Revendicare imobiliară. Decizia nr. 5843/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5843/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 25-11-2015 în dosarul nr. 5843/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 5843
Ședința publică de la 25 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - M. M.
Judecător - E. S.
Grefier - V. R.
x.x.x
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică din 11 noiembrie 2015, privind judecarea apelului declarat de pârâtele U. A. TERITORIALĂ MUNICIPIULUI DROBETA T. S., cu sediul în Tr.S., .. 2, județ Mehedinti și INSTITUȚIA P. MUNICIPIULUI DROBETA T. S., cu același sediu împotriva sentinței civile nr. 16 din 17 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul Mehedinti, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă B. G., domiciliată în Dr.Tr.S., ., județ Mehedinti, având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal au lipsit părtile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că la dosar au fost depuse concluzii scrise de către apelantele pârâte la data de 20.11.2015 și 24.11.2015, după care:
Mersul dezbaterilor și concluziile părtilor au avut loc în ședința publică de la data de 11 noiembrie 2015, au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
În urma deliberărilor:
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului M. la data 18.04.2014 reclamanta Buretea G. a chemat in judecata pârâtele U. A. Teritoriala Municipiul Drobeta T. S. si Instituția P. Municipiului Drobeta T. S., solicitând obligarea acestora sa-i lase in deplină proprietate si liniștita posesie, terenul intravilan în suprafața de 2.684 mp, cu destinație construcții, situat in municipiul Drobeta T. S., ., T1/1 P8, intabulat in cartea funciara a municipiului Drobeta T. S. sub nr._; obligarea acelorași pârâți la plata despăgubirilor bănești în sumă de 850.000 lei, reprezentând lipsa de folosința a terenului proprietatea reclamantei, calculată la nivelul chiriei de 2,34 euro/mp/luna, conform Hotărârii Consiliului Local al municipiului Drobeta T. S. nr. 24/2005, pentru perioada aprilie 2011 - aprilie 2014, precum și la plata cheltuielilor de judecata .
În motivare cererii reclamanta a arătat că, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4345 din 23.10.2000 a dobândit în proprietate terenul intravilan în suprafață de 5.041 mp, că a înstrăinat o parte din aceasta, rămânând cu diferența de 2.684 mp, intabulat in CF nr._ a municipiului Drobeta T. S..
In conformitate cu hotărârile nr. 113 din 28.08.2003 și nr. 37 din 30.09.2004 emise de Consiliul Local al municipiului Drobeta T. S. s-a aprobat ca terenul să fie destinat pentru construire obiectiv " zona de locuințe" pe teren proprietate privată.
În anul 2007 Primăria municipiului Drobeta T. S. a comunicat reclamantei ca terenul proprietatea sa in suprafața de 2.684 mp are destinația publica de stradă "Prelungirea B-lui Alunis" din Drobeta T. S., dar fără a se declara utilitatea publică și fără a se lua masurile legale de expropriere, cu plata unei juste despăgubiri.
Întrucât nu a fost de acord, cu schimbarea destinației terenului a chemat în judecată autoritățile administrației publice locale, solicitând să se aprobe parcelarea terenului în vederea realizării de construcții si emiterea unui certificat de urbanism, în temeiul Legii nr.50/1991, certificat la care a fost obligată Primăria Municipiului Drobeta T. S. prin s.c. nr. 1904 din 20.05.2009 pronunțata de Tribunalul M. în dosarul nr._ și sentința nr. 566/11.06.2010 pronunțată de Tribunalul M..
Întrucât aceleași pârâte nu au respectat obligațiile stabilite prin cele două hotărârii, pârâta
Instituția P. municipiului Drobeta T. S. a fost obligata la plata unei amenzi civile in favoarea statului în suma de 14.300 lei.
Reclamanta a arătat că nici în prezent nu poate să-și exercite prerogativele de proprietar asupra terenului în suprafața de 2.684 mp, acesta fiind folosit de pârâți cu destinația de . de construire mai multor persoane fizice, care au acces direct pe terenul in suprafața de 2.684 mp.
În drept cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 563 si următoarele din nou c.civ, art. 194 din noul c.proc.civ.
În dovedirea cererii reclamanta a depus: contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4345/23.10.2000; extrasul de CF pentru terenul în suprafață de 2684 mp.; HCL Drobeta T. S. nr. 37/2004 și 113/2003; . și nr. 566/2010 pronunțate de Tribunalul M.; încheierea din 11.01.2011, pronunțată de Judecătoria Drobeta T. S. în dosar nr._/825/2010; adresa nr._ din 24.09.2012 a Primăriei Drobeta T. S.; Certificatul de urbanism nr. 749 din 06.11.2013 emis de Primăria municipiului Drobeta T. S. ; HCL nr. 24/2005; Procesul Verbal de informare privind avantajele medierii nr. 156 din 03.02.2014; chitanța privind plata taxei judiciare de timbru.
Pârâtele au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă, lipsită de interes și neîntemeiată.
În motivarea excepției lipsei calității procesuale pasive, pârâtele au arătat că în conformitate cu disp. art. 563 c.civ. privind acțiunea în revendicare, proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept, iar terenul în cauză nu este deținut de pârâți, el aflându-se în posesia reclamantei.
Excepția lipsei interesului a fost motivată invocându-se disp. art. 33 c.p.civ. și arătând că reclamanta având posesia terenului nu are un interes născut și actual.
Pe fond pârâtele au arătat că potrivit P.U.G. aprobat prin HCL nr. 219/2010 terenul în litigiu este situat în UTR nr. 31 și conform documentației de urbanism în fază PUZ aprobate prin HCL nr. 113/2003 și 37/2004 este prevăzut a se realiza prelungirea Bulevardului Aluniș dar pentru că până în prezent nu a fost realizată această prelungire reclamanta are deplina folosință asupra terenului nefiind realizată exproprierea.
S-a făcut referire la certificatele de urbanism din . și 566/2010 arătând că s-au făcut demersuri pentru realizarea unui schimb de terenuri în vederea continuării planului de prelungire a Bulevardului Aluniș.
În ceea ce privește plata despăgubirilor pârâtele au arătat că nu datorează reclamantei o astfel de plată în acest sens fiind s.c. nr. 2325/2014 pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._, soluție confirmată de Curtea de Apel C. dar și faptul că începând cu aprilie 2011 reclamanta nu a formulat o acțiune în revendicare ceea ce denotă faptul că nu s-a considerat lezată în exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate.
Pârâtele au mai arătat că terenul nu a fost scos din circuitul agricol decât începând cu data de 22.08.2011, iar până la această dată reclamanta având posibilitatea să cultive terenul aflat în litigiu.
S-a susținut că au fost autorizate construcții de locuințe în baza documentației PUZ și că reclamanta a avut posibilitate de a lotiza terenul proprietatea sa și de a-l vinde persoanelor respective.
Au fost indicate numerele de parcele cu număr cadastral și contractele de vânzare cumpărare ale acestora încheiate de reclamantă cu mențiunea că aceasta la data vânzării terenurilor trebuia să aibă reprezentarea că, cumpărătorii vor trece pe terenul în litigiu pentru a ajunge la proprietatea lor, așa încât primăria nu are nici o culpă în faptul că aceste persoane au acces pe terenul în litigiu.
A fost contestat cuantumul despăgubirilor solicitate, și modul de calcul arătându-se că nu pot fi avute în vedere chiriile din Hotărârea nr. 24/2005 ci prețurile practicate pe piață.
În susținerea apărărilor pârâtele au depus cu borderou . S.C. NR. 2325/2013 A Tribunalului M., HCL nr. 37/2004; HCL nr. 113/2003; HCL nr. 219/2010; adresa nr._/2012; adresa nr. 136/2011; adresa nr. 3400/2011; adresa nr. 2703/2011, contract de vânzare cumpărare între B. G. și H. A. M.; contract de vânzare cumpărare între B. G. și M. M.; contract de vânzare cumpărare între B. G. și B. C. D.; contract de vânzare cumpărare între H. A. M. și G. L..
În aplicarea disp. art. 201 c.p.civ. reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare în care au fost reiterate susținerile din cererea de chemare în judecată în sensul că din anul 2008 și până în prezent terenul în litigiu se află în posesia pârâtelor fiind folosit exclusiv cu destinație publică de stradă.
Prin încheierea din 17.06.2014 în temeiul art. 258 c.p.civ. au fost încuviințate probele solicitate de părți în condițiile art. 254 c.p.civ..
Pentru efectuarea expertizei a fost desemnat prin tragere la sorț expert I. C. V., stabilindu-se următoarele obiective:
- identificarea terenului în suprafață de 2684 mp, situat în Drobeta T. S., . 1/1 P8, intabulat în CF_ prin stabilirea vecinilor cu reprezentare pe schiță;
- stabilirea modului de folosință al acestuia și calculul lipsei de folosință;
- care este în prezent folosința terenului, respectiv dacă reclamanta are posesia terenului în cauză;
- la stabilirea despăgubirilor foloase nerealizate solicitat de către reclamantă să fie avute în vedere prețurile reale practicate pe piața imobiliară în perioada aprilie 2011 – aprilie 2014 pentru zona în care se află terenul;
- la efectuarea expertizei, se va avea în vedere de către expert și actul de dezmembrare cuprins în contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1282/4.04.2005 al BNP I. A. în sensul că se va preciza dacă terenul în litigiu este folosit ca și cale de acces la drumul public de actualii proprietari ai parcelelor rezultate în urma actului de dezmembrare susmenționat.
