Grăniţuire. Decizia nr. 8257/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8257/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 16-09-2013 în dosarul nr. 3002/183/2009*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 8257/2013
Ședința publică de la 16 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - A. M.
Judecător- S. P.
Judecător -R. M.
Grefier- F. I.
*************
Pe rol, judecarea recursului declarat reclamanții Ț. I., Ț. E. și C. M., împotriva deciziei civile nr. 209 din 26 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul D.-Secția I Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți M. B. și D. I., având ca obiect grănițuire.
La apelul nominal s-au prezentat recurentul reclamant Ț. I. și avocat G. A. pentru intimata pârâtă D. I., fiind lipsă recurenții reclamanți Ț. E., C. M. și intimatul pârât M. B..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefier, care a învederat că recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, precum și faptul că recurenții au achitat taxele de timbru, după care:
Instanța, constatând că nu mai sunt formulate alte cereri sau invocate excepții, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului:
Recurentul reclamant Ț. I., a susținut oral motivele de recurs formulate în scris, în raport de care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei civile pronunțată de instanța de fond în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
Avocat G. A., pentru intimata pârâtă D. I., a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică, cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Băilești, sub nr._, reclamanții T. I., T. E. și C. M. au chemat în judecată pe pârâții D. I. și M. B., ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună grănițuire proprietăților, să fie obligați pârâții să le lase în proprietate suprafața de 216,30 m.p. pe care o ocupă în mod nejustificat și în situația în care în urma operației de grănițuire nu vor avea loc de trecere spre proprietatea lor să li se acorde un drept de trecere, având în vedere că locul lor este înfundat și nu-l pot exploata și obligarea pârâților la cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii au arătat că tatălui lor Ț. F.M. în prezent decedat i s-a eliberat titlul de proprietate nr. 55-_ din 15.11.1993, potrivit căruia în tarlaua 2, .-a atribuit în intravilanul . de 2385 m.p., având ca vecini la N- PS 181, E-D. G., S- S. F.A. și la V-D. I.S., teren cultivat cu pomi fructiferi și vie.
Au mai arătat că pârâtul M. B. a dobândit prin cumpărare de la S. F.A. suprafața de 800 m.p., iar D. I. a moștenit de la tatăl ei terenul vecin cu proprietatea lor și că față de actele de proprietate rezultă un minus de circa 216,30 m.p. față de suprafața inițială din titlu de 2385 m.p.
La data de 18.01.2010 pârâta D. I. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii .
La data de 11.03.2010 pârâtul M. B. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii .
In motivare a arătat că prin sentința civilă nr. 728/2005 pronunțată de Judecătoria Băilești a fost admisă în parte acțiunea în revendicare formulată de reclamanți și a fost obligat să lase acestora în deplină proprietate și liniștită posesie o fâșie de 35,70 m.p., că s-a conformat acestei hotărâri și că la 7.04.2000 a cumpărat de la numita S. F.A. un imobil situat în . teren – loc de casă în suprafață de 800 m.p.,conform actelor de proprietate și 820 m.p. conform măsurătorilor, împreună cu o casă cu 2 camere construită din BCA, imobil ce este împrejmuit cu gard .
De asemenea, a arătat că prin sentința civilă nr. 1234 din 4.06.2001 pronunțată de Judecătoria Băilești a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantul Ț. I. împotriva sa având ca obiect servitute de trecere și a solicitat să se constate că există autoritate de lucru judecată.
Prin sentința civilă nr.1295/27.05.2010, pronunțată de Judecătoria Băilești, jud. D., în dosarul nr._, a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtul M. B. și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții T. I., T. E. și C. M. împotriva pârâților D. I., iar reclamanții au fost obligați la plata sumei de 450,17 lei cheltuieli de judecată către pârâtul M. B. .
Instanța a reținut că, în baza legii 18/1991 lui Ț. M., în prezent decedat, tatăl reclamanților, i s-a reconstituit drept de proprietate în intravilan pentru suprafața de teren de 3.545 m.p., eliberându-i-se titlul de proprietate din 15.11.1993.
In baza contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 2063 din 7.04.2000, pârâtul M. B. a cumpărat de la S. A. un imobil situat în com. Radovan, . teren loc de casă în suprafață de 800 m.p. conform actelor de proprietate și 820,10 m.p. conform măsurătorilor și o casă cu 2 camere construită din BCA și acoperită cu țiglă și gard împrejmuitor, având ca vecini la N- latură de 21,45 la V -.Ț. M., la Sud – latură de 23,64 m.l. DC, la Est – latură de 32,91 m.p. D. G., la Vest – latură de 42,29 m.l. D. S..
La data de 19.02.2004 reclamantul Ț. I. a chemat în judecată pe pârâții M. B. și S. A., solicitând anularea contractului de vânzare cumpărare încheiat între pârâți la 7.04. 2000 cu privire la suprafața de 20,10 m.p. teren intravilan, situat în satul Fîntînele.
