Pretenţii. Decizia nr. 3486/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 3486/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 08-04-2013 în dosarul nr. 155/54/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 3486

Ședința publică de la 08 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. M.

Judecător A. M.

Judecător S. P.

Grefier F. I.

Pe rol, judecarea cererii de revizuire formulată de către revizuientul M. V. împotriva deciziei civile nr.2373 din 11 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă în dosarul nr._/215/2010, în contradictoriu cu intimații C. L. DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR PODARI și PRIMARUL C. PODARI - C. G., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns revizuientul M. V. reprezentat de avocat B. A., lipsind intimații C. L. DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR PODARI și PRIMARUL C. PODARI - C. G..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că Judecătoria C. a înaintat dosarul nr._, solicitat la termenul anterior de Curtea de Apel C., după care;

Instanța, constatând că nu mai sunt formulate alte cereri sau invocate excepții, apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra cererii de revizuire de față..

Avocat B. A. reiterează faptul că cererea de revizuire se întemeiază pe disp.art.322 pct.7 Cod pr.civ., hotărârile potrivnice fiind decizia civilă nr.2373/11.12.2012, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/215/2010 și sentința civilă nr.2358/19.02.2008, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, precizând că hotărârea tribunalului a lipsit de efecte hotărârea judecătoriei, împiedicând totodată executarea acestei hotărâri.

Arată că prin sentința nr.2358/2008 a fost obligata C. L. de aplicare a legii fondului funciar Podari să îl pună pe revizuient in posesie cu doua suprafețe de teren, dispunându-se totodată obligarea P. C. Podari la plata de daune cominatorii de 100 lei/zi întârziere pana la executarea obligațiilor începând cu a 30-a zi de la rămânerea irevocabila a hotărârii, insa datorita refuzului de executare, a fost obligat sa solicite transformarea daunelor cominatorii in daune interese compensatorii si aplicarea unei amenzi civile in favoarea statului.

Solicită admiterea cererii de revizuire și anularea deciziei civile nr.2373 din 11 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/215/2010, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

CURTEA

Asupra cererii de revizuire de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 27.08.2010 cu nr._/215/2010, reclamantul M. V. a chemat în judecată C. Locală de aplicare a legilor fondului funciar Podari și Primarul C. Podari C. G., în calitate de președinte al Comisiei Locale de aplicare a legilor fondului funciar Podari, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, instanța să transforme daunele cominatorii stabilite prin titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 2358/19.02.2008 a Judecătoriei C. în despăgubiri datorate pentru întârziere, să fie obligat pârâtul să-i plătească suma de 100 de euro pe zi de întârziere începând cu data de 24.05.2008, dată la care trebuia să fie executată obligația de punere în posesie a sa cu suprafața de 1364 m. p. situată în extravilan în T10, P19 și 4000 m. p. intravilan situată în T1, P3/1, ambele pe raza comunei Podari, . de despăgubiri datorate pentru întârziere până la data executării efective a acestei obligații.

A mai solicitat obligarea Comisiei Locale de aplicare a legilor fondului funciar Podari în solidar cu Primarul C. Podari C. G., în calitate de președinte al Comisiei Locale de aplicare a legilor fondului funciar Podari, la plata unei amenzi civile în cuantum de 50 de lei pe zi de întârziere în favoarea Statului român până la executarea obligației, precum și obligarea la cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamantul a arătat că prin titlu executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 2358/19.02.2008, pronunțată de Judecătoria C., a fost obligată C. Locală de Fond funciar P. să îl pună în posesie cu suprafața de 1364 m. p. situată în extravilanul comunei Podari, în T10, P19 și 4000 m. p. intravilan, în T1, P31/1, prin aceeași sentință dispunându-se obligarea P. la daune cominatorii de 100 lei/zi de întârziere până la executarea obligațiilor începând cu a 30-a zi de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

A mai arătat reclamantul că deși a efectuat numeroase demersuri pentru punerea în executare a hotărârii în sensul punerii sale în posesie cu terenurile menționate mai sus, pârâtele nu au înțeles să își îndeplinească obligațiile impuse prin hotărârea mai sus-menționată, dar și prin legile fondului funciar, respectiv art. 5 lit. i din HG nr. 890/2005. atât art. 5803 C. proc. civ., cât și Decizia ICCJ nr. XX/12.12.2005 prevăd posibilitatea instanței pentru constrângerea debitorului la executarea obligației atât prin aplicarea unei amenzi civile, cât și prin transformarea daunelor cominatorii în despăgubiri datorate pentru întârzierea executării.

În cazul de față, debitoarele nu au pus în executare dispozițiile titlului executoriu, aspect confirmat atât prin lipsa răspunsului la solicitările sale, cât și prin atitudinea de a nu da curs somației din 25.02.2010 a B. I., aspect consemnat în procesul-verbal încheiat de executorul judecătoresc din 12.05.2010.

A apreciat reclamantul că prejudiciul său este foarte mare, valoarea de circulație a terenului fiind de cca_ euro, precum și lipsa de folosință a terenului, cererea sa fiind admisibilă astfel cum a fost formulată.

La termenul de judecată din data de 10.11.2010, reclamantul și-a precizat cererea, arătând că își menține capetele de cerere inițiale, respectiv transformarea daunelor cominatorii în compensatorii și aplicarea unei amenzi.

Pârâții nu au formulat întâmpinare și nici nu s-au prezentat la judecată pentru a formula apărări.

A mai solicitat reclamantul obligarea pârâților la plata sumei de 100 de euro/zi de întârziere despăgubiri până la data executării obligațiilor.

