Uzucapiune. Decizia nr. 726/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 726/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 09-12-2015 în dosarul nr. 726/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 726
Ședința publică de la 09 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - M. M.
Judecător - M. P.-P.
Judecător - E. S.
Grefier - V. R.
x.x.x
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul M. C. - PRIN PRIMAR – împotriva deciziei civile nr. 1329 din 9 septembrie 2015, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă V. C., intimatul intervenient în nume propriu V. A. T. precum și intimata pârâtă D. M..
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns recurentul pârât M. C. - PRIN PRIMAR, reprezentat de consilier juridic M.R. și intimata pârâtă D. maria, personal, lipsind intimata reclamantă V. C., intimatul intervenient V. A. T..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că recursul a fost declarat și motivat în termen legal, nefiind însă timbrat cu diferența de taxă timbru în sumă de 1739 lei, recurentul pârât fiind citat cu această mentiune pentru acest termen de judecată;
De asemenea s-a învederat faptul că prin registratura instanței, la dosar au fost depuse la data de 9.12.2015 note scrise de către intimații reclamanti, după care:
Consilier juridic M.R., pentru recurentul pârât, a depus la dosar Ordinul de plată nr. 7956/2015 reprezentând taxa judiciară de timbru în sumă de 1739 lei.
Instanța, din oficiu, a pus în discuție exceptia autorității de lucru judecat în raport cu sentința civilă nr._/2009 pronunțată de Judecatoria C., în dosar nr._/215/2008:
Consilier juridic M.R., pentru recurentul pârât, a solicitat admiterea exceptiei invocată de instanță, admiterea recursului conform motivelor scrise, modificarea deciziei, admiterea apelului cu consecința respingerii actiunii în totalitate.
Intimata pârâtă D. M., având cuvântul, a arătat că nu a fost pusă în posesie în urma pronunțării sentinței civile nr._/2009.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr.3395/11.03.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost anulată ca netimbrată cererea de intervenție formulată în cauză de intervenientul V. A. T..
A fost respinsă cererea formulata de reclamanta V. C., ca fiind formulata de o persoana fără calitate procesual activa.
A fost admisă acțiunea precizata formulata de reclamanta V. O., decedată și continuată de moștenitorii acesteia D. M. și V. A. T. în contradictoriu cu M. C. prin primar, având ca obiect uzucapiune si accesiune imobiliara.
Au fost omologate rapoartele de expertiza în specialitatea topografie D. V. A. si in specialitatea construcții civile D. N..
S-a constatat dreptul de proprietate prin uzucapiune al autoarei V. O. cu privire la suprafața de teren de 2131 mp categoria de folosință-curți construcții și vie, situată în mun C., Calea București, nr. 144, jud. D. astfel cum a fost identificat în raportul de expertiza D. V. A..
S-a constatat dreptul de proprietate prin accesiune imobiliara al autoarei V. O. cu privire la imobilul construcție C1 menționat pe schița anexă a raportului topografie compusă din 2 camere și sală cu o suprafață utilă de 34,18 m în valoare de 6330 lei situată pe terenul în suprafață de 2131 mp din C., .. 144, jud.D..
A fost admisă cererea de reexaminare formulată de expertul D. V. A. și s-a dispus scutirea acestuia de la plata amenzii judiciare in cuantum de 500 lei.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că, reclamanta V. O. a solicitat sa se constate dreptul sau de proprietate dobândit prin uzucapiune asupra unui teren in suprafața de 2200 mp teren intravilan, situat în loc. C., .. 144, jud. D. precum si dreptul de proprietate asupra unei construcții C1 situata pe acest teren.
In ceea ce privește terenul intravilan acesta a fost identificat in raportul de expertiza întocmit de expert D. V. A. rezultând din măsurătorile efectuate o suprafața de 2131 mp, teren alcătuit din suprafața de 878 mp teren curți construcții si suprafața de 1233 mp teren din categoria de folosința vie, așa cum se poate observa din schița anexa a raportului de expertiza întocmit in cauza si avizat de OCPI D., având o valoare de circulație de_ lei.
Conform raportului de expertiză acest teren se învecinează astfel: la N - . Est - G. A., la V-doc. F-_ -6394, la V- Calea Bucuresti, nr. 142.
