Stabilire program de vizitare minor. Criterii de stabilire.

Curtea de Apel CRAIOVA - Sentințe și decizii civile / 2014

O astfel de măsură, de stabilire a unui program de vizitare este o măsură provizorie, care poate fi evaluată în timp şi în raport de modul în care legăturile dintre copil şi tată devin o constantă şi o normalitate, atunci programul de vizitare se poate schimba pe viitor în sensul ca tatăl să poată lua minorul şi la propriul domiciliu.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. la data de 21.09.2012 sub nr. 9315/311/2012, reclamanta C a chemat în judecată şi personal la interogatoriu pe pârâtul M, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: 1) exercitarea de către mama reclamantă, în mod exclusiv, a autorităţii părinteşti asupra minorului F, născut la data de 03.12.2005; 2) stabilirea locuinţei minorului la domiciliul mamei; 3) obligarea pârâtului să contribuie la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională ale minorului.

în fapt, reclamanta a arătat că din relaţiile de concubinaj cu pârâtul a rezultat minorul F, născut la data de 03.12.2005, la puţin timp părţile s-au despărţit, minorul locuind cu mama, iar pârâtul nu contribuie la cheltuielile necesare creşterii acestuia, nu l-a vizitat pe minor, astfel încât minorul nu îl cunoaşte.

în drept s-au invocat dispoziţiile art. 398, 400, 402 Cod civil.

La data de 15 mai 2013, pârâtul a formulat întâmpinare si cerere reconvenţionala, solicitând următoarele: sub aspectul întâmpinării, arata ca este de acord să se stabilească domiciliul minorului la reclamanta si sa contribuie la cheltuielile de creştere si educare pentru minor, în raport de venitul minim pe economie, sa se respingă capătul de cerere prin care reclamanta solicita exercitarea exclusivă a autorităţii părinteşti asupra minorului, iar sub aspectul cererii reconvenţionale, solicita admiterea acesteia si să se dispună exercitarea în comun a autorităţii părinteşti cu privire la minor, obligarea reclamantei sa-i permită sa aibă legături cu minorul F, la domiciliul sau, după următorul program: în fiecare lună în prima si a treia săptămână de vineri după-amiaza până duminica; alternativ, intr-un an de sărbătorile de Paşti si în anul următor de sărbătorile de Crăciun, în fiecare vacanţă de vară o lună de la 15 iulie la 15 august.

A mai arătat că de la despărţirea în fapt de reclamanta, pârâtul a mai încercat în mai multe rânduri să ia legătura cu acesta, însă reclamanta si familia ei nu i-a permis, fiind agresivi, astfel încât i-a fost imposibil sa tină legătura cu acesta, motiv pentru care solicita ca instanţa sa oblige pe reclamanta sa-i permită sa aibă legături personale cu minorul.

La termenul de judecată din 12.06.2013, reclamanta a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea pretenţiilor formulate de pârât, în sensul că nu este de acord să aibă legături personale cu minorul F, născut la 03.12.2005, întrucât de la data despărţirii în fapt nu a mai avut nici un fel de legătura cu minorul.

Prin sentinţa civilă nr. 2170/16.10.2013, pronunţată de Judecătoria B, în dosarul nr. 9315/311/2012, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C. S-a admis în parte cererea reconvenţională formulată de reclamantul reconvenţional M, s-a dispus exercitarea autorităţii părinteşti în comun asupra minorului F, s-a stabilit locuinţa acestuia la mamă şi s-a dispus obligarea pârâtului reclamant reconvenţional la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorului în cuantum de 125 lei de la data formulării acţiunii (21.09.2012) până la majoratul lui.

S-a stabilit un program de vizitare al minorului de către tatăl pârât reclamant reconvenţional, la domiciliul acestuia din Municipiul B., astfel: în prima săptămână din lună, de sâmbăta de la ora 10:00 până duminică la ora 16:00, alternativ, într-un an de sărbătorile de Paşti şi în anul următor de sărbătorile de Crăciun şi în fiecare vacanţă de vară o lună de la 15 iulie la 15 august.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut ca din relaţiile de concubinaj existente între părţi a rezultat minorul F, născut la data de 03.12.2005, iar în aceasta perioada au locuit împreună cu minorul în mun. B, în locuinţa părinţilor pârâtului.

