Strămutare. Sentința nr. 11/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Sentința nr. 11/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 23-01-2015 în dosarul nr. 11/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA Nr. 11

Ședința din Cameră de Consiliu de la 23 Ianuarie 2015

Completul constituit din:

Președinte: S. A. C.

Grefier: A. Golașu

Pe rol, judecarea cererii de strămutare a cauzei ce formează obiectul dosarului nr._ * al Tribunalului M., formulată de petenta C. M., domiciliată în loc. Broșteini, ., în contradictoriu cu intimații C. V., C. E., C. F., C. D., C. P. și N. M., toți cu domiciliu în loc. Broșteini, ..

La apelul nominal făcut în ședința din cameră de consiliu a răspuns în reprezentarea petentei avocat ales S. G., cu împuternicire la dosar, lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat următoarele:

- cererea de strămutare nu este semnată,

- prin serviciul registratură intimata N. M. a depus concluzii scrise, prin care arată că s-a mai solicitat strămutarea cauzei cu nr._ în dosarul Curții de Apel C. nr._, unde s-a dispus declinarea cauzei spre competentă soluționare către Înalta Curte de Casație și Justiție,

- petenta înaintează prin fax fotocopie a chitanței . nr._ din 07.01.2015, reprezentând taxă judiciară de timbru de 100 lei.

Avocat S. G. semnează cererea de strămutare în fața instanței.

Arată că nu are originalul taxei judiciare de timbru, acesta fiind la clienta sa, întrucât este din altă localitate și a plecat spre C. înainte de a se întâlni cu petenta.

Depune, totodată, extras de pe site-ul Tribunalului M., precizând că dosarul a cărui strămutare se cere are termen de judecată la data de 09.02.2015.

Curtea, din oficiu, în baza art. 159 pct. 2 Cod proc. civ., invocă excepția necompetenței materiale a prezentei instanțe în dezlegarea cauzei și, față de obligația instituită de art. 137 Cod proc. civ., acordă cuvântul asupra acesteia.

Apărătoarea petentei opinează că norma civilă este de imediată aplicare, deci potrivit dispozițiilor Noului Cod de procedură civilă competența dezlegării cererii de strămutare ar aparține Curții de Apel C..

CURTEA:

În deliberare, constată că pe rolul Curții de Apel C., în data de 07.01.2015, sub numărul de dosar_, a fost înregistrată cererea de strămutare formulată de petenta C. M. în contradictoriu cu intimații C. V., C. E., C. F., C. D., C. P. și N. M..

În motivarea cererii a arătat că strămutarea dosarului Tribunalului M. nr._ * în care are calitate de reclamant este cerută pentru bănuială legitimă.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.140 alin. 1 și 2, art. 141-147 Noul Cod de procedură civilă.

La primul termen de judecată fixat la data de 23 ianuarie 2015, așa cum rezultă din practica, din oficiu, Curtea, a invocat excepția necompetenței materiale a curții de apel în dezlegarea cererii, excepție ce o apreciază întemeiată pentru următoarele considerente:

Petenta C. M. a formulat o cerere de strămutare pe motive de bănuială legitimă, întemeindu-și cererea pe dispozițiile art. 140 – 147 din Noul Cod de procedură civilă.

Curtea, constată, însă, că, în raport de data introducerii cererii principale de chemare în judecată, în dosarul nr._ *, aflat pe rolul Tribunalului M., respectiv 09 februarie 2012, și înregistrarea acestui dosar pe dispozițiile de procedură anterioare, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile Noului Cod de procedură civilă - intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013, potrivit art. 81 din Legea nr. 76/2012, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 4/2013 -, întrucât acesta se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după data intrării sale în vigoare, după cum se prevede chiar în art. 24 din acest cod.

În aceste condiții, cererii de față îi sunt aplicabile dispozițiile art. 37 alin. 2, respectiv art. 39 alin.2 din codul de procedură civilă de la 1865, potrivit cărora cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă, este de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 158 alin. 3 Cod proc. civ. de la 1865 și 159 alin. 1 pct. 2 din același cod, Curtea va admite excepția necompetenței materiale a instanței și va declina competența de soluționare a cererii de strămutare formulată de către petenta C. M., reclamantă în dosarul nr._ *, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Declină competența de soluționare a de strămutare a cauzei ce formează obiectul dosarului nr._ * al Tribunalului M., formulată de petenta C. M., domiciliată în loc. Broșteini, ., în contradictoriu cu intimații C. V., C. E., C. F., C. D., C. P. și N. M., toți cu domiciliu în loc. Broșteini, ..

Hotărâre definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23 Ianuarie 2015.

Președinte,

S. A. C.

Grefier,

A. Golașu

Red. AC;

Tehnored. A.G. 26 ianuarie 2015

Nr.: din data: 26 ianuarie 2015 Nr. operator: 3994

SECȚIA A I-A CIVILĂ

DOSAR NR._

CĂTRE,

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,

Cu sediul în mun. București, ., sector 2

Potrivit dispozițiilor Sentinței civile nr. 11/23.01.2015, dată în dosarul sus menționat, vă înaintăm spre competentă soluționare cererea de strămutare a cauzei ce formează obiectul dosarului nr._ * al Tribunalului M., formulată de petenta C. M. în contradictoriu cu intimații C. V., C. E., C. F., C. D., C. P. și N. M..

Vă mulțumim.

Președinte Grefier

S. A. C. A. Golașu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Strămutare. Sentința nr. 11/2015. Curtea de Apel CRAIOVA