Obligaţie de a face. Decizia nr. 570/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 570/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 30-01-2013 în dosarul nr. 5687/318/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 570
Ședința publică de la 30 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. M.
Judecător M. P.-P.
Judecător O. C. G.
Grefier V. R.
x.x.x
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta . SA SUCURSALA ELECTROCENTRALE ROVINARI împotriva deciziei civile nr. 418 din 12 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți R. N., R. C., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns recurenta pârâtă . SA SUCURSALA ELECTROCENTRALE ROVINARI, prin consilier juridic A. S. și intimații reclamanți R. N., R. C., reprezentați de avocat L.P..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că recursul este declarat și motivat în termen legal, este timbrat fiscal și judiciar, după care:
Avocat L.P., pentru intimații reclamanți, a depus la dosar înscrisuri și practică judiciară. A înmânat un exemplar reprezentantului recurentei pârâte.
Consilier juridic A.S., pentru recurenta pârâtă, a arătat că nu dorește amânarea cauzei pentru observarea actelor.
Instanța, constatând că nu mai sunt formulate alte cereri sau invocate excepții, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului:
Consilier juridic A.S., pentru recurenta pârâtă, a expus motivele scrise, în raport de care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
Avocat L.P., pentru intimații reclamanți, a apreciat legală și temeinică hotărârea recurată și solicitat respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-J. sub nr._ reclamanții R. N. și R. C. au chemat în judecată pârâta S.C.C. E. ROVINARI SA, solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să fie obligată pârâta la reconstrucția pe un alt amplasament, într-o zonă nepoluată a unui imobil casă de locuit format din 2 camere și sală deschisă, construită din cărămidă și acoperită cu țiglă, împreună cu construcțiile anexe amplasate pe un teren în suprafață totală de 786 mp. ( 562 mp. curți construcții, 96 mp. livadă și 128 mp. arabil ), cu cheltuieli de judecată.
Motivându-și cererea, reclamanții au arătat că au dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.6600/23.09.2004 imobilele situate in intravilanul . compuse din: suprafața de l28 mp. teren arabil, situat in tarlaua 1, . vecini la E-FE Rovinari,la V- rest proprietate, la S- Moalfa D. D., la N-rest proprietate, suprafața de 96 mp teren livada situat in tarlaua 1, . vecini la E - FE Rovinari, la V-rest proprietate, la S-rest proprietate, la N - G. I. si suprafața de 562 mp curți construcții situată in tarlaua 1, .:l a E-rest proprietate, la V- DC 590, 1a S - Moalfa D., la N - G. I., împreună cu imobilele casa de locuit formata din 2 camere si sala deschisa construita din cărămida si acoperite cu țiglă și construcțiile anexe amplasate in continuarea casei.
Au mai arătat reclamanții că au stăpânit aceste imobile de peste 30 ani însă fără a deține acte de proprietate, acestea provenind de la defuncta L. I. ce a avut singurul moștenitor pe vânzătorul M. I., conform certificatului de moștenitor nr. 125/2004 eliberat cu ocazia dezbaterii succesiunii, moștenitor cu care au încheiat ulterior actele asupra imobilului, iar în anul 1985 aceste imobile au făcut obiectul Decretului nr. l80/1985 al Consiliului de Stat al RSR prin care treceau in proprietatea statului terenurile, construcțiile si împrejmuirile, in scopul măririi capacității de depozitare a lignitului si a realizării zidului de sprijin la „stiva 2 vest" a depozitului de cărbune. In baza acestui decret s-a dispus exproprierea in scopul de mai sus a unui număr de 26 imobile situate pe raza Comunei Fărcășești, . din care au fost strămutate 16, iar pentru restul, printre care si proprietatea defunctei L. I., care figurează în la decret cu teren si construcții, nu s-a mai continuat acțiunea de expropriere.
