Servitute. Decizia nr. 113/2014. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 113/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 22-01-2014 în dosarul nr. 638/104/2010

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 113

Ședința publică de la 22 Ianuarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE - M. P.-P.

Judecător - E. S.

Judecător - M. M.

Grefier - V. R.

x.x.x

Pe rol, rezultatul dezbaterilor din data de 15 ianuarie 2014, privind judecarea recursului declarat de reclamanții B. V., D. L. împotriva deciziei civile nr. 192 din 19 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul O. – Secția I Civilă, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți R. E., C. I., D. C., D. S., având ca obiect servitute.

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat că la dosar au fost depuse note scrise de către recurenții reclamanți și concluzii scrise de către intimații pârâți, după care:

Mersul dezbaterilor și concluziile părților au avut loc în ședința publică de la data de 15 ianuarie 2014, au fost consemnate în încheierea inițială de amânare a pronunțării de la acea dată, când instanța, potrivit dispozițiilor art. 260 C.P.C. a amânat pronunțarea pentru data de 22 ianuarie 2014.

În urma deliberării:

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Prin sentința civilă nr. 6000/09.11.2007 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._, s-a admis acțiunea având ca obiect servitute de trecere și revendicare imobiliară, formulată de reclamanții B. V. și D. L., în contradictoriu cu pârâții Râjnița E., C. I., D. C. și D. S..

Au fost obligați pârâții Râjniță E. și C. I. să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 186 mp care face parte integrantă din suprafața de 7603 mp. aparținând reclamanților, cu vecinătățile la N - Râjniță E., Cataragă I., E- Ocolul Silvic, V- De, precum și suprafața existentă sub forma unui triunghi, cu o bază de 6,20 m și o înălțime de 60 m (ca ocupată de pârâți).

S-a dispus crearea unei servituți de trecere pentru reclamanți din . o distanță de 3,9 m din partea de est spre vest de la gardul existent, ( se compune din 0,75 mp destinația de la gard la fosă + 2,65 m lățimea fose + 0,5 distanța până la poartă mare ) de 4 m. pe lățime și o lungime de 12 m, în total 48 mp.

Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților suma de 1310 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamanții și-au dovedit dreptul de proprietate prin titlul de proprietate nr. 6773/20/22.11.1994, aceștia sunt moștenitorii legali ai autorilor B. V. și B. E., fiind în indiviziune asupra suprafeței de 7,92 ha.

S-a reținut că, prin raportul de expertiză efectuat în cauză, s-a concluzionat că suprafața de 7603 mp. aparține reclamanților și are vecinătățile: la N- Râjniță E.; Cataragă I. la Est - Ocolul Silvic, la S- Ocolul Silvic la V – De, pârâții ocupând din terenul reclamanților suprafața de 186 mp, exercitând astfel posesia suprafeței de 186 mp., iar accesul din . blocat de gardul construit, și nu de suprafața ocupată în plus.

De asemenea, gardul a fost construit în anul 2002 după ce au cumpărat terenul care era deja împrejmuit cu un gard deteriorat, șpalieri și plasă de sârmă, de către vânzătoarea G., reclamanții solicitând servitute de trecere spre terenul lor din . lățime de 4 metri și o lungime de 12 m., astfel că instanța a obligat pe pârâți să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 186 mp, care face parte integrantă din suprafața de 7603 mp. aparținând reclamanților, cu vecinătățile N- Râjniță E., Cataragă I., E- Ocolul Silvic, V - De, precum și suprafața existentă sub forma unui triunghi cu o bază de 6,20 m și o înălțime de 60 m ( ca ocupată de pârâți).

S-a apreciat de către instanța de fond că, în conformitate cu dispozițiile art.586 Cod civil, raportat la art. 616 Cod civil, se impune crearea unei servituți de trecere pentru reclamanți din . o distanță de 3,9 m din partea de est spre vest de la gardul existent ( se compune din 0,75 mp destinația de la gard la fosă + 2,65 m lățimea fosei + 0,5 distanța până la poarta mare ) de 4 m, pe lățime și o lungime de 12 m, în total 48 mp.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții Râjniță E. și Cataragă I., criticând-o ca netemeinică și nelegală.

