Validare poprire. Decizia nr. 3287/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3287/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 03-04-2013 în dosarul nr. 11945/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3287
Ședința publică de la 03 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE TANIA ȚAPURIN
Judecător D. S.
Judecător M. P.
Grefier C. C.
x.x.x.
Pe rol, judecarea recursului declarat de creditoarea Al J. A. G. împotriva deciziei civile nr. 466 din 16 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Doj în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul debitor S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ NR. 1 C. și intimata terț poprit T. C. PRIN ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C., având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că prin cererea de recurs s-a solicitat judecata în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 C.p.c., iar intimatul debitor a depus întâmpinare, solicitând de asemenea judecata în lipsă.
Curtea, constatând cauza în stare de soluționare și luând act de cererile de judecată în lipsă, a luat în examinare recursul.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 16.05.2012, sub dosar numărul_, creditoarea Al J. A. G. a chemat în judecată pe debitorul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ nr. 1 C. și terțul poprit T. MUN. C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună validarea popririi asupra terțului poprit, obligându-l sa îi plătească suma de 919,51 lei, reprezentând debit conform titlului executoriu ce-l constituie sentința civila nr. 5020/25.09.2008 pronunțata de Tribunalul D., plus cheltuieli de executare, stabilite în baza proceselor-verbale întocmite de către executorul judecătoresc.
Motivând în fapt cererea, creditoarea a arătat ca prin titlul executoriu sus menționat, debitorul S. C. Județean de Urgență nr. 1 C. a fost obligat să îi achite diferența dintre salariul de 880 lei și salariul efectiv plătit în perioada 01.01.2007 – 31.12.2007 .
Creditoarea a mai arătat că, întrucât debitorul nu s-a conformat titlului executoriu, a solicitat executarea silită, la data de 22.12.2008 a fost emisă somație debitorului, iar, la data de 10.02.2012, a fost emisă de către B. I. M. adresă de înființare a popririi, creanță 1530/E/3008.
A învederat petenta creditoare că, la data de 15.02.2012 terțul poprit T. Mun C. a restituit adresa de poprire cu mențiunea că au intrat în vigoare prevederile OUG 71/2009, potrivit cărora orice cerere de executare silită având ca obiect drepturi de natură salarială este suspendată de drept.
În opinia creditoarei, terțul poprit refuză cu rea credință să se conformeze ordonanței de înființare a popririi, sentință pusă în executare silită a fost definitivă și executorie cu mult înainte de apariția OUG 71/2009, iar statului nu îi este permis să nu pună în aplicare o sentință judecătorească. Actele invocate de terțul poprit încalcă dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, statul neputând să refuze, să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unor hotărâri, lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru întârziere .
A învederat, de asemenea creditoarea că, OUG 71/2009 nu suspendă executarea ci stabilește o modalitate de plata în trei transe. S-a susținut că terțul poprit este în culpă procesuală având în vedere următoarele: prin legea bugetului de stat s-au alocat sumele necesare plății drepturilor salariale, dispozițiile art. 11 alin. 2 și art. 20 din Constituția României prevăd, fără dubiu, că între legile interne și reglementările internaționale au prioritate reglementările internaționale, dispozițiile art. 6 din CEDO prevăd soluționarea cererilor într-un termen rezonabil, ordinul nr. 2336 /2011 este obligatoriu pentru administrațiile financiare.
In drept, cererea de validare poprire a fost întemeiata pe dispozițiile art. 460 C.pr.civ.
Creditoarea a depus la dosar dovada achitării taxei de timbru de 10 lei și timbru judiciar de 0,3 lei.
S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă .
Legal citați, debitorul S. C. Municipal C. și terțul poprit T. C., nu au depus la dosarul cauzei întâmpinare cf. art. 115 C.pr.civ.
