Sechestru asigurător. Decizia nr. 135/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 135/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 23-01-2014 în dosarul nr. 5732/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 135/2014
Ședința publică de la 23 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C. Ț.
Judecător M. C. – Președinte Instanță
Grefier D. S. O.
x.x.x.x.x
Pe rol judecarea apelului declarat de reclamantul M. M., împotriva încheierii din data de 02.07.2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă B. I. A., având ca obiect „sechestru asigurător”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns avocat B. A. cu delegație de substituire pentru avocat G. C. pentru apelantul reclamant M. M., lipsind intimata pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, reprezentanta apelantului, solicită lăsarea cauzei la a II-a strigare, întrucât reprezentantul intimatei nu se poate prezenta în prima parte a ședinței de judecată.
La a II- a strigare, au răspuns avocat B. A. cu delegație de substituire pentru avocat G. C. pentru apelantul reclamant M. M. și avocat B. N. C. pentru intimata pârâtă B. I. A..
Reprezentanta apelantului reclamant, depune un înscris din care rezultă destinația exactă a sumelor.
Avocat B. N. C. pentru intimata pârâtă B. I. A. solicită lăsarea cauzei la sfârșitul ședinței, pentru observarea înscrisurilor depuse de către reprezentanta apelantului reclamant M. M..
Având în vedere că s-au depus în ședință înscrisuri de către reprezentanta apelantului reclamant M. M., Curtea dispune lăsarea cauzei la sfârșitul ședinței în vederea observării acestora de către apărătorul intimatei.
La reluarea cauzei, au răspuns avocat B. A. în substituirea avocatului G. C. pentru apelantul reclamant M. M. și avocat B. N. C. pentru intimata pârâtă B. I. A.
Avocat B. N. C. pentru intimata pârâtă B. I. A., învederează instanței că a luat act de înscrisurile depuse de către reprezentanta apelantului reclamant M. M., după care, având în vedere că nu mai sunt alte cereri, potrivit art. 482 raportat la art. 244 NCPC, Curtea constată cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul părților prezente pentru a pune concluzii.
Avocat B. A. pentru apelantul reclamant M. M., susține că, la instanța de fond, cererea privind instituirea sechestrului asigurător a fost respinsă, pe motiv că nu a fost plătită cauțiunea, deși instanța de fond trebuia să stabilească cuantumul acesteia.
Susține oral motivele invocate în cererea de apel, în raport de care, pune concluzii de admitere a acesteia, de anulare a încheierii atacate, iar pe cale de consecință, să se dispună instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale pârâtei.
Cheltuielile de judecată, vor fi solicitate pe cale separată.
Avocat B. N. C. pentru intimata pârâtă B. I. A., susține că, nu există nici un înscris care să ateste o datorie (debit) a intimatei față de apelant.
Solicită respingerea apelului ca nefondat, conform motivelor expuse în întâmpinare, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanței depuse la dosar.
CURTEA
Asupra apelului civil de față.
La data de 14 martie 2013, reclamantul M. M. a chemat în judecată pârâta B. I. A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună înființarea unui sechestru asigurator asupra bunurilor mobile și imobile ale pârâtei, până la concurența sumei de 67.000 Euro, aproximativ 294.000 lei la cursul valutar BNR din data de 12.03.2013.
Reclamantul a arătat că bunurile pentru care solicită instituirea unui sechestru asigurator sunt un apartament situat în C., . H 18, ., județul D. și un autoturism marca Ford.
A menționat că la data de 14 martie 2013 a depus o cerere de chemare în judecată prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 67.000 Euro prin echivalent lei la cursul BNR din ziua plății, plus dobânda legală de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective a debitului.
Reclamantul a precizat că a împrumutat pârâtei mai multe sume de bani în diverse rânduri pentru achiziționarea unor autobuze, a unui apartament și pentru renovarea și utilarea acestuia și că a întâlnit-o în Germania.
