Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1748/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1748/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 27-02-2013 în dosarul nr. 9181/63/2012
DOSAR Nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1748
Ședința publică din data de 27 Februarie 2013
Completul compus din:
Președinte: Judecător L. E.
Judecător P. B.
Judecător C. T.
Grefier I. B.
Ministerul Public reprezentat de procuror N. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Curte de Apel C.
*******
Pe rol, soluționarea recursului declarat de reclamantul M. V I., împotriva sentinței civile nr.224/14.09.2012, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect, despăgubiri Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurentul reclamant reprezentat de avocat A. B., lipsind intimatul pârât.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cadrul căruia a învederat că apărătorul recurentului nu a depus la dosar procura specială având în vedere că recurentul intenționează a renunța la recurs, că intimatul pârât a depus prin serviciul registratură precizări, prin care înțelege să nu-și exprime acordul de renunțare la judecată, după care, avocat A. B. a depus la dosar o declarație prin care recurentul solicită a se lua act de renunțarea la judecată și să se dispună anularea în tot a hotărârii pronunțate.
Avocat A. B., a învederat că a observat precizările prin care intimatul pârât, conform prevederilor art.246 alin.4 C.pr.civ., nu este de acord cu renunțarea la judecată.
Instanța, a pus în discuție cererea de renunțare la judecată.
Reprezentantul Ministerului Public, apreciind că sunt îndeplinite condițiile art.246 alin.4 C.pr.civ., a solicitat a se acorda cuvântul pe fond.
Avocat A. B. pentru recurentul pârât, a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond pentru motivele invocate în cererea de recurs, în sensul admiterii acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței tribunalului ca fiind temeinică și legală, deoarece prevederile art.5 alin.1, lit.a teza I din Legea 221/2009 au fost declarate neconstituționale.
CURTEA
Asupra recursului de față:
La data de 22.05.2012 reclamantul M. V.I. l-a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței obligarea pârâtului la plata sumei de 150.000 lei pentru prejudiciul moral suferit de autorul său M. I.
Prin sentința civilă nr.224/14.09.2012, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă în dosarul nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul M. V. I. în contradictoriu cu pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Instanța a pus în discuție excepția de inadmisibilitate a acțiunii ridicată prin întâmpinare, făcând aplicarea art.137 alin.1 C.pr.civ.
Această excepție este întemeiată.
Prin decizia nr. 1358/21.10.2010 a Curții Constituționale s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de S. român prin Ministerul Finanțelor Publice și s-a constatat că prevederile art.5, alin.1, lit.a, Teza I din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Această decizie este obligatorie pentru instanță, față de dispozițiile art.31 alin.1 și 3 din Legea nr.47/1992 republicată.
Prin decizia nr.12/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în cadrul unui recurs în interesul legii, s-a stabilit că "urmare a deciziilor Curții Constituționale nr.1358/2010 și nr.1360/2010, dispozițiile art.5, alin.1, lit.a, Teza I din Legea nr.221/2009, privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial".
În consecință, în prezent nu se mai află în vigoare dispoziția legală care constituie temeiul juridic al cererii de acordare a daunelor morale formulate de reclamant, astfel încât acțiunea acestuia apare ca inadmisibilă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul M. V I..
A apreciat că, în mod nelegal instanța a respins acțiunea cu motivarea că aceasta apare ca inadmisibilă, ceea ce încalcă conceptul general de legalitate, aduce atingere egalității părților în fața actului de justiție.
La data de 04.05.2011 Senatul a votat legea nr.27/11.01.2011( acordare de compensații bănești celor arestați de regimul comunist, de 24.000 euro pentru fiecare an de detenție) și a trimis-o la Camera Deputaților. Ca urmare a tergiversării discutării legii în Camera Deputaților, a formulat o cerere și i s-a răspuns că cererea a fost trimisă la Comisia juridică de disciplină și imunități.
Calificarea instanței „apare ca inadmisibilă”, încalcă conceptul general de legalitate.
A arătat că o lege care a produs efecte în trecut a fost temporar suspendată de Curtea Constituțională până la punerea ei în acord cu prevederile Constituției. Legea a trecut de Senat și se află la Camera Deputaților, sugerând în acest caz o soluție de suspendare a cauzei.
A considerat că motivarea instanței este simplistă, deoarece inadmisibilitate ar fi dacă nu ar exista deloc prevederi legale care să justifice cererea unei părți, ori, legea care preexistă va fi modificată de către Parlament. O decizie de inadmisibilitate ar avantaja statul, încurajându-l să întârzie modificarea legii în dauna bunei funcționării a justiției și respectării egalității părților. În atare împrejurări, legea specială nu mai are caracter reparatoriu.
A arătat că în materie sunt incidente rezoluția 1096/1996 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei „Măsurile de eliminare a moștenirii fostelor sisteme totalitare comuniste” care interzice limitarea despăgubirilor datorate victimelor (foști deținuți politici); Rezoluția 1481/2006 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei „Necesitatea condamnării internaționale a crimelor regimurilor comuniste totalitate”, precum și Rezoluția 40/34/29.11.1985 adoptată de Adunarea Generală O. care cere statelor să faciliteze accesul la justiție și un tratament echitabil al victimelor pentru a obține despăgubiri, compensații, restituiri reparații și asistență.
