Strămutare. Sentința nr. 37/2014. Curtea de Apel CRAIOVA

Sentința nr. 37/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 09-04-2014 în dosarul nr. 538/54/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA Nr. 37

Ședința din Camera de Consiliu de la 09 Aprilie 2014

Completul compus din:

Președinte: - P. B.

Grefier: - S. C.

Pe rol, soluționarea cererii de strămutare a cauzei ce face obiectul dosarului numărul_ aflat pe rolul Judecătoriei Corabia, formulată de petentul G. A., cu domiciliul în Tg.J., ., județul Gorj, în contradictoriu cu intimații C. C. O., cu domiciliul în Tg.J., b.dul C. B., .,. și D. N., cu domiciliul în Tg.J., ., ..

La apelul nominal a răspuns avocat Șomăcescu S. reprezentând petentul G. A. și intimatul D. N. personal, lipsind intimatul C. C. O..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat următoarele:

- cererea de strămutare este timbrată, potrivit chitanței nr._-84-0050 din 25.03.2014 privind consemnarea sumei de 100 lei reprezentând taxa judiciară de timbru, aflată la fila 5 din dosarul cauzei;

- depunerea la dosarul cauzei, prin serviciul registratură din cadrul instanței, a întâmpinării formulată de intimatul C. C. O., înregistrată sub nr._/07.04.2014;

- depunerea la dosarul cauzei, prin serviciul registratură din cadrul instanței, a întâmpinării formulată de intimatul D. N., înregistrată sub nr._/08.04.2014 și_/08.04.2014;

Avocat Șomăcescu S. a depus la dosarul cauzei împuternicire avocațială datată 09.04.2014.

Intimatul D. N. a învederat, la interpelarea instanței, faptul că în județul O. a lucrat din iulie 2005 până în februarie 2006. Nu este originar din județul O., respectiv nu este născut și nu a locuit anterior în acest județ.

Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra cererii.Avocat Șomăcescu S. reprezentând pe petentul G. A. a susținut că petentul a apreciat că există motive de bănuială legitimă cu privire la imparțialitatea judecătorilor de la Judecătoria Corabia, pentru motivele expuse în scris în cererea de strămutare.

A susținut, față de motivul de la punctul 4 din cuprinsul cererii că deși comunicase în scris o cerere de amânare și pârâții aveau, de asemenea, cerere de amânare în vederea pregătirii apărării și angajării unui apărător, instanța nu face vorbire de aceste cereri (ci în încheierea de la primul termen se menționează că pârâtul a solicitat încuviințarea administrării probei testimoniale și a probei cu interogatoriul reclamantului și a dispus citarea acestuia la interogatoriu și a martorilor); acest aspect i-a creat reclamantului o suspiciune, considerând că în acest județ nu poate fi judecat imparțial.

Concluzionând a solicitat admiterea cererii în sensul de a se dispune strămutarea cauzei la o isntanță din orice alt județ în afara județului O..

Intimatul D. N. a susținut că nu există motiv de bănuială legitimă. Referitor la susținerile formulate de petent, a susținut că este prima și ultima cauză până în prezent aflată pe rolul Judecătoriei Corabia. În ceea ce privește susținerea că Judecătoria Tg.J. a respins proba cu interogatoriul și proba cu martori, a susținut că în volumul II, fila 3 pagina 2 paragraful 4 în încheierea din 22 octombrie 2013 această instanță a prorogat discuția privind proba cu interogatoriu și proba cu martori, nicidecum nu a respins aceste probe. A mai susținut faptul că însuși acesta a depus cerere de amânare la primul termen și nu i s-a încuviințat.

A mai susținut faptul că a lucrat la SRI Gorj din anul 1999 până în anul 2009 cu o întrerupere de opt luni, în perioada iulie 2005 – februarie 2006, când a fost detașat la Slatina.

De asemenea, nu este reală afirmația că a depus plângere penală împotriva președintelui Judecătoriei Tg.J.. Au fost două dosare în contencios administrativ pentru refuzul de a se răspunde unor solicitări formulate în calitate de ziarist, nici vorbă de o plângere penală.

Concluzionând a susținut că nu există niciun motiv de bănuială legitimă cu privire la imparțialitatea judecătorilor, precizând că nu cunoaște și nu a relaționat vreodată cu vreun magistrat ariginar din O., cu atât mai puțin la Judecătoria Corabia.

CURTEA:

Asupra cererii de strămutare de față, constată următoarele:

La data de 26.03.2014, petentul G. A. a formulat cerere de strămutare a cauzei ce face obiectul dosarului numărul_ aflat pe rolul Judecătoriei Corabia, invocând prevederile art. 140 și următoarele din codul de procedură civilă pentru motiv de bănuială legitimă.

Potrivit art. 144 alin. 1 și 2 NCPC, cererea de strămutare se judecă de urgență, în camera de consiliu, cu citarea părților din proces și hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare și este definitivă.

De asemenea, în caz de admitere a cererii de strămutare, curtea de apel trimite procesul spre judecată unei alte instanțe de același grad din circumscripția sa, în condițiile art. 145 alin. 1 teza I NCPC.

În aceeași ordine de idei, în caz de admitere a cererii, hotărârea va arăta în ce măsură actele îndeplinite de instanță înainte de strămutare urmează să fie păstrate, potrivit disp. art. 145 alin. 2 teza I NCPC și instanța de la care s-a cerut strămutarea va fi încunoștințată, de îndată, despre admiterea sau respingerea cererii de strămutare, conform art. 145 alin. 3 NCPC.

Deliberând asupra cererii de strămutare a cauzei ce face obiectul dosarului numărul_ aflat pe rolul Judecătoriei Corabia, formulată de petentul G. A., apreciază că nu se impune strămutarea judecării cauzei, motiv pentru care Curtea va respinge cererea formulată în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea de strămutare a cauzei ce face obiectul dosarului numărul_ aflat pe rolul Judecătoriei Corabia, formulată de petentul G. A., cu domiciliul în Tg.J., ., județul Gorj, în contradictoriu cu intimații C. C. O., cu domiciliul în Tg.J., b.dul C. B., .,. și D. N., cu domiciliul în Tg.J., ., ., parter, ..

Sentință definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 09 Aprilie 2014.

Președinte,

P. B.

Grefier,

S. C.

Red.jud. P.B.

Tehn.S.C. 5 ex./ 09 aprilie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Strămutare. Sentința nr. 37/2014. Curtea de Apel CRAIOVA