La termenul din 8.04.2008 instanța a dispus suspendarea cauzei, în baza art. 242 pct. l Cod procedură civilă, ca urmare a acordului părților.

La data de 7.11.2008 apelanții au formulat cerere de repunere pe rol, motivând că, inițial au fost de acord cu cererea de suspendare, întrucât intimații reclamanți intenționau să introducă o acțiune pentru lămurirea conținutului și întinderii actelor lor de proprietate, dar până în luna noiembrie 2008 nu au introdus această acțiune.

Prin decizia civilă nr.4 din 13 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, s-a admis apelul declarat de apelanții pârâți Râjniță E. și C. I., în contradictoriu cu intimații reclamanți B. V. și D. L., precum și cu intimații pârâți D. C. și D. S..

S-a respins acțiunea reclamanților B. V. și D. L. având ca obiect revendicare și stabilire servitute, ca neîntemeiată.

Au fost obligați intimații reclamanți B. V. și D. L. la 2205 lei cheltuieli de judecată ( fond și apel ) către apelanții Râjniță E. și C. I..

S-a reținut din concluziile expertizei nr. 3055/7.04.2008 efectuată în apel, că actele de proprietate ale reclamanților intimați B. V. și D. L., nu sunt edificatoare cu privire la suprafața de 7603 m.p. revendicată, suprafață care se pretinde de către reclamanți ca fiind în vecinătatea pârâților apelanți.

De asemenea, că în titlul de proprietate nr.6773/20/22.ll.l994 emis în temeiul Legii nr.l8/l99l, act deținut de reclamanți și invocat în cauză este menționată suprafața de 7603 m.p. teren pășune, situată în T 30 P 40, cu vecinii N - N. Ș., S- nu este menționată vreo vecinătate, E-teren Primărie, V- malul Oltului.

S-a mai reținut că, din observarea duplicatului original, fișa cu date pentru completarea titlului de proprietate, planul cadastral, aflate în arhiva OCPI O., nu s-a putut stabili unde este amplasat terenul reclamanților de 7603 m.p. și nu s-a putut identifica vecinătatea imediată cu pârâții care, la rândul lor, au prezentat toate actele de proprietate.

La data de 8.04.2008 s-a solicitat suspendarea cauzei, cerere cu care și pârâții au fost de acord, pentru ca reclamanții să-și clarifice situația titlului de proprietate și au promovat o acțiune pentru anularea în parte a titlului de proprietate nr.6773/20/22.ll.l994, ce face obiectul dosarului 7378/3ll/2008, la Judecătoria Slatina, conform certificatului depus la dosar.

S-a reținut de asemenea, că reclamanții au promovat o acțiune în revendicare și servitute de trecere pe terenul pârâților, prevalându-se de titlul de proprietate nr. 6773/20/22.ll.l994, titlu pe care ei înșiși îl constată ulterior ca fiind eronat întocmit și au promovat în acest sens o acțiune în anulare.

Acțiunea în revendicare este potrivit art. 480 și următoare cod civil o acțiune reală, petitorie, prin care proprietarul neposesor revendică bunul său de la posesorul neproprietar, iar pentru admisibilitatea acțiunii reclamantul trebuie să probeze conform art.1069 Cod civil, atât dreptul său de proprietate asupra bunului, cât și faptul posesiei sau deținerii nelegitime exercitate de pârâți.

S-a reținut că în privința terenurilor ce cad sub incidența legii fondului funciar, dovada dreptului de proprietate se face numai prin titlul de proprietate eliberat în condițiile procedurii speciale prevăzută de acest act normativ.

