Acţiune în constatare. Decizia nr. 720/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 720/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 03-12-2015 în dosarul nr. 720/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 720/2015
Ședința publică de la 03 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. M.
Judecător I. M.
Judecător S. A. C.
Grefier G. D. L.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenții B. C., B. D. TUDORIȚA, D. N., I. I., și recurent M. I., împotriva deciziei civile nr.1243/03.07.2015, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata . C., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal au fost lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la 27.11.2015, când instanța pentru a da posibilitatea recurentei să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea în cauză la data de 03.12.2015.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
La data de 31.07.2013, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr_, reclamanții B. C., B. D. Tudorița, D. N., I. I. și M. I. au chemat în judecată pe pârâta . C., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate dreptul lor de proprietate asupra cotelor indivize ce le revin fiecăruia din terenul aferent locuințelor proprietatea lor, situate în C., ., .. D., dobândit în temeiul art. 10 din Lg. 85/1992, precum și obligarea la cheltuieli de judecată.
În motivarea in fapt a cererii, reclamanții au arătata că, în calitate de titulari ai contractelor de închiriere pentru locuințele pe care le dețin în proprietate, situate în Căminul 1 din ., au obținut hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, prin care proprietarul locuințelor, . C., a fost obligat să le vândă la prețul de protecție socială prev. de art. 7 din Lg. 85/1992.
Se mai arata că, în executarea acestor hotărâri, proprietarul . le-a încheiat contracte de vânzare cumpărare pentru locuințe, care le-au fost predate cu proces verbal de predare primire, acte în baza cărora li s-a intabulat dreptul de proprietate asupra acestora la OCPI D. și au fost luați în evidențele direcției de impozite și taxe a municipiului C., iar ulterior, . i-a notificat că au obligația, în calitate de proprietari ai locuințelor, să cumpere și terenul aferent locuințelor, în cota indiviză, dar la un preț care depășește valoarea locuințelor.
Urmare acestei notificări, reclamanții au solicitat pârâtei să le indice temeiul legal al obligației lor de a cumpăra terenul aferent locuințelor cumpărate potrivit Lg. 85/1992 și dacă este de acord ca situația juridică a terenului să fie clarificată potrivit legislației speciale din domeniu – Decretul lege 61/1990 și Lg. 85/1992, dar nu au primit nici un răspuns.
Reclamanții au mai precizat că Blocul Cămin 1 situat în . ( fost 23) cu regim de înălțime P+3, în care sunt situate și locuințele lor, are suprafața construită de 846 mp și este situat pe un teren în suprafață de 2164 mp din acte, dar în realitate terenul are peste 2400 mp.
În drept au invocat dispoz. art. 10 din Lg. 85/1992, art. 645 C. Civ. vechi, art. 557 alin. 3 NCC.
La data de 15.11.2013, pârâta . SA C. a depus la dosar întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a învederat următoarele:
Pe cale de excepție au invocat inadmisibilitatea cererii raportat la temeiul de drept și cadrul procesual, având în vedere că este proprietara terenului și nu altă unitate teritorială.
În subsidiar, a învederat că nu este de acord cu admiterea acțiunii și solicită pe cale reconvențională obligarea tuturor reclamanților să facă oferta de plată pentru cota indiviză în ceea ce privește terenul aferent la valoarea pe care societatea pârâtă o are înscrisă în contabilitate pentru fiecare reclamant, respectiv: B. S. – valoarea de 4800 lei; Bira D. T. – valoarea de 3200 lei; D. N. – valoarea de 4800 lei; I. I. – valoarea de 1600 lei; M. I. – valoarea de 3200 lei.
Menționează că starea de fapt expusă de reclamanți nu este cea reală, în sensul că, într-adevăr aceste imobile inițial au aparținut societății pârâte și în urma vânzării către reclamanți au ieșit din patrimoniul societății la data când aceștia le-au cumpărat, dar fără cota indiviză pentru care societatea are Certificat de atestare a dreptului de proprietate și nu face obiectul legii speciale.