În concluziile pe fond de la termenul de judecată din data de 11.01.2012, reclamantul a solicitat: transformarea daunelor cominatorii în daune compensatorii în ceea ce privește terenul intravilan, 4000 de m. p. cu care reclamantul nu mai poate fi pus în posesie, în cuantumul rezultat din raportul de expertiză, la care să se adauge - pentru același teren, contravaloarea lipsei de folosință, iar pentru terenul extravilan, 1364 m. p., transformarea daunelor cominatorii în daune-interese compensatorii pentru neexecutare până în momentul de față, plus o amendă civilă, întemeiată pe art. 5803 C. proc. civ., precum și obligarea pârâților la plata sumei de 100 de euro/zi de întârziere cu titlul de despăgubiri pentru întârzierea la executarea acestor obligații.

Prin sentința civilă nr.473/16.01.2012, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost admisă în parte, cererea formulată de reclamantul M. V., în contradictoriu cu pârâții C. Locală De Aplicare A Legii Fondului Funciar Podari Și Primarul C. Podari C. G..

A fost obligat pârâtul Primarul C. Podari C. G. la plata către reclamant a sumei de_ lei, reprezentând despăgubiri pentru neîndeplinirea obligației stabilite prin sentința civilă nr. 2358/19.02.2008, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .

A fost respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri pentru neîndeplinirea obligației stabilite prin sentința civilă nr. 2358/19.02.2008, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, formulat împotriva pârâtei C. Locală De Aplicare A Legii Fondului Funciar.

A admis în parte, capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata unei amenzi civile în favoarea statului.

A fost obligată pârâta C. Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar Podari la plata unei amenzi civile în cuantum de 50 de lei, în favoarea statului, începând cu data de 19.03.2008 și până la executarea efectivă a obligației de punere în posesie cu suprafața de 1364 m. p. teren extravilan situat în T10 P19, pe raza satului B., ..

A fost respins ca neîntemeiat, acest capăt de cerere formulat în contradictoriu cu pârâtul Primarul C. Podari C. G..

A fost respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata sumei de 100 euro/zi de întârziere începând cu data de 24.05.2008, cu titlul de daune-interese compensatorii.

Au fost obligați pârâții la plata către reclamant a sumei de 6525,3 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată proporțional cu pretențiile admise, constând în taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariu expert și onorariu avocat.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2358/19.02.2008, Judecătoria C. a admis cererea petentului M. V., a anulat parțial TDP nr. 3074-_/12.09.2001 de C. Județeană D. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor.

A fost obligată intimata C. Locală de Aplicare a Legilor Fondului Funciar a comunei Podari la îndeplinirea atribuțiilor legale privind punerea în posesie a moștenitorilor defunctului M. P. cu suprafața de 1364 mp situată în continuarea suprafeței de 6126 mp din T 10 P 19, precum și cu suprafața de 4000 mp teren intravilan situat în T 1 .>

A fost obligată intimata C. Locală de aplicare a legilor fondului funciar a comunei C. din Față la îndeplinirea atribuțiilor legale privind punerea în posesie a petenților, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, sub sancțiunea obligării primarului C. Podari la plata de daune cominatorii de 100 lei pe zi de întârziere.

Au fost obligate ambele intimate să procedeze, fiecare după competență, la întocmirea documentației premergătoare și respectiv la emiterea în favoarea moștenitorilor defunctului M. P. a noului titlu de proprietate pentru suprafața de 1,1500 ha teren din care 4000 mp intravilan, situat pe teritoriul com. Podari, .> Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 18.04.2008, pronunțată în același dosar, instanța a dispus îndreptarea erorii materiale în ceea ce privește denumirea intimatei C. Locală de Stabilire a dreptului de proprietate asupra terenurilor a comunei C. din Față ca fiind C. Locală de Stabilire a dreptului de proprietate asupra terenurilor a comunei Podari.

Prin Încheierea nr. 3078/02.12.2009, pronunțată de Judecătoria C. în ds nr._/215/2009, a fost încuviințată executarea silită a sentinței civile anterior-menționate, iar prin somația nr. 616/E/2009/25.02.2010, executorul judecătoresc I. C. C. a somat debitoarea C. Locală Podari ca în termen de 10 zile să se conformeze titlului executoriu nr._ –_/C/F/2006.

Prin procesul-verbal nr. 616/E/2009 din data de 12.05.2010, emis de același executor judecătoresc, s-a constatat neîndeplinirea obligației prevăzute în titlul executoriu, consemnându-se poziția creditorului M. V. prezent și lipsa debitoarelor C. Locală Podari și C. Județeană D..

Din adresa nr. 5389/11.10.2010, instanța reține că reclamantul nu a fost pus nici până în prezent în posesia suprafeței de 4000 m. p. teren intravilan în T1, P3/1 și nici a suprafeței de 1364 m. p. în T10, P9, C. Locală de aplicare a Legilor fondului funciar Podari comunicând instanței, în ceea ce privește suprafața de 4000 m. p. intravilan că aceasta se suprapune cu terenul înscris în TDP nr. 2001-_/18.12.1995, emis numitului P. C. G., iar din adresa nr. 4717/30.08.2010, atașată adresei înaintate instanței, aceeași comisie a comunicat reclamantului că există o suprapunere și în privința suprafeței din extravilan (1364 m. p.) peste suprafața de 2800 m. p. înscrisă în titlul terțului P. C. G. în T11, P13, suprafață cu care acesta din urmă ar fi fost pus în posesie în baza unei Decizii nr. 29/13.01.1995, în care se arată că această suprafață ar fi fost cumpărată de la autorii reclamantului M. V..

