal și asistat de avocat I. D., același apărător prezentându-se și pentru recurenta reclamantă I. R. R. și procurator G. C., pentru intimatul pârât M. N..
Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului de față, punându-i în vedere procuratorului intimatului pârât că, în raport de dispozițiile art. 68 alin. 4 Cod procedură civilă, nu poate depune decât concluzii scrise.
Avocat I. D., pentru recurenții reclamanți I. F. A. și I. R. R., a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul D., iar în subsidiar a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei și pe fond admiterea acțiunii în revendicare astfel cum a fost precizată. S-au solicitat cheltuieli de judecată efectuate în toate fazele procesuale.
S-a susținut că Tribunalul D. a făcut o greșită aplicare a legii respingând primul motiv de apel, apreciind că nemotivarea în drept a unei hotărâri este o simplă omisiune materială.
A arătat că nemotivarea în drept a sentinței echivalează cu nesoluționarea fondului cauzei.
O altă critică vizează fondul cauzei, precizându-se că nu s-a realizat o analiză comparativă a titlurilor de proprietate a părților.
În mod greșit, instanța de fond a apreciat că nu are relevanță faptul că titlu de proprietate al reclamanților a fost înscris în cartea funciară pe când al pârâtului nu și nici faptul că reclamanții sunt dobânditori de bună credință.
S-a susținut că titlul de proprietate al pârâtului a fost emis în condițiile în care pe rolul instanțelor judecătorești exista un proces privind valabilitatea titlului de proprietate al reclamanților, astfel fiind încălcat dreptul de proprietate al acestora.
Procurator G. C., pentru intimatul pârât M. N., a depus concluzii scrise în raport de care a solicitat respingerea recursului.
CURTEA
Asupra recursului de față;
La data de 30.03.2011 reclamanții I. F.–A. și I. R. –R. au chemat in judecata pe pârâtul M. N. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 1200 m.p. situat în ., sat Albești, ..39, jud.D., tarlaua 114, . următorii vecini: N- De 103,E – A. Ghe., S – M. M., V - M. M.
In motivarea acțiunii, au arătat că prin contractul de vânzare –cumpărare autentificat sub nr. 3554/19.10.2007 de BNP Asociați ,,D. T. și A. T. ,, din C., au devenit proprietarii suprafeței de teren de 1200 m.p. menționată mai sus, pe care au cumpărat-o de la numita B. E..
Dreptul lor de proprietate a fost înscris în cartea funciară așa cum rezultă din încheierea nr._/05.11.2007 emisă de OCPI D. .
De la data încheierii contractului de vânzare – cumpărare au exercitat asupra terenului toate atributele dreptului de proprietate, inclusiv posesia, până la mijlocul lunii decembrie 2007 când, în săptămâna anterioară Crăciunului, pârâtul a distrus semnele de hotar și a arat terenul, declarând că acest imobil este al său.
La data de 16.05.2008 pârâtul s-a adresat Judecătoriei C. cu cerere înregistrată sub nr._/215/2008 prin care a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 3554/19.10.2007 dar și a contractului de vânzare –cumpărare autentificat sub nr. 940/12.05.2004 de BNP M. D., titlul de proprietate al vânzătoarei B. E., ca urmare a anulării actului inițial, T.D.P. nr. 2430 – 1959/2002.
Au mai menționat că la data de 13.01.2009, Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor D. a emis în favoarea pârâtului M. N., T.D.P. nr._/13.01.2009 pentru suprafața de teren care le aparține.
Prin sentința civilă nr. 4099 /10.03.2009 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2008 s-a respins acțiunea în nulitate formulată de pârât, având în vedere buna - credință a subdobânditorilor la încheierea contractelor, sentința rămânând definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului (decizia civilă nr. 85/23.02.2010 pronunțată de Tribunalul D.) și a recursului (decizia civilă nr. 937/07.09.2010 pronunțată de Curtea de Apel C. ) .
Si în prezent terenul se află în posesia pârâtului iar ei nu îl pot folosi cu toate că achită în continuare ratele unui credit de 43.537,20 franci elvețieni contractat la Raiffeisen Bank pentru cumpărarea acestuia .