În cauza dedusă judecății reclamanții nu și-au dovedit dreptul de proprietate prin titlul de proprietate nr. 6773/20/22.ll.l994 cu privire la suprafața pretinsă și prin urmare, nu pot justifica un titlu pentru terenul revendicat, fiind cert că în titlul de proprietate invocat există erori cu privire la stabilirea suprafeței și a vecinătăților.

Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs reclamanții Blitz V. și D. L., criticând-o pentru nelegalitate.

Au susținut că decizia recurată este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art.244 pct. 1 Cod procedură civilă, deoarece tribunalul a trecut la soluționarea cauzei fără încuviințarea cererii de suspendare formulată de reclamanți, în condițiile textului de lege citat.

Au precizat că se impunea suspendarea judecării cauzei, până la soluționarea în mod irevocabil a dosarului nr._ al Judecătoriei Slatina, având ca obiect anularea în parte a titlului de proprietate nr.6773/20/22 noiembrie 1994, în sensul ca în tarlaua 30 să se treacă . de . aceeași suprafață de 7603 m.p.

Au mai susținut că decizia este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 616 Cod civil, în sensul că indiferent de noua poziționare în plan parcelar al suprafeței de 7603 m.p., reprezentând proprietatea recurenților, aceasta a devenit loc înfundat prin acțiunea intimaților de a închide .> Această situație rezultă din raportul de expertiză Paval M. și din schița ce însoțește raportul de expertiză.

Intimații Râjniță E. și Cataragă I. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul din 28 aprilie 2009, instanța a dispus suspendarea judecării recursului declarat de reclamanții Blitz V. și D. L., până la soluționarea în mod definitiv și irevocabil a dosarului nr._ al Judecătoriei Slatina, având ca obiect anularea în parte a titlului de proprietate nr.6773/20/22 noiembrie 1994.

Cauza a fost repusă pe rol la termenul din 15 decembrie 2009, dată la care a fost depusă sentința civilă nr.2102 din 27 martie 2009, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._, cu mențiunea definitivă și irevocabilă și titlul definitiv de proprietate nr._/62/11 noiembrie 2009, eliberat de Comisia Județeană O. pentru stabilirea dreptului de proprietate.

Prin decizia civilă nr.144 din 2 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._, s-a admis recursul declarat de recurenții reclamanți Blitz V. și D. L. împotriva deciziei civile nr. 4 din 13 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți Râjniță E., Cataragă I., D. C. și D. S., a fost casată decizia și s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul O..

Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut că prima critică formulată de recurenții reclamanți a vizat încălcarea dispozițiilor art.244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, critica fiind apreciată ca întemeiată de către Curte, având în vedere faptul că între cele două litigii există o strânsă legătură, astfel încât, soluția pronunțată în dosarul nr._ are o înrâurire hotărâtoare asupra recursului declarat de reclamanți.

Instanța de recurs a dispus suspendarea judecării cauzei, până la soluționarea în mod definitiv și irevocabil a dosarului nr._ al Judecătoriei Slatina, având ca obiect anularea în parte a titlului de proprietate nr._ eliberat de Comisia Județeană O. pentru stabilirea dreptului de proprietate.

Prin sentința civilă nr.2102/27 martie 2009 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._ , rămasă definitivă și irevocabilă, s-a admis cererea formulată de reclamanții Blitz V. și D. L., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Județeană O. și Comisia Locală Slatina pentru stabilirea dreptului de proprietate, s-a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr._ și a fost obligată Comisia Județeană O. să elibereze un nou titlu de proprietate, cu același titular și aceeași suprafață de 7603 m.p., modificându-se numărul parcelei, în sensul că . 30 devine . din partea de nord ai suprafeței de 7603 mp. sunt Râjniță E. și Cataragă I. pe o lungime de 61,30 m.p.

Conformându-se sentinței civile nr.2102/27 martie 2009 a Judecătoriei Slatina, Comisia Județeană O. pentru stabilirea dreptului de proprietate a emis un nou titlu de proprietate având nr._/62/11 noiembrie 2009, în care au fost făcute modificările consemnate în dispozitivul sentinței menționate.