Prin rezoluția președintelui de complet s-a dispus efectuarea unei adrese către I. M., pentru a înainta dosarul de executare nr. 1530/E/2008, in copie conform cu originalul, cf. art. 402 C.pr.civ, dosar ce a fost înaintat la data de 18.06.2012 .
Instanța a administrat în cauză proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr.9401/19.06.2012 a fost admisă cererea formulată de creditoarea Al J. A. G., în contradictoriu cu debitorul S. C. Județean de Urgență nr.1 C. și terțul poprit T. Municipiului C..
A fost validată poprirea înființată prin adresa din data de 10.02.2012 emisă de Biroul Executorului Judecătoresc I. M. și obligă terțul poprit să plătească creditoarei suma de 919.51 lei.
S-a reținut că la solicitarea creditoarei Al J. A. G. este reprezentat de sentința nr. 5020 din 25.09.2008 pronunțată de Tribunalul D. in dosarul nr._/63/2008, definitivă și irevocabilă, prin care s-a dispus ca debitorul S. C. Județean de Urgență nr. 1 C. să plătească creditoarei diferența dintre salariul de bază brut de 880 lei și salariul efectiv plătit pentru perioada 01.01._07.
În faza executării silite s-a dispus efectuarea unei expertize contabile stabilindu-se valoarea netă a drepturilor salariale restante și neachitate cu titlu de diferențe este de 1278 lei.
S-a emis la data de 22.12.2008 somație către debitor pentru a se conforma titlului executoriu, iar, prin adresa din data de 10.02.2012, a fost înființată poprirea în mâinile terțului poprit T. Mun. C. asupra conturilor debitorului S. C. Județean de Urgență C. pentru suma de 919, 51 lei reprezentând 5% din debitul datorat și cheltuieli de executare conform proceselor-verbale aflate în dosarul de executare silită.
La data de 14.03.2012 terțul poprit a comunicat că titlul executoriu nu poate fi executat fiind invocate dispozițiile OUG 71/2009.
Conform art. 460 C.pr.civ., „dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi. Instanța va cita creditorul urmăritor, debitorul și terțul poprit și, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar în caz contrar, va hotărî desființarea popririi (…). Dacă sumele sunt datorate periodic, poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadență, cât și pentru cele care vor fi scadente în viitor, validarea producându-și efectele numai la data când sumele devin scadente”.
Art.6 paragraful 1 din Convenția (Europeană) pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale protejează dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, în materie civilă și penală.
Acest drept ar rămâne iluzoriu dacă nu ar include și faza de executare a hotărârilor judecătorești definitive. Însă Convenția are în vedere drepturi efective, concrete, iar nu iluzorii, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg în jurisprudența sa, începând cu cauza Artico vs. Italia (1980).
Statul și instituțiile publice au îndatorirea, reprezentând autoritatea publică, de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârea judecătoreasca de condamnare a lor, termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art.6 din Convenție fiind aplicabil și în faza executării silite (de exemplu, cauza Ruianu contra României, Pini și Bertani, Manera și Atripaldi contra României, Ș. contra României, V. I. contra României, S. P. contra României).
Întârzierea în executarea unei sentințe, imputabilă autorităților care nu furnizează o justificare valabilă în acest sens, aduce atingere și dreptului creditorului la respectarea bunurilor sale, drept protejat de art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției.
În Cauza Ș. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că: "Administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art.6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune".
Curtea reamintește că nu este oportun să ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție.
Curtea a concluzionat că, prin refuzul de a executa sentința, autoritățile naționale au lipsit reclamantul de un acces efectiv la justiție în faza de executare, fiind încălcat art.6 alin.1 din Convenție.
Așadar, refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie și o atingere adusă dreptului ce decurge din art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției și în consecință statul nu poate să refuze, să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unor asemenea hotărâri, lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru întârziere.
Statul nu poate impune limitări ale executării silite și nu poate institui norme care să ducă la amânarea realizării creanței pe care o persoană o are împotriva sa, aceasta constituind o ingerință în dreptul său la recunoașterea bunurilor.
