Rectificare carte funciară. Decizia nr. 4841/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 4841/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 09-05-2013 în dosarul nr. 792/267/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 4841

Ședința publică de la 09 Mai 2013

Completul compus din:

Președinte: - C. R.

Judecător: - T. R.

Judecător: - M. L. N. A.

Grefier: - S. C.

x.x.x.

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul G. G. împotriva deciziei civile nr.14 din data de 09 ianuarie 2013, pronunțată de Tribnunalul Gorj – Secția I Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții G. A. A. și G. G., având ca obiect rectificare carte funciară.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentul reclamant G. G., lipsind intimații pârâți G. A. A., G. G..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Nemaifiind excepții de invocat, probe de administrat, alte cereri de formulat, Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.

Recurentul reclamant G. G. a solicitat admiterea recursului, modificare deciziei pronunțată de instanța de apel și a sentinței pronunțată de instanța de fond în sensul admiterii acțiunii.

A solicitat acordarea de cheltuieli de judecată.

CURTEA:

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1237/13.09.2012 Judecătoria Novaci a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul G. G., domiciliat în comuna Crasna, . Gorj, împotriva pârâtului G. A. și G. G., domiciliat în ..23, județul B., pentru rectificare carte funciară.

A fost obligat reclamantul la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin cererea de chemare în judecată reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Gavernea A. și Gavernea G., ce ulterior s-a constata a fi G. A. și G. G., prin care solicită rectificarea cărții funciare prin anularea suprafeței prin care terenul deținut de acesta în baza unui proces verbal de punere în posesie din anul 2003, se suprapune cu terenul aparținând pârâților și înscris în cartea funciară nr. 3 a localității Crasna, județul Gorj, încheiere de autentificare nr. 471 din_ .

Din cuprinsul referatului din data de_ emis de OCPI Gorj, instanța a reținut că petentului i s-a respins cererea de intabulare a dreptului de proprietate, ca urmare a faptului că nu s-au remediat cele semnalate prin referatul de completare, respectiv suprapunerea reală, conform procesului verbal 3/3431 din_ .

Prin adresa emisă la data de_ OCPI Gorj, au comunicat actele care au stat la baza înregistrării cadastrale a unei suprafețe de_ mp, sub nr. 471 din_, pe numele de G. A., rezultând că aceasta s-a făcut în baza încheierii cu nr. 18 din_ a Judecătoriei Novaci, ca urmare a unui contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 471 din_, în care cumpărător figura G. A..

Instanța a reținut că pe parcursul cercetării judecătorești, reclamantul a avut o atitudine oscilantă cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată, dar în esență reclamantul solicită modificarea cărții funciare aparținând pârâților, ca urmare a suprapunerii unor suprafețe de teren, fără a preciza alte aspecte.

În drept, instanța a reținut că, potrivit art. 907 C.civ., când o înscriere făcută în cartea funciară nu corespunde cu situația juridică reală, se poate cere rectificarea acesteia, iar prin rectificare se înțelege radierea, îndreptarea sau corectarea oricărei înscrieri inexacte efectuate în cartea funciară.

Situația juridică reală trebuie să rezulte dintr-o recunoaștere făcută de titularul înscrierii a cărei rectificare se solicită, prin declarație dată în formă autentică notarială, ori dintr-o hotărâre judecătorească definitivă pronunțată împotriva acestuia, prin care s-a admis acțiunea de fond. Acțiunea de fond poate fi, după caz, o acțiune în anulare, rezoluțiune, reducțiune sau orice altă acțiune întemeiată pe o cauză de ineficacitate a actului juridic

Potrivit art. 908 C.civ., rectificarea înscrierilor în cartea funciară se poate face fie pe cale amiabilă, prin declarația autentică notarială a titularului dreptului ce urmează a fi radiat sau modificat, fie, în caz de litigiu, prin hotărâre judecătorească definitivă.

Când dreptul înscris în cartea funciară urmează a fi rectificat, titularul lui este obligat să predea celui îndreptățit, odată cu consimțământul dat în formă autentică notarială pentru efectuarea rectificării și înscrisurile necesare, iar în caz contrar, persoana interesată va putea solicita instanței să dispună înscrierea în cartea funciară. În acest din urmă caz, hotărârea instanței de judecată va suplini consimțământul la înscriere al părții care are obligația de a preda înscrisurile necesare rectificării.

S-a reținut că deși reclamantul a invocat faptul că terenurile se suprapun, la dosar nu există o hotărâre judecătorească pronunțată într-o acțiune de fond, împotriva pârâților, prin care să se fi constatat această situație și care să o fi îndreptățit la acțiunea în instanță pentru rectificarea înscrierilor.