Pe această suprafață de teren au fost identificate două construcții respectiv C1 reprezentata de casa de locuit cu suprafața construită de 45 mp si o suprafață utilă de 34,18 mp și C2 reprezentată de casa de locuit cu o suprafață de 39 mp.
Prin raportul de expertiză specialitatea construcții civile întocmit de expert D. N. a fost identificat imobilul casa de locuit C1 reprezentat de o casa construita in anul 1950 formata din doua camere si sala, aceasta din urma construita in anul 1960. Valoarea imobilului a fost stabilita la suma de 6330 lei.
Din probele administrate în cauză a rezultat că terenul în litigiu s-a aflat în posesia reclamantei decedate V. O. si a soțului acesteia V. I. încă din anul 1960 atunci când martorii Menghes I. si A. S. s-au mutat în vecinătatea acestui teren. Astfel, martorul Menghes I. a arătat că atunci când s-au mutat părinții săi, respectiv în anul 1960, casa reclamantei era deja construită, fiind vorba de o casă cu 2 camere și sala, care există și în prezent. Astfel, declarația acestui martor se coroborează cu constatările expertului construcții civile D. N. care a reținut ca imobilul cu doua camere identificat in teren a fost construit in anul 1950, sala fiind făcută in anul 1960.
Aceeași situație a relatat-o si martorul A. S.. Ambii martori au arătat ca terenul era împrejmuit si ca de atunci pana in prezent nu au existat litigii cu vecinii cu privire la acest teren.
Martorul C. O. a relatat in fața instanței ca din anul 1962 a locuit cu părinții săi in imediata vecinătate a terenului in litigiu, fiind vecin cu V. O. si soțul acesteia. In acel an reclamanta avea edificata casa pe acest teren, fiind vorba de o casa din paianta cu 2 camere.
Martorul a relatat ca a perceput-o pe reclamanta V. O. ca fiind proprietara acestui teren, aceasta locuind aici pana la deces. După decesul acesteia a continuat să locuiască fiica acesteia D. M. împreună cu soțul ei. De asemenea, martorul a arătat ca aceasta a avut in stăpânire o suprafața de 2000 mp, formata din terenul aferent casei, gradina si vie.
Martorul C. O. a declarat ca nu a auzit sa existe conflicte sau litigii cu vecinii cu privire la acest teren.
In drept, instanța a avut în vedere în soluționarea cauzei ca legiuitorul român a prevăzut prin dispozițiile art. 644 si 655 Cod civil, mai multe moduri generale de dobândire a dreptului de proprietate respectiv, ca: Proprietatea bunurilor se dobândește si se transmite prin succesiune, legate prin conventie si prin tradițiune", precum si prin accesiune sau incorporație, prin prescripție, prin lege si prin ocupațiune", la acestea se adăuga si hotărârea judecătoreasca, aplicabile deopotrivă, dreptului de proprietate, cât și dezmembrămintelor acestora.
In speță, reclamantele au solicitat constatarea dreptului de proprietate asupra terenului prin uzucapiune si prin accesiune imobiliara asupra celor doua imobile construcții.
In ceea ce privește cererea privind constatarea dreptului de proprietate al reclamantelor prin uzucapiune asupra terenului in suprafața de 2200 mp instanța a reținut in drept ca potrivit art. 1837 din Codul civil din 1864 prescripția este un mod de a dobândi proprietatea.
Prescripția achizitivă (uzucapiunea) reprezintă o sancțiune civila aplicata adevăratului proprietar al unui imobil care a rămas în pasivitate, lăsând timp îndelungat bunul sau în posesia altuia, cu efectul dobândirii de către posesor a dreptului de proprietate, în măsura în care posesorul înțelege sa invoce uzucapiunea.
Potrivit art.1890 c.civ., "toate acțiunile reale se vor prescrie in 30 de ani fără ca cel care invoca aceasta prescripție sa fie obligat a produce vreun titlu si fără sa i se poată opune reaua credința".