Așadar, refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie și o atingere adusă dreptului ce decurge din art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției.
Pentru ca o astfel de privare să fie în acord totuși cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ar trebui “să fie prevăzută de lege”, “să urmărească un scop legitim”, iar ingerința în dreptul de proprietate ar trebui să răspundă criteriului proporționalității (a se vedea în acest sens paragrafele 78 din Hotarârea pronunțată de CEDO în Cauza Brumărescu împotriva României, publicată în Monitorul Oficial nr. 414/2000).
Trecând peste faptul că este nefiresc ca statul să își creeze prin acte normative situații în care să fie exceptat de la obligația de executare silită a unei hotărâri judecătorești, instanța a constatat că ingerința este prevăzută de lege.
Însă cerința de a corespunde interesului legitim public, nu este îndeplinită; astfel, aprobarea ordonanței este motivată de necesitatea "menținerii echilibrelor bugetare și în mod implicit nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar", însă jurisprudența CEDO menționează constant că "complexitatea procedurii interne de executare sau a sistemului bugetar public nu este de natură să exonereze statul de la obligația sa prevăzută de Convenție de a garanta tuturor dreptul de a fi executate într-un termen rezonabil acele hotărâri judecătorești care sunt obligatorii și executorii"; că nu este permis autorităților statului de a se preleva de lipsa de fonduri sau a altor resurse ca scuză pentru a nu onora debitul stabilit prin hotărâre judecătorească; că este obligația statelor contractante de a-și organiza sistemul juridic în așa fel încât autoritățile competente să își poată executa obligațiile.
Nici cerința proporționalității măsurii nu este îndeplinită, fiind de natură a distruge echilibrul just dintre protecția proprietății individuale și cerințele interesului public.
Dispozițiile derogatorii ale nr. 71/2009, favorizează statul în raporturi de drept privat (raporturile de drept al muncii întră în sfera dreptului privat), acolo unde statul trebuie să se găsească pe poziții de deplină egalitate cu orice altă persoană fizică sau juridică. Un debitor, privit generic, nu poate nicicând invoca lipsa fondurilor, putând fi urmărit silit inclusiv asupra locuinței, în cazul persoanei fizice, sau până la . cazul persoanei juridice.
Instanța a reținut că între aplicarea O. U.G. Nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, ce prevede eșalonări în achitarea unor creanțe constatate prin hotărâri judecătorești irevocabile – titluri executorii, creanțe ce reprezintă drepturi salariale restante, pe de-o parte și dispozițiile Convenției pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale ratificata de România prin Legea nr. 30/1994, precum si jurisprudenței Curții de la Strasbourg, pe de altă parte, instanța este obligată să dea curs celor din urmă, conform art.11 alin.2 și art.20 din Constituția României, revizuită în 2003.
Art. 11 alin. 2 din Constituție arată că „Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.” Art.20 intitulat „Tratatele internaționale privind drepturile omului” prevede: „(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte. Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.”
Pentru aceste considerente, instanța a dispus admiterea cererii și a validat poprirea înființată prin adresa emisă la data de 10.02.2012 de B. I. M., în dosarul nr. 1530/E/2008, asupra conturilor debitorului S. C. de Urgență nr.1 C. în mâinile terțului poprit T. C. si obligă terțul poprit să plătească creditoarei suma 919,51 lei.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel debitorul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ NR. 1 C., cât și terțul poprit T. MUNICIPIULUI C..
Apelantul debitor S. C. Județean de Urgență nr. 1 C., a arătat că potrivit art.43 alin.1 din Legea bugetului de stat pe anual 2012 plata titlurilor executorii se efectuează în cuantumul prevăzut pentru acest an prin OUG nr.71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011.
Referitor la constituționalitatea OUG nr.71/2009, Curtea Constituțională a României s-a pronunțat în sensul respingerii excepțiilor de neconstituționalitate prin deciziile nr.188/02.03.2010, 877/06.07.2010, 1107/23.09.2010.
