Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 548/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 548/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 29-01-2013 în dosarul nr. 11536/225/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 548

Ședința publică de la 29 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE P. P.

Judecător M. C.

Judecător G. I.

Grefier M. V. A.

***********************

Pe rol, judecarea recursului formulat de petenții P. TENUȚA, P. C., împotriva deciziei nr. 152/A din 11 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații O.C.P.I. M., C. T., GHERMUȚĂ I., intimat GHERMUȚĂ S., având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta petentă P. TENUȚA, intimații intervenienți C. T., GHERMUȚĂ I., GHERMUȚĂ S., reprezentați de avocat Ghermuță L., lipsind recurentul petent P. C. și intimat O.C.P.I. M..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat depunerea întâmpinării formulată de intimații intervenienti C. T., GHERMUȚĂ I., GHERMUȚĂ S., după care;

S-a comunicat recurentei petente, copia întâmpinării; recurenta nu a solicitat termen pentru observarea acesteia.

Instanța, constatând ca nu mai sunt formulate alte cereri sau invocate excepții, a apreciat cauza in stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului.

Recurenta petentă P. TENUȚA, a susținut motivele de recurs formulate în scris, în raport de care a solicitat admitere recursului, modificarea deciziei și a sentinței în sensul admiterii acțiunii. A depus concluzii scrise.

Avocat Ghermuță L. pentru intimații intervenienți C. T., GHERMUȚĂ I., GHERMUȚĂ S., a solicitat respingerea recursului ca nefondat, neținerea deciziei și a sentinței ca temeinice și legale, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința civilă nr.3055/27.04.2012 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a O.C.P.I M.; s-a respins plângerea formulată de petenții P. Tenuța și P. C. și s-a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de C. T., Ghermuță I. și Ghermuță S..

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Înscrierea mențiunilor în cartea funciară se realizează în cadrul unei proceduri necontencioase, astfel încât plângerea formulată în temeiul art. 50 din Legea nr. 7/1996 împotriva încheierilor prin care s-a dispus înscrierile în cartea funciara se soluționează tot în cadrul unei proceduri necontencioase.

De aceea, prin Decizia 72/2007 Înalta Curte de Casație si Justiție – Secțiile Unite, a stabilit că în cauzele ce au ca obiect plângerile privind cartea funciară, întemeiate pe art.50 din Lg.7/1996 O. nu are calitate procesuala pasiva, aceasta fiind rațiunea modificării art. 51 din legea nr.7/96.

În ceea ce privește cererea de reexaminare;

Prin încheierea nr._ din 20 iunie 2011 s-a admis cererea și s-a intabulat dreptul de proprietate asupra A1 5 și A 1.6 sub B/5 și B/6 în CF_ pentru C. T..

Prin încheierea nr._ s-a intabulat dreptul de proprietate asupra A1.8 pentru Ghermuță S. și Ghermuță I. sub B/8.

Prin încheierile nr._/2011 și nr._/2011, ce fac obiectul prezentei plângeri, s-au respins cererile de reexaminare ale petenților, împotriva încheierilor_ și_/2011, reținându-se atât împrejurarea că nu sunt titulari ai cererii de recepție și înscriere cât și că nu au calitatea de proprietari.

Prin încheierea nr.6744/2009 i-a fost respinsă cererea de actualizare date tehnice pe motiv că” nu se poate efectua conversia cărții funciare nr.4494/N în modulul e-Terra întrucât terenul în suprafață totală de 537 mp fiind în indiviziune, nu se cunosc toți coproprietarii”, iar în anul 2010 prin încheierea nr._ li s-a adus la cunoștință că s-a înscris terenul și CF-ul 4494 este acum_.

Prin sentința civilă nr.6441/2010, definitivă prin respingerea apelului prin decizia nr.136/2011 a Tribunalului M., s-a admis în parte acțiunea formulata de C. T., împotriva lui P. C. și P. Tenuța, obligându-i pe aceștia din urmă să desființeze poarta cu o lățime de 90 cm, existentă înspre curtea din spate, înspre colțul casei pârâților și jumătatea polatei (șopronului ), executată din plasă galvanizată pe ramă de țeavă și oțel beton pentru construcții și s-a respins cererea reclamantei-pârâte privind obligarea pârâților-reclamanți de a demola portalul de acces în beciul locuinței proprietatea pârâților.