Astfel, pentru ca dreptul de proprietate asupra unui bun sa poată fi dobândit prin efectul uzucapiunii, este necesar sa fie îndeplinite doua condiții cumulative: sa se fi exercitat o posesie utila asupra respectivului bun si imobilul sa fi fost posedat cel puțin 30 de ani, posesorul posterior având facultatea reglementata de art.1860 C.civ.de a invoca joncțiunea posesiilor, adică de a-si uni posesia sa actuala cu aceea a autorului sau pentru a putea opune prescripția achizitivă.
Potrivit art.1846 alin.1 orice prescripție este fondata pe faptul posesiunii, iar potrivit alin. 2, posesiunea este deținerea unui lucru sau folosirea de un drept, exercitata, una sau alta, de noi înșine sau de altul în numele nostru.
Prin urmare, uzucapiunea se întemeiază pe existenta unei posesii care, pentru a putea conduce la dobândirea proprietății, trebuie sa fi fost exercitata in mod util, potrivit art.1847 c.civ., adică fără sa fi fost afectată de vreun viciu- discontinuitatea, violenta, clandestinitatea si echivocul - si fără ca respectiva posesie sa fi încetat prin întrerupere sau precaritate.
per a contrario, posesia trebuie să fie continuă, neîntreruptă, publica si sub nume de proprietar.
Existența posesiei este subsumata întrunirii cumulative a celor doua elemente ale sale: material, corpus, ce presupune contactul direct, efectiv cu bunul, respectiv psihologic, animus, ce se caracterizează prin voința celui care stăpânește bunul de a se comporta ca un proprietar sau ca titular al unui alt drept real.
Deci posesia este un fapt juridic – reprezintă puterea de fapt pe care o persoana o exercita asupra unui bun corporal individual-determinat, care reunește un element psihologic (animus) si un element material (corpus) si apare ca manifestarea exterioara a unui drept real principal, în speța, dreptul de proprietate.
In cauza de fata instanța a constatat ca reclamanta V. O. a făcut dovada ca a exercitat o posesie publica, sub nume de proprietar, continua si neîntreruptă asupra terenului in litigiu, așa cum au declarat si martorii C. O. D. (f.155), Menghes I. (f. 13) si A. S. (f. 14). In anul 1960 reclamanta V. O. se afla in posesia terenului si avea edificata casa de locuit ce face obiectul prezentei acțiuni, așa cum rezulta din declarațiile celor 3 martori, astfel ca pana in prezent s-a împlinit termenul de 30 ani pentru a putea opera uzucapiunea.
De asemenea, V. O. nu a avut conflicte cu vecinii cu privire la acest teren, aspect care se desprinde din toate depozițiile martorilor.
Trebuie reținut și faptul ca terenul in suprafața de 2131 mp deținut de reclamanta nu face parte din domeniul public sau privat al Municipiului C. si nu au fost formulate cereri de reconstituire a dreptului de proprietate cu privire la acest teren de către alte persoane, așa cum rezulta din răspunsurile înaintate la dosar de parat la f. 149 si 181 din dosarul cauzei.
In aceste condiții, instanța a constatat ca sunt îndeplinite condițiile reglementate de lege pentru a interveni uzucapiunea, astfel încât instanța a admis acțiunea formulata de reclamanta V. O. decedată și continuată de moștenitorii acesteia D. M. si V. A. T. în contradictoriu cu M. C. prin primar, a omologat raportul de expertiza in specialitatea topografie D. V. A. și a constatat dreptul de proprietate prin uzucapiune al autoarei V. O. cu privire la suprafața de teren de 2131 mp categoria de folosința curți construcții și vie, situată în mun C., Calea București, nr. 144, jud. D. astfel cum a fost identificat in raportul de expertiza D. V. A..
In ceea ce privește imobilul casa de locuit edificat de reclamanta decedata pe acest teren instanța a reținut ca accesiunea imobiliara reprezintă instituția juridica prin care se incorporează un lucru cu un alt lucru, fiecare având proprietari diferiți. În acest caz, proprietarul lucrului mai important (terenul) devine titularul bunului mai puțin important sau accesoriu.
Codul civil din 1864, prin dispozițiile art.483 - 516, prevede ca accesiunea este operanta numai daca doua bunuri având proprietari diferiți s-au unit în așa fel încât despărțirea lor nu mai este posibila decât prin distrugerea totala sau parțiala a unuia din ele.