În ceea ce privește respectarea tratatelor la care România este parte, dispozițiile OUG nr.71/2009 sunt în concordanță cu prevederile art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitoare la condițiile în care statul poate impune restricții ale dreptului de proprietate în interes public. Măsura de eșalonare a plății este prevăzută de lege, urmărește un scop legitim și păstrează un raport de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere – executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești în cauză, iar tranșele de efectuare a plăților sunt precis determinate, termenul de plată este rezonabil, devalorizarea monetară fiind acoperită prin reactualizarea sumei cu indicele de inflație la data plății.
În continuare, apelantul a arătat că în vederea obținerii fondurilor necesare achitării debitelor, a înaintat eșalonarea pe trimestre conform prevederilor Legii nr.230/2011 ordonatorului principal de credite – Direcției de Sănătate Publică D. și Ministerului Sănătății.
În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art.282 și următ. Cod proc.civ.
S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 alin.2 C.proc.civ.
Apelanta Administrația Finanțelor Publice a Mun.C. a formulat de asemenea, apel prin care a solicitat schimbarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii și desființării popririi.
În esență, apelanta a arătat că hotărârea este criticabilă întrucât în mod nelegal instanța a validat poprirea deși potrivit art.1 alin.1 și 2 din OUG nr.71/2009, executarea acestor titluri a fost eșalonată pe trei ani iar dispozițiile dreptului intern în materia creanțelor împotriva Statului nu sunt contrare dispozițiilor din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța europeană recunoaște că statele au o mare libertate în alegerea mijloacelor proprii pentru a permite sistemului lor judiciar să răspundă exigențelor articolului 6. În speță, instituția debitoare nu a refuzat executarea silită, însă s-a făcut aplicarea actului normativ care dă posibilitatea de a se plăti creanța eșalonat, la anumite intervale de timp. O astfel de normă juridică reprezintă o ingerință a statului în dreptul creditorului de obține executarea silită dar un scop legitim, acela de a proteja bugetul de stat într-o perioadă critică și este rezonabil proporțională cu scopul urmărit. Expunerea de motive la adoptarea OUG nr.71/2009 relevă situația financiară dificilă a statului și argumentează eșalonarea plăților prin necesitatea protejării interesului general, astfel că sunt incidente dispozițiile Convenției europene.
În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art.282-298 C.pr.civ.
Prin decizia nr.466 din 16 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, s-au admis apelurile declarate de debitoarea S. C. JUDEȚEAN DE URGENTA NR 1 C. și terțul poprit ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C. pentru T. C., împotriva sentinței civile nr. 9401/19.06.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata AL J. A. G..
S-a schimbat sentința civilă atacată în sensul că s-a respins cererea.
S-a reținut că art.20 din Constituție prevede că legile interne vor fi interpretate în conformitate cu tratatele privind drepturile omului la care România este parte iar jurisprudența Curții Europene a Dreptului Omului are aplicare directă în dreptul intern în virtutea principiului subsidiarității și în conformitate cu Comisia Europeană a drepturilor omului.
Este de necontestat faptul că, așa cum în mod corect a reținut prima instanță, practica Curții Europene a Drepturilor Omului era în sensul că o autoritate a statului nu ar trebui să se folosească de pretextul lipsei fondurilor pentru a nu onora o datorie întemeiată pe o hotărâre judecătorească. Fiecare stat are datoria de a deține un arsenal juridic adecvat și suficient pentru a asigura respectarea obligațiilor pozitive ce îi revin. Executarea unei hotărâri judecătorești trebuie considerată ca făcând parte integrantă din proces, în sensul art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Dreptul la instanță ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă din cadrul statului contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie să rămână inoperantă în detrimentul uneia dintre părți.
Pe data de 04.09.2012, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat însă Decizia de inadmisibilitate în cauza nr._/2008 – D. D. și alții contra României.
