Revendicare imobiliară. Decizia nr. 8333/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8333/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 19-09-2013 în dosarul nr. 11527/318/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 8333
Ședința publică de la 19 Septembrie 2013
Completul compus din:
Președinte: - T. R.
Judecător: - M. L. N. A.
Judecător: - C. R.
Grefier: - S. C.
x.x.x.
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor care au avut loc în ședința publică de la 12 septembrie 2013 privind judecarea recursului declarat de reclamantul D. G. împotriva deciziei civile nr. 111 din data de 04 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția I Civilă în dosarul nr._ prin care s-a respins apelul împotriva sentinței civile nr._ din data de 18 octombrie 2012, pronunțată de Judecătoria Tg.J. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții N. G.. N., A. D., având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învrederat depunerea la dosarul cauzei de concluzii scrise formulate de intimatul pârât N. G.. N. prin avocat, înregistrate sub nr._/17.09.2013.
Dezbaterile din ședința publică de la 12 septembrie 2013 au fost consemnate în încheierea de la acea dată, carte face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, în temeiul dispozițiilor art. 156 alin. 2 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea în cauză.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
1.Prin sentința civilă nr._ din 18.10.2012 pronunțată de Judecătoria Tg.-J. în dosarul nr._ s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului A. D., invocată de acesta și pe cale de consecintă, s-a respins cererea formulată impotriva acestuia ca fiind formulată impotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a admis in parte cererea de chemare in judecată, formulată de reclamantul pârât D. G. cu domiciliul in satul R., . in contradictoriu cu pârâtul reclamant N. N. cu domiciliul in satul R., ..
S-a admis in parte cererea privind revendicarea, precizată ulterior și a fost obligat pârâtul-reclamant N. G. N., să lase reclamantului-pârât D. G. in deplină proprietate și linistită posesie suprafața de 0,5 mp (identificată prin raportul de expertiză și schita la acesta, efectuate in cauză prin contur 2-3-13-2) situată in comuna R., ..
S-a admis cererea privind grănițuirea și s-a stabilit linia de hotar dintre părți pe aliniamentul determinat de punctele 2-13-12-11-10, in care pct 2 reprezintă coltul de nord al gardului zidit al reclamantului, măsura in partea superioară a acestuia, pct 13-12-11-10 reprezintă puncte situate pe zidurile de nord ale construcțiilor edificate de reclamant și invecinate cu terenul pârâtului. (identificată prin raportul de expertiză și schita la acesta)
S-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului-reclamant N. G.. N. să demoleze anexa proprietatea sa situată in spatele casei reclamantului.
S-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului- reclamant N. G. N. la plata de daune cominatorii.
S-a admis in parte cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant N. N. in contradictoriu cu . reclamantul -pârât D. G. și pârâtul A. D..
A fost obligat reclamantul -pârât D. G. să amenajeze pe acoperișul casei nr 2 și al grajdului (menționate in raportul de expertiză) sistem de colectare a apelor pluviale.
S-a respins capătul de cerere reconvențional privind obligarea reclamantului-pârât D. G. la retragerea acoperisului casei .
S-a admis in parte cererea pârâtului reclamant N. G. N. privind acordarea de daune cominatorii și a fost obligat reclamantul pârât D. G. la plata de daune cominatorii in cuantum de 50 lei/zi intârziere.
S-au compensat cheltuielile de judecată efectuate de D. G. și N. G. N..
A fost obligat reclamantul N. G. N. la plata sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtul A. D..
Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că reclamantul pârât D. G. și pârâtul reclamant N. N. sunt vecini și dețin suprafețe de teren și construcții situate in comuna R., .. Pârâtul A. D. este ginerele lui D. G. și nu este proprietarul imobilelor construite in curtea casei socrului său.
Că, pârâtul reclamant D. G. deține o suprafață de 606 mp, teren identificat de raportul de expertiză ca fiind cuprins intre pct 3-4-5-6-7-7-9-10-11-12-13-3, vecinii săi fiind la est drumul comunal, la vest râul Sohodol, la nord N. N., la sud A. D M. și dovada dreptului de proprietate reclamantul a făcut-o cu testamentul din 23.10.1956, act de donație din 03.02.1916. Din cuprinsul acestor inscrisuri, instanța constată că bunicul reclamantului pârât D. G. a donat fiului său jumătatea de nord a unei siliște de pământ situat in satul R., ., iar la rândul sau, tatăl reclamantului i-a testat acestuia un teren in suprafața de 560 mp, situat in satul R., cu următorii vecini: la nord G. D Neamtu, la sud I. G. D., la est sosea, la vest apa Sohodol.
Instanța a reținut că din actele de proprietate ale reclamantului pârât D. G. nu sunt specificate dimensiunile terenului, respectiv lătimea și lungimea ci numai suprafața totală.
Că, pe terenul reclamantului pârât D. G., sunt edificate mai multe construcții, respectiv o casă de locuit cu acoperisul renovat ce are prevăzut sistem de colectare a apelor pluviale, si o altă construcție cu destinație de locuit și un grajd ale căror acoperișuri nu au sisteme de preluare a apelor . Streașinile construcțiilor reclamantului pârât D. G. sunt suprapuse peste streașinile unor construcțiilor anexe aparținând pârâtului reclamant N. N..
Că, la nord, reclamantul pârât se invecinează cu pârâtul reclamant N. N.. Acesta deține suprafața de 566 mp, in comuna R. . vecinătăți: la est drum, la vest apa Sohodol, la Garaiacu, la sud D. G. și terenul pârâtului reclamant N. N. a fost identificat de expertul topografic intre pct 1-2-3-13-12-11-10-14-15-16-17-1, in anexa 1 a raportului de expertiză și dovada dreptului de proprietate, pârâtul reclamant N. N. au făcut-o cu act de partaj din 14.04.1912 și act de vânzare cumpărare din 13.05.1936. Din aceste inscrisuri, instanța reține că autorul pârâtului reclamant N. N., numitul G. D I N. a cumpărat de la E. DI N. un teren siliște de casă, situat in . de 12 m și lungimea de 50 m.
