Grăniţuire. Decizia nr. 413/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 413/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 22-06-2015 în dosarul nr. 413/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 413
Ședința publică de la 22 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.
Judecător M. C.
Judecător P. P.
Grefier M. V. A.
***************************
Pe rol, fiind rezultatul dezbaterilor din ședința publică din data de 16 iunie 2015, privind judecarea recursurilor formulate de reclamantul D. I. și pârâții A. S., A. G., împotriva deciziei civile nr. 643 din 6 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I. Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți A. T., T. V., T. M., V. R., având ca obiect grănițuire.
La apelul nominal, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile din ședința publică din data de 16 iunie 2015, au fost consemnate într-o încheiere separată care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Asupra cauzei de față
Curtea analizând recursurile formulate reține următoarele;
În ceea ce privește recursul formulat de către recurentul-reclamant D. I., acesta privește doar modul în care instanța de apel a soluționat cererea sa privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Din considerentele deciziei recurate se poate constata că la acordarea acestor cheltuieli instanța de apel a avut în vedere acele cheltuieli strict necesare pentru desfășurarea procesului și pe care reclamantul le-a făcut și anume cele pentru obținerea unor acte folosite în proces, onorariul avocatului, contravaloarea taxei de timbru achitată de către reclamant, precum și cheltuielile de transport pentru zilele la care recurentul-reclamant s-a prezentat la termenele de judecată.
Analizând centralizatorul cu cheltuieli depus de către recurent se poate trage concluzia că instanța de apel nu i-a acordat acestuia cheltuielile de transport pentru zilele în care acesta s-a prezentat la instanță între termenele de judecată pentru a depune diverse acte sau întâmpinare.
Aceste cheltuieli nu erau strict necesare pentru desfășurarea procesului, actele respective putând fi depuse și prin poștă nefiind obligatorie prezența personală a recurentului.
Dispozițiile art. 274 cod proc. civ. dă dreptul părții care a câștigat procesul să pretindă cheltuielile pe care le-a făcut cu desfășurarea procesului, însă este vorba despre acele cheltuieli strict necesare, cheltuieli pe care instanța i le-a acordat de altfel.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că sub acest aspect decizia este legală și temeinică, recursul fiind nefundat.
Cu privire la recursul pârâtelor A. G. și A. S., Curtea rețne următoarele;
O primă critică vizează faptul că hotărârea dată de instanța de fond este supusă doar recursului nu și apelului și deci Tribunalul ar fi trebuit să judece cauza ca și recurs nu ca apel, dat fiind faptul că acțiunea introdusă de către reclamant este una evaluabilă în bani și având în vedere evaluarea făcută de către părți, sentința pronunțată era supusă doar apelului conform art. 282 cod proc. civ..
Critica astfel formulată nu este fondată.
Observând acțiunea formulată de către reclamant în fața instanței de fond se poate constata că acțiunea principală formulată de către acesta este o acțiune în grănițuire, acțiune ce nu face obiectul art. 282/1 cod proc. civ. nefiind o acțiune evaluabilă în bani, situație în care sentința pronunțată într-o astfel de cauză este supusă atât apelului cât și recursului.
Este adevărat că pe lângă stabilirea liniei de hotar reclamantul a mai cerut și obligarea pârâților să-și demoleze niște construcții aflate pe terenul său și să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie o suprafață de teren, însă aceste cereri sunt subsidiare celei în grănițuire, astfel că sentința pronunțată în legătură cu acestea este supusă căilor de atac cărora este supusă hotărârea ce privește cererea principală.
O a doua critică formulată de recurente privește greșita soluționare a cerereri în revendicare motivat de faptul că această cerere nu a fost formulată de toți proprietari, reclamantul fiind coproprietar asupra terenului respectiv.
Este adevărat că în condițiile în care nu a existat o prevedere expresă care să prevadă care este soluția atunci când acțiunea în revendicare este formulată doar de către unul dintre coproprietari, practica judiciară în majoritatea cazurilor a stabilit că o asemenea acțiune este inadmisibilă.
La data de 15 02 2013 a intrat în vigoare Noul cod civil care la art. 643 alin. 1 a prevăzut că fiecare coproprietar poate sta singur în justiție, indiferent de calitatea procesuală, în orice acțiune privitoare la coproprietate, inclusiv în cazul acțiunii în revendicare.
Potrivit art. 63 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în M. Of. nr. 409 din 10 iunie 2011:
"Dispozițiile art. 643 alin. (1) și (2) C. civ. se aplică și în cazurile în care hotărârea judecătorească nu a rămas definitivă până la data intrării în vigoare a Codului civil, iar cele ale art. 643 alin. (3) se aplică și în situațiile în care pricina nu a fost soluționată în primă instanță până la data intrării în vigoare a Codului civil".