Astfel, legea specială pe care își întemeiază reclamanții acțiunea, prevede dispoziții doar la cota indiviză din spațiile comune, care au fost construite din fondul de stat, dar nu și cea a terenului .
La data de 13.12.2013, reclamanții au depus răspuns la întâmpinare și întâmpinare la cererea reconvențională, prin care au solicitat respingerea excepției inadmisibilității cererii, având în vedere că dreptul lor asupra terenului aferent locuințelor dobândite conform art. 1 și 7 din Lg. 85/1992 este prev. de art. 10 alin. 3 și 4 din Lg. 85/1992, potrivit cărora, odată cu dobândirea dreptului de proprietate asupra locuinței se dobândește proprietatea și asupra cotei părți din spațiile comune și terenul aferent, iar atribuirea în proprietate se face conform art. 35 alin. 2 din Lg. 18/1991, adică în mod gratuit și fără procedura administrativă prev. de art. 1 al art. 35.
În ceea ce privește cererea reconvențională au solicitat, în principal, anularea cererii, iar în subsidiar, respingerea ca neîntemeiată.
Au învederat că pârâta-reclamantă nu a indicat temeiul de drept al acestor cereri, nu a redat modul de calcul prin care a ajuns la determinarea valorii cotei părți ce îi revine fiecăruia din teren, nu arată dacă terenul este înscris în cartea funciară, nr. de carte funciară și nr. cadastral sau topografic.
Mai mult, cererea reconvențională nu este timbrată.
La data de 19.03.2014, pârâta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinarea la cererea reconvențională prin care a învederat următoarele:
Reclamanții au invocat prin întâmpinare excepția timbrajului, respectiv anularea cererii reconvenționale, deși nu i s-a pus în vedere de către instanță să achite taxă de timbru, de asemenea au mai învederat că nu a precizat temeiul de drept, deși a precizat că dorește obligarea reclamanților să-i plătească contravaloarea cotelor indivize aferente imobilelor cumpărate (conform art. 1073 C. Civ. vechi, dat fiind că izvorul obligației contractuale a luat naștere la data anterioară modificării codului civil), făcând trimitere la modalitatea de plată și nu avea un petit accesoriu.
A arătat că este titulara de drept a terenurilor respective conform Certificatului de atestare a dreptului de proprietate . nr. 0015 emis de Consiliul Județean D. la data de 17.05.1996, ce nu a fost contestat de nimeni, a intrat în circuitul civil și este înscris în contabilitatea firmei cu valoarea solicitată din cererea reconvențională.
Prin sentința civila nr 978/28 01 2015, pronunțata de Judecătoria C. in dosarul_ a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții-pârâți, s-a constatat dreptul de proprietate al reclamanților asupra cotelor indivize ce le revin fiecăruia din terenul aferent locuințelor proprietate personală, situate în imobilul ., ., județul D., astfel, pentru fiecare reclamant cota indiviza aflata sub construcție este de 8,686 mp, fiecare dintre reclamanți primește teren liber neconstruit în suprafață de 21,818 mp din suprafața de 2164 mp aferentă Căminului 1, respectiv: B. C., actual camera 61, lot 61, deține 8,686 mp din 862,11 mp ( amprenta la sol a Căminului 1 ) și îi revin 21,818 mp din 2164 mp suprafața liberă neconstruită aferentă Cămin 1 ; Bira D. Tudorița, camera 57, lot 65, deține 8,686 mp din 862,11 mp (amprenta la sol a Căminului 1) și îi revin 21,818 mp din 2164 mp suprafața liberă neconstruită aferentă Cămin 1; D. N., camera 87, lot 83, deține 8,686 mp din 862,11 mp ( amprenta la sol a Căminului 1) și îi revin 21,818 mp din 2164 mp suprafața liberă neconstruită aferentă Cămin 1 ; I. I., camera 60, lot 62, deține 8,686 mp din 862,11 mp ( amprentă la sol a Căminului 1 ) și îi revin 21,818 mp din 2164 mp suprafața liberă neconstruită aferentă Cămin 1 ; M. I., camera 93, lot 78, deține 8,686 mp din 862,11 mp (amprenta la sol a Căminului 1) și îi revin 21,818 mp din 2164 mp, suprafața liberă neconstruită aferentă Cămin 1, potrivit raportului de expertiză specialitatea topografie cadastru și schiței anexă realizat în cauză de expert tehnic P. I. A., ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și a fost respinsă cererea reconvențională.