S-a mai învederat că prin lucrările de investiții din zona s-au făcut modificări structurale importante (depozitul afost amenajat prin excavare sub cota de nivel) ce au afectat toate construcțiile ramase nedemolate, datorita scurgerilor de ape subterane. Aceste modificări au fost constatate de expertizele tehnice topo si construcții care au identificat degradările existente la casa si anexe, ce au fost efectuate in litigiile inițiate de proprietarii vecini, in aceste cauze fiind pronunțate hotărâri irevocabile.
Având in vedere ca exproprierea nu s-a realizat in mod efectiv prin demolarea construcțiilor și in scopul utilității publice, moștenitorul a încheiat actele de vânzare in calitate deproprietar.
Tot reclamanții au arătat că prejudiciul este rezultatul direct al activității paratei desfășurata in zona deoarece a fost stabilit prin studii tehnice ale zonei, prin planuri fundamentate lucrările de investiții ce urmează a fi executate,dimensiunile si caracteristicile tehnice ale depozitului,inclusiv numărul de gospodarii ce sunt afectate de aceste lucrări si care au fost cuprinse in anexa la decret, lucrările executate determinând modificări structurale majore care au afectat imobilele si mediul înconjurător, datorita acestor lucrări în zonă nederulându-se nici un fel de proiect sau investiție fiind interzise si refuzate construcțiile sau orice alte lucrări, neputând fi eliberată autorizație de construire, zona prezentând un grad de risc, astfel că prin situația creată s-a încălcat dreptul de proprietate așa cum este el prevăzut in art.480 C. Civil.
Față de cele expuse, au considerat că obligația de reconstruire are la baza prejudiciul produs proprietății conform principiului poluatorul plătește reglementata in legislația comunitara si preluat de Statul R. in Lg. 137/1995 republicată, izvor al obligației de a face constituindu-l, de asemenea, și dispozițiile art. 2 și 4 din CEDO referitor la atingerile non voluntare ale dreptului la viata ca fiind acele acte ori omisiuni ale statului, ale agenților săi ori ale unor persoane juridice sau fizice de drept privat, prin care este lezat dreptul la viata al unei persoane, precum și dispozițiile art. 35 din Constituția României care prevăd dreptul la un mediu sănătos pentru toți cetățenii, iar potrivit articolului din legea fundamentala drepturile si libertățile cetățenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu prevederile CEDO, în aceste condiții fiind încălcate dispozițiile art. 11 din Pactul internațional nr.l6/1966 (Statele părți la prezentul pact recunosc dreptul oricărei persoane la un nivel de trai suficient pentru ea însăși si familia sa, inclusiv hrana, îmbrăcăminte si locuință suficiente, precum si la îmbunătățirea continuă a condițiilor sale de existență. Statele parți vor lua masuri potrivite pentru a asigura realizarea acestui drept si recunosc in acest scop importanta esențială a unei cooperări raționale liber consimțite.), dispozițiile art. 20 din Tratatele internaționale privind drepturile omului precum si dispozițiile art.47 din Tratatul privind nivelul de trai.
Prin întâmpinare, pârâta S.C. C. E. ROVINARI S.A. a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, arătând că prin cererea de chemare în judecată, aceștia solicită reconstruirea imobilului expropriat prin Decretul nr. 180/1985 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, într-o altă zonă, pe un teren proprietatea societății comerciale, însă, în fapt, prin Decretul de expropriere nr. 180/1985 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România au trecut în proprietatea statului terenurile, construcțiile împrejmuirile, în scopul măririi capacității de depozitare a lignitului de la Centrala termoelectrică Rovinari, investiția fiind pusă în practică doar parțial, demolându-se pentru aceasta doar 12 imobile din cele 29 pentru care Decretul nr. 180/1985 dispunea exproprierea..
Cât privește fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată, arătând că nu există nici un raport juridic între reclamanți și pârâtă care să aibă ca obiect solicitarea reclamanților de a reconstrui imobilul de locuit într-o altă zonă, reconstruire ce presupune parcurgerea procedurii de expropriere.