Cauza se referă la eșalonarea, de către Statul Român, a plății anumitor sume de bani obținute de către aplicanți prin hotărâri judecătorești definitive.
Curtea constată că în perioada 2008-2011 statul român a adoptat mai multe acte normative prin care se suspendă de drept orice cerere de executare a titlurilor executorii pronunțate în favoarea funcționarilor publice prin hotărâri judecătorești și prin care se introducea un sistem de executare a datoriilor prin plata unor tranșe anuale.
Se au în vedere în raționamentul Curții, OUG nr.71/2009 care prevede plata datoriilor în 3 tranșe anuale, în intervalul 2010-2012, OUG nr.45/2010 care a prevăzut ca plata sumelor datorate să se facă tot în 3 tranșe anuale, însă în intervalul 2012-2014 și Legea nr.230/2011 care a eșalonat plata pe 5 ani, în intervalul 2012-2016, cu anuități progresive, ajungând de la 5 % în primul an până la 35 % în ultimul an.
În contextul unei situații de dezechilibru bugetar major al Statului Român, Curtea consideră că măsurile luate și mecanismul de eșalonare instituit, de natură a menține echilibrul bugetar între cheltuieli și veniturile publice, pot fi considerare ca urmărind un scop de utilitate publică, plata eșalonată a sumelor datorate neputând fi nerezonabilă.
În speță, intimatul-creditor a solicitat validarea popririi înființate în mâinile terțului poprit T. Mun. C. ca urmare a faptului că acesta a restituit adresa de poprire cu mențiunea că au intrat în vigoare prevederile OUG nr.71/2009 potrivit căreia orice cerere de executare silită având ca obiect drepturi de natură salarială, este suspendată de drept.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a analizat în cauza mai sus menționată chiar acest act normativ, considerând că interesul general poate justifica o ingerință a Statului în ceea ce privește modul de executare a unei obligații stabilite prin hotărâre judecătorească.
Cum situația de fapt a cauzei D. D. și alții Contra României este similară speței deduse judecății, fiind vorba tot despre caracterul sistematic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar și executarea eșalonată a unui titlu executoriu ce are drepturi bănești și față de dispozițiile art.20 din Constituție, se impune a se ține cont de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în această materie.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea Al J. A. G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A susținut că decizia este nelegală si a fost dată cu aplicarea greșită a legii, fiind încălcate dispozițiile art. 456-460 din C pr civ, ale OUG 71/2009, ale Ordinului 2336 / 2011, principiul fundamental al separației puterilor în stat prevăzut art.1, alin. 4 si art. 20 din Constituția României, precum si principiul aplicării legii civile.
1. Au fost încălcate dispozițiile art. 456 alin 1 din C. pr. civ. care arată „In termen de 15 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat: a) să consemneze suma de bani sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile încorporale poprite și să trimită dovada executorului, în cazul popririi prevăzute la art. 453 alin. (1); iar conform art. 460 C.: „dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a eliberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să semneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării, dacă din probele administrate terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care obligă terțul să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar în caz contrar, desființarea popriții (...) Dacă sumele sunt datorate periodic, poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadență, cât și pentru cele care vor fi scadente în viitor, validarea producându-și efectele numai la data când sumele devin scadente".
Din aceste prevederi legale rezultă că terțul poprit, în speța T. C., avea obligația sa consemneze suma de bani a cărei poprire a fost înființată pentru validarea unei popriri, la scadența acesteia și nu să returneze adresa de poprire executorului. Prin art. 1 din O.U.G.nr.7l/2009 nu a fost suspendata aplicarea art. 460 din c.pr.civ, ci s-a instituit o procedură de eșalonare pentru plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca efect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009.