Au mai arătat că pârâtul deține un titlu emis după înscrierea dreptului lor de proprietate in cartea funciară fiind aplicabil principiul « qui prior tempore, potior jure ».Titlul lor de proprietate a cărui valabilitate a fost constatată si verificată de instanțe este mai bine caracterizat.
Pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
A arătat că titlul său de proprietate a fost emis in baza legii 18/1991 restituindu-i-se proprietatea asupra terenului care a fost moștenit din generație în generație de autorii săi.
La trecerea în fosta Gospodărie Agricolă Colectivă Șimnicu de Sus mama sa nu a pierdut dreptul de proprietate asupra acestui teren, ci doar posesia.
Titlul reclamanților este dobândit în urma unor acte frauduloase, fiind atribuit numitului P. G. al cărui titlu a fost anulat în instanță la cererea pârâtului, acesta fiind sancționat cu amendă in dosarul Parchetului nr. 5580/P/2008. Pentru a se pierde urma infracțiunii, numitul P. G. a vândut terenul numitei B. E., care la rândul său l-a vândut reclamanților, cunoscând că pârâtul se afla in proces cu P. G.. Cu toate acestea, instanțele au apreciat că reclamanții sunt de bună-credință.
Nu are relevanță înscrierea în cartea funciară a terenului de către reclamanți, în condițiile in care el, pârâtul l-a redobândit și l-a deținut anterior prin moștenire .
S-a atașat dosarul nr._/215/2008 al Judecătoriei C., la care se află atașate dosarul nr._/215/2008 al Tribunalului D. și dosarul nr._/215/2008 al Curții de Apel C. .
Prin sentința civilă nr. 3315/02.03.2012, instanța de fond a respins acțiunea în revendicare ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 3554/19.10.2007 de BNP Asociați,, D. T. și A. T. ,, reclamanții au dobândit de la numita B. E. terenul extravilan arabil situat în ., ., T 114 P22/1 în suprafață de 1200 mp potrivit actelor de proprietate si de 1196 mp. potrivit măsurătorilor.
Reclamanții și-au intabulat dreptul de proprietate în cartea funciară la data de 05.11.2007 potrivit încheierii nr._ emisă de OCPI.
Conform certificatului de nomenclatură stradală nr. 1299/27.02.2008 terenul este situat pe .. 39.
Potrivit convenției, vânzătoarea dobândise terenul prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 940/12.05.2004 de BNP D. Dănut F., iar imobilul are nr. cadastral provizoriu 875 si a fost intabulat in CF 610 Simnicu de Sus.
Din contractul nr. 940/12.05.2004 rezultă că numita B. E. dobândise terenul de la numiții P. G. si M. G., teren care anterior era înscris în titlul de proprietate nr. 2430-1959/2002 al vânzătorilor.
La data de 28.03.2007 prin sentința civilă nr. 4182 a Judecătoriei C., rămasă irevocabilă prin respingerea recursului conform deciziei civile nr. 1519/05.09.2007 a Tribunalului D., s-a dispus anularea parțială a TDP 2183-_/16.11.2001 in ceea ce privește suprafața de teren de 1200 mp. extravilan arabil din T114 P22/1.
La data de 25.06.2002 s-a emis însă titlul nr. 2430-1959 în care a fost înscrisă aceeași suprafață de teren, iar pârâtul a formulat o acțiune pentru anularea acestuia în dosarul_/215/2008 al Judecătoriei C. in care s-a pronunțat sentința civilă nr._/10.09.2008 si in considerentele căreia s-a reținut că cele două titluri sunt identice și că TDP 2430 a fost emis pentru a se corecta eroarea în ceea ce privește numele moștenitoarei M. Ghe.E., sentință prin care s-a dispus anularea parțială a TDP 2430-1959/25.06.2002 în ceea ce privește terenul din T114 P 22/1 în suprafață de 1200 mp. Sentinta a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 2211/19.11.2008 a Tribunalului D..
Ca urmare a retractării TDP 2430-1959/25.06.2002 a fost emis titlul nr._/13.01.2009 pe numele pârâtului M. C.N. in care este cuprinsă suprafața de teren extravilan arabil din T114 P22/1 de 1200 mp.
