Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1545/2014. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 1545/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 12-11-2014 în dosarul nr. 1472/54/2014

DOSAR Nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1545

Ședința publică din data de 12 Noiembrie 2014

Completul compus din:

Președinte: Judecător L. E.

Judecător P. B.

Judecător C. T.

Grefier I. B.

*******

Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 05.11.2014, privind contestația în anulare formulată de Văța S., împotriva deciziei civile nr. 718/16.04.2014 pronunțată de Curtea de Apel C. - Secția I Civilă, în dosarul nr._ *, în contradictoriu cu intimații R. I., R. G., R. S., R. A., A. I. și S. C., având ca obiect revendicare imobiliară.

Procedura este legal îndeplinită.

Dezbaterile și concluziile părților în cauza de față, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 05.11.2014, care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, având în vedere solicitarea contestatorului, de a se amâna pronunțarea cauzei pentru a avea posibilitatea de a formula și depune concluzii scrise, în conformitate cu prevederile art.146 coroborat cu art.156 alin.2 C.pr.civ., a amânat pronunțarea cauzei la data de 12.11.2014.

În urma deliberării, s-a pronunțat următoarea soluție:

CURTEA

Asupra contestației în anulare de față:

Reclamanții Văța I. și Văța S. au chemat în judecată pe pârâtul R. V. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 52 mp pe care îl ocupă abuziv în pofida actelor de proprietate pe care le dețin; rectificarea CF nr._/2008 cu suprafața de 52 mp, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1439 din data de 19.09.2011 pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul nr._, instanța a respins acțiunea civilă în revendicare imobiliară formulată de reclamanții Văța S. și Văța I., decedat în timpul procesului la 9.05.2011, continuată de reclamantul Văța S., împotriva pârâtului R. V. și a fost obligat reclamantul Văța S. la 1000 lei cheltuieli de judecată către pârât.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Văța S., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin decizia civilă nr. 64/17.01.2012 Tribunalul D. a admis recursul declarat de reclamantul recurent Văța S. împotriva sentinței civile nr. 1439 din data de 19.09.2011 pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât R. V., a casat sentința civilă recurată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Calafat sub nr._ */27.02.2012.

Prin sentința civilă nr. 1681/25 septembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Calafat, în dosarul nr._ *, a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat.

A fost respinsă excepția uzucapiunii.

A fost respinsă acțiunea precizată formulată de reclamantul Văța S., împotriva pârâtului R. V..

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, calificat drept apel în ședința publică din data de 27.03.2013, reclamantul Văța S., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin decizia civilă nr. 390 din 02 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul D., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul Văța S., în contradictoriu cu pârâtul R. V. D. și continuat de moștenitorii R. I., R. A., A. I., R. G., R. S., S. C., împotriva sentinței civile nr. 1681 din 25 septembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul nr._ *.

Împotriva deciziei civile nr. 390 din 02 octombrie 2013 a declarat recurs reclamantul Văța S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 718/16.04.2014 pronunțată de Curtea de Apel C. - Secția I Civilă, în dosarul nr._ *, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Văța S., împotriva deciziei civile nr. 390/02.10.2013, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă în dosarul nr._ *, în contradictoriu cu intimații moștenitori ai intimatului pârât decedat R. V. – A. I., R. I., R. G., R. S., R. A. și S. C., cu 600 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut că:

Pentru suprafața de teren de 52 mp ce constituie obiectul litigiului de față, pârâtul face dovada dreptului său de proprietate cu sentința nr. 1403/2 iulie 2008 pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul nr._ (depusă la fila nr. 13 dosarul de fond).

Prin încheierea nr._/11 sept. 2008, dreptul de proprietate asupra acestei suprafețe de teren (alături de cei 400 mp pentru care se emisese anterior Titlul de proprietate nr. 845_/1993), a fost întabulat în Cartea Funciară, devenind astfel, opozabil erga omnes, inclusiv recurenților din cauza de față..

Pentru aceeași suprafață de teren, reclamantul invocă, de asemenea, un drept de proprietate dovedit cu sentința civilă nr. 1956/2 dec. 1997 pronunțată de Judecătoria Calafat, anterioară, deci, celei invocată de pârâți,dar care însă, nu a fost niciodată întabulată.

Este evident că ambele părți au prezentat titluri scrise de proprietate, valabile (nici unul dintre ele nefiind desființat prin hotărâre judecătorească), așa încât instanța de judecată a avut sarcina de a le compara, dând eficiență aceluia mai bine caracterizat.

În materie de carte funciară operează principiul priorității înscrierilor statornicit de art. 31 din Decretul-Lege nr. 115/1938 care reprezintă o aplicație a vechiului principiu de drept roman prior tempore potior iure" (mai întâi în timp, mai tare în drept ) valabil și în dreptul modern. Prin urmare, primul care solicită înscrierea este și primul în drept.

Cum în speța de față pârâtul este cel care și-a înscris cei dintâi titlul său în cartea funciară, rezultă că acesta este și primul în drept, beneficiind de principiul forței probante a înscrierii dobândirii unui drept real imobiliar în favoarea lui.

