Revendicare imobiliară. Decizia nr. 642/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 642/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 27-03-2014 în dosarul nr. 7191/318/2010**
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 642/2014
Ședința publică de la 27 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. V.
Judecător M. C. Ț.
Judecător F. D.
Grefier N. D.
x.x.x.
Pe rol,pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 13 martie 2014, privind judecarea recursului declarat de recurentul pârât S. M., împotriva deciziei civile nr.494/30.01.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți F. A., C. M., F. N. N., F. N. M. și intimații pârâți I. E., I. N., având ca obiect revendicare imobiliară .
Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.
Dezbaterile și concluziile părților în cauza de față, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de, care face parte integrantă din prezenta decizie.
În urma deliberării, s-a pronunțat următoarea soluție.
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
Reclamanții F. N., F. A. au chemat în judecată pe pârâții I. E. și Ș. M. pentru ca prin sentința ce se va pronunța pârâții să fie obligați să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 160 mp având lungimea 20 m și lățimea de 8 m, terenul se învecinează la N. cu P. N. (Ș. M.), la S-rest proprietate, la Est Stiucă Polina, la V. cu Ș. M..
S-a solicitat de asemenea să-i plătească contravaloarea a doi corcoduși pe care Ș. M. i-a tăiat și de asemenea să fie trasată linia de hotar între cele două proprietăți.
Cu privire la dovada dreptului de proprietate, reclamanții au invocat moștenirea legală și au depus în acest sens certificatul de moștenitor nr.420/16 mai 1988, copii de pe registrele agricole, reclamanții susținând că nu au fost membrii cooperatori, nici ei și nici autorul său A. D. și nici nu le-au fost preluate terenurile în vreun mod de fostul CAP.
A mai fost de asemenea depusă declarația lui N. P. prin care s-a arătat că acesta împreună cu fratele său P. A. Eugeniu, nepotul de frate P. N. I. și cumnata P. I. au moștenit de la autorul lor A. P. un teren situat în Cartierul Drăgoieni, terenul fiind cumpărat de la A. L. cu actul de vânzare cumpărare autentificat de Tribunalul Gorj sub nr.6936/06.07.1933.
Cu privire la acest teren s-a susținut că au fost puși în posesie prin titlul nr._/11 mai 2004.
În actul de vânzare cumpărare nu s-a specificat însă suprafața ci numai vecinii, terenul fiind format din două suprafețe extravilan, Tarlaua 207, . suprafața de 1600 mp și intravilan Tarlaua 207, . suprafață de 800 mp.
Pentru terenul ce a făcut obiectul actului de vânzare cumpărare nu au existat documente cadastrale, la insistența primului cumpărător I. E., patronul societății comerciale ., vânzătorii au dat o procură specială lui I. N.-tatăl lui I. E. să vândă terenul către . al cărui administrator era fiul procuratorului I. E..
Neținând cont de forma și dimensiunea terenului ce a făcut obiectul vânzării și de titlul de proprietate nr._/11 mai 2004 eliberat pe numele vânzătorilor și de schițele cadastrale, a fost inclusă în actul de vânzare-cumpărare nr.2338 din 2 mai 2006 și suprafața de 160 mp, parte moștenită de vecinul dinspre est F. N. (filele 10-19 dosar instanță fond).
La 29 iunie 2010 a formulat o întâmpinare I. E. prin care a solicitat respingerea cererii formulate de reclamanți ca nefondată, arătându-se prin întâmpinare că suprafața de 160 mp revendicată de reclamanți a fost cumpărată de . al cărui administrator este, terenul fiind înscris în cartea funciară și atribuindu-i-se nr. cadastral 7318 cu suprafața de 800 m, respectiv din măsurători și nr. cadastral 7318 pentru suprafața de 771 mp, conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2656/22.05.2006, de BNP S. B., terenul fiind intabulat în cartea funciară nr._/ N a localității Tg-J.
Sub acest aspect s-a arătat că transferul de proprietate s-a făcut în mod legal, iar reclamanții nu dețin un titlu de proprietate bine caracterizat din care să reiese cu certitudine suprafața de teren a acestora.
S-a depus contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2656/22 mai 2006 și actele de intabulare (filele 28-38 dosar instanță fond).
A fost depus de asemenea titlul de proprietate nr._/11 mai 2004 emis pentru P. N., P. I., P. N. I. în calitate de moștenitori ai autorului P. A..
S-a dispus în cauză efectuarea unei expertize topografice, expertul C. I. având de răspuns la următoarele obiective: identificarea terenului în litigiu prin schiță, dimensiuni și vecinătăți; dacă terenul în litigiu este cuprins în titlul de proprietate nr._/11 mai 2004 emis pe numele lui P. N., P. I., P. N. I. în calitate de moștenitori ai autorului P. A.; dacă se regăsește în actul de vânzare cumpărare nr.6936/1993 sau în registrul agricol al reclamanților; dacă terenul se află în zonă cooperativizată și să se stabilească linia de hotar dintre părți în funcție de actele de proprietate ale părților.
Pentru dovedirea ocupațiunii au fost ascultați martorii Ț. Polina și U. M. ale căror depoziții se află la filele 86-87 dosar instanță fond, iar pentru anularea parțială a titlului de proprietate nr._/11 mai 2004, a procesului verbal de punere în posesie nr.1382/2004 și HCJ 636/12.09.2003 pentru suprafața de 2000 mp, a fost depusă sentința civilă nr.6607/01.09.2011 cu mențiunea că este definitivă prin nerecurare (filele 22-23 dosar apel_ ).
Prin sentința civilă nr._/25.10.2010 a Judecătoriei Târgu Jiu, pronunțată în dosarul nr._ 02 * instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului I. N. și în consecință a respins acțiunea față de acesta, a respins acțiunea formulată de F. N. decedat continuată prin moștenitorii F. A., C. M., F. N. N., F. N. M., domiciliați în Tg. J., cartier Preajba, jud. Gorj în contradictoriu cu pârâții I. E. domiciliat în Tg. J., ., a admis acțiunea având ca obiect revendicare și grănițuire formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Ș. M., a obligat pârâtul Ș. M. să lase în deplină proprietate terenul în suprafață de 158 mp, situat în cartierul Drăgoieni, Tg-J., cu următoarele dimensiuni, lungime 19,7 ml, la S. F. N., latura de 8 ml, la Est Ț. Polina latura de 80,4 ml, și la V Ș. M. cu latura de 8 ml.
Cu privire la capătul cerere în grănițuire, prima instanță a dispus grănițuirea părților potrivit raportului de expertiză întocmit în al doilea ciclu procesual de expert tehnic inginer Gegău I. potrivit schiței din anexa 1 la raport, iar cu privire la capătul de cerere privind uzufructul și valoarea corcodușilor la 13.09.2011 și prin încheierea din aceeași dată s-a luat act că reclamanții au renunțat la aceste capete de cerere.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Din probele administrate în cauză, în ceea ce privește pe pârâtul I. N., acesta nu are calitate procesuală pasivă, acesta a acționat în calitate de mandatar a lui P. N., P. I. L. pentru a perfecta vânzarea terenului în litigiu cuprins în titlul de proprietate nr._/11 mai 2004.
În privința pârâtului I. E. care are calitatea de administrator al . s-a reținut că acesta a cumpărat prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sun nr.2656/2006 de la vânzătorii P. I. N., P. A. N., Pănoiou Nicolița și terenul cu numărul cadastral 7318, cu suprafața de 800 mp, Tarlaua 13, .>
La rândul său . prin administrator I. E. a vândut prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2563/09.08.2007 terenul cu nr. cadastral nr.7318 situat în Drăgoieni, Tg-J. în suprafață de 800 mp, tarlaua 13 . Ș. M. și Ș. N..
Raportat la această situație de fapt a disp.art.480 cod civil prima instanță a reținută că terenul a făcut obiectul unor înstrăinări succesive, iar vânzătorii inițiali, P. I. N., P. A. Eugeniu, P. Nicolița au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului vândut prin titlul de proprietate nr._/11 mai 2004, însă prin s.c. 6607/01.09.2012 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr.4336/2012 s-a constatat nulitatea absolută parțială a acestuia pentru suprafața de 158 mp, acest teren identificat prin raportul de expertiză, aparținând reclamanților F. N. și F. A..