La dosar înainte de dezbaterea în fond, apărătorul pârâtului a depus un certificat de deces cu nr._ din care rezultă că pârâtul G. A. a decedat în cursul anului 2009, iar în citațiile emise s-a constatat că acestea au fost făcute pe numele pârâtului prin afișare.

Având în vedere că acesta a decedat în anul 2009, instanța a respins acțiunea împotriva acestuia ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de capacitatea procesuală de folosință.

Cu privire la pârâtul G. G., instanța a reținut că acesta nu figurează în cuprinsul cărții funciare cu nr. 3 a localității Crasna, județul Gorj.

Având în vedere că anularea înscrierilor de carte funciară respectiv a suprafeței de teren înscris în cartea funciară așa cum s-a exprimat reclamantul și a susținut continuu cu toate că instanța i-a solicitat să precizeze obiectul acțiunii, se poate face doar prin intermediul acțiunii în rectificare carte funciară în condițiile analizate mai sus și a respins acțiunea reclamantului.

În temeiul art. 274 Cod proc. civ. instanța l-a obligat pe reclamant, ca parte căzută în pretenții la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul G. G. criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

A solicitat admiterea apelului, anularea sentinței și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru efectuarea unei expertize de specialitate, pentru a se constata suprafața de teren ce se suprapune din acte cu terenul deținut de Gavernea A A. și Gavernea G..

S-a mai susținut în dezvoltarea motivelor de apel că prima instanță nu a soluționat fondul cauzei și nu a avut în vedere precizările la acțiune din data de 2 iulie 2012.

Prin decizia civilă nr.14 din data de 09 ianuarie 2013, pronunțată de Tribnunalul Gorj – Secția I Civilă în dosarul nr._ s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamant G. G., împotriva sentinței civile nr.1237/13.09.2012 pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr._ .

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut:

Prin cererea de chemare în judecată G. G. a solicitat, în contradictoriu cu Gavernea A A. și Gavernea G., rectificarea cărții funciare nr. 3 a localității Crasna, cu motivarea că prin titlul de proprietate_/19 iulie 2005 i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1 ha în tarlaua 84, parcelele 1717/1 și 1716/1.

A mai susținut de asemenea că pârâții în baza unui contract de vânzare cumpărare din 17.12.1998 au cumpărat de la ., imobile construcții și terenuri, iar prin încheierea nr. 18/29.01.1999 și-au intabulat dreptul de proprietate pentru suprafața de_ mp, în realitate terenul cuprins în titlul de proprietate al reclamantului suprapunându-se parțial cu terenul pârâților.

Prima instanță a respins în mod corect cererea formulată de reclamant, în raport de dispozițiile art. 907 cod civil .

Astfel, rectificarea este o operațiune tehnico-materială prin care se asigură corespondența între evidența cărții funciare și situația juridică reală a imobilelor .

Dacă această corespondență dispare, orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor inexacte în cartea funciară. Refacerea acestei corespondențe între evidența din cartea funciară și situația juridică reală a imobilelor poate avea loc atunci când este cazul pe baza recunoașterii de către titularul înscrierii, a cărei rectificare se solicită a neconcordanței apărute, sau, în caz contrar, pe baza unei hotărâri judecătorești definitive.

De regulă, hotărârea judecătorească de rectificare a unei înscrieri în cartea funciară se pronunță de instanța de judecată numai în cazul admiterii unei acțiuni de fond având ca obiect desființarea actului juridic care a stat la baza înscrierii inexacte..

Neaflându-se într-o asemenea situație, în mod corect prima instanță a respins cererea, sentința fiind temeinică și legală.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul G. G., criticând-o pentru nelegalitate și ntemeienicie

Se arată că este proprietarul terenului în suprafață 10,680 ha teren forestier, înscris în actele cadastrale a căror rectificare a solicitat-o. Acest teren se suprapune cu terenul din actele de proprietate enumerate în prezentele motive de recurs, deși nu se învecinează pe nici o latură a terenului cu intimații pârâți.

Precizează că numărul cadastral 2024 din 26.06.1996 prin care s-au făcut măsurătorile topografice pentru obținerea certificatului de atestare . 03 nr. 3133 înscris la OCAOTA Gorj în anul 1996 a vizat spre neschimbare planul de situație realizat pentru obținerea certificatului de atestare conform HG 834/1991, pentru . dar aceste măsurători nu se suprapun cu terenul reclamantului.

Se mai arată că nici cadastrul încheiat între . J. și intimații pârâți în baza unui act de vânzare cumpărare nu face obiectul suprapunerii cu terenul recurentului.

