Strămutare. Sentința nr. 104/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 104/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 04-08-2015 în dosarul nr. 104/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA Nr. 104/2015
Ședința din Camera de Consiliu de la 04 August 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - T. Ț.
Grefier - V. R.
x.x.x
Pe rol, judecarea cererii formulată de petenta D. C. cu domiciliul ales la Cabinet Avocat L. B., cu sediul în Dr.Tr.S., ..85, ..1, ., privind strămutarea judecății dosarului nr._ al Judecătoriei Tg.J., în contradictoriu cu intimatul D. I. C., domiciliat în Tg. J., . B, județ Gorj.
La apelul nominal făcut în ședința din Camera de Consiliu, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează următoarele:
- cererea este legal timbrată, conform chitanței nr._-196-0008/15.07.2015;
- în cauză se solicită judecarea în lipsa părților;
Curtea apreciază cererea în stare de judecată și o reține spre soluționare:
CURTEA
Examinând cererea petentei D. C. din perspectiva motivelor invocate si a dispozițiilor art. 140 si următoarele Cod Procedură Civilă, va dispune respingerea cererii de strămutare (prezenta hotărâre se dă fără motivare, în acest sens fiind dispozițiilor art. 144 al.2 Noul Cod Procedură Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de strămutare formulată de petenta D. C. cu domiciliul ales la Cabinet Avocat L. B., cu sediul în Dr.Tr.S., ..85, ..1, ., privind strămutarea judecății dosarului nr._ al Judecătoriei Tg.J., în contradictoriu cu intimatul D. I. C., domiciliat în Tg. J., . B, județ Gorj.
Pronunțată în ședința publică de la 04 August 2015.
Președinte, T. Ț. | ||
Grefier, V. R. |
Red. T.Ț./ 04.08.2015
Thn. V.R. 2 ex.
Nr.: din data: 04 august 2015 Nr. operator: 3994
SECȚIA I-A CIVILĂ
DOSAR NR._
CĂTRE,
JUDECĂTORIA TG.J.
În virtutea obligației instituite de dispozițiile art. 144 alin. 3 Cod proc. civ., vă aducem la cunoștință că prin Sentința civilă nr. 104 din 4.08.2015, dată în dosar sus menționat, a fost respinsă cererea de strămutare a dosarului Judecătoriei Tg.J. nr._, formulată de petenta D. C., în contradictoriu cu intimatul D. I. C..
Vă mulțumim.
Președinte
T.Ț.
Grefier
V.R.
← Grăniţuire. Decizia nr. 413/2015. Curtea de Apel CRAIOVA | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 648/2015. Curtea de Apel... → |
---|