A mai arătat pârâta că sunt exagerate pretinsele degradări produse asupra mediului și imobilelor, așa cum sunt acestea arătate în cererea de chemare în judecată, neputând fi determinată cu certitudine nici împrejurarea că activitatea pârâtei este sursa principală de poluare, avându-se în vedere că aceasta nu este singurul agent economic de profil din zonă, la poluare contribuind și traficul auto din localitate.
Prin sentință civilă nr.6634/19.04.2012, pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ a fost admisă cererea formulată de reclamanți, a fost obligată pârâta să reconstruiască imobilele reclamanților ( casă de locuit și anexe) într-o zonă nepoluată și pe un teren pus la dispoziție de pârâtă, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, invocată de pârâtă, fiind obligată pârâta la 1622 lei cheltuieli de judecată reclamanților .
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul are calitate procesuală activă deoarece, în condițiile în care imobilul nu a fost demolat și exproprierea nu și-a atins scopul, nu a operat transferul dreptului de proprietate de la expropriat la expropriator.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că s-a făcut dovada că prin activitatea exercitată de pârâtă i s-a îngrădit reclamantului exercitarea atributelor dreptului de proprietate, respectiv posesia, folosința și dispoziția asupra imobilului proprietatea sa, că imobilul reclamantului este degradat și este impropriu locuirii, atât datorită degradării construcției cât și datorită poluării fonice și a prafului pe care-l produc benzile transportoare de cărbune.
Împotriva sentinței a declarat apel pârâta . SA, criticând-o ca netemeinică și nelegală, pe motiv că instanța de fond a făcut o interpretare și o aplicare greșită a dispozițiilor legale privind acțiunea în obligația de a face, întrucât între reclamant și unitatea pârâtă nu există un de raport juridic contractual, care să ducă la obligarea pârâtei să execute lucrările de reconstrucție a casei reclamantului. A susținut apelanta că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea reclamanților, deși expertiza în construcții a fost efectuată greșit de către expert Romanos P., iar expertiza de mediu a efectuată de specialist în inginerie sanitară, chimie și protecția mediului, expertul G. D. fiind contestat de către apelantă.
A arătat că acest expert a adus multe argumente de ordin medical care exced pregătirii acestuia, argumentele arătate luându-se în calcul de către instanța de fond, precizând totodată că expertul nu dispune de aparatura necesară pentru a face măsurători pentru a răspunde la obiectivele stabilite de instanță.
Apelanta a mai arătat că acțiunea reclamanților trebuia respinsă ca inadmisibilă, reconstrucția gospodăriilor afectate de lucrările miniere prin excavare se poate realiza numai în baza unor convenții care au regimul juridic al unor antecontracte sub semnătură privată încheiată între societate și fiecare proprietar.
În apărare, intimații reclamanți au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Tribunalul Gorj, prin decizia civilă nr.418 din 12 octombrie 2012, pronunțată în dosar nr._, a respins ca nefondat apelul.
Tribunalul a reținut că obligația de reconstrucție a imobilelor expropriate în vederea extinderii activității de depozitare a lignitului este prevăzută chiar prin decretul de expropriere, iar antrenarea obligației pârâtei de a repara prejudiciul cauzat reclamantului ca urmare a activității sale decurge din dispozițiile art.998 – 999 cod civil și din dispozițiile art. 2 și 4 din CEDO referitoare la atingerile care pun în pericol viața unei persoane și dispozițiile art.1 din primul Protocol adițional la Convenție, referitoare la dreptul la respectarea bunurilor persoanei.
Susținerea apelantei, prin care a arătat că expertiza efectuată în construcții a fost greșită, nu este întemeiată, expertul răspunzând la obiectivele stabilite de instanță prin încheierea de ședință și, de asemenea, la obiecțiunile formulate împotriva raportului de expertiză.
