Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 347/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 347/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 347/2015
DOSAR Nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 347
Ședința publică din data de 27 Mai 2015
Completul compus din:
Președinte: Judecător L. E.
Judecător P. B.
Judecător C. T.
Grefier I. B.
*******
Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de reclamanții Stareșin C. I., Stareșin D. N. și pârâtul S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 9/02.02.2015, pronunțată de Tribunalul M. - Secția I Civilă, în dosarul nr._, având ca obiect despăgubiri Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurentul reclamant Stareșin C. I. asistat de avocat O. U., precum și recurentul reclamant Stareșin D. N. reprezentat de avocat O. U., lipsind recurentul pârât.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul părții prezente.
Avocat O. U. pentru recurenții reclamanți, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea completării probatoriului.
Instanța, în cel de la doilea ciclu procesual, în mod neîntemeiat, nu a dispus efectuarea unei expertize tehnice auto și nu a acordat contravaloarea unor bunuri din dotarea interioară a morii, motor, huruitoare, darac, aparat pentru vacală, așa cum rezultă din înscrisurile de la arhiva națională coroborate cu declarațiile martorilor audiați în primul și al doilea ciclu procesual.
De asemenea, instanța nu a acordat contravaloarea bunului imobil, vapor cu aburi, mașină de treierat, care, potrivit martorei D. Iustiniana era pe un deal, fixat pe postament de beton.
Cu privire la motivarea instanței, că nu este legal investită cu cererea de acordare a acestor bunuri, arată că cererea as fost formulată în termenul legal.
Referitor la recursul pârâtului, susținând oral motivele invocate prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
A solicitat cheltuieli de judecată, depunând chitanță onorariu, facturi și bonuri fiscale reprezentând cheltuieli de transport.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 05.06.2012 și înregistrată sub nr._ reclamanții Stareșin C. - I., Stareșin D. - N. au chemat în judecată pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în temeiul disp. art. 5 alin. 1, lit. b din legea nr. 221/2009 să se dispună obligarea pârâtului la plata de despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate ca efect al măsurii administrative de dislocare a mamei și bunicilor reclamanților și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 5/07.02.2014, pronunțată de Tribunalul M. – Secția I Civilă în dosarul nr._, s-a admis în parte acțiunea precizată de reclamanți, fiind obligat pârâtul la plata sumei de_ lei, despăgubiri materiale pentru bunurile confiscate autorilor reclamanților, B. I. și B. A., precum și a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judecată .
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții Stareșin C. I. și Stareșin D. N., precum și pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice.
Prin decizia civilă nr. 879/28.05.2014, Curtea de Apel C. a admis recursurile declarate de către ambele părți, fiind casată sentința Tribunalului și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe cu următoarea motivare:
În speță, se constată că prima instanță a stabilit în mod corect calitatea reclamanților de persoane îndreptățite - în sensul Legii 221/2009, autoarea Stareșin I. ( mama lor, decedată la data de 19 aprilie 2008) fiind fiica numiților B. I. și B. A. (decedați la data de 26 martie 1968, respectiv, 12 sept. 1975).
De asemenea, în mod corect, instanța de fond a menționat caracterul obligatoriu al Deciziei nr. 6/2013 pronunțată de ÎCCJ în recursul în interesul legii, cu privire la interpretarea si aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din legea 221/2009.
În același timp însă, Curtea a învederat că:
Reclamanții au solicitat, prin acțiunea precizată, despăgubiri materiale pentru bunurile – mobile și imobile - ce au aparținut autorilor lor și de care aceștia au fost deposedați ca urmare a dislocării în perioada 18 iunie 1951/25 aprilie 1956.
Prin sentința civilă nr. 9/02.02.2015, pronunțată de Tribunalul M. - Secția I Civilă, în dosarul nr._, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții Stareșin C. - I., Stareșin D. – N. în contradictoriu cu pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
A fost obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de_ lei cu titlu de despăgubiri pentru bunurile imobile confiscate de la autorii acestora, B. I. și B. A..