S-a admis în parte cererea reconvențională și a fost obligată reclamanta-pârâtă să desființeze construcția anexă magazie C4, având suprafața construită de 14,71 mp și s-a respins cererea pârâților-reclamanți privind obligarea reclamantei-pârâtei de a demola anexa garaj C3, cu suprafața construită de 25,68 mp.

Din actul de partaj voluntar autentificat sub nr.2318/05.03.1991, contract de întreținere autentificat sub nr.8798/11.07.1991, certificat de moștenitor nr.1149/1998 din 15.11.1998 testament autentificat sub nr.181/25.02.1998 și contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3400/23.10.2001, s-a constatat că părțile dețin în indiviziune suprafețe de teren, pe care există mai multe clădiri, aparținând familiilor în litigiu, precum și numitei Ghermuță S..

C. T. împreună cu C. E. și Ghermuță S. au dobândit proprietatea printr-un act de partaj voluntar autentificat sub nr. 2318 din 5 martie 1991 asupra imobilului situat în Drobeta Turnu Severin, .. 38, compus dintr-un teren loc de casă în suprafață de 325 m.p. Pe acest teren se află următoarele construcții: locuința C1, cu suprafața construită ., anexa magazie C4 cu . și anexa garaj C3, cu .. Pe această suprafață de teren mai există o construcție C2, cu . este proprietatea lui Ghermuță I. și Ghermuță S..

P. C-tin și P. Tenuța au cumpărat de la B. G. și B. M. L., suprafața de 200 m.p. teren indiviz, din totalul de 525 m.p. situat în .. 38, cu vecini: la răsărit - M. C-tin și G. N., la apus -S. C-tin și G. G., la miazăzi - O. I., la miazănoapte-. cu construcțiile existente pe acest teren. Au fost identificate următoarele construcții: locuință C5 cu ., anexa șopron și garaj C6 cu ., anexă magazie C7 cu . și anexă cotețe C8 cu ..

Prin încheierea nr._ din 20 iunie 2011 s-a admis cererea și s-a intabulat dreptul de proprietate asupra A1 5 și A 1.6 sub B/5 și B/6 în CF_ pentru C. T..

Prin încheierea nr._ s-a intabulat dreptul de proprietate asupra A1.8 pentru Ghermuță S. și Ghermuță I. sub B/8.

Prin încheierile nr._/2011 și nr._/2011 li s-au respins cererile de reexaminare petenților reținându-se atât împrejurarea că nu sunt titulari ai cererii de recepție și înscriere cât și că nu au calitatea de proprietari.

Registratorul de carte funciara din cadrul Oficiului de cadastru si Publicitate Imobiliara în soluționarea cererii de notare a somației nu poate analiza legalitatea titlului executoriu ori a actelor de executare, competenta sa fiind limitată în acest sens la o analiză formală a somației emisă de executorul judecătoresc.

Instanța a constatat că în sistemul de carte funciară, principiul legalității comportă două componente: legalitatea formală si legalitatea materială, legalitatea formală însemnând că registratorul de la Biroul de cadastru si publicitate imobiliară nu poate încuviința decât înscrierea actelor si faptelor juridice anume prevăzute de lege și nu se poate sprijini decât pe cererea si actele ce o însoțesc.

La rândul său, legalitatea materială vizează faptul că registratorul trebuie să cerceteze pe de o parte dacă înscrisul pe baza căruia se solicită înscrierea întrunește condițiile prevăzute de lege pentru înscrierea dreptului sau faptului juridic (art.41-51, 83 din Lg.7/1996), iar pe de altă parte să cerceteze dacă potrivit cuprinsului cărții funciare, nu există vreo piedică la efectuarea înscrierii.

Prin urmare, examinarea registratorului se mărginește la verificarea valabilității actului a cărui înscriere se cere și a posibilității înscrierii în raport de înscrierile făcute deja în cartea funciară, cu privire la imobil.