Cu privire la expertiza în mediu, față de critica adusă de apelantă prin care a arătat că se impunea ca această expertiză trebuia efectuată doar de un expert în specialitatea mediu, nu este întemeiată, expertul desemnat de instanță fiind specializat în inginerie sanitară, chimie și protecția mediului, astfel că și acest expert a efectuat expertiza în specialitatea în care a fost atestat.
Din concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul Romanos P. rezultă că imobilul casă de locuit proprietatea reclamanților prezintă diverse deteriorări cum ar fi fisurarea peretelui de vest pe înălțime, fisuri în planșei, crăpături în pardoseala de beton a bucătăriei de vară și alunecarea prin înclinare a suprafeței pardoselilor, deteriorările datorându-se instabilității terenului cât și trepidațiilor și vibrațiilor produse de utilajele și mijloacele de transport care desfășoară activități în zonă.
De asemenea, în raportul de expertiză întocmit de expert D. G. s-a arătat că amplasarea în imediata apropiere a imobilului reclamanților a căii ferate și a benzilor transportoare de cărbune a transformat mediul habitual din întreaga zonă într-un mediu de nelocuit, inadecvat vieții omenești, foarte periculos pentru sănătatea acestora, benzile rulante transportoare producând un zgomot peste limitele legale admise și dezvoltă în aer pulberi de cărbuni pe care curenții de aer le răspândesc în toată zona, făcând aerul irespirabil.
S-a concluzionat că expertizele efectuate în cauză au demonstrat că amplasarea a două benzi transportoare de cărbune de mare capacitate la o distanță foarte mică de casa de locuit a reclamanților a dus la degradarea într-un stadiu avansat a imobilului, la imposibilitatea efectivă de a mai locui în imobil, datorită poluării fonice și a prafului rezultat.
Reclamanții au demonstrat că le este afectată starea de sănătate datorită mediului nociv în care sunt obligați să trăiască, fapt dovedit cu actele medicale depuse la dosar.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul . SA, motivând că în mod greșit instanțele de fond au admis acțiunea, deoarece nu există niciun temei legal pentru care unitatea pârâtă să fie obligată la reconstruirea gospodăriei reclamanților pe un alt amplasament, ceea ce presupune în realitate o obligație de expropriere a acestuia. S-a susținut că obligația de a face este specifică raporturilor contractuale și că între părți nu este stabilit nici un raport juridic.
A mai arătat în motivare că, în speță, Decretul de expropriere nr. 180/1985, emis de fostul Consiliu de Stat al RSR, reținut de prima instanță ca temei juridic al obligației de reconstituire a imobilelor expropriate, a rămas fără efect și, mai mult, nu poate constitui temei legal al obligației de a face. Instanțele de fond trebuiau să respingă acțiunea și să rețină faptul că strămutarea gospodăriei putea fi dispusă numai în urma acordului de voință intervenit între părți, instanța neputându-se substitui voinței părților.
Dispozițiile OUG 195/2002 stabilește obligațiile ce le revin persoanelor fizice si juridice care desfășoară activități de natură a polua mediul înconjurător, însă in acest act normativ nu se prevede ca modalitate de despăgubire posibilitatea strămutării gospodăriei.
S-a învederat, de asemenea, faptul că societatea a investit sume importante în mediu în ultimii 5 ani, realizând desulfurarea umedă a gazelor de ardere la două blocuri energetice (în prima jumătate a anului 2011), fiind prima unitate energetică de acest fel din România, iar unul din celelalte două blocuri energetice fiind oprit pentru reparații capitate și pentru includerea acestuia în unitatea de desulfurare. Acest aspect face ca poluarea din zonă să scadă semnificativ(grupurile desulfurate emană cu 94% mai puține noxe decât un grup fără desulfurare).
S-a arătat că practica judiciară invocată de reclamanți nu este relevantă, întrucât aduce în discuție situații de acum 5-6 ani când aceste proiecte de mediu erau neîncepute și gradul de poluare era altul.
In drept, și-a întemeiat prezentul recurs pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod pr.civ. și O.U.G. nr. 195/2005.
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod pr. civ.
