Obligaţie de a face. Decizia nr. 321/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 321/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 23-01-2013 în dosarul nr. 2279/54/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 321
Ședința publică de la 23 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.-P.
Judecător E. S.
Judecător M. M.
Grefier V. R.
X.X.X
Pe rol, judecarea cererii de revizuire formulată de R. M. împotriva deciziei civile nr._ din 31 octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosar nr._/215/2009, în contradictoriu cu intimații D. I. E. și D. E..
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns revizuientul R. M., personal, intimatul D. I. E., asistat de avocat A. D. B. și intimata D. E., reprezentată de același avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că prezenta cerere de revizuire este motivată, timbrată, dosarul în care a fost pronunțată decizia împotriva căreia s-a formulat prezenta cerere, se află atașat la dosarul cauzei, după care:
Instanța, constatând că nu mai sunt formulate alte cereri sau invocate excepții, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra cererii de revizuire:
Revizuientul a solicitat admiterea cererii conform motivelor scrise. A arătat că la judecarea cauzei în recurs a invocat autoritatea de lucru judecat față de sentința civilă nr._ din 17 decembrie 2004 a Judecătoriei C..
Avocat A. B., pentru intimați, a depus la dosar împuternicirea avocațială însoțită de chitanța privind achitarea onorariului de avocat și întâmpinare. A solicitat, în principal respingerea cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă. iar pe fond respingerea acesteia ca fiind neântemeiată, motivele invocate neîncadrându-se în dispozițiile legale. A mai solicitat obligarea revizuientului la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Asupra cererii de revizuire de față:
Prin decizia civilă nr.330/05.07.2012, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._/215/2009, s-a admis apelul declarat de apelantul-pârât R. M., împotriva sentinței civile nr.3939/19.05.2011, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._/215/2009, în contradictoriu cu intimații-reclamanți D. I. E. și D. E..
A fost schimbată în tot sentința civilă atacată în sensul că:
S-a respins acțiunea formulată de reclamanți.
Au fost obligați intimații la plata în solidar către apelant a sumei de 683 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, formate din taxă de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamanții D. I. E. și D. E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr._ din 31.10.2012, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._/215/2009, s-a admis recursul declarat de reclamanții D. I. E. și D. E., împotriva deciziei civile nr.330/05.07.2012, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._/215/2009, în contradictoriu cu intimatul R. M., având ca obiect obligație de a face.
S-a modificat decizia civilă, în sensul că s-a respins apelul și menține sentința civilă.
A fost obligat intimatul pârât către recurenții reclamanți la 1500 lei cheltuieli de judecată în apel și la 2202 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea a constatat că decizia pronunțată în apel cuprinde o . inadvertențe care au condus la pronunțarea unei hotărâri afectate de nelegalitate, aceasta cuprinzând motive străine de natura pricinii, fiind interpretat greșit actul juridic dedus judecății și aplicând greșit legea, fiind astfel incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7,8,9 C.P.civ.
Astfel, prin motivele sale de apel, pârâtul a pus în discuție însuși dreptul de proprietate al reclamanților asupra terenului, încercând să acrediteze ideea că, la data ridicării garajului terenul nu aparținea reclamantului, el fiind deci, asimilat constructorului de bună credință din teoria accesiunii imobiliare.
Curtea constată însă că, prin starea de fapt expusă, însăși instanța de apel, la fel ca și instanța de fond - și în concordanță cu probatoriul administrat în acest sens - reține că, pârâtul a construit un garaj pe terenul proprietatea reclamanților, în considerarea unor bune relații între părți, de prietenie menționând chiar și faptul că, reclamantul a fost de acord cu edificarea garajului ”până va avea nevoie de teren”.
Deși în mare măsură, tribunalul pretinde că instanța de fond a reținut o stare de fapt nereală, prin decizia apelată nu se stabilește o altă stare de fapt decât cea din considerentele sentinței ci se procedează la interpretarea atât a cererii introductive de instanță cât și a probatoriului administrat prin considerente și motivații străine de natura pricinii .
Consecința este că, însușindu-și starea de fapt din sentință, instanța de apel nu a reținut și reaua-credință a pârâtului în ceea ce privește cererea reclamanților de a fi ridicată construcția de pe terenul proprietatea lor, deși litigiile dintre părți datează cel puțin din anul 2004 ( dată la care apare înregistrată cererea de chemare în judecată în care s-a pronunțat s.c. nr._/2004 a judecătoriei C.)