Potrivit art. 50 alineat 2 din Legea nr.7/96, persoanele interesate pot formula cerere de reexaminare a încheierii de admitere sau de respingere, în termen de 15 zile de la comunicare, care se soluționează prin încheiere de către registratorul-șef din cadrul oficiului teritorial în raza căruia este situat imobilul.

În această situație, deși reclamanții nu sunt titulari ai cererii de recepție și înscriere justifică interesul în promovarea prezentei cererii.

Cu privire la temeinicia cererii, raportat la obiect:

În speță, registratorul de carte funciară avea abilitatea de a verifica doar dacă dreptul ce face obiectul înscrierii de către adjudecatar respectă exigențele legii, neavând competența în a stabili dacă urmărirea silită a bunului imobil este legală, infirmarea actelor de executare sub aspectul legalității fiind posibilă doar în cadrul contestației la executare.

În materia dreptului procesual civil, este de principiu că părțile au dreptul să hotărască singure cu privire la exercitarea acțiunii determinând obiectul în limita căruia urmează a fi soluționat litigiul, iar instanța, în exercitarea rolului său activ, reglementat de art. 129 alin.4 Cod procedură civilă, are obligația să le pretindă precizările necesare pentru stabilirea cadrului corect al litigiului și pentru a putea da calificarea juridică corespunzătoare cererilor formulate.

În cauza dedusă judecății față de cadrul procesual stabilit, se respinge plângerea formulată de petenții P. Tenuța și P. C., întrucât mențiunile din încheierile nr._ /2011 și_/2011 respectă drepturile reale înscrise.

Nu în ultimul rând starea de indiviziune existentă nu poate fi modificată prin demersul juridic ales.

Împotriva susmenționatei sentințe, în termen legal, au declarat apel petenții P. Tenuța și P. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie din următoarele motive:

Acțiunea ce face obiectul cauzei nr._ este întemeiată pe cererea lor de a anula încheierile nr._/2011 și nr._/2011 date de O. M., încheieri prin care le-au fost respinse cererile de reexaminare a încheierilor nr._/2011 și nr._/2011 pe motiv că nu sunt titulari ai cererii de recepție și înscriere.

Au arătat, de asemenea, că motivul cererii de reexaminare este ca o parte din documentele pe baza cărora s-au făcut înscrierile în CF_ a proprietăților C. și Ghermuță, nu respectă decât formal prevederile legale iar reprezentarea grafică a imobilelor, respectiv schița cadastrală, care este reflexia materială a documentelor, este total greșită.

Instanța a reținut greșit motivele acțiunii, considerând acțiunea reclamanților prin care se cere reexaminarea documentelor și a schițelor care stau la baza înscrierilor, o acțiune de ieșire din indiviziune sau de modificare a stării de indiviziune.

Deși O. M. a respins cererea formulată de petenți, considerând că nu sunt titulari ai cererii de recepție și înscriere și nu au calitatea de coproprietari asupra construcțiilor, prima instanță în mod corect a stabilit că au calitate și interes în promovarea acestei cereri, dar a respins pe fond acțiunea.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a făcut o motivare care nu răspunde motivelor de fapt și de drept invocate și care nu are legătură cu cererea petenților.

Au arătat că au calitatea de coproprietari în indiviziune asupra terenului în suprafață de 537 mp împreună cu intervenienții și că întrucât toate construcțiile sunt edificate pe terenul coproprietate, era necesar ca la edificarea acestora să existe acordul tuturor coproprietarilor, având în vedere că micșorează suprafața de teren folosită în comun și limitează dreptul de proprietate al celorlalți coproprietari astfel că opoziția vizează înscrierea în Cf a unor construcții noi, neautorizate, precum și a unor părți din construcțiile aflate în proprietatea lor, profitând de menționarea unor suprafețe eronate.