Tot din raportul de expertiză întocmit de Gegău I. s-a reținut că terenul este cuprins în curtea casei pârâtului Ș. M., că pe acest teren se află o fosă septică a pârâtului, pârâtul necontestând niciodată ocupațiunea terenului, considerându-se proprietar de drept.
Cu privire la capătul de cerere privind grănițuirea s-a avut în vedere anexa 1 la raport reținându-se că terenul în litigiu face parte din curtea pârâtului Ș. M. din punctul A la o distanță de 30 ml din DN 67 pe o lungime de 19,70 m, pe o lățime de 8 ml conform perimetrului identificat prin nr. de radiere topografice1-2-3-4.
Împotriva sentinței a declarat apel apelantul pârât Ș. M., apel ce a făcut obiectul dosarului nr._ (al doilea ciclu procesual), iar prin decizia civilă nr.97/21.02.2013, Tribunalul Gorj-Secția I Civilă a respins apelul ca nefondat și a obligat apelantul intimat la 400 lei cheltuieli de judecată către F. M..
Pentru a pronunța această decizie, instanța de control judiciar a reținut în al doilea ciclu procesual că în ceea ce privește suprafața de 20 mp cu lungimea de 20 m și lățimea de 8 m, din probele administrate în cauză s-a reținut în mod corect că pârâtul Ș. M. a dobândit terenul prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2563/08.08.2007, terenul în litigiu a făcut obiectul unor înstrăinări succesive, după cum urmează: contractul de vânzare cumpărare nr.2338/2 mai 2006 prin care P. I. N., P. N., P. A.-Eugeniu și P. I.-L. în calitate de vânzători, reprezentați de procurator I. N. au înstrăinat terenul proprietatea vânzătorilor către I. E. –administrator și asociat unic al societății comerciale ., iar la rândul ei această societate comercială vinde prin contractul autentificat sub nr.2563/09.08.2007 către Ș. M. și Ș. N., (filele 12-14, 38-40 dosar nr._ .
A mai reținut de asemenea instanța că prin sentința civilă nr. 6607/01.09.2011 pronunțată de Judecătoria Tg-J. s-a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate al vânzătorilor P. I. N., P. N., P. I. în calitate de moștenitori ai autorului P. A. pentru suprafața de 158 mp, teren situat în cartierul Drăgoieni, Tarlaua 3, ., reținându-se în considerentele sentinței că acest teren aparține reclamanților F. N. și F. A..
Dovada proprietății s-a făcut prin probele administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor audiați, susținerile vânzătorului N. P., raportul de expertiză întocmit în cauză, certificatul de moștenitor.
Instanța având în vedere că titlul de proprietate a fost anulat parțial și actul juridic subsecvent este nul datorită legăturii juridice și nu se mai pune în vedere buna credință a apelanților pârâți, buna credință putea să fie avută în vedere în cazul în care se solicitau despăgubiri, însă prin încheierea din 13.09.2012 reclamanții au renunțat la cerere.
Împotriva sentinței a declarat recurs Ș. M., prin motivele de recurs criticându-se atât sentința nr._/25.10.2012 cât și decizia 97/21.02.2013, invocându-se ca motive de recurs art.304 pct.7, 8 și 9 Cod pr.civilă.
Astfel, s-a susținut că nici instanța de fond și nici instanța de apel nu a ținut seama de faptul că este cumpărător de bună credință, iar actul său de proprietate nu s-a desființat fiind încă valabil, intimații reclamanți nedeținând nici un act de proprietate.
Raportat la aplicarea principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial și acest principiu cuprinde mai multe excepții printre care se numără și buna credință și cu titlul oneros al unui imobil potrivit principiului error communis facit jus.
S-a mai susținut că sunt incidente în cauză prevederile art.III alin.24 din Legea 169/1997 care instituie o excepție de la reconstituirea dreptului de proprietate asuprea terenurilor pe vechile amplasamente, reglementând obligația persoanei care a vândut terenul pe baza titlului constatat nul de a remite prețul actualizat fostului proprietar rămas fără teren, fiind aplicabile totodată și prevederile ce constituie dreptului comun art.967-968 Cod civil.
Prin decizia civilă 6503/13.06.2013 a Curții de Apel C. pronunțată în dosarul nr._ a fost admis recursul declarat de Ș. M., casată sentința și trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe, cu motivarea că tribunalul nu a îndeplinit condiția unei examinări efective a litigiului, nu a oferit o argumentație cuprinzătoare pentru soluția de respingere sau a invocat succint numai dispozițiile art.480 Cod civil, nu a analizat susținerea apelantului privind aplicarea celor două principii de drept, respectiv buna credință a pârâtului și titlu oneros.
De asemenea nu a făcut nici o referire la apelările reclamantului din Legea 167/1997 și nu s-au comparat titlurile părților din perspectiva drepturilor foștilor proprietari de a primi terenuri pe vechile amplasamente și drepturile dobânditorilor ulteriori de bună credință.
Cauza a fost înregistrată în rejudecare în apel sub nr._, nesolicitându-se alte dovezi decât cele administrate în cele două cicluri procesuale anterioare.
Tribunalul Gorj prin decizia civilă nr.494 de la30.10.2013 a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul pârât Ș. M. domiciliat în Tg-J., Cartier Drăgoieni, nr.47 împotriva sentinței civile nr._ din 25.10.2012 pronunțată de Judecătoria Tg.J. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații reclamanți F. A., domiciliată în Tg-J., Cartier Preajba, nr.249, județul Gorj, C. M., F. N.N., F. N.M., domiciliați în Tg-J., Cartier Preajba, județul Gorj, intimații pârâți I. E., domiciliat în Tg-J., ., ., jud.Gorj și I. N., domiciliat în Tg-J., ., județul Gorj.
Pentru a pronunța această decizie Tribunalul a reținut următoarele:
Reexaminând cauza în apel, prin prisma probelor administrate și în raport cu obiectul cererii prin care a fost investită prima instanță (dosar nr._ ), a reținut instanța de control judiciar că apelantul Ș. M. a înțeles să formuleze critici împotriva sentinței civile nr._/25.10.2012 numai cu privire la capătul de cerere privind revendicarea nu și grănițuirea.
Sub acest aspect a reținut instanța de control judiciar următoarea stare de fapt necombătută de părți.
Reclamanții F. N. și F. A. au chemat în judecată pe pârâții I. E. și Ș. M. pentru ca prin sentința ce se va pronunța pârâții să fie obligați să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie un teren lung de 20 m și lat de 8 m, învecinat la N. cu P. N. (Ș. M.), la Sud rest proprietate, la Est Ș. Polina și Vest Ș. M..
Au invocat certificatul de moștenitor nr.420/16 mai 1988 din care rezultă că moștenitori ai lui A. D. decedat la 22.09.1987 sunt A. I. și F. A., iar ca bunuri de pe urma autorului au rămas 250 mp teren construcții, situat în perimetrul construibil al Municipiului Tg-J., Drăgoieni, nr.153, împreună cu cota de ½ dintr-o casă cu două camere cu etaj, construită din lemn și piatră acoperită cu țiglă, defunctul A. D. dobândind dreptul de moștenire de la părinții săi decedați în urmă cu peste 40 de ani (fila 41 dosar nr._ 012).
S-au depus la dosarul cauzei copii de pe registrul agricol privind pe F. D.A., filele 5-8 dosar instanță fond.
Tot din probele administrate în cauză rezultă că prin titlul de proprietate_/11.05.2004 i se reconstituie dreptul de proprietate lui P. N., P. I. și P. N. I. de pe urma autorului P. A. suprafața de 9,2965 ha (fila 57 dosar instanță fond).