Prin aceiași încheiere s-a dispus citarea martorilor propuși de reclamantă T. Eugeniu și S. V V. care au fost audiați în ședința publică din 09.09.2014.
La raportul de expertiză întocmit de expert I. C. V., reclamanta B. G. a formulat obiecțiuni însoțite de un set de acte și copia unor expertize efectuate în alte cauze în contradictoriu cu aceiași pârâți, obiecțiuni admise de instanță.
La data de 03.11.2014 reclamanta a formulat cerere de recuzare a expertului tehnic judiciar desemnat de instanță prin tragere la sorț expert I. C. V., cerere respinsă ca tardiv formulată prin încheierea din 18 noiembrie 2014.
Prin încheierea de ședință din data de 06.01.2015, instanța a luat act de obiecțiunile ambelor părți formulate la răspunsul întocmit de expert la raportul de expertiză inițial, le-a admis și a dispus repetarea adresei către expert însoțită de copia înscrisurilor depuse de părți cum mențiunea de a răspunde și la aceste obiecțiuni.
La data de 04.02.2015 reclamanta a depus la dosar cerere prin care și-a majorat cuantumul pretențiilor menționate la capătul 2 din cererea de chemare în judecată, de la suma de 850.000 lei la suma de 1.025.000 lei, la care a fost anexată dovada achitării diferenței taxei de timbru, corespunzător majorării pretențiilor.
Prin sentința civilă nr. 16 din 17 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul Mehedinti, în dosar nr._, s-au respins excepțiile invocate de pârâți.
S-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta B. G. în contradictoriu cu pârâtele U. A. Teritorială Municipiului Drobeta T. S., Instituția P. Municipiului Drobeta T. S., având ca obiect revendicare imobiliară așa cum a fost precizată.
Au fost obligați pârâții să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 2864 mp, situat în .. T1/1, P8 intabulat sub nr._.
Au fost obligați pârâții la plata sumei de_ lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului aferentă perioadei aprilie 2011 – aprilie 2014, precum și la plata către reclamantă a sumei de_ lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta Buretea G. a chemat in judecata pârâtele U. A. Teritoriala Municipiul Drobeta T. S. si Instituția P. Municipiului Drobeta T. S., solicitând obligarea acestora sa-i lase in deplină proprietate si liniștita posesie, terenul intravilan în suprafața de 2.684 mp, cu destinație construcții, situat in municipiul Drobeta T. S., ., T1/1 P8, intabulat in cartea funciara a municipiului Drobeta T. S. sub nr._; obligarea acelorași pârâți la plata despăgubirilor bănești în sumă de 850.000 lei, reprezentând lipsa de folosința a terenului proprietatea reclamantei, calculată la nivelul chiriei de 2,34 euro/mp/luna, conform Hotărârii Consiliului Local al municipiului Drobeta T. S. nr. 24/2005, pentru perioada aprilie 2011 - aprilie 2014, precum și la plata cheltuielilor de judecata .
În întâmpinarea formulată pârâții au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și lipsa interesului în exercitarea prezentei acțiuni.
În aplicarea disp. art.- 248 c.p.civ. instanța se va pronunța asupra excepțiilor invocate:
În motivarea excepției lipsei calității procesuale pasive, pârâții au făcut trimitere la definiția acțiunii în revendicare cuprinsă în text art. 563 c.civ. în conformitate cu care proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesorul care îl deține fără drept. Pârâții au susținut că nu dețin terenul în litigiu, acesta aflându-se în posesia reclamantei.
Din probele administrate în cauză rezultă că în fapt pârâtele se comportă ca proprietari ai terenului în acest sens fiind adresa nr._/13.09.2012 prin care pârâtele fac cunoscut reclamantei că terenul în litigiu face legătura între . . și a fost prevăzut în PUG și PUZ ca prelungirea Bulevardului Aluniș; recunoașterea pârâților în întâmpinare prin care arată că s-au făcut demersuri pentru un schimb de terenuri; refuzul primăriei de a elibera autorizații în vederea îngrădirii terenului; folosirea terenului aflat în litigiu ca stradă de toți locatarii din zonă.
Acțiunea în revendicare este o acțiune reală, petitorie și imprescriptibilă prin care se tinde să se recunoască fondul dreptului și nu numai faptul posesie, aceasta fiind și deosebirea între acțiunile petitorii și cele posesorii.
Din perspectiva celor arătate, instanța constatând calitatea procesuală pasivă a pârâților, va respinge această excepție având în vedere raportul juridic cauzal născut între reclamantă și pârâtă cu privire la terenul aflat în litigiu.
Soluționarea excepției lipsei interesului derivă din aceiași motivare a pârâților care au invocat-o, potrivit căreia reclamanta având posesia terenului aceasta nu poate justifica un interes .
Din probele administrate și recunoașterea pârâților rezultă în afara oricărui dubiu că reclamanta este lipsită de posesia terenului aflat în litigiu, că acesta este folosit ca stradă de toți locatari din zonă, respectiv de persoanele care au fost autorizate de pârâți să execute construcții de locuințe.
În acest context interesul reclamantei în exercitarea prezentei acțiuni, ca o condiție esențială a exercitării acesteia, este evident, urmând ca instanța să respingă excepția lipsei interesului invocată de pârâți.
Pe fondul cauzei se constată următoarea stare de fapt, în raport de probele administrate în cauză.
Reclamanta B. G. este titulara dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 2684 mp, cu destinație de construcții situat în municipiul Drobeta T. S., .. T1/1, P8 intabulat în CF sub nr._ a municipiului Dr. Tr. S. conform extrasului de CF pentru informare – situație recunoscută explicit și de pârâți.
Din înscrisurile existente la dosar rezultă că pârâtele prin hotărârile nr. 113/2003 și 37/2004 au aprobat Planul urbanistic general și zonal afectând dreptul de proprietate privată al reclamantei, respectiv terenul aflat în litigiu, căruia i-au dat destinația de drum, respectiv Prelungirea Bulevardului Aluniș, în acest sens fiind certificatul de urbanism (fila 22), hotărârile nr. 113/2003 și 37/204, adresa nr. 1203/30.08.2008 emisă de pârâta Primăria municipiul Drobeta T. S. și adresa nr._/13.09.2012(fila 179).
Prin aceste probe (înscrisuri) care emană de la pârâtă este dovedit pe deplin încălcarea fondului dreptului de proprietate al reclamantei afectat de pârâte prin introducerea terenului proprietatea privată a acesteia în PUG ȘI PUZ dându-se acestuia destinație de stradă (drum) respectiv prelungirea Bulevardului Aluniș și prin lipsirea titularei dreptului de proprietate de a-și exprima vocația acestui drept prin exercitarea atributelor sale.
Încălcarea dreptului de proprietate al reclamantei este dovedită și cu adresa nr._/10.10.2003 prin care Primăria municipiul Drobeta T. S. îi aduce la cunoștință că în cel mai scurt timp vor fi demarate lucrările de prelungire a magistralei de agent termic pentru racordarea locuințelor ANL punându – i - se în vedere să elibereze terenul de orice construcție sau cultură dar și de certificatul de urbanism nr. 749/06.11.2013, care a fost solicitat de reclamantă, în vederea împrejmuirii terenului aflat în litigiu, act administrativ prin care se aduce la cunoștința reclamantei că terenul are funcțiunea de drum și nu poate fi utilizat pentru împrejmuire.
Dreptul de proprietate este definit în disp. art. 555 Noul cod civil prin cele trei caractere juridice: absolut, exclusiv și perpetuum. Caracterul absolut derivă din faptul că dreptul de proprietate este singurul dintre drepturile reale care conferă exercițiul tuturor atributelor, cel exclusiv, dă dreptul proprietarului să exercite singur toate prerogativele dreptului său, iar perpetuitatea constă în posibilitatea transmiterii dreptului dar nu și în pieirea lui.
Dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor omului, privind protecția dreptului de proprietate devin incidente împotriva oricărei atingeri a dreptului de proprietate atunci când aceasta este adusă de stat.
Având în vedere protecția constituțională, legală din dreptul intern ca și din dreptul comunitar a dreptului de proprietate, instanța constatând încălcarea acestuia de către autoritățile pârâte, va admite petitul având ca obiect acțiunea în revendicare imobiliară și va obliga pârâtele să lase reclamantei deplina proprietate și pașnica folosință a terenului în suprafață de 2684 mp. aflat în litigiu.
Petitul având ca obiect obligarea pârâților la plata despăgubirilor bănești pentru lipsa de folosință a terenului derivă în mod direct și necesar din încălcarea fondului dreptului de proprietate care a lipsit reclamanta de exercițiul dreptului de folosință și a celorlalte prerogative ale aceluiași drept.
Cu privire la acest petit pârâții prin întâmpinarea formulată au susținut că acestea sunt neîntemeiate în raport de sentința 2325/2013 pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._ * prin care au fost respinse daunele interese în sumă de_ lei cerute de aceiași reclamantă pentru perioada iunie 2009 – iunie 2011 reprezentând lipsa de folosință a aceluiași teren în suprafață de 2684 mp.