2. Instanța de apel a aplicat greșit actele normative aplicabile în speță: OG nr.22/2002, OUG nr. 75/2008 și OUG nr.71/2009 întrucât potrivit art. 20 din Constituție nu a ținut cont. că legile interne vor fi interpretate în conformitate cu tratatele privind drepturile omului la care România este parte. Cum creditorul nu a solicitat validarea popririi decât pentru 5% din debit si cheltuielile de executare, instanța de apel in mod greșit a admis apelurile, deoarece s-au respectat prevederile OUG 71/2009, solicitând doar 5% din debit.
În ceea ce privește analizarea cauzei de față, comparativ cu cauza D. și alții a considerat că în mod greșit instanța de apel a făcut trimitere la aceasta, deoarece CEDO a respins cererea motivând: „Astfel, in conformitate cu legislația in vigoare (supra, pct. 24), reclamanții au primit in octombrie 2008 o prima tranșă, reprezentând 30% din totalul sumelor datorate. In septembrie 2010, li s-a plătit o suma suplimentara, reprezentând 25% din a doua tranșă de 34% din suma totală, deși în temeiul O.U.G. nr. 45/2010 din 19 mai 2010 cea de a doua tranșă ar fi trebuit plătită în 2012.
Conform legii, sumele plătite s-au actualizat de fiecare dată în raport cu indicele prețurilor de consum din data plații. Până în prezent, reclamanții au primit mai mult de o treime din suma totală acordată de instanțe, restul sumei, trebuind sa fie plătit eșalonat, conform legislației în vigoare, până în 2016. Nu exista nimic în dosar care să sugereze că Guvernul nu are intenția de a respecta calendarul plaților".
A susținut că în cazul său nu s-a făcut dovada respectării calendarului plații, deși sunt două norme care prevăd acest lucru: OUG 71 / 2009 si art.460 din C pr civ, pentru a fi aplicabilă cauza D. și alții.
3.Instanța de apel a încălcat și normele speciale pe care trebuia să le urmeze atunci când a constatat că sunt aplicabile acestea. Cum până la data de 19.12.2012, data formulării recursului, creditoarea nu a primit tranșa de 5 %. este mai mult decât evident că s-au încălcat și dispozițiile OUG 71/2009 și Ordinul 2336 / 2011, ceea ce denotă rea credință atât din partea terțului poprit cât și din partea debitorului.
Normele speciale prevăzute de Ordinul 2336 / 2011, obligatorii pentru Administrațiile financiare reglementează modul de punere în aplicare a prevederilor art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările și completările ulterioare, de către unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului, în calitate de terț poprit.
Dispozițiile art. 2. alin (1) din Ordin prevăd: „Cel târziu în prima zi lucrătoare de la data primirii de la executorul judecătoresc sau de la organul fiscal competent în executarea silită a adresei de înființare a popririi asupra conturilor unei instituții ori autorități publice, însoțită de copia certificată de pe titlul executoriu, unitatea teritorială a Trezoreriei Statului va înștiința în scris instituția sau autoritatea publică cu privire la data primirii adresei de înființare a popririi și suma pentru care se dispune poprirea. La adresa care se transmite instituției sau autorității publice se anexează situația disponibilităților de fonduri/creditelor bugetare deschise si neutilizate, după caz, prevăzuta în anexa nr. 1, existente la data primirii adresei de înființare a popririi", iar cele ale art. 4 alin (1) „În situația în care instituția publică sau autoritatea publică nu transmite situația prevăzută în anexa nr. 2 în termenul stabilit la art. 3 alin. (1), unitatea teritorială a Trezoreriei Statului va proceda la indisponibilizarea sumelor din conturile instituției sau autorității publice până la nivelul sumei totale înscrise în titlul executoriu".
4.Instanța de apel în mod greșit a admis apelul AFP C., deoarece acesta nu avea
calitate procesuală activă pentru a formula apel. Terțul poprit din această cauză a fost
T. C. și nu AFP C., iar aceasta din urma a formulat apel în nume
propriu.