Prin sentința civilă nr. 1104 din 14.11.2004 a Judecătoriei Băilești s-a respins acțiunea ca nefondată, iar prin decizia civilă nr. 534 din 31.05.2005 a Tribunalului D. a fost respins apelul declarat de reclamant.
Împotriva deciziei Tribunalului a declarat recurs reclamantul, iar prin decizia civilă nr. 13 din 9.01.2006 a Curții de Apel C. s-a declarat nul recursul.
La data de 10.01.2006 reclamantul Ț. I. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 13 din 9.01.2006 a Curții de Apel C., iar prin decizia nr. 798 din 21.02.2006 a fost respinsă contestația în anulare, decizia fiind irevocabilă.
S-a reținut că în baza legii 18/1991 lui D. I.S. i s-a reconstituit drept de proprietate în intravilan pentru suprafața de teren de 3681 m.p., așa cum atestă titlul de proprietate nr. 266-_ din 12.07 .1994.
Expertiza topo efectuată în cauză a stabilit că din verificările efectuate rezultă că în registrul cadastral pe parcele în intravilan întocmit de către OCOT D. înainte de anul 1989 în tarlaua 2, . suprafața de 2983 m.p., având categoria de folosință arabil intravilan .
La apariția legii 18/1991 în această . fost pus în posesie autorul reclamanți lor cu suprafața de 2385 m.p. și numita S. A. cu suprafața de 800 m.p. Suprafața din registrul cadastral este de 2983 m.p., iar cea din titlurile de proprietate eliberate este de 3185 m.p., de unde rezultă că punerea în posesie în baza legii 18/1991 s-a făcut pe o suprafață mai mare cu 202 m.p., fără ca aceasta să existe fizic și de aici minusul de teren al reclamanților.
In baza legii 18/1991 lui D. S. i s-a eliberat titlu de proprietate pentru suprafața de teren de 3681 m.p., la măsurători rezultând suprafața de 4058 m.p., un plus de 377 m.p.
Expertul a mai menționat că la Primăria Radovan nu s-au găsit schițe sau planuri parcelare din care să rezulte dimensiunile parcelelor părților, singurul element de comparație fiind registrul cadastral pe parcele, iar delegatul primăriei a confirmat faptul că la apariția legii 18/1991 nu s-au efectuat măsurători pentru terenurile intravilane,s-au preluat cele din registrul cadastral pe parcele și s-au înscris în titlurile de proprietate eliberate proprietarilor și a propus ca linia de hotar să rămână cea existentă și până acum, respectiv linia care unește punctele 7- 14 -2 .
De asemenea, expertul a stabilit că reclamanții au posibilitatea de a ajunge la terenul lor prin partea de nord, unde se învecinează cu pășunea 181 aparținând domeniului public, dar numai cu piciorul, deoarece pășunea reprezintă o pantă .
Probele administrate în cauză au demonstrat fără nici un dubiu că pârâții nu ocupă nici o suprafață de teren proprietatea reclamanților, minusul de teren al acestora se datorează faptului că în titlul de proprietate eliberat pe numele tatălui lor, în prezent decedat, s-a trecut o suprafață de teren mai mare decât cea existentă fizic. Pârâții nu ocupă nicio suprafață de teren proprietatea reclamanților.
Atâta timp cât reclamanții nu și-au modificat titlul de proprietate în sensul de a pune în concordanță suprafața menționată în acesta cu ceea pe care o ocupă efectiv în teren, nu se va putea face o grănițuire a proprietăților.
Prin sentința civilă nr.1234 din 4.06.2001 pronunțată de Judecătoria Băilești,.rămasă definitivă prin respingerea apelului și recursului a fost respinsă acțiunea civilă pentru servitute formulată de reclamantul Ț. I. împotriva pârâților M. B. și M. V..
Față de această sentință nu operează autoritatea de lucru judecat, având în vedere că potrivit art. 1201 Cod.civ. este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate .
Cum în speță, a doua cerere nu este între aceleași părți, nu operează autoritatea de lucru judecat, în consecință, instanța având în vedere dispoz. art. 1201 Cod.civ. va respinge excepția autorității de lucru judecat .
Potrivit art. 616 Cod.civ. proprietarul al cărui loc este înfundat care nu are nicio ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona.
Din raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză și răspunsul la interogatoriu al părților rezultă că la terenul reclamanților pe care nu există construcție ,ci doar vie se poate ajunge prin partea de nord pe un teren ce aparține domeniului public, numit pășune.
Art.616 Cod.civ. definește locul înfundat ca fiind acela care nu are nicio ieșire la calea publică, ori ,în speță, este dovedit atât din raportul de expertiză cât și din recunoașterile părților la interogatoriu că terenul reclamanților nu constituie un loc înfundat în sensul imposibilității absolute de ieșire la calea publică, deoarece se învecinează pe una din laturi cu un teren din domeniul public – pășune, folosit drept cale publică și de alte persoane.