Susțin că prima instanță nu a verificat dacă înscrierea dreptului de proprietate al intervenienților s-a făcut cu respectarea legii, deoarece nu au solicitat să se verifice existența dreptului de proprietate, ci îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru admiterea cererilor de intabulare și că, în aprecierea lor, înscrierea s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art.55 din Legea nr.7/1996, în sensul că au fost înscrise construcții pentru care nu există documentele prevăzute de lege.

În timp ce toate demersurile petenților de remediere a unor erori tehnice au fost făcute fără succes, intervenienții au obținut înscrierea dreptului lor de proprietate asupra unor părți din construcțiile proprietatea petenților și au înscris construcții pentru care există hotărâri irevocabile de demolare.

În prezent, există plângere penală pentru falsificarea unor schițe de plan, în baza căreia a fost suspendat dosarul nr._, având ca obiect anularea certificatului de atestare a edificării construcției și a autorizației de construire nr.650/2011.

Este evident că înscrierea și încheierile atacate s-au pronunțat după promovarea litigiului în anularea actelor menționate, acțiunea fiind depusă la data de 12.01.2011, intervenienții fiind conștienți că se vor anula acele acte.

Prima instanță trebuia să verifice dacă există actele prevăzute de lege pentru a se dispune înscrierea.

Un alt motiv invocat de petenți în acțiunea formulată viza faptul că documentația tehnică este greșită, existând erori în ceea ce privește dimensiunile construcțiilor raportat la actele de proprietate.

Acest aspect este de natură să prejudicieze interesul petenților, deoarece intervenienții au mărit suprafața construcțiilor existente, fără acordul petenților, blocându-le accesul auto, iar acum înscriu în CF aceste construcții neautorizate.

Din raportul de constatare întocmit de O., ce se depune în copie, rezultă că cele precizate în acțiune, referitor la detaliile tehnice, sunt reale.

În acest raport se vorbește despre sentința civilă nr.3232/2012, având ca obiect partaj judiciar, hotărâre despre care petenții nu au cunoștință, dar care nu poate avea efect constitutiv de drepturi, având caracter declarativ și care nu este opozabilă petenților.

Existența acestor probleme în ceea ce privește documentațiile tehnice, nu se puteau verifica decât prin efectuarea unei expertize.

La data de 24.09.2012 s-a depus la dosarul cauzei Întâmpinare formulată de intimata O. M. prin care s-a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței civile pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin ca legală și temeinică, întrucât în mod corect s-a reținut că O. nu are calitate procesuală pasivă în acțiunile având ca obiect plângere împotriva încheierilor de carte funciară.

Față de disp.art.50, alin.1 din Legea nr.7/1996 republicată, apreciază că numiții C. T., Ghermuță I., Ghermuță S. au calitate procesuală pasivă în cauză și nu O. M., motiv pentru care instanța de fond a admis și cererea de intervenție în interes propriu formulată de aceștia.

În ceea ce privește fondul acțiunii, având în vedere disp. art.55 alin. 1, 1^1 și 1^2 din Legea nr.7/1996, apreciază că instanța de fond a respins în mod corect plângerile formulate împotriva încheierilor CF nr._/2011 și_/2011, întrucât dreptul de proprietate asupra construcțiilor a fost înscris în cartea funciară în baza autorizațiilor de construire nr.451/2001 și 312/2006 emise de Primăria Drobeta Turnu Severin (C5 și C6), a procesului verbal de recepție finală la terminarea lucrărilor nr.17/15.02.2002 precum și a certificatului de atestare a edificării construcției nr._/10.01.2011 emis de Primăria Drobeta Turnu Severin pentru construcția C 7.

Pronunțarea încheierii nr._/2011, prin care a fost admisă cererea formulată de Ghermuță S. de înscriere în cartea funciară nr._ a construcției notată pe documentația cadastrală cu C 8, aceasta a avut la bază actul de partaj voluntar autentificat de BNP I. M. sub nr.2318/1991 și Certificatul de moștenitor nr.1149/1988 emis de fostul notariat de Stat. La cerere s-au atașat autorizația de construire nr.18/1996 emisă de primăria Dr. Tr. S. și procesul verbal de recepție finală nr.31/28.06.2010.