Rezultă, din răspunsurile la interogatoriile luate părţilor şi din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, că părinţii minorului, pe fondul unor neînţelegeri, s-au despărţit în fapt atunci când acesta avea vârsta de un an şi şase luni.

De asemenea, s-a constatat că între părinţi au continuat neînţelegerile care au culminat cu interzicerea, de către mamă şi familia acesteia, la vizitarea minorului de către tată şi bunicii paterni.

Cum legătura dintre părinţii minorului este una specială, raportată şi la obiceiurile etniei din care fac cei doi parte, şi pe care înţeleg să le respecte, instanţa a concluzionat că membrii comunităţii etnice a celor doi, respectiv saborul, au încercat medierea conflictului dintre părţi şi au stabilit de comun acord nişte norme comportamentale, care din păcate au fost încălcate de mama reclamantă, în ceea ce priveşte legătura minorului cu tatăl şi familia acestuia şi obligaţiile pecuniare.

Instanţa a constatat că atitudinea mamei faţă de tatăl minorului este în continuare ostilă, aceasta nefiind de acord nici la acest moment cu o relaţie a acestuia cu minorul, cu motivarea că nu-1 cunoaşte copilul pe el de tată.

Fără îndoială că şi tatăl are o culpă în ceea ce priveşte lipsa de diligenţă şi de insistenţă în a obţine pe cale legală o legătură cu minorul, cu toată opoziţia mamei, dar în opinia instanţei este în interesul superior al minorului, care este încă la o vârstă ce permite formarea personalităţii acestuia, să aibă o relaţie bună cu ambii părinţi, şi cu toţi bunicii.

Instanţa nu poate primi apărarea mamei, potrivit căreia minorul îl cunoaşte ca tată pe un alt bărbat care îl creşte, întrucât în această situaţie culpa este şi a acesteia, întrucât nu a vorbit copilului despre tatăl natural şi nu i-a asigurat înlesnirea de a-1 cunoaşte.

Copilul are dreptul de a-şi cunoaşte originile şi de a avea legături cu ambii părinţi, indiferent de disensiunile existente între aceştia, obligaţia lor fiind comună de a nu-1 priva pe copil de îngrijirea şi ataşamentul faţă de unul dintre ei.

Instanţa a considerat că nu există nici un impediment de natură a suprima dreptul şi totodată obligaţia tatălui în exercitarea autorităţii părinteşti, faţă de minor, motivul invocat de reclamantă nefiind un motiv întemeiat, atât timp cât tatăl îşi arată disponibilitatea de a participa la creşterea copilului.

Mai mult, împiedicarea ori limitarea legăturilor fireşti dintre părinte şi copil ar afecta dreptul la respectul vieţii de familie, prevăzut atât de art. 22 din Legea nr. 272/2004, cât şi de art. 8 din CEDO şi de Jurispmdenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în această materie, care stabilesc că este în interesul minorului, dar şi al părintelui, de a avea o viaţă de familie, aceasta presupunând menţinerea legăturile personale dintre părinte şi minor în mod efectiv.

De asemenea, articolul 3 al Convenţiei ONU cu privire la Drepturile Copilului, ratificată de România prin Legea nr. 18/1990, subliniază că „în toate deciziile care îi privesc pe copii, fie că sunt luate de instituţii publice sau private de ocrotiri sociale, de către tribunale, autorităţi administrative sau de organe legislative, interesul superior al copilului trebuie să fie luat în considerare cu prioritate”. Statul “trebuie să asigure copilului protecţia şi îngrijirile necesare pentru bunăstarea sa, ţinând cont de drepturile şi obligaţiile părinţilor săi, ale tutorilor, ale altor persoane responsabile legal pentru el, şi va lua, în acest scop, toate măsurile legislative şi administrative corespunzătoare”.

Aşadar, Convenţia ONU cu privire la Drepturile Copilului accentuează fără echivoc legătura fundamentală şi indisolubilă dintre copil şi familia lui, astfel că, pentru asigurarea unui mediu de dezvoltare a copilului caracterizat prin fericire, dragoste şi înţelegere, responsabilizarea familiei implică în această situaţie ca prezenţa ambilor părinţi, chiar şi despărţiţii, în viaţa minorului să constituie o prioritate.