Observând sentința nr. 2325/2013 pronunțată de Secția a II-a Civilă de C. administrativ și fiscal a Tribunalului M. se constată că respingerea cererii reclamantei B. G. prin care a solicitat daune interese, reprezentând lipsa de folosință a terenului în suprafață de 2684 mp. ca urmare a refuzului pârâților de a emite un certificat de urbanism s-a datorat temeiului de drept invocat, respectiv disp. art. 24 din legea nr. 554/2005 și nu faptului că reclamanta nu este îndreptățită la plata despăgubirilor materiale constând în lipsa de folosință a terenului.
Pentru aceste motive tribunalul a înlăturat această apărare care nu poate fi valorificată în raport de obiectul pendinte al cererii de chemare în judecată.
De asemenea, tribunalul a înlăturat și susținerea pârâților potrivit căreia reclamanta B. G. s-ar afla în culpă deoarece prin parcelarea și vânzarea unor suprafețe de teren(din suprafața totală de 5041 mp.) ar fi trebuit să prevadă faptul că dobânditorii vor avea acces la terenurile cumpărate trecând prin terenul aflat în litigiu, rămas în proprietatea reclamantei.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă că reclamanta, după parcelarea (dezmembrarea) și vânzarea unor suprafețe de teren a asigurat accesul cumpărătorilor pe un teren care face parte din aceiași suprafață totală de 5041 mp. dobândită cu contract de vânzare cumpărare autentificat.
Aceste declarații sunt confirmate prin răspunsul la obiecțiunile formulate de părți, la expertiza efectuată în cauză de expert I. C. V..
Expertul a arătat că terenul proprietatea reclamantei a fost dezmembrat în 5 loturi și că lotul nr. 3 în suprafață de 378 mp. are destinația de stradă.
Cu alte cuvinte, reclamanta a asigurat cale de acces la proprietățile vândute cumpărătorilor pe un teren ce constituia proprietatea sa în suprafață de 378 mp. care a ieșit din patrimoniul său pentru a-i da destinația de stradă – cale de acces ceea ce înlătură susținerea pârâților potrivit căreia reclamanta s-ar afla în culpă pentru că nu a asigurat cale de acces la terenurile înstrăinate.
Cu privire la petitul constând în obligarea pârâților la plata contravalorii lipsei de folosință a terenului în suprafață de 2684 mp. se reține că reclamanta este vădit vătămată fiind lipsită de exercițiul atributelor dreptului său de proprietate.
Dreptul de uz și de servitute instituite prin lege asupra proprietății private a unui terț reprezintă o limitare a dreptului de proprietate al acestuia și în lipsa unei despăgubiri, restrângerea exercitării folosinței bunului apare ca o sarcină excesivă și împovărătoare pentru proprietar – conform jurisprudenței CEDO.
Pentru menținerea unui just echilibru între interesul general și cel particular în virtutea principiului echității și al dreptului proprietarului la respectarea bunurilor sale este obligatorie acordarea unei despăgubiri care să acopere prejudiciul suportat de proprietar prin restrângerea prerogativelor recunoscute de lege și de Constituție – art. 44 alin. 5.
Prin prisma disp. art. 1 din Protocolul 1 la CEDO și jurisprudenței CEDO posibilitatea reclamantului de a cere și obține despăgubiri este cu atât mai justificată.
În cauza Sporrong versus Suedia s-a reținut că interdicția de a construi duce la pierderea posibilității de a vinde imobilul în condiții normale de piață și că deși din punct de vedere juridic dreptul a rămas intact – astfel de restrângeri reduc semnificativ posibilitatea practică de a-l exercita.
În consecință, dreptul de proprietate al reclamantei, devine precar - afectat în însăși substanța sa.
În cauza Mellacher contra Austriei, Curtea a recunoscut posibilitatea statului de a reglementa folosința unor bunuri atunci când se urmărește un scop de interes general, dar a stabilit că în aceiași măsură nu trebuie pierdute din vedere imperativele de protejare a interesului individual, iar păstrarea raporturilor de proporționalitate implică acordarea unor despăgubiri, dreptul de indemnizare fiind un element constitutiv al dreptului de proprietate (Hotărârea din 21.02.1986).
Având în vedere că pârâții U. A. Teritorială Municipiului Drobeta T. S., Instituția P. Municipiului Drobeta T. S. exercită în fapt folosința terenului proprietatea reclamantei căreia i-au dat destinația de stradă, instanța reține că este îndreptățită cererea acesteia de obligare a pârâților la plata contravalorii lipsei de folosință a terenului în suprafață de 2684 mp.
Din raportul de expertiză și suplimentul la raport întocmit de expert I. C. V. rezultă că echivalentul lipsei de folosință al terenului în suprafață de 2684 mp. ce constituie proprietatea reclamantei pe perioada aprilie 2011 – aprilie de 2014 este de_ lei în acest cuantum urmând să fie obligați pârâții la plata de despăgubiri.
Văzând și disp. art. 453 c.p.civ. au fost obligați pârâții la plata către reclamantă a sumei de_ lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâtele U. A. Teritorială Municipiului Drobeta T. S. și Instituția P. Municipiului Drobeta T. S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
1. In mod neîntemeiat și netemeinic instanța de fond a respins excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive și excepția lipsei de interes a reclamantei, considerând că din probele administrate ar rezultă că pârâții se comportă ca proprietari ai terenului.
Pârâții au făcut trimitere la adresa nr._/13.09.2012, prin care pârâtele au făcut cunoscut reclamantei că terenul în litigiu face legătura între . . și a fost prevăzut în PUG și PUZ ca prelungire a Bulevardului Aluniș, că s-au făcut demersuri în vederea realizării unui schimb de terenuri, precum și un pretins refuz al Primăriei de a elibera autorizații în vederea îngrădirii terenului, folosirea terenului aflat în litigiu ca stradă de toți locatarii din zonă.
Au motivat că aceste argumente ale instanței de fond nu sunt suficiente pentru a justifica respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților pentru că potrivit prevederilor art.563 din Codul civil, invocate de către reclamantă la motivarea în drept a acțiunii sale, proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept.
Astfel, pentru a avea calitate procesuală pasivă în acțiunea de revendicare, este necesar ca pârâții să posede terenul revendicat, sau să îl dețină fără drept.
În cauză, pârâții nu au calitatea de posesori ai terenului, nu dețin acest teren, întrucât acest teren se află în posesia reclamantei, și niciunul din argumentele instanței de fond nu sunt în măsură să susțină faptul că pârâții ar avea posesia terenului reclamantei.
Prin adresa nr._/13.09.2012, pârâții fac cunoscut reclamantei anumite prevederi din Planul Urbanistic General al Municipiului Drobeta T. S., precum și faptul că terenul său este prevăzut în acest PUG pentru prelungirea Bulevardului Aluniș, fiind pusă în discuție o posibilă situație viitoare a terenului reclamantei, și nu faptul că aceasta a fost deposedată de terenul proprietatea sa.
Faptul că între părți s-au purtat discuții cu privire la realizarea unui schimb de terenuri nu semnifică faptul că acest schimb s-ar fi realizat efectiv, sau că la data purtării acestor discuții, pârâții posedau terenul reclamantei.
Nu s-a făcut dovada că s-ar fi solicitat de către reclamantă eliberarea unei autorizații de construcție pentru terenul în cauză, s-a depus doar un certificat de urbanism în care este prevăzută interdicția de a construi datorită prevederilor din PUG și PUZ, prevederi legale, necontestate de către reclamantă.
În ceea ce privește faptul că locuitorii din zonă ar folosi terenul proprietatea reclamantei, consideră pârâții că acesta nu poate constitui un argument pentru a reține posesia terenului reclamantei de către pârâți. Municipiul Drobeta T. S. și Instituția P. nu pot fi sancționați pe această cale pentru fapta locuitorilor vecini ai reclamantei de a-i folosi terenul pentru accesul la proprietățile lor, reclamanta având eventual deschisă calea unei acțiuni în revendicare împotriva acestora.
Consideră astfel pârâții, că în mod netemeinic și nelegal a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților argumentele instanței de fond fiind nerelevante, fapt ce echivalează cu o nemotivare pentru respingerea acestei excepții și că în mod neîntemeiat și nelegal instanța de fond a respins excepția lipsei de interes a reclamantei, cu aceiași motivare, având în vedere considerentele prezentate anterior.
3. În mod netemeinic și nelegal instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamantă, atât în ceea ce privește capătul de cerere privind revendicarea cât și în ceea ce privește capătul de cerere privind despăgubirile foloase nerealizate, considerând în mod eronat că pârâții ar încălca fondul dreptului de proprietate al reclamantei, deși în fapt pârâții nu ocupă terenul reclamantei, iar prevederea terenului reclamantei în PUG și PUZ nu echivalează cu o lipsire a acesteia de atributele dreptului de proprietate.
Pentru a admite acțiunea reclamantei, instanța de fond a reținut în mod neîntemeiat că pârâții ar încălca fondul dreptului de proprietate al reclamantei, că ar fi lipsit reclamanta de exercițiul dreptului de folosință, și menționează în considerente, următoarele aspecte pe care le-a avut în vedere:
- pârâtele, prin Hotărârile nr. 113/2003 și 37/2004 au aprobat Planul Urbanistic General și zonal, au dat terenului destinația de drum, respectiv Prelungirea B-dului Aluniș, introducând terenul reclamantei în PUZ și PUG, fără ca titulara dreptului de proprietate să-și poată exprima vocația pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate.