A fost obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 2190 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în ambele cicluri procesuale.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanții sunt descendenții autorilor Stareșin I. (mama lor), respectiv :B. I. și B. A. (bunici materni), iar din înscrisurile reprezentate de adeverința 519/17.06.1990 emisă de Primăria comunei D. și adresa_/9.01.1991 eliberată de MAI, precum și din depozițiile martorilor audiați rezultă că, acestor autori li s-a stabilit, în temeiul deciziei MAI nr.200/1951, domiciliul forțat în comuna Măzăreni, . 18.06.1951,25.04.1956.
Tribunalul constată că, prin decizia nr. 6/15.04.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată într-un recurs în interesul legii s-a statuat că, în interpretarea și aplicarea disp. art. 5 alin.1 lit. b din legea 221/2009 cu modificările și completările ulterioare, pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru aceleași categorii de bunuri confiscate, care fac obiectul actelor normative speciale de reparație, respectiv legea 10/2001 și legea 247/2005, cu condiția însă ca, partea interesată să nu fi obținut deja o reparație pentru aceste bunuri.
Practic, în temeiul legii 221/2009, nu pot fi acordate despăgubiri ca echivalent valoric al bunurilor mobile pentru care se susține confiscarea, ci doar pentru acele bunuri care sunt imobile prin natura lor, respectiv prin destinația avută, respectiv utilajele și instalațiile preluate odată cu imobilele construcție și care au făcut obiectul confiscării urmare a aplicării măsurii administrative a stabilirii domiciliului obligatoriu.
De altfel, calitatea de reclamanților de persoane îndreptățite la a obține despăgubiri doar pentru bunurile imobile reclamate a fi fost confiscate de la autorii lor la momentul deportării, a fost reținută în prezenta cauză prin decizia nr.879/28 mai 2014 a Curții de Apel C., decizie ce este obligatorie pentru instanța de rejudecare, astfel fiind ,se constată că cererea reclamanților care vizează acordarea de despăgubiri pentru bunurile mobile enunțate prin acțiunea precizată, este neîntemeiată.
Cercetând pretenția reclamanților privitoare la acordarea despăgubirilor pentru imobilele construcții și anexe ce au constituit locuința autorilor, descrise în precizarea de acțiune depusă la data de 13.10.2013, respectiv prin precizarea formulată la termenul din 30.09.2014, instanța constată că, din coroborarea mențiunilor ce se regăsesc în copia extras cu tabelul dislocaților din . dosar fond în primul ciclu procesual), cu conținutul actului de vânzare –cumpărare autentificat sub nr.5074/2003(fila7 prezentul dosar), a deciziei din 15 august 1957, emisă de Sfatul Popular Raional Vînju M., a procesului verbal din 12 august 1957 și a devizului de evaluare executat de Serviciul Județean M. a Arhivelor Naționale (filele 43- 46) cu depozițiile martorilor audiați, instanța constată că, reclamanții au făcut atât dovada dreptului de proprietate a autorilor asupra bunurilor imobile construcții cu destinația de locuință și anexe, inclusiv a gardului care împrejmuia casa părintească, precum și asupra unei clădiri cu destinație de moară, cât și faptul confiscării acestor bunuri cu ocazia deportării, respectiv starea de degradare totală în care acestea au fost găsite de autori la momentul întoarcerii în domiciliu
Din adeverința nr.9235/8.11.2013, rezultă că, pentru aceste imobile construcții, pe care autorii le-au găsit distruse la momentul întoarcerii din B., reclamanții nu au depus notificări în temeiul legii 10/2001, astfel fiind, constatând incidența disp.art.5 alin.1 lit.b din legea 221/2009, instanța constată că aceștia sunt îndreptățiți a beneficia de despăgubiri pentru aceste bunuri, despăgubiri ce au fost evaluate de către expertul Cuguț V. la suma de_ lei.