Prin urmare, reclamantul a introdus prezenta cerere, precizată ulterior, prin care a solicitat, sub un prim aspect, transformarea daunelor cominatorii stabilite prin sentința civilă nr. 2358/19.02.2008, pronunțată de Judecătoria C., în daune compensatorii pentru imposibilitatea de punere în posesie pe terenul intravilan în suprafață de 4000 m. p. cu care trebuia să fie pus în posesie în T1, P3/1, . să se adauge contravaloarea lipsei de folosință pentru același teren, și în daune moratorii pentru întârzierea în punerea în posesie cu suprafața de 1364 m. p. în T10, P19, plus aplicarea unei amenzi civile conform art. 5803 C. proc. civ., obligarea la plata sumei de 100 de euro/zi de întârziere despăgubiri, până la executarea obligațiilor și cheltuieli de judecată.

a) În ceea ce privește capătul de cerere privitor la transformarea daunelor cominatorii în daune-interese compensatorii și moratorii pentru terenul intravilan și în daune interese moratorii pentru terenul extravilan:

Instanța a reținut că potrivit art. 64 din Legea nr. 18/1991, în cazul în care comisia locală refuză înmânarea titlului de proprietate emis de comisia județeană sau punerea efectivă în posesie, persoana nemulțumită poate face plângere la instanța în a cărei rază teritorială este situat terenul. Dacă instanța admite plângerea, primarul va fi obligat să execute de îndată înmânarea titlului de proprietate sau, după caz, punerea efectivă în posesie, sub sancțiunea condamnării la daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, anume stabilite de instanță.

Obligația Comisiei locale Podari de punere în posesie a reclamantului, atât pe terenul intravilan 4000 m. p. în T1, P3/1, cât și pe terenul extravilan, în suprafață de 1364 m. p. în T10, P19 a fost stabilită în mod irevocabil prin sentința civilă nr. 2358/19.02.2008, a Judecătoriei C., iar până în momentul de față, debitoarea C. locală nu a făcut dovada îndeplinirii acestei obligații.

Susținerea Comisiei locale Podari în sensul suprapunerii terenului intravilan solicitat de reclamant - 4000 m. p. în T1, P3/1, . înscris, atât în intravilan, cât și extravilan, în TDP nr. 2001/18.12.1995, aparținând terțului P. C. G., nu mai poate fi reiterată și valorificată cu succes în sensul exonerării de culpă în neîndeplinirea obligației de punere în posesie în prezenta cauză, întrucât aceleași aspecte au fost susținute, însă înlăturate de instanța care a pronunțat sentința civilă nr. 2358/19.02.2008, în dosarul nr._, iar pârâta nu a înțeles să uzeze de calea de atac împotriva acestei sentințe, prin urmare obligația sa de punere în posesie cu acest teren a rămas irevocabilă, iar prezenta instanță nu poate repune în discuție cele statuate cu putere de lucru judecat de instanța ce a pronunțat titlul executoriu.

Cât privește modalitatea de punere în executare a daunelor cominatorii, așa cum s-a reținut de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. XX/12.12.2005, hotărârea judecătorească prin care s-au stabilit daune cominatorii nu este susceptibilă de executare silită, fiind necesar ca aceste daune să fie transformate mai întâi de instanța de judecată, la cererea creditorului, în daune compensatorii.

Față de caracterul lor provizoriu, în cazul în care debitorul execută obligația, daunele cominatorii vor trebui să fie reduse la cuantumul despăgubirilor datorate pentru întârzierea executării, iar în cazul în care debitorul refuză executarea, cuantumul lor ar trebui convertit totuși la valoarea exactă a prejudiciului suferit prin neexecutare, o altă soluție nefiind posibilă, întrucât în sistemul român de drept, despăgubirea nu poate depăși valoarea prejudiciului pentru că diferența s-ar transforma într-o pedeapsă civilă în favoarea creditorului, care s-ar îmbogăți în acest mod fără justă cauză.

Cu referire la suprafața de 4000 m. p. intravilan, T1, P3/1, . apărarea Comisiei locale Podari în sensul suprapunerii faptice cu suprafața de 3800 m. p. înscrisă în TDP nr. 2001/18.12.1995 aparținând lui P. G., reclamantul este lipsit de întregul conținut al dreptului de proprietate în natura sa cu privire la acest teren, astfel încât, în mod just, prejudiciul încercat poate fi raportat la valoarea actuală de circulație a terenului.

Din raportul de expertiză evaluare proprietăți imobiliare întocmit în cauză, a rezultat că valoarea actuală de circulație a acestei suprafețe de teren este de 177 000 lei (stabilită prin metoda comparației prin bonitare), astfel încât, instanța a obligat Primarul C. Podari să-l despăgubească pe reclamant cu suma de 177 000 lei, cu titlul de daune interese compensatorii.

Cu privire la solicitarea reclamantului de adăugare la această suprafață de teren și a despăgubirilor pentru lipsa de folosință, respectiv_ lei (calculate pentru perioada 19.02.2008 și până la data întocmirii raportului de expertiză -23.03.2011), instanța nu a găsit-o întemeiată, întrucât prin acordarea valorii actuale de piață a terenului, respectiv 177 000 lei este acoperită și lipsa de folosință a terenului, astfel încât acordarea atât a valorii de piață, cât și a contravalorii lipsei de folosință ar echivala cu o dublă despăgubire).

În ceea ce privește suprafața de 1364 m. p. extravilan, cu care reclamantul trebuia să fie pus în posesie în T10, P19, așa cum a arătat și reclamantul, C. Locală Podari nu a făcut dovada imposibilității punerii în posesie cu această suprafață de teren, fără a-și motiva însă, în vreun fel, neîndeplinirea obligației prevăzute de art. 64 din Legea nr. 18/1991 și art. 5 din HG nr. 890/2005.

