Anulare act. Decizia nr. 3380/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 3380/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 04-04-2013 în dosarul nr. 3380/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 3380/2013

Ședința publică de la 04 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. V.

Judecător M. L.

Judecător F. D.

Grefier N. D.

x.x.x.x

Pe rol, judecarea recursului declarat de recurenta reclamantă E. V., împotriva deciziei civile nr.393 din data de 19.10.2012, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți DIRECȚIA G. A FINANȚELOR P. D. - B. DE VALORIFICARE BUNURI, E. E., P. C. S., având ca obiect anulare act.

La apelul nominal făcut în ședință au lipsit părțile.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termen legal,timbrat conform chitanței nr._ din data de 28martie 2013,privind consemnarea sumei de 2.00 lei taxă judiciară timbru și timbru judiciar în valoare de 0,50 lei, precum și lipsa părților care au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 cod pr.civ., după care constatându-se cauza în stare de judecată s-a trecut la soluționare.

CURTEA

Asupra recursului civil de față.

Prin sentința civilă nr.7642/21 mai 2012 Judecătoria C. a respins capătul de cerere formulat de reclamanta E. V., în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. a Finanțelor P. D. - B. Valorificare Bunuri, E. E., P. C. S., având ca obiect anularea actului nr._/21.06.2011 și a actului nr._/29.11.2011 emise de pârâta Direcția G. a Finanțelor P. D. - B. Valorificare Bunuri ca inadmisibil, capătul de cerere având ca obiect refacerea raportului de evaluare întocmit de S.C. Eval C. audit SRL ca neîntemeiat.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că Statul Român este proprietarul cotei de 1/6 din imobilul situat în C., .. 1 (fost nr. 1-3) compus din teren în suprafața de 471 mp (472 mp din măsurători) pe care se află construcția C1- casă de locuit cu regim de înălțime de S+P+E+M, cu suprafață construită de 187 mp și o suprafață desfășurată de 751 mp și C2- casă de locuit cu regim de înălțime S+P, cu o suprafață construită de 138 mp, având număr cadastral provizoriu_, înscrisă în cartea funciară nr._ a municipiului C. așa cum rezultă din certificatul de vacanță succesorală nr. 351/21.12.2010.

În conformitate cu prevederile H.G. 731/2007 privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Ordonanței nr. 14/2007 Direcția G. a Finanțelor P. D. - B. de Valorificare Bunuri a solicitat S.C EVAL C. AUDIT SRL efectuarea raportului de evaluare privind imobilul situat în C., .. 1 (fost nr. 1-3).

Prin adresa nr._/21.06.2011 reclamanta E. V. a fost informată că prețul stabilit de Comisia de evaluare pentru cota de 1/6 din imobilul situat C., .. 1(fost nr. 1-3) este de 324.384 lei, iar prin adresa nr._/29.11.2011 a fost informată că prețul corect stabilit de Comisia de evaluare conform procesului verbal de reevaluare nr.70/06.10.2011 este de 261.600 lei.

În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect anularea actului nr._/21.06.2011 și a actului nr._/29.11.2011 emise de pârâta Direcția G. a Finanțelor P. D. - B. Valorificare Bunuri instanța l-a respins ca inadmisibil având în vedere următoarele considerente:

Astfel, prin intermediul acțiunii în anulare se urmărește desființarea unui act juridic ce este definit ca manifestarea de voință cu intenția de a produce efecte juridice.

În funcție de numărul părților actul juridic este unilateral atunci când este rezultatul voinței unei singure părți și bilateral atunci când este rezultatul voinței concordante a două părți.

Pentru considerentele expuse mai sus, instanța a reținut adresele nr._/21.06.2011 și nr._/29.11.2011 prin care reclamanta a fost informată asupra prețului stabilit de Comisia de evaluare pentru cota de 1/6 din imobilul situat C., .. 1(fost nr. 1-3) nu reprezintă un acte juridice pentru că nu fost întocmite cu intenția de a produce efecte juridice, nedând naștere niciunui raport juridic.