Principiul prevăzut de art.494 Cod civil, statuează ca în aceasta situație proprietarul terenului devine prin accesiune si proprietarul construcțiilor cu obligația de a-l despăgubi pe constructor, în temeiul îmbogățirii fără justa cauza.
Având in vedere aceste dispoziții legale instanța a constatat ca fiind întemeiata cererea privind constatarea dreptului de proprietate prin accesiune asupra imobilului C1 edificat pe terenul in suprafață de 2131 mp.
Pentru aceste considerente, instanța a admis acest capăt de cerere si a constatat dobândirea dreptului de proprietate prin accesiune asupra imobilului construcție C1 menționat pe schița anexa a raportului topografie compusă din 2 camere și sală cu o suprafață utila de 34,18 m in valoare de 6330 lei situata pe terenul in suprafața de 2131 mp din C., ..144, jud.D.. omologând astfel raportul de expertiza in specialitatea construcții civile întocmit de expert D. N..
In ceea ce privește cererea de reexaminare împotriva încheierii prin care i s-a aplicat amenda judiciara în cuantum de 500 lei, respective încheierea din data de 5.03.2013, formulata de expert D. V. A. instanța a apreciat ca fiind întemeiată, față de motivele invocate de expert in cererea de reexaminare, astfel ca a admis-o și a dispus scutirea expertului D. V. A. și a dispus scutirea acestuia de la plata amenzii judiciare în cuantum de 500 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, calificat apel, pârâtul M. C., prin Primar, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Apelantul a arătat că nu a fost îndeplinită prescripția achizitivă de 30 de ani cu privire la terenul în litigiu, întrucât reclamanta nu a făcut dovada că pârâtul M. C. este succesorul în drepturi al proprietarului imobilului cu privire la care pretinde că a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune, prin joncțiunea posesiilor, respectiv acest pârât nu este succesorul Statului Român pentru a sta în judecată în calitate de pârât; invocă că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.1847 din vechiul C.civil în sensul că posesia reclamantei nu a fost utilă, fiind atinsă de viciile acesteia în perioada de prescriere de 30 de ani.
Prescripția achizitivă reprezintă o sancțiune aplicată proprietarului nediligent care are ca efect dobândirea dreptului real prin efectul posedării lucrului în timpul determinat de lege, astfel încât starea de fapt se transformă în stare de drept. Astfel, dreptul de proprietate ce se invocă pe calea prescripției achizitive urmează a fi opus celui care poate invoca un drept de proprietate asupra imobilului.
Posesia ca atribut al dreptului de proprietate există în momentul în care sunt întrunite cele două elemente, corpus și animus.
Apelantul a susținut că motivarea instanței că posesia reclamantei asupra terenului în litigiu stabilită prin expertiza tehnică sunt probe suficiente pentru îndeplinirea posesiei utile de 30 de ani, este neîntemeiată. Atâta timp cât în lipsa dosarului fiscal al imobilului în litigiu care trebuia să dovedească data posesiei, reclamanta și autorii acesteia stăpânind cu precaritate terenul în litigiu.
Prescripția achizitivă începe să curgă de la data când s-a născut dreptul de proprietate al Municipiului C. asupra terenurilor care au aparținut statului român, respectiv data intrării în vigoare a Legii fondului funciar.
De asemenea, s-a susținut că acțiunea dedusă judecății este inadmisibilă, nefiind îndeplinite condițiile accesiunii, în sensul art. 492 C.civ., coroborat cu art. 111 teza I Cpr.civ., în ceea ce privește imobilul-casă în litigiu; de asemenea, pârâtul a mai susținut că nu are calitate procesuală pasivă, pentru că nu este persoana obligată în raportul juridic de drept substanțial dedus judecății și nici persoana față de care intimații-reclamanți să poată stabili existența unui drept potrivnic, neavând astfel vocație concretă la imobilul-casă în litigiu, atât timp cât premisa Legii nr. 50/1991 Rep. permite .>
În drept, invocă dispozițiilor art. 304 pct.9 c.pr.civ. și art.3041 C.pr.civ.
