Validare poprire. Decizia nr. 745/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 745/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 23-04-2014 în dosarul nr. 16465/215/2012
DOSAR Nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 745
Ședința publică din data de 23 Aprilie 2014
Completul compus din:
Președinte: Judecător P. B.
Judecător C. T.
Judecător L. E.
Grefier I. B.
*******
Pe rol, soluționarea recursului declarat de apelanta C. F., împotriva deciziei civile nr.476/18.11.2013, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul debitor S. C. Municipal Filantropia C. și intimata terț poprit T. M. C., având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile au lipsit.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cadrul căruia a învederat că recursul este declarat și motivat în termenul legal, că s-a solicitat și judecata cauzei în lipsă, după care, instanța constatând cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberare.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.06.2012, sub nr._, petenta C. F. a solicitat instanței validarea popririi și obligarea terțului poprit T. M. C. să-i plătească petentei C. F. suma de 3525,03 lei, reprezentând debitul conform titlului executoriu și cheltuieli de executare, suma datorată de debitorul S. C. Municipal Filantropia C., conform sentinței civile nr. 0118/18.01.2010 și sentinței civile nr. 0687/17.02.2010 pronunțate de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2009.
Prin sentința civilă nr._/10.12.2012, pronunțată de Judecătoria Craiocva, în dosarul nr._, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de petenta C. F.,, în contradictoriu cu debitorul S. C. Municipal Filantropia C., și terțul poprit T. M. C..
Împotriva acestei sentințe a declarat apel creditoarea C. F., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Prin decizia civilă nr.476/18.11.2013, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă în dosarul nr._, s-a respins apelul declarat de apelanta-petentă C. F. cu domiciliul în C., Craiovita Nouă, C., .. 2, ., împotriva sentinței civile nr._ din data de 10.12.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-debitor S. C. MUNICIPAL FILANTROPIA C., cu sediul în C., ., nr. 3, jud. D. și cu intimatul-terț poprit T. M. C., cu sediul în C., .. 2, jud. D..
S-a menținut sentința civilă nr._/10.12.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, ca fiind temeinică și legală.
Pentru a pronunța această decizie tribunalul a reținut:
Referitor la legalitatea sentintei, analizata prin prisma modului de aplicare si interpretare a dispozitiilor legale incidente, respectiv, dispozitiile OUG 71/2009, Tribunalul a reținut ca, in speta, desi creanta este una certa, lichida si exigibila, validarea popririi nu este necesara in situatia in care debitorul isi executa de buna-voie obligatia de plata si in contextul in care nu există vreo proba în dosar care să sugereze că Guvernul nu are intenția de a respecta calendarul plăților.
În contextul special al prezentei cauze, Tribunalul a considerat că plata eșalonată a sumelor datorate reclamantei apelante nu poate fi considerată nerezonabilă.
S-a avut in vedere totodata si faptul ca art.20 din Constituție prevede că legile interne vor fi interpretate în conformitate cu tratatele privind drepturile omului la care România este parte iar jurisprudența Curții Europene a Dreptului Omului are aplicare directă în dreptul intern în virtutea principiului subsidiarității și în conformitate cu Comisia Europeană a drepturilor omului.
Este de necontestat faptul că practica Curții Europene a Drepturilor Omului era în sensul că o autoritate a statului nu ar trebui să se folosească de pretextul lipsei fondurilor pentru a nu onora o datorie întemeiată pe o hotărâre judecătorească. Fiecare stat are datoria de a deține un arsenal juridic adecvat și suficient pentru a asigura respectarea obligațiilor pozitive ce îi revin. Executarea unei hotărâri judecătorești trebuie considerată ca făcând parte integrantă din proces, în sensul art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Dreptul la instanță ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă din cadrul statului contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie să rămână inoperantă în detrimentul uneia dintre părți.
Pe data de 04.09.2012, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat însă Decizia de inadmisibilitate în cauza nr._/2008 – D. D. și alții contra României.
Cauza se referă la eșalonarea, de către Statul Român, a plății anumitor sume de bani obținute de către apelanti prin hotărâri judecătorești definitive.