La data de 16.05.2008, pârâtul a depus la Judecătoria C. o cerere de chemare in judecată prin care a solicitat constatarea nulitătii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 940/12.05.2004 de BNP D. Dănut F. si respectiv sub nr. 3554/19.10.2007 de BNP Asociati,, D. T. și A. T. „ formându-se dosarul_/215/2008 în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 4099/10.03.2009 si prin care s-a respins acțiunea precizată, sentință care a rămas definitivă si irevocabilă prin respingerea căilor de atac.
În motivarea acțiunii, a arătat că prin s.c. nr. 4182/2007 a Judecătoriei C., s-a dispus anularea parțială a titlului de proprietate nr. 2183-_/2001, iar în timpul procesului s-a emis acelorași pârâți un alt titlu de proprietate pentru aceleași terenuri, aceștia înstrăinând terenul de 1200 mp în timpul litigiului către pârâta B. E., care a cunoscut faptul că terenul se afla în litigiu, iar după soluționarea procesului, când reclamantului M. N. i s-a recunoscut proprietatea asupra terenului de 1200 mp, pârâta B. E. a încheiat al doilea contract de vânzare-cumpărare, ambii subdobânditori I. F. A. si R. R. fiind de rea-credință.
In motivarea sentinței civile nr. 4099/10.03.2009 s-a reținut buna-credință a dobânditorilor la momentul cumpărării succesive si necesitatea respectării principiului securității raporturilor juridice.
In cauza de față, reclamanții –considerați ca fiind subdobânditori de bună-credință in litigiul menționat-au solicitat obligarea pârâtului să le lase in deplină proprietate si posesie terenul pe care îl dețin în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. 3554/19.10.2007, teren care este același cu cel înscris în titlul de proprietate al acestuia din urmă nr._/13.01.2009, in T 114 P22/1, aspect care rezultă din conținutul actelor de proprietate respective, dar si din raportul de expertiză efectuat in cauză de expert D. V..
In acest raport de expertiză ca de altfel și în contractul de vânzare-cumpărare nr. 3554/19.10.2007 s-a menționat că suprafața rezultată din măsurători a terenului este de 1196 mp.
Din raportul de expertiză dar si din declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă că terenul este în posesia pârâtului, iar martorii au mai arătat că această situație datează de câțiva ani, pârâtul arând de mai multe ori terenul.
La data de 15.05.2008, deci cu o zi înainte de promovarea acțiunii in dosarul_/215/2008, pârâtul M. N. a formulat si la P. de pe lângă Judecătoria C. o plângere penală împotriva numiților I. F. A., B. E. si P. G. pentru săvârșirea infracțiunii de fals in declarații, iar prin ordonanța din 20.11.2008 din dosarul nr. 5880/P/2008 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului P. G. si aplicarea unei amenzi administrative acestuia, precum și neînceperea urmăririi penale fata de ceilalți doi făptuitori.
S-a reținut că, din probele administrate a rezultat indubitabil că acesta cunoaște faptul că terenul este în litigiu fiind pârât in dosarul nr._ în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 4182/28.03.2007 si in care s-a dispus anularea parțială a titlului nr. 2183-_/16.11.2001, iar acesta a recunoscut săvârșirea faptei penale si a arătat că a declarat fals in fata notarului in momentul vânzării terenului că acesta nu se afla in nici un litigiu.
Într-adevăr, procesul din dosarul nr._ a fost pornit la 02.02.2003 si finalizat prin pronunțarea sentinței la 28.03.2007, iar contractul de vânzare-cumpărare nr. 940, prin care numita B. E. a dobândit terenul de la numiții P. G. și M. G., teren deținut de aceștia in baza titlului de proprietate nr. 2430-1959/2002 (identic cu TDP nr. 2183-_/16.11.2001) a fost încheiat la 12.05.2004, deci in timpul procesului respectiv, iar următoarea vânzare succesivă a terenului, de către B. E. către reclamanți, prin contractul 3554 a avut loc la 19.10.2007 după pronunțarea la 05.09.2007 a deciziei nr. 1519 prin care s-a respins recursul împotriva s.c. 4182/2007.