Titlul de proprietate nr._/62/11 noiembrie 2009 face dovada dreptului de proprietate al reclamanților cu privire la suprafața de 7603 m.p., situată în tarlaua 30 . reclamanții au solicitat o servitute de trecere pe terenul pârâților în conformitate cu prevederile art. 616 Cod civil.

Acest titlu de proprietate nu a fost examinat de către instanța de apel, întrucât titlul a fost eliberat ulterior pronunțării deciziei recurate, instanța respingând în mod greșit cererea de suspendare a soluționării apelului până la lămurirea situației titlului vechi de proprietate emis pe numele reclamanților.

Față de această situație, în vederea cercetării fondului cauzei în raport de investirea făcută de către reclamanți, înscrisurile depuse în scop probatoriu de toate părțile implicate în proces, dar și titlul nou de proprietate depus în recurs, s-a dispus admiterea recursului și casarea deciziei Tribunalului O., cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru completarea probatoriilor cu o expertiză tehnică de specialitate, pentru a stabili cu exactitate situația terenului în litigiu și incidența în cauză a prevederilor art. 480 și respectiv 616 Cod civil.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului O. sub nr._ .Prin decizia civilă nr.192 din 19 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul O. – Sectia I Civilă, în dosar nr._, s-a admis apelul declarat de apelanți pârâți Râjniță E. și Cataragă I., împotriva sentinței civile nr. 6000 din 09.11.2007 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți B. V., D. L. și intimații pârâți D. C. și D. S., s-a schimbat sentința, în sensul că s-a admis în parte acțiunea cu privire la capătul de cerere privind revendicare.

Au fost obligați apelanții să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie, suprafața de 186 mp.cu vecini: la N-Râjniță E., Cataragă I.; la E-Ocolul Silvic, la V-De.

S-a respins capătul de cerere privind stabilirea servituții de trecere, ca neîntemeiat.

Au fost obligați intimații B. V. și D. L. la 2500 lei cheltuieli de judecată, către apelanți.

Pentru a decide astfel, tribunalul a dispus completarea probatoriilor prin efectuarea unei expertize de specialitate topografică și cercetare locală și a concluzionat în urma administrării acestora că locul reclamanților nu este loc înfundat în înțelesul legii, aceștia pot folosi un drum de exploatare limitrof proprietății lor, astfel că în speță nu sunt incidente dispozițiile art.618 cod civil.

Ca urmare a măsurătorilor efectuate, în urma cărora rezultă că terenul deținut de pârâți este cu 190,86 mp. mai mare decât cel evidențiat în actele de proprietate, instanța de apel a schimbat sentința și a admis în parte acțiunea în revendicare pentru suprafața de 186 mp. cu vecinii precizați, pentru a nu înrăutăți cașe de atac a apelantului.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții B. V. și D. L..

În motivele de recurs, reclamanții invocă incidența motivelor prevăzute de art.304 pct.7,8 și 9 cod procedură civilă.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.7 cod procedură civilă, reclamanții susțin că în mod greșit instanța a respins capătul de cerere privind stabilirea servituții de trecere ca neîntemeiat, instanța de apel omițând a analiza raportul de expertiză întocmit de expert A. P. și a da eficiență deciziei civile nr.1170/2012 emisă de Tribunalul O., din care rezultă o nouă situație de fapt prin anularea parțială a procesului verbal de punere în posesie 924/28.05.2007 și a TDP 2361/13.06.2007 emis intimatului pârât I. Eugeniu pentru suprafața de teren din proprietatea acestuia ce se suprapune peste terenul reclamanților recurenți.

Concluzionează recurenții că instanța de apel nu a analizat vreo situație a terenului astfel cum rezultă din decizia civilă 1170/2012 pentru care s-a suspendat prezenta cauză în apel.