La interogatoriu reclamantul Ț. I. a precizat că pentru a lucra via intră pe partea de nord, sau pe la alți vecini .
In consecință, instanța având în vedere cele reținute și dispozițiile art.480 c.civ., art. 616 Cod.civ. și art. 584 Cod.civ., a respins acțiunea așa cum a fost formulată ca fiind nefondată .
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții Ț. I., Ț. E. și C. M., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea apelului, apelanții au arătat că instanța de fond în mod greșit a soluționat cererea în revendicare imobiliară, întrucât nu a procedat la compararea titlurilor părților litigante. Instanța de fond nu a exercitat rol activ, nu a solicitat părților explicații scrise și orale cu privire la împrejurări de fapt, de natură să ducă la dezlegarea cauzei, reținând că „singurul element comparație fiind registrul cadastral pe parcele și declarația verbală a delegatului primăriei că la apariția Legii nr.18/1991 nu s-au efectuat măsurători pentru terenurile intravilane și nu s-au preluat suprafețe de teren din registrul cadastral pe parcele și s-au înscris în titlurile de proprietate.”.
Nu s-a reținut concluzia expertului că pârâții nu ocupă din terenul reclamanților, atât timp cât terenurile părților din T.2, P.80 au fost măsurate.
Apelanții au apreciat că nici capătul de cerere privind grănițuirea nu a fost cercetat pe fond, nu au fost administrate probe pentru stabilirea stării de fapt și consideră că este necesară administrarea unui probatoriu complet.
Cu privire la capătul de cerere privind servitutea de trecere, apelanții au arătat că drumul este înfundat, că imposibilitatea de acces la calea publică este absolută și, pe cale de consecință soluția este nelegală și netemeinică.
Din expertiza topo efectuată de expertul C. V. rezultă că reclamanții pot să ajungă cu pasul la terenul lor arabil cultivat cu viță-devie productivă, doar dacă trec islazul, ori pășunea publică. Pentru exploatarea corespunzătoare a viței-de-vie este necesar un drum, cale de acces suficient de largă pentru a putea pătrunde cu mașina cu remorcă pentru a transporta utilajele, materialele de întreținere, producția recoltată.
Pe de altă parte, un drum de acces la calea publică este pe terenul pârâților, context în care apelanții apreciază că imposibilitatea de acces este absolută.
La data de 18.12.2010, pârâtul M. B. a formulat întâmpinare, prin care solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței apelate, cu cheltuieli de judecată.
La data de 2 ianuarie 2011, pârâta D. I. a formulat întâmpinare, prin care solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței apelate.
Prin decizia nr.174 din 23 martie 2011, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul cu nr._, s-a admis apelul formulat de apelanții reclamanți, s-a desființat sentința civilă atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare la prima instanță.
Pentru a pronunța astfel, s-a reținut că instanța de fond a soluționat cauza pe baza concluziilor expertizei tehnice efectuate de expert Cirpici V..
Acestea sunt, însa, incomplete, expertul stabilind doar dimensiunile fiecăreia din cele 3 proprietăți, ce fac obiectul cauzei conform titlului de proprietate, și, de asemenea, dimensiunile terenului deținut în fapt de fiecare dintre cele 3 părți ale dosarului.
Conform acestor concluzii, reclamanții ar trebui să dețină 2385 mp, dar dețin în fapt doar 2172 mp, pârâtul B. M. deținând și în fapt suprafața de 800 mp pentru care deține contractul de vânzare cumpărare nr. 2063/07.04.2000, iar pârâta D. I. deține în fapt suprafața de 4058 mp, mai mult cu 377 mp decât are înscris în TDP emis pe numele șotului acesteia, D. S. și de care se prevalează.
Expertul nu a identificat, însă, în concret, terenurile înscrise în fiecare din actele de proprietate prezentate de către părțile cauzei, astfel încât nu se poate stabili dacă terenurile înscrise în titlurile de proprietate ale părților se suprapun sau nu, în ce parte se suprapun, și care dintre părți justifica un drept de proprietate pentru aceasta din urma suprafață de teren.
Neelucidând aceste aspecte, nu s-a putut soluționa în mod just nici acțiunea în revendicare promovată.
Instanța, dacă expertiza realizată nu era lămuritoare, avea posibilitatea, potrivit art. 129 coroborat cu art. 212 al.1 Cod pr. civ., coroborat cu art. 201 al.1 Cod pr. civ. să dispună efectuarea unei contraexpertize în cauză de către unul sau 3 experți.
În speța dedusă judecații, expertiza nu a fost deloc lămuritoare, lăsând nesoluționate o parte din obiectivele stabilite de instanța de fond, însă, cu toate acestea, instanța de fond nu a încuviințat obiecțiunile formulate de reclamanți, prin apărător, în acest sens – încheierea de ședință din data de 29.04.2010 - și nici nu a dispus o contraexpertiza care să lămurească aspectele tehnice ale cauzei.