Instanța de apel ajunge la concluzia eronată potrivit căreia, întrucât pârâtul nu a fost de rea-credință la edificarea garajului - grație bunelor raporturi dintre reclamanți și pârât la vremea respectivă, anii 1989-1990 - acesta nu poate fi obligat la ridicarea construcției, calificând cererea reclamantului de chemare în judecată ca fiind o acțiune întemeiată pe o formă particulară de răspundere delictuală,si anume răspunderea constructorului de rea credință cu materialele sale pe terenul altuia respingând-o ca nefondată .
Totodată, într-o manieră contradictorie, deși se pronunță în sensul că instanței nu îi este suspusă atenției o acțiune contractuală, ci este investită și este ținută să se pronunțe potrivit art. 494 C civ un alineat mai jos, arată că reclamanții au posibilitatea exercitării unei acțiuni în accesiune imobiliară, dată până la care însă pârâtul este în drept să se folosească de garaj cu titlu gratuit.
Procedând de această manieră instanța de apel se pronunță asupra a ce nu s-a cerut fiind incident art. 304 pct 7 și 9 C.P.civ întrucât, reclamanții au formulat prin cererea de chemare în judecată două capete de cerere: unul în obligație de a face, respectiv obligarea pârâtului să ridice garajul de beton cu uși din metal și acoperiș tip terasă, amplasat pe terenul proprietatea acestora iar în caz de refuz să fie reclamanții autorizați să execute lucrarea pe cheltuiala pârâtului precum și obligarea acestuia la plata sumei de 5000 lei, reprezentând lipsa de folosință a terenului în perioada ultimilor 3 ani.
Sub aspectul cauzei juridice, instanța de apel, deși reține înțelegerea dintre părți cu privire la edificarea garajului, nu o caracterizează în acești termeni - o convenție limitată în timp - și nu acordă acestei împrejurări semnificația juridică necesară – a se vedea în acest sens acordul de voință reținut în toate hotărârile judecătorești anterioare iar cu privire la limitarea în timp, declarația reclamantului”până va avea nevoie de teren”, apreciind -o dimpotrivă, ca lipsită de relevanță.
Regulile accesiunii imobiliare sunt foarte clar stabilite de Vechiul cod civil aplicabil în cauză-art. 489 și următoarele, dar ele exclud ipoteza existentă în cauza de față, în care proprietarul terenului și constructorul garajului - care avea deci cunoștință că reclamantul era titularul dreptului de proprietate asupra terenului – încheie o convenție în sensul că pârâtul să folosească terenul, cu permisiunea reclamantului, respectiv până la o dată nespecificată dar, care în timp, poate fi limitată în cauza de față, cel puțin până la data la care reclamantul i-a solicitat pârâtului să-și ridice construcția de pe teren.
Această dată poate fi stabilită ca fiind data introducerii primei cereri de chemare în judecată introdusă de reclamant împotriva pârâtului, dată de la care este prezumată poziția procesuală de rea-credință a pârâtului care încalcă convenția inițială de a folosi terenul atâta timp cât îi permite proprietarul terenului( o altă dispoziție nefiind nici invocată și nici probată).
Edificatoare sunt și litigiile anterioare purtate între părți, atât în fața instanței civile – s.c. nr._/2004 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr. 4747/2004, definitivă și irevocabilă, prin care pârâtul R. M. a fost obligat să lase în deplină proprietate si liniștită posesie suprafața de 20 m.p. pe care se află amplasat un garaj din beton cu uși metalice si acoperiș tip terasă, ce face parte din suprafața de 384 m.p. proprietatea reclamanților, precum și în penal - rezoluțiile date de P. de pe lângă Judecătoria C. nr 6117/P/2000 și respectiv nr. 959/II/2/2001, în cuprinsul cărora se reține că garajul a fost edificat pe teren cu acordul numitului D. I. E. proprietarul terenului, în anii 1989-1990.
Concluzia instanței de apel, potrivit căreia terenul i-a fost pus la dispoziție paratului intimat cu titlu gratuit pentru edificarea respectivului garaj fără nicio limitare în timp și fără ca între părți să fi intervenit o altă convenție în temeiul căreia fie respectivul teren să fi trecut din patrimoniul reclamanților în patrimoniul pârâtului fie prin care să se consfințească alte drepturi ale pârâtului care să-i permită utilizarea acestuia, este eronată și echivalează cu o limitare nepermisă a exercitării depline a tuturor atributelor dreptului de proprietate asupra terenului de către reclamant.