Suma împrumutată rezultă din documentele de transfer bancar și este mult mai mare, adică 94.431,04 EURO, din care reclamantul poate dovedi cu acte faptul că a dat pârâtei suma de 66.919,80 EURO: 500 EURO la data de 30.08.2012, 1500 Euro la data de 01.09.2012, 1000 EURO la data de 18.09.2012, 2000 EURO la data de 21.09.2012, 500 EURO la data de 08.10.2012, 1000 EURO la data de 11.10.2012, 3156,23 EURO la data de 17.10.2012, 500 EURO la data de 02.11.2012, 10.000 EURO la data de 11.11.2012, 10.000 EURO la data de 15.11.2012, 10.000 EURO la data de 14.11.2012, 5000 EURO la data de 16.11.2012, 2000 EURO la data de 19.11.2012, 1000 EURO la data de 20.11.2012, 663,57 EURO la data de 07.12.2012, 2700 EURO la data de 07.12.2012, 1000 EURO la data de 17.12.2012, 3000 EURO la data de 19.12.2012, 1000 EURO la data de 28.12.2012, 800 EURO la data de 07.01.2013, 9600 EURO la data de 14.01.2013.
Reclamantul a susținut că există riscul ca pârâta să-și înstrăineze bunurile și că refuză constant restituirea sumelor de bani fiind imperios necesar să fie instituit sechestru asigurator asupra bunurilor acesteia.
În cauză sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate impuse de NCC în sensul că deține o creanță ce este constatată prin înscrisuri și care este exigibilă.
În drept, invocă dispozițiile art. 951 și urm. Cod pr.civilă.
In susținere, reclamantul a depus la dosar, în copie: adresa nr_/2013 a Primăriei Municipiului C., extrase de contcertificat de grefa, încheiere CF nr_/2013, cerere de chemare in judecata din dosarul nr_ al Tribunalului D..
In ceea ce o privește pe pârâta B. I. A., aceasta a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea cererii ca inadmisibile, dat fiind faptul ca reclamantul nu a depus la dosar dovada achitării cauțiunii în cuantumul precizat de instanța, respectiv jumătate din valoarea reclamata în litigiul pe fond. A mai arătat ca reclamantul nu are o creanță certă, lichidă și exigibila împotriva sa.
Prin rezoluția instanței din data de 20.03.2013 reclamantul a fost citat cu mențiunea de a complini lipsurile cererii de chemare în judecată, în baza art. 200 NCPC și de a achita cauțiune în cuantum de jumătate din valoarea reclamata, respectiv 33 500 euro, reclamantul neconformându-se acestei obligații.
Prin încheierea din 14.05.2013, completul investit cu soluționarea cererii de instituire a sechestrului asigurator a înaintat dosarul către completul investit cu soluționarea acțiunii în pretenții formulata de reclamant împotriva pârâtei, apreciind ca cererea privind instituirea sechestrului asigurator are un caracter accesoriu fata de cererea principala in pretenții.
Pentru a aprecia in acest sens, instanța inițial investita a interpretat per a contrario dispozițiile art. 961 alin.2 din ROI a instanțelor judecătorești.
Completul investit cu soluționarea cererii în pretenții a pus in discuția părților restituirea cauzei având ca obiect sechestru asigurator, apreciind ca aceasta cerere nu are un caracter accesoriu fata de cererea in pretenții.
Prin încheierea din data de la 14 Iunie 2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, s-a dispus restituirea cauzei completului inițial investit, respectiv, C2.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că, in conformitate cu dispozițiile art. 30 alin.4 NCPC, cererile accesorii sunt acele cereri a căror soluționare depinde de soluția data unui capăt de cerere principal.
Totodată, art. 972 NCPC prevede ca "(1) Ori de câte ori există un proces asupra proprietății sau altui drept real principal, asupra posesiei unui bun mobil sau imobil ori asupra folosinței sau administrării unui bun proprietate comună, instanța de judecată va putea să încuviințeze, la cererea celui interesat, punerea sub sechestru judiciar a bunului, dacă această măsură este necesară pentru conservarea dreptului respectiv.
(2) Se va putea, de asemenea, încuviința sechestrul judiciar, chiar fără a exista proces:
a) asupra unui bun pe care debitorul îl oferă pentru liberarea sa;
b) asupra unui bun cu privire la care cel interesat are motive temeinice să se teamă că va fi sustras, distrus ori alterat de posesorul său actual;
c) asupra unor bunuri mobile care alcătuiesc garanția creditorului, când acesta învederează insolvabilitatea debitorului său ori când are motive temeinice de bănuială că debitorul se va sustrage de la eventuala urmărire silită ori să se teamă de sustrageri sau deteriorări.
