Obligaţie de a face. Decizia nr. 398/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 398/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 25-02-2014 în dosarul nr. 828/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 398
Ședința publică de la 25 Februarie 2014
Președinte: - L. M. L.
Judecător: - N. D.
Judecător: - Florența C. C.
Grefier: - A. P.
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamanții A. I., A. M. împotriva deciziei civile nr. 522/03.12.2013, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți M. C. PRIN PRIMAR, C. L. M. C., P. M. C., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că timbrarea recursului cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 lei, prin chitanța nr._-51-0112/20.02.2014 și timbru judiciar de 0,15 lei, precum și solicitarea recurenților reclamanți de judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, după care;
Instanța, luând act de solicitarea recurenților reclamanți de judecare a cauzei în lipsă și apreciind cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberări asupra recursului formulat în cauză.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea depusă pe rolul Judecătoriei C. la data de 11.01.2013, reclamanții A. I. și A. M. au solicitat în contradictoriu cu pârâții M. C. prin Primar, C. L. al mun. C. și P. mun. C. ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați să dispună și să execute eliberarea străzii Fochistului de construcțiile provizorii ce o ocupă aproape în întregime.
In motivarea acțiunii au arătat că imobilul în care locuiesc se află pe . și certificatul de nomenclatură stradală nr.1896/28.05.2009 emis de Primăria C..
Astfel, alături de alte familii, au domiciliul pe . în proprietate potrivit documentațiilor cadastrale ce au stat la baza intabulării dreptului de proprietate la OCPI D..
Conform acelorași documentații, acea stradă este singura cale de acces la gospodăria lor, inclusiv pentru echipajele medicale de urgență sau de pompieri.
Este cert că . domeniul public al mun. C., așa cum este reglementat și de art. 3 alin. 4 din Legea 213/1998 și pct III din anexa 1 la aceasta, iar conform art.136 alin.4 din Constituție și art.861 alin.1 din NCC, bunurile proprietate publică sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile.
Această . peste 20 de ani de construcții ce s-ar fi vrut provizorii, fiind îngrădită în prezent, reclamanții neputând avea acces nici măcar la gura de canalizare stradală.
Reclamanților li se permite accesul în imobilul în care locuiesc printr-un spațiu de 1-1,5 m lățime și, deși au formulat numeroase reclamații adresate Primăriei, nu s-a luat nici o măsură cu toate că autoritatea publică este cea îndreptățită să administreze străzile.
Conform art. 3 alin.1 din OG 43/1997 drumurile publice sunt definite ca ” drumuri de utilitate publică și/sau de interes public destinate circulației rutiere și pietonale, în scopul satisfacerii cerințelor generale de transport ale economiei, ale populației și de apărare a țării”si acestea sunt proprietate publică ,iar art.8 alin 1 indica drumurile de interes local ca fiind cele care „aparțin proprietății publice a unității administrative pe teritoriul căreia se află”, conform art. 22 administrarea drumurilor de interes local se realizează de consiliile locale pe raza administrativ-teritorială a acestora.
Tot în cuprinsul aceluiași act normativ sunt prevăzute și obligațiile administratorului, art. 40 alin.1 arătând că drumurile trebuie să fie menținute „în starea tehnică corespunzătoare desfășurării traficului în condiții de siguranță de către administratorul drumului”, iar art.43 lit. e indică faptul ca pe drumurile publice sunt interzise ocuparea, sub orice formă, a părții carosabile… precum și afectarea stării de curățenie a acestora”, iar art. 44 alin 4 prevede ca „Se interzice blocarea sau amplasarea de obstacole de orice fel pe ampriza drumurilor publice, cu excepția cazurilor autorizate de administratorul drumului și de poliția rutieră și care vor fi semnalizate corespunzător”
Nu sunt lipsite de relevanță nici Normele tehnice din 27.01.1998 privind proiectarea și realizarea străzilor în localitățile urbane, art.1.1. și art.1.3, acesta din urmă clasificând străzile, iar . din categoria IV –. scăzută intensitate a traficului.
Potrivit legii, cea mai îngustă stradă este cea de categoria IV, având o singură bandă, cu o lățime de 3-3,5 m ,iar autoritatea locala este obligată să o țină deschisă traficului.