În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect refacerea raportului de evaluare întocmit de S.C. Eval C. Audit SRL instanța a reținut următoarele:

Prin raportul de evaluare întocmit de S.C. Eval C. Audit SRL s-a stabilit că valoarea de piață a cotei de 1/6 a imobilului situat în C., .. 1(fost nr. 1-3) compus din teren în suprafața de 471 mp (472 mp din măsurători) pe care se află construcția C1- casă de locuit cu regim de înălțime de S+P+E+M, cu suprafață construită de 187 mp și o suprafață desfășurată de 751 mp și C2- casă de locuit cu regim de înălțime S+P, cu o suprafață construită de 138 mp, având număr cadastral provizoriu_, înscrisă în cartea funciară nr._ a mun. C. este de 261.600 lei.

De asemenea, instanța a mai reținut că valoarea de piață a terenului s-a realizat prin metoda comparațiilor directe, iar raportul de evaluare cuprinde modul de calcul separat pentru teren și pentru cele două construcții.

De asemenea instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 22 din H.G. 731/2007 privind aprobarea Normele Metodologice de aplicare a Ordonanței nr.14/2007 bunurile imobile intrate, potrivit legii, în proprietatea privata a statului se valorifica numai prin licitație publică, cu excepția: bunurile imobile grevate de datorii înscrise în pasivul succesoral; bunurile imobile constând în locuințe, inclusiv terenurile pe care sunt amplasate, daca aparțin statului, care nu se valorifica în termen de 180 de zile de la data evaluării; bunurile imobile deținute de stat în cota indiviza, iar potrivit alin.(6) bunurile imobile deținute de stat în cota indiviza se valorifica direct către coproprietari, dacă aceștia oferă cel puțin prețul stabilit de comisia de evaluare pe baza raportului de expertiza tehnica sau de evaluare, în termen de 30 de zile de la data înștiințării în acest sens de către organele de valorificare, si achita integral suma în termen de 60 de zile de la data depunerii ofertei de cumpărare, în caz contrar, procedându-se la valorificarea imobilului prin licitație publica.

Ca atare, având în vedere prevederile legale mai sus menționate, instanța a constatat că prin acestea se instituie în sarcina statului obligativitatea valorificării bunurile imobile deținute în cota indiviza direct către coproprietari, iar în caz contrar prin vânzarea prin licitație publică, și numai în cazul în care bunurile nu se valorifica nici în urma celei de-a treia licitații publice, se pot utiliza alte metode de valorificare, motiv pentru care nu s-a putut reține mențiunea înserată în cuprinsul raportului de expertiză extrajudiciară efectuat de expertul S. N. conform căreia datorită gradului de uzură mare a construcțiilor acestea nu pot fi valorificate ca atare, necesitând demolarea lor.

Pentru toate aceste considerente, a respins capătul de cerere având ca obiect refacerea raportului de evaluare întocmit de S.C. Eval C. Audit SRL ca neîntemeiat.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele, însă fără a-l timbra corespunzător.

Tribunalul D. prin decizia civilă nr.393 de la 19.10.2012 a admis excepția netimbrării.

A anulat, ca netimbrat apelul declarat de reclamantele E. V., E. E., P. C. S., împotriva sentinței civile nr. 7642/ 21 mai 2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. a Finanțelor P. D. - B. Valorificare Bunuri C..

Pentru a se pronunța astfel Tribunalul D. a reținut următoarele:

Conform dispozițiilor art. 20 alin. l din Legea nr.146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, neîndeplinirea obligației de plată la termenul stabilit fiind sancționată cu anularea acțiunii sau a cererii, potrivit dispozițiilor art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 Rep.