Prin decizia civilă nr.1329 din 9 septembrie 2015, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, s-a respins apelul declarat de pârâtul M. C. prin PRIMAR, împotriva sentinței civile nr. 3395 din 11.03.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul civil nr._ .
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Tribunalul a constatat neîntemeiat motivul de apel referitor la neîndeplinirea condițiilor prescripției achizitive de lungă durată.
Potrivit art. 1890 C.civ. de la 1864: "Toate acțiunile reale se vor prescrie în 30 de ani fără ca cel care invocă această prescripție să fie obligat a produce vreun titlu si fără să i se poată opune reaua credința".
Astfel, pentru ca dreptul de proprietate asupra unui bun să poată fi dobândit prin efectul uzucapiunii, este necesar sa fie îndeplinite doua condiții cumulative: să se fi exercitat o posesie utilă asupra respectivului bun și imobilul să fi fost posedat cel puțin 30 de ani
Prin urmare, uzucapiunea se întemeiază pe existența unei posesii care, pentru a putea conduce la dobândirea proprietății, trebuie să fi fost exercitata în mod util, potrivit art. 1847 C.civ., adică fără să fi fost afectată de vreun viciu- discontinuitatea, violența, clandestinitatea si echivocul - și fără ca respectiva posesie sa fi încetat prin întrerupere sau precaritate.
Termenul de 30 de ani prevăzut de dispozițiile art. 1890 Codul civil de la 1864 începe să curgă de la data la care persoana ce invocă dobândirea dreptului de proprietate a început să exercite o posesie utilă asupra imobilului aparținând unei alte persoane, iar nu de la data la care persoana împotriva căruia se invocă această posesie a dobândit vreun drept asupra bunului. În cauza, conform mijloacelor de proba administrate pe larg de instanța de fond, suprafața de teren în litigiu este stăpânită încă din anul 1977 de reclamantă și soțul acesteia R. M., ulterior decedat, posesia fiind exercitată sub nume de proprietar, continuu, netulburat si public, fără a fi incidente vreuna din cauzele de întrerupere reglementate de art. 1864 C.civ.
Astfel cum a fost definită in literatura juridică, posesia reprezintă stăpânirea de fapt a unui bun care, din punct de vedere al conduitei posesorului, apare ca o exteriorizare a atributelor unui drept real.
Existența posesiei este subsumata întrunirii cumulative a celor doua elemente ale sale: material, corpus, ce presupune contactul direct, efectiv cu bunul, respectiv psihologic, animus, ce se caracterizează prin voința celui care stapânește bunul de a se comporta ca un proprietar sau ca titular al unui alt drept real.
Acest element psihologic există, atât în situația în care această conduita își are izvorul în convingerea sincera a posesorului, că este titularul dreptului real, cât și atunci când știe sau trebuie să știe că nu are aceasta calitate, de aici rezultând distincția între posesia de buna-credința și cea de rea-credință.
În condițiile în care, așa cum rezultă din probele administrate în cauză a rezultat ca terenul in litigiu s-a aflat in posesia reclamantei decedate V. O. si a soțului acesteia V. I. încă din anul 1960 atunci când martorii Menghes I. si A. S. s-au mutat in vecinătatea acestui teren. Astfel, martorul Menghes I. a arătat ca atunci când s-au mutat părinții săi, respectiv in anul 1960, casa reclamantei era deja construita, fiind vorba de o casa cu 2 camere si sala, care exista si in prezent. Astfel, declarația acestui martor se coroborează cu constatările expertului construcții civile D. N. care a reținut ca imobilul cu doua camere identificat in teren a fost construit in anul 1950, sala fiind făcută in anul 1960.
Achitarea taxelor și impozitelor pentru terenul stăpânit reprezintă doar unul și nu singurul dintre aspectele care pot demonstra că deținerea materiala a bunului are natura juridică a posesiei, iar nu a unei simple detenții precare. Reclamanta nu este ținută să dovedească intervertirea precarității în posesie, atât timp cât, din probele existente în cauză nu rezultă faptul că această stăpânire a îmbrăcat inițial forma unei simple detenții precare.