La aceiași dată s-a depus la dosar Întâmpinare formulată de intervenienții intimați C. T., Ghermuță I., Ghermuță S. prin care au solicitat respingerea apelului formulat de petenți ca nefondat și menținerea sentinței ca legală și temeinică. Astfel:

Raportându-se doar la motivele de apel invocate de petenți cu privire la prima susținere a acestora, învederează instanței de judecată faptul că din lecturarea motivării sentinței civile nr.3055/2012 reiese fără echivoc faptul că s-a reținut în mod corect obiectul raportului juridic dedus judecății.

Cu privire la cel de al doilea motiv de apel, apreciază că este nefondat având în vedere faptul că în motivarea sentinței (pag.3-4) instanța de fond face o amplă analiză a registratorului de carte funciară care este ținut de respectarea principiului legalității sub cele două componente ale sale: legalitatea formală și cea materială.

Acțiunea în plângere împotriva încheierii de carte funciară poate avea drept obiect doar verificarea legalității încheierilor emise de O. din prisma depunerii actelor ce au stat la baza intabulării respectivelor construcții pentru fiecare dintre solicitanți, în conformitate chiar cu disp. art.49 alin.1 din legea 7/1996.

În mod corect a reținut instanța de fond că orice alte aspecte legate de dreptul de proprietate sau/și posesie asupra imobilelor ce fac obiectul intabulării nu pot fi soluționate pe calea plângerii împotriva încheierii de CF ci eventual a unor acțiuni separate pe calea dreptului comun.

Atât instanța de fond cât și registratorul au verificat tocmai dacă înscrierea dreptului de proprietate al intervenienților s-a făcut cu respectarea legii, fiind intabulate doar construcțiile pentru care existau acte, aspect dovedit cu extrasele CF emise cu ocazia emiterii încheierilor nr._/2011 și_/2011.

La soluționarea cauzei au fost avute în vedere disp. art.47, 48 și 55 al.1 și al.11 din Legea nr.7/1996.

Cu privire la motivele care exced fondului cauzei și cadrului legal dat de obiectul acțiunii intentate de către petenți precizează că anexele ce aparțin familiei Ghermuță la momentul emiterii încheierilor nr._/2011 și_/2011 nu au făcut obiectul intabulării în CF, ci doar obiectul schiței cadastrale, doar imobilul cu titlu de locuință ce aparține în proprietate exclusivă a făcut obiectul intabulării. Ulterior, în baza s.c.nr.3232/09.05.2012 definitivă și irevocabilă s-a dispus intabularea anexelor și a diferenței de teren rezultat din măsurătoare fiind emisă încheierea nr._/19.07.2012 care nu face obiectul prezentei cauze. Anexele au aparținut familiei Ghermuță din anul 1975 fiind construite odată cu cele ale familiei B. – vânzătorii imobilelor ce aparțin acum apelanților, toate anexele fiind construite din stâlpi de fier și pereți de tablă și acoperiș.

Pentru imobilele aparținând familiei C. există documente, fiind intabulate în mod corect pe numele proprietarului.

Nu există nici un fel de construcții create artificial din diferențele rezultate de teren, atât timp cât acestea sunt bine delimitate ca și încăperi, iar anexele cumpărate de către petenți sunt concret delimitate prin măsurători în cadrul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.3400/23.10.2001 și planului de amplasament realizat în anul 2001.

Conform măsurătorilor și planului cadastral realizat de . SRL familia P. deține potrivit contractului de vânzare cumpărare nr.3400/23.10.2001: un garaj de tablă în suprafață de 14,25 mp;o magazie în suprafață de 8,60 mp; un coteț din scândură în suprafață de 5,04 mp iar familia Ghermuță deține următoarele anexe: polată în suprafață de 14,61 mp; magazie în suprafață totală de 11,38 mp (cu două încăperi una cu destinație de cămară și una cu destinație de magazie de lemne); un coteț de 2,03 mp.

Anexele menționate în documentația cadastrală întocmită în 2001 corespund cu cele menționate în măsurătorile efectuate în 2011 de . SRL, astfel că în mod eronat susțin apelanții că există erori în detalii tehnice și construcții create artificial.