Curtea a constatat că în perioada 2008-2011 statul român a adoptat mai multe acte normative prin care se suspendă de drept orice cerere de executare a titlurilor executorii pronunțate în favoarea funcționarilor publice prin hotărâri judecătorești și prin care se introducea un sistem de executare a datoriilor prin plata unor tranșe anuale.
Au fost avute în vedere în raționamentul Curții, OUG nr.71/2009 care prevede plata datoriilor în 3 tranșe anuale, în intervalul 2010-2012, OUG nr.45/2010 care a prevăzut ca plata sumelor datorate să se facă tot în 3 tranșe anuale, însă în intervalul 2012-2014 și Legea nr.230/2011 care a eșalonat plata pe 5 ani, în intervalul 2012-2016, cu anuități progresive, ajungând de la 5 % în primul an până la 35 % în ultimul an.
S-a apreciat ca in contextul unei situații de dezechilibru bugetar major al Statului Român, măsurile luate și mecanismul de eșalonare instituit, de natură a menține echilibrul bugetar între cheltuieli și veniturile publice, pot fi considerare ca urmărind un scop de utilitate publică, plata eșalonată a sumelor datorate neputând fi nerezonabilă.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a analizat în cauza mai sus menționată chiar dispoz. OUG 71/2009, considerând că interesul general poate justifica o ingerință a Statului în ceea ce privește modul de executare a unei obligații stabilite prin hotărâre judecătorească.
Cum situația de fapt a cauzei D. D. și alții Contra României este similară speței deduse judecății, fiind vorba tot despre caracterul sistematic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar și executarea eșalonată a unui titlu executoriu ce are drepturi bănești și față de dispozițiile art.20 din Constituție, se impune a se ține cont de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în această materie.
La pronunțarea acestei soluții, tribunalul a avut în vedere și considerentele expuse în decizia nr.1/2012 pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, urmată de recenta decizie CEDO în cauza D. și alții împotriva României.
Prin decizia nr.1/2012 pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut, printre altele, următoarele:
"Cererile deduse judecății, în mod indubitabil implică incidența dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, amânarea, eșalonarea plăților și suspendarea de drept a procedurii de executare silită, fiind incidente la executare, de natură a temporiza demersurile creditorilor (prin ipoteză, personal din sectorul bugetar) ce se află în posesia unui titlu executoriu având ca obiect acordarea de drepturi salariale.
Supremația legii este un principiu fundamental într-un stat de drept, iar aplicarea corectă de către instanța de judecată a normelor juridice ce constituie sediul materiei pentru pricina cu care este învestită reprezintă garanții ale procesului echitabil; aceste reguli fundamentale ale unei societăți democratice sunt inserate și în Constituția României, republicată, prin dispozițiile art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1) și (2) și art. 21 alin. (2) și (3).
Dispozițiile Convenției europene a drepturilor omului constituie parte a dreptului intern, astfel cum prevede art. 11 alin. (2) din Constituția României, republicată, iar preeminența acestora este reglementată prin prevederile art. 20 alin. (2) din Legea fundamentală, în cazul în care există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și legile interne, având prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Or, procedura de executare a unei hotărâri judecătorești reprezintă parte a procesului civil, astfel că și în privința acesteia sunt antrenate toate garanțiile prevăzute la art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului.
Instanțele naționale, în soluționarea cauzelor cu care au fost învestite, trebuiau să evalueze și compatibilitatea dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 (modificată și completată) cu normele Convenției europene a drepturilor omului, respectiv art. 6 paragraf 1, date fiind dispozițiile art. 11 alin. (2) și art. 20 alin. (2) din Constituția a României, republicată, întrucât prin normele interne în discuție se amână, se eșalonează și se suspendă executarea unor titluri executorii, cele trei efecte fiind cumulative.
Or, analiza caracterului nerezonabil al duratei procedurii de executare face obiectul unei ample jurisprudențe a Curții Europene a Drepturilor Omului în aplicarea dispozițiilor art. 6 din Convenție, analiză realizată uneori din perspectiva mai generală a "dreptului de acces la justiție" (Cauza Ruianu împotriva României, paragraful 54), iar nu doar aceea a termenului nerezonabil, după cum, în alte situații, se analizează și respectarea art. 1 Protocolul 1, dacă se rețin alte aspecte decât cele ce au condus la constatarea unei încălcări pe temeiul art. 6 (de exemplu, cauzele R., G., A., D., Georgi, A. și I. R., C. P., S. împotriva României etc.)."