Că, la rândul său, E. DI N. dobândise terenul respectiv prin act de partaj din 14.04.1912 și totodată, instanța a constatat că in ambele acte este specificată lătimea terenului, respectiv 12 m și faptul că la sud se invecinează cu Gheoghe D. iar la nord cu G. C..
Că, pe terenul pârâtului reclamant N. N. sunt edificate construcții și anexe gospodărești și din raportul de expertiză reiese că anexele gospodărești sunt situate in spatele casei reclamantului și au o vechime de peste 30 ani și vechimea acestor construcții a fost dovedită atât prin declarațiile martorilor audiati in instanță dar și de recunoașterea reclamantului pârât din răspunsul la intâmpinarea pârâtului, iar anexa – bucătărie, este lipită de casa reclamantului pârât D. G., unul dintre peretii acestuia fiind chiar zidul casei reclamantului.
Că, răspunsul la obiecțiunile la raportul de expertiză au confirmat susținerile reclamantului in acest sens și acoperișul acestor anexe gospodărești este situat sub acoperișul construcțiilor reclamantului pârât.
Că, din declarațiile martorilor și din concluziile raportului de expertiză reiese că intre proprietățile părților nu este stabilită o linie de hotar și potrivit art. 584 cod civil stabilește că orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa.
Instanța a avut in vedere că, dreptul la acțiune, bazat pe dispozitiile art. 584 Cod civil, circumscrie posibilitatea pentru proprietar sau orice persoana care are un drept real asupra unui fond limitrof, de a pretinde vecinului sau, prin acțiune în justitie sau pe cale amiabila, restabilirea hotarului care separa fondurile învecinate si marcarea acestora prin semne materiale vizibile, pentru a se ști limitele fondului asupra căruia poarta dreptul de folosința a proprietarilor celor doua fonduri.
Condițiile speciale pentru introducerea acțiunii în grănițuire ce trebuie îndeplinite cumulativ sunt: inexistența unei grănițuiri anterioare, fie convențională, fie pe cale judecătorească; existența a două fonduri contigue, proprietate privată, caracterul limitrof al terenurilor fiind de esența grănițuirii; cele două fonduri să fie proprietatea distinctă a două persoane diferite și grănițuirea este un atribut al dreptului de proprietate care este imprescriptibil, iar exercitarea acestui drept constituie o facultate ce nu se stinge prin nefolosire.
Instanța a constatat admisibilă cererea de grănițuire, având in vedere că este vorba de două proprietăți invecinate ce aparțin unor persoane diferite și nu este stabilită linia de hotar dintre aceste proprietăți.
Cu privire la forma concretă a liniei de hotar, instanța a avut in vedere propunerea din raportul de expertiză efectuat in cauză și a constatat că propunerea expertului se intemeiază pe cercetările efectuate de acesta la fața locului și de mențiunile din actele de proprietate ale părților și astfel, deși reclamantul pârât D. G. s-a arătat nemulțumit de linia de hotar propusă de expert, instanța a constatat că propunerea expertului este întemeiată intrucât actele de proprietate ale reclamantului nu menționează lățimea terenului acestuia ci doar suprafața totală, in schimb din actele pârâtului reiese că lățimea terenului este de 12 m iar vecinii pârâtului sunt specificati, respectiv D. G. la sud și G. C. la nord.
Că, in funcție de aceste mențiuni (lătime teren pârât reclamant, vecinii săi), dar și semnele vechi de hotar, respectiv colțul de nord al gardului zidit al reclamantului, expertul a propus următoarea linie de hotar, omologată de instanță: aliniamentul determinat de pct 2-13-12-11-10 in care pct 2 reprezintă colțul de nord al gardului zidit al reclamantului, măsurat la partea superioară a acestuia, pct 13-12-11-10 reprezintă puncte situate pe zidurile de nord ale construcțiilor edificate de reclamant și invecinate cu terenul pârâtului reclamant și așadar, instanța a admis cererea având ca obiect grănituire și va stabili linia de hotar conform propunerii expertului.
In ceea ce privește cererea privind revendicarea, instanța a reținut că acțiunea in revendicare are caracterul unei acțiuni petitorii, prin care se pune în discuție calitatea de proprietar și prin care proprietarul neposesor, solicită posesorului neproprietar să-i permită exercitarea atributelor dreptului de proprietate în conformitate cu art. 480 C.civ. care consacră dreptul proprietarului de a se bucura de atributele dreptului de folosință și dispoziție asupra bunului.
Instanța a constatat că in cauza dedusă judecății, anexele gospodărești și construcțiile pârâtului reclamant nu ocupă din terenul reclamantului pârât D. G., dar în schimb, prin stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile părților, reiese că pârâtul ocupă din terenul reclamantului pârât D. G. o suprafață de 0,5 mp, identificată in raportul de expertiză ca fiind cuprinsă intre pct 2-3-12-3 din anexa și având in vedere acest aspect, instanța va admite in parte acțiunea in revendicare și l-a obligat pe pârâtul reclamant N. N. să lase in deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 0,5 mp (pct 2-3-12-3 din anexa raport expertiză), situat in ..
Că, față de cererea reclamantului pârât D. G. de a fi obligat pârâtul reclamant să demoleze anexa gospodărească-bucătărie, instanța a constatat, din declarațiile martorilor, recunoașterile părților și concluziile raportului de expertiză, că această anexă are o vechime de peste 30 ani, dar și că a existat un acord al vecinilor in privința acestei construcții și acordul părților reiese si din faptul că nemulțumirile legate de acesta au intervenit in ultimul timp, respectiv începutul anului 2011.
Că, din declarația martorilor C. I., I. N., instanța a reținut că pârâtul reclamant a efectuat doar unele reparații la aceasta, respectiv înlocuirea acoperișului, păstrându-se insă vechea structură.
Că, deși anexa – bucătărie a pârâtului reclamant N. N. este lipită de casa reclamantului, având chiar și un zid comun cu aceasta, instanța a constatat că prin efectul uzucapiunii pârâtul este titularul servituții instituite asupra zidului reclamantului și astfel, instanța a apreciat că sunt întrunite condițiile dobândirii prin uzucapiune a acestei servituții, întrucât construcția- bucătărie a fost edificată in acest fel cu peste 30 ani in urmă, situația de fapt a fost convenită de autorii părților și nu s-a probat faptul că aceasta a suferit modificări in ceea ce privește modul de amplasare.