Procedând în acest mod, practic instanța de fond nu a intrat în cercetarea fondului cererii în revendicare formulate și, având în vedere că între cererea în grănițuire și acțiunea în revendicare există o strânsă legătură, aceasta nu a intrat nici în cercetarea fondului acestei din urma pretenții.
S-a observat, de altfel, că, în ce privește acțiunea în grănițuire, expertul nu a stabilit linia de hotar în funcție de actele de proprietate ale părților.
Pe baza acestei propuneri și în considerarea neclarității situației juridice ce a persistat în dosarul cauzei până la soluționarea sa de prima instanță, aceasta a stabilit că acțiunea în grănițuire este, practic, inadmisibilă, deoarece, atâta timp cât reclamanții nu și-au modificat titlul de proprietate în sensul de a pune în concordanță suprafața menționată cu cea pe care o ocupa efectiv în teren, nu se va putea face o grănițuire a proprietăților.
Concluzia instanței de fond a fost incorectă juridic, singura inadmisibilitate a soluționării acțiunii în grănițuire derivând din modul confuz de instrumentare al acțiunii în revendicare formulate și din lipsa de identificare a terenurilor deținute de părțile cauzei.
În rejudecare, instanța de fond va efectua o expertiza topografică lămuritoare și se va preocupa să identifice în teren fiecare din suprafețele de teren deținute de fiecare din cele 3 părți ale cauzei conform actelor de proprietate de care se prevalează. De asemenea, instanța de fond se va preocupa să stabilească dacă suprafețele de teren deținute de părți conform actelor de proprietate exhibate se suprapun, și în ce măsură –în acest caz urmând a se proceda la compararea titlurilor părților și a se da eficiență celui mai bine caracterizat – precum și dacă vreunul din pârâți ocupă fără titlu teren înscris în actul de proprietate al reclamanților.
De asemenea, instanța de fond se va preocupa să stabilească granița reală dintre terenurile deținute în proprietate de reclamanți și terenurile deținute în proprietate de către pârâți și să rezolve corespunzător cu starea de fapt reală capătul de cerere în stabilirea unei servituți.
În termen legal, împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții M. B. și D. I., criticând-o pentru nelegalitate cu privire la aplicarea dispoz. art.297 Cod pr. civ..
Prin decizia nr 1292/05.10.2011, a Curții de Apel C., Secția civilă și pt. cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr._, recursul declarat de pârâți a fost respins.
Cauza a fost înregistrată în rejudecare la data de 25.10.2011, sub nr_ .
Prin sentința civilă nr. 3024/19.11.2012 pronunțată de Judecătoria Băilești în dosar nr._, a fost admisă în parte acțiunea civilă precizată formulată de reclamanții T. I., T. E. și C. M., împotriva pârâților M. B. și D. I..
A fost stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților potrivit raportului de expertiză întocmit de expert tehnic F. N., ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, pe linia care unește punctele 17-16-15 față de proprietatea pârâtei D. A. și pe linia care unește punctele 17-4 față de proprietatea pârâtului M. B..
Au fost respinse restul capetelor de cerere.
Au fost obligați pârâți în solidar la plata către reclamanți a sumei de 410 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Defunctului Ț. F M., tatăl reclamanților, în baza legii 18/1991, i s-a reconstituit drept de proprietate în intravilan pentru suprafața de teren de 3.545 m.p., eliberându-i-se titlul de proprietate nr.55-_ din 15.11.1993, din care în tarlaua 2 . 2385 m.p, ce face obiectul prezentului dosar..
Instanța a constatat că în baza contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.2063 din 7.04.2000 pârâtul M. B. a cumpărat de la S. A. un imobil situat în com.Radovan, . teren loc de casă în suprafață de 800 m.p. conform actelor de proprietate .
De reținut, că la data de 19.02.2004 reclamantul Ț. I. a chemat în judecată pe pârâții M. B. și S. A., solicitând anularea contractului de vânzare cumpărare încheiat de aceștia la data 7.04. 2000 cu privire la suprafața de 20,10 m.p. teren intravilan, situat în satul Fîntînele și că prin sentința civilă nr.1104 din 14.11.2004 a Judecătoriei Băilești s-a respins acțiunea ca nefondată, iar prin decizia civilă nr. 534 din 31.05.2005 a Tribunalului D. a fost respins apelul declarat de reclamant.
Împotriva deciziei Tribunalului a declarat recurs reclamantul, iar prin decizia civilă nr.13 din 9.01.2006 a Curții de Apel C. s-a declarat nul recursul .
De asemenea, se constată că la data de 10.01.2006 reclamantul Ț. I. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 13 din 9.01.2006 a Curții de Apel C., iar prin decizia nr. 798 din 21.02.2006 a fost respinsă contestația în anulare, decizia fiind irevocabilă.