Deși s-a susținut de către reclamanți că, printre bunurile confiscate de la autori se numără și utilajul vapor de aburi pentru treierat, respectiv că imobilul moară ar fi avut în dotare, la momentul confiscării, mai multe bunuri, precum un motor de 50 CP, huruitoare, darac de lână și aparat pentru văcală, este de evidențiat că, o astfel de precizare a survenit pentru prima dată la ultimul termen de judecată în fața primei instanțe, în primul ciclu procesual( fila 105), sub forma prezentării unor obiecțiuni la raportul de expertiză, astfel fiind, în raport de dispozițiile art.132 c.pr.civ - care consacră prima zi de înfățișare ca fiind momentul procesual până la care poate interveni întregirea cererii de chemare în judecată,- Tribunalul nu se consideră legal investit cu cererea de acordare a despăgubirilor pentru aceste bunuri.
Cât privește, pretenția reclamanților de a le fi acordate despăgubiri pentru suprafața de 5 ha teren arabil, instanța constată că, prin sentința civilă nr. 5/07.02.2014 dată de către instanță în primul ciclu procesual, s-a reținut că aceasta este neîntemeiată pe considerentul că, toate terenurile confiscate autorilor au fost restituite în temeiul legii 18/1991, iar o astfel de soluție nu a fost criticată pe calea recursului, situație în care, după rejudecare, nu mai poate fi repusă în discuție o asemenea de pretenție, soluția instanței pe această chestiune fiind una irevocabilă, intrată în puterea lucrului judecat.
Făcând și aplicarea dispozițiilor art. 274 c.pr.civ, pârâtul va fi obligat la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată pe care le-au efectuat în ambele cicluri procesuale, cenzurate însă la onorariile plătite apărătorilor și expertului, respectiv la cele două taxe fiscale în sumă de câte 45 lei achitate către Trezoreria Drobeta Tr.S. (filele87-88), în vederea eliberării de înscrisuri de către Arhivele Naționale, înscrisuri valorificate în prezenta cauză, Tribunalul reținând că, nu este justificată pretinderea de către reclamanți cu acest titlu, a cheltuielilor de transport evidențiate de facturile și bonurile de la filele 89-91, dat fiind pe de o parte că, aceștia domiciliază în aceeași localitate în care se află sediul instanței, pe de altă parte, la datele la care s-a realizat alimentarea cu combustibil, prezenta cauză nu a avut stabilite termene de judecată
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs reclamanții Stareșin C. I., Stareșin D. N. și pârâtul S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o pentru netemeinice și nelegalitate.
Recurenții reclamanți, arată în fapt că prin acțiunea formulata si inregistrata pe rolul Tribunalului M. au solicitat obligarea paratului-S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata de despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate ca efect al măsurii administrative de dislocare a mamei si bunicilor noștri in B. si la plata cheltuielilor de judecata.
Prin sentința pronunțata in prim ciclu procesual, instanța de judecata a admis in parte acțiunea, obligând paratul la plata sumei de_ lei despăgubiri materiale pentru bunurile confiscate autorilor Borcos I. si Borcos A. si la plata cheltuielilor de judecata. Instanța a acordat aceasta suma cu titlu de despăgubiri pentru bunurile imobile, respectiv construcțiile deținute de autori in momentul dislocării in B. si niciodată recuperate.
Prin decizia civila nr. 879 din 28.05.2014 Curtea de Apel C. a admis recursurile declarate de ambele parti, a casat sentința Tribunalului M. si a trimis cauza inapoi spre rejudecare.
In cea de al doilea ciclu procesual, Tribunalul M. a suplimentat probatoriul, in sensul audierii altor martori, a dispus efectuarea unui supliment de raport, si pe fond a admis acțiunea in parte acțiunea, obligând paratul la plata către noi a sumei de_ lei, suma ce rezulta din expertiza efectuata in cel de al doilea ciclu procesual, precum si la plata cheltuielilor de judecata.