Prin urmare, în privința acestei suprafețe de teren, transformarea daunelor cominatorii poate avea loc numai sub aspectul daunelor compensatorii pentru întârziere, adică în daune-moratorii, constând în prejudiciul încercat de reclamantul-creditor prin întârzierea în executare.

Potrivit concluziilor raportului de expertiză, pentru ultimii 3 ani, contravaloarea lipsei de folosință a terenului extravilan, în suprafață de 1364 m. p. este de 270 de lei, cuantum stabilit la media culturilor practicate în zonă (2300 kg grâu în medie/ha) și pe baza informațiilor obținute de la Direcția de S. D., venitul anual fiind de 665 lei/ha/an, iar corespunzător suprafeței de 1364 m. p., pentru 3 ani, 270 de lei (1364 m. p. x 0,0665 lei/m.p. x 3 ani), fiind vorba de contravaloarea grâului ce putea fi recoltat în condițiile folosirii de către reclamant a terenului.

În ceea ce privește solicitarea reclamantului de obligare în solidar a celor doi pârâți la plata daunelor-interese compensatorii, instanța a reținut că potrivit art. 64 alin. 1 teza a II-a, obligația de plată a daunelor cominatorii incumbă numai P. care, în calitate de președinte al Comisiei locale, nu și-a îndeplinit obligația de a executa de îndată înmânarea titlului de proprietate sau, după caz, punerea efectivă în posesie, nu și Comisiei Locale de Fond funciar sau Comisiei Județene.

Prin urmare, nici obligația de plată a daunelor compensatorii rezultate din transformarea daunelor cominatorii nu a putut fi impusă decât P., nu și Comisiei Locale de fond funciar, solidaritatea dintre cei doi pârâți fiind exclusă în lipsa unei dispoziții legale exprese.

De aceea, instanța a obligat numai pârâtul Primarul C. Podari C. G. la plata către reclamant a sumei totale de_ lei (compusă din 177 000 lei, contravaloare teren intravilan, 4000 m. p. +270 lei, contravaloarea lipsei de folosință a terenului extravilan în suprafață de 1364 m. p.), reprezentând despăgubiri rezultate din transformarea daunelor cominatorii in compensatorii, pentru neîndeplinirea obligației stabilite prin sentința civilă nr. 2358/19.02.2008, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ și a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată în contradictoriu cu pârâta C. locală Podari.

b) În ceea ce privește capătul de cerere vizând aplicarea unei amenzi civile în cuantum de 50 de lei/zi de întârziere în favoarea statului român:

Instanța a reținut că potrivit art. 5803 C. proc. civ., Dacă obligația de a face nupoate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unei amenzi civile. Instanța sesizată de creditor poate obliga pe debitor, prin încheiere irevocabilă, dată cu citarea părților, să plătească, în favoarea statului, o amendă civilă de la 20 lei la 50 lei, stabilită pe zi de întârziere până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu.

În materia fondului funciar obligațiile stabilite în sarcina Comisiilor de fond funciar sunt, esențialmente, obligații intuitu personae, căci numai acestora le revine, potrivit art. 5 și 6 din HG nr. 890/2005, Regulamentul de aplicare a Legii nr. 18/1991, art. 116 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, republicată, competența și, în același timp, obligația de punere în posesie și respectiv emitere a titlurilor de proprietate pentru terenurile în privința cărora s-a reconstituit dreptul de proprietate, concluzie ce derivă și din interpretarea art. 52 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, așa încât obligația nu poate fi îndeplinită de creditor însuși sau de alte persoane pe cheltuiala debitorului, deoarece implică în mod necesar participarea strict personală a debitorului.

Instanța a reținut că reclamantul a înțeles că cheme în judecată în prezenta cauză numai una dintre cele două comisii pârâte în dosarul nr._, respectiv C. locală Podari, în sarcina căreia s-a instituit obligația de punere în posesie, fără ca aceasta să se conformeze până în prezent, opțiune firească având în vedere că punerea în posesie conform art. 27 din Legea nr. 18/1991 și 36 din HG nr. 890/2005 este o operațiune anterioară emiterii titlului de proprietate în condițiile art. 116 din Legea nr. 18/1991, a cărei îndeplinire incumbă comisiei locale.

Instanța a mai reținut că în cauza ce a făcut obiectul dosarului anterior menționat, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 2358/19.02.2008, Primarul C. Podari C. G. nu a figurat ca parte, în sarcina sa stabilindu-se însă obligația de plată a daunelor cominatorii în cuantum de 100 de lei/zi de întârziere.

Prin urmare, sancțiunea amenzii civile prevăzută de art. 5803 C. proc. civ. nu poate fi aplicată decât în sarcina părții căreia i s-a impus o obligație de a face intuitu personae și pe care nu și-a executat-o, iar în speță, obligația de punere în posesie a fost fixată numai în sarcina Comisiei Locale de Fond funciar Podari, astfel încât numai aceasta poate fi obligată la plata unei amenzi civile, iar nu și Primarul C. Podari C. G., independent de calitatea sa de președinte al comisiei locale.

Prin Decizia în interesul legii nr. 3/17 ianuarie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a reținut cu putere de lege că aplicarea amenzilor civile nu semnifică o executare silită propriu-zisă, ci constituie un mijloc de constrângere indirectă a debitorului, prin intermediul patrimoniului său, pentru a executa în natură obligația cu caracter strict personal pe care și-a asumat-o, constrângere ce se exercită însă în cadrul unei proceduri execuționale.