Astfel cum reiese din motivarea cererii de instituire a sechestrului judiciar se constata ca reclamantul a avut in vedere situația prevăzută de art. 972 alin.2 lit.b NCPC, situație in care competența este stabilită în conformitate cu prevederile art. 973 teza a II-a NCPC, in conformitate cu care competenta aparține instanței în circumscripția căreia se află bunul în cazurile prevăzute la art. 972 alin. (2).
Este evident ca aceasta cerere de instituire a sechestrului asigurator nu are un caracter accesoriu fata de acțiunea in pretenții, aliniatul al II-lea al art. 972 C. prevăzând ca aceasta cerere poate fi formulata și în situația în care nu există proces.
La fel, s-a constatat ca nu poate fi asimilată aceasta cerere celei prevăzute la alin.1 al art. 972 NCPC, întrucât procesul aflat pe rolul acestui complet nu poartă asupra proprietății sau altui drept real principal, asupra posesiei unui bun mobil sau imobil ori asupra folosinței sau administrării unui bun proprietate comun, ci are ca obiect un drept de creanță.
Așa fiind, întrucât cererea având ca obiect instituirea unui sechestru asigurator nu are caracterul unei cereri accesorii, nu este de competența completului investit cu soluționarea acțiunii în pretenții, urmând a fi restituită completului inițial investit.
Tribunalul D. prin încheierea de la 02.07.2013 a respins cererea formulată de reclamantul M. M., cu domiciliul procesual ales la Societatea Civilă de Avocați „O., R. și G.", cu sediul în C., ..17, ., în contradictoriu cu pârâta B. I. A., cu domiciliul în C., ..231, județul D., ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele
Potrivit art. 952 NCpc creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanță este constatată prin act scris și este exigibilă, poate solicita înființarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale debitorului, dacă dovedește că a intentat acțiune. El poate fi obligat la plata unei cauțiuni în cuantumul fixat de către instanță.
Conform alin.2 al aceluiași articol același drept îl are și creditorul a cărui creanță nu este constatată în scris, dacă dovedește că a intentat acțiune și depune, odată cu cererea de sechestru, o cauțiune de jumătate din valoarea reclamată.
De asemenea, în alin.3 se prevede că instanța poate încuviința sechestrul asigurător chiar dacă creanța nu este exigibilă, în cazurile în care debitorul a micșorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise ori atunci când este pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să-și ascundă ori să-și risipească averea. În aceste cazuri, creditorul trebuie să dovedească îndeplinirea celorlalte condiții prevăzute de alin. (1) și să depună o cauțiune al cărei cuantum va fi fixat de către instanță.
Asadar sechestru asigurator este o masura asiguratorie care se aplica in cazul in care obiectul litigiului de fond il reprezinta plata unei sume de banisi consta in indisponibilizarea bunurilor mobile sau imobile urmaribile ale debitorului parat.
Instanța a apreciat că situația în care se regăsește reclamantul M. M. este cea reglementata de art. 952 al 2 NCpc, respectiv creanța acestuia nu este constatată prin înscris, așa încât, pe lângă dovada intentării acțiunii in restituirea împrumutului pe fond (dosar nr._ ), reclamantul trebuia sa depună odată cu cererea de sechestru si cauțiunea in cuantum de jumătate din valoarea reclamanta in litigiul pe fond.
Sunt nefondate susținerile reclamantului în sensul ca în cauză sunt aplicabile prevederile art. 952 al 1 NCPC in sensul in care creanța sa este una exigibila si constatată prin înscris (transfer bancar), așa încât cuantumul cauțiunii ar trebui fixat de instanța potrivit acestor dispoziții legale, prin încheiere, atât timp cât fondul litigiului dintre părți și care formează obiectul dosarului nr._ vizează obligarea pârâtei la restituirea împrumutului acordat de reclamant în mai multe transe, fără ca acesta să exhibe un titlu scris constatator al creanței sale împotriva pârâtei.
Extrasele de cont invocate de reclamant ca înscrisuri constatatoare ale creanței sale și depuse la dosar nu facă dovada împrumutului acordat de reclamant paratei, așadar a creanței acestuia, atestând doar virarea unor sume de bani din contul reclamantului în contul pârâtei, sume ce puteau fi virate nu numai cu titlu de împrumut, dar si cu un alt titlu, respectiv donație sau achitarea unei datorii, posibilitățile fiind multiple în acest sens.