Prima solicitare a reclamantului adresată pârâtului - în sensul ridicării construcției și care a fost în anul 2000 potrivit declarațiilor reclamantului - reprezentând începutul lungului șir al litigiilor purtate între aceștia, reprezintă desistarea reclamantului cu privire la convenția încheiată dată de la care pârâtul era obligat să se conformeze, putând solicita la rândul său c/v materialelor . Această convenție încheiată între părți nu îi înlătură reclamantului în exercitarea deplină a prerogativelor dreptului său de proprietate ca, în temeiul art.494 alin.1 teza a II-a C.Civ. să –i solicite pârâtului ridicarea construcției.
Prin urmare, acțiunea reclamantului este justificată, în mod corect instanța de fond obligându-l pe pârât să ridice construcția de pe terenul reclamantului, astfel cum acesta i-a solicitat prin acțiune judecătorească încă din anul 2004, autorizându-l de această dată pe reclamant ca, în cazul refuzului pârâtului de a se conforma, să efectueze el aceste lucrări.
Pentru considerentele expuse, Curtea a apreciat că nu se mai impune cercetarea și a celorlalte motive de recurs, constatând fondat recursul pentru motivele expuse anterior și care în temeiul art.312 alin.1 teza 1 coroborat cu art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.P.civ. conduc la modificarea deciziei în sensul respingerii apelului declarat de pârât și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.
Au fost avute în vedere dispozițiile art.274 cod procedură civilă.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire R. M., arătând că au fost încălcate dispozițiile art.304 pct.2 și 6 cod procedură civilă, iar prin sentința civilă nr.804 din 17 decembrie 2004, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr.4747/2004, definitivă prin decizia civilă nr.1335/26 sept.2005, pronunțată în dosarul nr.3050/civ/2005, reclamanților li s-au respins capetele de cerere privind obligație de a face și plata daunelor cominatorii, astfel încât trebuia să se rețină incidența excepției autorității de lucru judecat.
Revizuientul a mai invocat incompatibilitatea unui judecător în soluționarea dosarului_, fiind incidente dispozițiile art.27 pct.7 cod procedură civilă, precum și împrejurarea că a trecut un interval foarte mare de timp dintre pronunțarea deciziei civile nr.976/11 sept.2007 a Curții de Apel C. și înregistrarea și repunerea pe rolul Judecătoriei C. a acestei cauze, la 12 octombrie 2009.
Revizuientul a depus la dosar decizia civilă nr.330 din 05 iulie 2012, pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._/215/2009, sentința civilă nr.3939 din a9 mai 2011, pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._/215/2009, decizia civilă nr.976 din 11 septembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._, decizia civilă nr.1335 din 26 septembrie 2005, pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr.2050/civ/2005, încheierea din 06.04.2005, pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr.4747/2004, sentința civilă nr._ din 17 decembrie 2004, pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr.4747/2004, încheierea din 03 octombrie 2002, pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr.-6712/civ/2002, decizia civilă nr.2710 din 26 noiembrie 2002, pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr.6712/civ/2002, sentința civilă nr._ din 26.04.2002, pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr.760/2002, copii declarații martori, act de vânzare cumpărare, copie raport expertiză tehnică, copii acte de stare civilă, apelul declarat de Consiliul Local C. împotriva sentinței civile nr._/26.04.2002 a Judecătoriei C. și adeverința nr._/01.02.2002, emisă de Primăria Mun.C..
În drept și-a întemeiat cererea de revizuire pe dispozițiile art.322 pct.2, 5 și 7 cod procedură civilă.
La 14 ianuarie 2013, intimatul D. I. E. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, iar la 16 ianuarie 2013 ambii intimați au formulat întâmpinare la cererea de revizuire.
În prima parte a cererii de revizuire, au fost invocate de către revizuient dispozițiile art.322 pct.2, 5 și 7 cod procedură civilă, însă motivarea revizuirii este întemeiată în mod expres pe dispozițiile art.304 pct. 6 și 9 cod procedură civilă.