Tot în acest sens, art. 21 al Convenţiei de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii, prevede obligativitatea autorităţilor de a asigura „exercitarea nestânjenită a dreptului de vizitare şi îndeplinirea tuturor condiţiilor la care exercitarea acestui drept ar fi supusă şi în vederea înlăturării, în măsura posibilului, a obstacolelor de natură a se împotrivi la aceasta”.

Din ansamblul acestor dispoziţii legale care reglementează atât dreptul părintelui care nu locuieşte cu copilul de a menţine relaţii personale cu acesta, cât şi dreptul copilului care, pentru a-şi dezvolta armonios personalitatea ca viitor adult şi a avea un psihic echilibrat, este îndreptăţit să menţină legături cu ambii părinţi, instanţa constată că este în interesul superior al minorului atât ca autoritatea părintească să fie exercitate de ambii părinţi, cât şi ca programul de vizitare a acestuia de către tatăl pârât, să fie încuviinţat.

Cum în lumina acestor dispoziţii, legăturile personale ale părintelui divorţat cu copilul minor, trebuie să fie efective, iar nu formale, această exigenţă nu se poate realiza, în opinia instanţei, decât în varianta stabilirii unui program de vizitare a minorului de către tatăl pârât prin ridicarea minorului.

Prin urmare, ţinând cont de vârsta minorului, de necesităţile acesteia, de inexistenţa unor împrejurări în măsură să îl priveze pe tată de a avea legături cu minorul sau care să afecteze interesul minorului, instanţa a stabilit programul de vizitare al minorului de către tatăl pârât reclamant reconvenţional, la domiciliul acestuia din Mun. B, astfel: în prima săptămână din lună, de sâmbăta de la ora 10:00 până duminică la ora 16:00, alternativ, într-un an de sărbătorile de Paşti şi în anul următor de sărbătorile de Crăciun şi în fiecare vacanţă de vară o lună de la 15 iulie la 15 august.

Din aceleaşi considerente, instanţa având în vedere dispoziţiile art. 398 Cod civil, care prevăd că doar pentru motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi, constată că în speţă nu s-a făcut dovada unor astfel de motive.

Este în interesul superior al copilului şi este dreptul lui să crească alături de ambii părinţi şi aceştia să-i asigure deopotrivă bunăstarea materială şi spirituală.

Urmărind acest interes superior al copilului, instanţa a respins acest capăt de cerere formulat de reclamantă cu privire la exercitarea autorităţii părinteşti doar de ea, dispunând în temeiul art. 397 cod civil exercitarea autorităţii părinteşti în comun asupra minorului F, născut la data de 03.12.2005.

Potrivit art. 400 alin.l Cod civil, în lipsa înţelegerii dintre părinţi sau daca aceasta este contrara interesului superior al copilului, instanţa de tutela stabileşte, odată cu pronunţarea divorţului, locuinţa copilului minor la părintele cu care locuieşte în mod statornic.

Apreciind în urma probelor administrate în cauză, respectiv referatele de anchetă socială şi declaraţiile martorilor, că mama este cea care are în îngrijire minorul de la data despărţirii în fapt şi anterior acestei date, în locuinţa sa, şi având în vedere şi vârsta acestuia, vârstă la care este necesară prezenţa mamei, ataşamentul de aceasta şi bunicii materni, instanţa a apreciat ca este în interesul minorului sa i se stabilească locuinţa la reclamantă, în lipsa unei înţelegeri între părinţi.

în conformitate cu art. 529 Cod civil, ţinând cont de nevoile copilului şi de mijloacele tatălui, a obligat pe pârât la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorului, în cuantum total de 125 lei lunar, de la data formulării acţiunii (21.09.2012) până la majoratul lui.

în privinţa cuantumului pensiei de întreţinere, instanţa s-a raportat la venitul minim pe economie, întrucât nu s-a făcut dovada că acesta ar realiza venituri dintr-o muncă organizată sau din alte surse şi s-a avut în vedere dispoziţiile art. 402 Cod civil.