Nici critica, referitoare la lipsa calității procesuale pasive a apelantei nu poate fi reținută întrucât, deși nu este nici proprietar al terenului și nici constructor al imobilului în litigiu, recurentul-pârât are legitimitate procesuală pasivă, întrucât în calitate de autoritate a administrației publice locale poate contesta dreptul de proprietate al intimaților-reclamanți, având în vedere că această unitate administrativ-teritorială are în patrimoniul său, pe lângă alte drepturi și datorii patrimoniale, un drept de proprietate asupra bunurilor din domeniul public și privat.
Acțiunea promovată de reclamantă și continuată de moștenitorii săi, D. M. și V. A. T., ca urmare a decesului acesteia survenit în cursul judecății, are ca finalitate tranșarea situației juridice a unei case pe care aceștia o au în posesie, dar care are o situație juridică incertă în cadrul circuitului juridic civil static și dinamic.
Astfel, acțiunea în constatare interogatorie dedusă judecății este pe deplin justificată a fi promovată împotriva pârâtului, întrucât acesta este singurul subiect de drept ce ar putea să conteste dreptul acestora, calitatea procesuală pasivă a pârâtului decurgând inclusiv din perspectiva dispozițiilor art. 120 din Legea nr. 215/2001.
În consecință, pârâtul, ca entitate administrativ-teritorială, își justifică pe deplin calitatea sa de a sta în proces, situație în care criticile ce vizează excepția lipsei calității sale pasive se înfățișează ca neîntemeiate.
În ceea ce privește celelalte critici ce vizează inadmisibilitatea acțiunii dedusă judecății, instanța de recurs constată că sunt tot ca neîntemeiate.
Astfel, în niciun caz, nu se poate pune problema, raportat la datele concrete ale speței rezultate din probatoriul administrat în cauză, că reclamanta ar mai putea recurge în prezent, după aproximativ 55 de ani de la edificarea respectivei construcții ce a avut loc în anul 1950, la procedura autorizării acesteia, prevăzută de dispozițiile Legii nr. 50/1991 Rep. și Ordinului nr. 839/2009 privind normele de aplicare ale acestei legi, această susținere hazardată a apelantului-pârât, neputând constitui nimic altceva decât o ficțiune juridică, fără nicio interferență cu situația reală dedusă judecății.
Așadar, instanța de apela constatat că singura cale pentru rezolvarea situației juridice incerte a respectivului imobil-casă pe care reclamanta o avea la îndemână, având în vedere particularitățile speței, nu era alta decât aceea pe care de altfel a și urmat-o, și anume promovarea unei acțiuni în accesiune imobiliară artificială, întemeiată pe dispozițiile art. 492 C.civ., coroborate cu dispozițiile art. 111 teza I C.pr.civ.
Totodată, Tribunalul a apreciat că nu se mai impune expunerea unor explicații suplimentare cu privire la termenele și condițiile prevăzute de legea autorizării executării de lucrări de construcție, fiind cât se poate de evident că o astfel de procedură nu se poate concepe a mai fi posibil de urmat și realizat, având în vedere impedimentele legale ce ar face practic imposibilă emiterea în prezent a unui certificat de atestare a edificării imobilului-casă în litigiu.
Pentru aceste considerente legale, Tribunalul, în baza art. 296 C.pr.civ., a respins ca nefondat apelul dedus judecății.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul M. C. - prin Primar, criticând-o pentru nelegalitate .
În motivarea recursului a arătat că instanța a omis să lămurească speța sub toate aspectele, încălcând în același timp normele de drept incidente în cauză cu privire la constatarea dreptului de proprietate asupra construcției destinația casă de locuit edificată pe acest teren, întrucât instituindu-se reglementări speciale, acestea sunt prioritare față de norma de drept comun și constituie excepția de la regula generală.
S-a mai arătat că instanța trebuia să aibă în vedere normele speciale în materie, respectiv dispozițiile art.36 alin.1, 2 și 3 și art.24 alin.3 din Legea nr.7/1996, în interpretarea cărora a arătat că înscrierea unei construcții se face, ca regulă, pe baza autorizației de construire și a procesului verbal la terminarea lucrărilor, iar prin excepție, înscrierea se poate face pe baza certificatului de atestare a edificării/extinderii construcției, prin care se atestă faptul că proprietarul a edificat construcția.