Prin procura specială (fila 12 dosar nr._ ) P. I. N., P. A. Eugeniu, P. N. și P. I. L. împuternicesc pe I. N. să vândă societății comerciale . care era administrată de fiul său I. E., terenul proprietatea vânzătorilor promitenți situat în intravilanul Municipiului Tg-J., Cartier Drăgoieni în suprafață totală de 2800 mp din care 800 mp construibil în Tarlaua 13, . 1600 m arabil extravilan în Tarlaua 207, . totală de teren ce se învecinează la N. D.N.67, la S.-F. Nicoloae și moștenitorii lui D. V., la E.Ț. Polina și F. N., iar la V.-cu moștenitorii lui A. P..
Terenul face parte din titlul de proprietate nr._/11.05.2004 (vezi suprafața de 1600 m, Tarlaua 207, . categoria de folosință arabil și curți construcții Tarlaua 84/1, în suprafață de 800 mp în intravilan).
Prin contractul de vânzare cumpărare nr.2337/2 mai 2006 autentificat de Notarul Public B. S., vânzătorii, având în vedere procura specială, înstrăinează lui I. E. aceste terenuri (fila 15-16 dosar instanță).
Așa cum rezultă din încheierea_ a OCPI Gorj se intabulează dreptul de proprietate pentru . pentru suprafața de 800 mp din titlu în urma măsurătorilor cadastrale rezultând suprafața de 771 mp, i se atribuie numărul cadastral 7318 și suprafața de 1600 mp din titlul de proprietate, din măsurătorile cadastrale rezultând numai suprafața de 926 mp și se atribuie numărul cadastral 7318, înscrierile făcând obiectul cărții funciare nr._ a Municipiului Tg-J. (fila 38, dosar nr._ ).
La circa 1 an . reprezentat de administrat I. E. înstrăinează lui Ș. M. și Ș. N. suprafața de 800 mp din acte, respectiv 771 mp din teren, teren construibil, situat în tarlaua 13, . ca vecini la R.-Ț. Polina, la S.A. P., la MZI F. N. și rest proprietate și la MN cu DN 64 cu numărul cadastral 7318 și de asemenea suprafața de 926 mp, din măsurători față de suprafața de 1600 mp din titlul de proprietate al foștilor vânzători, terenul fiind situat în Tarlaua 208, . ca vecini la R. F. N., la A.-moștenitorii lui A. P., La Mzi cu moștenitorii D. V., la MN cu rest proprietate și se atribuie numărul cadastral 7319 (vezi filele 39-40 dosar instanță fond).
Cu privire la aceste terenuri se specifică în cuprinsul contractului de vânzare cumpărare că au fost dobândite prin cumpărare prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2656/22 mai 2006, iar dreptul de proprietate a fost intabulat în cartea funciară cu nr._/N al localității Tg-J..
De asemenea se mai specifică că vânzătoarea cunoaște că terenurile nu sunt grevate de sarcini și servituți, nu fac obiectul vreunui litigiu și rămâne răspunzătoare pentru evicțiune parțială sau totală conform art.1337 C.civ. (filele 39-40 dosar instanță fond).
Din certificatul emis de Primăria Municipiului Tg-J. cu numărul_/06.09.2010 se reține că F. A. este înscrisă la poziția 208 volumul V cu suprafața de 2,79 ha din care în intravilan 0,11 ha, vii 0,06 ha, curți și clădiri 0,04 ha, anul dării în folosință al construcției fiind 1938, iar în extravilan deține arabil 1,17 ha, pășuni 0,25 ha, fânețe 0,75 ha, fiind forestier 0,50 ha, (fila 58 dosar instanță fond).
Prin sentința civilă nr.6607/01.09.2005 pronunțată de Judecătoria Tg-J. –Secția Civilă în dosarul nr._ a fost admisă în parte acțiunea formulată de F. A., F. N. îndreptată împotriva pârâților P. I. L., P. N. I., P. A. în contradictoriu cu intimatele Comisia Locală pentru aplicarea legii 18/1991 Tg-J. și Comisia Județeană Gorj și s-a constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr._/11.05.2004, a procesului verbal de punere în posesie nr.1382/29 martie 2004 și HCJ 636/13.09.2003 pentru suprafața de 158 m situată în cartierul Drăgoieni, Tarlaua 13, ..
Tot cu privire la anularea titlului de proprietate menționat, din probele administrate în cauză s-a mai reținut că N. P. a dat o declarație din care rezultă că el împreună cu fratele său P. A. Eugeniu în calitate de nepot de frate, nepotul de frate P. N. I. și cumnata sa P. I. ca moștenitori ai tatălui său A. L., potrivit actului de vânzare cumpărare din 6 iulie 1933 (terenul a fost dobândit prin cumpărare de A. P. de la L. A. (fila 9 dosar instanță fond), a făcut obiectul titlului de proprietate nr._/11.05.2004, însă în actul de vânzare cumpărare, menționându-se dimensiunile și lățimile terenului, respectiv lungimea de 30 m și lățimea de 8 m, fără a se arăta suprafața, acest teren este format din 2 bucăți: o bucată în extravilan în Tarlaua 207, . suprafața de 106 mp și intravilan Tarlaua 207, . suprafață de 800 mp.
Acest teren după dobândirea titlului de proprietate a făcut obiectul promisiunii de vânzare cumpărare încheiată între I. N. pe care vânzătorii l-au împuternicit prin procura specială nr.2338/02 mai 2006 să vândă către I. E. (I. N. este tatăl lui I. E.), terenul în suprafață totală de 2400 mp potrivit titlului de proprietate_/11.05.2004.
S-a mai arătat în declarație că deoarece titlul de proprietate nu avea la bază documentație cadastrală, vânzarea s-a făcut la insistența patronului I. E. patron al . și în acest scop a fost inclusă și suprafața de 160 mp (20 x 8 m) din proprietate vecinului de la Est respectiv F. N., vânzătorul arătând că există două posibilități pentru stingerea litigiului, fie ca I. E. să plătească lui F. N. suprafața de 160 mp care nu se regăsește în actele de proprietate, fie să-și retragă proprietatea în așa fel încât să-și retragă proprietatea cu 160 mp (filele 10-11 dosar instanță fond).
În cauză în primul ciclu procesual (dosar nr._ ) s-a efectuat o primă expertiză de către expertul C. I. care reține că terenul în suprafață de 158 mp, revendicat nu se află în contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.6936 din 6 iulie 1933 prin care L. A. vindea lui A. P. un teren siliște de casă situat în hotarul comunei Drăgoieni lată de 16 m și lungă de 30 m și de aici spre MZI lată de 8 m până la cumpărătura lui D. A. (vezi actul aflat la fila 9 dosar instanță fond).
Aceeași situație, mai amănunțită este descrisă și în raportul de expertiză întocmit de expert Gegău I. expert în geodezie-topografie –cadastru, care arată că actul premergător emiterii titlului de proprietate nr._/11.05.2004 a fost actul de vânzare din 6 iulie 1933 din care rezultă că L. A. vinde o bucată de pământ siliște de casă situată în hotarul comunei Drăgoieni latîă de 16 m pe o lungime de 30 m, iar de aici lată de 8 m pânîă la curmătura lui D. A., vecină la MN cu șoseaua națională Tg-J.-Rm V., la R.-D. A. (D. A. este autorul reclamanților așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr.420/16 mai 1988) și la A.cu P. A..
Expertul a tras concluzia că partea de teren limitrofă DN 66 are 30 m lungime și 16 m lățime, ori procesul verbal de punere în posesie și titlul de proprietate nr._/11.05.2004 emis pe numele moștenitorilor P. A. era eronat, trecându-se lungimea de 50 ml și lățimea de 16 m, astfel că diferența de 20 ml pe lungime aparține reclamanților 20x8 m * 160 m și de aici s-a produs litigiul dintre părți.
Ambele rapoarte de expertiză, au susținut ceea ce N. P. prin declarația sa și prin precizările împreună cu schițele a arătat în fața primei instanțe (vezi declarația olografă fila 10 și 11 dosar instanță fond).
Aceste dovezi se coroborează și cu depozițiile lui Ț. Polina, care a arătat că terenul în litigiu are o lungime de 30 m și o lățime de 16 m, însă nu au fost respectate dimensiunile din actul de vânzare-cumpărare, înstrăinându-se terenul cu o lungime de 50 m, astfel că cumpărătorul Ș. M. ocupă o lungime de 20 m din terenul reclamanților.