Instanţa, faţă de prevederilor art. 401 Cod civil, potrivit cărora părintele căruia nu i s-a încredinţat copilul are dreptul de a avea legături personale cu acesta şi constatând, din ancheta socială depusă în cauză de Autoritatea Tutelară, că sunt condiţii bune pentru copil în locuinţa tatălui, consideră că este justificată cererea acestuia.

Instanţa nu poate reţine motivarea reclamantei, că nu ar fi în interesul copilului ca acesta să viziteze tatăl la domiciliul acestuia, întrucât nu cunoaşte acel mediu.

Dimpotrivă, instanţa a reţinut că pentru minor este benefică vizitarea tatălui la locuinţa lui, unde locuiesc şi bunicii paterni, date fiind animozităţile evidente între reclamantă şi familia ei, pe de o parte şi pârât şi familia lui, pe de altă parte.

în concluzie, instanţa a reţinut că este în interesul superior al copilului să păstreze legătura şi cu tatăl pârât, ca şi cu bunicii paterni, considerent pentru care va admite acest capăt de cerere formulat de acesta în calitate de reclamant reconvenţional şi va stabili programul de vizitare al de vizitare al minorului de către tată, în modul mai sus enunţat.

împotriva acestei sentinţe a declarat apel, reclamanta C, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, ca urmare a greşitei interpretări a probelor dosarului în ce priveşte modul de rezolvare al capetelor de cerere referitoare la exercitarea autorităţii părinteşti şi programului, precum şi modalitatea de vizitare al minorului.

Analizând sentinţa apelata prin prisma susţinerilor părţilor, Tribunalul a constatat ca apelul este nefondat, fiind respins pentru următoarele considerente:

în mod judicios, prima instanţa a acordat ambilor părinţi exercitarea autorităţii părinteşti, aceasta fiind regula descrisa de art.503 Cod civil, nefiind incident nici un motiv întemeiat evidenţiat în art.507 Cod civil sau în art.31 alin.2 ind.5 din legea nr.272/2004 care sa conducă la concluzia necesităţii exercitării autorităţii doar de un părinte, respectiv de mamă.

împrejurarea ca tatăl nu a avut ocazia să aibă pana în prezent o legătură cu minorul care sa-i permită relaţionarea fireasca, nu înseamnă ca acest aspect poate fi catalogat ca un motiv prevăzut de art. 398 Cod civil de natura sa formeze convingerea ca interesul superior al minorului ar reclama individuala exercitare a autorităţii părinteşti.

Critica privitoare la modalitatea de exercitare a programului de vizitare a minorului nu este întemeiată, modalitatea acordata de instanţa de fond fiind benefică pentru minor si aptă sa creeze legătura normala dintre intimat si copilul său.

Dreptul părintelui de a avea legătura personala cu copilul său este recunoscut în considerarea interesului exclusiv al minorului iar exercitarea trebuie sa fie efectiva, fără prezenta mamei, care nu ar putea asigura intimitatea necesara unei relaţii personale atât de delicate, cu atât mai mult cu cat intre tata si fiu s-a pierdut obişnuinţa unei legături fireşti.

Prin urmare, constatând legalitatea si temeinicia hotărârii instanţei de fond, Tribunalul a respins apelul ca nefondat.

împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta C.

în motivare a arătat că recursul declarat în cauză vizează sentinţa instanţei de fond, respectiv a Judecătoriei B, cât şi decizia dată în apel de Tribunal, deoarece consideră că ambele instanţe au interpretat greşit probatoriul administrat în cauză.

în ambele motivări ale celor două instanţe se menţionează că „fără îndoială că şi tatăl are o culpă în ceea ce priveşte lipsa de diligentă şi de insistenţă în a obţine pe cale legală copilul”.

Apreciază, având în vedere aceste aspecte, că hotărârea recurată este nelegală şi netemeinică ca urmare a greşitei aprecieri a probatoriului cauzei în ceea ce priveşte modul de rezolvare a capetelor de cerere privind încredinţarea minorului, precum şi stabilirea programului de vizitare. Are convingerea ca dispoziţiile art. 398 alin. 1 şi 2 erau perfect aplicabile în cauză, deoarece încredinţarea minorului spre creştere şi educare, mamei, realizează în totalitate cerinţele sociale, legale şi psihologice ale conceptului „de interes superior al minorului".

