Legea 10/2001. Decizia nr. 386/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 386/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 26-01-2015 în dosarul nr. 386/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 386
Ședința publică de la 26 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE- C. R.
Judecător- S. P.
Grefier- F. I.
Pe rol, fiind soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuenții P. I. T., domiciliat în F., ., .,. și C. R., domiciliată în F., .,., județul B., împotriva deciziei civile nr. 3953 din 28.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel Craiovaa – Secția I Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata P. C. PUNGHINA- PRIN PRIMAR, cu sediul în ..
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care a învederat că s-a atașat dosarul nr._ al Curții de Apel C., a cărui revizuire se solicită, precum și faptul că la data de 23.01.2015, s-a depus la dosar, prin serviciul arhivă, cerere de amânare formulată de către avocat H. V., apărătorul ales al revizuenților, prin care solicită termen întrucât nu se poate prezenta din motive de sănătate și totodată precizează că nu poate ajunge în municipiul C. în ziua de 16.02.2015 deoarece are mai multe cauze la Tribunalul B., iar în luna martie, în perioada 01-07.03.2015 este plecată din țară, după care:
Curtea, respinge cererea de amânare formulată, în scris, de către apărătorul revizuenților, întrucât dispozițiile art.222 alin.1 Cod pr.civ. sunt imperative, în sensul că - amânarea judecății pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părții interesate, numai în mod excepțional, pentru motive temeinice, iar în cauza de față apărătorul revizuenților nu a prezentat acte medicale doveditoare în acest sens.
Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberare.
CURTEA:
Asupra cererii de revizuire;
Prin sentința numărul 47 din data de 24 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul M. – Secția I Civilă în dosarul numărul_ s-a respins acțiunea civilă privind pe reclamanții P. I. T., CNP_, domiciliat în F. ., . și C. R. CNP_, domiciliată în F., ., ., județul B. și pe pârâta P. C. Punghina prin Primar, cu sediul în ., având ca obiect legea 10/2001.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel P. I. T. și C. R., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Apelanții reclamanți au susținut că, bunurile pentru care solicită despăgubiri au aparținut bunicului lor, Popesacu N., mort în anul 1936 așa cum rezultă din evidențele comunei Drincea/Punghina în care este menționat ca proprietar, iar ca moștenitor legal al acestuia a fost tatăl acestora P. C., așa cum au stabilit autoritățile la acea vreme când s-au inventariat aceste bunuri, la 01.03.1949.
Au arătat apelanții reclamanți că, la nivelul anilor 1936 – 1949 nu existau evidențe cadastrale, astfel încât, transmiterea dreptului de proprietate de la P. N. la P. C. asupra bunurilor din localitatea Punghina s-a făcut prin faptul posesiei efective a imobilului de către tatăl lor (acceptare tacită) care a locuit și a folosit acest imobil până la aplicarea măsurilor de dislocare.
Că, dovada dreptului de proprietate, în materia ce vizează retrocedarea imobilelor preluate abuziv, în condițiile prevăzute de Legea nr. 10/2001, dovada dreptului de proprietate se poate face în condiții mult mai fle4xibile decât cele stricte ale dreptului comun (și care presupun, în mod necesar, înfățișarea titlului legal de constituire/dobândire a dreptului de proprietate), fiind permise inclusiv mijloacele de dovadă indirecte ale dreptului de proprietate dar care să ateste faptul deținerii cu acest titlu, de către solicitant/antecesorul persoanei îndreptățite, a bunului vizat de el prin notificare.
În dezvoltarea motivelor de apel, reclamanții au arătat că, potrivit documentelor comunicate de Arhivele Naționale, cu ocazia aplicării măsurii politice, între imobilele confiscate de la părinții lor au fost și construcțiile casă de locuit cu anexe și o moară, situate în . au constituit gospodăria acestora pe care tatăl o deținea ca moștenire de la tatăl său.
Apelanții reclamanți au susținut, că au făcut dovada dreptului de proprietate al antecesorului lor P. C. ca moștenitor al lui P. N. asupra imobilului construcții cu următoarele înscrisuri: formularul de inventariere și evaluare a patrimoniului, și procesul verbal întocmit la data de 01.03.1949, obținute de la Arhivele Naționale, unde se menționează că „s-a procedat la luarea în primire a bunurilor moștenitorului P., fostă proprietate a lui N. P.”; adresa nr. 84/1991 a Primăriei Punghina din care rezultă că, antecesorul lor P. C. figurează înscris în registru agricol al comunei Punghina, la poziția 106, ca proprietăți fiind curți în suprafață de 0,86 ha, pentru care li s-a reconstituit dreptul de proprietate în condițiile legii nr. 18/1991, precum și declarațiile martorilor audiați în instanță.