Aceeași declarație este și a lui U. M. care arată că terenul trebuia să aibă o lungime de 30 m și o lățime de aproximativ 16-18 m, însă terenul a fost vândut de I. pe o lungime de 50 m și nu pe 30 m, iar terenul pe lungimea de 20 m a aparținut în proprietate socrului reclamantului A. D. (filele 85-86 dosar instanță fond).
În cauză s-a pus în discuție compararea titlurilor de proprietate, pentru a stabili care este cel mai bine caracterizat, pentru a se face în cauză aplicațiunea dispozițiilor art.480 Cod civil.
Astfel, din probele administrate în cauză s-a reținut că reclamanții nu au fost membrii cooperatori și nu le-au fost preluate terenuri de fostul CAP.
Din certificatul de moștenitor nr.420/16 mai 1988 (fila 4), s-a reținut că de pe urma defunctului A. D. decedat la_ au rămas ca bunuri imobile 250 mp teren construcții, situat în perimetrul construibil, al Municipiului Tg-J. împreună cu ½ dintr-o casă cu 2 camere și beci, cu 2 camere cu etaj construită din beton și piatră acoperită cu țiglă, iar ca moștenitori au rămas A. I. și F. A. (fila 4).
La dosarul cauzei se află în acest sens și copii de pe registrul agricol (vezi filele 5-8 dosar instanță fond).
De asemenea așa cum rezultă din adresa Primăriei Municipiului Tg-J. nr._/06.09.2010, F. A. are la registrul agricol 2,79 ha din care 0,11 ha fânețe în intravilan, 0,06 ha vii, curți clădiri 0,04 ha, anul dării în folosință fiind 1938 așa cum se specifică și în certificatul de4 moștenitor, în extravilan deține suprafața de 1,78 ha arabil, 0,75 ha fânețe și 0,50 ha teren forestier (fila 50 dosar instanță fond).
În ceea ce-l privește pe apelantul pârât Ș. M., acesta într-adevăr invocă titlul de proprietate, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr.2563/09.08.2007, susținând că a fost de bună credință atunci când a cumpărat terenul de la vânzătoarea . reprezentată de administrator I. E..
De observat însă că așa cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2356/2 mai 2006 I. N. este tatăl lui I. E. care era administratorul societății ., el încheind contractul de vânzare cumpărare în numele lui P. N., P. A. Eugeniu și P. I. L., vânzătorii prin declarație arătând că la insistența mandatarului care cunoștea situația terenului (terenul nu este delimitat, nu există schițe cadastrale) s-a înstrăinat terenul către . administrată de fiul său I. E., după care această societate înstrăinează într-adevăr către Ș. M. terenul așa cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2563/09.08.2007.
Tot sub acest aspect, foarte important s-a reținut că prin sentința civilă nr.6607/01.09.2011, titlul de proprietate_/11.05.2004 și procesul verbal de punere în posesie 1382/29.03.2004 și HCJ 636/2003 au fost anulate pentru suprafața de 158 mp din Tarlaua 13, . a rămas irevocabilă, iar din considerente se reține că terenul din Tarlaua 13, . din titlul de proprietate eliberat pârâților aparține reclamanților, că suprafața din titlu a fost inclusă greșit suprafața de 160 m care aparține lui F. A. și F. N.. Că titlul de proprietate a avut la bază registrul agricol și nu dimensiunile din actul de vânzare cumpărare depus de reclam,ant la comisia de fond funciar, ulterior emiterii titlului de proprietate, astfel că adâncimea Parcelei 84/1 trebuie să aibă 30 ml și nu 50 m cât eronat s-a trecut în titlul de proprietate.
Este adevărat că articolele 30 din Legea 7/1996 prevede că dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real se prezumă că dreptul există în folosul ei, dacă a fost dobândit sau constituit cu bună credință cât timp nu se dovedește contrar, acest text de lege instituind principiul forței probante a înscrisurilor de drepturi reale.
Buna credință trebuie analizată însă nu numai prin faptul că dreptul a fost înscris în cartea funciară de către apelantul pârât dar trebuie avut în vedere și faptul că și titlul anterior, respectiv contractul de vânzare cumpărare 2656 din 22 mai 2006 care și el la rândul lui a fost înscris în cartea funciară, trebuie să respecte același principiu al bunei credințe, ori din probele administrate nu rezultă această situație, mandatarul I. N., în numele vânzătorilor P. I. N., P. N., P. Eugeniu, și P. I. L. a acționat cu rea credință atunci când a înstrăinat bunurile către . care era administrată de fiul său.
Au mai fost invocate dispozițiile art.III alin.2/4 din Legea 169/1997 care prevăd că în cazul unor înstrăinări succesive ale terenurilor cel care a vândut terenul pe baza titlului constatat nul este obligat să remită prețul actualizat fostului proprietar rămas fără teren.
Analizând și această chestiune care a fost invocată în apel s-a reținut că și această critică nu este fondată.
Potrivit textului citat, articolul III alin. 2 ind. 4 din legea 169/1997, în cazul înstrăinărilor succesive cum este cazul de față care a făcut obiectul unor acte juridice succesive, cel care a vândut terenul, în cazul de față . prin administrator I. E. pe baza titlului constatat nul este obligat să remită prețul actualizat fostului proprietar rămas fără bun.
Nu sunt într-o asemenea situație, în cauza de față nu s-a constatat nul contractul de vânzare cumpărare, ci s-a procedat la compararea titlurilor de proprietate pentru a se observa care este mai bine caracterizat.
De altfel în art.2 alin. 2 ind.4 se instituie o protecție a cumpărătorului în caz de evicțiune, oricum apelantul este apărat de evicțiune în condițiile prevăzute de art.1337 Cod civil față de vânzătorul ..
Pe cale de consecință și în raport de disp.art.480 Cod civil și 296 Cod pr.civilă apelul a fost respins ca nefondat.
Împotriva deciziei civile nr.494/30.10.2013 și a sentinței civile nr._/25.10.2012 a formulat recurs pârâtul Ș. M. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului a arătat că prin decizia civilă nr.97/21.02.2013 pronunțată de Tribunalul Gorj, a fost respins ca nefondat apelul declarat de recurent, reținându-se în mod greșit că reclamanții au făcut dovada dreptului lor de proprietate pentru a putea revendica, neavând nicio importanță buna sa credință din moment ce reclamanții au renunțat la capătul de cerere referitor la despăgubiri.
Arată că recursul declarat împotriva acestei decizii a fost admis prin Decizia nr.6503/13.06.2013 pronunțată de Curtea de Apel C. și s-a trimis cauza spre rejudecare, deoarece s-a considerat că Tribunalul Gorj nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra criticilor formulate prin apelul declarat.
Mai arată că prin decizia civilă nr.494/30.10.2013, Tribunalul Gorj a respins apelul ca nefondat, reținându-se în mod greșit că reclamanții sunt proprietari în baza certificatului de moștenitor nr.420/16.05.1988, că nu este cumpărător de bună credință și că nu sunt aplicabile prevederile art.III alin.24 deoarece „nu s-a constatat nul contractul de vânzare-cumpărare”.
O primă critică se referă la faptul că Judecătoria Tg.J. și tribunalul Gorj au apreciat în mod diferit actul dedus judecății și izvorul eventualului drept de proprietate al reclamanților, contrazicându-se cu privire la actul ce dovedește dreptul de proprietate.
Judecătoria Tg.J., ca instanță de fond, a apreciat că reclamanții sunt proprietari în baza sentinței nr.6607/01.09.2011 pronunțată de Judecătoria Tg.J. în dosarul nr._ deoarece „în considerentele acestei sentințe s-a reținut, cu putere de lucru judecat, că terenul în suprafață de 158 mp din titlul de proprietate nr._/11.05.2004 aparține reclamanților F. N. și F. A..
Tribunalul Gorj, prin decizia nr.494/30.10.2013, a reținut că „reclamanții nu au fost membrii cooperatori și nu le-au fost preluate terenuri de fostul CAP”, fiind proprietari în baza certificatului de moștenitor nr.420/16.05.1988.