- adresa nr._/10.10.2003 prin care Primăria Mun. Dr. Tr. S. îi cere reclamantei să elibereze terenul de orice construcție, pentru a fi demarate lucrările de prelungire a magistralei de agent termic.
-certificatul de urbanism nr.749/06.11.2013 prin care se aduce la cunoștința reclamantei că terenul are funcțiunea de drum și nu poate fi utilizat pentru împrejmuire.
Din observarea acestor argumente ale instanței de fond se poate deduce faptul că instanța de fond a cercetat fondul cauzei, doar aparent, fără a stabili cine are posesia de fapt a terenului, precum și care este semnificația, importanța și consecințele ce decurg din faptul că terenul reclamantei a fost prevăzut în PUG și PUZ pentru prelungirea Bulevardului Aluniș.
Pentru a înlătura argumentele instanței de fond, pârâții au menționat că PUG ( Plan Urbanistic General) aprobat prin HCL Nr. 219/2010 terenul în cauză este situat în UTR nr. 31 și conform documentațiilor de urbanism în fază PUZ aprobate prin HCL nr.113 2003 și HCL, nr.37/2004 este prevăzut a se realiza prelungirea Bulevardului Aluniș.
Potrivit art.46 din Legea 350 2001, planul urbanistic general are caracter director și de reglementare operațională, fiecare localitate trebuie să întocmească Planul urbanistic general, să îl actualizeze la 5-10 ani. și să îl aprobe, acesta constituind baza legală pentru realizarea programelor și acțiunilor de dezvoltare.
La elaborarea acestui PUG au fost avute în vedere memoriul general, și memoriul de prezentare, anexate la prezentele motive de apel.
Planul urbanistic general cuprinde și reglementări pe termen scurt, la nivelul întregii unități administrativ teritoriale, printre altele, cu privire la: bonificarea funcțională în corelație cu organizarea rețelei de circulație, delimitarea zonelor afectate de servituți publice, modernizarea și dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare. etc.
Astfel, prin PUG-ul adoptat prin HCL 69/1999 și reactualizat prin HCL nr. 219/27.10.2010, terenul reclamantei, situat în UTR 31, a fost prevăzut pentru realizarea Bulevardului Aluniș. acest PUG constituind baza legală pentru realizarea prelungirii Bulevardului Aluniș.
În concluzie, la elaborarea acestui PUG nu era necesar ca reclamanta să își exprime vocația sa de folosire a terenului. întrucât includerea acestei prelungiri a Bulevardului Aluniș, în PUG nu echivalează cu o expropriere a reclamantei, cu deposedarea acesteia de terenul proprietatea sa și nici cu . teren a pârâților.
PUG-ul reprezintă baza legală pentru realizarea programelor de dezvoltare a Municipiului, punctul de plecare pentru realizarea dezvoltării bulevardului Aluniș.
După adoptarea acestui PUG prin HCL nr. 69/1999 și respectiv 219/2010, acesta are caracter de lege, obligatoriu pentru autoritatea administrativ teritorială, astfel încât după adoptarea acestuia Mun. Drobeta T. S. și Primarul Mun. Drobeta T. S. sunt obligați, să aibă în vedere prevederile acestuia, la emiterea certificatelor de urbanism, autorizațiilor de construcție, etc.
In speță, odată ce terenul proprietatea reclamantei a fost prevăzut în PUG pentru prelungirea Bulevardului Aluniș, faptul ca acest aspect să fie menționat în adresele către pârâtă precum și în certificatele de urbanism emise acesteia nu reprezintă decât o exprimare a unor prevederi legale, obligatorii pentru pârâți.
După ce terenul a fost prevăzut în PUG pentru prelungirea Bulevardului Aluniș, a operat cu privire la acesta interdicția de a realiza construcții pe acest teren, sens în care depune la dosarul cauzei extras din planul urbanistic zonal al suprafeței de teren din UTR 31 și 33.
Cu privire la această interdicție de realiza construcții, trebuie avute în
vedere următoarele:
HCL nr.69/1999 și HCL nr.219/2010 prin care a fost adoptat și ulterior reactualizat PUG-ul Municipiului nu a fost contestată la instanța de contencios administrativ, fiind în vigoare și producându-și toate efectele, având caracter obligatoriu pentru pârâți.
Reclamanta, deși a avut cunoștință de faptul că terenul său este prevăzut pentru prelungirea Bulevardului Aluniș, nu a contestat în contencios administrativ măsura de a se interzice amplasarea de construcții pe traseul străzilor propuse, fapt ce denotă că a acceptat tacit această măsură, depunând alăturat PUZ-ul întocmii pentru zona în care se află terenul reclamantei, PUZ întocmit la cererea beneficiarului B. G..
Acest PUZ a avut ca obiect parcelarea și mobilarea unei zone de locuințe, situată în zona de Nord-Vest a orașului, zonă delimitată de . nord, prelungirea B-dului Aluniș la est, drum de Roșiori la vest, prelungire M.K. la sud. S-a concluzionat prin memoriul general întocmit de d-na.arh. F. I., faptul că PUG-ul Municipiului Dr.Tr.S. recomandă ca în zona studiată să se realizeze și spații complementare zonei de locuit.
Pe schița PUZ-uIui în discuție, este cuprins și terenul reclamantei, evidențiat pe schiță prin culoarea verde, și ca urmare a întocmirii acestui PUZ, reclamanta a putut . o parte de teren. Prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat între reclamantă și H. M. și H. C., terenul nr. cadastral 1682, intabulată în CF nr. 3245/N a Municipiului Dr.Tr. S., s-a dezmembrat în 5 parcele, respectiv . nr. cadastral 1682/1, . nr. cadastral 1682/2, ., cu nr. cadastral 1682/3, . nr. cadastral 1682/4. . nr. cadastral 1682/5.
Dintre aceste parcele, . a fost vândută numiților H. A. M. și H. C.. . fost vândută numiților M. M. și M. V., . fost vândută numiților B. C. D. și B. C..
La data vânzării terenului în cauză, reclamanta cunoștea prevederile PUG-ului și ale PUZ-ului, s-a folosit de PUZ-ul întocmit la cererea lui B. G. pentru a putea face dezmembrarea terenului și vânzarea acestuia, astfel încât nu numai că nu a contestat prevederile PUG-ului și ale PUZ-ului întocmit, dar chiar a acceptat aceste prevederi și le-a folosit pentru a înstrăina o parte de teren, astfel încât cumpărătorii au fost încredințați că vor avea ieșire direct în prelungirea B-dului Aluniș.
Nu este temeinică reținerea instanței de fond în sensul că martorii audiați ar fi declarat că după ce a vândut terenul, reclamanta ar fi lăsat cale de acces pentru proprietari pe lotul 3 în suprafață de 378 mp. martorii au declarat faptul că terenul este folosit de proprietarii din zonă, nefiind îngrădit, iar expertul nu a concluzionat în sensul că proprietarii care au cumpărat de Ia reclamantă ar folosi acest lot. în realitate, proprietarii care au cumpărat de la reclamantă nu folosesc acest Iot ci terenul pe care reclamanta îl revendică în mod neîntemeiat de la pârâți.
Astfel, argumentul produs de instanța în sensul că prevederea terenului reclamantei pentru prelungirea B-dului Alimiș. prin PUG și PUZ, ar echivala cu o încălcare a fondului dreptului de proprietate al reclamantei, nu poate fi primit.
Următorul argument al instanței are în vedere adresa nr._/10.10.2003 prin care Primăria Mun. Dr.Tr.S. îi cere reclamantei să elibereze terenul de orice construcție, pentru a fi demarate lucrările de prelungire a magistralei de agent termic. Nici acest argument nu poate fi primit față de cele arătate mai sus.
Mai mult, arată pârâtele că lucrările de termoficare specificate în această adresă au fost efectuate ulterior pe un traseu care ocolea terenul proprietatea reclamantei, astfel că reclamanta nu a fost cu nimic prejudiciată prin efectuarea acestor lucrări. Respectiva adresă nu poate servi drept argument pentru încălcarea dreptului de proprietate al reclamantei, și admiterea unui acțiuni în revendicare.
În ceea ce privește certificatul de urbanism nr. 749/06.1 1.2013, prin care se aduce la cunoștință reclamantei că terenul are funcțiunea de drum și nu poate fi utilizat pentru împrejmuire, certificatul de urbanism este legal, pune în aplicare HCL nr.219 2010, care dispune asupra imposibilității construirii pe traseul unei străzi viitoare.
În condițiile în care amenajarea teritoriului și urbanismul sunt în competența autorităților administrației publice locale, nu ar putea fi emis un certificat de urbanism care să încalce planul de urbanism general și pe cel zonal.
Față de acestea, argumentele instanței de fond pentru a reține afectarea dreptului de proprietate sunt insuficiente, incorecte, nu au în vedere prevederile legale care reglementează amenajarea teritoriului și urbanismului, prevederile PUG-ului și PUZ-ului și obligativitatea acestora.
În concluzie, chiar dacă prin PUG și PUZ se prevede interdicția de a construi pentru reclamantă, aceasta interdicție nu are semnificația unei fapte ilicite, producătoare de prejudicii, nu depășește sfera actelor legale, licite, motiv pentru care instanța nu poate reține încălcarea prerogativelor dreptului de proprietate, aflându-ne în ipoteza reglementată de art. 553, alin. 1 din Noul Cod Civil, potrivit căruia, proprietatea privată este dreptul titularului de poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege. Astfel, dreptului de proprietate i se pot aduce anumite limitări, care în situația de față se impun în virtutea unui interes general de amenajare rațională a teritoriului localității prin posibilitatea edificării rețelei de drumuri și străzi.