Nu a putut fi primita sustinerea apelantei, potrivit careia, dat fiind faptul ca, in speta, nu s-a facut dovada platii transei aferente anului 2012 se impune validarea popririi infiintate prin adresa emisa la data de 14.06.2012, avand in vedere ca aceasta adresa vizeaza intreaga creanta, iar nu doar transa scadenta in anul 2012, iar validarea popririi pentru intreaga creanta ar contraveni dispoz. OUG 71/2009.
Este reala sustinerea apelantei conform careia hotararea judecatoreasca care constituie titlul executoriu in cauza pendinte priveste contravaloarea tichetelor de masa, insa, in raport de dispoz. OMFP nr. 1954/ 2005 tichetele de masa sunt drepturi de personal, fiind cheltuieli salariale in natură, astfel ca intra sub incidenta dispoz. OUG 71/2009.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs apelanta C. F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de recurs a invocat nulitatea deciziei motivat de faptul ca aceasta nu are număr.
A apreciat că decizia Tribunalului D. este nelegala si a fost data cu aplicarea greșita a legii: respectiv a dispozițiilor art. 456-460 din C pr civ st ale Ordinul 2336 / 2011, principiul fundamental al separației puterilor în stat prevăzut art 1 alin 4 din Constituția României, precum si principiul aplicării legii civile in timp dar si cele ale art. 20 din Constituție, dispozițiile OUG 71/2009, Legea 293/2011.
Din aceste prevederi legale rezultă că terțul poprit, in speța T. C., avea obligația sa consemneze suma de bani a cărei poprire a fost infiintată pentru validarea unei popriri, la scadenta acesteia si nu sa returneze adresa de poprire executorului.
Prin art. 1 din O-U.G.nr.71/2009 s-a instituit o procedură de eșalonare pentru plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009.
Cum nu s-a solicitat validarea popririi decât pentru 5% din debit si cheltuielile de executare, instanța de apel in mod greșit a respins apelul, deoarece am respectat prevederile OUG 71/2009, solicitând doar 5% din debit
Instanța de apel a analizat greșit actele normative aplicabile în speță: OG nr. 22/2002, OUG nr.75/2008 și OUG nr. 71/2009 întrucât potrivit art. 20 din Constituție nu a ținut cont ca legile interne vor fi interpretate în conformitate cu tratatele privind drepturile omului la care România este parte.
In ceea ce privește analizarea cauzei de fata comparativ cu cauza D. si alții, consideră ca in mod gresii instanța de apel a făcut trimitere la aceasta, deoarece CEDO a respins cererea acestora motivând: „ Astfel, in conformitate cu legislația in vigoare (supra, pct. 24), reclamanții au primit in octombrie 2008 o prima transa, reprezentând 30% din totalul sumelor datorate. In septembrie 2010, li s-a plătit o suma suplimentară, reprezentând 25% din a doua tranșă de 34% din suma totală, desi in temeiul O.U.G. nr. 45/2010 din 19 mai 2010 cea de a doua transa ar fi trebuit plătită in 2012.
Conform legii, sumele plătite s-au actualizat de fiecare data in raport cu indicele preturilor de consum din data plații. P. in prezent, reclamanții au primit mai mult de o treime din suma totala acordata de instanțe, restul sumei trebuind sa fie plătit eșalonat, conform legislației în vigoare, pana in 2016. Nu exista nimic in dosar care sa sugereze ca Guvernul nu are intenția de a respecta calendarul plaților".
Or, nu s-a făcut dovada respectării calendarului plații.
Normele speciale prevăzute de Ordinul 2336 / 2011, obligatorii pentru Administrațiile financiare reglementează modul de punere in aplicare a prevederilor art 1 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, aprobata Cu completări prin Legea nr, 288/2002. cu modificările si completările ulterioare, de catre unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului, in calitate de tert poprit.