Prin cererea de chemare înjudecată ce face obiectul acestui dosar, reclamanții susțin că terenul din litigiu l-au „dobândit în baza certificatului de moștenitor nr.420/16.05.1988”,„nu a ieșit niciodată din patrimoniul lor”, „stăpânim acest teren din anul 1988 de la decesul autorului Artaris D.”.
Cu toate acestea, pentru terenul din litigiu a fost eliberat titlu de proprietate nr._/11.05.2004, ceea ce înseamnă că se afla la dispoziția Comisiei Locale, respectiv făcea parte din terenurile supuse prevederilor legilor fondului funciar.
Chiar si primilor vânzători, P. I. N., P. N., P. Eugeniu și P. I.-L., le-a fost eliberat titlul de proprietate menționat mai sus, iar în actul lor de vânzare cumpărare se menționează că au dobândit terenul supus vânzării „în baza certificatului de moștenitor nr.383/12.12.2005" și „în baza titlului de proprietate nr._/11.05.2004".
Este astfel inexplicabil cum 2 terenuri vecine aflate pe raza aceleiași localități au regim juridic diferit, respectiv unul face obiectul legilor fondului funciar(terenul primilor vânzători), iar celălalt nu a fost colectivizat (terenul reclamanților).
Susține că nici măcar reclamanții nu sunt convinși că terenul lor nu a făcut obiectul colectivizării pentru că au promovat o cerere de chemare în judecată la Judecătoria Tg.J., ce face obiectul dosarului nr._/318/2013, prin care au cerut Comisiei Locale de fond funciar Tg.J. și Comisiei Județene Gorj să întocmească și să înainteze documentația în vederea emiterii unui nou titlu de proprietate pentru suprafața de 158 mp situat în cartier Drăgoieni, tarlaua 13, . și cheltuieli de judecată. În motivarea cererii respective, reclamantul F. M. a susținut că „din eroare” nu s-a solicitat obligarea pârâtelor să întocmească titlul de proprietate în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr._ și cere aceasta din nevoia de „a uza de toate atributele dreptului de proprietate”.
În raportul de expertiză întocmit de Expert C. llie, la punctul 3 (verso-ul filei 100) se menționează „Terenul din litigiu se află în zonă fostă cooperativizată, cartier Drăgoieni, oraș Tg-J.".
În niciunul din rapoartele de expertiză efectuate în cauză nu s-a identificat terenul de 250 mp menționat în certificatul de moștenitor nr.420/16.05.1988 pentru a se stabili dacă include sau nu terenul din litigiu. Un indiciu împotriva identității terenurilor îl poate constitui faptul că terenul său se află în Drăgoieni la nr.47, în terenul reclamanților apare în certificatul de moștenitor ca fiind situat în Drăgoieni nr.153.
Față de aceste aspecte, ambele instanțe de fond au apreciat greșit că reclamanții sunt proprietari, deoarece niciunul dintre actele invocate nu le conferă un astfel de drept.
A menține sentința și decizia recurate echivalează cu eliberarea unui act de proprietate reclamanților pentru că nici sentința nr.6607/01.09.2011 pronunțată Judecătoria Tg-J., în dosarul nr._ și nici certificatul de moștenitor nr.420/16.05.1988, nu conferă reclamanților atributele dreptului de proprietate, prin ele însele, nefiind suficiente transmiterii dreptului de proprietate.
O altă critică se referă la faptul că tribunalul a apreciat greșit obiectul apelului declarat și a menționat în cuprinsul deciziei în mod eronat că s-a cerut la concluziile pe fond „respingerea capătului de cerere privind revendicarea".
În realitate, se poate observa că a formulat critici cu privire la întreaga sentință pronunțată de Judecătoria Tg-J., critici ce se regăsesc și în motivele de recurs declarate împotriva Deciziei nr.97/21.02.2013 pronunțată de Tribunalul G., solicitând admiterea apelului, respectiv a recursului în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
Din moment ce criticile sale au făcut referire la faptul că reclamanții nu au făcut dovada dreptului lor de proprietate, este evident că a considerat nelegală stabilirea unei linii de hotar între el, proprietar în baza contractului de vânzare-cumpărare și reclamanții care nu dovedesc dreptul lor de proprietate.
Mai mult, una din condițiile esențiale necesare unei cereri de grănițuire este aceea că cele două fonduri să fie proprietatea distinctă a două persoane diferite. În această cauză, doar el poate face dovada proprietății, iar art.584 cod civil conferă dreptul de a cere grănițuirea unei persoane ce are calitatea de „proprietar” reclamanții neavând această calitate.
A treia critică se referă la faptul că instanța a reținut o stare de fapt greșită și a motivat decizia cu susținerile numitului N. P..
Astfel, se reține în mod greșit că „titlul de proprietate (nr._/11.05.2004 - eliberat vânzătorilor) nu avea la bază documentai cadastrală" și că „terenul nu este delimitat, nu există schițe cadastrale".
Se poate observa însă că la dosar se regăsesc schițe cadastrale la file 35, 36, 37 cu privire la terenul cumpărat de el prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2563/09.08.2007 de BNP R. G. S..
De asemenea, încă de la prima vânzare, numiții P. I. N., P. N., P. A. Eugeniu și P. I.-L., în calitate de titulari ai dreptului de proprietate conferit de titlul nr._/11.05.2004, au făcut demersuri pentru întocmirea documentației cadastrale, fără de care nu se putea întocmi un act de vânzare cumpărare la notarul public.
Mai mult, titlul de proprietate a fost eliberat împreună cu proces verbal depunere în posesie și schiță, iar la întocmirea documentației cadastrale a fost avut în vedere planul parcelar, astfel că nu se poate susține decât neadevărat că vânzătorii nu au avut cunoștință despre ceea ce au înstrăinat, mulțumindu-se doar să încaseze prețul.
Cu toate acestea, în cuprinsul deciziei recurate, chiar instanța face referire la fila 6 despre măsurătorile cadastrale, încheierile OCPI de intabulare a dreptului de proprietate, suprafața de teren mai mică rezultată din măsurători față de titlul de proprietate, ceea ce arată că întreaga motivare bazată pe susțineri ca „terenul nu este delimitat, nu există schițe cadastrale" este contrară actelor.
Al alt motiv de recurs este acela că reclamanții nu fac dovada dreptului lor de proprietate asupra terenului în litigiu. Această critică apare ca o urmare firească a argumentelor expuse mai sus, la pct.1 și 2.
Chiar dacă s-a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr._/11.05.2004, reclamanții nu pot face dovada dreptului lor de proprietate atât timp cât nu le-a fost eliberat un titlu de proprietate.
De asemenea, nu s-a făcut dovada că terenul în litigiu este cel menționat în certificatul de moștenitor și în registrul agricol de la filele 5-8 și nici că nu a făcut obiectul colectivizării.
Judecătoria Tg-J., a reținut greșit că intimații reclamanți au făcut dovada dreptului lor de proprietate, chiar dacă nu au fost puși în posesie pe terenul din litigiu, nu dețin titlu de proprietate și nici măcar adeverință de proprietate pentru terenul respectiv.
Tribunalul Gorj a considerat că nu era însă necesar având în vedere că terenul nu ar fi făcut obiectul Legii nr. 18/1991.
O astfel de motivare este contrară dispozițiilor obligatorii ale Deciziei în interesul legii nr.1/1997 a Curții Supreme de Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general și s-a stabilit că adeverința eliberată de comisia constituită potrivit Legii nr. 18/1991 și procesul-verbal de punere în posesie nu constituie titlu de proprietate care să poată fi examinat în cadrul soluționării unor acțiuni în revendicare sau în sistarea stării de devălmășie.
Curtea Supremă a reținut că titlul de proprietate emis în aplicarea Legii nr. 18/1991 este act administrativ, în baza căruia se creează raporturi juridice vizând dreptul de proprietate, iar instanța căreia îi revine competența materială de a soluționa cererile de anulare a acestuia este judecătoria, potrivit dispozițiilor art. 1 pct 2 din Cod pr.civilă.