Că, faptul că anexa-bucătărie are un zid comun cu zidul casei reclamantului, nu justifică măsura radicală a demolării acestei anexe, așa cum a solicitat reclamantul pârât, mai ales că acesta nu a făcut dovada prejudiciului pe care il aduce modul de construire al acestei bucătării și așa cum reiese din cuprinsul cererii de chemare in judecată, pârâtul reclamant a desființat soba și cosul de evacuare care afecta construcția reclamantului pârât. Instanța apreciază că litigiul dintre părți in privința acestui aspect ar putea fi stins prin construirea de către pârâtul reclamant a unui zid propriu al anexei, paralel cu zidul casei reclamantului, insă nu il poate obliga pe pârât la acest lucru in condițiile in care nu a fost investită cu astfel de capăt de cerere ci doar cu obligarea la demolarea anexei.
Cu privire la cererea reconvențională, instanța a constatat că prin aceasta pârâtul reclamant N. N. a solicitat obligarea pârâtilor D. G. și A. D. la retragerea acoperișului casei și la montarea de sisteme de colectare a apelor pluviale pe acoperișul construcțiilor ce le aparțin.
Instanța a respins cererea formulată împotriva pârâtului A. D., constatând că acesta nu are calitate procesuală pasivă in cauză, nefiind titularul dreptului dedus judecății.
Instanța a constatat că reclamantul pârât a edificat casa in temeiul autorizației de construire 116/1991 emisă de Primăria R. și de asemenea, a reținut că, in data de 28.04.2009, reclamantul pârât a solicitat autorizarea pentru renovarea acoperisului casei, menționând că nu schimbă forma construcției și materialele din care este executată, insă pentru efectuarea acestor lucrări nu era necesară autorizatie, așa cum reiese din adresa nr 2495/2009 a Primăriei R..
Că, din raportul de expertiză, reiese că proiecția la sol a construcțiilor părților respectă limitele proprietății, că acoperisul construcțiilor reclamantului pârât este situat deasupra acoperisul anexelor pârâtului reclamant, că acoperișul renovat al casei reclamantului are montat sistem de colectare al apelor pluviale.
S-a avut în vedere starea de fapt și instanța a admis in parte cererea reconvențională și a respins cererea pârâtului reclamant de a fi obligat reclamantul pârât D. G. la retragerea acoperisului casei intrucât nu s-a făcut dovada incălcării dreptului de proprietate al pârâtului reclamant N. și nici a prejudiciului cauzat acestuia in condițiile in care această construcție are montate sisteme de colectare a apei astfel incât acestea să nu afecteze pe pârâtul reclamant N. N..
S-a constatat insă că celelalte construcții ale reclamantului pârât D. G. au acoperisul situat deasupra acoperisului anexelor pârâtului și nu au prevăzute sisteme de colectare a apelor pluviale astfel incât acestea se scurg in curtea pârâtului reclamant aducând astfel un prejudiciul acestuia, instanța va obliga reclamantul pârât să monteze sisteme de colectare a apelor și la aceste construcții, respectiv construcția nr 2 și garaj.
S-a avut în vedere prevederilor art. 1075 Cod civil și s-a ținut cont și de faptul cã pentru a constitui un mijloc real și eficient de constrângere la executarea obligațiilor stabilite prin sențințã se justifică daunele cominatorii, instanța a admis cererea pârâtului reclamant de a obliga reclamantul pârât D. la plata daunelor cominatorii.
In privința cuantumului acestora, instanța a apreciat că suma solicitată de reclamantul pârât, respectiv 200 lei pe zi intârziere nu se justifică in condițiile in care au fost admise in parte cererile sale privind obligarea de a face, numai in privința montării sistemelor de colectare a apei pluviale pe o parte din construcțiile reclamantului pârât D. G.. I
Instanța a constatat că suma de 50 lei pe zi de intârziere cu titlu de daune cominatorii este suficientă pentru ca sancțiunea să-și atingă scopul pentru care a fost instituită și a avut in vedere și faptul că o eventualã executare silitã a daunelor cominatorii nu poate fi fãcutã decât dupã transformarea daunelor cominatorii în daune compensatorii, ocazie cu care trebuie doveditã întinderea prejudiciului suferit (a se vedea în acest sens Decizia Secțiilor Unite ale ICCJ nr. XX/2005).
Cu privire la cererile părților privind obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată, instanța a constatat că atât ambele părți au efectuat cheltuieli de judecată, constând in plata taxa de timbru, onorarii avocat și expert in cuantum relativ egal și faptul că fiecărei părți i s-au admis in parte cererile iar in privința cheltuielilor privind grănituirea obligațiile revin in cote egale vecinilor și având in vedere aceste aspecte, raportate la dispozițiile art 276 cpc, instanța a compensat cheltuielile de judecată efectuate de D. G. și N. N..
Cu privire la cererea pârâtului A. D. de obligare a reclamantului N. N. la plata cheltuielor de judecată, instanța a constatat că aceasta este întemeiată, in condițiile art 274 cpc și astfel a reținut că reclamantul se află in culpă procesuală intrucât a formulat acțiunea impotriva unei persoane ce nu are calitate procesuală pasivă iar pârâtul A. D. a dovedit că a achitat onorariului de avocat in cuantum de 700 lei
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul D. G. și pârâtul N. N..
Reclamantul D. G. a criticat sentința invocând faptul că expertiza efectuată în cauză nu este concludentă și că s-a reținut greșit uzucapiunea cu privire la anexa pârâtului.
Cu privire la prima critică a aratat că instanța a interpretat greșit probele, că expertiza are mari lacune întrucât nu a avut în vedere dimensiunile din actul de proprietate ale pârâtului, respectiv lățimea de 12 m, reținând în partea de sud a terenului acestuia o lățime de 12,43 m, cu 0,43 m în plus.
S-a susținut că măsurătorile nu au fost efectuate corect și au adus atingere dreptului său de proprietate și nu s-au explicat neconcordanțele privind lipsa de teren a pârâtului și plusul de teren al reclamantului.