În ceea ce privește faptul că s-a încercat de către pârâți realizarea unui schimb de teren cu reclamanta, acest fapt nu poate avea decât semnificația bunei credințe a pârâților, care au făcut toate demersurile pentru ca reclamanta să nu fie afectată de prevederile PUG-ului în cauză.
La elaborarea acestui PUG au fost avute în vedere memoriul general, și memoriul de prezentare, anexate la prezentele motive de apel.
Până în prezent nu a fost realizată această prelungire a B-dului Aluniș, iar reclamanta are deplină folosință asupra terenului proprietatea sa, nefiind realizată exproprierea acesteia cu privire la acest teren.
Pentru a fi admis capătul de cerere privind despăgubirile foloase nerealizate, instanța de judecată trebuia să constate în cauză îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de lege pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, începând cu condiția privind fapta ilicită a pârâților.
Față de faptul că se solicită despăgubiri pentru o perioadă ce a început să curgă anterior intrării în vigoare a Noului Cod Civil considerăm că sunt aplicabile prevederile vechiului Cod civil, respectiv art.998. Potrivit acestor prevederi legale precum și potrivit doctrinei în materie, răspunderea civilă delictuală nu poate fi antrenată în lipsa unei fapte ilicite.
În cauză nu s-a menționat de către reclamantă în ce ar consta fapta ilicită a pârâților și nici instanța de fond nu reține acest aspect, astfel, că sentința prin care se admite o acțiune având la bază o răspundere civilă delictuală fără motivarea întrunirii tuturor condițiilor legale pentru antrenarea acesteia este vădit nelegală și netemeinică nefiind motivată.
În realitate, faptul că în toate adresele și în certificatul de urbanism nr.749 se menționează faptul că terenul reclamantei a fost prevăzut pentru prelungirea B-dului Aluniș nu are semnificația unei fapte ilicite, atâta timp cât toate aceste acte sunt emise cu respectarea și în aplicarea legilor care guvernează amenajarea teritoriului și urbanismul precum și modul de funcționare al administrației publice locale.
3. Instanța de fond nu are în vedere faptul că prevederea în PUG a terenului reclamantei ca prelungire a B-dului Aluniș nu echivalează cu schimbarea situației juridice a terenului reclamantei din teren proprietate privată în drum public, proprietate a Mun. Drobeta T. S., și nici cu deposedarea reclamantei de acest teren, fiind necesară parcurgerea mai multor pași pentru punerea în aplicare a acestei prevederi.
În mod netemeinic și nelegal, instanța de fond a omologat raportul de expertiză efectuat în cauză, cu respingerea obiecțiunilor formulate de pârâte, deși raportul de expertiză prezintă numeroase erori și contradicții.
De asemenea, în mod nelegal și netemeinic, instanța de fond a avut în vedere la stabilirea despăgubirilor foloase nerealizate, chiriile prevăzute de HCL 24/2005 pentru închirierea terenurilor din domeniul public, deși terenul reclamantei nu face parte din domeniul public, fiind proprietate privată a acesteia.
Consideră astfel pârâtele că în mod netemeinic și nelegal instanța de fond a avut în vedere la pronunțarea soluției în cauză, concluziile raportului de expertiză realizat de către d-nul expert I. C., respingând obiecțiunile formulate de pârâte în mod repetat.
In acest sens solicită efectuarea în cauză a unui nou raport de expertiză în specialitatea topografie, care să fie avut în vedere de către instanța de apel, având următoarele obiective:
- identificarea terenului proprietatea reclamantei.
- menționarea dacă terenul este traversat de rețele de utilitate publică.
- să se stabilească dacă la data înstrăinării terenurilor către cumpărătorii H. M., H. C.. M. M. și M. V., B. C. și B. C., reclamanta le-a asigurat cale de acces la terenurile cumpărate, și dacă în prezent aceștia folosesc terenul reclamantei ca și cale de acces,
- să se stabilească dacă documentația PUZ întocmită la cererea investitorului B. G. a fost avută în vedere la dezmembrarea terenului reclamantei cu nr. 1682. intabulat în CF nr. 3245/N și ulterior, vânzarea acestuia,
- să se stabilească cine are posesia terenului în cauză,
- să se stabilească dacă pe terenul respectiv se află senine de circulație, trotuare, ete..
In ceea ce privește raportul de expertiză întocmit de d-nul I. C., vă rog să aveți în vedere următoarele:
Expertul a avut puncte de vedere total contradictorii în cauză, motiv pentru care apreciem că lucrarea întocmită de acesta nu poate servi la soluționarea cauzei.
Astfel, inițial, prin raportul depus pentru termenul din 09.09.2014. expertul concluzionează că terenul este folosit de către d-na B. G.. iar în privința lipsei de folosință, aceasta nu se poate calcula deoarece terenul este în folosința și în proprietatea reclamantei, nefiind expropriat.
Ulterior, pentru termenul din 02.12.2014, expertul menționează că terenul este folosit ca și drum public, și este folosii de toți locatarii din zonă. Pentru a concluziona în sensul că terenul este drum public, expertul are în vedere adresa nr._/24.09.2012, adresa 1203/30.01.2008. adresa nr._/13.09.2012. și certificatul de urbanism nr. 749/2013.
Arată pârâtele că au contestat prin obiecțiuni acest răspuns al expertului, răspuns care nu corespunde gradului științific pe care îl presupune o lucrare de specialitate, și prin care expertul face aceiași confuzie ca si instanța de fond, respectiv confundă faptul că terenul este prevăzut în PUG pentru Prelungirea Bulevadului Aluniș cu faptul că terenul ar fi devenit drum public, noțiuni distincte, ce trebuie analizate separat, ca având fiecare o altă însemnătate pentru cauza de față.
Ulterior, expertul a mai formulat un punct de vedere cu privire la lipsa de folosință a terenului în cauză, pe care o calculează având în vedere HCL 24/2005, respectiv chiriile prevăzute pentru terenurile din domeniul public, ajungând la o sumă colosală de 1.025.008 lei, sumă ce nu reflectă nici măcar valoarea terenului la vânzare, cu atât mai puțin valoarea chiriei ce ar putea fi încasată de către reclamantă pentru terenul respectiv.
Nu există motive pentru ca expertul să stabilească valoarea despăgubirilor foloase nerealizate, având în vedere chiriile practicate pentru domeniul public, iar instanța de judecată, deși sesizată cu acest aspect prin obiecțiunile formulate, nu a cercetat această chestiune. însușindu-și, iară o motivare corespunzătoare, soluția de a le obliga la despăgubiri foloase nerealizate având în vedere chiriile pentru domeniul public, fapt ce echivalează cu necercetarea fondului acestui capăt de cerere.
Menționează pârâtele că au contestat ultimele două răspunsuri date de expert însă instanța de judecată a omologat raportul de expertiză fără a avea în vedere obiecțiunile formulate, ignorând caracterul doar aparent științific al lucrării, punctele de vedere contradictorii formulate de către expert.
Solicită încuviințarea de către instanță a efectuării a două expertize tehnice, respectiv o expertiză în specialitatea topografie, având obiectivele menționate mai sus și o expertiză în specialitatea evaluări imobiliare pentru a fi stabilit cuantumul despăgubirilor foloase nerealizate, având în vedere obiectivele:
- să se stabilească contravaloarea foloaselor nerealizate având în vedere valoarea reală a chiriei practicate pentru terenurile din zonă. pentru perioada 2011-2014, nivelul chiriei practicate pentru terenurile similare, și mai mult deprecierea pieței imobiliare în perioada analizată, dacă terenul este sau nu îngrădit, dacă prezintă sau nu utilități, dacă poate fi în mod efectiv închiriat având în vedere faptul că este folosit de către toți proprietarii din zonă, iară a se avea în vedere prevederile HCL 24/2005, neaplicabilă în cazul de față.
Față de faptul că în cauză nu a fost întocmită până în acest moment o lucrare tehnică corespunzătoare de către un expert abilitat în domeniul evaluărilor imobiliare, consideră pârâtele că se impune în cauză efectuarea unui astfel de expertize de către un expert atestat în domeniul evaluărilor imobiliare.
5. In mod neîntemeiat au fost înlăturate apărările formulate de pârâte, în sensul că prin Sentința nr. 2325/2013 pronunțată de Secția a II-a civilă de C. A. și Fiscal, au fost respinse pretențiile reclamantei vizând lipsa de folosință pentru perioada iunie 2009-iunie 2011, ca urmare a refuzului pârâților de a emite un certificat de urbanism.
Arată pârâtele că au fost chemate în judecată de către reclamantă, în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. 1_ * pentru a fi obligați Primăria Mun. Dr.Tr.S., Instituția P. Mun. Drobeta T. S. și Consiliul Local al Municipiului Drobeta T. S. la plata de daune interese în sumă de 450.312 lei. pentru perioada iunie 2009-iunie 2011. reprezentând lipsa de folosință a terenului în suprafață de 2684 mp situat în intravilanul Municipiului Drobeta T. S., ca urmare a refuzului pârâților de a emite certificat de urbanism privind menționarea regimului tehnic, economic și juridic în vederea înstrăinării acestui teren.