In atare condiții, instanța a apreciat că respectiva creanță a reclamantului nu este constatata prin înscris, așa încât aceasta avea obligația ca odată cu depunerea cererii de sechestru asigurator sa depună si o cauțiune în cuantum de jumătate din valoarea reclamata in litigiul pe fond, respectiv o cauțiune in cuantum de 33 500 euro (echivalentul in lei), așa cum de altfel i s-a pus in vedere si prin rezoluția instanței emisa in baza art. 200 NCPC.
In condițiile in care reclamantul nu s-a conformat acestei obligații, cererea sa a fost respinsă ca inadmisibila.
Instanța a reținut că în ceea ce privește obligația de a depune cauțiune, in cazul reglementat de art. 952 al 2 NCPC, ea este stabilita in termeni imperativi de aceste prevederi legale, norme speciale în materie, iar cuantumul ei se va determina pe baza unui criteriu legal, ceea ce exclude aprecierea instanței .
Dovada achitării cauțiunii s-a atașat încă de la depunerea cererii de sechestru asigurator, fiind o condiție de admisibilitate, astfel încât ea nu va putea fi complinita prin acordarea unui termen in vederea depunerii dovezii consemnării. Pe de altă parte, aceasta având un cuantum determinabil anterior depunerii ei pe baza unor criterii care se afla la dispoziția creditorului, nu este nevoie de mijlocirea instanței pentru a se indica părții cuantumul ei.
Obligativitatea depunerii cauțiunii, ca si momentul dovedirii îndeplinirii acestei obligații reprezintă garanții stabilite prin dispozițiile legii în vederea ocrotirii intereselor debitorului împotriva exercitării abuzive, cu rea-credință, de către creditor a drepturilor sale procesuale, plata cauțiunii constituind o condiție de fond pentru însăși înființarea sechestrului asigurator, iar nu de procedura, de natura a obstrucționa accesul la justiție.
Pe cale de consecință, instanța a constatat neîndeplinirea acestei obligații de către creditor, cu atât mai mult cu cat chiar prin rezoluția instanței i-a fost pusa in vedere îndeplinirea acestei obligații de a achita cauțiunea, așa încât cererea acestuia de înființare a unui sechestru asigurator pe bunurile paratei va fi respinsa ca inadmisibilă. Ulterior, daca creditorul se conformează dispozițiilor legale si consemnează cauțiunea stabilita de lege, creditorul va putea recurge la o noua cerere prin care sa solicite aplicarea măsurii sechestrului asigurator, fără a i se putea opune autoritatea de lucru judecat.
Împotriva acestei încheieri a formulat apel reclamantul M. M. solicitând schimbarea în tot a hotărârii apelate, iar pe fond admiterea cererii de sechestru asigurator.
În motivarea apelului arată că instanța de fond în mod greșit a respins cererea ca inadmisibilă, deoarece prin prisma prevederilor legale în materie, art.952 și art.953 Cod pr.civilă, cererea de sechestru asigurator era admisibilă sub toate aspectele. Totuși instanța de fond a decis prin hotărârea pronunțată că ar fi inadmisibilă, fără a intra în cercetarea fondului, probabil cu unicul argument că nu ar fi fost achitată cauțiunea aferentă cererii de instituire a sechestrului.
Arată că a învederat instanței de fond că în speța de față sunt aplicabile prevederile art.952 alin.1 Noul Cod pr.civilă, creanța pe care o are fiind constatată în scris, existând înscrisurile de transfer bancar. Viramentele bancare pentru achiziționarea unui apartament pe numele său în România au fost făcute în contul deschis pe numele pârâtei B. I. A. care și-a însușit pe nedrept sumele respective de bani.
Mai arată că este exigibilă creanța și pentru motivele detaliate în cererea de chemare în judecată. Chiar dacă nu ar fi exigibilă creanța este constatată în scris în mod cert. În atare situație, oricum, ar fi aplicabile prevederile art.952 alin.3 Noul Cod pr.civilă condițiile normate de acest text legal fiind îndeplinite.
Prin urmare, în nici un caz nu ar fi aplicabile prevederile art.952 alin.(2) Cod pr.civilă de a depune vreo cauțiune în cuantum de jumătate din valoarea reclamată. Susține că are o creanță constatată în scris, iar în acest caz contravaloarea cauțiunii nu se stabilește la jumătate din valoarea reclamată.