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanța reținut că reclamanta B. C. are în proprietate camera nr. 61 ( fosta 216) cu o suprafață de 29,47 mp, plus cota parte de 8,686 mp din părțile comune reprezentând casa scării, holuri, balcoane, băi ; reclamanta Bira D. Tudorița are în proprietate camera nr. 57 ( fosta 212) cu o suprafață de 19,68 mp, plus cota parte de 8,686 mp din părțile comune reprezentând casa scării, holuri, balcoane, băi ; reclamantul D. N. are în proprietate camera nr. 87(fosta 316) cu o suprafață de 29,47 mp, plus cota parte de 8,686 mp din părțile comune reprezentând casa scării, holuri, balcoane, băi ; reclamanta I. I. are în proprietate camera nr. 60 ( fosta 215 ) cu o suprafață de 9,64 mp, plus cota parte de 4,343 mp din părțile comune reprezentând casa scării, holuri, balcoane, băi ; reclamantul M. I. are în proprietate camera nr. 93, plus cota parte de 8,686 mp din părțile comune. Aceste camere au fost dobândite de reclamanți prin hotărâri judecătorești, conform Legii nr. 85/1992.
S-a arătat că, potrivit art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/1992, „locuințele construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat până la . prezentei legi, altele decât locuințele de intervenție, vor fi vândute titularilor contractului de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a prețului, în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990 și ale prezentei legi”, iar, prin Decizia nr. 5/21 ianuarie 2008 a Î.C.C.J., publicată în M.O. nr. 673 din_, s-a decis că „dispozițiile Legii nr. 85/1992 privind vânzarea de locuințe și spații cu altă destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, republicată, sunt aplicabile și în cazul contractelor de închiriere încheiate după data intrării în vigoare a acestui act normativ„.
Prima instanță a apreciat că, prin Legea nr. 85/1992 și prin Decretul-lege nr. 61/1990 s-a conferit titularilor contractelor de închiriere dreptul de a cumpăra, la cerere, locuințele construite din fondurile statului și ale unităților economice sau bugetare de stat, legea stabilind în mod expres, imperativ și limitativ categoriile de locuințe care nu pot fi înstrăinate, iar potrivit art. 7 alin. 4 din Legea nr. 85/1992, „evaluarea și vânzarea locuințelor prevăzute la alin. 1 și 2 și la art. 1 alin. 1, pentru care nu s-au încheiat contracte de vânzare-cumpărare până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se vor face în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990 și ale prezentei legi, completate cu prevederile referitoare la coeficienții de uzură din Decretul nr. 93/1977, la un preț indexat în funcție de creșterea salariului minim brut pe țară la data cumpărării, față de cel existent la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992.”
Prin Decretul-lege nr. 61/1990 și actele normative ulterioare adoptate în același scop, statul a realizat o vânzare a locuințelor către chiriași, la prețuri ce nu corespund valorii reale ale acestora, având un evident caracter de protecție socială.
Instanța a avut în vedere însă și dispozițiile Legii 244/2011 (aplicabilă în speță) care modifică art.16 din Legea 85/1992, în sensul că valoarea de vânzare a locuinței se calculează raportat la prețul pieței de către un expert autorizat, în condițiile legii, iar, în cauză, operează măsurile de protecție socială stabilite de legiuitor în favoarea chiriașilor cumpărători, care restrâng, pentru un motiv de interes general, libertatea contractuală, în concordanță cu dispozițiile art. 44 și art. 47 alin. 1 din Constituție.