De asemenea, s-a susținut că linia de hotar s-a stabilit greșit ca fiind reprezentată de zidul casei sale întrucât într-o asemenea situație ar însemna că streașina casei sale ar fi pe terenul pârâtului, situație contrară cu recunoașterea pârâtului din întâmpinare.
Referitor la reținerea uzucapiunii zidului anexei, a considerat că probele testimoniale au fost apreciate greșit întrucât nici unul din martori nu a declarat că ar fi existat vreun acord al părților în acest sens, că din depoziția martorilor Tarahot D. și B. I. rezultă că anexa pârâtului se afla la o distanță de o jumătate de metru de zidul casei reclamantului.
A mai susținut că pârâtul a schimbat acoperișul anexei care anterior era în două ape și ulterior a fost lipit de zidul său și astfel uzucapiunea de 30 de ani nu a operat.
Pârâtul N. Gh. N. a criticat sentința cu privire la cheltuielile de judecată și a considerat că în mod greșit a fost obligat la plata sumei de 700 lei cheltuieli de judecată către pârâtul A. D., întrucât nu are culpă procesuală pentru că cererea sa reconvențională a fost admisă în parte și împotriva pârâtului A. D. și astfel compensarea cheltuielilor de judecată trebuia să opereze și cu privire la acesta.
A apreciat că nu are culpă procesuală și pentru faptul că nu a avut posibilitatea să cunoască efectiv cine este titularul dreptului de proprietate al celui de-al doilea imobil și că A. D. locuiește și folosește imobilul respectiv.
2.Prin decizia nr. 111 din data de 04 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția I Civilă în dosarul nr._ s-au respins apelurile civile declarate de apelantul reclamant D. G. și de apelantul pârât N. G.. N. împotriva sentinței civile nr._ din 18.10.2012 pronunțată de Judecătoria Tg.-J. în dosarul nr._ ca nefondate.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Motivele de apel invocate de apelantul reclamant D. G. au fost considerate ca fiind nefondate.
Apelantul a criticat sentința considerând că proba expertizei a fost întocmită greșit și apreciată de instanță greșit și că probele testimoniale au fost apreciate greșit cu privire la reținerea de către instanță a existenței condițiilor uzucapiunii de 30 de ani cu privire la zidul construcției.
Din analiza modului de administrare a probei expertizei de către instanță și de întocmire de către expert, s-a constatat că nu pot fi reținute criticile invocate.
Expertul a transpus în teren actul de proprietate al reclamantului, respectiv testamentul prin care acesta a dobândit suprafața de 560 mp și a constatat că acesta nu individualizează terenul sub aspectul lungimii și lățimii, ci doar ca întindere și vecinătăți.
A mai constatat expertul că reclamantul deține în fapt suprafața de 606 mp și că singurul semn de hotar vechi a fost colțul de nord al gardului zidit al reclamantului, care s-a avut în vedere la stabilirea liniei de hotar.
Ori, în raport de mențiunile cuprinse în actul său de proprietate și de împrejurările de fapt rezultate ca urmare a transpunerii acestui act în teren prin măsurători, concluziile expertului s-au apreciază ca fiind corecte.
Instanța a încuviințat obiecțiunile formulate de reclamant și expertul a răspuns la acestea, menținând concluziile raportului de expertiză.
Corect instanța s-a pronunțat asupra probei contraexpertizei, solicitată cu ocazia soluționării în fond a cauzei, întrucât această probă trebuia solicitată motivat la primul termen după depunerea primului raport de expertiză.
Stabilirea liniei de hotar, în raport de existența zidului casei reclamantului, s-a constatat a fi realizată corect atât în raport de situația de fapt existentă, cât și având în vedere lipsa dimensiunilor din actul de proprietate al reclamantului cu privire la terenul în litigiu, dar și a reținerii excepției uzucapiunii.
Critica privind reținerea acestei excepții, de asemenea nu poate fi reținută având în vedere probele testimoniale administrate.
Din depozițiile martorilor audiați, respectiv C. I., I. N., Tarhat D., rezultă că bucătăria pârâtului N. G. a fost construită de străbunicul acestuia în spatele casei reclamantului D. G. și a folosit zidul reclamantului.
Chiar martorul Tarhat D. a declarat că, construcția despre care se face vorbire în acțiune, respectiv anexa, a fost construită în urmă cu 40 de ani.
Sub aspectul condiției privind timpul prescris, toți cei trei martori au declarat că anexa a existat de peste 30 de ani, doar martorul Tarhat D. susține că această anexă s-ar fi aflat la o distanță de jumătate de metru de zidul casei reclamantului, însă martorii C. I. și I. N. relatează împrejurări din care rezultă că această anexă s-a sprijinit pe construcția reclamantului.
Față de existența acestor probe, reținerea uzucapiunii cu privire la zidul anexei se apreciază a fi corectă.
În raport de cele reținute, s-a constatat că instanța a apreciat corect probatoriul administrat atât cu privire la concluziile raportului de expertiză cât și cu privire la probele testimoniale.
Nu a fost considerat fondat nici apelul declarat de pârâtul N. Gh. N..
Față de pârâtul A. D. acesta a căzut în pretențiuni întrucât instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât și a respins cererea formulată împotriva acestuia ca fiind făcută împotriva unei persoane fără calitate.
În această situație, apelantul pârât N. Gh. N. a fost considerat ca având culpă procesuală și corect a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Faptul că nu a cunoscut că pârâtul A. D. nu este titularul dreptului de proprietate al celui de-al doilea imobil nu a reprezentat o împrejurare care să îi înlăture culpa procesuală.
În consecință și acest apel a fost respins ca nefondat.
3.Împotriva deciziei Tribunalului D. - nr. 111 din data de 04 martie 2013, pronunțată în dosarul nr._ cât și a sentinței Judecătoriei C.-_ din data de 18 octombrie 2012, pronunțată în dosarul nr._ a declarat în termen legal recurs D. G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeienicie.