Nu s-a ţinut cont de condiţiile materiale, morale şi sociale care pot fi oferite de către părinţi, astfel:

- minorul urmează cursurile şcolare în mun. S, chiar dacă a întâmpinat reale dificultăţi în realizarea acestui lucru (pârâtul refuzând să-i dea certificatul de naştere al copilului pentru a face demersurile necesare înscrierii acestuia în clasele primare);

- este bine integrat în colectiv şi în viaţa cotidiană alături de mamă şi de bunicii materni;

- ancheta psihosocială efectuată ia domiciliul reclamantei oferă suficiente elemente care demonstrează condiţii materiale şi morale, pentru buna creştere şi educare a copilului.

Arată faptul că, nu încearcă să-l priveze pe tată de a avea legături cu minorul sau care să afecteze interesul acestuia, dar raportat la programul de vizitare stabilit de instanţă, se opune, motivat de faptul că până în prezent copilul nu a cunoscut nici pe tată, nici pe bunici paterni şi consideră că ar putea fi puternic afectat emoţional, aflându-se pe perioade de timp scurte sau mai lungi (respectiv vacanţe) în prezenţa unor persoane total necunoscute acestuia.

Are dovezi asupra unor „obiceiuri" vizând carenţe de comportament, de educaţie, inclusiv de moralitate ale pârâtului şi familiei acestuia.

în acest sens, se consideră îndreptăţită să solicite instanţei de control judiciar să stabilească un program de vizitare a minorului în mun. S şi numai în prezenţa sa, pentru ca acesta să se poată obişnui şi cunoaşte treptat pe tatăl pârât.

Dacă până în prezent tatăl nu a manifestat nici un interes în ceea ce priveşte minorul, îşi pun reale semne de întrebare, în ce sens s-ar modifica această atitudine şi acest comportament.

Prezentul recurs vizează dorinţa maternă de a fi reapreciat de către instanţa de control judiciar „interesul superior al copilului" raportat lacondiţiile reale dovedite în cauză.

Solicită instanţei de recurs, ca după analizarea cauzei sub toate aspectele, în temeiul art. 398 alin. 1 şi 2 Cod civil ca autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv de mamă, precum şi modificarea programului devizitare aminorului, raportat la cele expuse în motivarea de mai sus.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Curtea, constată următoarele:

Potrivit art.401 Cod civil, părintele, separat de copilul său are dreptul de a avea legături personale cu acesta.

Din interpretarea acestor dispoziţii legale, rezultă că părintele căruia nu i-a fost încredinţat minorul păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea lui profesională. Deşi textul nu menţionează expres, este aplicabilă regula instituită de art.398 alin. 1 Cod civil, în sensul că luarea măsurilor privitoare la minor trebuie să se facă numai în interesul acestuia. Această regulă este reglementată cu valoare de principiu şi prin art. 2 din Legea nr. 272/2004.

Apreciind asupra interesului minorului, instanţa trebuie să aibă în vedere un complex de factori care definesc întreaga viaţă personală a copilului şi a familiei sale, respectiv vârsta şi sexul minorului, relaţiile sale cu părinţii, afecţiunea pe care şi-o poartă reciproc, conduita părinţilor în societate şi faţă de minor.

în toate cazurile, instanţa trebuie să ţină seama de reglementarea dreptului la viaţa de familie, aşa cum rezultă din art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi cum este definit prin practica instanţei europene de contencios al drepturilor omului. Jurisdicţia europeană consideră că legăturile personale dintre părinte şi copilul său reprezintă un element fundamental al vieţii de familie, chiar dacă relaţia dintre părinţi nu mai există, iar măsurile interne, inclusiv hotărârile instanţei, care ar împiedica o asemenea relaţie constituie o ingerinţă în dreptul la viaţa familială, protejată de art. 8 (cauza Elsholz contra Germaniei din 13 iulie 2000).

Curtea europeană a decis că în executarea unor măsuri care ţin de legătura părinţilor cu copii trebuie să se ţină seama de interesele superioare ale copilului şi, în ipoteza în care contactele cu părinţii ar risca să ameninţe aceste interese sau să aducă atingere drepturilor sale, autorităţile naţionale au îndatorirea de a veghea la asigurarea unui just echilibru între toate interesele părţilor (cauza Ignaccolo-Zenide contra României şi cauza Maire contra Portugaliei).