Însă, pentru ca debitorului unei obligații cu caracter strict personal să îi poată fi aplicată amenda civilă prevăzută în art. 5803 din codul de procedură civilă este necesar ca executarea silită să fi fost încuviințată, iar debitorul să fi fost somat pentru a-și îndeplini obligația, în speță aceste condiții fiind îndeplinite.

Astfel, prin încheierea din Camera de Consiliu nr. 3078/02.12.2009 pronunțată în dosarul nr._/215/2009, Judecătoria C. a încuviințat executarea silită a sentinței civile nr. 2358/19.02.2008, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, iar prin somația nr. 616/E/2009/25.02.2010, comunicată la data de 08.03.2010, pârâta C. Locală a fost somată să-și îndeplinească obligațiile stabilite prin titlul executoriu.

Ulterior, prin procesul-verbal nr. 616/E/2009/25.05.2010, executorul judecătoresc a constatat neîndeplinirea de către pârâta C. Locală a obligației stabilite prin sentința civilă anterior-menționată și de plată a sumei de 487,5 lei, cheltuieli de executare.

Întrucât până în momentul de față pârâta C. locală de fond funciar Podari nu și-a executat în mod corespunzător obligațiile, în temeiul art. 5803 C. proc. civ., instanța a admis cererea reclamantului-creditor de obligare a acesteia la plata sumei de 50 de lei cu titlul de amendă civilă către Statul Român.

Cât privește momentul de la care urmează a se plăti amenda civilă, acesta va începe cu data de 19.03.2008, data la care a devenit executorie sentința civilă nr. 2358/19.02.2008 - prin expirarea termenului de 30 de zile stabilit pentru punerea în posesie - și până la executarea efectivă a obligației de punere în posesie cu suprafața de 1364 m. p. teren extravilan situat în T10 P19, pe raza satului B., ..

În ceea ce privește suprafața de teren intravilan, 4000 m. p., având în vedere că în prezenta cauză reclamantul a solicitat cu titlu de daune compensatorii valoarea de circulație a acestui teren, urmare a imposibilității de executare în natură a acestei obligații, nu se poate impune în sarcina pârâtei obligarea la plata amenzii civile și sub acest aspect.

În ceea ce privește pârâtul Primarul C. Podari, întrucât, așa cum s-a reținut mai sus, acesta nu a fost parte în dosarul nr._ nu poate fi obligat la plata unei amenzi civile în favoarea Statului Român, cererea formulată în contradictoriu cu acest pârât urmând a fi respinsă ca neîntemeiată.

c) Capătul de cerere de obligare a pârâților la plata sumei de 100 de euro/zi de întârziere începând cu data de 24.05.2008 – data la care trebuia executată sentința civilă și până în până la data executării efective a acestei obligații, cu titlul de despăgubiri civile, instanța l-a apreciat neîntemeiat, urmând a-l respinge.

Astfel, dacă s-ar da curs cererii reclamantului, același prejudiciu ar fi reparat de două ori, o dată cu titlul de daune compensatorii pentru terenul intravilan și apoi ca daune compensatorii de drept comun, iar în privința terenului extravilan, de două ori cu același titlu, de daune moratorii, ceea ce nu poate fi admis întrucât s-ar ajunge la o îmbogățire fără justă cauză.

Prin transformarea daunelor cominatorii stabilite prin sentința civilă nr. 2358/19.02.2008, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în daune compensatorii (echivalentul valorii de circulație a terenului intravilan în suprafață de 4000 m. p. și lipsa de folosință pentru terenul extravilan în suprafață de 1364 m. p.) a fost acoperit implicit prejudiciul încercat prin întârziere în executarea obligației impuse prin titlul executoriu, tocmai acesta fiind finalitatea învestirii instanței în prezenta cauză.

În ceea ce privește eventuala întârziere pe viitor în executarea sentinței civile anterior menționate, instanța a precizat că prin pronunțarea prezentei sentințe, nu încetează efectele titlului executoriu în ceea ce privește stabilirea daunelor cominatorii în sumă de 100 de lei/zi de întârziere în sarcina P. comunei Podari, câtă vreme pârâta C. Locală Podari nu își îndeplinește obligația de punere în posesie astfel încât să fie emis noul titlu de proprietate.

Aceasta deoarece daunele cominatorii constituie un mijloc juridic subsidiar de înfrângere a rezistenței debitorului la executarea silită și au un caracter provizoriu, fiind acordate până când acesta își va îndeplini obligația asumată și cu posibilitatea ca instanța de judecată să le modifice dacă va considera necesar.

Prin urmare, în acest moment instanța nu putea aprecia decât prejudiciul încercat de creditor prin neexecutarea obligației de punere în posesie cu suprafața de 4000 m. p. teren intravilan în natură, respectiv prin întârzierea în executarea obligației de punere în posesie cu diferența de 1364 m. p. teren extravilan, urmând ca după îndeplinirea obligațiilor stabilite prin titlul executoriu, să se acorde reclamantului-creditor, cu titlu definitiv, numai partea din valoarea daunelor cominatorii care reprezintă prejudiciu efectiv cauzat prin întârziere, neexecutare sau executare necorespunzătoare a obligației, neputându-se impune pârâților o nouă obligație de drept substanțial față de reclamant decât cea deja acordată, tocmai pentru că despăgubirea nu poate depăși valoarea prejudiciului, întrucât diferența s-ar transforma într-o pedeapsă civilă în favoarea creditorului, care s-ar îmbogăți în acest mod fără justă cauză.

d) Capătul de cerere privitor la cheltuieli de judecată, instanța, în temeiul art. 274 coroborat cu art. 276 C. proc. civ., l-a admis în parte, în sensul că ambii pârâți au fost obligați la plata către reclamant a sumei de 6525,3 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, onorariu de expert (600 de lei) și onorariu avocat (1000 lei), proporțional cu pretențiile admise, (83 %),

Proporția în care au fost acordate cheltuielile de judecată, respectiv 83 % a fost stabilită de instanță prin raportare la cuantumul total al pretențiilor reclamantului derivând din transformarea daunelor cominatorii în compensatorii, respectiv 212 290 lei (sumă compusă din 177 000 lei, contravaloarea terenului intravilan, 4000 m. p., + 300 lei, cuantumul daunelor compensatorii pentru terenul extravilan+_ lei, contravaloarea lipsei de folosință teren intravilan+270 lei, contravaloare lipsă de folosință teren extravilan, conform concluziilor raportului de expertiză, f. 58).