Acest singur criteriu - mai sus examinat - este suficient pentru a se da câștig de cauză pârâtului în compararea titlului său cu cel al reclamanților, neavând relevanță împrejurarea că sentința nr. 1403/2 iulie 2008 – titlu al pârâților a fost pronunțată ulterior celei invocată de către reclamanți.

Privitor la celelalte susțineri ale recurentului referitoare la apartenența suprafeței de teren în litigiu, de 43 m.p., la titlurile de proprietate deținute de părțile litigante și la modalitatea de apreciere a probatoriului administrat în cauză, Curtea reține că, deși recurentul a invocat nelegalitatea deciziei atacate, indicând motivele de casare ori de modificare prevăzute de art. 304 punctele 7, 8 și 9 Cod procedură civilă, acestea nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 Cod. pr. civ.

Recurentul este, în realitate, nemulțumit de modalitatea în care instanța de apel a analizat probatoriile administrate în cauză, solicitarea acestuia fiind în sensul de a se reaprecia aceste probe, pe care le-a indicat în mod detaliat.

Or, aprecierea probelor nu constituie un aspect de nelegalitate a hotărârii pronunțate, susceptibil de a fi încadrat în dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, ci un aspect de netemeinicie a hotărârii, ceea ce nu poate face obiect de analiză pentru instanța de recurs.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare Văța S., întemeiată pe prevederile art.317 și urm. C.pr.civ.

Prin decizia civilă nr.1159/03.07.2014, pronunțată de Curtea de Apel C. - Secția I Civilă în dosarul nr._, a fost anulată ca netimbrată contestația în anulare formulată de Văța S., împotriva deciziei civile nr. 718/16.04.2014 pronunțată de Curtea de Apel C. - Secția I Civilă, în dosarul nr._ *, în contradictoriu cu intimații R. I., R. G., R. S., R. A., A. I. și S. C..

La data de 09.09.2014, pe rolul Curții de Apel C. a fost înregistrată cu nr._, o nouă contestație în anulare formulată de către Văța S. împotriva deciziei civile nr. 718/16.04.2014 pronunțată de Curtea de Apel C. - Secția I Civilă, în dosarul nr._ *, formulând alte critici decât în contestația inițială..

Prin motivele formulate, a arătat că în recurs a beneficiat de alta apărare decât în apel, așa încât domiciliul procesual ales la fostul apărător, a încetat.

A făcut cunoscut instanței acest aspect, la dosar aflându-se delegația noului apărător, domiciliul procesual ales la cabinetul fostului avocat fiind valabil doar pe perioada colaborării.

Întrucât decizia pronunțata in recurs, pe vechea procedura de judecata, nu se comunica părților, era de prisos sa formuleze in scris cerere de comunicare a actelor de procedura la domiciliul său, așa cum este indicat in cererea de chemare in judecata.

După aflarea soluției pronunțata in recurs, a formulat contestație in anulare împotriva acestei decizii, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel sub nr._ .

Deoarece nu a fost citat legal pentru termenul din data de 03.07.2007, neprimind nicio citație, nu a avut cunoștința de obligația achitării taxei de timbru si nici de termenul de judecata. Astfel, contestația a fost anulata ca netimbrata, decizia fiind pronunțata cu încalcarea dispozițiilor art.92 C.pr.civ.

D. consecința a acestei situații o reprezintă vătămarea părții nelegal citate si anume, punerea acesteia in imposibilitatea de a cunoaște data judecații si de a-si face apărările necesare. Neregularitatea actelor de procedura, implicit a celor privind citarea părților, este sancționată potrivit disp. art.108 C.pr.civ. cu nulitatea relativă, care poate fi invocată, inclusiv in cazul contestației in anulare, numai de către partea vizata de îndeplinirea nelegala a actului procedura, interesată în a o invoca.

A solicitat admiterea contestație în anulare, anularea deciziei nr.1159/03.07.2014, precum și a deciziei nr.718/16.04.2014, pronunțate de Curtea de Apel C.. Contestația în anulare nu a fost întemeiată în drept.

Examinând decizia contestată prin prisma motivelor invocate, Curtea apreciază că se impune respingerea contestației în anulare pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 321 Cod pr. civilă nu poate fi promovată o nouă contestație în anulare pentru motive existente la data celei dintâi contestații formulate.

În speță împotriva deciziei nr. 718/2014 contestatorul a mai formulat anterior o contestație, cea de față fiind a doua, caz în care aceasta din urmă nu poate fi primită, față de dispozițiile art. 321 Cod pr. civilă. Nu prezintă relevanță modul în care a fost soluționată prima contestație.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de Văța S., împotriva deciziei civile nr. 718/16.04.2014 pronunțată de Curtea de Apel C. - Secția I Civilă, în dosarul nr._ *, în contradictoriu cu intimații R. I., R. G., R. S., R. A., A. I. și S. C..

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 12.11.2014.

Președinte,Judecător,Judecător,

L. E. P. B. C. T.

Grefier,

I. B.

Red. PB/ 27.11.2014

Tehn. red. IB / 2 ex

Jud. rec. C T., L E., P B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1545/2014. Curtea de Apel CRAIOVA