Criticile sunt în esență următoarele: Ambele instanțe au interpretat greșit actele și lucrările cauzei, schimbând înțelesul acestora- motiv de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 8 C.pr.civilă 1865_ hotărârile pronunțate curpinzând motive contradictorii sau străine de natura pricinii – motiv de nelegalitate prev. de art.304 pct.7 C.pr.civilă 1865 – ambele hotărâri fiind pronunțate cu aplicarea greșită a legii – motiv de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 9 C.pr.civilă 1865.
Suprafața de 0,50 m.p. pe care intimatul pârât N. G.. N. trebuie să o lase în proprietate conf. s.c._/2012 a Jud. Tg. J. nu are toate dimensiunile, vecinătățile, existând contradicții între considerentele acesteia și dispozitivul sentinței arătate, motiv pentru care nu poate fi pusă în executare silită.
Suprafața ocupată de pârâtul N. G.. N. nu are individualizate dimensiunile. Dacă suprafața ocupată de acesta se întinde până la punctul de reper 12, acesta este chiar în interiorul construcției pârâtului, situație în care linia de hotar nu se mai este pe zidul - pretins zid comun - al casei reclamantului nemaiputându-se susține aliniamentul liniei de hotar din dispozitivul sentinței civile nr._/2012 Jud. Tg. J..
Dacă suprafața de 0,50 m.p. constatată a fi ocupată de N. N. ar rămâne la 10,92 m. spre vest, plecând de la punctele de contur 13 sau 12, acolo unde lățimea terenului lui N. N. este în creștere, ajunge la lățimea de 12,43 m spre râul Sohodol.
In mod gresit nu s-a administrat proba cu expertiza tehnica de specialitate pentru lamurirea tuturor aspectelor de fapt invocate, respingerea cererii fiind nemotivata.
Instanța de fond în mod eronat a stabilit linia de hotar trecând prin zidul casei proprietatea D. G..
Se arată că nu are cum să se dispună o astfel de linie de hotar pentru că s-ar încălca dispozițiile legale privind picătura streașinii, care în această situație, nu mai cade pe terenul proprietatea D. G., ci pe terenul N. N., linia de hotar trebuie să respecte proiecția la sol a acoperișului casei de locuit și a celorlalte construcții ale reclamantului D. G..
Ambele instanțe aveau obligația legală de a lămuri litigiul sub toate aspectele conform prev. art. 129 alin. 4-6 C.pr.civilă 1865, apreciind că nu a avut parte de un proces echitabil și de un acces real și efectiv la instanța națională, fiindu-i afectată și folosința „bunului” .
În mod greșit, ambele instanțe au apreciat că pârâtul se bucură de efectele uzucapiunii lungi de -30 de ani- privind bucătăria ( anexă) a cărei zid este sprijinit pe zidul casei proprietatea recurentului.
Construcția anexă a pârâtului, care are zid comun cu zidul casei proprietatea recurentului, fiind chiar sub streașina casei afectează siguranța casei de locuit, soba și coșul de evacuare a fumului, dintr-o neglijență sau imprudență a pârâtului se poate propaga către casa recurentului, producându-se un incendiu, aceste aspecte rezultând chiar și din depozițiile martorilor.
Apreciază că este greșită argumentația instanței de fond privind „uzucapiunea” zidului comun, acesta ar fi privit doar ipoteza în care ar fi existat un zid de graniță, nu un zid al casei, ci fiind doar zidul unei construcții aflate în proprietatea familiei recurentului.
Familia N. nu putea uzucapa zidul casei recurentului, întrucât acest zid nu a fost niciodată linia de hotar dintre cele două terenuri învecinate.
Pârâtul, prin cererea reconvențională, deși a arătat că este de acord cu trasarea grănițuirii nu a solicitat ca linia de hotar să se stabilească prin zidul casei reclamantului, apreciindu-se astfel că instanța de fond nu a lămurit petitele acțiunii în limitele investirii.
De asemenea se apreciază că modalitatea de soluționare a cererii reconvenționale trebuia să rămână neschimbată pe fondul ei, întrucât pârâtul nu a criticat sentința civilă nr._/2012 a Jud. Tg. J. pe fondul dedus judecății, ci doar sub aspectul cheltuielilor de judecată, astfel încât trebuie menținut dispozitivul ambelor hotărâri cu privire la cererea reconvențională a pârâtului, dar și cu privire la obligarea acestuia la suportarea cheltuielilor de judecată față de Arpagic D., din moment ce a fost respinsă cererea reconvențională față de acesta.
În drept invocă dispoz. art. 304 pct.6,7,8 și 9 C.pr.civilă 1865, art. 312 alin.1,2 și 3 C.pr.civilă 1865, art. 296 C.pr.civilă 1865, art.480-482 Cod civil 1864, art.599 Cod civil 1864, art.1073 și urm. Cod civil 1864, art.129 alin. 4-6 C.pr.civilă 1865, art.261 pc.3 și 5 C.pr.civilă 1865, art1 paragraful 1 din protocolul adițional nr.1 al CEDO, art.6 și art.13 din CEDO, art.16, art.20, art.21, art.24, art.44, art.46 și art.148 din Constituția României.
Solicită 1.-admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru completarea probatoriului, inclusiv o altă expertiză topografică doar privind acțiunea recurentului – 2.- admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri, trimiterea cauzei la Tribunalul Gorj pentru completarea probatoriului, inclusiv efectuarea unei alte expertize topografice în baza efectului devolutiv al apelului privind chestiunile menționate la pct.1
Intimatul pârât N. G.. N. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Recursul este nefondat și va fi respins ca atare pentru următoarele considerente :
Obiectul recursului il constituie decizia pronuntata in apel, iar nu sentinta pronuntata in prima instanta, asa cum rezulta din disp. art. art. 3 pct. 3 teza I C., art. 299 alin. 1 teza II C. si din interpretarea logica a disp. art. 312 C. care reglementeaza solutiile pronuntate in recurs.
Cu alte cuvinte, in limitele cricilor formulate in calea de atac a recursului, Curtea verifica numai legalitatea deciziei pronuntate de tribunal in apel, iar nu si modul de aplicare a legii si stabilirea situatiei de fapt in prima instanta, aceasta din urma atributie revenind exclusiv instantei de apel – potrivit disp. art. 295 alin. 1 C..