Au depus la dosar înscrisuri în copie: certificat de nomenclatură stradală nr.1896/28.05.2009 emis de Primăria C., contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.67/21.01.1999 de BNP C. T., cerere nr._/24.03.2010 înregistrată la Primăria C., adresa nr._/14.09.2012 emisă de Primăria C. - Politia Locală, adresa nr._/23.04.2010 emisă de Primăria C. - Direcția Urbanism, adresa nr._.P./15.01.2013 emisă de Primăria C..
La ultimul termen de judecată instanța a invocat excepția inadmisibilității acțiunii.
Prin sentința civilă nr.4702/22.03.2013 pronunțată de Judecătoria C. a fost admisă excepția inadmisibilității invocată din oficiu.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții A. I. și A. M. în contradictoriu cu pârâții M. C. prin Primar, C. L. al mun.C. și P. mun. C.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanța a reținut următoarele:
In acțiune reclamanții au solicitat obligarea pârâților la desființarea construcțiilor provizorii aflate pe . cererea nr._/24.03.2010 înregistrată la Primăria C., din adresa nr._/14.09.2012 emisă de Primăria C. - Poliția Locală, din adresa nr._/23.04.2010 emisă de Primarea C. - Direcția Urbanism, aflate la filele 10-12, rezultă că acele construcții ar aparține ..
Instanța a apreciat că pentru soluționarea legală a acțiunii se impunea a fi chemată în judecată și această persoană juridică, proprietară a construcțiilor, chiar și numai pentru opozabilitate, reclamanții formulând acțiunea doar împotriva autorităților publice cărora le-ar fi revenit obligația de a administra domeniul public din care face parte și . menționând expres la ultimul termen că nu solicită introducerea în cauză a societății, nefiind siguri ca este aceasta cea care deține construcțiile și nici dacă mai sunt și altele. C. procesual poate fi stabilit doar de părțile din proces și nu și de instanța din oficiu în virtutea principiului disponibilității ce guvernează procesul civil.
Conform art. 47 și 48 alin.2 Cod procedură civilă :”mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul pricinii este un drept sau o obligație comună, ori dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză. (…) dacă prin natura raportului juridic sau în temeiul unei dispoziții a legii efectele hotărârii se întind asupra tuturor reclamanților sau pârâților, actele de procedură îndeplinite numai de unii din ei(…) folosesc și celorlalți. Când actele de procedură ale unora sunt potrivnice celor făcute de ceilalți, se va ține seama de cele mai favorabile”.
Astfel instanța a considerat întemeiată excepția inadmisibilității invocată din oficiu urmând a o admite și a respinge, în consecință, acțiunea.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel A. I. și A. M., solicitând admiterea apelului, anularea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, în vederea judecării pe fondul cauzei.
În motivarea apelului s-a arătat că în mod eronat instanța de fond a admis excepția inadmisibilității invocată din oficiu, dând relevanță din punct de vedere juridic unor simple adrese emise de chiar pârâtă prin care se certificau anumite situații ce nu corespund chiar întru totul situației de fapt și de drept. Pârâtele au obligația legală de a administra și de a menține libere și în stare tehnică corespunzătoare desfășurării traficului, drumurile publice, care aparțin domeniului public al unității administrativ-teritoriale.
Apelanții au susținut că . nu este singura persoană care ocupă în mod abuziv drumul public și că nu au posibilitatea de a indica toate persoanele ce ocupă drumul public, pentru aceasta fiind nevoie de efectuarea unor expertize de specialitate; prin această obligație stabilită de instanța de fond, de a identifica și de a introduce în cauză toate persoanele ce ocupă abuziv . respingerii ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată, consideră că li se restrânge dreptul la liber acces și la un proces echitabil și că o deosebită relevanță în justa soluționare a cauzei o constituie corespondența purtată cu Primăria Mun.C. în temeiul Legii nr.544/2001.
Prin decizia civilă nr.522 din 03 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanți.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Prima instanță, în virtutea rolului său activ reglementat de prevederile art. 129 C., la termenul din data de 15.02.2013, a pus în discuție introducerea în cauză în calitate de pârât a .., proprietara construcțiilor care ocupă terenul pe care apelanții-reclamanți pretind că este amplasată . termenul din data de 22.03.2013, reprezentantul reclamanților a învederat că nu înțelege să solicite introducerea în cauză a acestei persoane juridice.