Recurentul pârât a motivat că în cauză nu sunt îndeplinite dispozițiile prescripției achizitive de lungă durată cu privire la terenul în litigiu, prevăzute de art.1846 și 1847 Cod civil, iar instanța trebuia să aibă în vedere și dispozițiile art.1853 și 1858 Cod civil.
Recurentul a precizat că motivarea instanței în sensul că certificatul de atestare fiscală pentru imobilul în litigiu acoperă condiția exercitării posesiei utile asupra terenului timp de 30 de ani este greșită, întrucât trebuia analizată data declarării imobilului la organele fiscale, nu doar emiterea certificatului de atestare fiscală.
Sub aspectul prescripției achizitive de lungă durată, recurentul a motivat că în contradictoriu cu municipiul C., prescripția achizitivă începe să curgă de la data intrării în vigoare a Legii fondului funciar nr.18/1991, întrucât prin această lege civilă s-a născut dreptul de proprietate al Municipiului C. asupra terenurilor care au aparținut Statului Român.
Solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului, cu consecința respingerii acțiunii reclamanților, în totalitate.
În drept, a invocat dispozițiile art.304 pct.7 și 9 și art.3041 cod procedură civilă.
Intimații Văduca A. T. și V. C. au depus concluzii scrise prin care au solicitat respingerea recursului declarat de pârât, arătând că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod pr. civilă, invocate prin motivele de recurs..
Curtea, analizând sentința prin prisma criticilor invocate în recurs, a apărărilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, constată că recursul este fondat și îl va admite pentru următoarele considerente :
Acțiunea promovată inițial de reclamanta V. O. și continuată ulterior de moștenitorii acesteia vizează constatarea dreptului de proprietate asupra unei case și a terenului intravilan aferent acesteia, în suprafață de 2200 mp,. situată în C., ..144, jud.D., invocând în acest sens uzucapiunea.
Prin sentința civilă nr. 3395/11.03.2014, pronunțată de Judecătoria C. a fost anulată ca netimbrată cererea de intervenție formulată în cauză de intervenientul V. A. T..
A fost respinsă cererea formulata de reclamanta V. C., ca fiind formulata de o persoana fără calitate procesual activa.
A fost admisă acțiunea precizata formulata de reclamanta V. O., decedată și continuată de moștenitorii acesteia D. M. și V. A. T. în contradictoriu cu M. C. prin primar, având ca obiect uzucapiune si accesiune imobiliara.
Au fost omologate rapoartele de expertiza în specialitatea topografie D. V. A. si in specialitatea construcții civile D. N..
S-a constatat dreptul de proprietate prin uzucapiune al autoarei V. O. cu privire la suprafața de teren de 2131 mp categoria de folosință-curți construcții și vie, situată în mun C., Calea București, nr. 144, jud. D. astfel cum a fost identificat în raportul de expertiza D. V. A..
S-a constatat dreptul de proprietate prin accesiune imobiliara al autoarei V. O. cu privire la imobilul construcție C1 menționat pe schița anexă a raportului topografie compusă din 2 camere și sală cu o suprafață utilă de 34,18 m în valoare de 6330 lei situată pe terenul în suprafață de 2131 mp din C., .. 144, jud.D..
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul M. C. prin Primar, invocând, la pct.2 al motivelor de apel (fila 3 dosar apel), excepția autorității de lucru judecat raportat la sentința civilă nr._/08.07.2009 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2008, irevocabilă prin nerecurare.
În cauză a fost atașat dosarul nr._/215/2008 al Judecătoriei C., conform încheierii de ședință din 18.03.2015.
Din analiza sentinței civile nr._/08.07.2009 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2008, rezultă că a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții V. I. și V. O. în contradictoriu cu pârâtul M. C. prin primar și s-a constatat că reclamanții au dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 1920 mp situat intravilanul Mun. C., .. 144, jud. D. cu următoarele dimensiuni și vecinătăți: la nord, pe o latură de 1,80 m cu A. Ș. și pe o latură de 20,60 m cu . sud, pe o latură de 22,60 m cu . est, pe o latură de 85,20 m cu . vest, pe o latură de 85,20 m cu A. Ș., descris prin raportul de expertiză tehnică efectuat de M. P..