Având în vedere că taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar la valoarea totală au fost fixate la suma de 5861,8 lei (5856,8 lei, taxă de timbru și 5 lei timbru judiciar), la care se adaugă onorariul de expert 800 de lei și onorariul de avocat, 1000 de lei, în total 7461,8 lei, iar pretențiile reclamantului au fost admise în proporție de 83 % (177 270 lei/212 290 lei), în aceeași proporție s-au acordat și cheltuieli de judecată, respectiv 6525,3 lei. (83%x7461,8 lei).

Impotriva sentintei civile nr. 473/2012 a Judecatoriei C., au formulat recurs C. L. Podari si Primarul C. Podari, prin care s-a aratat ca hotarirea atacata este netemeinica si nelegala. In motivare, s-a invederat ca prim aspect necompetenta functionala a Completului CF3.

S-a apreciat ca s-a incalcat dreptul la aparare, intrucit cererea formulata de reclamant nu a precizat cuantumul despagubirilor solicitate. Singura mentiune in acest sens a datat de la ultimul termen de judecata, in care reclamantul pentru prima oara și-a precizat cererea in privinta cuantumului pe care l-a solicitat cu titlu de despagubiri. In aceste conditii, lipsa mentiunii privind cuntumul obiectului cererii si precizarea lui abia la ultimul termen de judecata, stabilit in raport de cuantumul stabilit de expertiza, nu le-a dat posibilitatea recurentilor piriti sa isi construiasca o apararea.

In solutionarea cererii, instanta de fond a interpretat gresit dispozitiile art 580 indice 3 C., intrucit nu a respectat etapele procedurale stabilite de dispozitia aplicabila, intrucit instanta s-a pronuntat asupra daunelor interese anterior curgerii obligatorie a termenul de 6 luni prevazut de lege.

O alta critica reclama incidenta punctului 7 teza II din art 304 C., intrucit instanta de fond a retinut puterea de lucru judecat in analizarea imposibilitatii de executare a obligatiei de punere in posesie a reclamantului si ca urmare pricina nu a fost analizata sub acest aspect.

Contradictia in motivarea hotaririi a rezultat din faptul ca, desi pe de o parte s-a constatat ca nu s-a analizat imposibilitatea de executare a punerii in posesie, pe de alta parte, in acordarea daunelor interese, s-a retinut ca reclamantul nu a mai putut fi pus in posesie cu amplasamentul solicitat si ca atare s-au acordat daune interese.

Apararea recurentilor privind imposibilitatea de punere in posesie s-a impus a fi analizata, in interpretarea acestora intrucit sub imperiul puterii de lucru judecat intra numai dispozitivul nu si considerentele hotaririi care a stabilit obligatia de punere in posesie. De asemenea nu s-a probat reaua credinta in neexecutarea obligatiei respective.

. s-a solicitat modificarea sentintei in sensul respingerii cererii de acordare a despagubirilor, iar in ipoteza in care se apreciaza ca nu s-a cercetat fondul trimiterea cauzei spre rejudecare in analizarea imposibilitatii de executare.

Recursul nu a fost intemeiat in drept.

Tribunalul D. prin decizia civilă nr.2373 din 11 decembrie 2012, pronunțată în dosarul nr._/215/2010, a admis recursul declarat de pârâții C. L. DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR PODARI, P. C. PODARI C. G. în contradictoriu cu reclamantul M. V., împotriva sentinței civile nr. 473 din 16 ianuarie 2012, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2010.

A modificat în parte sentința civilă recurată, sentință îndreptată prin încheierea din 20 iunie 2012, în sensul că a respins cererea privind obligarea pârâților la plata de despăgubiri pentru neîndeplinirea obligației stabilite prin sentința civilă nr. 2358/2008 a Judecătoriei C..

A obligat pârâta C. Locală la plata către reclamant a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat redus.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut următoarele:

Dintre criticile aduse hotaririi de fond, Tribunalul a retinut ca una dintre critici vizeaza aspecte de nerespectarea unei proceduri anterioare pronuntarii unei astfel de hotariri asa cum dispune art 580 indice 3 C.., iar celelalte privesc chestiuni de drept la aparare si aparari de fond.

F. de natura criticilor aduse, s-a impus sa se analizeze mai întâi aplicarea art 580 indice 3 C..

Dispozitiile art 580^3 C. stabilesc urmatoarele:

„Daca obligatia de a face nu poate fi indeplinita prin alta persoana decat debitorul, acesta poate fi constrans la indeplinirea ei, prin aplicarea unei amenzi civile. Instanta sesizata de creditor poate obliga pe debitor, prin incheiere irevocabila, data cu citarea partilor, sa plateasca, in favoarea statului, o amenda civila de la 200.000 lei la 500.000 lei, stabilita pe zi de intarziere pana la executarea obligatiei prevazute in titlul executoriu.