Aceste dispoziții legale invocate de revizuient privesc motivele de legalitate pentru care se poate cere modificarea sau casarea unor hotărâri, astfel încât cererea de revizuire reprezintă un veritabil recurs la recurs, interzis de legislația română, hotărârea irevocabilă pronunțată de o instanță de recurs nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.6 și 9 cod procedură civilă, pe care revizuientul și-a întemeiat în concret cererea de revizuire.
De altfel, nici punctele 2, 5 și 7 ale art.322 cod procedură civilă, invocate în partea introductivă a cererii de revizuire, nu sunt incidente în cauză, pentru următoarele considerente:
În privința art.322 pct.2 cod procedură civilă, din analiza deciziei civile nr._ din 31 octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._/215/2009, rezultă că instanța s-a pronunțat în limitele investirii sale, analizând motivele de recurs cu care a fost investită, fără a acorda mai mult decât s-a cerut.
Nu sunt incidente nici dispozițiile art.322 pct.5 cod procedură civilă, care prevede în mod expres că revizuirea unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se solicită.
Or, înscrisurile depuse de revizuient în susținerea cererii de revizuire reprezintă hotărâri judecătorești, copii acte de stare civilă ori copiii de pe înscrisurile existente în dosarele purtate între părți ori emise de autorități ale statului și folosite în aceste dosare, astfel încât nu este îndeplinită condiția reținerii lor de către partea potrivnică sau a imposibilității înfățișării lor dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, așa cum impun dispozițiile art.322 pct.5 cod procedură civilă.
De asemenea, nu există nicio hotărâre judecătorească prin care să se fi desființat sau modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat decizia supusă revizuirii, astfel încât nu este incidentă nici teza a II a art.322 pct.5 cod procedură civilă.
Va fi respinsă și critica privind aplicarea dispozițiilor art.322 pct.7 cod procedură civilă, întrucât în speță, revizuientul nu a făcut dovada existenței unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.
Astfel, sentința civilă nr._ din 17 decembrie 2004 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr. 4747/2004, are ca obiect revendicare imobiliară, pârâtul R. M. fiind obligat să lase în deplină proprietate si liniștită posesie suprafața de 20 m.p. pe care se află amplasat un garaj din beton cu uși metalice si acoperiș tip terasă, ce face parte din suprafața de 384 m.p. proprietatea reclamanților pe când decizia civilă nr._ din 31.10.2012, are ca obiect obligația de a face, respectiv demolarea construcției garaj beton.
Critica formulată de revizuient, privind incompatibilitatea unui magistrat în soluționarea dosarului_, urmează a fi respinsă de către instanță, întrucât nu se încadrează în niciunul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art.322 pct.1-10 cod procedură civilă, pentru admisibilitatea cererii de revizuire. Mai mult, nu se invocă incompatibilitatea vreunuia dintre magistrații care au pronunțat decizia civilă nr._ din 31 octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosar nr._/215/200, care formează obiectul revizuirii, ci a unui alt magistrat, care a participat la soluționarea unui alt dosar, nr._, în care a fost pronunțată decizia civilă nr. 976/11.09.2007.
De asemenea, se reține că nu prezintă relevanță juridică intervalul de timp dintre pronunțarea deciziei civile nr.976/11 sept.2007 a Curții de Apel C. și înregistrarea și repunerea pe rolul Judecătoriei C. a acestei cauze, cu atât mai mult cu cât înregistrarea cauzei pe rolul Judecătoriei C. s-a realizat la 25.09. 2007 și nu la 12 octombrie 2009, așa cum susține revizuientul în cererea de revizuire..
Având în vedere aceste considerente, în baza art.326 cod procedură civilă, raportat la art.322 cod procedură civilă, va fi respinsă cererea de revizuire.
În baza art.274 cod procedură civilă, va fi obligat revizuientul la 1500 lei cheltuieli de judecată către intimați, reprezentând onorariu apărător (fila 22 dosar revizuire).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuientul R. M. împotriva deciziei civile nr._ din 31 octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosar nr._/215/2009, în contradictoriu cu intimații D. I. E. și D. E..
Obligă revizuientul R. M. să plătească 1500 lei cheltuieli de judecată către intimații D. I. E. și D. E..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Ianuarie 2013.
Președinte, M. P.-P. | Judecător, E. S. | Judecător, M. M. |
Grefier, V. R. |
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 4972/2013. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 922/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