In mod corect a apreciat si a stabilit instanța de fond faptul ca sunt persoane indreptatite la reconstituire, ca nu au formulat notificări in baza altor legi, ca autorii au fost deportați in B., comuna Mazareni, . reintoarecerea acasă au găsit imobilele construcții degradate, ca in cauza devin incidente dispozițiile art. 5 alin 1 lit b din legea 221/2009.
Critică sentința pronunțata in cel de al doilea ciclu procesual pentru ca, susținem noi, in mod neintemeiat nu s-a stabilit si nu ni s-a acordat c/v următoarelor bunuri imobile:
- elementele componente ale morii, astfel cum a fost menționata, ca si dotări in cuprinsul contractului de vânzare cumpărare pentru care s-a depus o copie eliberata de Arhivele Naționale M.;
- acest document se găsește la fila 69 din dosar fond prim ciclu procesual si rezulta din conținutul sau ca moara era dotata cu 2 pietre de măcinat, o huruitoare, un darac de lana si un aparat pentru vacala;
- in condițiile in care expertiza s-a făcut doar in legătura cu clădirea morii cu cele 2 pietre de măcinat, este evident ca dotările interioare ale morii, imobile prin destinație, greșit nu au fost evaluate;
- mai exact, arătă ca elementele componente de la moara dobândita de autorul matern, I. BORCOS, prin ACTUL DE VÂNZARE autentificat sub nr. 5974 din 08.12.1923 de Tribunalul M., sunt următoarele:
- un motor de 50 cai-putere,
-huruitoare,
- un darac de lana
- un aparat pentru vacala;
- altfel, evaluarea nu se putea face decât de către un expert in specialitatea masini-auto,
-O masina-vapor cu aburi pentru treiera t- care, potrivit declarației martorei D. IUSTINIANA era un aparat de treierat, fix, pe postament de ciment, in care se separau boabele de spice dupa ce erau strânse manual, montat . si in prezent se numește - LA VAPORUL LUI BORCOS;
Este de menționat ca desi se numea masina-vapor- cu aburi pentru treierat, era montat sus pe un deal, nicidecum pe malul Dunării;
Cele 5 ha de teren arabil solicitate prin acțiunea introductiva, precizata potrivit înscrisului de la fila 44 dosar fond-prim ciclu procesual
Se impunea efectuarea unei astfel de expertize, care sa stabilească si c/v acestora;
D. urmare, prin prisma motivării oferite, apreciază ca se impunea suplimentarea probatoriului in sensul efectuării expertizei tehnice auto solicitate si cu consecința de a le fi acordate si c/v acestor categorii de bunuri neexpertizate pana in prezent;
A solicitat ca, în măsura admiterii recursului și reținerea cauzei pentru completarea probatoriului, dispunerea unei expertize in specialitatea auto care sa stabilească c/v bunurilor solicitate a căror c/v greșit nu a fost acordata.
In drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 299-316 cod procedura civila.
Recurentul pârât, a apreciat că hotărârea cuprinde motive contradictorii, fiind data totodată si cu aplicarea greșita a normelor legale. Astfel, din analiza hotărârii judecătorești rezulta ca instanța de fond nu a stabilit, prin considerentele acesteia, in mod corect, in forma concisă si clara starea de fapt expusa, neoferind așadar garanția ca cererile^au fost analizate cu atenție. Asa cum se observa din cuprinsul hotărârii, instanța de fond a motivat pe scurt hotărârea sa, fara sa fi examinat in mod real problemele esențiale care i-au fost supuse atenției si fara a expune in mod corespunzător argumentele care au determinat formarea convingerii sale.