Prin urmare, Curtea nu va analiza nicio critica formulata in recurs care vizeaza sentinta primei instante.
Pe de alta parte, potrivit art. I pct. 106 din OUG 138/2000 privind modificarea codului de procedură civilă, Capitolul II ”Recursul” al Titlului IV – Căile ordinare de atac, din Cartea a II –a, a devenit Capitolul I – Recursul, al Titlului V – Căile extraordinare de atac – Cartea a II – a.
Cu alte cuvinte, recursul a devenit din cale ordinară de atac, o cale extraordinară de atac.
Totodată, prin OUG 138/2000 art. I pct. 112, s-au abrogat dispozițiile art. 304 pct. 11 cod procedură civilă, potrivit cărora era posibilă reformarea unei hotărâri judecătorești atunci când aceasta se întemeia pe o greșeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate.
De asemenea, disp. art. 304 pct. 10 cod procedură civilă, potrivit cărora era supusă recursului hotărârea pronunțată în condițiile în care instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, au fost abrogate prin art. I pct. 49 din Legea 219/2005 privind aprobarea OUG 138/2000 de modificare a codului de procedură civilă.
În aceeași ordine de idei, se impune a se sublinia și modificarea legislativă operată prin art. I pct. 7 al Legii 195/2004 de aprobare a OUG 58/2003 de modificare a codului de procedură civilă, la nivelul aceluiași articol, în partea introductivă.
Potrivit noului text de lege, modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere în situațiile enumerate (pct. 1 – 9), numai pentru motive de nelegalitate,spre deosebire de dispozițiile anterioare care, deși făceau distincția între motivele de casare și cele de modificare, nu distingeau între motivele de nelegalitate și cele de netemeinicie.
În concluzie, în calea extraordinară de atac a recursului, nu mai este posibilă analizarea unor motive ce vizează netemeinicia unei hotărâri judecătorești, controlul judiciar urmând a se exercita numai din perspectiva motivelor de nelegalitate, care corespund situațiilor expres și limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 – 9 cod procedură civilă.
In cauza, curtea ia act de faptul ca recurentul invoca patru motive de nelegalitate, respectiv patru cazuri de recurs de modificare prev. de art. 304 pct.6, 7, 8 si 9 C..
In raport cu argumentele aduse de parte, Curtea va analiza daca decizia tribunalului este afectata de nelegalitate si susceptibila de modificare, respectiv daca cele patru motive de recurs de modificare, se regasesc in cauza.
- Astfel, critica vizand faptul ca instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut, in conditiile art. 304 pct. 6 C., nu este intemeiata.
Prin decizia tribunalului, s-a respins apelul, deci nu s-a reformat hotararea primei instante si tribunalul nu s-a pronuntat direct nici pe cererea principala, nici pe cererea reconventionala . Prin urmare, o asemenea critica, in masura in care era caz de plus petita sau extra petita, trebuia formulata in apel, iar nu direct in recurs omisso medio. Numai in situatia in care se formula in apel o astfel de critica, instanta de recurs era in masura sa exercite un control de legalitate a deciziei, verificand modul de rezolvare a acestei critici de catre tribunal.
Or, verificand apelul declarat in cauza de reclamant, Curtea constata ca nu s-a formulat o astfel de critica.
- Critica vizand faptul ca hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, prevazuta de art. 304 pct. 7 C., este neintemeiata.
Decizia tribunalului este motivata corespunzator, fiind respectate cerintele art. 261 alin. 1 pct. 5 C., avand in vedere si faptul ca motivarea unei hotarari judecatoresti este o chestiune care nu tine de volum, ci de continut.
În cauză, motivarea deciziei tribunalului, care a avut de soluționat apelul impotriva unei sentinte prin care s-au solutionat mai multe capete de cerere avand ca obiect revendicare, granituire si obligatie de a face, răspunde acestor exigențe legale, deoarece examinează efectiv apărările și susținerile părților în raport cu probele administrate, motivele invocate și dispozițiile legale aplicabile.
Cu alte cuvinte, concluzia instanței de respingere a apelului reclamantului impotriva sentintei prin care s-a admis in parte actiunea, dar si cererea reconventionala, este precedată de o expunere ordonata, logica si coerenta a elementelor de fapt și de drept care vizau obiectul cauzei, pornind de la interpretarea corectă a dispozițiilor legale incidente.
In aceasta ordine de idei, Curtea constata faptul ca in considerentele deciziei recurate, nu s-au identificat motive contradictorii sau straine de natura pricinii.
Astfel, din cuprinsul hotararii nu rezulta contradictii, respectiv afirmatii care sa se contrazica reciproc si, avand in vedere obiectul cauzei, tribunalul nu foloseste ca premisa de lucru, rationament si concluzii, aspecte sau dispozitii legale care sa guverneze alte institutii de drept, deci straine de natura pricinii.
De altfel, niciunul din argumentele prezentate de catre recurent si sustinerea criticii intemeiate pe disp. art. 304 pct. 7 C., nu sunt de natura sa atraga aplicabilitatea acestor dispozitii legale, fiind exclusiv cantonate in elemente ale starii de fapt – dimensiuni teren, masuratori, modificari acoperis, picatura streasinii. Or, asa cum s-a aratat in precedent, instanta de recurs, in lipsa unor inscrisuri noi depuse in cond. art. 305 C., care sa contrazica starea de fapt stabilita definitiv in fata tribunalului, nu poate evalua sau reevalua probele administrate in cauza, chiar hotaratoare pentru dezlegarea pricinii.
Sustinerea recurentului privind existenta unor contradictii intre considerente si dispozitiv, sau a imposibilitatii punerii in executare a sentintei primei instante pastrate in apel, nu poate fi primita.
In primul rand, asa cum s-a aratat mai sus privitor la obiectul recursului, o asemenea contradictie trebuie sa fie intre dispozitivul deciziei pronuntate in apel si considerentele aceleiasi decizii. Or, in aceasta privinta, Curtea constata ca in considerentele deciziei se argumenteaza o solutie de respingere, iar nu de admitere a apelului reclamantului, iar in dispozitiv se regaseste solutia astfel motivata.