Comparând actele de proprietate ale părților, s-a constatat că chiar dacă reclamanții au un titlu emis anterior - contractul de vânzare–cumpărare autentificat sub nr. 3554/19.10.2007- si înscris în cartea funciară înainte ca pârâtului să i se elibereze TDP nr._/13.01.2009, titlul primilor nu poate fi considerat mai bine caracterizat deoarece perioada de timp dintre eliberarea actelor părților se datorează existentei unor procese de analizare a legalității unor titluri de proprietate si cu privire la care s-a confirmat in final prin pronunțarea unor sentințe irevocabile că fuseseră emise pe terenul care de fapt aparținea pârâtului, iar reclamanții au reușit dobândirea anterioară a actului lor deoarece tocmai în timpul acelor procese, prin fraudarea intereselor pârâtului, confirmată de P., s-a efectuat o înstrăinare a terenului din litigiu, câștigându-se deci timp în detrimentul pârâtului, acesta fiind nevoit să atace actele încheiate si neavând relevantă că ultimii dobânditori, adică reclamanții, au fost considerați de bună-credință.
In consecință, cum din analizarea succesiunii actelor de proprietate și a modului de dobândire a aceluiași imobil de către părți, a rezultat că titlul pârâtului este de fapt cel mai bine caracterizat, fiind emis prin urmarea unei proceduri legale și normale, în urma unor procese pe care le-a câștigat, spre deosebire de reclamanți care datorează dobândirea dreptului lor unei înstrăinări anterioare frauduloase, instanța a apreciat acțiunea neîntemeiată urmând a o respinge .
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții I. F. –A. și I. R. –R., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Au solicitat, într-o primă teză admiterea apelului, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar într-o a două teză, admiterea apelului, schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
Reclamanții au arătat că sentința nu este motivată în drept, iar în lipsa unei motivări a hotărârii nu poate fi realizat controlul judiciar, întrucât nu poate fi verificat modul în care s-a procedat la interpretarea probelor în raport de temeiurile de drept. Nemotivarea în drept a sentinței și încălcarea a dispozițiilor art. 261 C.pr.civ. echivalează cu nesoluționarea fondului cauzei.
În mod greșit prima instanță a apreciat că nu are relevanță faptul că dreptul de proprietate al reclamanților a fost înscris în cartea funciară, pe când cel al pârâtului nu, și nici faptul că sunt dobânditori de bună credință al imobilului teren în litigiu.
Reclamanții au menționat că, în mod greșit i-a fost emis un titlu pentru aceeași suprafață de teren. Titlul pârâtului nu a fost emis urmare a procedurii legale și normale, așa cum a apreciat prima instanță, ci a fost emis cu încălcarea dreptului de proprietate al reclamanților garantat de Constituție și de legile naționale și europene.
În drept, au invocat dispozițiile art. 282-298 C.pr.civ.
La data de 16.10.2012, intimatul pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată.
Analiza aspectelor și probelor s-a făcut prin prisma prevederilor art. 480 și art. 481 Cod Civil., iar pe baza numeroaselor elemente de fapt și de drept s-a stabilit ca fiind mai bine caracterizat titlul pârâtului.
Intimatul pârât a menționat că reclamanții nu au posedat terenul niciodată, acțiunea posesorie a acestora fiind respinsă prin sentința civilă nr. 8467/21.05.2009.
Înscrierea titlului apelanților în cartea funciară nu are relevanță.
Buna credință de are se prevalează apelanții, bazată pe statuarea instanțelor conferă acului lor de cumpărare legalitate formală, dar nu eficiență juridică.
Intimatul pârât a arătat că titlul său se bucură și de legalitate și de eficiență juridică, întemeiată pe dreptul de proprietate, imprescriptibil asupra terenului, având ca izvor de drept moștenirea.
Tribunalul D. – Secția I Civilă prin decizia civilă nr. 414 din 26.10.2012 a respins apelul și a obligat apelanții la plata către intimatul pârât a sumei de 1000 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
Într-un prim motiv de apel se invocă nemotivarea în drept a hotărârii primei instanțe de fond, ceea ce, în opinia apelanților ar pune instanța de control judiciar în imposibilitatea de a realiza controlul judiciar, întrucât nu poate fi verificat modul în care s-a procedat la interpretarea probelor în raport de temeiurile de drept.
Acest motiv de apel nu poate fi reținut întrucât, prin cererea introductivă de instanță, Judecătoria C. a fost învestită cu acțiunea în revendicare imobiliară, întemeiată pe disp. art. 480 Cod civil, promovată de reclamanții apelanți din prezenta cauză împotriva pârâtului M. N., solicitând ca instanța să dea preferință titlului lor de proprietate reprezentat de contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3554/19.,10.2007 de BNP Asociați D. T. și A. T..