În plus, conform art. 2 din HG nr. 495/2007 Administrațiile finanțelor publice, funcționează în subordinea Direcției generale ale finanțelor publice și nu au autonomie proprie, prin urmare nu pot sta în proces ca reclamant, iar în cazul de față ca apelant. Conform articolului 41 Cod procedură civilă coroborat cu art. 42 Cod procedură civilă „persoanele care nu au exercițiul drepturilor lor nu pot sta în judecată decât dacă sunt reprezentate, asistate, ori autorizate în chipul arătat în legile sau statutele care rânduiesc capacitatea sau organizarea lor".
În drept și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod pr.civilă.
Recursul este nefondat.
Dispozițiile art. 456 - 460 Cod pr. Civilă, a căror încălcare o invocă recurenta, reglementează procedura executării prin poprire în situația debitorului titular de conturi bancare, art. 460 prevăzând cerințele care trebuiesc îndeplinite pentru sesizarea instanței de judecată în vederea validării popririi.
Legea prevede, în favoarea creditorului, posibilitatea de a cere instanței de judecată validarea popririi în cazul în care terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, dar este atributul exclusiv al instanței de a dispune asupra admisibilității cererii, în raport de circumstanțele concrete ale speței, și de prevederile legale aplicabile litigiului.
Or, Tribunalul, ținând seama de natura drepturilor acordate prin titlul executoriu, corect a examinat cererea având în vedere dispozițiile OUG nr. 71/2009 și ale Legii nr.230/2011, prin care executarea acestor titluri a fost eșalonată, în mai multe tranșe anuale, până în anul 2016.
Criticile recurentei privind aplicarea greșită a actelor normative interne incidente în cauză (OUG nr.22/2002, OUG nr.75/2008, și OUG nr.71/2009), fără a se ține seama de dispozițiile art.20 din Constituție, nu sunt fondate, dispozițiile dreptului intern în materia executării creanțelor împotriva statului nefiind contrare normelor internaționale..
Articolul 6din Convenția Europeană a Drepturilor Omuluii garantează oricărei persoane dreptul ca o instanță să judece orice contestație privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil. Dreptul de a obține executarea unei hotărâri judecătorești este parte a procesului civil și este garantat oricărei persoane prin art. 6 din Convenție ( CEDO, Cauza Ulger c. Turciei,_/02, hot. din 26 iunie 2007, M. și D. c. României ,_/00).
Dreptul de acces la justiție nu este însă un drept absolut, fiind recunoscute limitări ale acestuia, în anumite condiții.
Instanța europeană recunoaște că statele au o mare libertate în alegerea mijloacelor proprii pentru a permite sistemului lor judiciar să răspundă exigențelor art. 6 ( cauza Ashingdane c. Regatului Unit, 28 mai 1985), atâta vreme cât limitările impuse nu ating chiar substanța dreptului. Limitarea dreptului de acces la instanță este permisă dacă are un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat.
În speță, instituția debitoare nu a refuzat executarea silită, însă s-a făcut aplicarea actului normativ care dă posibilitatea de a se plăti creanța eșalonat, la anumite intervale de timp. O astfel de normă juridică reprezintă o ingerință a statului în dreptul creditorului de a obține executarea silită și finalizarea procesului civil, dar este o ingerință care are un scop legitim, acela de a proteja bugetul de stat într-o perioadă critică, și este rezonabil proporțională cu scopul urmărit.
În acest sens a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului și în cauza D. D. și alții contra României.