In ceea ce priveste imposibilitatea punerii in executare a sentintei de prima instanta, Curtea trebuie sa verifice daca o astfel de critica a fost formulata in apel, neputand fi formulata omisso medio, astfel ca instanta de recurs este tinuta sa verifice daca tribunalul a raspuns criticii si daca solutia data este legala.
Or, Curtea constata ca o asemenea critica nu s-a formulat in apel.
- De asemenea, critica vizand faptul ca instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, prevazuta de art. 304 pct. 8 C., este neintemeiata.
Astfel, Curtea constată că prin motivele de recurs a fost indicat acest caz de modificare, însă niciuna din criticile formulate nu poate fi circumscrisă acestui motiv de nelegalitate.
Decizia recurată nu s-a bazat pe o anumită interpretare a unui act juridic dedus judecății și care, greșită fiind, să determine schimbarea naturii ori a sensului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, astfel încât, instanța de recurs nu poate exercita controlul de legalitate din perspectiva acestui motiv de modificare a hotărârii recurate si nu se poate substitui partii in sensul identificarii in cauza a unui asemenea procedeu utilizat de tribunal.
- In ceea ce priveste critica vizand faptul ca hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, motiv prevazut de art. 304 pct. 9 C., este de asemenea, neintemeiata.
Recurentul nu indica punctual dispozitiile legale incalcate sau aplicate gresit, dar avand in vedere obiectul cauzei si solutia data in prima instanta si pastrata de tribunal, Curtea poate retine ca recurentul se refera la dispozitiile legale ce guverneaza granituirea, revendicarea - la drepturi si obligatii ce decurg din raporturile de vecinatate, uzucapiunea.
In ceea ce priveste revendicarea, granituirea, Curtea constata ca recurentul nu aduce in discutie o problema de drept, ci exclusiv elemente de fapt, legate de suprafata revendicata, de dimensiunile terenului paratului, de forma si de modul concret de stabilire a liniei de hotar in raport cu anumite repere de pe teren, aspecte ce nu pot fi analizate in recurs, fiind transate definitiv de instanta de apel – instanta devolutiva si superioara de fond.
Totusi, Curtea identifica o sustinere a recurentului care ridica o problema principiala de drept si arata faptul ca afirmatia acestuia potrivit careia linia de hotar este data de proiectia la sol a streasinii casei, este gresita. Terenul si constructia sunt imobile prin natura lor, dar terenul este imobilul principal, astfel ca picatura streasinii, respectiv streasina unei case, se amplaseaza/se modifica in raport cu hotarul, iar nu invers.
In ceea ce priveste uzucapiunea zidului comun, se ridica doua probleme.
Prima se refera la perioada de timp ce s-a scurs de la data edificarii anexei de catre parat, eventuala modificare a anexei, momentul alipirii de zidul constructiei reclamantului, existenta/inexistenta acordului in acest sens. Aceste aspecte sunt exclusiv elemente factuale, astfel ca, asa cum s-a aratat in precedent, starea de fapt a fost definitiv transata in apel si in lipsa unor inscrisuri noi depuse in recurs in baza art. 305 C., care sa contrazica cele retinute de tribunal in aceasta privinta, Curtea nu poate evalua sau reevalua probele administrate in cauza nici pentru a verifica daca tribunalul a savarsit vreo eroare de fapt si, cu atat mai putin, sa ajunga la o concluzie contrara.
Cea de-a doua problema se refera la aplicarea dispozitiilor legale care guverneaza in cauza uzucapiunea zidului comun.
Privitor la aceasta chestiune, Curtea retine ca tribunalul a interpretat si aplicat corect aceste dispozitii legale. In orice caz, sustinerea recurentului potrivit careia uzucapiunea priveste numai zidul aflat pe granita, este gresita, amplasamentul zidului neavand importanta, de vreme ce poate fi uzucapat totdata si imobilul teren, in masura in care un zid al unei constructii ar fi amplasat dincolo de granita.
Astfel, in mod corect s-a analizat in cauza apararea paratului referitoare la trecerea unei perioade foarte mari de timp de la data edificarii anexei, transpusa juridic in dobândirea prin uzucapiune a coproprietății zidului dintre imobile, întrucât soluția privind desființarea construcției anexa depindea si de soluția privind existența ori inexistența coproprietății asupra zidului imobilului reclamanților.
Potrivit art. 645 din Codul civil (vechi, aplicabil), proprietatea se mai poate dobândi, printre altele, și prin prescripție. De asemenea, art. 1837 din Codul civil dispune că prescripția achizitivă este un mijloc de a dobândi proprietatea.
Dispozițiile art. 598 din același cod prevăd că orice vecin al unui zid poate să-l facă comun, în parte sau tot, plătind stăpânului zidului jumătate din valoarea sa, sau jumătate din valoarea părții ce vrea să facă comună, precum și jumătate din valoarea locului pe care este clădit zidul. Coroborând aceste dispoziții rezultă că proprietatea comună pe cote părți poate si dobândită, printre altele, și prin uzucapiune in cazul unui zid comun.
Pe de alta parte, ca element al starii de fapt, s-a stabilit de instanta de apel, prin respingerea apelului impotriva sentintei prin care s-a confirmat raportul de expertiza intocmit in cauza – fila 51 dosar judecatorie, faptul ca anexele paratului nu ocupa din terenul reclamantului, ca la data expertizei nu exista un gard despartitor intre terenurile partilor, limita dintre terenuri fiind constituita de zidurile de nord ale construciilor edificate de reclamant.
- Critica privind neadministrarea unei noi probe cu expertiza este neintemeiata.
Instanta este datoare sa se pronunte asupra unei cereri, iar nu sa o admita.
Potrivit disp. art. 167 alin. 1 cpc, dovezile se pot încuviința numai dacă instanța socotește că ele pot să aducă dezlegarea pricinii. Aceste dispozitii legale se coroboreaza cu disp. art. 201 alin. 1 C., privind efectuarea unei expertize tehnice de specialitate sau solicitarea de catre instanta a parerii unor specialisti, daca instanta are nevoie de lamuriri.
De asemenea, instanta de apel va putea încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art. 292, dacă se consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei – potrivit disp. art. 295 alin. 2 C..