Prin urmare, în mod corect prima instanță a invocat din oficiu excepția inadmisibilității acțiunii, având în vedere că în cauză este vorba de o coparticipare procesuală obligatorie în sensul prevederilor art.47 cod proc.civ., în prezenta cauză trebuind să figureze ca parte și .., în calitate de pârâtă.
Însă, unul din principiile care guvernează întreg procesul civil este principiul disponibilității părților asupra cadrului juridic al acțiunii, reglementat de prevederile art.129 alin.6 C.. De la acest principiu specific procedurii civile nu s-ar putea deroga, pe temeiul rolului activ al judecătorului, fără a exista o dispoziție legală expresă.
In aceste condiții, reclamantul este cel ce fixează cadrul procesual dedus judecății, având libera alegere în privința persoanelor între care se stabilesc raporturi juridice procesuale, judecătorul fiind ținut să respecte cadrul procesual trasat de părți.
Prin urmare, judecătorul nu are posibilitatea de a introduce, din proprie inițiativă, un terț în proces, neexistând nici un text de lege care să îi confere acest drept.
Numai părțile sunt cele care pot lărgi sfera procesului prin modificarea cererii de chemare în judecată, conform art. 132 C., iar nu instanța din oficiu. Această inițiativă a modificării cererii de chemare în judecată, în situația în care încă de la început cererea dedusă judecății nu a fost formulată cu respectarea prevederilor legale, nu poate să aparțină decât reclamantului, în cazul contrar, respectiv acela în care instanța din oficiu ar introduce în cauză o persoană împotriva căreia reclamantul nu s-a îndreptat, celui ce a fost din oficiu introdus în cauza i s-ar încălca în mod evident dreptul la un proces echitabil, mai exact dreptul la o instanță imparțială și independentă.
Astfel Curtea EDO a statuat că principiul potrivit căruia un tribunal trebuie să fie prezumat ca fiind lipsit de orice prejudecată sau de părtinire reflectă un element important al preeminentei dreptului. In concepția instanței europene, noțiunea de imparțialitate la care se refera art.6 paragraf 1 urmează a fi apreciată într-un dublu sens: pe de o parte ea are în vedere un demers subiectiv ce semnifică încercarea de a determina convingerea personală a unui judecător într-o anumită împrejurare, semnificând așa zisa imparțialitate subiectivă, iar pe de altă parte imparțialitatea cuprinde un demers obiectiv ce urmărește a se determina dacă judecătorul oferă toate garanțiile suficiente pentru a exclude, în persoana lui orice bănuială legitimă, aceasta semnificând imparțialitate obiectivă a tribunalului (cauza Piersack contra Belgiei).
In ceea ce privește imparțialitatea obiectivă a tribunalului, Curtea a arătat că aceasta constă în a determina dacă unele împrejurări sau fapte ce se pot verifica autorizează a pune în discuție imparțialitatea magistratului. In această materie aparențele au un rol deosebit, deoarece într-o societate democratică instanțele trebuie să inspire justițiabililor deplină încredere.( CEDH, M. c Franta, 2000). Pentru a se pronunța cu privire la imparțialitatea judecătorului sau dimpotrivă la existența unei bănuieli legitime de lipsă de imparțialitate a magistratului într-o anumită cauză, Curtea va avea în vedere optica celui afectat de măsurile dispuse de magistrat într-o anumită cauză. Ceea ce trebuie asigurat este încrederea pe care, într-o societate democratică, instanțele trebuie să o inspire publicului, justițiabilului (cauza Fey contra Austriei, Ferrantelli și Santangelo contra Italiei).
Prin urmare, tribunalul a constatat că sunt neîntemeiate susținerile apelanților reclamanți în sensul nerespectării de către prima instanță a principiului disponibilității. Prin soluția dată, chiar acest principiu a fost respectat, întrucât, deși în cauză exista o coparticipare procesuală obligatorie, instanța a ținut cont de manifestarea de voință a reclamanților, care nu au înțeles să se judece cu una dintre persoanele care alcătuiau acest litisconsorțiu.