Or, în motivarea hotărârii, judecătorul fondului și-a îndeplinit obligația impusă de art. 261, pct.5 C.p.c. de a demonstra în scris de ce s-a oprit la soluția dată, procedând la compararea celor două titluri, comparare specifică acțiunii în revendicare atunci când titlurile provin de la autori diferiți, astfel că, neindicarea expresă a art. 480 cod civil apare ca o simplă omisiune materială a instanței de inserare a acestui articol în considerente.
Cât timp titlurile părților au fost analizate pe larg și s-au adus argumentele pentru care instanța a apreciat că titlul de proprietate exhibat de pârât este preferabil titlului de proprietate aparținând reclamanților, nu se poate susține că hotărârea este lovită de viciul de formă al nemotivării și, că, din aceste motiv tribunalul nu poate exercita controlul judiciar.
Tribunalul nu a reținut nici cel de-al doilea motiv de apel potrivit căruia, în mod greșit, prima instanță a apreciat că nu are relevanță că dreptul de proprietate al reclamanților a fost înscris în cartea funciară pe când al pârâtului, nu, deoarece, atunci când titlurile provin de la autori deosebiți, cum este cazul în speță, instanța va da preferință părții care a dobândit de la autorul al cărui drept este preferabil. Or, așa cum în mod corect s-a reținut în hotărârea primei instanțe, titlul primului autor al reclamanților nr. 2183-_/2001 a fost desființat prin s.c. nr. 4182/2007 a Judecătoriei C. în ce privește dreptul de proprietate asupra ternului în litigiu.
Impotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții I., criticând decizia pentru motive de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 si 9 C.proc.civ. In esență, recurenții au susținut că, tribunalul a apreciat în mod greșit că nemotivarea în drept a sentinței atacate reprezintă o simplă omisiune materială, argumentele succinte ale primei instanțe în sensul că titlul ar fi fost emis urmare a unei proceduri legale si normale ducând la concluzia că lipsește si motivarea în fapt a sentinței. De asemenea, si decizia tribunalului este afectată de viciul nemotivării, critica adusă sentinței cu privire la valabilitatea si prioritatea titlului reclamanților fiind înlăturată cu o motivare lapidară, ce nu este în măsură să satisfacă exigentele dispozițiilor art. 261 C.proc.civ, nefiind realizată o analiză comparată a titlurilor de proprietate a părților impusă de normele juridice privind soluționarea unei acțiuni în revendicare. Au susținut recurenții că, titlul de proprietate al pârâtului a fost emis cu încălcarea dispozițiilor art. III alin 2/4 din Legea 169/1997, sunt dobânditori de bună credință ai imobilului în litigiu, calitate recunoscută irevocabil de instanțele judecătorești, astfel că, pârâtul avea posibilitatea să solicite antecesoarei lor să-i remită suma de bani primită cu titlul de preț de la reclamanți, acesta neputând triumfa într-o acțiune în revendicare.
In raport de aceste considerente reclamanții au solicitat, într-o primă teză, casarea deciziei tribunalului si trimiterea cauzei spre rejudecare la această instanță, deoarece fondul cauzei nu a fost cercetat. In subsidiar, recurenții au solicitat casarea deciziei si reținerea cauzei pentru rejudecare, admiterea apelului, schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii în revendicare.
Recursul a fost legal timbrat.
Intimatul pârât a depus întâmpinare si concluzii scrise, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate si de prevederile art. 304 pct.7 si 9 Cod procedură civilă coroborate cu art.312 Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
1.Critica ce vizează nemotivarea deciziei atacate va fi înlăturată pentru considerentele ce succed.
Dreptul părților la un proces echitabil, așa cum este reglementat în practica instanței de contencios european a drepturilor omului, prin raportare la art. 6 din CEDO, nu impune instanțelor obligația de a da un răspuns detaliat la fiecare susținere a părții, ci la un examen efectiv al problemelor esențiale ce au fost supuse judecății. Conformându-se acestor standarde, practica judiciară națională a statuat că, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar, condițiile procedurale privind motivarea hotărârii fiind îndeplinite chiar dacă nu s-a răspuns expres fiecărui argument invocat de părți, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că s-a răspuns tuturor argumentelor în mod implicit, prin raționamente logice ( deciziile 2522 din 29.06.2006 si 3338/2011 pronunțate de ICCJ).