Daca in termen de 6 luni debitorul nu va executa obligatia prevazuta in titlul executoriu, la cererea creditorului, instanta care a dispus obligarea debitorului la plata unei amenzi civile pe zi de intarziere in favoarea statului va fixa suma datorata statului cu acest titlu, prin incheierea irevocabila, data cu citarea partilor, iar pentru acoperirea prejudiciilor cauzate prin neindeplinirea obligatiei prevazute de alin.1, creditorul poate cere obligarea debitorului la daune-interese; in acest din urma caz, dispozitiile art. 574 sunt aplicabile in mod corespunzator.

Amenda civila va putea fi anulata, in tot sau in parte, ori redusa, daca debitorul executa obligatia prevazuta in titlul executoriu sau, dupa caz, pentru alte motive temeinice, pe cale de contestatie la executare.

Incheierile date in conditiile prezentului articol sunt executorii si se comunica din oficiu, prin grija grefierului de sedinta, organelor fiscale competente in vederea executarii silite, potrivit Codului de procedura fiscala.

Pentru neexecutarea obligatiilor prevazute in prezentul articol nu se pot acorda daune cominatorii.”

F. de continutul reglementarii, Tribunalul a retinut ca obligarea debitorului la plata daunelor interese este conditionata de pronuntarea unei incheieiri irevocabile, data cu citarea partilor, care dispune obligarea debitorului la plata unei amenzi civile de la 200.000 lei la 500.000 lei, stabilita pe zi de intarziere pana la executarea obligatiei prevazute in titlul executoriu. Daca in termen de 6 luni de la respectiva dispozitie nu se executa obligatia, la cererea creditorului, instanta care a dispus obligarea debitorului la plata unei amenzi civile pe zi de intarziere in favoarea statului va fixa suma datorata statului cu acest titlu, prin incheierea irevocabila, data cu citarea partilor, iar pentru acoperirea prejudiciilor cauzate prin neindeplinirea obligatiei prevazute de alin.1, creditorul poate cere obligarea debitorului la daune-interese.

In consecinta, cum cererea reclamantului a fost intemeiata pe art 580 indice 3 C., pentru a beneficia de acordarea daunelor materiale, este necesar sa existe o incheiere irevocabila pronuntata de instanta de executare prin care debitorul sa fie obligat la plata unei amenzi civile. Or, reclamantul beneficiaza de existenta unei hotariri sentinte civile care stabileste obligarea la plata daunelor cominatorii dar intemeiata pe art. 64 din Legea 18/1991, daune care au regim de drept comun material. In aceste conditii, respectiva sentinta irevocabila nu a intrunit conditiile prevazute de art.580 indice 3 al. 1 C., care precede obligatoriu pronuntarea unei incheieri irevocabile prin care se pot acorda daune interese in temeiul reglementarii pe care a invocat-o reclamantul in favoarea sa.

Instanta de fond a acordat daune interese prin transformarea daunelor cominatorii stabilite in temeiul art 64 din Legea 18/1991 intemeindu-se pe art 580 indice 3 C.. Procedura la care a recurs reclamantul in baza Codului de Procedura Civila a presupus trecerea obligatorie prin existenta unei incheieri irevocabile care sa oblige debitorul la plata amenzilor civile si nu a unei sentinte irevocabile care obliga la daune cominatorii asa cum in speta beneficiaza reclamantul.

Tribunalul a retinut ca instanta de fond a aplicat in mod gresit dispozitiile art 580 indice 3 C.. Procedura, intrucit acestea nu erau aplicabile in speta fata de inexistenta incheieirii irevocabile de plata a amenzii civile.

Ca atare, cererea reclamantului pe fond a fost respinsa ca inadmisibila intrucit nu a fost respectata procedura prevazuta de lege.

F. de imprejurarea constatata, Tribunalul a retinut ca este incident punctul 9 al art 304 C..

In privinta criticii care considera ca nu a fost respectat dreptul la aparare prin neprecizarea de la inceput a cuantumul despagubirilor, intrucit nu a existat posibilitatea piritului de a-si pregati apararea, s-a constatat ca este neintemeiata.

Cuantumul a fost precizat dupa ce a fost administrata proba cu expertiza tehnica de specialitate. In aceste imprejurari, cum cuantumul a fost stabilit in raport de concluziile raportului de expertiza, pirita avea posibilitatea sa formuleze obiectiuni la respectivul raport. In consecinta, dreptul la aparare, prin exercitarea posibilitatii de a formula obiectiuni, a fost la indemina recurentei, situatie in care aceasta nu mai putea reclama incalcarea dreptului la aparare.

Ultima critica, care a vizat aparari de fond, fata de critica de procedură ce a fost gasita intemeiata, s-a constatat ca nu mai este necesar sa fie analizata.

Cum este aplicabil punctul 9 al art 304 C.., Tribunalul in temeiul art 312 al. 1 C., a admis recursul, a modificat hotarirea atacata in sensul respingerii capatului de cerere privind obligarea la plata daunelor interese.

La data de 23.01.2013 a formulat cerere de revizuire revizuentul M. V., intemeiata pe disp. art. 322 pct. 7 C.Proc. Civ..

In motivare, s-a arătat că decizia civila nr. 2373/11.12.2012 pronuntata de Tribunalul D. in dosarul nr._/215/2010 este potrivnica s.c. nr. 2358/19.02.2008 pronuntata de Judecatoria C. in dosarul_, in sensul ca a lipsit de efecte aceasta ultima hotarare, impiedicand totodata executarea sa.

Invedereaza revizuentul ca prin sentinta sus mentionata a fost obligata C. L. de aplicare a legii fondului funciar Podari sa il puna in posesie cu doua suprafete de teren, dispunandu-se totodata obligarea P. C. Podari la plata de daune cominatorii de 100 lei/zi intarziere pana la executarea obligatiilor incepand cu a 30-a zi de la ramanerea irevocabila a hotararii, insa datorita refuzului de executare, a fost obligat sa solicite transformarea daunelor cominatorii in daune interese compensatorii si aplicarea unei amenzi civile in favoarea statului.