În afara probei cu înscrisuri solicitată de apelanți, celelalte probe nu pot fi admisibile având în vedere obiectul raportului juridic dedus judecății și limitele legale cu care este investită instanța de judecată raportat la acest obiect.

Prin decizia civilă nr. 152/A/11 octombrie 2012, Tribunalul M. a respins apelul civil declarat de apelanții petenți P. Tenuța și P. C., ambii cu domiciliul în Drobeta Turnu Severin, ..38, jud. M., împotriva sentinței civile nr.3055/27.04.2012 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosar nr._, intimat fiind O.C.P.I. M. și intimați intervenienți în nume propriu fiind C. T., Ghermuță I., Ghermuță S., domiciliați în Dr. Tr. S., ..38, jud. M.

Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, tribunalul l-a apreciat ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Apelanții au calitatea de coproprietari asupra terenului de 525 mp, întrucât au cumpărat de la numiții B. G. și B. M. L., suprafața de 200 m.p. teren indiviz, din totalul de 525 m.p. situat în .. 38, cu vecini: la răsărit - M. C-tin și G. N., la apus - S. C-tin și G. G., la miazăzi - O. I., la miazănoapte-. cu construcțiile existente pe acest teren(locuință C5 cu ., anexa șopron și garaj C6 cu ., anexă magazie C7 cu . și anexă cotețe C8 cu .)

Intervenienții C. T. împreună cu C. E. și Ghermuță S. au dobândit proprietatea printr-un act de partaj voluntar autentificat sub nr. 2318 din 5 martie 1991 asupra imobilului situat în Drobeta Turnu Severin, .. 38, compus dintr-un teren loc de casă în suprafață de 325 m.p. Pe acest teren se află următoarele construcții: locuința C1, cu suprafața construită ., anexa magazie C4 cu . și anexa garaj C3, cu ..

Pe această suprafață de teren mai există o construcție C2, cu . este proprietatea lui Ghermuță I. și Ghermuță S..

Prin încheierea nr._ din 20 iunie 2011 s-a admis cererea și s-a intabulat dreptul de proprietate asupra A1 5 și A 1.6 sub B/5 și B/6 în CF_ pentru C. T..

Prin încheierea nr._ s-a intabulat dreptul de proprietate asupra A1.8 pentru Ghermuță S. și Ghermuță I. sub B/8.

Prin încheierile nr._/2011 și nr._/2011 li s-au respins cererile de reexaminare petenților reținându-se atât împrejurarea că nu sunt titulari ai cererii de recepție și înscriere cât și că nu au calitatea de proprietari.

Dacă aceasta este starea de fapt în ceea ce privește procedura declanșată de către apelanți, prin plângerea formulată împotriva soluției de respingere a cererii de reexaminare a încheierilor de carte funciară arătate mai sus, tribunalul reține că aceasta are caracter necontencios și, prin urmare, în cadrul acesteia se verifică doar concordanța actelor de intabulare cu actele de proprietate sau cele privind aspectele tehnice ale intabulărilor, fără a se putea stabili un drept potrivnic altei persoane.

Față de acestea nu poate fi primit primul motiv de apel constând în faptul că instanța a reținut greșit motivele acțiunii considerând acțiunea reclamanților prin care se cere reexaminarea documentelor și a schițelor care stau la baza înscrierilor, o acțiune de ieșire din indiviziune sau de modificare a stării de indiviziune întrucât, prin ultimul paragraf al p.3 și primele trei paragrafe al p.4 din hotărâre, judecătorul fondului explică ce poate fi verificat la momentul soluționării plângerii.

Or, în condițiile în care în cuprinsul cererii de chemare în judecată apelanții petenți nici nu invocă alte motive decât faptul că încheierile contestate sunt nelegale nu se poate aprecia că a fost reținut greșit motivul acțiunii.

Este adevărat că în exprimarea sa, judecătorul fondului arată că acest demers juridic nu poate fi folosit pentru sistarea stării de indiviziune, însă acest aspect nu poate fi privit ca o modificare a motivelor acțiunii, ci ca un argument în plus pentru faptul că dacă se contestă anumite înscrieri, trebuie stabilit mai întâi cui aparține proprietatea față de coproprietatea asupra terenului și lipsa autorizației la edificarea acestor construcții.