In apel, reclamanții au formulat următoarele critici: neindicarea temeiurilor de drept ale sentinței echivalează cu nesoluționarea fondului si face imposibilă realizarea controlului judiciar, ignorarea înscrierii în cartea funciară a dreptului lor de proprietate, a calității lor dobânditori de bună credință, titlul pârâtului fiind obținut în timpul unei proceduri judiciare ce punea în discuție valabilitatea titlului reclamanților, a condus la pronunțarea unei soluții greșite.
Din considerentele deciziei atacate rezultă, în mod neîndoielnic că instanța de apel a înlăturat motivat fiecare critică. Este adevărat că, cea de a doua critică, formulată pe fondul cauzei, a primit o motivare sintetică însă, acest fapt nu atrage nulitatea deciziei, câtă vreme din cuprinsul ei rezultă cu claritate concluzia instanței de apel, în sensul că circumstanțele invocate de apelanți sunt irelevante atunci când titlurile comparate provin de la autori diferiți, titlul pârâtului având întâietate, față de împrejurarea că titlu primului autor al reclamanților a fost desființat.
Așadar, instanța de apel a examinat efectiv problemele esențiale cu care a fost investită, neformularea unui răspuns detaliat la fiecare susținere a apelanților neputând fi interpretată drept încălcare a obligației de motivare a hotărârii prev. art. 261 C.proc.civ. si art. 6 din CEDO.
În consecință, Curtea constată neîntemeiată critica vizând nemotivarea sentinței, încadrată în prevederile art.304 pct.7 Cod procedură civilă.
2. Cea de a doua critică formulată în recurs, cu privire la nereținerea viciului de formă al nemotivării sentinței, este, de asemenea, neîntemeiată.
Judecătoria nu a indicat în mod expres articolul de lege care justifică respingerea acțiunii în revendicare însă, acest fapt nu lasă loc concluziei că sentinței i-ar lipsi motivarea juridică. La o simplă lecturare a considerentelor sentinței, se poate observa că, acțiunea reclamanților a fost analizată din perspectiva regulii referitoare la compararea titlurilor de proprietate ale părților după criteriul dreptului preferabil ( propriu acțiunii în revendicare), raporturile juridice dintre părti fiind efectiv examinate în considerarea susținerilor, apărărilor și probelor de la dosar. Considerentele sentinței trimit în mod implicit la prevederile art. 480 din C.civ, astfel că omisiunea inserării acestora în motivare, nu lipsește de efecte sentința astfel pronunțată, judecătoria oferind o motivare suficientă ce poate fi cenzurată pe calea controlului judiciar.
Așadar, în mod corect tribunalul a înlăturat această critică, sentința respectând exigențele procedurale impuse de art. 261 pct.5c.proc.civ si de jurisprudența anterior evocată.
3. In raport de considerentele ce vor fi expuse, în continuare, va fi înlăturată si critica privitoare la faptul că s-ar fi făcut o greșită aplicare a principiului ocrotirii subdobânditorului de bună credință cu titlu oneros si nu s-a dat prioritate titlului lor anterior înscris în cartea funciară, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
In considerentele deciziei atacate, instanța de apel a reținut că, atât reclamanții cât si pârâtul invocă, cu privire la același imobil, titluri de proprietate care provin de la autori deosebiți, situație ce impune compararea drepturilor autorilor de la care provin cele două titluri. Aplicarea acestei reguli, în cauza de față, nu a fost contestată de recurenții reclamanții, nemulțumirile formulate pe fondul cauzei, referindu-se, în esență, la maniera deficitară în care s-a realizat compararea titlurilor exhibate de părți, fiind ignorată înscrierea în cartea funciară a dreptului lor de proprietate ca si buna lor credință.