In acest din urma dosar, cererea a fost admisa in parte prin s.c. nr. 473/2012 a Judecatoriei C., insa Tribunalul D. a admis recursul si, pe fond, a respins cererea prin d.c. nr. 2373/11.12.2012 intrucat nu a fost pronuntata anterior incheierea irevocabila prev. de art. 580/1 C.Proc.. Civ., solutie apreciata ca eronata de catre revizuent fata de decizia XX/2005 a ICCJ.

De asemenea, revizuentul arata ca solutia data de Tribunalul Gorj contravine si deciziei civile nr. 3/17.01.2011 pronuntata de ICCJ intrucat in cazul s.c. nr. 473/2012 incuviintarea executarii silite a fost admisa prin incheierea nr. 6700/08.11.2012, iar somatia a fost emisa la data de 03.12.2012, instanta de recurs neobservand ca daunele cominatorii se admit in faza litigioasa, iar amenda civila in faza executarii silite.

Totodata, revizuentul precizeaza ca instanta de fond a stabilit marimea prejudiciului, transformand in daune interese o parte din daunele cominatorii.

Examinând cererea de revizuire formulată de revizuentul M. V. impotriva deciziei civile nr. 2373/11.12.2012 pronuntata de Tribunalul D. in dosarul nr._/215/2010, instanta constata următoarele:

Revizuențul a formulat cererea în temeiul art. 322 pct. 7 C.proc.civ., cu motivarea că decizia nr. 2373/11.12.2012 pronuntata de Tribunalul D. este contradictorie s.c. nr. 2358/19.02.2008 pronuntata de Judecatoria C. in sensul ca a lipsit de efecte aceasta ultima hotarare, impiedicand totodata executarea sa .

Potrivit art. 322 pct. 7 alin.(1) C.proc.civ., revizuirea unei hotărâri se poate cere „dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate", iar potrivit alin.(2) al aceluiași text de lege „ aceste dispoziții se aplică și în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs".

Acest motiv de revizuire sancționează încălcarea principiului puterii lucrului judecat, atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți, făcând astfel imposibilă executarea simultană a două hotărâri, întrucât fiecare dintre părți se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieșirea din aceasta situație nu se poate realiza decât prin revizuirea și anularea ultimei hotărâri.

Rezultă din textul de lege enunțat că, revizuirea este admisibilă în acest caz numai atunci când, prin hotărâri definitive s-au creat situații contradictorii, soluționându-se diferit același raport juridic în fața acelorași instanțe ori instanțe diferite.

Analizând cele două hotărâri, în raport de condițiile impuse de textul de lege mai sus citat, se constata ca prin sentința civilă 2358/19.02.2008 pronuntata de Judecatoria C. revizuentul a obtinut obligarea Comisiei Locale de aplicare a legii fondului funciar Podari sa il puna in posesie cu doua suprafete de teren, dispunandu-se totodata si obligarea P. C. Podari la plata de daune cominatorii de 100 lei/zi intarziere pana la executarea obligatiilor incepand cu a 30-a zi de la ramanerea irevocabila a hotararii .

In cea de a doua pricina ce a format obiectul dosarului nr._/215/2010, finalizata prin d.c. nr. 2373/11.12.2012 pronuntata de Tribunalul D., revizuentul, in calitate de reclamant, a solicitat transformarea daunelor cominatorii in despagubiri datorate pentru intarzierea in executarea susmentionatei sentinte, precum si plata unei amenzi civile in favoarea statului, cerere respinsa ca urmare a admiterii recursului declarat impotriva s.c. nr. 473/16.01.2012 pronuntata de Judecatoria C..

Așa fiind, instanța constata că nu este vorba de una și aceeași pricină între aceleași părți, cu aceeași calitate, neexistand identitatea de obiect ceruta de disp. art. 322 pct. 2 alin. 1 C.Proc. Civ. pentru a se putea constata incalcarea puterii de lucru judecat in conditiile in care obligarea la plata unor daune cominatorii reprezinta o cerere distincta de cea privind acordarea despagubirilor pentru intarzierea in executarea unei hotarari judecatoresti, impunand analiza unor conditii diferite in aprecierea temeiniciei lor.

De altfel, caracterul diferit al celor doua cereri este anticipat chiar de catre revizuent prin prezentarea atat a legislatiei aplicabile, cat si a cerintelor de fond impuse pentru transformarea daunelor cominatorii in despagubiri, eroarea de judecata pretins a fi fost savarsita de catre instanta de recurs neputand constitui, in sine, motiv de revizuire al deciziei pronuntate.

Astfel fiind, nu se poate constata identitatea de raport jurisdictional, nefiind vorba despre hotarari potrivnice in sensul articolului precizat.

Pe cale de consecinta, cererea de revizuire este nefondata, urmand a fi respinsa ca atare, nefiind indeplinite disp. art. 322 pct. 7 C.proc. Civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată de către revizuientul M. V. împotriva deciziei civile nr.2373 din 11 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă în dosarul nr._/215/2010, în contradictoriu cu intimații C. L. DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR PODARI și PRIMARUL C. PODARI - C. G., având ca obiect pretenții

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 08 Aprilie 2013

Președinte,

R. M.

Judecător,

A. M.

Judecător,

S. P.

Grefier,

F. I.

22 Aprilie 2013

Red.jud.R.M.

Tehn.5 ex./FI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 3486/2013. Curtea de Apel CRAIOVA