Nici motivul privind necesitatea acordului tuturor coproprietarilor la edificarea construcțiilor intabulate nu poate fi primit, întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, dat fiind caracterul necontencios al acțiunii, nu pot fi administrate probe care ar stabili un drept potrivnic altei persoane.

De altfel, nimic nu-i împiedică pe apelanții petenți ca printr-o acțiune în realizarea dreptului, cu probe specifice procedurii contencioase, să solicite constatarea lipsei consimțământului lor și încălcarea dreptului coproprietarilor la edificarea construcțiilor intabulate de intervenienți.

Nu poate fi primit nici motivul privind faptul că înscrierea s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art.55 din Legea nr.7/1996, în sensul că au fost înscrise construcții pentru care nu există documentele prevăzute de lege.

Astfel, deși petenții apelanți nu arată care dispoziție a fost încălcată, tribunalul apreciază că apelanții au în vedere alin.11 al art.55 din Legea nr.7/1996 și în legătură cu acestea se impun a fi constatate următoarele ;

Așa cum rezultă din cuprinsul încheierii nr._/20.06.2011,f.91, pentru C. T. s-a intabulat dreptul de proprietate asupra A1 5, A1. 6 și A 1.7 în CF_, care reprezintă, potrivit înscrisului aflat la fila 22, locuință,anexă garaj+magazie și magazie, pentru care a depus înscrisurile aflate la fila 94-104 dosar de fond și care reprezintă autorizații de construire,nr.451/12.10.2001, și 312/21.08.1996,acte de dobândire și procese verbale de recepție.

De asemenea, pentru fam. Ghermuță S. și Ghermuță I. prin încheierea nr._/20.06.2011, f.108, s-a intabulat dreptul de proprietate asupra A1.8 în CF_, care reprezintă potrivit înscrisului aflat la fil.22, construcție locuință pentru care este emisă autorizația nr.18/27.02.1996,f.109-116.

Prin urmare, cum pentru imobilele înscrise potrivit celor arătate anterior, registratorul O. a verificat existența cerințelor impuse de legiuitor prin art.55 alin.11 din Legea nr.7/1996,tribunalul apreciază că încheierile contestate sunt temeinice.

Pentru celelalte construcții menționate în cuprinsul înscrisului aflat la fil.22 nu se impune analizarea cerințelor legale de mai sus, întrucât nu sunt cuprinse în încheierile contestate.

În ceea ce privește neconcordanța lucrărilor efectuate cu autorizațiile emise, așa cum s-a arătat anterior, procedura de față este o procedură necontencioasă și, prin urmare, cum la dosarul cauzei exisă documentație întocmită de un expert cadastral și un proces verbal de recepție, există prezumția simplă că la efectuarea lucrărilor autorizate a fost respectat planul de construcție și autorizația emisă, iar, eventualele neconcordanțe, pot face obiectul doar unor litigii cu caracter contencios, ce ar avea ca obiect tocmai desființarea construcțiilor edificate fără consimțământul coproprietarilor sau cu încălcarea proiectului de execuție.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs petenții P. Tenuța și P. C., invocând art. 304 pct. 9 c.pr.civ. și motivând, în esență, că s-au încălcat prevederile Ordinului 633, 634/2006, precum și ale Legii 7/1996, în sensul că nu s-a făcut o reexaminare a lucrărilor cadastrale, în baza cărora s-au făcut înscrierile, pentru a se constata că există neconcordanțe între lucrările cadastrale și situația din teren, așa cum au solicitat petenții; procedura reexaminării încheierilor de carte funciară implică atât verificarea concordanței actelor de întabulare cu actele de proprietate, cât și concordanța lucrărilor de ordin tehnic cu situația din teren.

Recurenții au depus la dosar și concluzii scrise, prin care au susținut și dezvoltat motivele de recurs, iar intimații intervenienți, Întâmpinare, prin care, au arătat, în esență, că decizia atacată este legală și temeinică, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Recursul nu este fondat.

Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate de recurenți, Curtea constată că în cauză nu subzistă motive de casare sau modificare a hotărârilor, din cele expres și limitativ prevăzute de art. 304 pc.1-9 C.pr.civ., ca și motive de nelegalitate, pentru promovarea recursului.

Astfel, prin decizia atacată, Tribunalul a reținut, sub aspectul eventualelor neconcordanțe între acte și situația din teren, în esență, că, dată fiind procedura din cauza de față, care este o procedură necontencioasă- și, prin urmare, în cadrul acesteia se verifică doar concordanța actelor de intabulare cu actele de proprietate sau cele privind aspectele tehnice ale intabulărilor, fără a se putea stabili un drept potrivnic altei persoane-, acestea pot face obiectul doar al unor litigii cu caracter contencios.

Or, sub acest aspect, Curtea constată că, date fiind prevederile art. 331 și urm. C.pr.civ., ce cuprind dispoziții generale privitoare la procedurile necontencioase, motivarea Tribunalului este legală, ca și soluția de respingere a plângerii, care este conformă art. 335 c.pr.civ., ce prevede că dacă cererea, prin însuși cuprinsul ei sau prin obiecțiile ridicate…, prezintă caracter contencios, instanța o va respinge.

Prin urmare, dispozițiile Lg.7/1996 și Ordinele referitoare la aplicarea ei, cuprinzând o procedură necontencioasă, nu pot veni în contradicție cu dispozițiile generale din codul de procedură civilă, ci, dimpotrivă, se completează.

Legea nu cuprinde prevederi referitoare la stabilirea, în cadrul acestei proceduri, a vreunui drept al unei persoane, în raporturile cu alte persoane, mai exact, cine este îndreptățit la dreptul pretins de mai multe părți, cum se solicită, de fapt, în speța de față, ci prevederi care să asigure conformitatea înscrierilor respective cu situațiile juridice ce se solicită a fi înscrise, dovedite cu actele cerute de lege.

Astfel, art. 48 din Lg.7/1996 prevede condițiile limitative pe care trebuie să le îndeplinească înscrisul ce face obiectul întabulării sau înscrierii provizorii, iar, potrivit art. 49 dacă registratorul constată că actele depuse în justificarea cererii de înscriere în cartea funciară, precum și aceasta din urmă nu întrunesc condițiile de formă cerute de lege pentru validitatea acestora, cererea se respinge printr-o încheiere motivată. Persoanele interesate pot formula cerere de reexaminare a încheierii de admitere sau de respingere, iar în vederea soluționării cererii de reexaminare, persoana interesată va putea completa dosarul cu documentele necesare, la solicitarea registratorului-șef. Art. 50 prevede că soluționarea plângerii împotriva încheierii de carte funciară, a acțiunii în justificare tabulară, în rectificare, precum și prestație tabulară se face fără citarea oficiului teritorial, iar art. 55 cuprinde documentele solicitate la înscrierea în cartea funciară, a dreptului de proprietate asupra construcțiilor.

Acestea sunt numai câteva prevederi edificatoare din Lege, în susținerea caracterului necontencios al acestei proceduri, așa încât, solicitarea petenților de a se face probe și verificări, în cadrul acestei proceduri, referitoare la eventuale neconcordanțe între situațiile rezultate din acte și cele din teren, nu are justificare legală.

Față de considerentele expuse, constatând că nu există motive de nelegalitate a deciziei atacate, în baza art. 312 c.pr.civ., Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de petenții P. TENUȚA, P. C., împotriva deciziei nr. 152/A din 11 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații O.C.P.I. M., C. T., GHERMUȚĂ I., HERMUȚĂ S..

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 29 Ianuarie 2013

Președinte,

P. P.

Judecător,

M. C.

Judecător,

G. I.

Grefier,

M. V. A.

Red.Jud.P.P.

Tehn.red.MA / 2 ex

Data 31.01.2013

Jud. apel C.P.

V.R.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 548/2013. Curtea de Apel CRAIOVA