Adeverința eliberată de comisia locală instituită în temeiul Legii nr. 18/1991 și procesul-verbal de punere în posesie nu pot fi asimilate, că valoarea probatorie, cu titlul de proprietate ce conferă dreptul real de proprietate asupra terenului și este opozabil erga omnes în cadrul raporturilor juridice civile.
Astfel, dacă nu se poate revendica în baza unei adeverințe de etate, cu atât mai mult nu se poate revendica în lipsa acesteia sau a vreunui act de proprietate.
Instanța de fond a reținut în mod greșit că sentința civilă nr.6607/01.09.2011 pronunțată de Judecătoria Tg.J. în dosarul nr._ justifică dreptul de proprietate al intimaților reclamanți, ignorând faptul că aceasta privește anularea unui titlu de proprietate, iar în dispozitiv nu se constată și nici nu se recunoaște un drept de proprietate exclusiv asupra terenului în litigiu, în calitate de proprietar, o condiție esențială pentru revendicare.
În prezent, dacă intimații reclamanți ar dori să înstrăineze terenul din litigiu nu ar putea face aceasta deoarece nu dețin acte de proprietate în baza cărora să poată întocmi un act translativ de proprietate, nici măcar certificatul de moștenitor nefiind suficient pentru aceasta.
În aceste condiții, reclamanții nu au calitatea procesuală activă și nici legitimitatea de a revendica un teren pentru care doar el a prezentat acte de proprietate valabile.
Critică sentința și pentru faptul că Tribunalul Gorj a analizat greșit cauza dedusă judecății și în ceea ce e prevederile art.III alin.24 din Legea nr.169/1997.
În această cauză sunt incidente prevederile alin. 24 al art.III din Legea nr.169/1997 actualizată, care instituie o excepție de la regula reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor pe vechile amplasamente, reglementând obligația persoanei care a vândut terenul pe baza titlului constatat nul de a remite prețul actualizat fostului proprietar rămas fără teren, fiind aplicabile totodată și prevederile ce constituie dreptul comun în materia cauzei contractelor civile, respectiv art.966-968 Codul civil.
În decizia recurată, se reține că interpretarea dispozițiilor respective face ca „cel care a vândut terenul, în cazul de față S.C. M. Club S.R.L. (denumirea corectă este însă S.C. Club M. S.R.L.) prin administrator I. E. pe baza titlului constatat nul este obligat să remită prețul actualizat fostului proprietar rămas fără bun". Se menționează și că „nu s-a constatat nul contractul de vânzare cumpărare".
:Se poate observa că prevederile legale menționate de recurent fac trimitere la obligația persoanei care a vândut terenul pe baza titlului constatat nul, în cauza de față fiind vorba despre vânzătorii P. I. N., P. N., P. A. Eugeniu și P. I.-L., deoarece titlul de proprietate al acestora (nr._/11.05.2004) a fost constatat nul prin sentința nr.6607/01.09.2011 pronunțată de Judecătoria Tg-J., în dosarul nr._, de a remite prețul actualizat fostului proprietar rămas fără teren (reclamanții se autointitulează ca fiind foști proprietari).
Critică sentința și în ceea ce privește că nici instanța de fond și nici instanța de apel nu au ținut seama de faptul că el este cumpărător de bună credință, iar actul său de proprietate nu a fost desființat fiind încă valabil, în timp ce reclamanții nu dețin nici un act de proprietate.
Dacă Judecătoria Tg.J. nici măcar nu a analizat buna sa credință, Tribunalul Gorj a analizat-o în mod greșit considerând că este de rea credință, deoarece a considerat că mandatarul I. N. a fost de rea credință, fără a menționa dovezile din care rezultă reaua mea credință.
Consideră că nu are nicio importanță dacă I. N. a fost de bună sau de rea credință deoarece el nu poate răspunde pentru faptele altora și a făcut toate demersurile posibile pentru a verifica dacă terenul respectiv aparține societății aparține societății vânzătoare și dacă aceasta l-a dobândit în mod legal.
Buna sa credință este prezumată în condițiile art.1899 alin.(2) C. civ., iar această prezumție nu a fost răsturnată de către reclamanți, deși sarcina le revenea.
In realitate, el a dobândit terenul din litigiu prin cumpărare de la S.C. CLUB M. S.R.L. în baza actului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2563/09.08.2007 de BNP R. G. S..
La momentul respectiv, a întreprins toate diligențele posibile pentru încheierea valabilă a vânzării și a verificat atât la notarul public, cât și la OCPI dacă terenul aparține vânzătoarei sau se află în litigiu, fiind eliberate extrasele de carte funciară nr._/07.08.2007 și_/09.08.2007.
De asemenea, vânzătoarea S.C. Club M. S.R.L. avea intabulat în cartea funciară nr._ a Mun. Tg-J., dreptul de proprietate cu privire la acest teren în baza încheierii nr._ conex_/24.05.2006 a OCPI Gorj, ceea ce îi dădea legitimitatea de a înstrăina terenul respectiv.
Anterior, S.C. Club M. S.R.L. a cumpărat acest teren de la P. I. N., P. N., P. A.-Eugeniu și P. I. L., prin actul de vânzare cumpărare aut. sub nr.2656/22.05.2006, fiind de asemenea făcute verificările necesare la OCPI, iar dreptul de proprietate al vânzătorilor era intabulat în cartea funciară nr._ a loc. Tg-J. și aveau eliberat titlul de proprietate nr._/2004.
Arată că își dovedește buna credință și prin faptul că a înscris în evidențele fiscale terenul respectiv pe numele său încă de la cumpărare, a achitat toate taxele și impozitele aferente și a demarat construcții și lucrări obținând autorizația de construire nr.207/30.03.2009 pentru locuință P+1, garaj și împrejmuire teren.
În anul 2007 când a dobândit terenul litigiu, vânzătorul era proprietar și putea încheia vânzarea în mod valabil abia în anul 2011 s-a constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr._/11.05.2004.
Astfel, dreptul de proprietate al primului vânzător a fost desființat după o perioadă de 4 ani de la încheierea actului său de vânzare cumpărare și după 3 ani dela eliberarea titlului nr._/11.05.2004, fiind evident că nu putea aprecia asupra existenței unui viciu al actelor respective, care să ducă în viitor la pierderea dreptului de proprietate asupra imobilului înstrăinat.
A fost ignorat și faptul că pe terenul din litigiu se află o construcție - fosă septică, proprietatea sa, construită cu bună credință pe terenul pe care l-a cumpărat și pentru care și-a intabulat dreptul de proprietate în cartea funciară.
Instanța de fond a ignorat modalitatea în care legiuitorul a înțeles să rezolve concursul dintre dreptul fostului proprietar asupra vechiului săuamplasament si dreptul terțului dobânditor de bună-credință, in favoarea celui din urmă, prin respectarea principiului ocrotirii bunei-credințe si a protejării circuitului civil, asigurând totodată fostului proprietar o justă despăgubire ce constă în prețul de piață reactualizat cu care bunul său a fost înstrăinat.
Arată că a dobândit terenul în temeiul unor acte autentice și a efectuat operațiunile de publicitate imobiliară cerute de Legea nr. 7/1996 pentru acestea.
Conceptual, buna-credință este convingerea posesorului că are asupra lucrului posedat un drept de proprietate dobândit în baza unui titlu translativ de proprietate de a cărui nevalabilitate nu are cunoștință, dintr-o eroare de fapt ori drept.
În speță buna-credință a sa este și mai concret conturată de faptul| că a cumpărat de la un subdobânditor al imobilului, primul vânzător fiind beneficiar al titlului de proprietate nr._/2004.
Susține că a dobândit așadar terenul printr-o succesiune de acte juridic autentice, fondate in primă fază pe un titlu de proprietate în privința căruia acțiunea în anulare nici nu era declanșată. Era deci peste putința sa și a oricărui alt subiect de drept anticiparea existenței ori a finalității unei acțiuni în anularea titlului, prin urmare nu i se poate imputa lipsa de diligență ori de prevedere în a se asigura de validitatea dreptului transmis, buna sa credință fiind vădită.