Or, in cauza, tribunalul s-a pronuntat asupra cererii de refacere a probei cu expertiza, prin incheierea de dezbateri de la data de 4 martie 2013, retinandu-se ca la dosar probele sunt suficiente, astfel ca proba nu a fost socotita utila.
Asadar, fie si pe scurt, solutia data este motivata, fiind respectate disp.legale prev. de art. 268 alin. 4 C., raportat la cerintele de baza privind utilitatea probei, nefiind incident cazul de recurs de casare prev. de art. 304 pct. 5 C..
Deci, o critică în recurs privind probele, nu poate fi primită dacă privește temeinicia și evaluarea acestora, ci numai dacă se referă la încălcarea de catre tribunal a unor dispoziții legale care guvernează admisibilitatea și /sau administrarea probelor si care sa atraga nulitatea actului de procedura al instantei in sensul art. 105 alin. 2 teza I, ceea ce nu este cazul in speta.
- Critica privind incalcarea disp. art. 129 alin. 4-6 C., privind rolul activ al instantei, este neintemeiata.
Obligația instanței este de a se pronunța asupra obiectului cererii dedusă judecății care constituie garanția aplicării principiului disponibilității, consacrat prin art.129 alin.6 Cod procedură civilă. Judecătorul nu poate soluționa un litigiu decât pe baza cererii părții interesate și numai în limitele sesizării, principiul disponibilității cuprinzând în conținutul său prerogativa dreptului reclamantului de a determina limitele acțiunii. Dacă formulările părților sunt confuze, împiedicând determinarea obiectului cererii de chemare în judecată, deci daca instanta are nelamuriri, are îndatorirea, respectând regula dezbaterilor contradictorii, să ceară precizările necesare, potrivit art. 129 C., cu finalitatea de a evita un extra, ultra sau minus petita, în favoarea respectării cu rigoare a disponibilității.
Cu alte cuvinte, rolul activ al instantei nu este un scop in sine si un rol activ excesiv ar putea sa genereze in anumite situatii, fie un dezechilibru procesual intre parti, fie o incalcare a celorlalte principii care guverneaza procesul civil.
In orice caz, in cauza reclamantul a beneficiat de o aparare calificata.
-Critica privind cererea reconventionala este neintemeiata.
In apel, reclamantul nu a formulat nicio critica directa vizand pretentiile paratului admise in parte de catre judecatorie, prin urmare nu se pot face critici omisso medio, in recurs.
In masura in care se apreciaza ca motivele privind granituirea contin indirect critici referitoare la modul de solutionare a pretentiilor paratului ca urmare a existentei unei relatii de interdependenta, instanta a raspuns acestora de aceeasi maniera.
Pe de alta parte, aspectul privind cheltuielile de judecata la care a fost obligat paratul in prima instanta, Curtea constata ca titularul dreptului la cheltuieli este intimatul A. D., pe fond neexistand o coparticipare procesuala si ca in ceea ce priveste compensarea cheltuielilor, solutia nu a fost apelata de recurentul de astazi. Asadar, orice discutie in aceasta privinta fie este lipsita de interes, fie de obiect.
-Critica privind nerespectarea dreptului la un proces echitabil, este neintemeiata.
Notiunea de proces echitabil în sensul ar. 6 din CEDO, presupune respectarea si aplicarea principiului contradictorialitatii, cat si a dreptului la aparare, iar potrivit art. 129 alin. 1 c.pr.civ., judecatorul are indatorirea sa faca respectate si sa respecte el insusi principiul contradictorialitatii si celelalte principii ale procesului civil.
Astfel, in procesul civil, partile au posibilitatea legala de a participa in mod activ la desfasurarea judecatii, atat prin sustinerea si dovedirea drepturilor proprii, cat si prin dreptul de a combate sustinerile partii potrivnice si de a-si exprima pozitia fata de masurile pe care instanta le poate dispune si aceste drepturi legale ale participantilor la judecata sunt asigurate prin respectarea unui principiu fundamental al procesului civil, principiul contradictorialitatii.
Si, pentru asigurarea contradictorialitatii in procesul civil, instanta are obligatia de a pune in discutia partilor aspectele de fapt si de drept pe baza carora va solutiona litigiul.
Nerespectarea acestui principiu, care asigura implicit si respectarea dreptului la aparare, este sanctionata cu nulitatea hotararii.
Or, in cauza, instanta de recurs constata ca aceste principii nu au fost incalcate, fiind respectat principiul oralitatii, contradictorialitatii si al dreptului la aparare.
De altfel, argumentele prezentate de parte in aceasta privinta nu se refera punctual la nerespectarea acestor exigente si, in orice caz, au fost analizate in precedent cu ocazia examinarii celorlalte critici.
Având în vedere aceste considerente, constatând că în cauză nu subzistă cazurile de recurs de modificare sau casare invocate de parte, nici cazuri de recurs de casare de ordine publica din cele care se ridica în orice stare a pricinii si din oficiu de instanta si se pun in dezbaterea partilor, potrivit art. 306 alin. 2 Cod procedura civila, în baza art. 312 alin. 1 teza II cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
Avand in vedere solutia pronuntata, culpa procesuala a recurentului si disp. art. 274 C., va fi obligat recurentul reclamant D. G. către intimatul pârât N. G..N. la 500 lei cheltuieli de judecată în recurs, in limita a ceea ce s-a cerut si dovedit.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul D. G. împotriva deciziei civile nr. 111 din data de 04 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția I Civilă în dosarul nr._ prin care s-a respins apelul împotriva sentinței civile nr._ din data de 18 octombrie 2012, pronunțată de Judecătoria Tg.J. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții N. G.. N., A. D., ca nefondat.
Obligă recurentul reclamant D. G. către intimatul pârât N. G..N. la 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 septembrie 2013.
Președinte, T. R. | Judecător, M. L. N. A. | Judecător, C. R. |
Grefier, S. C. |
Red.Jud.T. R.
Tehn.I.C./Ex.2/
18.10.13
Jud.Apel/ C. A. M. și
N. Ș.
Jud.Fond/M. P.
| ← Superficie. Decizia nr. 427/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 8862/2013. Curtea de... → |
|---|