Curtea de Apel C. – Secția I Civilă prin decizia civilă nr. 3953 din 28.10.2014 a respins apelul declarat de reclamanții P. I. T. și C. R., ca nefondat.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat să se constate că sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii constând în despăgubiri conform Legii nr. 10/2001 pentru construcțiile confiscate în anul 1949 de la autorii lor, care au fost dislocați la 2 martie 1949, în baza Decretului nr. 85/1949, din ., unde se aflau aceste bunuri imobile în orașul F., județul B.
Potrivit prevederilor art.22 din Legea nr. 10/2001, actele doveditoare ale dreptului de proprietate precum și în cazul moștenitorilor, cele care atestă calitatea se depun ca anexe la notificare.
Dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile pentru care apelanții reclamanți solicită plata despăgubirilor, nu se face cu înscrisurile care atestă preluarea imobilelor și nici cu extrasele din registrul agricol, câtă vreme nu se cunoaște și nu este dovedit titlul cu care autorii reclamanților dețineau aceste imobile, respectiv dacă le dețineau în temeiul unui titlu de proprietate sau cu alt titlu și, că, autorii lor au dobândit respectivele bunuri în baza unui act translativ de proprietate, încheiat între vii sau pentru cauză de moarte.
Cu atât mai puțin, sub acest aspect, dreptul de proprietate imobiliară nu poate fi dovedit cu declarații de martori, față de natura acestui drept.
Față de probele administrate în cauză, Curtea a apreciat că, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 10/2001 care vizează restituirea în echivalent a dreptului de proprietate, reprezentând reparația patrimonială a prejudiciului material, câtă vreme nu există dovezi cu privire la starea bunurilor, ci numai pe caracteristicile descrise de reclamanți, fără o dovadă dacă sunt reale.
La data de 02.12.2014 P. I. T. și C. R. au formulat cerere de revizuire a acestei decizii arătând următoarele :
În motivele de revizuire, revizuienții consideră că instanța nu s-a pronunțat asupra unor lucruri care s-au cerut, respectiv nu s-a pronunțat asupra dreptului acestora la despăgubiri civile prin prisma dispozițiilor art.24 din Legea 10 /2001.
Revizuienții precizează că prin art. 24 din Legea nr. 10/2001, rep, se arată că.: „ ....al.1 -existente, san după caz întinderea dreptului de proprietate ....se prezumă a fi cea recunoscută in actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus in executare măsura preluării abuzive.., iar prin alin.2 .. persoana individualizată in actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus in executare măsura preluării abuzive este presupusa că deține imobilul sub nume de proprietar.
În același sens și art.23.1 lit.d din HG nr.250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, definește sintagma de "acte doveditoare" "orice acte juridice care atestă deținerea proprietății de către persoana îndreptățită sau ascendentul acesteia, la data preluării abuzive (extras de carte funciara, istoric de rol fiscal, proces-verbal întocmit cu ocazia preluării orice act emanând de la o autoritate din perioada respectiva, care atesta direct sau indirect faptul ca bunul aparținea persoanei respective").
O asemenea reglementare, în opinia legiuitorului, se impune întrucât, in materia ce vizează retrocedarea imobilelor preluate abuziv, cu privire specială la dispozițiile Legii nr. 10/2001, în considerarea condițiilor socio-istorice in cure s-au petrecut faptele, ca și a trecerii unui timp îndelungat de la acele evenimente. dovada dreptului de proprietate se poate face in condiții mult mal flexibile decât cele stricte ale dreptului comun (si care presupun - în mod necesar, înfățișarea titlului legal de constituire/dobândire a dreptului de proprietate), fiind permise inclusiv mijloace de dovada indirecte ale dreptului de proprietate dar care sa, ateste faptul deținerii cu acest titlu, de către solicitant/antecesorul persoanei îndreptățite, a bunului vizat de el prin notificare.
Revizuienții mai arată că in .- P. N.- decedat din anul 1936, era cunoscut ca proprietar de terenuri și imobile-construcții, inclusiv cel din locul numit „ La Berbeac„ proprietate care a revenit tatălui lor -P. C., fiu al lui P. N. si care, prin acceptarea tacită a moștenirii, această proprietate a revenit tatălui -P. C., fiul lui P. N., care le-a folosit pană la aplicarea măsurii abuzive in anul 1949-fiind înscris ca proprietar și in evidențele agricole ale comunei, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar.
