Strămutare. Decizia nr. 157/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 157/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 10-12-2015 în dosarul nr. 157/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 157/2015

Ședința din Camera de Consiliu de la 10 Decembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE FLORICA DIACONESCU

Grefier N. D.

x.x.x.x

Pe rol, judecarea cererii de strămutare a cauzei ce formează obiectul dosarului_/215/2015/a1, aflat pe rolul Judecătoriei C. formulată de petenta P. C. ,având ca obiect strămutare.

La apelul nominal făcut în ședința din Camera de Consiliu, a răspuns petenta P. C..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat că cererea este legal timbrată, conform chitanței nr._-343-0178 din data de 09.12.2015, după care

Petenta P. C. a depus la dosarul cauzei: certificat nr._ din dosar nr._ * al Curții de Apel C.,Certificat de Atestare Fiscală Pentru Persoane Fizice, Codul civil republicat (Legea nr.287/2009- M.OF.nr.505 dn 15.07.2011), înch

CURTEA

Asupra cererii de strămutare de față:

La data de 15.07.2013, petentul D. N. a formulat cerere prin care a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul Tribunalului D.- Secția I Civilă, la o altă instanță egală în grad pentru a beneficia de o judecată dreaptă.

Curtea, analizând cererea de strămutare din perspectiva dispozițiilor art. 140 și urm. din codul de procedură civilă aplicabil, va dispune respingerea cererii de strămutare.

Prezenta hotărâre se dă fără motivare, în acest sens fiind dispozițiile art. 144 al.2 din Codul de procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE :

Respinge cererea de strămutare formulată de petenta P. C. privind strămutarea cauzei ce face obiectul dosarului_/215/2015/a1, aflat pe rolul Judecătoriei C..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 10 Decembrie 2015.

Președinte,

F. D.

Grefier,

N. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Strămutare. Decizia nr. 157/2015. Curtea de Apel CRAIOVA