Dispozițiile Art. 2. alin (1) din Ordin prevăd:,. Cel târziu in prima zi lucratoare de la data primirii de Ia executorul judecătoresc sau de la organul fiscal competent in executarea silita a adresei de înființare a popririi asupra conturilor unei instituții ori autorități publice, însoțita de copia certificata de pe titlul executoriu, unitatea teritoriala a Trezoreriei Statului va înștiința în scris instituția sau autoritatea publică cu privire la data primirii adresei de înființare a popririi si suma pentru care se dispune poprirea. La adresa care se transmite instituției sau autorității publice se anexează situația disponibilităților de fonduri/creditelor bugetare deschise si neutilizate, dupa caz, prevăzuta in anexa nr. 1, existente la data primirii adresei de înființare a popririi", iar cele ale art 4 alin (1) „In situația iu care instituția publica sau autoritatea publica nu transmite situația prevăzuta in anexa nr. 2 in termenul stabilit la art. 3 alin. (1), unitatea teritoriala a Trezoreriei Statului va proceda la indisponibilizarea sumelor din conturile instituției sau autoritarii publice pana la nivelul sumei totale înscrise in titlul executoriu".
Față de aceste dispoziții legale, terțul poprit avea obligația sa-i plătească suma solicitata, chiar la scadență si nu să înapoieze adresa de înființare a popririi.
3. Potrivit prevederilor art. 1 alin. 1 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariate personalului din sectorul bugetar, cu modificările și completările ulterioare, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se realizează după o procedură de executare, potrivit căreia în anul 2012 autoritățile și instituțiile publice debitoare au obligația de a plăti 5% din valoarea titlului executoriu.
Potrivit art. 43 alin. 1 din Legea nr. 293/2011 privind bugetul de stat pe anul 2012, ordonatorii principali de credite efectuează plata titlurilor executorii în cuantumul prevăzut pentru acest an prin OUG nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, din sumele aprobate la titlul „Cheltuieli de personal", în mod eșalonat în tranșe trimestriale egale.
Motivarea instanței de apel conform căreia cererea de validare a fost formulata anterior expirării termenului prevăzut de alin 1 litera a din OUG 71/2009 „finele anului 2012" este in contradicție cu normele legale mai sus precizate, care stabilesc termene fixe de plata pentru suma datorata de debitor la scadenta, respectiv trimestrial, cate 1,25 % din debit, norme care nu dispun restituirea titlului executoriu cum greșit a menționat instanța.
Cum cererea de validare poprire a fost formulata în cursul lunii mai 2012, adică in al doilea trimestru, rezultă în mod vădit ca cererea este întemeiata si în mod greșit a fost respinsa.
In drept recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 si 9 din C. Pr. civ.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor invocate, Curtea constată următoarele:
Instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, în speță, atât a legii interne cât și a prevederilor normelor comunitare.
Este adevărat că în codul de procedură civilă este prevăzută o anumită procedură de executare silită a sumelor datorate de debitor creditorului, și obligația terțului poprit, însă așa cum de altfel arată chiar recurenta în cererea de recurs, prin OUG nr. 71/2009, s-a prevăzut o procedură de plată a sumelor respective, și tot prin aceeași ordonanță s-a prevăzut și că orice procedură de executare silită se suspendă de drept pe toată perioada de eșalonare a acestei plății.
În aceste condiții este evident că și obligația terțului poprit nu mai subzistă cât timp este în vigoare ordonanța respectivă.
Criticile recurentei privind greșita interpretare a principiilor jurisprudenței CEDO sunt de asemenea nefondate, dispozițiile dreptului intern în materia executării creanțelor împotriva statului nefiind contrare dispozițiilor din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Articolul 6 al Convenției garantează oricărei persoane dreptul ca o instanță să judece orice contestație privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil. Dreptul de a obține executarea unei hotărâri judecătorești este parte a procesului civil și este garantat oricărei persoane prin art. 6 din Convenție ( CEDO, Cauza Ulger c. Turciei,_/02, hot. din 26 iunie 2007, M. și D. c. României ,_/00).
Dreptul de acces la justiție nu este însă un drept absolut, fiind recunoscute limitări ale acestuia, în anumite condiții.