Recursul nu este fondat, și potrivit art. 312 pct.1 Cod pr. civ., pentru următoarele considerente:
În procesul civil, părțile au posibilitatea de a dispune de obiectul procesului și de mijloacele de apărare, iar potrivit art. 112 Cod pr. civ., reclamantul este obligat să precizeze motivele de drept ale cererii de chemare în judecată. Principiul disponibilității se aplică împreună cu cel al rolului activ al judecătorului, prevăzut de art. 129 Cod pr. civ., astfel că instanța este aceea care dă calificarea exactă cererii, în funcție de conținutul său, nefiind ținută de temeiul juridic dat de reclamant, întrucât art. 84 Cod pr. civ. stabilește că este valabilă cererea de chemare în judecată chiar dacă poartă o denumire greșită.
În speță, reclamantul nu a indicat în mod explicit în cererea de chemare în judecată fundamentul legal al dreptului pe care îl valorifică, solicitând ca pârâtei să i se impună executarea unei obligații de a face, conform art. 1073 și urm. Cod civil și făcând referire atât la efectele decretului de expropriere nr. 180/1985, cât și la obligațiile ce-i revin pârâtei ca poluator, de a restabili situația anterioară poluării și la încălcarea dreptului său de proprietate.
Instanțele de fond au stabilit că sunt aplicabile dispozițiile din Codul civil ce reglementează răspunderea civilă delictuală, dispozițiile din CEDO privind dreptul de proprietate și dreptul la viață și au reținut prejudiciul suferit de reclamant prin poluarea mediului de către pârâtă, fără a indica expres actul normativ aplicabil în acest ultim caz.
Prin art. 998 și 999 Cod Civil se reglementează obligația aceluia ce a produs un prejudiciu de a - l repara, indiferent de forma sa, dacă a fost săvârșită o faptă ilicită, sub orice formă a vinovăției și dacă există un raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu. Răspunderea civilă a poluatorului, reglementată prin OUG 195/2005 privind protecția mediului, modificată prin Legea nr.265/2006 de aprobare a ordonanței, este o formă particulară a răspunderii civile delictuale și pornește de la obligația impusă prin art. 94 lit. i tuturor persoanelor fizice și juridice de a proteja mediul, legea specială stabilind că poluatorul suportă costul pentru repararea prejudiciului și înlătură urmările produse, restabilind condițiile anterioare producerii prejudiciului.
Potrivit art.95 din OUG nr.195/2005, răspunderea pentru prejudiciul adus mediului are caracter obiectiv, independent de culpă, fiind astfel suficient a se dovedi prejudiciul suferit și raportul de cauzalitate.
În materia de față, prejudiciul este definit prin ordonanța modificată, ca efect cuantificabil în cost al daunelor asupra sănătății oamenilor, bunurilorsau mediului, provocat prin poluare, activități dăunătoare ori dezastre.
Concluzia care se desprinde din aplicarea acestor texte este aceea că se stabilește o obligația legală a celui ce desfășoară o activitate legală, dar cu consecințe nocive asupra mediului înconjurător, de a repara prejudiciul, în principal prin restabilirea situației anterioare. Or, în speță, o asemenea restabilire nu se poate obține decât prin reconstituirea gospodăriei persoanelor afectate prin poluare, pe un alt amplasament, într-o zonă nepoluată.
Tribunalul a reținut corect că decretul de expropriere nu și-a produs efectele, însă un astfel de act nu constituie temeiul juridic al acțiunii promovate, întrucât nu a prevăzut obligația expropriatorului ori a beneficiarului actului de expropriere de a strămuta gospodăriile expropriate, izvorul obligației pârâtei fiind răspunderea civilă delictuală, cu raportare la situația poluatorului.