Prin sentința nr.2325 din 2013. pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ * a fost respinsă acțiunea formulată de către reclamanta B. G.. ca fiind neîntemeiată, iar această soluție a fost menținută de către Curtea de Apel C..
Consideră pârâtele că s-a stabilit astfel, cu putere de lucru judecat, faptul că reclamanta nu este îndreptățită la plata despăgubirilor materiale, constând în lipsa de folosință pentru terenul în suprafață de 2684 mp. pentru perioada iunie 2009-iunie 2011.
In concluzie, atâta timp cât daunele materiale solicitate pentru perioada menționată nu au fost acordate reclamantei consideră că s-a constatat lipsa culpei pârâților în ceea ce privește împiedicarea reclamantei de a-și folosi terenul, iar situația de fapt avută în vedere de Tribunalul M., la pronunțarea acestei sentința a rămas neschimbată.
În ceea ce privește perioada aprilie 2011-aprilie 2014, solicită să se observe că reclamanta nu a formulat începând cu aprilie 2011 o acțiune în revendicare, de unde denotă faptul că nu s-a considerat lezată în exercitarea atributelor dreptului său de proprietate.
Trebuie menționat faptul că deși reclamanta face vorbire despre o împiedicare a sa de a exercita atributele dreptului de proprietate asupra terenului, omite să menționeze că acest teren nu a fost scos din circuitul agricol decât la 22.08.2011.
Faptul că acest teren nu a fost scos mai devreme din circuitul agricol pentru a se putea realiza construcții pe terenul respectiv nu le este imputabil, pe de o parte pentru că îi revenea reclamantei obligația de a face demersurile necesare pentru scoaterea definitivă din circuitul agricol a terenului, iar pe de altă parte solicită să se observe că pentru a se aproba scoaterea terenului din circuitul agricol au fost necesare și alte avize.
Astfel, până la scoaterea terenului din circuitul agricol, reclamanta a avut posibilitatea să îl cultive după dorința sa. iar după scoaterea acestui teren din circuitul agricol, reclamanta îl poate folosi după cum dorește, în limitele legii.
În concluzie, consideră că instanța de fond nu a concluzionat corect în ceea ce privește influența practicii judiciare depuse la dosarul cauzei, asupra soluției de față, dată fiind identitatea părților și relația existentă între obiectul celor două cauze.
6. Sentința pronunțată de instanța de fond nu clarifică situația juridică a părților, întrucât pârâții nu ocupă terenul reclamantei, nu au posesia acestui teren, iar PUG-uI adoptat la nivelul Municipiului și PUZ-ul aferent zonei unde se află terenul reclamantei sunt în continuare în vigoare și se impun a fi respectate cu putere de lege, efectele juridice produse de acestea nu pot fi atenuate/schimbate prin sentințele pronunțate de instanțele civile în cauze având ca obiect revendicarea, ci doar de către instanțele de contencios administrativ, sesizate în condițiile Legii 554/2004.
Instanța de fond admite acțiunea civilă și obligă pârâții să lase în deplină proprietate și pașnică posesie terenul în suprafață de 2684 mp situat în CD I.. nr. Tl/1, P8 intabulat sub nr._.
Sentința civilă pronunțată în această acțiune nu soluționează de fapt fondul problemei, ci doar oferă o aparență a unei soluții a conflictului dedus judecății.
În fapt, problema supusă judecății este în mod greșit calificată de reclamantă ca acțiune în revendicare, întrucât nemulțumirea reclamantei nu este legată de lipsa posesiei din culpa pârâților ci de limitarea posesiei, care se face în mod legal, prin efectele PUG-ului adoptat la nivelul Municipiului Dr. Tr. S..
Față de faptul că efectele PUG-ului adoptat la nivelul municipiului o privesc în mod direct pe reclamantă, și respectiv în orice acte eliberate de către Serviciul de Urbanism apare menționat faptul că terenul său este prevăzut ca prelungire pentru . o chestiune de drept civil, pentru a face obiectul unei acțiuni în revendicare ci o problema de contencios administrativ, atâta timp cât PUG-uI este aprobat prin hotărâre a Consiliului Local, deci printr-un act administrativ, iar persoanele care se consideră vătămate printr-un act administrativ se pot adresa instanței de contencios administrativ.
Cu toate acestea, instanța nu doar își însușește punctul de vedere al reclamantei, care consideră că problema dedusă judecății este una de drept civil, ci chiar pronunță o sentință de admitere a capătului de cerere privind revendicarea, fapt ce denotă că instanța nu a cercetat fondul cauzei, pentru a stabili natura juridică a pretențiilor reclamantei, iar sentința pronunțată în acțiunea în revendicare nu poale avea efecte asupra unui act administrativ, fapt ce lipsește practic de efecte admiterea capătului de cerere privind revendicarea.
Față de acestea, cu atât mai mult apreciază că instanța de drept civil nu putea să se pronunțe pe despăgubirile foloase nerealizate, atâta timp cât acțiunea în revendicare nu era doar neîntemeiată ci chiar inadmisibilă. încercându-se atenuarea efectelor unor acte administrative prin acțiunea introdusă în drept civil.
In concluzie, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și motivat.
In drept, și-a întemeiem apelul pe prevederile art. 466 și urm. Cod procedură civilă, precum și pe prevederile Legii 350 2001.
Curtea, în baza caracterului devolutiv al apelului, în raport de criticile formulate de pârâți a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză, de același expert, prin care să se stabilească prejudiciul cauzat pentru lipsa de folosință a terenului revendicat, în perioada aprilie 2011 – aprilie 2014, avându-se în vedere chiriile practicate pentru terenuri proprietate privată, în raport de HCL 24/2005, avându-se în vedere obiecțiunile formulate de pârâți la instanța de fond precum și un înscris depus în apel, în care se consemnează valoarea redevenței percepută pentru terenurile din domeniul privat concesionate în vecinătatea terenului reclamantei.
În cauză reclamanta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului pârâților.
Curtea, analizând sentința prin prisma criticilor invocate în apel, a apărărilor formulate, a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, coroborate cu concluziile expertizei tehnice efectuate în apel, constată că apelul este fondat și îl va admite pentru următoarele considerente:
Prin prezentul demers judiciar inițiat la Tribunalul M., reclamanta B. G. a solicitat ca prin hotărârea judecătorească să fie obligați pârâții să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul intravilan în suprafață de 2684 mp. cu destinația curți construcții, situat în mun. Dr.Tr.S., . T 1/1. P8, intabulat în CF a mun. Dr.Tr.S. sub nr._; obligarea acelorași pârâți la plata despăgubirilor bănești în sumă de 850.000 lei reprezentând lipsa de folosință a terenului proprietatea reclamantei, calculată la nivelul de 2,34 euro/,mp/lună, conform HCL 24/2005, pentru perioada aprilie 2011 – aprilie 2014, cu cheltuieli de judecată.
Soluția adoptată de tribunal de admitere a acțiunii a fost criticată atât în ceea ce privește modul de soluționare al excepțiilor cât și cu privire la fondul cauzei.
Criticile formulate de pârâți cu privire la respingerea greșită a excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a pârâților și a lipsei de interes a reclamantei sunt neîntemeiate, tribunalul argumentând corect respingerea acestora.
În argumentarea susținerilor excepțiilor sale, pârâții pornesc de la dispozițiile art.563 alin.1 Cod civil, potrivit căruia „proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept”.
Din acest text rezultă că acțiunea în revendicare reprezintă acțiunea reală prin care proprietarul ce a pierdut posesia bunului său cere restituirea acestui bun de la posesorul neproprietar.
Este o acțiune reală, pentru că se întemeiază pe însuși dreptul de proprietate care, ca orice drept real, este opozabil tuturor, o astfel de acțiune putând fi introdusă împotriva oricui deține bunul fără nici un titlu și aduce atingere dreptului de proprietate.
Este de asemenea o acțiune petitorie, pentru că pune în discuție existența dreptului de proprietate al reclamantei, iar pentru a fi admisă trebuie ca aceasta să dovedească dreptul său de proprietate asupra bunului revendicat și că imobilul solicitat este identic cu cel asupra căruia pretinde că are un drept de proprietate.
Pornind de la definirea acțiunii în revendicare, rezultă că ea se îndreaptă împotriva posesorului, adică celui care deține fără drept bunul revendicat.
Posesia reprezintă o stare de fapt, constând în stăpânirea unui lucru, în exercitarea unei puteri de fapt, în cadrul căreia posesorul se comportă ca și cum ar fi adevăratul proprietar.
În speță, apelanții pârâți contestă calitatea lor procesuală pasivă prin aceea că acest teren nu se află în posesia lor, că adresa nr._/2012 prin care îi fac cunoscut reclamantei anumite prevederi din PUG Municipiul Dr.Tr.S. în sensul că terenul său e prevăzut în acest act administrativ, pun în discuție o posibilă situație viitoare a terenului reclamantei, că dovada posesie nu se poate face cu certificatul de urbanism prin care i se interzice reclamantei să construiască pe acest teren și nici nu pot fi sancționați pârâții pentru că locuitorii din zonă folosesc terenul proprietatea reclamantei pentru accesul la proprietățile lor.