Astfel, potrivit art.10 din Legea nr. 85/1992, alin.1, în cazul în care într-o clădire sunt mai multe locuințe și spații cu altă destinație, o dată cu dreptul de proprietate asupra acestora se dobândește și dreptul de proprietate pe cote părți de construcții și instalații, precum și asupra dotărilor care, prin natura lor, nu se pot folosi decât în comun, iar potrivit alin.3, dreptul de proprietate prevăzut la alin.1 se dobândește și asupra terenului aferent clădirii, așa cum a fost determinat prin autorizația de construire sau prin fișele tehnice de măsurători ale terenului aferent clădirii.
Potrivit art. 10 alin.6 din Legea nr. 85/1992, dreptul de proprietate prevăzut la alin.1,3 și 4 se determină pe cote, proporțional cu suprafața construită a locuințelor sau a spațiilor cu altă destinație, iar, în speță, terenul aferent clădirii a fost individualizat în raportul de expertiză realizat în cauză de expert tehnic inginer P. I. A., conform dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 85/1992 modificată prin Legea 144/2011, și schița anexă acestui raport, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
În ceea ce privește cererea reconvențională a pârâtei, instanța a respins-o ca neîntemeiată, în temeiul acelorași considerentele expuse anterior.
Împotriva acestei sentințe civile a declarata apel pârâta reclamanta reconvențional, criticând sentința pentru nelegalitate si netemeinicie.
În motivarea apelului, apelanta a arătat că cererea de chemare in judecata este inadmisibila întrucât este o cerere in constatare in condițiile in care intimații au refuzat in mod expres sa cumpere terenul aferent construcției, fapt ce se menționează in fiecare din contractele de vânzare cumpărare. Se susține ca intimații aveau la îndemâna doar o acțiune in realizare, respectiv de obligare a apelantei sa le vândă terenurile in cauza deoarece dreptul de proprietate nu se dobândește automat ca efect al cumpărării locuinței ci in condițiile art 36 alin 2 din legea 18/1991, terenul fiind proprietatea apelantei.
Se mai arata in apel ca hotărârea este netemeinica întrucât hotărârile prin care se constata dreptul de proprietate asupra locuințelor nu menționează nici un teren, iar terenul nu este un bun accesoriu locuinței.
Apreciază apelanta ca aplicarea art 10 din legea 85/1992 se face prin raportare la art 36 alin 2 din legea 18/1991. Astfel, pentru dobândirea dreptului de proprietate este necesar ca terenurile sa fie proprietate de stat si sa fie formulata o cerere de către proprietarii locuințelor, iar in speța, nici una din aceste condiții nu este îndeplinita deoarece terenul este proprietate privata, iar reclamanți iau arătat in mod expres ca nu înțeleg să cumpere terenul aferent locuințelor.
Intimații legal citați, cu copie apel, nu au formulat întâmpinare.
În apel, nu s-au administrat probe noi.
Prin decizia civilă nr.1243/03.07.2015, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, s-a admis apelul declarat de apelanta ., cu sediul în C., .. 20, jud. D. împotriva sentinței civile nr 978/28 01 2015 pronunțata de Judecatoria C. in dosarul_, in contradictoriu cu intimații B. C., cu domiciliul în C., ., .. 1, ., B. D. Tudorița, cu domiciliul în C., ., .. 1, ., D. N., cu domiciliul în C., ., .. 1, . I. I., cu domiciliul în C., ., .. 1, . și M. I., cu domiciliul în C., ., .. 1, ..
S-a respins acțiunea formulată de reclamanții-pârâți B. C., B. D. Tudorița, D. N., I. I., și M. I., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă ..
S-au menținut restul dispozițiilor sentinței civile apleate in ceeace privește modul de soluționare a cererii reconvenționale.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că, apelata a invocat ca motiv de apel faptul ca dreptul de proprietate asupra terenurilor aferente locuinței nu se dobândește ope legis, deci acțiunea in constatare este inadmisibila si ca nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art 36 alin 2 deoarece terenul nu e proprietatea statului, reclamanții nu au formulat cereri ci, dimpotriva, așa cum rezulta din contractele încheiate au renunțat expres la teren
Tribunalul a apreciat întemeiate aceste motive de apel din următoarele considerente:
Astfel, prima instanță a analizat mai mult condițiile de vânzare a locuințelor din fondul locativ de stat, deși nu aceasta era problema cu care era învestita rezumându-se, in ceea ce privește terenul aferent locuinței și care constituie obiectul litigiului cu care a fost învestita, sa enunțe art 10 din legea 85/1992 și să arata ca, potrivit acestui articol de lege, reclamanții au dobandit dreptul de proprietate asupra cotelor indivize din terenul aferent locuințelor.