Pe de altă parte, reclamantul T. I. a chemat în judecată pe pârâții M. B. și M. V., în dosarul nr. 989/2001 al Judecătoriei Băilești,solicitând să se dispună ca pârâții să-i permită trecerea pe o fâșie de teren proprietatea lor, ce se învecinează în partea de vest de D. S..
Cererea a fost respinsă prin sentința civilă nr. 1234/04.06.2001, definitivă și irevocabilă, cu motivarea că din raportul de expertiză întocmit în cauză, rezultă că suprafața de 48 mp Comisia Locală Radovan nu a pus pe nimeni în posesie și prin urmare pârâții nu au calitatea de proprietari asupra terenului pentru care reclamantul solicită crearea servituții.
Instanța a mai constatat că în baza legii 18/1991 lui D. I.S., autorul pârâtei D. I., i s-a reconstituit drept de proprietate în intravilan pentru suprafața de teren de 3681 m.p., așa cum atestă titlul de proprietate nr. 266-_ din 12.07 .1994.
Din raportul de expertiză întocmit de expert tehnic F. N., ce face parte integranta din prezenta hotărâre, instanța constată că atât reclamanții cât și pârâții sunt în posesia unor suprafețe de teren mai mici decât cele trecute în actele de proprietate, astfel: reclamanții cu 148 mp mai puțin, pârâtul M. B..- cu 16 m.p. mai puțin, și D. I.- cu 36 m.p. mai puțin.
Din coroborarea concluziilor acestui raport de expertiză cu actele depuse de părți la dosar, respectiv hotărârile judecătorești mai sus indicate, și cu constatările instanței de la cercetarea de la fața locului, instanța reține că deși expertul a identificat pe teren între punctele 7-6-18-17 o linie de hotar între pârâți, nu a fost dovedit faptul că aceștia sunt proprietarii terenului pe care se solicită înființarea unei servituți de trecere.
Pe de altă parte, expertul a constatat și instanța a verificat cu ocazia cercetării la fața locului, că reclamanții au posibilitatea de a ajunge la terenul lor prin partea de nord, unde se învecinează cu pășunea aparținând domeniului public, prin spatele grădinilor, dar numai cu piciorul, deoarece pășunea reprezintă o pantă abruptă.
Potrivit opiniei expertului exprimată cu ocazia cercetării la fața locului, și împărtășită de pârâți, această pantă permite accesul pe terenul reclamanților a unui tractor pentru efectuarea de lucrări agricole dar nu și a unui autoturism.
Potrivit art. 616 Cod.civ. proprietarul al cărui loc este înfundat care nu are nici o ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona.
Având în vedere aceste rețineri, instanța a constatat că nu sunt îndeplinite dispozițiile legale mai sus indicate și a respins cererea reclamanților privind înființarea unei servituți de trecere pe terenul pârâților.
Potrivit raportului de expertiza întocmit de expert tehnic F. N., ce face parte integranta din prezenta hotărâre, instanța constată că linia de hotar dintre proprietățile părților se află pe linia care unește punctele 17-16-15 față de proprietatea pârâtei D. A. și pe linia care unește punctele 17-4 față de proprietatea pârâtului M. B., necontestată de părți, și în consecință, o va stabili pe aceste puncte în conformitate cu planul de amplasament și delimitare – anexă la raportul de expertiză tehnică.
Din același raport de expertiză, instanța a constatat că pârâții nu ocupă reclamanților nici o suprafață de teren, în fapt toate părțile din cauză fiind în posesia unor suprafețe mai mici decât cele înscrise în titlurile de proprietate.
Instanța a reținut din întregul probatoriu că punerea în posesie a fost făcută în mod greșit de comisia locală de fond funciar, existând o neconcordanță în mod evident între suprafețele reconstituite părților în locația respectivă și cele existente în realitate, care sunt mult mai mici.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel la data de 23.01.2013 reclamanții Ț. I., Ț. E. și C. M., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Reclamanții au arătat că în mod greșit prima instanță a interpretat greșit dispozițiile legale privind dovada proprietății, considerând că titlul de proprietate privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru pârâții D. și contractul de vânzare cumpărare încheiat de pârâtul M. B. cu autoarea sa S. A. nu dovedesc dreptul de proprietate al acestora, motiv pentru care a respins revendicarea.
Reclamanții au precizat că din înscrisurile depuse la dosar de către pârâți coroborate cu nenumăratele rapoarte de expertiza efectuate în cauzele dintre părți rezultă fără dubiu că pârâții dețin în plus teren și nu în minus, așa cum a constatat expertul tehnic F. N..