Astfel nu au fost reținute susținerile apelanților în sensul că nu interesează cine ocupă drumurile publice, ci numai faptul că pârâtele au obligația legală de a administra și de a menține libere și în stare tehnică corespunzătoare drumurile publice, câtă vreme soluția ar afecta și alte persoane.
Pentru aceste considerente, tribunalul a constatat că apelul este nefondat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții A. I. și A. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, reclamanții au arătat că, în mod eronat, instanța de apel a respins apelul formulat și a menținut hotărârea instanței de fond prin care a fost admisă excepția inadmisibilității invocată din oficiu, cu nerespectarea principiul disponibilității în procesul civil.
În acest sens, recurenții au menționat că dispozițiile art. 22, 40, 43 lit.e și art.44 alin.4 din OG 43/1997 prevăd, în mod expres, obligațiile pârâtelor chemate în judecată, în legătură cu administrarea și menținerea libere și în stare de tehnică corespunzătoare desfășurării traficului a drumurilor publice care, cu necesitate, aparțindomeniului public al unității administrativ teritoriale.
Din această perspectivă, recurenții consideră că nu poate prezenta relevanță juridică, nici măcar sub aspectul vreunei opozabilități, cine în concret ocupă respectivele drumuri publice, în condițiile în care autoritateapublică are obligația legală de a ține respectivele drumuri deschise circulației.
Au mai susținut recurenții că . nu este singura persoană ce ocupă în mod abuziv respectivul drum public, că ei nici nu ar avea posibilitatea de a indica toate persoanele ce ocupă respectivul drum public, pentru aceasta fiind nevoie de realizarea unor expertize de specialitate și că, pentru ei, identificarea tuturor celor care ocupă terenul ar fi o misiune imposibilă, punându-li-se în sarcină o obligație pe care nu ar putea-o îndeplini niciodată.
Consideră recurenții că, prin această obligație stabilită de instanța de fond, de aidentifica și de a introduce în cauză toate persoanele ce ocupă în mod abuziv . respingerii ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată, li se restrânge dreptul la liber acces la justiție și la un proces echitabil.
Sub aspectul soluționării cauzei, recurenții au susținut că o deosebită relevanță prezintă corespondența purtată cu Primăria municipiului C., în temeiul Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, în principal adresa nr. 2395f.P/T5.0l.2fJî3 a Direcției Urbanism, Amenajarea teritoriului - Serviciul Urbanism și Nomenclatură Urbană din cadrul Primăriei municipiului C. și adresa nr. 64854I.P./07.05.2013 comunicată la interpelarea adresată Primăriei C. în temeiul Legii nr.544/2001, din care rezultă că traseul străzii Fochistului, ce s-a păstrat între 1931 -1991 nu mai corespunde cu actualul traseu ala acesteia.
Față de motivele invocate, au solicitat admiterea recursului, casarea sentințelor recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea judecării fondului cauzei.
Curtea, examinând sentinta atacată, prin prisma criticilor formulate, apreciază că recursul este fondat, având în vedere următoarele considerente:
Instantele de fond au retinut gresit incidenta în cauză a unui litisconsortiu procesual obligatoriu în sensul art.47 C.pr.civ., aceasta fiind consecinta unei calificări juridice gresite a obiectului cererii deduse judecătii.
Astfel, se constată că instanta a fost învestită cu o actiune prin care reclamantii au solicitat obligarea pârâtilor M. C., prin Primar, C. L. al M. C. și P. M. C. să dispună si să execute eliberarea străzii Fochistului de constructiile provizorii ce ocupă această stradă, invocând în drept încălcarea de către acestia a disp. art.40 alin.1, art.43 lit.e si art.44 alin.4 din OG nr.43/1997, texte de lege care prevăd următoarele:
“ Drumurile trebuie să fie semnalizate și menținute în stare tehnică corespunzătoare desfășurării traficului în condiții de siguranță de către administratorul drumului.(…)” ( art.40 alin.1).