În motivarea motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.8 cod procedură civilă, reclamanții susțin că instanța de apel a schimbat înțelesul deciziei civile nr.1170/2012, deoarece, deși prin raportul de expertiză întocmit în dosarul_/311/2010 de expert F. M., rezultă că terenul proprietatea reclamanților nu are acces la drumul public, instanța nu a analizat aceste înscrisuri, pronunțând o soluție nelegală.

Recurenții susțin de asemenea că deși în TDP este trecut ca vecin – malul Oltului, în realitate terenul este mărginit de pădure și că dosarul de exploatare De 280 este proprietatea pârâtului I..

Precizează recurenții că din toate expertizele întocmite în cauză rezultă că terenul reclamanților nu are ieșire la calea publică.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.9 cod procedură civilă, recurenții invocă nemotivarea deciziei instanței de apel conform exigențelor reglementate de art.261 pct.5 cod procedură civilă și art.6 din CEDO.

În cauză pârâții C. I. și R. E. au formulat întâmpinare prin care au invocat pe cale de excepție anularea recursului pentru neindicarea în cererea de recurs a hotărârii atacate și anularea recursului pentru lipsa semnăturii pe cererea de recurs la data exercitării căii de atac iar pe fond a solicitat respingerea recursului.

În ceea ce privește fondul recursului, recurenții au invocat nulitatea acestuia, întrucât în speță nu sunt incidente niciunul din motivele invocate.

Față de excepțiile invocate prin întâmpinare și reiterate cu ocazia dezbaterii recursului, Curtea ia act în practicaua deciziei că apărătorul pârâților renunță la excepția nesemnării recursului, întrucât această neregularitate procedurală s-a acoperit.

Cât privește nulitatea recursului pentru inexistența vreunuia dintre motivele de recurs reglementate de art.304 pct.1-9 cod procedură civilă, Curtea apreciază neîntemeiată această excepție, întrucât din modul de redactare al recursului, acesta se poate încadra în motivul de recurs prevăzute de art.304 pct. 9 cod procedură civilă.

Examinând decizia prin prisma criticilor formulate, Curtea constată recursul fondat și urmează să-l admită cu următoarea motivare:

Instanțele au fost investite de reclamanții B. V. și D. L., în contradictoriu cu pârâții cu o acțiune în revendicare imobiliară și servitute.

Cauza a parcurs un prim ciclu procesual finalizat prin decizia civilă nr.144/2010, pronunțată de Curtea de Apel C., prin care s-a reținut încălcarea de către instanțe a dispozițiilor art.244 alin.1 pct.1 cod procedură civilă, respectiv de suspendare a prezentei cauze până la soluționarea dosarului_ al Judecătoriei Slatina, ce a avut ca obiect anularea titlului definitiv de proprietate_ emis de Consiliul Județean O..

Prin sentința civilă nr.2102/2009, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._, definitivă și irevocabilă, s-a admis cererea formulată de reclamanții B. V. și D. L., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Județeană O. și Consiliul Local Fond Funciar Slatina, s-a constatat nulitatea absolută a titlului definitiv de proprietate nr.6773/20/_ și a fost obligată Comisia Județeană O. să elibereze un nou titlu de proprietate, cu același titular și aceeași suprafață de 7603 mp., modificându-se numărul parcelei, în sensul că P 40, T 3o devine P 60 din T 30, iar vecinii din partea de nord a suprafeței de 7603 mp. sunt Râjniță E. și Cataragă I., pe o lungime de 61,30 m.

Conformându-se sentinței civile nr.2102/2009 a Judecătoriei Slatina, Comisia Județeană O. a emis un nou titlu de proprietate nr._/62/11 mai 2009, în care au fost făcute modificările consemnate în dispozitivul sentinței menționate.