In cauză, comparând titlurile aflate în conflict, instanțele anterioare au acordat, pe drept cuvânt, preferință în acțiunea în revendicare pârâtului, în condițiile în care, cele două titluri ale primului autor al reclamanților au fost desființate prin hotărâri judecătorești irevocabile, acesta neavând nici o vocație la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul în litigiu. Din perspectiva acestor hotărâri judecătorești, intrate în puterea lucrului judecat, Curtea retine că, terenul în litigiu a aparținut familiei pârâtului, fiind înscris în registrul agricol pe anii 1956-1958, în punctul „In mijloc” existând si o punere în posesie a autoarei acestuia, spre deosebire de întâiul vânzător, care nu a deținut niciodată teren în acest punct. De altfel, privitor la atribuirea terenului către primul vânzător, instanțele judecătorești s-au pronunțat în termeni categorici, că nu are nici o justificare, fiind lipsită de orice temei legal (decizia 1519/05.09.2007 a Tribunalului D.).
Prin urmare, aplicând principiul exprimat prin adagiul "nemo plus iuris ad alium transfere potest, quam ipse habet" (nimeni nu poate da mai mult decât are ), se impune concluzia că, în absența unui drept de proprietate obținut printr-un titlu valabil, nici primul si nici al doilea autor al reclamanților, nu a dobândit legal prerogativă de dispoziție ce derivă din dreptul de proprietate, fiind corectă argumentația oferită de instanțele anterioare, cu privire la preferabilitatea titlului deținut de pârât.
Anterioritatea titlului exhibat de reclamanți ca si îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară, nu înlătură concluzia privitoare la prioritatea titlului pârâtului, câtă vreme manopere frauduloase din partea primului vânzător ca si neglijența autorităților cu atribuții în materia fondului funciar, l-au împiedicat pe pârât să obțină titlul într-un termen rezonabil si să-si întabuleze dreptul de proprietate, ce a avut ca temei dreptul de moștenire.
Mai trebuie precizat că, îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară prezintă interes doar în ipoteza titlurilor în conflict ce emană de la același autor or, potrivit celor menționate, rezolvarea dată acțiunii a avut ca punct de plecare proveniența titlurilor de la autori diferiți.
Tot astfel, buna-credință de care au dat dovadă cumpărătorii la încheierea actului de vânzare cumpărare este suficientă pentru a justifica dobândirea dreptului de proprietate doar asupra bunurilor mobile, în condițiile art. 1909 C.civ., nu și în cazul dobândirii unui imobil de la un neproprietar. In privința bunurilor imobile, buna credință are rolul de a salva actul astfel încheiat de la nulitate, fără să-i confere forță juridică superioară titlului opus de adevăratul proprietar, efectele bunei credințe manifestându-se pe planul răspunderii pentru evicțiune.
Argumentele prezentate de recurenți nu permit nici aplicarea principiului error comunis facit jus (eroarea comună creează drept).
Dobândirea dreptului de proprietate în situația aparenței în drept este o excepție, care trebuie strict interpretată, cu atât mai mult cu cât nu își găsește o reglementare legală, ci este o creație jurisprudențială, prin aplicarea unor principii generale de drept. În conflictul dintre titularul veritabil și titularul aparent al dreptului de proprietate, acesta din urmă poate avea câștig de cauză doar dacă a fost de bună credință si aparența întrunește elementele unei erori comune și invincibile. In această privință, instanța supremă a statuat că, există o asemenea eroare când este împărtășită public si irezistibilă, greu de descoperit și de evitat, contra căreia nicio prudență umană nu ar permite apărarea (decizia nr. 6587 din 11 iunie 2009 a ICCJ, secția civila). In măsura în care sunt întrunite cumulativ aceste condiții, terțul dobânditor cu titlu oneros, deși a încheiat actul juridic translativ de proprietate cu un neproprietar, care a înstrăinat bunul altuia, nu va putea fi evins de adevăratul proprietar.
Eroarea în care s-au aflat reclamanții cu privire la viciile ce afectau titlul de proprietate al antecesorului a fost constatată irevocabil prin hotărâre judecătorească, cu acea ocazie fiind statuat că această eroare este scuzabilă, astfel că buna credință a reclamanților nu poate fi repusă în discuție.