Tribunalul a constatat că reclamantele, deși au fost legal citate, pentru termenul de astăzi, 19.10.2012, cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 2 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare (filele 5, 6 și 7 dosar apel), nu s-a conformat îndeplinirii acestei obligații legale stabilită prin rezoluția instanței și, în consecință, apelul a fost anulat, ca netimbrat.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta E. V. solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei Tribunalului D. și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului a arătat că a solicitat anularea actului administrativ nr._ de la 21.06.2011, deoarece nu a fost respectată procedura prevăzută de HG 731/2007, iar expertiza de evaluare nu respectă valoarea de piață actuală a imobilului pentru anul 2011.

Arată că după plângerea prealabilă intimata a emis procesul-verbal de reevaluare și actul administrativ nr._ din 29.11.2011 prin care au stabilit prețul de 261.600 lei pentru cota indiviză de 1/6 din imobilul situat în Municipiul C. ..1 (fost 1-3).

Precizează că aceeași Comisie de Evaluare din cadrul DGFP D. a stabilit că doi ani înainte, când trebuia să-i fie restituit imobilul pe Legea 10/2001, respectiv în anul 2008 valoarea de 80.000 lei, pentru întreg imobilul situat în Municipiul C., ..1 (fost 1-3), județul D..

Expertul numit atunci de Comisia de Evaluare a stabilit suma de 80.000 lei ca fiind valoarea de piață actuală a imobilului.

Mai arată că hotărârea pronunțată de către Tribunalul D. a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la competența materială în judecarea cauzelor de contencios administrativ.

Recurenta mai arată că atât timp cât actul administrativ nr._/21.06.2011 a fost emis de către Direcția G. a Finanțelor P. D.-B. de Valorificare Bunuri –instituție publică care reprezintă „organul fiscal competent” atrage competența Secției C. Administrativ a Tribunalului D., întrucât așa prevăd dispozițiile art.41 Cod pr. fiscală.

Cum prezenta cauză a fost judecată de către o instanță civilă,se consideră că au fost încălcate normele imperative prevăzute de art.2 alin.2 litera d Cod Procedură Civilă.

Consideră că hotărârea pronunțată de către Tribunalul D. a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale privind taxele de timbru, întrucât la data pronunțării era achitată taxa de timbru întrucât la fond, în primul ciclu procesual a achitat o taxă de timbru într-un cuantum mult mai mare decât trebuia să achite.

În drept invocă dispozițiile art.304 și următ. Cod pr.civilă.

Recursul este nefondat.

Hotărârea primei instanțe este legală și temeinică,fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a legii,nefiind susceptibilă de casare sau modificare prin prisma dispozițiilor art.304 pct.1-9 Cod procedură civilă.

Corect tribunalul a reținut că reclamantele, deși au fost legal citate, pentru termenul de 19.10.2012, cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 2 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, astfel după cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare (filele 5, 6 și 7 dosar apel), nu s-a conformat îndeplinirii acestei obligații legale stabilită prin rezoluția instanței și, în consecință, legal, apelul a fost anulat ca netimbrat.

Faptul că o taxă de timbru mai mare decât cuantumul stabilit de către instanță a fost achitată într-un alt dosar,nu are relevanță în speța de față și nici nu schimbă situația de fapt stabilită,respectiv aceea că nu a fost îndeplinită obligația de plată a taxei de timbru.

În consecință,având în vedere toate aceste considerente,prin prisma dispozițiilor art.3121 Cod procedură civilă,Curtea constată că este nefondat recursul formulat recurenta reclamantă E. V., împotriva deciziei civile nr.393 din data de 19.10.2012, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._ .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul formulat recurenta reclamantă E. V., împotriva deciziei civile nr.393 din data de 19.10.2012, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți DIRECȚIA G. A FINANȚELOR P. D. - B. DE VALORIFICARE BUNURI, E. E., P. C. S..

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 04 Aprilie 2013

Președinte,

I. V.

Judecător,

M. L.

Judecător,

F. D.

Grefier,

N. D.

Red.jud.I.V.

30.04.2013

2 ex/AS

j.a.R.L.Z.

M.E.N.

j.f.C.Fl.Ș.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Decizia nr. 3380/2013. Curtea de Apel CRAIOVA