Obligația instanței de a-si motiva hotărârea adoptata, consacrata legislativ in dispozițiile Codului de procedura civila, are in vedere stabilirea in considerentele hotărârii a situației de fapt expusa in detaliu, încadrarea in drept, examinarea argumentelor pârtilor si punctul de vedere al instanței fata de fiecare argument si, nu in ultimul rand, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptata.
Motivarea hotărârii trebuie sa fie clara, precisa si sa conducă in mod logic si convingător la soluția cuprinsa in dispozitiv. Or, instanța de fond retine faptul confiscării acestor bunuri cu ocazia deportării, respectiv starea de degradare totala in care acestea au fost găsite de autori la momentul intoarcerii in domiciliu" ceea ce inseamna ca aceasta a apreciat, in mod eronat, măsura confiscării echivalenta cu starea de degradare a bunului. Mai mult de atat, potrivit constatărilor instanței de udecata "pentru imobilele construcții, pe care autorii le-au găsit distruse la momentul ntoarcerii din B., reclamanții nu au depus notificări in temeiul legii nr. 10/2001". Astfel, se poate trage concluzia fara putința de tăgada ca, in speța, nu a avut loc o confiscare propriu-zisa, bunurile fiind lăsate in localitatea de domiciliu, iar instanța desi constata acest fapt, apreciază, in mod eronat, ca reclamanții au dreptul la despăgubiri reprezentând contravaloarea acestor bunuri. Ca atare, instanța de fond a admis in parte acțiunea si a obligat paratul la plata despăgubirilor pentru bunurile imobile ramase in localitatea de domiciliu, in urma stabilirii domiciliului forțat in . contravine dispozițiilor legii nr.221/2009.
Textul art. 5 alin. (1) lit. b din Legea art. 221/2009 instituie dreptul la despăgubiri prin echivalent bănesc numai în cazul bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare și nerestituite în natură sau prin echivalent sau ca efect al măsurii administrative. Având în vedere aceste dispoziții, in mod greșit instanța de fond a admis capătul de cerere privind plata daunelor materiale, având in vedere faptul ca nu au fost îndeplinite cumulativ condițiile impuse de art.5 alin. 1 lit.b din Legea nr.221/2009. Ori, in cauza nu au fost depuse inscrisuri care sa dovedească faptul ca a existat o confiscare a bunurilor, iar eventuala măsura a confiscării a fost dispusa ca efect al măsurii administrative. Conform principiului instituit de dispozițiile Codului civil, persoana care formulează o propunere înaintea instanței trebuie să o dovedească.
Consideră ca nu este suficienta presupunerea ca stabilirea domiciliului forțat determina in toate cazurile si măsura confiscării bunurilor sau faptul ca toate confiscările sunt ca efect al măsurii administrative, nefiind dovedite aceste condiții prevăzute de lege si care ar demonstra temeinicia cererii reclamantului. In lipsa unor dovezi temeinice care sa demonstreze îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru acordarea despăgubirilor, se poate spune ca, bunurile despre care fac vorbire reclamanții nu au fost confiscate ca urmare a măsurii administrative, ci eventual puteau fi distruse sau însușite de către concetățeni ai familiei reclamantului,situație pentru care Legea nr.221/2009 nu deschide calea reparării unui astfel de prejudiciu.
Prin urmare, reclamanții nu au făcut dovada confiscării si nerestituirii bunurilor solicitate si ca atare, cerința legii, aceea de a fi vorba de bunuri confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative si nerestituite, nu este îndeplinită. Având in vedere ca reclamanții nu au depus inscrisuri prin care sa dovedească ca a existat o confiscare a bunurilor despre care fac vorbire, sau ca eventuala confiscare a fost efect la măsurii administrative, cerința legii, aceea de a fi vorba de bunuri confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, nu este îndeplinita, astfel ca in mod nelegal, instanța de fond a admis acest capăt de cerere.