Ocrotirea unei credințe în convenții este impusă de imperativul asigurării circuitului civil, a credibilității acestuia și a actelor juridice întocmite cu respectarea tuturor prescripțiilor legale.
Sacrificarea intereselor juridice a dobânditorilor de bună credință pe temeiul principiului nulității actului subsecvent actului nul ar paraliza circuitul civil.
Curtea Constituțională a exprimat o poziție cu privire la aceste aspecteîn analiza excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.III alin.24 din Legea nr.167/1997 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 prin deciziile nr. 1893/2008 și nr.746/2008.
Astfel, Curtea a reținut că prevederile art.III din Legea nr. 169/1997, sunt constituționale, deoarece nu s-a adus atingere drepturilor câștigate în mod legal, actele de reconstituire și constituire a dreptului de proprietate, emise în condiții ilegale, fiind lovite de nulitate absolută.
Curtea a reținut că legiuitorul a instituit în alin.24 al art.III, o excepție de la regula reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor pe vechile amplasamente, reglementând obligația persoanei care a vândut terenul pe baza titlului constatat nul de a remite prețul actualizat fostului proprietar rămas fără teren.
Opțiunea legiuitorului de a-l prefera pe fostul proprietar în cazul vânzărilor succesive în baza unui titlu nul nu vine în contradicție cu spiritul Legii nr. 18/1991 (caracterul reparator), întrucât, în situația în care restituirea în natură nu mai poate opera, devin aplicabile dispozițiile referitoare la plata prețului actualizat.
Vânzarea anterioară a terenului către un terț de bună credință(subsemnatul) face ca dobândirea vechiului amplasament în natură să nu fie posibilă, legiuitorul reglementând pentru această ipoteză obligația celui care a vândut terenul pe baza titlului constatat nul de a remite prețul actualizat fostului proprietar rămas fără teren.
. a terenului face ca fostul proprietar să aibă acces la prețul primit de vânzătorul neproprietar pentru teren, reactualizat.
Aceste argumente sunt susținute de practică judiciară depusă la dosar în apel, dar și în recurs.
Față de toate aceste aspecte, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței Judecătoriei Tg.J. și a deciziei Tribunalului Gorj, în sensul respingerii acțiunii, cu obligarea intimaților-reclamanți la plata tuturor cheltuielilor de judecată.
Intimatul F. M. a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului și menținerea hotărârilor instanței de fond și de apel ca fiind temeinice și legale, asupra calității sale de proprietar pronunțându-se instanța cu putere de lucru judecat prin sentința civilă nr. 6607/01.09.2011 a Judecătoriei Tg. J., având relevanță în acest sens și certificatul de moștenitor nr. 420/16.05.1988 și mențiunile din registrul agricol.
A mai arătat intimatul că soluția instanței de fond cu privire la grănițuire a rămas necontestată, în condițiile în care recurentul a formulat critici doar cu privire la capătul de cerere privind revendicarea; dispozițiile art. III alin. 2 ind. 4 din legea nr. 169/1997 nu pot fi puse în discuție în cadrul unei acțiuni în revendicare și în mod corect a reținut tribunalul că nu sunt incidente în cauză; nu poate fi reținută buna credință a recurentului, în condițiile în care mandatarul I. N. a acționat cu rea credință.
Intimatul pârât I. E., la data de 11.03.2014, a depus concluzii scrise solicitând respingerea acțiunii în revendicare formulată de reclamanți în contradictoriu cu ..
În recurs, la propunerea recurentului, a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, dispozițiile legale aplicabile în cauză, decizia recurată prin prisma motivelor de recurs, Curtea constată că este fondat pentru următoarele considerente:
Acțiunea în revendicare, prin prisma dispozițiilor art. 480 din vechiul Cod civil, este acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar; în consecință, pentru a introduce o acțiune in revendicare, reclamantul trebuie sa își dovedească titlul, în caz contrar pârâtul neputând fi obligat sa îl dovedească pe al lui.
În acest sens, va reține Curtea că, contrar celor reținute de către prima instanță și instanța de apel, reclamanții nu au dovedit existența vreunui titlu pentru a justifica dreptul lor de proprietate asupra suprafeței de teren în litigiu.
Astfel, prima instanță și instanța de apel au reținut că reclamanții fac dovada dreptului de proprietate în primul rând cu certificatul de moștenitor nr.420/16 mai 1988, din cuprinsul căruia rezultă că de pe urma defunctului A. D. decedat la_ au rămas ca bunuri imobile 250 mp teren construcții, situat în perimetrul construibil, al Municipiului Tg-J. împreună cu ½ dintr-o casă cu 2 camere și beci, cu 2 camere cu etaj construită din beton și piatră acoperită cu țiglă, iar ca moștenitori au rămas A. I. și F. A..
Ori, potrivit reglementării anterioare Noului Cod civil, certificatul de moștenitor nu reprezintă titlu, acesta făcând dovadă doar cu privire la calitatea de moștenitor si întinderea drepturilor succesorale. În acest sens erau și dispozițiile din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr.77/2012, potrivit cărora „certificatul de moștenitor face dovada deplină în privința calității de moștenitor și a cotei sau bunurilor care se cuvin fiecărui moștenitor în parte” (art. 85 din Legea nr. 36/1995 în forma anterioară republicării)
Faptul că terenul în litigiu este menționat în respectivul certificat de moștenitor nu îi scutea pe reclamanți de obligația a face dovada dreptului de proprietate al autorului lor, prin invocarea unui mod originar de dobândire a dreptului de proprietate.
În cuprinsul certificatului se menționează doar că defunctul A. D. a dobândit terenul prin moștenire de la părinții săi decedați de peste 40 de ani, fără a se arăta așadar titlul de proprietate cu care autorul reclamanților își justifica dreptul de proprietate asupra terenului, pentru ca instanța să poată aprecia că acest drept s-a putut transmite, prin succesiune legală, în patrimoniul reclamanților.
În ceea ce privește mențiunile din registrul agricol ( filele 5-8 dosar instanță fond) și respectiv adresa Primăriei Municipiului Tg-J. nr._/06.09.2010, din care rezultă că F. A. are la registrul agricol 2,79 ha din care 0,11 ha fânețe în intravilan, 0,06 ha vii, curți clădiri 0,04 ha, anul dării în folosință fiind 1938 (fila 58 dosar instanță fond), va reține curtea că nici acestea nu prezintă relevanță sub aspectul dovedirii dreptului de proprietate.
Aceasta în condițiile în care, în primul rând, respectivele înregistrări datează din anii 2001 – 2005, mult așadar după momentul când se pretinde că s-a dobândit dreptul de proprietate și, în al doilea rând, respectivele înregistrări au doar caracter declarativ, fiind făcute în baza declarațiilor date pe proprie răspundere, conform dispozițiilor OG nr. 28/2008 (menționată de altfel în cuprinsul adresei adresa Primăriei Municipiului Tg-J. nr._/06.09.2010).
Au mai invocat de asemenea reclamanții că calitatea lor de proprietari a fost reținută, cu putere de lucru judecat, prin sentința civilă nr.6607/01.09.2011, prin care titlul de proprietate nr._/11.05.2004 și procesul verbal de punere în posesie 1382/29.03.2004 și HCJ 636/2003 au fost anulate pentru suprafața de 158 mp din Tarlaua 13, . condițiile în care în considerentele acesteia s-a reținut, în baza declarației numitului N. P., că terenul din Tarlaua 13, . din titlul de proprietate eliberat pârâților din respectiva cauză aparține reclamanților, în suprafața din titlu fiind inclusă greșit suprafața de 160 m care aparține lui F. A. și F. N..
Referitor la această hotărâre, curtea va reține în primul rând că nu are caracter constitutiv de drepturi, pentru a putea fi invocată ca și modalitate de dobândire a dreptului de proprietate; în al doilea rând, în respectiva cauză instanța, sesizată cu o cerere în constatarea nulității unui titlu de proprietate, nu era investită cu analizarea calității reclamanților de proprietari, ci analiza și se pronunța asupra calității reclamanților de persoane care justifică un interes legitim pentru a putea solicita anularea titlului de proprietate, în sensul art. III alin. 2 din Legea nr. 169/1997, și asupra incidenței unuia din cazurile de nulitate absolută prevăzute de art. III alin. 1 din același act normativ.
