Strămutare. Sentința nr. 70/2014. Curtea de Apel CRAIOVA

Sentința nr. 70/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 15-07-2014 în dosarul nr. 1171/54/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA Nr. 70/2014

Ședința din Camera de Consiliu de la 15 Iulie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. M. L.

Grefier N. A.

*****

Pe rol, judecarea cererii de strămutare a cauzei ce formează obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Corabia, formulată de petenta G. F., în contradictoriu cu intimata G. F..

La apelul nominal făcut în ședința din Camera de Consiliu a răspuns petenta G. F., lipsind intimata G. F..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat că cererea de strămutare nu a fost timbrată, după care;

Petenta G. F., față de faptul că cererea de strămutare este netimbrată, a solicitat amânarea cauzei pentru a achita taxa judiciară de timbru aferentă cererii, învederând că nu a fost în măsură să o achite până la termenul de astăzi.

Instanța, a respins cererea de amânare și constatând că petenta nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru, a invocat, din oficiu, excepția netimbrării cererii de strămutare și a rămas în pronunțare asupra acestei excepții.

CURTEA

Asupra cererii de strămutare de față:

La data de 03.07.2014, petenta G. F. a formulat cerere prin care a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Corabia.

Analizând cererea de strămutare de față, instanța constată următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 9 lit. b din OUG 80/2013, privind taxele judiciare de timbru, a fost stabilită taxa judiciară de timbru în valoare de 100 lei, în sarcina petentei.

Potrivit art. 197 Cod procedură civilă, în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii.

Constatând că cererea nu a fost timbrată anticipat și nici până la termenul de judecată stabilit de Curte, 15.07.2014, pentru când procedura de citare a fost legal îndeplinită, cu mențiunea și cuantumul taxei judiciare de timbru, față de textele legale menționate, Curtea urmează să anuleze cererea ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Anulează cererea de strămutare a cauzei ce formează obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Corabia, formulată de petenta G. F., în contradictoriu cu intimata G. F., ca netimbrată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 15 Iulie 2014.

Președinte,

L. M. L.

Grefier,

N. A.

Red. Jud. L.M.L./16.07.2014

Tehnored. N.A./ 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Strămutare. Sentința nr. 70/2014. Curtea de Apel CRAIOVA