De asemenea, critică soluția instanței de fond si cu privire la incuviintarea cererii privind cheltuielile de judecata in suma propusa de parte, având in vedere soluția de admitere in parte a acțiunii.
A solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond în sensul respingerii în totalitate a acțiunii.
În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art.299 și 3041 C.pr.civ.
Curtea, analizând decizia prin prisma criticilor invocate, a apărărilor formulate, a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, constată că recursurile sunt nefondate și le va respinge pentru următoarele considerente:
A. Referitor la recursul reclamanților:
În ceea ce privește bunurile mobile menționate expres prin cererea de apel, Curtea reține că, într-adevăr, acestea nu au fost pretinse prin acțiunea inițială ci ulterior: mașina – vapor cu aburi pentru treierat prin precizarea acțiunii depusă la data de 11 oct. 2013 iar celelalte ( un motor de 50 cai-putere, o huruitoare, un darac de lână, un aparat pentru vacala) abia prin cererea de încuviințare a unei noi expertize formulată la 27 noiembrie 2014.
Având în vedere dezlegările deciziei de casare, potrivit căreia, în rejudecare, s-a pretins reclamanților o enumerare și descriere cât mai exactă a bunurilor solicitate, Curtea va înlătura concluzia tribunalului potrivit căreia tribunalul nu a fost legal investit cu cererea de acordare pentru aceste bunuri.
În același timp însă, trebuie menționat că, evaluând moara, expertul a evaluat-o ca un tot unitar ce include și piesele sale componente ( pietre de măcinat) care, deși mobile, își pierd individualitatea și devin parte a imobilului, prezentând o utilitate efectivă, reală, de necontestat, pentru exploatarea acestuia.
Totdată însă, mașina-vapor, motorul, huruitoarea, daracul de lână și aparatul pentru vacala – bunuri mobile cu funcționalitate proprie, nu pot fi încadrate în categoria bunurilor imobile prin destinație și nici prin natura lor.
Chiar dacă mașina – vapor cu aburi pentru treierat putea fi folosită numai după fixarea sa pe un postament solid din ciment, ea fiind un utilaj cu funcționalitate proprie, locomobilă folosită pentru treieratul grâului ( așa cum a declarat martora D. Iustiniana), nu poate fi considerată bun imobil, fiind inclusă chiar de către expertul V. M. Cuguț în categoria bunurilor mobile, după cum și înșiși reclamnații au considerat-o, solicitând, pentru evaluarea acesteia, desemnarea unui expert în specialitatea auto.
Toate aceste considerente, coroborate și cu dispozițiile obligatorii ale deciziei nr. 6/2013 pronunțată de ÎCCJ în interesul legii ( potrivit căreia Legea nr. 221/2009 dă dreptul la despăgubiri numai pentru bunurile imobile nerestituite în condițiile Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 247/2005), impun păstrarea soluției de respingere a acestei cereri, schimbând însă motivarea, potrivit celor arătate anterior.
În sfârșit, în ceea ce privește terenul agricol, se constată că, potrivit titlului de proprietate depus la fila nr. 45 dosar fond, autoarei Stareșin I. i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 12 h și 5000 mp., iar din adresa nr. R 9235/8 nov. 2013 (fila nr. 76 dosar fond) rezultă că ulterior, a fost retrocedată moștenitorilor numitului B. I. și suprafața de 1,6940 ha., astfel că, în final, au fost restituite în totalitate imobilele ce au aparținut autorului B..
Prin urmare, este nejustificată și critica privitoare la neacordarea c/v a 5 ha teren solicitate prin înscrisului de la fila 44 dosar fond-prim ciclu procesual.
B. Referitor la recursul pârârului:
Nu este fondată critica privitoare la motivarea contradictorie, incompletă și neconvingătoare a hotărârii recurate, atâta timp cât în considerentele acesteia se analizează: calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la a obține despăgubiri; pretențiile privitoare la acordarea despăgubirilor pentru bunurile imobile și mobile menționate în acțiunea principală și precizările ulterioare; probele administrate în cauză și relevanța fiecăreia dintre ele; temeiurile de drept avute în vedere la soluționarea cauzei.