Prima instanță a dispus efectuarea unor expertize specialitatea construcții și protecția mediului, din concluziile cărora a rezultat că locuința reclamanților și mediul lor habitual sunt afectate prin . concentrațiilor mari, nepermise de lege ale pulberilor sedimentabile, și în special prin . zgomotelor permanente produse de funcționarea benzilor transportatoare de cărbuni din vecinătate, precum și a excavatoarelor din depozitul în care se descarcă și din care sunt preluați și trimiși în fluxul tehnologic cărbunii. Depozitul de cărbuni energetici este amplasat la o distanță de 40 m față de locuința reclamanților, iar drumul industrial și benzile transportatoare de cărbune se află la o distanță de 10 față de imobil. Rapoartele de expertiză au mai evidențiat agresiuni produse de nivelul de zgomot industrial ridicat, efectele grave asupra vegetației, ale ploilor acide care se formează prin interacțiunea oxigenului de sulf și a oxizilor de azot cu vapori de apă din atmosferă.
Starea de fapt rezultată din probe este aceea că prin activitățile de constituire, de extragere și de depozitare a cărbunilor desfășurate de pârâtă se dezvoltă continuu pulberi de cărbuni și noxe, și se depășește considerabil nivelul de poluare fonică admis, și prin aceasta se modifică total cadrul natural al gospodăriei reclamanților, care a devenit un mediu impropriu ce le periclitează viața și le deteriorează grav bunurile.
Începând cu anul 1994, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a afirmat principiul integrării dreptului la un mediu sănătos în domeniul de aplicație al art. 8 din Convenția Europeană, text care protejează dreptul la viața privată și de familie. În cauza Lopez Ostra contra Spaniei (9 dec. 1994) s-a stabilit că atingerile grave aduse mediului înconjurător pot afecta bunăstarea unei persoane și pot să o priveze de dreptul de a se bucura de o locuință care să-i asigure exercițiul dreptului la viață privată, chiar dacă prin aceasta nu îi este pusă în pericol sănătatea.
Curtea a considerat ( în cauza Rayner contra Regatului Unit al Marii Britanii din 16 iulie 1986) că atingerile aduse mediului înconjurător prin activități nocive pot afecta calitatea vieții unei persoane și pot afecta viața sa privată.
Printre activitățile care au fost avute în vedere atunci când s-a reținut încălcarea dreptului reglementat de art. 8 din Convenție au fost: amplasarea unei stații de epurare în apropierea locuinței reclamanților, emanațiile sonore puternice, emisiile nocive ale unor instalații chimice. Curtea a reținut că revine statelor obligația de a informa cetățenii asupra consecințelor negative ale unor astfel de activități.
Aceeași obligație a fost reținută și în recenta cauză T. contra României nr._/01, din 27 ianuarie 2009, prin care România a fost condamnată pentru încălcarea art. 8 din Convenția Europeană, pentru că dreptul celor doi reclamanți la un mediu sănătos a fost încălcat datorită impactului asupra mediului a unei tehnologii bazate pe cianură, folosită în extracția aurului.
Curtea a constatat că autoritățile române nu au impus unei societății condiții de funcționare apte să evite producerea unor prejudicii mediului și sănătății umane, încălcând principiul precauției care ar fi impus o restricționare a activității atât timp cât existau serioase îndoieli cu privire la siguranța procesului tehnologic.
S-a motivat că articolul 8 din Convenție, urmărind în esență să apere persoana împotriva ingerințelor arbitrare ale autorităților publice, implică obligația statului de a se abține de la astfel de ingerințe, dar și obligații pozitive de natură a asigura respectul efectiv al vieții private și familiale. Statul are obligația de a lua toate măsurile rezonabile și adecvate pentru a proteja drepturile implicate de primul alineat al articolului 8, și mai ales, obligația de a de a se dota cu un cadru legislativ și administrativ apt a preveni în mod eficient atingerile aduse mediului înconjurător și sănătății oamenilor, iar în cazul activităților periculoase, de a avea în vedere riscurile ce pot rezulta. O astfel de obligație se transpune în autorizarea, punerea in funcțiune, exploatarea, securizarea și controlul respectivei activități, dar și în impunerea în sarcina celor ce desfășoară astfel de activități a unor obligații de a adopta toate acele măsuri de natură a asigura protecția efectivă a cetățenilor a căror viață riscă să fie afectată de pericolele inerente domeniului în cauză.