A apreciat că cei victimele supuse unei grave opresiuni în perioada comunistă, sunt supuse în prezent, prin fiii lor, datorită unor tertipuri de tehnică legislativă artificiale și voit create greșit, la discreditare, la fel ca în perioada totalitară a cărei moștenire, S. R. nu o înlătură, perpetuând-o și adâncind-o.
A solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În drept, recursul este întemeiat pe disp. art.304 pct.9, 3041 C.pr.civ. și art.6 CEDO.
Intimatul pârât a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond, arătând că nu este de acord cu renunțarea la recurs formulată de recurentul reclamant.
Analizând sentința cuivilă prin prisma motivelor de recurs invocate și în raport cu dispozițiile legale aplicabile în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.
Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată de reclamant pe dispozițiile art.5 alin.1 lit. a din Legea nr.221/2009, potrivit cărora persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau descendenții până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Aceste dispoziții au fost însă declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial din 15 noiembrie 2010, astfel că trebuie avute în vedere dispozițiile art.31 alin.1 din Legea nr. 47/1992 și dispozițiile art. 147 din Constituție.
Potrivit art.147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile, ordonanțele, regulamentele în vigoare care au fost declarate neconstituționale își încetează efectele după 45 zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial, iar pe durata acestui termen dispozițiile a căror neconstituționale s-a constatat sunt suspendate de drept.
În raport de dispozițiile art.31 alin.1 și 3 din Legea nr.47/1992, decizia care a declarat neconstituționalitatea unei dispoziții legale este definitivă și obligatorie, efectele sale se răsfrâng și în alte cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepția.
Decizia este general obligatorie, opozabilă "erga omnes", inclusiv pentru instanțele judecătorești și are putere pentru viitor.
Concluzia care se impune este aceea că dispoziția din lege declarată neconstituțională nu se mai aplică, instanța investită cu soluționarea unei acțiuni căreia i se aplicau dispozițiile declarate neconstituționale, continuând soluționarea cauzei, are obligația să nu aplice în acea cauză dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost constatată prin decizia Curții Constituționale.
Instanța judecătorească aplică direct dispozițiile Constituției de care depinde soluționarea procesului, sau alte prevederi legale, în măsura în care pot fi incidente în cauză.
Totodată, întrucât această dispoziție legală a fost anulată pe calea exercitării controlului de constituționalitate (iar nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc), nu este încălcat nici art. 6 alin.1 din CEDO; această formă de control a legii este reglementată de legislația internă încă din 1992, fiind deci previzibil pentru cei care apelează la justiție aspectul că prevederile legale pe care își fundamentează cererile pot fi desființate, în măsura în care contravin Constituției.
Controlul de constituționalitate este reglementat în sistemul nostru de drept încă din anul 1992. Posibilitatea declarării neconstituționalității unei prevederi legale este previzibilă pentru orice persoană încă din momentul în care promovează un litigiu.
Astfel fiind este firesc ca deciziile Curții Constituționale prin care se declară neconstituționalitatea unor prevederi legale să fie aplicabile litigiilor în curs.
Curtea apreciază că acest mod de interpretare și aplicare a prevederilor art.145 alin.2 din Constituție nu contravine prevederilor Convenției Europene pentru Drepturile Omului.și nu se poate susține că prin adoptarea art.5 alin.(1) litera a din Legea nr. 221/2009, dispoziție în vigoare la data promovării acțiunii, reclamantul avea o "speranță legitimă" la acordarea despăgubirilor (pentru a fi incidente prevederile art. 1 din Primul protocol la CEDO).
Dreptul suveran al statului de a reglementa măsuri reparatorii, pentru eventuale încălcări aduse drepturilor omului în perioada anterioară aderării la Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, a fost recunoscut în mod repetat de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului.
Astfel fiind, în condițiile declarării neconstituționalității dispozițiilor art.5 alin.1 lit. a din Legea nr.221/2009, Curtea constată că obligația legală a statului român de a acoperi prejudiciul reclamat prin cererea de chemare în judecată nu există.
Deci, în lipsa reglementărilor din art. 5 lit.a din Legea nr. 221/2009 dreptul recurentului reclamant de a fi despăgubit cu privire la prejudiciul moral suferit în începând cu data de 4.07.1959 nu poate fi reținut.
În raport de cele expuse se apreciază recursul ca nefiind fondat, prin sentință reținându-se în mod corect incidența în speță a deciziilor Curții Constituționale nr.1358/2010 și 1360/2010 prin care prevederile art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009 au fost declarate neconstituționale, astfel că, în temeiul art. 312 alin.1 teza a II-a C.P. Civ., recursul va fi respins cu această motivare.
ENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul M. V I., împotriva sentinței civile nr.224/14.09.2012, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 27.02.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
L. E. P. BelulescuCarmen T.
Grefier,
I. B.
Red. Jud. CT /14.03.2013
Tehn. red. IB / 2 ex
Jud. fond SL M.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 570/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 7925/2013. Curtea... → |
|---|
