Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 2332/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2332/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 13-03-2013 în dosarul nr. 6648/101/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2332
Ședința publică de la 13 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.-P.
Judecător M. M.
Judecător E. S.
Grefier V. R.
x.x.x
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanta P. S. împotriva deciziei civile nr. 312 din 28 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul M. – Sectia I Civilă, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect despăgubiri – Legea nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat instanței că prin încheierea de ședință din data de 8 februarie 2012, cauza a fost suspendată potrivit dispozițiilor art. 242 pct.2 Cod Pr.Civilă iar prin referatul întocmit de grefa secției la data de 11 februarie 2013, dosarul a fost repus pe rol, din oficiu, cu propunerea de perimare, având în vedere faptul că a rămas în nelucrare mai mult de un an de zile, după care:
Instanța, constatând că nu mai sunt formulate alte cereri, a apreciat cauza în stare de judecată și a trecut la soluționarea recursului pe excepție:
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr.312 din 28 noiembrie 2011, pronunțată în dosar nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta P. S., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice, la acordarea de daune morale în temeiul dispozițiilor Legii nr.221/2009 și potrivit art.5 alin.1, persoanele ce au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Trebuie menționat însă că prin Decizia 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial din 15 noiembrie 2010, disp. art.5 alin.1 din Legea nr.221/2009 care stabileau un drept la despăgubiri pentru persoanele condamnate și moștenitorii acestora, și pe care reclamanta și-a întemeiat cererea de chemare în judecată, au fost declarate neconstituționale, astfel că instanța trebuie să aibă în vedere art. 31 alin. 1 din Legea 47/1992 și dispozițiile art. 147 din Constituție potrivit cărora, decizia prin care o normă de drept a fost declarată neconstituțională își încetează efectele după 45 zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial, iar pe durata acestui termen dispozițiile sunt suspendate de drept. La data soluționării acțiunii de față termenul de 45 zile prevăzut de textul constituțional a expirat, astfel că acțiunea este lipsită de temei juridic.
În condițiile stabilite de art. 31 alin.1 și 3 din Legea 47/1992 și art.147 alin. 4 din Constituție, decizia care a declarat neconstituțională o dispoziție legală este definitivă și obligatorie, efectele sale se răsfrâng și în alte cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepția. Decizia este general obligatorie, opozabilă erga omnes, inclusiv pentru instanțele judecătorești și are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că, după publicare, ea are efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.
Caracterul obligatoriuopozabil tuturoral deciziilor Curții Constituționale, prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe, implică antrenarea răspunderii juridice în cazul nerespectării acestor decizii, răspundere similară cu aceea a nerespectării unei legi adoptate de către Parlament sau a unei ordonanțe emise de Guvern, care decurge din caracterul imperativ al dispozițiilor art.1 alin.(3) din Constituție, potrivit cu care România este stat de drept. Concluzia care se impune este aceea că dispoziția din lege declarată neconstituțională nu se mai poate aplica, instanța investită cu soluționarea unei acțiuni căreia i se aplica norma declarată neconstituțională având obligația să nu aplice în acea cauză dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost constatată prin decizia Curții Constituționale.
În măsura în care este necesar, instanța judecătorească va aplica direct dispozițiile Constituției de care depinde soluționarea procesului, în absența unei reglementări legale care să fi înlocuit sau completat dispozițiile prevăzute prin decizia pronunțată de Curtea Constituțională, promovând astfel actualitatea principiilor statului de drept, asigurarea supremației Constituției, precum și importanța controlului constituționalității legilor de către Curtea Constituțională, ca factori pentru întărirea statului de drept.
De altfel prin decizia în interesul Legii nr.12/19.09.2011 pronunțată de ÎCCJ, s-a statuat că, declararea neconstituționalității dispozițiilor art.5 alin. (1) lit.a) teza I din Legea nr.221/2009 a avut drept consecință atât încetarea efectelor juridice ale acestora, cât și imposibilitatea de a le invoca drept temei juridic în cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Față de toate acestea având în vedere și caracterul obligatoriu al deciziilor pronunțate în interesul legii consacrat de art.3307 C.pr.civ., luând în considerare că dispozițiile legale invocate de reclamantă în promovarea acțiunii nu mai sunt aplicabile, fiind contrare Constituției, legiuitorul nerecunoscând dreptul reclamantei la acordarea de daune morale, cererea reclamantei a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta P. S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recursul declarat este perimat, având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 08 februarie 2012, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 242 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, pentru lipsa nejustificată a părților.
În conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod pr. civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 Cod pr. Civ., perimarea se poate constata și din oficiu.
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării cauzei, instanța, în baza art.248 și urm. Cod procedură civilă, urmează a constata perimat recursul formulat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de reclamanta P. S. împotriva deciziei civile nr. 312 din 28 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul M. – Sectia I Civilă, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Martie 2013.
Președinte, M. P.-P. | Judecător, M. M. | Judecător, E. S. |
Grefier, V. R. |
Red.jud.M.P.-P.
Tehn.MC/2 ex.
Data red.19.03.2013
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 7429/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Rezoluţiune contract. Decizia nr. 9370/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