De asemenea, din contractul de vânzare cumpărare al pârâtului M. B. rezultă că a cumpărat 800 de mp, însă deține în fapt o suprafață de teren de 824 mp, cu 24 mp in plus așa cum rezultă din schița anexa la documentația cadastrală, depusă la OCPI D. și la Cartea Funciară, iar pârâta D. I. deține în plus față de titlul de proprietate suprafața de 377 mp așa cum se arată in expertiza tehnică efectuată de expert C. V..
Reclamanții menționează că prin deținerea în plus a suprafețelor de teren suprafețe de teren conform actelor de proprietate depuse la dosar, le este afectată proprietatea lor, care este mai mică cu aproximativ 148 mp.
O altă critică de apel se referă la faptul că instanța în mod greșit a respins cererea de înființare a unei servituți de trecere așa cum a fost identificată pe schița efectuată de expert F. N. în varianta 3 la suplimentul raportului de expertiza întocmit de același expert.
Prima instanță a considerat ca terenul proprietatea lor, deși este închis pe toate laturile are totuși o cale de acces pe partea de Nord a proprietății unde există o pantă foarte mare care ar permite accesul pe terenul nostru cu tractorul nu și cu pasul sau autoturismul.
Din raportul de expertiza expertul F. N. rezultă că terenul reclamanților nu este un teren închis chiar dacă in partea de nord nu se învecinează cu un drum ci tot cu o proprietate, respective proprietatea Primăriei Radovan.
Prima instanța nu a avut în vedere faptul că în partea de Nord a proprietății reclamanților, aceștia nu sunt vecini cu un drum public ci cu o pășune, iar proprietarul acesteia nu și-a manifestat acordul de voință pentru a ne crea o cale de acces până la drumul public lungă de 42 de metri.
Reclamanții au precizat că în mod greșit instanța a considerat că a renunțat la obiecțiunile depuse la raportul de expertiză.
Au arătat că au solicitat înlocuirea expertului F. N. cu un alt expert tocmai pe considerentul că acesta a învățat-o pe pârâta D. I. să-și retragă gardul din partea de Nord pentru a i-și micșora proprietatea până la efectuarea raportului.
Cum instanța s-a și deplasat la fața locului și a observat clar că reclamanții nu pot avea nicio cale de acces în partea de Nord a proprietății, aceștia au solicitat un alt raport de expertiza care sa constate această cale impracticabilă la proprietatea lor, iar dacă ar fi omologat varianta a 3 a raportului de expertiza, ar fi constatat că apelanților le lipsește din teren.
Prin motivele de apel depuse la data de 04.12.2012, apelantul Ț. I. a arătat că locul este înfundat, imposibilitatea de acces la calea publică este una absolută, soluția primei instanțe fiind nelegală și netemeinică, în condițiile în care din expertizele efectuate rezultă că reclamanții pot ajunge la terenul lor cultivat cu viță de vie doar cu pasul peste islazul comunal, pentru exploatarea normală a vitei de vie, a livezii de pomi fructiferi fiind necesar un drum de acces auto. În acest fel s-ar rezolva ambele cereri, respectiv lipsa de teren față de act, dar și ieșirea la calea publică.
La data de 15.03.2013, intimata pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, menținerea ca legală și temeinică a sentinței apelate. În ceea ce privește motivul 1 de apel a arătat că în mod corect prima instanță a dat relevanță raportului de expertiză întocmit de expert F. N. care a stabilit că terenurile nu se suprapun și nu există ocupare a terenului reclamanților de către ea. Aceasta a fost și opinia experților anteriori, care au concluzionat că pârâții nu ocupă terenul reclamanților, diferența în minus pe care o au aceștia fiind justificată prin aceea că emiterea titlului de proprietate s-a făcut pentru o suprafață de teren mai mare decât exista fizic.
Apelantul Ț. M. I. a depus note de ședință la data de 19.03.2013. Intimatul M. B. a depus concluzii scrise la data de 05.04.2013, solicitând respingerea apelului.
Tribunalul D. – Secția I Civilă prin decizia civilă nr.209 din 26 aprilie 2013 a respins ca nefondat apelul.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
Referitor la criticile ce privesc soluția dată de prima instanță cererii în revendicare, tribunalul a constatat că în mod corect prima instanță, prin analizarea coroborată a întregului material probator administrat în cauză (concluziile raportului de expertiză tehnică specialitatea topografie, constatările făcute cu ocazia cercetării la fața locului, titlurile de proprietate ale părților și alte înscrisuri) a stabilit că pârâții nu ocupă nici o suprafață de teren proprietatea reclamanților, toate părțile posedând în fapt terenuri cu suprafețe mai mici decât cele înscrise în titlurile lor de proprietate, precum și faptul că terenul reclamanților, pe de o parte și terenurile pârâților pe de altă parte nu se suprapun.