Susține că potrivit art.953 alin.(2) instanța decide cu privire la cererea e sechestru prin încheiere, stabilind suma până la care se încuviințează sechestrul, fixând totodată, dacă este cazul, cuantumul cauțiunii și termenul înăuntrul căruia urmează să fie depusă aceasta.
Consideră că instanța de fond trebuie să se pronunțe asupra instituirii sechestrului și stabilește prin încheiere un termen în care să achite cauțiunea și nu să respingă cererea ca inadmisibilă.
Câteva precizări se impun cu privire la cauțiune. Potrivit art.952 alin.(1) Noul Cod pr.civilă, cuantumul acesteia se fixează de către instanță, dacă aceasta decide în acest sens, pentru că este posibil ca sechestrul asigurator să fie instituit și fără plata unei cauțiuni.
Apelantul mai arată că față de cauțiunea fixată de către instanță în prezenta cauză a făcut cerere pentru reducerea cuantumului cauțiunii asupra căreia instanța nu s-a pronunțat. Aceasta din urmă trebuia să decidă dacă rămâne aceeași valoare pentru cauțiune sau dacă se reduce cuantumul cauțiunii de plată. Or, în cazul de față nu avea cum să știe ce cauțiune trebuie să plătească. Cererea de instituire a sechestrului nu trebuia respinsă ca inadmisibilă din moment ce nu știa ce obligație de plată ar avea, cu atât mai mult cu cât prin încheierea ce se pronunță cu privire la sechestru poate fi stabilit un termen în care să fie plătită cauțiunea.
Pentru argumentele expuse mai sus, solicită să se facă o corectă aplicare a prevederilor legale și anularea încheierii atacată, iar pe cale de consecință să se dispună instituirea sechestrului asigurată asupra bunurilor mobile și imobile ale pârâtei, până la concurența echivalentului în lei a sumei de 67.000 euro.
În drept invocă prevederile art.466 și următoarele, art.953 alin.(3) Cod pr.civilă.
Legal citată intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a apelului declarat de reclamant.
Arată că toate criticile invocate prin această cale de atac gravitează în jurul noțiunii de creanță certă, lichidă și exigibilă constatată printr-un înscris, susținere neîntemeiată pe care continuă să o facă apărătorii apelantului-reclamant, deși nu există un astfel de înscris care să ateste o datorie (debit) al său față de apelant.
Mai arată că simpla dovadă a transferului unor sume de bani către ea, neînsoțite de dovada scrisă a titlului cu care s-au efectuat aceste transferuri, nu poate face ca instanța de judecată investită cu soluționarea unei cereri de sechestru asigurator să aprecieze drept incidente dispozițiile art.952 alin.1 Noul Cod pr.civilă, în mod întemeiat instanța apreciind în speță incidența dispoz.alin.2 al aceluiași articol.
A doua critică susținută prin apel în sensul că instanța nu ar fi comunicat odată cu sarcina achitării cauțiunii și termenul de achitare al acesteia,este de asemenea nefondată, apelantul fiind contrazis de corespondența efectuată de instanță cu acesta, dovadă făcând înscrisurile de la dosar.
A treia critică în sensul nepronunțării instanței asupra unei cereri de reducere a cuantumului cauțiunii este de asemenea nefondată, în condițiile în care manifestarea de voință neechivocă a debitorului obligației de plată a cauțiunii în procent de 50 % din valoarea creanței deduse judecății în dosarul de fond, a fost potrivit notelor scrise depuse de apărătorii săi la dosarul cauzei, în sensul refuzului de a achita această cauțiune, considerându-se operabile dispoz.art.952 alin.1 Noul Cod pr.civilă.
A patra critică în sensul necunoașterii cuantumului cauțiunii este hilară, apelantul invocând necunoașterea legii.
La data de 30.09.2013 apelantul depune răspuns la întâmpinare.
În ceea e privește existența înscrisurilor ce atestă creanța sa acestea au fost depuse la dosar și sunt reprezentate de documentele de transfer bancar de sume de bani către B. I. A., sume ce au fost încasate de aceasta. Aceste documente atestă o creanță certă, lichidă și exigibilă.
Respingerea ca inadmisibilă a cererii de instituire a sechestrului asigurator cu argumentul că nu ar exista înscrisuri, deși acestea sunt depuse la dosar, este neîntemeiată, nu subzistă.