Aceste susțineri nu pot fi primite, fiind contrazise de probatoriilor administrate în cauză care au stat la baza stabilirii situației de fapt de către instanța de fond.
Astfel, începând cu anul 2003, prin HCL a Municipiul Dr.Tr.S. nr.113/28.08.2003 și 37/30.09.2004 s-a aprobat că terenul reclamantei să fie destinat pentru construire obiectiv „zona de locuințe” pe teren proprietate privată.
În anul 2007, Primăria Municipiului Dr.Tr.S. a comunicat reclamantei că terenul său are destinație publică de stradă, fără a se declara utilitatea publică și fără a se lua măsurile legale pentru expropriere.
Întrucât nu a fost de acord cu schimbarea destinației terenului, reclamanta a chemat în judecată autoritățile administrației publice locale pentru aprobarea parcelării terenului și emiterea unui certificat de urbanism în temeiul Legii 250/1991.
Față de refuzul pârâtei Primăria mun. Dr.Tr.S., reclamanta a demarat acțiuni la instanța de contencios administrativ, finalizate prin sentința civilă nr.1904/20.05.2009 pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._ și sentința nr. 566/2010 pronunțată de Tribunalul M..
Pârâta Primăria mun. Dr.Tr.S. nu s-a conformat acestor hotărâri și printr-o nouă hotărâre a fost obligată la plata unei amenzi civile în favoarea Statului Român.
În urma finalizării acestor litigii, Primăria mun. Dr.Tr.S. a emis autorizația de urbanism nr.749/6.11.2013 prin care certifică faptul că terenul în litigiu aparține reclamantei, are funcțiunea de drum, conform prevederilor P.U.G. mun. Dr.Tr.S., aprobat prin HCL nr.219/2010 și PUZ aprobat prin HCL 37/30.09.2004, respectiv prelungirea Bulevardului Aluniș și conform Legii 50/1991 și Legii 350/2011 este interzisă schimbarea destinației, indiferent de regimul juridic al acestuia.
De altfel și expertiza ordonată în cauză a concluzionat că acest teren este folosit de locuitorii din zonă pentru accesul la proprietățile lor.
Reclamanta justifică un interes născut și actual în prezenta cauză pentru redobândirea posesiei terenului, dovedit cu acțiunile promovate în contencios administrativ pentru anularea certificatelor de urbanism prin care a fost schimbată destinația legală a terenului fără nici o justificare legală și chiar dacă până în prezent nu s-a realizat prelungirea Bulevardului Aluniș, aceasta nu înseamnă că reclamanta trebuie să stea în pasivitate și să aștepte realizarea schimbului de teren cu pârâții.
Concluzionând, Curtea constată că motivele de apel privind respingerea greșită a celor două excepții nu pot fi primite, astfel încât să conducă la o reformare a sentinței, în sensul respingerii acțiunii.
Criticile formulate de pârâți pe fondul cauzei privind admiterea greșită a capătului de acțiune în revendicare și omisiunea instanței de fond de a clarifica situația juridică a părților cu ignorarea actelor administrative emise de autoritățile locale administrative sunt neîntemeiate și urmează a fi înlăturate.
Tribunalul a constatat că reclamanta este titulara dreptului de proprietate conform contractului de vânzare-cumpărare nr.4345/2000, autentificat de Biroul Notarial S. E., asupra terenului în suprafață de 5041 mp., cu destinația de construcții, situat în intravilanul mun.Dr.Tr.severin, . T 1/1 P 8.
Din suprafața totală cumpărată în baza documentației cadastrale reclamanta a procedat la dezmembrarea terenului de 5041 mp. în două loturi, din care a înstrăinat un lot pe care s-au edificat locuințe proprietate privată și a rămas cu terenul în litigiu, de 2684 mp., cu nr.cadastral 1682/1 pe care îl dezmembrează în 5 loturi, cu mențiunea că lotul 3 în suprafață de 378 mp. va avea destinația de stradă.
Tribunalul a valorificat corect înscrisurile emanate de la pârâți, probe care au făcut dovada încălcării fondului dreptului de proprietate al reclamantei prin introducerea terenului proprietate privată a acesteia în PUG și PUZ, dându-se acestuia destinația de stradă (drum) respectiv prelungirea Bulevardului Aluniș și lipsind titulara dreptului de proprietate de a-și exprima vocația acestui drept prin exercitarea atributelor sale.
Cronologic, aceste înscrisuri au fost emise începând cu anul 2003, respectiv HCL 113/2003 și HCL 37/2004 prin care s-a aprobat PUG și PUZ mun. Dr.Tr.S., în urma cărora terenul în litigiu a primit destinația de drum, respectiv prelungirea Bulevardului Aluniș.
Reclamanta a fost somată prin adresa nr._/10.10.2003 emisă de Primăria mun. Dr.Tr.S. să elibereze terenul de orice construcție sau cultură agricolă, acesta fiind necesar lucrărilor de prelungire a magistralei de agent termic pentru racordarea locuințelor pentru tineret finanțate de ANL.
Prin adresa nr.1203/30.02.2008 emisă de aceeași pârâtă, reclamantei i se aduce la cunoștință că terenul în litigiu este afectat de stradă, respectiv prelungirea Bulevardului Aluniș, iar prin adresa_/13.09.2012, se precizează că „terenul care face legătura între . . a fost prevăzut ca prelungirea B-dului Aluniș”.
Prin adresa nr.21.308/24.09.2012 emisă de aceeași pârâtă i se aduce la cunoștință reclamantei că au fost emise autorizații de construcție pentru terțe persoane care și-au identificat locuințe care au acces direct pe terenul de 2684 mp. și s-au atribuit numere poștale acestor proprietăți întrucât în baza PUZ aprobat prin HCL 113/2003 și 37/2004 terenul face legătura între . ., fiind prevăzut ca prelungirea B-dului Aluniș și că pentru terenul de 2684 mp. nu s-a declarat utilitatea publică în vederea exproprierii.
Prin certificatul de urbanism nr.749/06.11.2013 emis de Primăria Municipiului Dr.Tr.S. rezultă că s-a refuzat eliberarea unui certificat de urbanism în vederea unei împrejmuiri a terenului în suprafață de 2684 mp., precizându-se expres că „ terenul are funcțiunea de drum” conform PUG aprobat în baza HCL 219/2010 și PUZ aprobat prin HCL 37/2004.
Toate aceste înscrisuri, coroborate cu concluziilor expertizei ordonate în cauză de tribunal cu probatoriul testimonial administrat au creat convingerea corectă a primei instanțe că dreptul de proprietate al reclamantei asupra terenului a fost golit de conținut prin împiedicarea exercitării unuia dintre atributele dreptului de proprietate, respectiv posesia, pârâtul nefăcând dovada vreunui titlu care să justifice ocupațiunea cât timp nu s-a dispus exproprierea pentru caută de utilitate publică.
Nu pot fi primite argumentele pârâților că reclamanta nu a contestat la instanța de contencios administrativ HCL 69/1999 și HCL 219/2010 prin care a fost adoptat și ulterior reactualizat PUG-ul municipiului, câtă vreme reclamanta a promovat două litigii la Tribunalul M., pentru eliberarea unui certificat de urbanism în care să se menționeze posibilitatea edificării unor construcții conform regimului economic și tehnic al terenului. Demersurile reclamantei au fost finalizate prin sentințele 1904/2004 și 55/2010 ale Tribunalului M., hotărâri prin care au fost obligați pârâții Primăria Municipiului Dr.Tr.S. și Instituția P. Mun. Dr.Tr.S. să emită certificat de urbanism prin care să se respecte regimul economic și tehnic al terenului.
De altfel, din considerentele sentinței nr.566/2010 pronunțată de Tribunalul M. rezultă că s-a stabilit cu putere de lucru judecat prin sentința 1504/2009a Tribunalului M., că apărările pârâtei Primăria Mun.Dr.Tr.S. bazate de existența unor planuri de sistematizare în zona străzii C.D. I. nu sunt întemeiate deoarece din momentul adoptării HCL 113/2003 și 37/2004 privind PUZ-urile, autoritatea administrativ teritorială a dat dovadă de pasivitate, nefiind întreprinsă nicio măsură care să dovedească demersul acesteia în scopul punerii în valoare din punct de vedere al sistematizării zonei.
Dacă s-ar da curs apărărilor pârâtei s-ar ajunge la o îngrădire excesivă pe un termen nelimitat a exercitării dreptului de proprietate, ceea ce este inacceptabil.
De fapt, pasivitatea pârâtei Primăria Municipiului Dr.Tr.severin rezultă și din faptul că pentru punerea în executare a acestor sentințe pronunțate în contencios, reclamanta a promovat o altă acțiune întemeiată pe dispozițiile art.5803 Cod procedură civilă, admisă prin încheierea din 11.01.2011 prin care cei doi pârâți au fost obligați la amendă în favoarea Statului.
Corect s-a statuat de instanța de fond că dreptul de uz și de servitute instituite prin actele administrației publice locale asupra proprietății private a unui terț reprezintă o limitare a dreptului de proprietate al acestuia și în lipsa unei despăgubiri, restrângerea exercitării folosinței bunului apare ca o sarcină excesivă și împovărătoare pentru proprietar conform jurisprudenței CEDO.
În cauza Sporrong versus Suedia, s-a reținut că interdicția de a construi duce la pierderea posibilității de a vinde imobilul în condiții normale de piață, și deși din punct de vedere juridic dreptul a rămas intact, astfel de restrângeri reduc posibilitatea practică de a-l exercita.