În ceea ce privește dobândirea terenului aferent locuinței, cumpărate potrivit legii 85/1992 rep și modif, art 10 din acest act normativ, singurul text de lege pe care s-a întemeiat soluția primei instanțe, arata ca:" În cazul în care într-o clădire sunt mai multe locuințe și spații cu altă destinație, o dată cu dreptul de proprietate asupra acestora se dobândește și dreptul de proprietate pe cote-părți de construcții și instalații, precum și asupra dotărilor care, prin natura lor, nu se pot folosi decât în comun.
Dreptul de proprietate prevăzut la alin. 1 se dobândește indiferent de tronsonul, scara sau etajul la care sunt situate locuința și spațiul cu altă destinație.
Dreptul de proprietate prevăzut la alin. 1 se dobândește și asupra terenului aferent clădirii, așa cum a fost determinat prin autorizația de construire sau prin fișele tehnice de măsurători ale terenului aferent clădirii. Pentru persoanele care dobândesc locuințele în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990 și ale prezentei legi, atribuirea terenului se face în condițiile art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991**).
Persoanele care nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în România vor primi, sub formă de concesiune, cotele de terenuri aferente, pe toată durata existenței clădirii.
Dreptul de proprietate prevăzut la alin. 1, 3 și 4 se determină pe cote, proporțional cu suprafața construită a locuințelor și a spațiilor cu altă destinație."
Prin urmare, pentru terenurile aferente locuințelor textul de lege face trimitere la art 36 alin 2 din legea 18/1991 rep și modif, potrivit căruia:" Terenurile proprietate de stat, situate în intravilanul localităților, atribuite, potrivit legii, în folosință veșnică sau în folosință pe durata existenței construcției, în vederea - construirii de locuințe proprietate personală sau cu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea locuințe, trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuințelor, în proprietatea acestora, integral sau, după caz, proporțional cu cota deținută din construcție."
Tribunalul a constatat, din acest text de lege, ca dobândirea in proprietate a terenurilor aferente locuinței se face la cerere. În acesta caz, in urma cererii depuse de titularul dreptului de proprietate asupra construcției, la propunerea Primăriilor, făcuta in urma verificării situației juridice a terenurilor, se emite ordin al Prefectului pentru terenul in cauză.
Așadar, s-a constatat ca nu exista nicio derogare expresa, în aceasta materie, de la regula potrivit căreia reconstituirea/constituirea dreptului de proprietate, în temeiul legilor fondului funciar, se face doar la cerere, în lipsa unei atare solicitări, comisiile de fond funciar neputând proceda la stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor întrucât reconstituirea/constituirea nu poate opera fără a exista o manifestare de voința in acest sens a celui care se considera îndreptățit.
Astfel, depunerea cererii investește Primăria căreia ii revine obligația de a stabili daca se impune constituirea dreptului de proprietate precum și determinarea întinderii suprafeței ce face obiectul constituirii dreptului de proprietate.
Nu s-a putut reține teza potrivit căreia, în situația premisa a art. 36 alin 2 din legea 18/1991republ și modif, constituirea dreptului de proprietate operează în virtutea legii, fără a fi necesara parcurgerea procedurii prevăzute de legea 18/1991 in acest caz, date fiind neajunsurile pe care le-ar presupune înscrierea dreptului de proprietate doar pe baza susținerilor persoanelor interesate.
In aceste condiții, conform principiului care interzice interpretului să distingă acolo unde legea nu distinge „ubi lex non distinguet nic nos distinguere potest”, daca legea nu distinge intre modalitățile de stabilire a dreptului de proprietate - constituire sau reconstituire - stabilind în ambele cazuri necesitatea unei cereri de stabilire a dreptului de proprietate, rezultă că, în toate cazurile reglementate de legile fondului funciar, o persoana care se considera îndreptățită trebuie sa formuleze o cerere de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate.