Reaua-credință a intimatei reiese din faptul că aceasta nu poate justifica proveniența sumelor de bani pe care i le-a transmis (după cum recunoaște intimata chiar prin întâmpinare),pe care ea și le-a însușit pe nedrept și pe care refuză să i le înapoieze. Chiar dacă instanța nu a considerat că în speță sunt aplicabile prevederile art.952 alin.(1) Noul Cod pr.civilă, atunci ar fi devenit aplicabile prevederile art.952 alin.3 Noul Cod pr.civilă, condițiile normate de acest text legal fiind îndeplinite. Dar, sub nicio formă în cauză nu sunt aplicabile prevederile art.952 alin.(2) Noul Cod pr.civilă, întrucât creanța este constatată în scris în mod cert.
Aspectul la care face referire intimata că există o corespondență cu privire la cauțiune (cuantumul și termenul de plată al acesteia) este o susținere nefondată.
Instanța de fond trebuia să se pronunțe cu privire la cererea de reducere a cauțiunii.
Nu s-a dat nici un răspuns cererii sale, cu atât mai mult cu cât în condițiile art.953 alin.(2) Noul Cod pr.civilă instanța decide cu privire la cererea de sechestru prin încheiere, stabilind suma până la care se încuviințează sechestrul, fixând totodată dacă este cazul, cuantumul cauțiunii și termenul înăuntrul căruia urmează să fie depusă aceasta. Astfel, instanța de fond trebuie să se pronunțe asupra instituirii sechestrului și stabilește prin încheiere un termen în care să achite cauțiunea și nu respinge cererea ca inadmisibilă.
Susține că nu a fost invocată necunoașterea legii, cum în mod tendențios afirmă intimata-pârâtă, ci pur și simplu s-au adus argumente în ceea ce privește aplicabilitatea textului legal raportat la circumstanțele concrete ale speței.
Consideră că instanța de fond nu a dat nici un răspuns la cererea sa privind cauțiunea, dar a respins cererea de instituire a sechestrului asigurator.
Pentru dovedirea motivelor de apel, apelantul a depus la dosar înscrisuri, în copie – extrase de cont, adresa nr. 112 Js 630/13 cu privire la procedura penală împotriva intimatei, interogatoriul intimatei din dosarul nr._ și încheierea de legalizare 17/07.10.2013 a Biroului Notarial Ș. F., relații consilier fiscal Thyra Taffner și Interhyp AG, filiala Koln
Analizând actele și lucrările dosarului, dispozițiile legale aplicabile în cauză, sentința primei instanțe și motivele de apel, Curtea va reține că apelul nu este întemeiat, față de următoarele considerente.
Apelantul a arătat că în cauză erau incidente dispozițiile art. 952 alin. 1 NCPC, potrivit cărora creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanță este constatată în scris și este exigibilă, poate solicita înființarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale debitorului, dacă dovedește că a intentat cerere de chemare în judecată, el putând fi obligat la plata unei cauțiuni în cuantumul fixat de către instanță. Situația în care creanța nu este constatată prin act scris este reglementată de dispozițiile art. 952 alin. 2 NCPC, potrivit cărora același drept îl are și creditorul a cărui creanță nu este constatată în scris, dacă dovedește că a intentat acțiune și depune, odată cu cererea de sechestru, o cauțiune de jumătate din valoarea reclamată În prezenta cauză, așa cum în mod corect a reținut prima instanță, erau incidente dispozițiile art. 952 alin. 2 NCPC, și nu ale alin. 1 din același articol, astfel încât reclamantul era obligat să depună, odată cu cererea de sechestru, și dovada achitării cauțiunii în cuantum de jumătate din valoarea reclamată, respectiv echivalentul în lei al sumei de 33.500 euro, astfel cum, de altfel, i s-a pus în vedere la data de 22.03.2013. (fila 39 din dosarul primei instanțe). În acest sens, Curtea va reține că creanța invocată de reclamant nu este constatată prin act scris, în sensul avut în vedere de legiuitor în art. 952 alin. 1 NCPC. Astfel, prin act scris trebuie să se înțeleagă actul constatator al creanței, din textul căruia să rezulte, fără intervenția unor împrejurări străine, elementele raportului juridic încheiat între părți, în special existența datoriei și obligația debitorului de a plăti o anumită sumă de bani. Ori, documentele de transfer bancar invocate de