În mod clar, această hotărâre răspunde exigenețelor prev. de art. 161 Cod. pr. civ., nefiind afectată de nelegalitate sub acest aspect.
În același timp, potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 221/2009, „ Constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative:...e)deciziile nr. 200/1951.”.
În continuare, art. 5 din lege menționează că „ (1)Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:... b)acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.”
Din conținutul adresei nr. 540/17 iulie 1990 eliberată de Primăria . – depusă la fila nr. 7 dosar fond și al adresei nr. 75. 965/9 ian. 1991 eliberată de Ministerul de Interne, Direcția Secretariat - depusă la fila nr. 8 dosar fond rezultă că familia reclamanților (mama și bunicii materni) a fost dislocată din domiciliul său situat în satul Batoți, . de 18 iunie 1951 și, prin Decizia MAI nr. 200/1951 i s-a fixat domiciliu obligatoriu pe termen nelimitat în .>
Prin Decizia MAI nr. 6200/22 dec 1955 au fost ridicate restricțiile domiciliare, revenind în domiciliu la data de 25 aprilie 1956.
De asemenea, din conținutul înscrisului eliberat de Ministerul Afacerilor Interne – Arhivele Naționale – Serviciul Județean M. – depus la fila nr. 37 dosar fond, rezultă că autorii reclamanților au avut, la momentul dislocării, teren și o casă.
La data de 15 febr. 1957, când au revenit în . distrusă iar familiei nu i s-a asigurat un spațiu de locuit.
Totodată, din declarațiile martorilor audiați în cauză (filele nr. 60 și 61 dosar fond) rezultă că, la data deportării a fost confiscată toată averea familiei iar la întoarcerea din B. „nu au mai găsit nimic”, nu li s-a mai restituit nimic, întrucât toate bunurile erau degradate, ruinate.
Ca urmare, Curtea concluzionează că autorii reclamanților au făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, dintre cele prevăzute de actul normativ sus-menționat iar reclamanții, descendenți direcți ai acestora, au dreptul la despăgubirile pretinse.
În ceea ce privește soluționarea cererii având ca obiect cheltuielile de judecată, tribunalul a făcut o corectă aplicarea dispozițiilor art. 274 Cod. pr. civ., atâta timp cât pârâtul este cel căzut în pretenții.
În același timp, se reține că instanța de fond a analizat oportunitatea fiecăreia dintre cheltuielile dovedite pretinse de reclamanți, cenzurându-le pe cele care le-a apreciat ca fiind nejustificate (respectiv, cheltuielile de transport) și motivând această măsură.
Referitor la obligarea pârâtului la plata onorariilor de expert și de avocat, Curtea are în vedere că dispozițiile art. 274 alin. 2 nu permit micșorarea cuantumului dovedit al acestora iar alin. 3 instituie o excepție – reducerea onorariului de avocat numai în măsura în care acesta este nepotrivit de mare, ceea ce nu este cazul în speță.
Față de toate aceste considerente, date fiind dispozițiile art. 304/1 și art. 304 Cod. pr. civ., Curtea urmează a respinge ambele recursuri ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanții Stareșin C. I., Stareșin D. N. și pârâtul S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 9/02.02.2015, pronunțată de Tribunalul M. - Secția I Civilă, în dosarul nr._ .
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 27.05.2015.
Președinte,
Judecător, Judecător,Judecător,
L. E. P. B. C. T.
Grefier,
I. B.
Red. jud. LE /23 iunie 2015
Tehn. red. IB / 2 ex
Jud. fond A M.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 305/2015. Curtea de Apel CRAIOVA | Cerere de ajutor public judiciar. Decizia nr. 2332/2015. Curtea... → |
|---|