Nu s-a demonstrat însă, că această eroare a fost comună, mai exact că membrii colectivității au avut reprezentarea că antecesorii reclamanților sunt titularii dreptului de proprietate, sarcină ce revine reclamanților. Dimpotrivă, dacă se examinează declarația din dosarul nr._/215/2008 al Judecătoriei C., dată de martorul A. I. („în anul 2004, ... când m-am prezentat la teren un vecin de acolo mi-a spus si mie si pârâtei B. că acest teren ar avea un alt proprietar, spunându-mi că ar fi numitul M.”) rezultă contrariul, respectiv că pârâtul era cunoscut de comunitate ca adevărat proprietar, credință cât se poate de firească, dat fiind că terenul a aparținut familiei sale si demersurile efectuate în vederea reconstituirii lăsau să se întrevadă emiterea unui titlu în favoarea sa, mai ales că anterior a existat si o legală punere în posesie a autoarei pârâtului cu acest teren. Așadar, li se poate reproșa reclamanților că nu au făcut toate verificările apte să confirme existența în condiții ireproșabile a dreptului celui de la care achiziționează, deși au avut la dispoziție mijoacele necesare, respectiv să verifice regularitatea titlului de proprietate 2430/2002, despre a cărui existență se face referire în contractul 940/2004, transferurile anterioare ale dreptului de proprietate, să cerceteze imobilul anterior cumpărării, întrebând pe vecini cu privire la situația terenului. Dacă a fi procedat astfel, ar fi constatat lesne că, există dubii serioase cu privire la validitatea contractului vânzătorului lor. Titlul de proprietate 2430/2002 ce a fundamentat înstrăinările succesive, a fost emis pentru îndreptarea unor erori materiale din cuprinsul titlului nr. 2182/2001. In condițiile în care titlul primar a fost anulat definitiv la 28.03.2007 si irevocabil la 05.09.2007, anterior transmisiunii operate în favoarea reclamanților, era lesne de înțeles că titlul subsecvent nr. 2430/2002, era inapt să confere înstrăinătorului prerogativele dreptului de proprietate, în special prerogativa de dispoziție (având în vedere autoritatea de lucru judecat a sentinței 4182/2007 pronunțată de Judecătoria C.) aspect ce rezultă cu prisosință din sentința irevocabilă_/10.09.2008 a Judecătoriei C., astfel că retractarea acestui titlu era o simplă formalitate .
Așadar, reclamanții nu au oferit un motiv suficient de puternic pentru sacrificarea intereselor adevăratului proprietar. Credinta pură, subiectivă a acestora că au contractat cu adevăratul propietar, nu este de ajuns pentru a crea drepturi în materia aparenței în conditiile în care, nu s-a dovedit eroarea comună si invincibilă, astfel cum a fost caracterizată anterior.
In concluzie, soluția favorabilă pârâtului este corectă, conformă și cu principiul echității juridice, deoarece terțul dobânditor, fiind evins de proprietar, are posibilitatea introducerii unei acțiuni împotriva vânzătorului, iar pentru cheltuielile făcute poate fi despăgubit, în condițiile legii, fără a suferi o pagubă în patrimoniu, în timp ce adevăratul proprietar s-ar vedea lipsit de bunul său, fără nicio culpă și fără o despăgubire, ceea ce ar echivala cu o expropriere de fapt a pârâtului, prohibită de lege.
4. Referitor la titlul pârâtului, s-a invocat direct în recurs, că ar fi fost emis cu încălcarea prevederilor art. III alin 2/4 din Legea 169/1997, însă acest motiv de nulitate formulat pentru prima dată în recurs, nu poate fi examinat, pentru că se opun prevederile art. 316 coroborat cu art. 294 alin. 1.proc.civ, controlul judiciar asupra hotărârii atacate, fiind limitat doar la elementele care au format obiectul judecãții anterioare.
In raport de cele expuse este cert că nu se justifică păstrarea bunului imobil de către reclamanți, el fiind dobândit, printr-o succesiune de acte, de la un neproprietar, vinovat de efectuarea unei înstrăinări frauduloase astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 312, 304 pct. 7 si 9 C.proc.civ, Curtea va respinge recursul reclamanților ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții reclamanți I. F. A. și I. R. R. împotriva deciziei civile nr. 414 din 26.10.2012, pronunțată de Tribunalul D., Secția I Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât M. N..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Mai 2013.
Președinte, E. B. | Judecător, C. S. | Judecător, G. I. |
Grefier, A. C. |
Red.jud.E.B.
Jud.apel R.S.G./S.L.M.
Jud.fond C.M.
2 ex/A.G./07.06.2013
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 9589/2013. Curtea de... | Pretenţii. Decizia nr. 5115/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