Pornind de la aceste reguli transformate în norme de drept, prin efectul art. 20 din Constituţie, instanţa de recurs apreciază că este în interesul minorului să ia legătura cu tatăl său, dar în prezent, programul de vizitare trebuie efectuat la domiciliul minorului.

Sunt fondate deci dificile din recurs, în care se susţine că instanţa de fond a permis în mod greşit încuviinţarea legăturii cu minorul pentru reclamant la domiciliul tatălui, în condiţiile în care tatăl şi familia acestuia reprezintă persoane necunoscute la momentul prezent pentru minor, iar a îl extrage chiar şi temporar din mediul cu care este familiarizat şi a îl trimite într-un mediu străin poate constitui un stres emoţional pentru copil, cu atât mai mult cu cât domiciliile celor doi părinţi sunt şi în localităţi diferite.

Astfel, minorul s-a aflat în grija exclusivă a mamei în tot acest timp, iar tatăl nu s-a preocupat deloc până în prezent în a menţine sau chiar crea o legătură stabilă cu fiul său; prin urmare, nu se poate afirma că s-ar fi stins dreptul părintelui şi, în aceeaşi măsură, al minorului, de a avea o relaţie firească, afectivă cu tatăl, dar situaţia prezentă este la momentul incipient al familiarizării celor doi, la momentul în care cei doi încep să se cunoască şi să dezvolte o relaţie, care ar fi cazul a se iniţia într-un mediu în care copilul să nu să simtă stres at.

în plus, nu s-a demonstrat dacă menţinerea unei legături între minor şi tată, numai în prezenţa mamei, ar putea crea grave tensiuni între părinţi şi nu ar da posibilitatea celor doi să dezvolte o relaţie armonioasă, lipsită de inhibiţii, sau că programul de vizitare ar constitui un motiv de disconfort pentru ambele părţi şi, cel mai probabil, ar sfârşi prin întreruperea lui, ceea ce într-adevăr nu ar fi în interesul minorului.

O astfel de măsură, de stabilire a unui program de vizitare este o măsură provizorie, care poate fi evaluată în timp şi în raport de modul în care legăturile dintre copil şi tată devin o constantă şi o normalitate, atunci programul de vizitare se poate schimba pe viitor, în sensul ca tatăl să poată lua minorul şi la propriul domiciliu.

Faţă de considerentele expuse, constatând că este în interesul minorului ca ambii părinţi să se preocupe de creşterea şi educarea acestuia, dar numai în condiţiile în care programul de vizitare nu devine prea solicitant pentru minor, constatând că decizia atacată este afectată de motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în temeiul art.312 alin.l Cod procedură civilă, urmează a se admite recursul.

Se va modifica decizia recurată, în sensul că va admite apelul. Va schimba în parte sentinţa în sensul că programul de vizitare al minorului de către tatăl pârât se va desfăşura numai la domiciliul minorului, care are locuinţa stabilită la domiciliul mamei.

Va respinge cererea privind stabilirea unui program de vizitare distinct pentru perioada vacanţei de vară în intervalul 15 iulie - 15 august, perioadă în care programul de vizitare se va desfăşura la fel ca în restul timpului, şi anume în prima săptămână din lună, de sâmbăta ora 10 şi până duminică ora 16, la domiciliul minorului. Alternativ, într-un an de sărbătorile de Paşti şi în anul următor de sărbătorile de Crăciun, tatăl poate vizita minorul, la domiciliul acestuia din urmă, chiar dacă nu se încadrează în programul de vizitare mai sus indicat.

Va menţine restul dispoziţiilor sentinţei, cu privire la exercitarea autorităţii părinteşti, stabilirea locuinţei minorului, pensiei de întreţinere. (Decizia nr. 922 din 06 06 2014 - Curtea de Apel Craiova, Secţia I Civilă - rezumat judecător Stelian Aurelian Cadea).

← Adopţie. Lipsa consimţământului părintelui firesc. Caracter...		Retragere atestat pentru adopţie. Condiţii legale pentru... →

Stabilire program de vizitare minor. Criterii de stabilire.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Stabilire program de vizitare minor. Criterii de stabilire.