Prin urmare, adresarea reclamanților direct instanței de judecată pentru a le fi constatat dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, în lipsa formulării unei cereri de constituire a dreptului de proprietate este inadmisibilă.
Controlul judecătoresc nu privește aplicarea normelor dispozitive ale legii, deci constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate, ci privește rezultatul aplicării acestor norme de către comisiile de fond funciar, intenția legiuitorului nefiind de a se constitui dreptul de proprietate doar prin voința instanțelor judecătorești.
Procedura instituită prin legea nr. 18/1991 are un caracter special derogator de la dreptul comun, iar persoanele interesate nu pot opta pentru procedura prevăzuta de acest act normativ care este obligatorie și o acțiune în justiție pe calea dreptului comun, pentru obținerea acelorași efecte.
În consecință, instanța fiind investită cu o acțiune directă privind constatarea unui drept real și nu cu o plângere, în condițiile art. 53 din legea nr. 18/1991, acțiunea nu poate fi considerată decât a fi inadmisibilă deoarece instanța de judecată nu poate reconstitui sau constitui dreptul de proprietate la cererea directă a reclamanților.
Așa cum Tribunalul a arătat, legea este cea care dă naștere dreptului la reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate stabilind conținutul și modalitatea exercitării acestui drept, dar niciodată nu va crea în patrimoniul unei persoane un drept subiectiv independent de voința sa, ci, actul normativ stabilește numai vocația dobândirii unui drept de proprietate.
Pentru toate aceste motive, în temeiul disp. art. 480 alin. 2 Nc.p.c., tribunalul a admis apelul ca fondat și a modificat in parte sentința civila apelata in sensul ca a respins cererea de chemare in judecata.
În virtutea principiului limitelor efectului devolutiv al apelului determinate de ceea ce s-a apelat (tantum devolutum quantum appelantum), Tribunalul s-a limitat doar la cererea principala deoarece doar soluția pronunțata cu privire la aceasta cerere a fost apelata de pârâta apelanta, menținând soluția data cererii reconvenționale care a intrat in puterea lucrului judecat prin neapelare.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs B. C., B. D. TUDORIȚA, D. N., I. I., și recurent M. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs arată că decizia Tribunalului D. a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de art.488 alin.1 pct.8 Cod proc.civ.
Parata . S.A. C. a invocat atat la fond cat si in apel ca cererea noastră este inadmisibila întru cat avem deschisa calea unei acțiuni in realizare, de obligare a sa, sa le vândă si terenul aferent locuințelor, terenul fiind proprietate privata conform Certificatului de atestare a dreptului de proprietate . nr.0015 emis de Consiliul Județean D. la dala de 17.05.1996.
Această excepție a fost respinsa de instanța de fond având în vedere prevederile art.10 din Legea nr.18/1992, reținând ca odată cu dobandirea dreptului de proprietate asupra locuinței, arată că au dobândit si dreptul de proprietate asupra terenului aferent acestora.
Instanța de apel a admis excepția inadmisibilității acțiuni dar pentru alte considerente, care nu au fost puse în discutia pârtilor considerând ca litigiul ar fi de natura funciară, rezolvarea problemei supuse solaționării judecații trebuind sa urmeze procedura speciala prevazuta de Legea nr.18/1991.
Privitor la aceasta excepție considera ca nu poate fi primită pentru doua motive:
a) acțiunea in constatare este admisibila atunci cand partea nu are deschisa împotriva paratului o acțiune în justiție prin care sa obțină realizarea dreptului.
b) Art. alin.(4) din Legea nr.85/1992 stipulează fără echivoc fara să facă disctincție între locuințele care se regăsesc în proprietatea statului la data vânzării, în proprietatea societăților comerciale sau regiile autonome rezultate prin reorganizarea fostelor unități cooperatiste, faptul că „pentru persoanele care dobândesc locuințele în condițiile Decretului lege nr.61 și ale prezentei legi, atribuirea terenului se face în condițiile art.36 alin.2 din Lege nr.18/1991.