Instanța europeană recunoaște că statele au o mare libertate în alegerea mijloacelor proprii pentru a permite sistemului lor judiciar să răspundă exigențelor art. 6 ( cauza Ashingdane c. Regatului Unit, 28 mai 1985), atâta vreme cât limitările impuse nu ating chiar substanța dreptului. Limitarea dreptului de acces la instanță este permisă dacă are un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat.
În speță, instituția debitoare nu a refuzat executarea silită, însă s-a făcut aplicarea actului normativ care dă posibilitatea de a se plăti creanța eșalonat, la anumite intervale de timp. O astfel de normă juridică reprezintă o ingerință a statului în dreptul creditorului de a obține executarea silită și finalizarea procesului civil, dar este o ingerință care are un scop legitim, acela de a proteja bugetul de stat într-o perioadă critică, și este rezonabil proporțională cu scopul urmărit.
Caracterul proporțional al limitării dreptului creditoarei de a obține executarea hotărârii judecătorești rezultă din faptul că OUG 71/2009, astfel cum a fost modificată, nu neagă dreptul la executare, ci doar stabilește modul în care creanța se va realiza, cu o întârziere rezonabilă, apreciată ca atare și de instanța europeană în cauza Vasyl Petrovych Krapynytskly împotriva Ucrainei, având în vedere că titlul executoriu a fost obținut în anul 2007. Măsura eșalonării plății este proporțională cu scopul urmărit, deoarece creditorul a beneficiat de drepturile salariale care constituie un bun, titlul executoriu privind doar anumite restanțe, diferențe salariale datorate de angajator pentru o perioadă anterioară, rezultate din aplicarea greșită a unor prevederi legale. În al doilea rând, obligația efectuării plății din titlul executoriu nu a fost stinsă, prin voința legiuitorului, ci doar amânată pentru o perioadă rezonabilă de timp iar creditorul va benefica da data executării efective de actualizarea creanței cu indicele prețurilor de consum.
Prin norma de drept internă nu se aduce atingere nici dreptului reclamantei de proprietate, garantat de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1, deoarece alineatul 2 al articolului conferă dreptul statului de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general. Expunerea de motive la adoptarea Ordonanței relevă situația financiară dificilă a statului și argumentează eșalonarea plăților prin necesitatea protejării interesului general, astfel că sunt incidente dispozițiile convenției europene. În plus, dreptul de proprietate al reclamantei asupra bunului constituit de creanța împotriva statului nu este negat, nu îi este atinsă substanța, așa încât sentința ce reprezintă titlu executoriu nu rămâne inoperantă.
Observându-se cererea de chemare în judecată prin care s-a solicitat validarea popririi se constată că recurentul a învestit instanța cu cerere de validare pentru întreg debitul datorat în baza titlului executoriu, nu doar pentru tranșa de 5% care era de plată la acel moment conform eșalonării făcută prin OUG 71/2009. Astfel fiind este cert că instanța de apel a observat bine și a respectat limitele cererii de învestire, fiind neîntemeiată susținerea conform căreia s-ar fi analizat ceva ce nu s-a cerut.
În raport de învestirea făcută instanțele au interpretat și aplicat corect în cauză dispozițiile legale incidente în speță, statuând în sensul că eșalonarea stabilită prin OUG 71/2009 este obligatorie de respectat și în speță. Argumentele de ansamblu ce au fost avute în vedere de instanța europeană, când a statuat asupra convenționalității ordonanței se verifică și în speță.
Nu s-a susținut și nu s-a solicitat administrarea de probe în recurs în sensul că nu s-ar fi achitat tranșa din OUG aferentă anului 2012.
Pentru considerentele arătate, constatând că decizia atacată este temeinică și legală, în baza art. 312 cod proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de apelanta C. F., împotriva deciziei civile nr.476/18.11.2013, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul debitor S. C. Municipal Filantropia C. și intimata terț poprit T. M. C..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 26.03.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
P. B. C. T. L. E. Grefier,
I. B.
Red. PB/ 12.05.2014
Tehn. red. IB / 2 ex
Jud. fond VC L.
Jud apel A P., D G.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 625/2014. Curtea de Apel CRAIOVA | Obligaţie de a face. Decizia nr. 398/2014. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