„ Pe drumurile publice sunt interzise: (…)e) ocuparea, sub orice formă, a părții carosabile, a zonei de siguranță a podurilor, a stațiilor mijloacelor de transport în comun, a spațiilor de control sau serviciu ale administratorului drumului, a șanțurilor, trotuarelor, pistelor și a zonelor de siguranță ale drumului, precum și afectarea stării de curățenie a acestora;” ( art.43 alin.1 lit.e )
„Se interzice blocarea sau amplasarea de obstacole de orice fel pe ampriza drumurilor publice, cu excepția cazurilor autorizate de administratorul drumului și de poliția rutieră și care vor fi semnalizate corespunzător” ( art.44 alin.4 ).
Din dispozitiile legale enuntate rezultă că obligatiile a căror îndeplinire se solicită cad în sarcina administratorului drumului, calitate în care reclamantii au înteles să cheme în judecată C. L. al M. C., în raport disp. art.22 din OG nr.43/1997.
Alături de acesta, reclamantii au chemat în judecată si unitatea administrativ teritorială, în calitate de proprietar al drumului respectiv, invocând disp. art.3 alin.4 din Legea nr.213/1998 privind bunurile proprietate publică, precum si pe P. M. C., în calitate de reprezentant al unitătii administrativ-teritoriale.
În raport de cadrul procesual astfel stabilit de către reclamanti, de obligatiile a căror îndeplinire se solicită si de institutiile obligate în raportul juridic dedus judecătii, potrivit art. art.40 alin.1, art.43 lit.e si art.44 alin.4 din OG nr.43/1997, în mod gresit a retinut prima instantă că actiunea este inadmisibilă, cu motivarea că, aflându-se în situatia unei coparticipări procesuale pasive obligatorii, reclamantii trebuiau să cheme în judecată si persoana juridică proprietară a constructiilor care ocupă .> Argumentându-si astfel solutia pronuntată, prima instantă nu a avut, însă, în vedere că obiectul actiunii cu care a fost investită nu este de obligare a persoanelor juridice care ocupă respectivul drum de a-si ridica de pe acesta constructiile provizorii realizate, ci de îndeplinire de către pârâti a obligatiilor ce le revin, potrivit legii, pentru eliberarea drumului, în calitate de proprietar si, respectiv, administrator al acestuia, indiferent de modul în care s-ar pune problema ca pârâtii să se achite de această obligatie, de actiunile pe care le-ar putea întreprinde, de persoanele fizice sau juridice împotriva cărora s-ar putea îndrepta sau de eventualele sanctiuni pe care ar găsi oportun să le aplice.
Prin urmare, Curtea apreciază că prima instantă a retinut gresit existenta unui litisconsortiu procesual obligatoriu, respingând ca inadmisibilă actiunea reclamantilor pe acest considerent.
Întrucât cauza a fost gresit solutionată pe exceptie la prima instantă, iar Tribunalul, prin interpretarea si aplicarea gresită a dispozitiilor legale, a mentinut solutia pe exceptia inadmisibilitătii, Curtea apreciază că recursul este fondat, impunându-se casarea deciziei atacate.
Având în vedere si faptul că reclamantii au solicitat în apel anularea sentintei cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instantă, Curtea va admite recursul si, în temeiul art.312 alin.1 -3 rap. la art.297 alin.1 C.pr.civ., va modifica decizia atacată, în sensul că va admite apelul declarat de reclamanți, va anula sentința și va trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria C..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții A. I., A. M. împotriva deciziei civile nr. 522/03.12.2013, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți M. C. PRIN PRIMAR, C. L. M. C., P. M. C., având ca obiect obligație de a face.
Modifică decizia atacată, în sensul că admite apelul declarat de reclamanții A. I. și A. M. împotriva sentinței civile nr.4702 din 22.03.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._ .
Anulează sentința și trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria C.. Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Februarie 2014.
Președinte, L. M. L. | Judecător, N. D. | Judecător, Florența C. C. |
Grefier, A. P. |
Red.jud.F.C.C.
Tehn.MC/3 ex.
Data red.14.03.2014
j.a. L.L.B.
D.G.
j.f. Cl.M.
| ← Validare poprire. Decizia nr. 745/2014. Curtea de Apel CRAIOVA | Partaj judiciar. Decizia nr. 420/2014. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
