Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 3939/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3939/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 16-04-2013 în dosarul nr. 6147/101/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3939
Ședința publică de la 16 aprilie 2013
Completul constituit din:
Președinte: M. C.
Judecător: P. P.
Judecător: M. P.
Grefier: M. M.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. este reprezentat de procuror D. T..
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta V. D., împotriva sentinței civile nr. 2/13.01.2012, pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă S. R. Prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că în data de 14.03.2013 s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei suspendate conform dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod proc. civ. pentru constatarea perimării.
Curtea, din oficiu, în baza dispozițiilor art. 252 Cod proc. civ., invocă excepția perimării și acordă cuvântul asupra acesteia.
Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel C. prin procuror Denisă T. pune concluzii de admitere a excepției și constatarea perimării recursului promovat în cauză.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința recurată, Tribunalul M. a admis în parte acțiunea precizată de reclamanta V. D. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
A constatat caracterul politic al măsurii dislocării și fixării domiciliului obligatoriu în localitatea Tazlău-B., Bacău al reclamantei și mamei sale S. M. în perioada 18.05._55.
A respins cererea de daune morale formulată de reclamanta V. D..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit disp. art. 3 din Legea 221/2009 este considerată măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei securități având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu dacă a fost întemeiată pe decizia 200/1951 a Ministerului Afacerilor Interne .
Reclamantul a solicitat prin acțiunea dedusă judecății acordarea daunelor morale pentru prejudiciul suferit de el și familia sa în perioada dislocării.
Art. 5 alin 1 lit. a din Legea 221/2009 care prevedea posibilitatea acordării daunelor morale a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 1358 din 21.10.2010 a Curții Constituționale publicată în MO din 15 noiembrie astfel că trebuie avute în vedere disp. art. 31 alin 1 din Legea 47/1992 și disp. art. 147 din Constituția României .
În raport de aceste dispoziții decizia de neconstituționalitate este general obligatorie, opozabilă erga omnes, inclusiv pentru instanțele judecătorești și are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că, după publicare, decizia are efect în cauzele aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor .
Concluzia care se impune este aceea că dispoziția din lege declarată neconstituțională nu se mai aplică, instanța investită cu soluționarea unei acțiuni căreia i se aplică dispozițiile declarate neconstituționale, continuând soluționarea cauzei, are obligația să nu aplice în acea cauză dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost constatată prin decizia Curții Constituționale.
În măsura în care este necesar, instanța judecătorească aplică direct dispozițiile Constituției de care depinde soluționarea procesului, în lipsa unei reglementări legale care să fi înlocuit dispozițiile declarate neconstituționale, promovând actualitatea principiilor statului de drept .
Din această perspectivă se reține că reclamanta a beneficiat de măsuri reparatorii cu caracter pecuniar în baza Decretului Lege 118/1990, care s-au apreciat că sunt suficiente în raport cu suferința resimțită.
De altfel prin Decizia nr.12 în dosarul nr. 14/2011 ICCJ s-a pronunțat în sensul admiterii recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel București și Colegiul de conducere al Curții de Apel G. și a stabilit că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile art.5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Conform art. 3307 alin. 4 din codul de procedură civilă această decizie este obligatorie pentru instanțele judecătorești.
În privința solicitării de constatare a caracterului politic al măsurii administrative constând în fixarea domiciliului obligatoriu al reclamantei și mamei sale S. M., în localitatea Tazlău-B., Bacău în perioada 18.05._55 instanța constată următoarele:
Din Dosarul de domiciliu obligatoriu (D.O.) nr. CP 2458 înaintat în copie la solicitarea instanței de către C.N.S.A.S reiese că în cursul lunii aprilie 1953 reclamantei V. (atunci S.) D. și mamei sale S. M. le-a fost fixat domiciliu obligatoriu în localitatea Tazlău-B., Bacău ca urmare a Deciziei M.S.S. nr. 503/1953 . Din același dosar ce conține corespondența dintre autorități și declarația numitei S. M. reiese că motivul pentru care cele două au fost strămutate din Vânju M.- M. a fost faptul că soțul Mamei reclamantei a părăsit ilegal țara „fugind” în Serbia, în vreme ce în sarcina reclamantei și a mamei sale nu s-a reținut săvârșirea vreunei fapte ce ar putea atrage o astfel de măsură.
Potrivit art. 3 din Legea nr. 221/2009 „constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu” dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe din actele enumerate în lege iar potrivit art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009 dacă măsura nu e întemeiată pe unul din aceste acte normative, reclamantul este îndreptățit să solicite constatarea de către instanță a caracterului politic al măsurii administrative.
În speță reclamanta a făcut dovada că în perioada menționată ei și mamei sale le-a fost fixat domiciliu obligatoriu, măsura constituindu-se în una cu caracter politic în condițiile art. 3 din Legea nr. 221/2009 astfel că acest capăt de cerere urmează a fi admis.
Față de aceste considerente Tribunalul a admis în parte acțiunea precizată a reclamantei, a constatat caracterul politic al măsurii dislocării reclamantei și mamei sale S. M. în perioada 18.05._55 și fixării domiciliului obligatoriu al acestora în localitatea Tazlău-B., Bacău și a respins cererea de daune morale.
Împotriva aceste sentințe în termen legal a declarat recurs reclamanta V. D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
La termenul de judecată din 13.03.2012, constatând că nici una din părți nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nu a cerut, în scris, judecarea în lipsă, în baza art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod proc. civ., a fost suspendată judecarea cererii de revizuire.
În data de 14.03.2013, din oficiu, s-a dispus repunerea cauzei pe rol și citarea părților pentru a se verifica dacă subzistă motivul suspendării sau se impune a se verifica termenul de perimare.
La termenul fixat în data de 16 aprilie 2013, Curtea, din oficiu, așa cum rezultă și din practicaua deciziei, a invocat excepția perimării, excepție ce o apreciază întemeiată, pentru următoarele considerente:
Conform dispozițiilor art. 248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu
Din verificarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că nu a fost întrerupt cursul perimării în înțelesul dispozițiilor art. 249-251 Cod proc. civ, ultimul act de procedură fiind efectuat la data de 19 aprilie 2012, când pricina a fost suspendată pentru lipsa părților.
Ca urmare, constatând că de la data încheierii de suspendare, prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, Curtea, în temeiul art. 248 și următoarele Cod procedură civilă va constata perimat recursul.
Cauza fiind soluționată pe cale de excepție, instanța nu va analiza motivele care vizează fondul litigiului, întrucât, potrivit prevederilor art.137 Cod proc. civ. soluționarea cauzei pe cale de excepție face de prisos cercetarea în fond a pricinii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimat recursul declarat de declarat de reclamanta V. D., împotriva sentinței civile nr. 2/13.01.2012, pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă S. R. Prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 Aprilie 2013.
Președinte, M. C. | Judecător, P. P. | Judecător, M. P. |
Grefier, M. M. |
Red. MC
Tehnored. M.M. 22 Aprilie 2013
Jud. fond: S. C.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 7925/2013. Curtea... | Pretenţii. Decizia nr. 5/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