În cauza B. contra României ( 7 aprilie 2009), Curtea europeană a drepturilor omului a considerat că art. 8 din Convenție este aplicabil chiar și în situația în care sănătatea reclamantului nu a fost afectată, întrucât calitatea vieții acestuia a fost prejudiciată de o manieră ce aduce atingere vieții sale private.
Deși litigiul de față se poartă între doi particulari, iar obligațiile impuse statului nu intră în discuție, instanța trebuie să respecte dreptul reclamantului de acces la justiție atunci când apreciază că drepturile sau interesele sale legal protejate sunt afectate, drept reglementat prin art. 21 din Constituție. Instanța este chemată să aplice normele dreptului european și să oblige la respectarea principiilor derivate din acesta, iar în speță, reclamantul are un drept la respectarea vieții private și a domiciliului, care a fost afectat prin activitatea pârâtei.
Toate aceste argumente duc la concluzia că prin activitățile de producție ale pârâtei a fost încălcat dreptul reclamanților la un mediu sănătos, parte componentă a dreptului la viață privată, fiind produs un prejudiciu ce se impune a fi reparat, atât potrivit regulilor de drept comun, cât și celor cu caracter special din legea mediului.
Criticile formulate de recurentă față de concluziile rapoartelor de expertiză tehnică întocmite la prima instanță nu pot fi valorificate prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, întrucât nu pot fi circumscrise niciunui motiv de nelegalitate din cele prevăzute expres și limitativ de art. 304 pct. 1-9 Cod pr. civ.
Proba științifică a fost încuviințată și administrată cu respectarea dispozițiilor generale din art. 167 -1711, precum și a celor conținute în art. 201 și urm. Cod pr. civ.
Instanțele de fond au ales modalitatea corectă de reparare a prejudiciului, având în vedere că acesta trebuie reparat integral și în natură, iar posibilitatea reparării prin echivalent are caracter subsidiar.
Inexistența unor raporturi contractuale între părți, materializate prin încheierea unui antecontract sub semnătură privată, potrivit Regulamentului privind întocmirea programului și desfășurarea negocierilor pentru dobândirea folosinței și accesului la terenurile pe care se efectuează activități miniere, aprobat prin MEC nr. 579/2005, este irelevantă în cauza de față, întrucât izvorul obligației poluatorului de a repara prejudiciul îl constituie, după cum s-a arătat, răspunderea civilă delictuală, și nu răspunderea contractuală, astfel că și acest motiv de recurs se apreciază a fi nefondat.
Reclamanții au solicitat să fie executată o obligație de a face, nu din prisma unui raport contractual, ci în temeiul principiilor răspunderii delictuale, aceasta fiind modalitatea de reparare în natură a prejudiciului suferit, mai cu seamă că potrivit art. 1075 Cod civil., plata unor sume de bani ( dezdăunări) este posibilă în caz de neexecutare în natură a obligației de a face asumată intuitu personae, toate celelalte obligații de a face putând fi executate silit, în condițiile art. 5802 și urm.Cod pr. civ.
Apreciind că nu există motive de nelegalitate a deciziei atacate, în sensul art. 304 pct. 1-9 Cod pr. civ., recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta . SA SUCURSALA ELECTROCENTRALE ROVINARI împotriva deciziei civile nr. 418 din 12 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți R. N., R. C., având ca obiect obligație de a face.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Ianuarie 2013.
Președinte, M. M. | Judecător, M. P.-P. | Judecător, O. C. G. |
Grefier, V. R. |
Red.jud.O.C.G.
Tehn.MC/2 ex.
Data red.6.02.2013
j.a. Gh.R.
V.B.
j.f. P.L.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 8862/2013. Curtea de... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1748/2013. Curtea de... → |
|---|