Hotărârea primei instanțe a rămas definitivă la data de 06 04 2015,deci după data intrării în vigoare a Noului Cod Civil, astfel că îi sunt aplicabile dispozițiile mai sus enunțate.
Împrejurarea că reclamanții n-au invocat și norma tranzitorie din Legea de punere în aplicare a Codului civil nu înseamnă că instanța nu trebuia și nu trebuie să facă aplicarea acesteia întrucât analizarea domeniului de activitate a unei legi presupune cu necesitate verificarea și corelarea acesteia cu normele de punere în aplicare, ce reglează asemenea situații tranzitorii.
Or, noua normă, reglementată de art. 643 C. civ. permite introducerea acțiunii în revendicare de către un singur coproprietar (sau de către o parte dintre aceștia), fără a face distincție între obiectul revendicării.
Prin urmare, reclamanții au la îndemână posibilitatea de a introduce acțiunea în revendicare, în lipsa coparticipării procesuale a celorlalți coproprietari, solicitând, fie revendicarea întregului bun, fie revendicarea doar a cotei părți ai cărui titulari sunt.
În raport de cele reținute Curtea constată că nici această critică nu este fondată.
Nefondată este și critica privind invocarea uzucapiunii de către pârâtele-recurente.
Uzucapiunea poate fi invocată printr-o cerere separată sau pe cale de excepție.
Prin motivul formulat la punctul 3 din cererea de apel apelantele-pârâte au formulat o cerere prin care au solicitat să se constate intervenirea prescripției în cauză, motivat de faptul că amplasamentul gardului despărțitor este vechi de 40 de ani.
Instanța de apel a reținut în mod corect că aceasta este o cerere formulată pentru prima oară în apel, fiind astfel inadmisibilă.
O asemenea cerere nu a mai fost formulată anterior în fața instanței de fond, astfel că nu putea fi analizată pentru prima oară în fața instanței de recurs.
O altă critică formulată de recurente a privit faptul că instanța a acordat reclamantului mai mult decât a cerut deoarece în acțiune a solicitat ca pârâții să-i lase în deplină proprietate suprafața de 131 mp iar prin hotărâre aceștia au fost obligați la 148 mp.
Nici această critică nu este fondată.
Obiectul acțiunii reclamantului a fost revendicarea unei suprafețe de teren pe care acesta a apreciat-o la 131 mp.
Această apreciere a reclamantului nu este una absolută în sensul că suprafața în sine, așa cum a apreciat-o reclamantul constituie obiectul cererii, iar acesta nu ar mai putea fi modificat dacă în urma probelor se constată că suprafața ocupată este în realitate mai mare sau mai mică.
Cât timp acesta a înțeles să revendice întreaga suprafață de teren ocupată de către pârâți, faptul că în urma măsurătorilor reiese că suprafața revendicată și ocupată de către pârâți este mai mare, iar instanța admite acțiunea pentru această suprafață, nu conduce la concluzia că instanța a dat mai mult decât s-a cerut, neconstituind o majorare a pretențiilor reclamantului.
De altfel prin solicitarea reclamantului de a fi omologată varianta nr. II a raportului de expertiză, acesta a înțeles să-și precizeze acțiunea sub acest aspect, așa cum a reținut și instanța de apel.
Hotărârea instanței de apel cuprinde argumentele referitoare la motivarea hotărârii instanței de fond ca și la motivele stabilirii liniei de hotar în acea variantă precum și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de grănițuire, astfel că, criticile recurentelor ‚formulate la punctele 5 și 6 din cererea de recurs sunt nefondate.
De asemenea, hotărârea este motivată și cu privire la cheltuielile de judecată, instanța arătând care sunt cheltuielile de judecată care trebuie suportate de către pârâtele-recurente, astfel că nici această critică nu poate fi primită.
Pentru toate aceste considerente, constatând că decizia atacată este temeinică și legală, în baza art. 312 cod proc. civ. recursurile vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGI
DECIDE
Respinge recursurile formulate de reclamantul D. I. și pârâții A. S., A. G., împotriva deciziei civile nr. 643 din 6 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I. Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți A. T., T. V., T. M., V. R., ca nefondate.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Iunie 2015
Președinte, M. P. | Judecător, M. C. | Judecător, P. P. |
Grefier, M. V. A. |
Red.Jud. M.Pmaduru
Tehn.red. C.M/2ex
Data 3.07.2015
Jud. apel G. Sapcă
C.C.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 3822/2015. Curtea de Apel CRAIOVA | Strămutare. Sentința nr. 104/2015. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