Că dreptul revizuienților la măsuri reparatorii după antecesorul acestora P. C., deportat, a fost recunoscut în condițiile Legii nr. 221/2009 prin sentința civilă nr. 149/S/2012 pronunțată in dosarul nr._/62/2010 a Tribunalului B., irevocabilă prin decizia nr. 2053/2012 a Curții de Apel B., prin care instanța de judecată, cu autoritate de lucru judecat, recunoaște calitatea acestora de revizuienți reclamanți, de succesori legali ai lui P. C., decedat, care a avut domiciliul in . . și față de care, la data de 2 martie 1949, in baza Decretului nr. 83/1949, s-a dispus măsura politică a dislocării și stabilirii domiciliului obligatoriu in orașul F., județ B. si totodată că, antecesorul fiind expropriat, din comunele Drincea si Izimșa, au trecut în proprietatea Statului Român, imobile terenuri și construcții, inventar viu sau mort, precum și mobilier și obiecte gospodărești, astfel cum rezultă din certificatul nr. 656/20.09.1993 al Direcției generale a Arhivelor Statului - Filiala Județului M..
Că dreptul revizuenților de proprietate rezultă din Formularul de inventariere si evaluare a patrimoniului si procesul-verbal de preluare la stat la bunurilor confiscate întocmit la data de 01.03.1949 și care sunt acte ale autorității prin care s-a pus în executare masura prețuirii abuziv si s-au confiscat bunurile imobile si mobile ale antecesorului acestora, fiind menționat in aceste acte ca „..s-a procedat la luarea în primire a bunurilor moștenitorului P., fosta proprietate a lui N. P., fiind detaliat descrise în anexele procesului-verbal bunurile confiscate: 2 case de locuit cu 10 camere (suprafață construită - 276 mp), 1 locuință personal de serviciu cu 3 camere (suprafață construită - 24 mp), 2 grajduri pentru animale mari (suprafață construită de 32 mp), 2 magazii cereale (suprafață construită de 64 mp), 2 pătule pentru porumb(suprafață construită 40 mp), 1 moară pentru cereale (suprafață construită 52 mp) și l puț de apă.
Că adresa nr. 84/1991 a Primăriei Punghina atestă că antecesorul -P. C. figurează înscris în registrul agricol al comunei Punghina la poziția 106, ca proprietar, între care proprietăți sunt si curți cu suprafața de 0,86 ha fiindu-le reconstituit dreptul de proprietate asupra acestei suprafețe de teren în condițiile Legii nr. 18/1991, iar adresa nr. 295/2012 a Primăriei Punghina atestă că, pe suprafața de 0,86 ha din fosta comună Drincea ( actual Punghina) în locul numit - La Berbeac” (după porecla familiei) situat în T 59, pe DJ 563, au existat constructii-curti proprietatea lui P. C. și adresa nr. 15.433/2010 a Primăriei Punghina din care rezultă că, nici una din construcțiile confiscate de la antecesori situate în locul numit „La Berbeac„ nu mai există.
In concluzie, prin înscrisurile mai sus menționate în condițiile art. 24 din legea nr. 10/2001, s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.3 alin.(l), art.4 (2) si de art.23 din Legea nr. 10/2001, pentru acordarea măsurilor reparatorii solicitate pentru imobilul-construcții din ., avem dreptul la despăgubiri în condițiile art. 11 al. 5 din Legea nr. 10/2001.
Consideră că instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra dreptului la măsuri reparatorii în echivalent în condițiile Legii 10/2001, prin prisma art. 24 din Legea nr. 10/2001și, prin aceasta, sunt defavorizați față de alte persoane în aceeași situație și care si-au primit măsurile reparatorii cuvenite.
Se solicită admiterea în principiu a cererii de revizuire și schimbarea în tot a deciziei civile nr. 3953/2014 a Curții de Apel C., in sensul constatării că revizuienții reclamanți, in baza Legii nr. 10/2001, sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii constând in despăgubiri pentru imobilele-construcții confiscate in anul 1949 de la antecesorul P. C., situate in locul numit „ la Berbeac” T 59, DJ 563, din fosta comună Drincea (in prezent ..
Cererea de revizuire este nefondată și se va respinge pentru considerentele ce se vor arăta în continuare :
În cauza de față, revizuenții și-au întemeiat cererea de revizuire pe dispozițiile art.509 alin.1 din NCPC, considerând că instanța nu s-a pronunțat asupra unor lucruri care s-au cerut, respectiv nu s-a pronunțat asupra dreptului acestora la despăgubiri civile prin prisma dispozițiilor art.24 din Legea 10 /2001..
Potrivit art.509 alin.1 pct.1 NCPC revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.
Primul motiv de revizuire preluat din art.322 pct.2 Vechiul Cod de procedură civilă are în vedere ipotezele extrapetita/minus petita/plus petita.