creditorul apelant, prin care acesta face dovada că ar fi virat anumite sume de bani debitoarei, reprezintă doar un început de dovadă scrisă, care ar putea fi eventual completat cu alte mijloace de probă. În lipsa acestor probe, doar aceste înscrisuri nu sunt suficiente pentru a se stabili cu certitudine cu ce titlu au fost virate respectivele sume, dacă reprezintă într-adevăr un împrumut și când ar trebui restituite. În această situație, nu se poate reține existența unei creanțe constatată, sub aspectul întinderii sale, într-un înscris, deoarece numai instanța de judecată investită cu acțiunea apelantului având ca obiect pretenții – restituire împrumut, în dosarul nr._ - va putea stabili dacă intimata datorează vreo sumă de bani apelantului și cu ce titlu. Prin prisma acestor considerente, instituirea sechestrului asigurator era condiționată de împlinirea tuturor cerințelor art. 952 alin. 2 NCPC, inclusiv depunerea, odată cu cererea de sechestru, a recipisei din care să rezulte consemnarea a jumătate din valoarea reclamată în litigiul de fond. Dispozițiile art. 953 alin. 2 NCPC, invocate de apelant, care fac referire la stabilirea cuantumului cauțiunii odată cu înființarea sechestrului, au în vedere situațiile prevăzute de art. 952 alin. 1 și respectiv art. 952 alin. 3 NCPC, în care legiuitorul a lăsat la latitudinea instanței posibilitatea stabilirii unei cauțiuni și respectiv a cuantumului acesteia, și nu sunt incidente în ipoteza în care, precum în prezenta cauză, conform art. 952 alin. 2 NCPC, plata cauțiunii este obligatorie, recipisa depunându-se odată cu cererea de chemare în judecată, iar cuantumul acesteia este expres stabilit de legiuitor. Nici criticile referitoare la omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la cererea apelantului privind reducerea cauțiunii nu sunt întemeiate. Astfel, este adevărat că, prin precizările depuse la dosarul primei instanțe la data de 27.03.2013, acesta a arătat că, deoarece nu sunt incidente dispozițiile art. 952 alin. 2 NCPC, creanța sa fiind constatată în scris, solicită să se revină asupra cuantumului acesteia și să se dispună stabilirea acesteia în conformitate cu dispozițiile art. 952 alin. 1 NCPC. Asemenea precizări nu reprezintă o cerere propriu – zisă de reducere a cauțiunii și nu se impunea a fi calificate și soluționate ca atare, în condițiile în care dispozițiile art. 1061 NCPC consacră regula cenzurării modalității de stabilire a cauțiunii exclusiv în cadrul controlului judiciar exercitat cu prilejul căilor de atac ce privesc fondul cauzei. Ori, pentru considerentele mai sus menționate, în mod legal și temeinic a reținut instanța de fond că în cauză erau incidente dispozițiile art. 592 alin. 2 NCPC, creanța invocată de apelant nefiind constatată prin act scris. Nici susținerile apelantului privind necunoașterea cuantumului cauțiunii datorate nu sunt întemeiate, în condițiile în care acesta i-a fost adus la cunoștință prin adresa din data de 20.03.2013, primită de acesta conform dovezii de comunicare de la fila 39 din dosarul primei instanțe.
Prin prisma acestor considerente, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 1 NCPC, Curtea va respinge apelul ca nefondat și, văzând dispozițiile art. 453 alin. 1 NCPC, va obliga apelantul să achite intimatei suma de 2000 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel, anume onorariu apărător ales, conform chitanței nr. 368 din 06.12.2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul M. M., domiciliat în Grosenbuschstr. 15_ Bonn-Germania, și cu domiciliul procesual ales la Societatea civilă de avocați „O., R. și G.”, cu sediul în C., ..17, ., împotriva încheierii din data de 02.07.2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă B. I. A., domiciliată în C., Calea București nr.321 județul D..
Obligă apelantul la 2000 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Ianuarie 2014
Președinte, M. C. Ț. | Judecător, M. C. | |
Grefier, D. S. O. |
Red.jud.M.C.Ț.
4 ex/AS
j.f.L.L.B.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 3053/2014. Curtea de Apel... | Strămutare. Sentința nr. 59/2014. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