Caracterul proporțional al limitării dreptului creditoarei de a obține executarea hotărârii judecătorești rezultă din faptul că OUG 71/2009, modificată prin OUG nr.45/19 mai 2010, nu neagă dreptul la executare, ci doar stabilește modul în care creanța se va realiza, cu o întârziere rezonabilă, apreciată ca atare și de instanța europeană în cauza Vasyl Petrovych Krapynytskly împotriva Ucrainei, având în vedere că titlul executoriu a fost obținut în anul 2008. Măsura eșalonării plății este proporțională cu scopul urmărit, deoarece creditoarea a beneficiat de drepturile salariale care constituie un bun, titlul executoriu privind doar anumite restanțe, diferențe salariale datorate de angajator pentru o perioadă anterioară, rezultate din aplicarea greșită a unor prevederi legale. În al doilea rând, obligația efectuării plății din titlul executoriu nu a fost stinsă, prin voința legiuitorului, ci doar amânată pentru o perioadă rezonabilă de timp iar creditorul va benefica da data executării efective de actualizarea creanței cu indicele prețurilor de consum.
Prin norma de drept internă nu se aduce atingere nici dreptului reclamantei de proprietate, garantat de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1, deoarece alineatul 2 al articolului conferă dreptul statului de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general. Expunerea de motive la adoptarea Ordonanței relevă situația financiară dificilă a statului și argumentează eșalonarea plăților prin necesitatea protejării interesului general, astfel că sunt incidente dispozițiile convenției europene. În plus, dreptul de proprietate al reclamantei asupra bunului constituit de creanța împotriva statului nu este negat, nu îi este atinsă substanța, așa încât sentința ce reprezintă titlu executoriu nu rămâne inoperantă.
În concluzie, instanța apreciază că OUG nr. 71/2009 nu contravine Convenției Europene pentru Drepturile Omului; astfel fiind și întrucât prin această ordonanță de urgență a fost amânată și eșalonată executarea hotărârilor judecătorești care au ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar (categorie în care se încadrează și titlul executoriu al intimatei), Curtea apreciază că soluția de respingere a cererii de validare, pronunțată prin decizia recurată, este legală.
Asupra conformității OUG 71/2009 cu normele constituționale s-a pronunțat Curtea Constituțională prin mai multe decizii. Astfel, prin Decizia 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 237 din 14 aprilie 2010, s-a statuat că actul normativ criticat este o măsură de natură să întărească finalitatea procesului judiciar, în sensul că reprezintă un prim pas important al debitorului de a-și executa creanța. Faptul că acesta își execută creanța într-o perioadă de 3 ani nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătorești, datorită caracterului sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar. S-a arătat că executarea eșalonată a unor titluri executorii care au ca obiect drepturi bănești nu este interzisă în niciun mod de Convenție.
Guvernul, prin adoptarea ordonanței de urgență criticate, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătorești și nu refuză punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenției, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în condițiile unei crize financiare accentuate.
Nu poate fi primită nici critica referitoare la neexecutarea în totalitate a obligației de plată a tranșei de 5%, stabilită de lege pentru anul 2012, având în vedere că la data sesizării instanței cu cererea de poprire, și chiar la data declarării recursului, anul bugetar nu se încheiase, astfel că nu se poate reține reaua credință a debitorului și terțului poprit.
Critica întemeiată pe excepția lipsei calității procesuale a AFP C. în declararea apelului împotriva sentinței dată de judecătorie, este neîntemeiată.
Așa cum se poate observa din adresa Agenției Naționale de Administrare Fiscală – Direcția Generală a Finanțelor Publice D., nr._/16.10.2012, depusă la fila 46 din dosarul Tribunalului D., s-a făcut precizarea că apelul a fost declarat pentru terțul poprit T. C., așadar justificat instanța nu a reținut că AFP a exercitat calea de atac în nume propriu.
Pentru aceste considerente recursul este nefondat urmând a fi respins conform art.312 alin.1 Cod pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea Al J. A. G. împotriva deciziei civile nr. 466 din 16 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul debitor S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ NR. 1 C. și intimata terț poprit T. C. PRIN ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Aprilie 2013.
Președinte, T. Ț. | Judecător, D. S. | Judecător, M. P. |
Grefier, C. C. |
Red.jud.T.Ț.
Tehn.M.D.2 ex
J.f.L.M.P.
J.a.R.L.Z.
M.E.N.
9.04.2013
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1358/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