Tocmai acestei interdicții ale pârâților exprimate prin actele administrative emise au limitat dreptul de proprietate al reclamantei în ceea ce privește posesia, astfel că este neîntemeiată critica pârâților privind necercetarea fondului cauzei, în ceea ce privește revendicarea.
Critica pârâților privind omisiunea instanței de fond de a admite petitul acțiunii în despăgubiri, fără analizarea condițiilor prevăzute de lege pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, începând cu fapta ilicită a pârâților este neîntemeiată și urmează a fi înlăturată.
Împrejurarea că reclamanta nu a indicat drept temei juridic al solicitării acordării de despăgubiri pentru lipsa de folosință dispozițiile art.998-999 Cod civil vechi, nu are relevanță atâta timp cât din pretențiile formulate se conturează situația reglementată și condițiile impuse de textul legal invocat.
Fapta ilicită a pârâților a constat în afectațiunea dată terenului proprietatea reclamantei drept „drum public”, interdicția acesteia de a-l îngrădi, eliberarea certificatului de urbanism doar după intervenția instanței de contencios.
Prejudiciul constă în lipsirea reclamantei de exercițiul concret al dreptului de folosință asupra terenului în litigiu dar și de valorificarea concretă a tuturor beneficiilor materiale pe care folosința unui bun le poate asigura titularei dreptului, astfel încât aceasta este îndreptățită la contravaloarea lipsei de folosință.
Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul creat este reprezentată de ocuparea fără drept a terenului în discuție de către pârâți și de lipsa de preocupare a acesteia pentru clarificarea situației juridice a acestuia.
Instanța de fond a apreciat corect că dreptul la despăgubiri rezultă atât din încălcarea dispozițiilor legale ce reglementează revendicarea, respectiv art.563 Cod civil,a art.44 alin.5 din Constituția României precum și din încălcarea dispozițiilor art.1 din Protocolul adițional la CEDO, în acest sens făcând trimitere la jurisprudența CEDO.
În acest sens, tribunalul amintește de cauza Mellacher contra Austriei, în care Curtea Europeană a recunoscut posibilitatea statului de a reglementa folosința unor bunuri atunci când se urmărește un scop de interes general, dar a stabilit că în aceiași măsură nu trebuie pierdute din vedere imperativele de protejare a interesului individual, iar păstrarea raporturilor de proporționalitate implică acordarea unor despăgubiri, dreptul de indemnizare fiind un element constitutiv al dreptului de proprietate (Hotărârea din 21.02.1986).
În această situație, toate susținerile pârâților privind înlăturarea argumentelor primei instanțe în motivarea primului petit al acțiunii, respectiv revendicarea sunt neîntemeiate și urmează a fi înlăturate.
Este întemeiată însă critica pârâților referitoare la cuantumul exagerat al sumei reprezentând lipsa de folosință a terenului calculat pe 3 ani la suma de 1.025.000 lei, sumă ce pretind pârâții nu reflectă nici valoarea terenului la vânzare, cu atât mai puțin chiria ce ar putea fi încasată de pe acest teren.
Au susținut pârâții că în mod nelegal tribunalul a omologat raportul de expertiză efectuat în cauză cu respingerea obiecțiunilor formulate, că în mod greșit expertul a stabilit lipsa de folosință a terenului în raport de chiriile prevăzute în HCL 24/2005 pentru închirierea terenurilor din domeniul public, deși terenul reclamantei este proprietate privată.
În baza caracterului devolutiv al apelului, Curtea a dispus completarea raportului de expertiză de același expert, prin care să se stabilească prejudiciul cauzat pentru lipsa de folosință a terenului revendicat, în perioada aprilie 2011 – aprilie 2014, avându-se în vedere chiriile practicate pentru terenul proprietate privată în raport de HCL 24/2005, punându-i-se în vedere expertului să aibă în vedere și obiecțiunile formulate de pârâți la instanța de fond și să se raporteze la un înscris depus de aceștia în apel, în care se consemnează valoarea redevenței percepută pentru terenurile din domeniul privat concesionate, aflate în vecinătatea terenului reclamantei.
Întrucât expertul nu s-a conformat indicațiilor instanței, s-au apreciat ca întemeiate obiecțiunile formulate de pârâți la suplimentul la raport, s-au admis și s-a înștiințat expertul cu adresă pentru a se răspunde punctual la solicitările instanței, răspunsul fiind înaintat la data de 30.10.2015, expertul stabilind despăgubirile pentru 25 ani la valoarea de 0,50 lei/lună/mp.
Curtea își însușește punctul de vedere al expertului exprimat prin acest ultim supliment la raportul de expertiză efectuat în apel cu corecția că despăgubirile urmează să fie acordate doar pentru 3 ani, cum a solicitat reclamanta prin acțiune și cum de altfel au fost de acord și pârâții în teza subsidiară a apelului.
Corect a statuat tribunalul că despăgubirile derivă în mod direct și necesar din încălcarea fondului de proprietate care a lipsit reclamanta de exercițiul dreptului de folosință și a celorlalte prerogative ale aceluiași drept, reglementate de art.563 Cod civil.
În atare situație, despăgubirile ce se cuvin reclamante pe perioada aprilie 2011- aprilie 2014 sunt în cuantum de 48.312 lei, în loc de 1.025.008 lei cum a statuat instanța de fond.
Curtea apreciază că această sumă reprezintă o justă despăgubire pentru că practic intervenția autorităților locale în dreptul său de proprietatea echivalează cu o expropriere de fapt, reclamanta a fost privată de bunul său în absența oricărei despăgubiri, în speță fiind incident și art.1 din protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit căruia:
„ Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică, în condițiile prevăzute de lege și conform principiilor generale de drept internațional”.
Curtea are în vedere și jurisprudența CEDO 2006, respectiv cauza Hutien Czapska contra Poloniei (MC), nr._/97, pct.163, potrivit căruia „art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție impune, înainte de toate și mai ales, ca o ingerință a autorității publice în exercitarea dreptului la respectarea bunurilor să fie legală. În special, principiul legalității presupune existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor”.
În aceeași hotărâre, Curtea europeană reamintește că o „ingerință în exercitarea dreptului de proprietate trebuie să vizeze, atât în practică cât și în teorie, nu numai un scop legitim în conformitate cu interesul general ci și că trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit prin orice măsură aplicată de stat. Este ceea ce exprimă noțiunea de „just echilibru” care trebuie păstrat între imperativele interesului general ale comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.
În cauza Sporrong și Lonmerth contra Suediei, hotărârea din 23 septembrie 1982, . nr.52, pac.26, pct.69, Curtea europeană a statuat că „în lumina principiului general al respectării proprietății consacrat de prima teză a art.1 din protocolul nr.1, este obligată să verifice dacă autoritățile române au asigurat un echilibru just între cerințele interesului general al comunității și imperativele protejării drepturilor fundamentale ale individului”.
Curtea apreciază că suma stabilită în suplimentul la raportul de expertiză în apel este în deplină concordanță cu statuările jurisprudenței CEDO.
Nu poate fi primită critica pârâților că despăgubirile ar trebui să fie acordate din august 2011 când terenul a fost scos din circuitul agricol prin adresa MDAR, câtă vreme reclamanta s-a aflat în litigii cu autoritățile locale începând cu anul 2009, instanța de fond pronunțându-se în raport de obiectul și limitele investirii sale, cu respectarea principiului disponibilității.
Este neîntemeiată de asemenea critica pârâților că nu s-a avut în vedere sentința 2325 din 2013, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ *, prin care pretind pârâții că s-a statuat cu putere de lucru judecat că reclamanta nu este îndreptățită la despăgubiri bănești pentru lipsa de folosință a terenului în perioada iunie 2009 – iunie 2011.
Tribunalul a argumentat corect că această hotărâre are ca temei juridic dispozițiile art.24 din Legea nr.554/2005, iar cauza dedusă judecății are ca temei juridic art.563 Cod civil și următoarele, art.1 din Protocolul adițional la CEDO.
Față de aceste considerente, Curtea apreciază întemeiată doar critica privind stabilirea greșită a cuantumului despăgubirilor bănești reprezentând lipsa de folosință a terenului pe perioada menționată, situație în care urmează ca în baza art.480 Cod procedură civilă să admită apelul, să schimbe parțial sentința în sensul obligării pârâților la plata sumei de_ lei în loc de_ lei, celelalte dispoziții ale sentinței urmând a fi menținute.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de pârâtele U. A. TERITORIALĂ MUNICIPIULUI DROBETA T. S., cu sediul în Tr.S., .. 2, județ Mehedinti și INSTITUȚIA P. MUNICIPIULUI DROBETA T. S., cu același sediu împotriva sentinței civile nr.16 din 17 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul Mehedinti, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă B. G., domiciliată în Dr.Tr.S., ., județ Mehedinti, având ca obiect revendicare imobiliară.
Schimbă parțial sentința în sensul că obligă pârâții la plata sumei de_ lei în loc de_ lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Noiembrie 2015.
Președinte, M. M. | Judecător, E. S. | |
Grefier, V. R. |
Red.jud.M.M.
Tehn.MC/5 ex.
Data red.16.12.2015
j.f. C. M.
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 682/2015. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretenţii. Decizia nr. 5848/2015. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