Deși excepția autorității de lucru judecat a fost invocată prin motivele de apel, instanța de apel nu a menționat-o în cadrul motivelor de apel și cu atât mai mult nu s-a pronunțat asupra acesteia, deși dosarul nr._/215/2008 al Judecătoriei C. era atașat la dosarul cauzei, la momentul soluționării apelului.
În raport de dispozițiile procedurale aplicabile în cauză în raport de data introducerii acțiunii (22.11.2011), excepția autorității de lucru judecat putea fi invocată din oficiu de către instanța de apel, așa cum de altfel s-a procedat de către instanța de recurs, conform art.166 Cod pr. civilă, care prevede că excepția autorității de lucru judecat se poate ridica, de părți sau de judecător, chiar înaintea instanțelor de recurs, fiind o excepție de fond, peremptorie și absolută..
Din analiza celor două sentințe civile menționate rezultă că prin sentința civilă nr._/08.07.2009 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2008, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții V. I. și V. O. în contradictoriu cu pârâtul M. C. prin primar și s-a constatat că reclamanții au dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 1920 mp situat intravilanul Mun. C., .. 144, jud. D. cu următoarele dimensiuni și vecinătăți: la nord, pe o latură de 1,80 m cu A. Ș. și pe o latură de 20,60 m cu . sud, pe o latură de 22,60 m cu . est, pe o latură de 85,20 m cu . vest, pe o latură de 85,20 m cu A. Ș., descris prin raportul de expertiză tehnică efectuat de M. P., iar prin sentința civilă nr.3395/11 martie 2014, pronunțată în prezentul dosar, supusă apelului, s-a constatat( pe lângă celelalte dispoziții precizate anterior) dreptul de proprietate prin uzucapiune al autoarei V. O. cu privire la suprafața de teren de 2131 mp categoria de folosință-curți construcții și vie, situată în mun C., Calea București, nr. 144, jud. D. astfel cum a fost identificat în raportul de expertiza D. V. A..
S-a constatat dreptul de proprietate prin accesiune imobiliara al autoarei V. O. cu privire la imobilul construcție C1 menționat pe schița anexă a raportului topografie compusă din 2 camere și sală cu o suprafață utilă de 34,18 m în valoare de 6330 lei situată pe terenul în suprafață de 2131 mp din C., .. 144, jud.D..
Din analiza celor două hotărâri judecătorești se reține că este vorba de un teren situat, conform ambelor sentințe, în Mun. C., Calea București nr.144, jud.D., diferind suprafețele de teren- 1920 mp., respectiv 2131 mp.
În speță, instanța de apel trebuia să lămurească dacă este vorba într-adevăr de aceeași suprafață de teren sau de suprafețe de teren diferite, în ce măsură acestea se suprapun și în raport de toate elementele prevăzute de art. 1201 cod civil să analizeze dacă în cauză era incidentă excepția autorității de lucru judecat, cel puțin cu privire la o parte din suprafața de teren care formează obiectul cauzei, putând administra în acest sens probele necesare, inclusiv expertiză tehnică de specialitate.
Având în vedere aceste considerente, în baza art.312 alin.1 rap.la art.304 pct.9, 312 alin.3 și 5 Cod procedură civilă, va fi admis recursul, va fi casată decizia și va fi trimisă cauza spre rejudecare în apel. De asemenea, după analiza incidenței excepției autorității de lucru judecat, așa cum s-a precizat anterior, vor fi avute în vedere și motivele de recurs invocate de recurentul-pârât prin motivele de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul M. C. - PRIN PRIMAR – împotriva deciziei civile nr. 1329 din 9 septembrie 2015, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă V. C., intimatul intervenient în nume propriu V. A. T. precum și intimata pârâtă D. M..
Casează decizia și trimite cauza spre rejudecarea apelului Tribunalului D..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Decembrie 2015.
Președinte, M. M. | Judecător, M. P.-P. | Judecător, E. S. |
Grefier, V. R. |
Red.jud.E.S./5 ex.
Data red.-21.12.2015
j.a. S.L.M.
D.F. S.
j.f. C.G. B.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 666/2015. Curtea de Apel CRAIOVA | Acţiune în constatare. Decizia nr. 720/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