În urma măsurătorilor efectuate de expert F. N., la care părțile prezente la fața locului nu au avut obiecțiuni, s-a stabilit că pârâtul M. B. deține în fapt un teren în suprafață de 784 mp, iar potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 2063/2000 este proprietarul unui teren în suprafață de 800 mp. Suprafața deținută în prezent este mai mică decât cea identificată cu ocazia efectuării documentației cadastrale, diferențele dintre cele două constatări fiind amplu justificate de expert în răspunsul la obiecțiuni din data de 18.05.2012. Astfel, susținerile apelanților în sensul că pârâtul M. B. deține în fapt mai mult teren decât în titlul său de proprietate sunt neîntemeiate.
În ceea ce privește acțiunea în revendicare formulată împotriva pârâtei D. I., tribunalul a reținut că în urma măsurătorilor efectuate de expert F. N., la care părțile prezente la fața locului nu au avut obiecțiuni, s-a stabilit că în prezent această pârâtă deține în fapt un teren în suprafață de 3645 mp, cu 36 mp mai puțin decât suprafața înscrisă în titlul de proprietate nr. 266-_/1994.
Față de starea de fapt reținută cu ocazia soluționării cererii în revendicare, prima instanță a stabilit în mod corect hotarul din terenul reclamanților și terenurile pârâților, având în vedere concluziile expertului desemnat în cauză din cuprinsul suplimentului la raport depus la data de 18.05.2012, concluzii ce au avut în vedere constatările și măsurătorile efectuate la fața locului, față de starea de fapt existentă la acel moment, constatări cu privire la care părțile prezente nu au avut obiecții.
În ceea ce privește criticile formulate de apelanți la soluția dată de prima instanță cererii având ca obiect stabilirea unei servituți de trecere, tribunalul a constatat că și acestea sunt neîntemeiate.
Reținerea primei instanțe în sensul că terenul reclamanților nu reprezintă loc înfundat în sensul art. 616 cod civil de la 1864 este corectă date fiind concluziile expertului F. N. și cele constatate cu ocazia cercetării la fața locului. Astfel susținerea apelanților în sensul că varianta a treia propusă de expert pentru servitutea de trecere ar fi trebuit validată de instanță nu apare ca justificată, atâta timp cât terenul acestora nu este loc înfundat. Tribunalul a constatat că accesul la terenul proprietatea reclamantului se poate realiza prin partea de nord a acestuia, pe un teren aparținând unității administrativ teritoriale, teren cu o destinație accesibilă tuturor, respectiv pășune. Acest teren este accesibil pentru utilajele agricole (tractor) dată fiind destinația acestuia, teren agricol. Chiar și în condițiile actuale, când pe acest teren este plantată viță de vie, pentru exploatarea normală a acestui teren nu este necesar accesul cu un autoturism, astfel că obiecțiunile reclamantului ce privesc faptul că pe această cale nu ar putea ajunge cu autoturismul la terenul său nu pot fi primite.
Chiar și în ipoteza susținută de reclamant, aceea că terenul proprietatea sa este loc înfundat, cererea de stabilire a unei servituți de trecere pe terenurile pârâților nu poate fi primită întrucât până la această dată accesul la teren s-a practicat fie prin partea de nord, fie pe la alți vecini, astfel cum a recunoscut reclamantul la interogatoriu luat la data de 29.10.2010.
Față de cele cuprinse în practicaua încheierii de ședință din data de 07.11.2012, în sensul că apărătorul reclamanților av. B. T. renunță la obiecțiunile formulate la suplimentul la raportul de expertiză, cea de-a treia critică a apelanților apare ca neîntemeiată.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții Ț. M.I., Ț. E. și C. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de recurs se arată că Tribunalul a soluționat greșit cererea in revendicare, apreciind corect prima instanță, prin analizarea colaborată a întregului material probator administrând in cauză concluziile raportului de expertiza tehnică de specialitate topografie, constatările făcute cu ocazia cercetărilor la fața locului, titlurile de proprietate ale părților și alte înscrisuri a stabilit ca pârâții nu ocupă nici o suprafață din terenul proprietatea reclamanților, toate părțile posedând terenuri mai puțin față de actele lor.
S-a arătat că nu se poate reține concluzia expertului, precum că pârâții nu ocupă din terenul reclamanților atâta timp cât terenurile părților din T-2, P -73-80 și 80/1, nu au fost măsurate, iar expertul nu scoate prin măsurătorile sale planul cadastral făcut pe anul 1977 si nici amplasamentul suprafeței 80/1 ce a fost delimitată prin Cartea Funciara din 67 aprilie 2000 cu ocazia vânzării a lui S. A. către Milion B..
Adresa 2005/ 27.08. 20l0, introdusă de Primăria Radovan prin care obligă pe pârâta D. I. să lase cei 377 m.p., găsiți în plus de expertul Cirpici V. cu ocazia măsurătorii din februarie 2010, nu a făcut altceva decât să încurce instanța în pronunțarea dată, nefiind dovedită și nici dorită mai ales că era dosar pe rol în litigiu .
Se menționează că, prin aceasta a scurtat planul cadastral, linia de hotar între proprietății și implicit a făcut ca proprietățile să fie mai mici față de act.