Acest titlu a fost contestat de pârâți pe parcursul derulării apelului și prin încheierea din 18 mai 2010 a Tribunalului O., tribunalul a dispus suspendarea cauzei până la soluționarea irevocabilă a dosarului_/311/2010 având ca obiect anularea acestui titlu.

Reconvențional, în acest dosar, recurenții reclamanți, din prezenta cauză au solicitat anularea parțială a procesului verbal de punere în posesie nr.924/28.05.2007 și anularea parțială a titlului de proprietate nr.2361/13.06.2008 emis pe numele pârâtului I. Eugeniu.

Cauza a fost finalizată prin decizia nr.1170/2012, hotărâre prin care s-a admis cererea reconvențională formulată de reclamanții B. V. și D. L. și s-a anulat parțial procesul verbal de punere în posesie nr.924/2007 și Titlul Definitiv de Proprietate nr.2361/2007 emis de Comisia Județeană O., pentru suprafața de 7603 mp. situată în T 30, P 10 pe raza municipiului Slatina.

Din considerentele acestei hotărâri rezultă că există suprapunere între suprafața de 7603 mp. reconstituită reclamanților în T 30, P 60, cu aceeași suprafață de teren reconstituită pârâtului I. Eugeniu prin TDP 2361/13.06.2007.

S-a reținut însă că acest teren a fost solicitat prin cererea de reconstituire nr.1992/01.03.1991 și reprezintă vechiul amplasament al autorului reclamanților B. V. și D. L., motiv pentru care a fost menținut TDP_/62/2009, emis ca urmare a sentinței civile nr.2102/2009 a Judecătoriei Slatina, irevocabilă și s-a anulat parțial procesul verbal 924/2007 și TDP 2361/2007 emis de Comisia Județeană O. pârâtului I. Eugeniu.

În atare condiții, situația de fapt s-a schimbat, însă instanța de apel nu a dat eficiență deciziei civile 1170/2012, pronunțată de Tribunalul O., pentru care a fost suspendat apelul la.18 .05.2010.

De altfel, chiar prin concluziile scrise depuse de pârâți în apel (fila 154 – 160), acești recunosc faptul că terenul reclamanților de 7603 mp. este înconjurat pe laturile de N, E, S, de I. Eugeniu, ca urmare a anulării titlului lor.

Față de faptul că starea de fapt nu este corect stabilită și pentru a nu îngrădi dreptul părților la două grade de jurisdicție, singura soluție este de casare cu trimitere a cauzei pentru rejudecare.

Cu ocazia rejudecării se va da eficiență deciziei civile nr.1170/2012, se vor analiza inadvertențele din titlul reclamanților, în ceea ce privește vecinii suprafeței de 6703 mp. ca urmare a anulării parțiale a titlului nr.2361/2002 emis pârâtului I. Eugeniu,se vor administra probele pe care instanța le va aprecia necesare pentru a se verifica dacă terenul reclamanților este loc înfundat conform art.616 cod civil în raport de noua stare de fapt și dacă da să se stabilească drumul de trecere alegând acea porțiune ce ar pricinui cea mai mică pagubă proprietarului pe al cărui teren urmează a fi deschis drumul.

Față de cele ce preced, apreciindu-se că în cauză nu s-au lămurit toate apărările reclamanților, deci nu s-a cercetat fondul cauzei, urmează ca în baza art.312 alin.5 cod procedură civilă raportat. la art.304pct.9. cod procedură civilă, să se caseze decizia cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul O..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanții B. V. și D. L. împotriva deciziei civile nr.192 din 19 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul O. – Sectia I Civilă, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți R. E., C. I., D. C., D. S..

Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul O..

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 22 Ianuarie 2014.

Președinte,

M. P.-P.

Judecător,

E. S.

Judecător,

M. M.

Grefier,

V. R.

Red.jud.M.M.

Tehn.MC/2 ex.

Data red.28.01.2014

j.a. I.M.

I.D.

j.f. N.B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Servitute. Decizia nr. 113/2014. Curtea de Apel CRAIOVA