Se impune a se menționa ca dispozițiile alin.4 art.10 din Legea 85/1992 fac trimitere în mod circumstanțiat numai la alin.2 al art.36 din Legea nr.18/1991, nu la întreg art.36 în ansamblul lui și prin urmare pentru terenul aferent locuințelor nu este necesar parcurgerea procedurii administrative respectiv ordin al prefectului, cum greșit a considerat instanța de apel.
Prin urmare proprietatea terenului aferent locuinței se dobândește prin efectul Legii nr.85/1992 iar atribuirea în proprietate se face în condițiile art.36 alin.2 din Legea nr.18/1991.
Față de aceste prevederi legale, este evident greșita susținere a Tribunalului D., potrivit căreia trebuie să depună cerere la Primărie, pentru ca această instituție în urma verificării situației juridice a terenului sa facă propuneri Prefectului să emită ordin de atribuire în proprietate a terenurilor aferente locuințelor acestora.
Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță întrucât Tribunalul D. a soluționat procesul fără a intra în judecarea fondului.
Examinând cu prioritate potrivit art. 248 Cod proc. civ., excepția inadmisibilității recursului invocată de intimat, Curtea, o apreciază întemeiată, pentru următoarele considerente:
În conformitate cu dispozițiile art. 457 alin. 1 Cod proc. civ., „hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta”.
Una din regulile comune pentru folosirea căilor de atac, este aceea a legalității și unicității dreptului de a folosi o cale de atac.
Așadar, dreptul de a folosi o cale de atac reglementată de lege este unic și se epuizează prin chiar exercițiul lui.
Acest principiu decurge și din prevederile art. 129 din Constituția României, care consacră dreptul părților de a uza de căile de atac, care se pot exercita, însă doar în condițiile legii, art. 126 alin. 2, arătând că normele procesuale privind sesizarea instanței judecătorești și soluționarea cererilor în limita competențelor atribuite prin lege sunt de ordine publică.
Din analiza acțiunii cu care a fost investită instanța de judecată, se constată că aceasta este o acțiune în constatare, înregistrată la instanță după . dispozițiilor noului Cod de Procedura Civilă.
De asemenea, Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă menționează că: „Art. 7 (1) - Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară.
(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară.”.
Date fiind aceste dispoziții legale și, întrucât, în speță, decizia Tribunalului a fost pronunțată în calea de atac a apelului, hotărârea împotriva căreia s-a exercitat recursul este o hotărâre definitivă, pronunțată în apel, cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 480 alin. 1 Cod de proc. civ.
În aceste condiții, se constată că decizia ce face obiectul prezentului recurs este o hotărâre pronunțată în apel, care este definitivă (art. 634 alin. 1 pct.4 Cod proc. civ.), iar potrivit art. 483 alin. 2 Cod proc. civ., „nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanța de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile dată de prima instanță sunt supuse numai apelului”.
Cele arătate mai sus converg spre calificarea recursului promovat în prezenta cauză, ca având un caracter vădit inadmisibil, în afara căilor de atac prevăzute de lege neputându-se folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri definitive, cum este cazul de față.
În această situație, nu se mai impune examinarea criticilor ce vizează probleme de fond ale cauzei.
Față de aceste considerente, Curtea, urmează a respinge ca inadmisibil recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenții B. C., B. D. TUDORIȚA, D. N., I. I., și recurent M. I., împotriva deciziei civile nr.1243/03.07.2015, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata . C., având ca obiect acțiune în constatare.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Decembrie 2015
Președinte, M. M. | Judecător, I. M. | Judecător, S. A. C. |
Grefier, G. D. L. |
Red.jud.I.M./08.12.2015
2ex/G.L.
J.F.A.Ghialdîr
J.Apel.M.N.
| ← Uzucapiune. Decizia nr. 726/2015. Curtea de Apel CRAIOVA | Conflict de competenţă. Sentința nr. 102/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