Motivul de revizuire reprezentat de art.509 alin.1 pct.1 NCPC constituie o aplicare a principiului disponibilității precum și a obligației instanței de a judecata toate pretențiile deduse judecății în sensul de a se pronunța asupra tuturor capetelor de cerere solicitate, cu respectarea cadrului procesual fixat de părți.
Observând decizia nr. 3953 din 28.10.2014 pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr._ se constată că prin această decizie s-a respins apelul ca nefondat.
În cauza de față, Curtea apreciază că nu subzistă ipoteza prevăzută de art.509 alin.1 pct.1 teza a II a NCPC, ce vizează faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut.
Referitor la motivul de revizuire în varianta minus petita, practica judiciară a statuat că, în acest caz, nepronunțarea instanței trebuie să vizeze un lucru cerut, noțiune care trebuie interpretată ca referindu-se la cererea concretă, accesorie sau subsidiară și nu la diferitele argumente care susțin sau combat aceste cereri.
Ori, prin decizia a cărei revizuire se cere s-a analizat cererea în despăgubiri formulată de revizuienți în baza Lg 10/2001. În motivele de apel aceștia au invocat dispozițiile art 23, 25-26 din legea 10/2001, fără să se facă referire expresă la dispozițiile art 24 din aceeași lege, pe care le invocă în cererea de revizuire.
Curtea a examinat sentința în raport de criticile formulate și actele depuse în dosar și a constatat că dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile pentru care apelanții reclamanți solicită plata despăgubirilor nu se face cu înscrisurile care atestă preluarea imobilelor și nici cu extrasele din Registrul Agricol, câtă vreme nu se cunoaște și nu este dovedit titlul cu care autorii reclamanților dețineau aceste imobile, respectiv dacă le dețineau în temeiul unui titlu de proprietate sau cu alt titlu și că autorii părților au dobândit respectivele bunuri în baza unui act translativ de proprietate încheiat între vii sau pentru cauză de moarte. S-a arătat că dreptul de proprietate imobiliară nu poate fi dovedit cu declarații de martori.
Toate motivele invocate în prezenta revizuire vizează fondul cauzei, arătându-se cu argumente reținerile greșite ale instanței de apel în raport cu probele dosarului. Ori, varianta minus petita din prevederile art. 509 alin 1 pct1 Cod proced civ. arată că nepronunțarea trebuie să vizeze un capăt de cerere – un lucru cerut- și nu diferitele argumente care susțin sau combat aceste cereri.
În reglementarea Codului de procedură civilă revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi promovată doar pentru motivele și în condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 509 Cod procedură civilă.
În afara acestor motive stricte și a cadrului procesul reglementat, părțile nu pot solicita anularea hotărârilor judecătorești, care ar presupune reluarea judecății și stabilirea unei alte situații de fapt sau de drept, pentru că s-ar încălca astfel principiul securității raporturilor juridice și autoritatea de lucru judecat de care se bucură hotărârile judecătorești definitive și s-ar crea căi de atac care nu sunt prevăzute de lege.
Dreptul de acces la justiție, garantat de art. 21 din Constituție trebuie raportat la alte norme constituționale care prevăd că procedura de judecată este prevăzută de lege (art. 126 alin 2) și că împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac, în condițiile legii ( art. 129). Aceste dispoziții duc la concluzia că instanța nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părți netemeinică sau nelegală, ci are obligația de a analiza căile de atac în limitele și cu respectarea condițiilor impuse de lege, inclusiv cele referitoare la formularea cererilor în termenele legale.
Numai astfel se poate respecta principiul preeminenței dreptului, recunoscut în preambulul Convenției Europene a Drepturilor Omului și, implicit, principiul securității raporturilor juridice, potrivit cu care o hotărâre definitivă nu mai poate fi pusă în discuție, în afara căilor extraordinare de atac stabilite de lege.
Prin urmare, se constată că motivul invocat nu este întemeiat, astfel că cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca nefondată, în baza art. 513 C.pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuienții P. I. T., domiciliat în F., ., .,. și C. R., domiciliată în F., .,., județul B., împotriva deciziei civile nr. 3953 din 28.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel Craiovaa – Secția I Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata P. C. PUNGHINA- PRIN PRIMAR, cu sediul în ..
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Ianuarie 2015.
Președinte, C. R. | Judecător, S. P. | |
Grefier, F. I. |
Red.jud.C.R.
Jud.apel. P.P./M.C.
Teh.red. A.G./5 ex
Data:19.02.2015
| ← Strămutare. Sentința nr. 21/2015. Curtea de Apel CRAIOVA | Strămutare. Sentința nr. 11/2015. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