În al doilea rând, referitor la efectele acestei hotărâri judecătorești asupra actului de proprietate invocat de recurentul Ș. M. și având în vedere și decizia nr. 6503/_ a Curții de Apel C., obligatorie potrivit art. 315 alin. 1 C.pr.civ., va reține Curtea că instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. III alin.2 ind. 4 din Legea nr. 169/1997, atunci când a reținut că acestea nu ar fi aplicabile deoarece în prezenta cauză nu s-a constatat nul contractul de vânzare cumpărare, ci s-a procedat la compararea titlurilor de proprietate pentru a se observa care este mai bine caracterizat.
Ori, potrivit acestor dispoziții legale, în cazul unor înstrăinări succesive ale terenurilor, cel care a vândut terenul în baza titlului constatat nul este obligat să remită prețul actualizat fostului proprietar rămas fără teren, fiind astfel evident că legiuitorul face referire la ipoteza constatării nulității titlului de proprietate, nu a contractelor de vânzare – cumpărare subsecvente încheiate în baza acestuia, cum a apreciat instanța de apel.
Urmare a anulării parțiale a titlului de proprietate nr. nr._/11.05.2004 pentru suprafața de 158 mp din Tarlaua 13, . în condițiile în care acest teren a făcut obiectul unor înstrăinări succesive, prin contractul de vânzare cumpărare nr.2656/22 mai 2006 (cumpărător fiind .) și respectiv contractul de vânzare cumpărare nr. 2563/09.08.2007 (cumpărători fiind Ș. M. și Ș. N.), este evident că în cauză erau aplicabile dispozițiile art. art. III alin. 2 ind. 4 din Legea nr. 169/1997, care prevăd, pentru această ipoteză, ca vânzătorul – titular al titlului de proprietate constatat nul, să restituie prețul fostului proprietar rămas fără teren, și deci implicit menținerea actului de înstrăinare subsecvent.
O asemenea interpretare a acestor dispoziții legale a fost confirmată și de Curte Constituțională care, fiind sesizată să se pronunțe asupra constituționalității acestor dispoziții, a reținut, prin decizia nr. 743/20.09.2012, că acestea instituie „o excepție de la regula reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor pe vechile amplasamente, reglementând obligația persoanei care a vândut terenul pe baza titlului de proprietate constatat nul de a remite prețul actualizat fostului proprietar rămas fără teren”, iar „opțiunea legiuitorului de a-i prefera pe subdobânditorii de bună credință ai înstrăinărilor succesive nu vine în contradicție cu spiritul Legii nr. 18/1991, și anume cu caracterul reparator consacrat de aceasta, întrucât, în situația în care restituirea în natură nu mai poate opera, devin aplicabile dispozițiile referitoare la remiterea prețului actualizat”
De asemenea, contrar celor reținute de instanța de apel, recurentul Ș. M. beneficiază de prezumția de bună credință, în condițiile în care aspectele referitoare la relația de rudenie dintre I. E. (administratorul .) și I. N. (care a avut calitatea de mandatar al vânzătorilor P. N., P. I. L., P. I. N., P. A. Eugeniu la încheierea contractului de vânzare cumpărare inițial nr.2656/22 mai 2006) nu prezintă relevanță în ceea ce privește atitudinea psihică a lui Ș. M. la momentul încheierii contractului de vânzare – cumpărare subsecvent nr. 2563/09.08.2007, în lipsa unor elemente din care să rezulte că acesta avea cunoștință de viciile titlului de proprietate la momentul respectiv, iar terenul fusese intabulat în cartea funciară și la momentul respectiv nu figura ca fiind grevat se sarcini și servituți, conform extraselor de carte funciară_/07.08.2007 și_/09.08.2007.
Pentru aceste considerente, va reține Curtea că acțiunea în revendicare și grănițuire formulată de reclamanți în contradictoriu cu recurentul pârât Ș. M. trebuia respinsă în totalitate.
Cu privire la capătul de cerere privind grănițuirea, va reține Curtea că acesta a fost formulat nu ca urmare a existenței unor neînțelegeri cu privire la linia reală de hotar dintre cele două proprietăți limitrofe, ci în considerarea ocupării, în anul 2009, a suprafeței de teren în litigiu, urmare a emiterii titlului de proprietate nr._/11.05.2004, astfel încât modalitatea de soluționare a acestuia depindea de soluționarea cererii privind revendicarea terenului în suprafață de 158 mp.
Ori, în condițiile în care, pentru considerentele arătate mai sus, acțiunea în revendicare trebuia respinsă, și cererea privind stabilirea hotarului pe amplasamentul avut anterior anului 2009 va fi respinsă.
Pentru aceste motive, nu vor putea fi primite nici susținerile intimaților reclamanți în sensul că capătul de cerere privind grănițuirea a intrat în puterea de lucru judecat, deoarece împotriva modalității de soluționare a acestuia nu s-a declarat în mod expres apel sau recurs. Astfel, linia de hotar a fost stabilită de instanțe în considerarea stabilirii calității reclamanților de proprietari ai terenului în litigiu, iar cu privire la acest aspect în mod incontestabil s-au formulat critici de către recurent prin căile de atac declarate în cauză.
În consecință, reținând incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Curtea, în baza art. 312 alin. 2 C.pr.civ., va admite recursul și va modifica în tot decizia nr. 494/30.10.2013 a Tribunalului Gorj, în sensul că va admite apelul și va schimba în parte sentința primei instanțe, respingând în totalitate acțiunea în revendicare și grănițuire formulată în contradictoriu cu Ș. M..
Urmare a respingerii cererii principale, și cererea privind obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată va fi respinsă, celelalte dispoziții ale sentinței urmând a fi păstrate.
Văzând dispozițiile art. 274 C.pr.civ. și reținând că, urmare a admiterii recursului și respingerii acțiunii introductive, intimații reclamanți au căzut în pretenții, vor fi obligați să achite suma de 1474,5 lei reprezentând cheltuieli de judecată către Ș. M., în toate ciclurile procesuale, anume 1100 lei onorariu avocat ales, conform chitanțelor nr.481/11.03.2014 (300 lei - fila 61 dosar nr._ recurs), nr. 359 (500 lei - fila 51 dosar nr._ apel) și nr. 396/06.06.2013 (300 lei - fila 36 dosar nr._ recurs); 220,02 lei cheltuieli de transport, conform bonurilor de la fila 60 din dosarul nr._ recurs (119,98 lei) și respectiv fila 37 din dosar nr._ recurs (100,04 lei); 150 lei taxă judiciară de timbru și 4,5 lei timbre judiciare (câte 50 lei taxă judiciară de timbru și 1,5 lei timbre judiciare în fiecare din dosarele_ recurs, nr._ apel și respectiv nr._ recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurentul pârât S. M., împotriva deciziei civile nr.494/30.10.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți F. A., C. M., F. N. N., F. N. M. și intimații pârâți I. E., I. N..
Modifică în tot decizia în sensul că admite apelul declarat de Ș. M. împotriva sentinței civile nr._/25.10.2012 a Judecătoriei Tg. J.,
Schimbă în parte sentința nr._/25.10.2012 a Judecătoriei Tg. J.
Respinge în totalitate acțiunea în revendicare și grănițuire formulată în contradictoriu cu Ș. M. și cererea privind obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
Păstrează restul dispozițiilor sentinței .
Obligă reclamanții la 1474,5 lei cheltuieli de judecată către Ș. M. în toate ciclurile procesuale.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Martie 2014.
Președinte, I. V. | Judecător, M. C. Ț. | Judecător, F. D. |
Grefier, N. D. |
Red.jud.M.C.Ț.
3 ex/AS
j.a.V.G.
M.A.C.
j.f.M.P.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 420/2014. Curtea de Apel CRAIOVA | Servitute. Decizia nr. 113/2014. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