Intimații pârâți s-au judecat cu moștenitorii lui Obrogea N., pierzând o parte din teren, pe care au încercat să o întregească la Sud modificând măsurătorile spre Nord, astfel că aceștia ocupă din terenul recurentului prin suprapunerea evidențiată de hărțile depuse la dosar. Recurentul arată că nu se învecinează cu nicio latură cu intimații pârâți în acte, doar prin suprapunerea din măsurătorile nelegale.

Se invocă dispoz. art. 907 alin. 1 și 908 alin. 2 Cod civil.

Se solicită admiterea recursului, modificarea deciziei și a sentinței în sensul rectificării suprapunerii terenului intimaților pârâți peste terenul recurentului reclamant.

La data de 13 martie 2013 recurentul depune precizări ale motivelor de recurs.

Recursul este nefondat.

În analiza motivelor de recurs Curtea va avea în vedere dispozițiile cuprinse în art.34 din Lg.7/1996 anterior republicării și art.89alin.3 din Ord. 633/2006, în raport de prev. art. 76 din Legea 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii 287/2009 potrivit cărora dispozițiile art. 876-915 din Codul civil privitoare la cazurile, condițiile, efectele și regimul înscrierilor în cartea funciară se aplică numai actelor și faptelor juridice încheiate sau după caz, săvârșite ori produse după . Codului civil. În aceste condiții, dispozițiile legale aplicabile sunt cele menționate mai sus. Faptul că instanțele de fond și de apel au analizat cauza prin prisma dispoz. art. 907 alin.1-3 Noul Cod civil nu reprezintă un motiv de nelegalitate a hotărârilor, întrucât dispozițiile art.34 din Lg.7/1996 și art. 89 alin.3 din Ord. 633/2006 au fost preluate în cuprinsul Noului Cod civil.

În ceea ce privește criticile formulate de recurent, acestea sunt nefondate.

Potrivit art. 34din Lg. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară, dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că: înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil ; dreptul înscris a fost greșit calificat ; nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris, sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea; înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanță cu situația reală actuală a imobilului.

Pe de altă parte, potrivit art. 89 alin. 3 din Ord.633/13.10.2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară, rectificarea înscrierilor în cartea funciară se poate face, fie pe cale amiabilă, prin declarație autentică, fie în caz de litigiu, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.

Aliniatul 4 al aceluiași text de lege dispune că, în acest ultim caz-deci, cel litigios- rectificarea de carte funciară se dispune prin încheiere, în baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a admis acțiunea de fond. Acțiunea de fond poate fi după caz o acțiune în nulitate, rezoluțiune, reducțiune sau orice altă acțiune întemeiată pe o cauză de ineficacitate a actului.

Prin urmare, rectificările înscrierilor efectuate în cartea funciară se pot face, fie pe cale amiabilă, fie pe cale litigioasă, pe baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. În lipsa unei hotărâri judecătorești vizând fondul dreptului nu se poate dispune rectificarea unei cărți funciare, având în vedere prevederile legale expuse în precedent.

Ori, în cauza de față recurentul nu a depus la dosar o astfel de hotărâre judecătorească, împrejurare corect reținută de instanțele de fond și de apel.

În aceste condiții, criticile recurentului ce vizează faptul că ar exista o suprapunere între terenul acestuia și terenul intimaților pârâți sunt nefondate. Măsurătorile topografice pentru obținerea certificatului de atestare M 03 nr. 3133 înscris la OCAOTA Gorj în 1996, cadastrul emis în baza actului de vânzare cumpărare între . J. și intimații pârâți, faptul că în anul 2001 aceștia din urmă s-au judecat cu O. N. pierzând o parte din teren, când în anul 2004 au încercat să-și întregească suprafața pierdută la Sud ducând măsurătorile spre Nord și ocupând cadastral din terenul recurentului prin suprapunere, deși nu se învecinează în acte pe nicio latură cu aceștia, toate aceste aspecte nu pot fi analizate în prezenta cauză în lipsa unei hotărâri judecătorești pronunțate într-o acțiune de fond împotriva intimaților pârâți.

Față de considerentele de fapt și de drept expuse și în baza art. 312 alin. 1 C.pr.civilă va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul G. G. împotriva deciziei civile nr.14 din data de 09 ianuarie 2013, pronunțată de Tribnunalul Gorj – Secția I Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții G. A. A. și G. G..

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 09 mai 2013.

Președinte,

C. R.

Judecător,

T. R.

Judecător,

M. L. N. A.

Grefier,

S. C.

Red.Jud.C.R.

Tehn.I.C./ex.2/11.06.2013

Jud.Apel/V. G. și

M.A. C.

Jud. Fond/ T.P. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rectificare carte funciară. Decizia nr. 4841/2013. Curtea de Apel CRAIOVA