Arată că, nu se poate aprecia concluzia expertului F. N. cum că acesta a respectat prin măsurători linia de hotar când găsește alte suprafețe decât colegul lui și actele părților .
A susținut că, potrivit art. 584 din Codul civil, orice proprietar îl poate, îndatora pe vecinul său să stabilească linia de hotar .
Apreciază că nici capătul de cerere privind grănițuirea nu a stabilit o cercetare de fond, că nu s-au administrat probe pentru stabilirea stării de fapt fiind necesar administrarea unor probatorii complete.
Concluziile expertului F. N. susțin în mod greșit că a respectat linia de hotar ale proprietăților, prin care face ca aceasta să micșoreze delimitările față de planul cadastral și față de actele părților. Având în vedere capătul de cerere privind servitutea
de trecere, apreciază că locul este înfundat și nu are nicio latură ., iar toate vecinătățile sunt între proprietari.
Menționează că, din expertiza tehnică făcută de F. N., a rezultat că reclamanții pot să ajungă cu pasul la terenul lor arabil cultivat cu viță de vie și pomi fructiferi, doar dacă trec prin islaz ori pășunea publică.
Pentru exploatarea corespunzătoare a terenului, arată că este necesar un drum - cale de acces - suficient de larg pentru a putea pătrunde cu mașina cu remorcă pentru transport utilaje, materiale de întreținere, producția recoltată și chiar transportul lemnelor ce trebuiesc curățate și transportate.
Arată că acest lucru a organizat chiar statul în pădurile sale, făcând acele linii sumare pentru a putea . mod judicios - linii care ajung la drumurile publice.
Pentru o mai bună probare care să fondeze apelul și soluționarea recursului, solicită numirea expertului P. I. - care în urma studierii actele din dosar, va verifica corect măsurătorile și documentele care au stat la baza emiterii actelor.
Recursul este nefondat, și se va respinge avându-se în vedere următoarele considerente:
Astfel sunt neîntemeiate, în primul rând, criticile referitoare la modul de soluționare al acțiunii în revendicare, fiind respins apelul declarat de reclamanți cu privire la respingerea acțiunii în revendicare.
În acest sens în mod corect în raport de probele administrate în cauză s-a stabilit că este nefondată acțiunea civilă în revendicare formulată de reclamant câtă vreme s-a stabilit în mod cert că pârâții nu ocupă teren din proprietatea acestora.
De esența acțiunii în revendicare aparține ocupațiunea pe nedrept a terenului solicitat și atâta timp cât nu este îndeplinită această condiție, nu poate fi admisibilă acțiunea în revendicare.
Critica adusă de recurenți raportului de expertiză tehnică avut în vedere de instanță la pronunțarea soluției nu poate fi primită câtă vreme în cauză, dosarul a parcurs mai multe cicluri procesual, efectuându-se mai multe expertize tehnice care au concluzionat în același fel, în sensul că pârâții nu ocupă teren din proprietatea reclamanților.
Pe de altă parte criticile formulate de recurenți asupra modului de interpretare de către instanța de apel a probelor administrate în cauză nu pot fi primite, întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie și nu de legalitate, dispozițiile art. 304pct.11 c.pr.civ, fiind abrogate.
În raport de soluția dată acțiunii în revendicare, în mod întemeiat a fost stabilită și linia de hotar ce desparte proprietățile părților învecinate, grănițuirea fiind realizată în raport de situația de fapt existentă.
S-au avut în vedere în acest sens raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză, constatările efectuate de către expert prin măsurătorile efectuate la fața locului nefiind contestate de către părți.
Sunt neîntemeiate și criticile referitoare la modul de soluționare al acțiunii în servitute de trecere câtă vreme, s-a constatat că proprietatea reclamanților nu reprezintă un loc înfundat.
Astfel s-a stabilit că accesul pe terenul proprietatea reclamanților se poate realiza prin partea de nord a acestuia pe un teren aparținând unității administrativ teritoriale, teren cu o destinație accesibilă, respectiv pășune, acest teren fiind în același timp accesibil și utilajelor agricole.
Față de aceste considerente si în raport de prevederile art. 312 alin. 1 c.pr.civ, recursul declarat de reclamanți se privește ca fiind nefondat și se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanții Ț. M.I., Ț. E. și C. M., împotriva deciziei civile nr.209 din 26 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul D.- Secția I Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți M. B. și D. I..
Obligă recurenții la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecată către intimata D. I..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Septembrie 2013.
Președinte, A. M. | Judecător, S. P. | Judecător, R. M. |
Grefier, F. I. |
Red.jud.S.P./25.09.2013
Jud.apel R.S.G./G.C.F.
Jud.fond M.I.
2 ex/F.I./
| ← Anulare act. Decizia nr. 9618/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Servitute. Decizia nr. 3286/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
