Validare poprire. Decizia nr. 6116/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6116/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 05-06-2013 în dosarul nr. 6116/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 6116
Ședința publică de la 05 iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. T.
Judecător P. B.
Judecător L. E.
Grefier V. P.
x.x.x.x.x.
Pe rol, judecarea recursului declarat de creditoarea I. D. I., împotriva deciziei civile nr.522/05.12.2012 pronunțată de Tribunalul D. – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul debitor S. C. Județean de Urgență nr.1 C. și intimata terț poprit Administrația Finanțelor Publice T. M. C., având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile au lipsit.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat că:
- recursul a fost declarat și motivat în termenul prevăzut de lege;
- prin serviciul registratură, s-a depus la dosarul cauzei răspunsul solicitat de instanță la termenul anterior din partea B. I. M., înregistrat sub nr._/30.05.2013;
- prin conținutul cererii de recurs, recurenta creditoare a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 C.P.C., după care, apreciind cauza în stare de judecată, instanța a trecut la soluționare:
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin decizia civilă nr.522/05.12.2012 pronunțată de Tribunalul D. – Secția Civilă în dosarul nr._, s-au admis apelurile declarate de apelantul debitor S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ NR 1 C. și de apelantul terț poprit ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE - T. M. C., împotriva sentinței civile nr._ din 02.07.2012, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata creditoare I. D. I..
A schimbat în tot sentința civilă apelată, în sensul că s-a respins cererea de validare a popririi.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin sentința nr. 2662/15.04.008 pronunțată de Tribunalul D. in dosar_, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului de către Curtea de Apel C., s-a dispus ca debitorul S. C. Județean de Urgență nr. l, să-i plătească, în calitate de creditor diferența dintre salariul de baza brut de 880 lei si salariul efectiv plătit pentru perioada 01.01._07, diferențe lunare ce vor fi reactualizate în funcție de indicele de devalorizare a monedei naționale, de la data fiecărei scadențe lunare la momentul plății efective.
Întrucât debitorul nu și-a executat de bunăvoie obligația, creditoarea s-a adresat executorului judecătoresc B. I. M., întocmindu-se dosarul de executare nr. 1497/E/2008 în cadrul căruia la data de 22.12.2008 a fost emisă somația de executare și s-au întocmit procesele verbale privind cheltuielile de executare din data de 15.01.2009 (725,47 lei) si din data de 10.02.2012 (117,54 lei).
Ulterior, la data de 10.02.2012 B.E.J. I. M. a emis adresa de înființare a popririi nr. 1497/E/2008 în mâinile terțului poprit T. M. C. asupra conturilor debitorului S. C. Județean de Urgență C. pentru suma totală de 977,96 lei reprezentând 5% din debit conform titlului executoriu - sentința civilă nr. 2662/15.04.008 a Tribunalului D. plus cheltuieli de executare stabilite conform proceselor verbale din 15.01.2009 si 10.02.2012.
Potrivit dispozițiilor art. 456 din C.pr.civ. „ În termen de 15 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat: a) să consemneze suma de bani sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite și să trimită dovada executorului, în cazul popririi prevăzute la art. 453 alin. 1”.
Conform art. 460 C.pr.civ., „dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi. Instanța va cita creditorul urmăritor, debitorul și terțul poprit și, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar în caz contrar, va hotărî desființarea popririi (…) Dacă sumele sunt datorate periodic, poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadență, cât și pentru cele care vor fi scadente în viitor, validarea producându-și efectele numai la data când sumele devin scadente”.
Din aceste prevederi legale rezultă că, pentru validarea unei popriri, trebuie îndeplinite în mod obligatoriu două condiții: neîndeplinirea obligațiilor ce-i revin terțului poprit pentru efectuarea popririi, pe de o parte, si raportul juridic obligațional între terțul poprit si debitor, pe de alta parte.
Neîndeplinirea obligațiilor de către terțul poprit apare ca nejustificată, chiar si in contextul OUG 71/2009.
In aceste condiții, instanța a reținut că art. 6 paragraful 1 din Convenția (Europeană) pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale protejează dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, în materie civilă și penală se reține că acest drept ar rămâne iluzoriu dacă nu ar include și faza de executare a hotărârilor judecătorești definitive. Însă Convenția are în vedere drepturi efective, concrete, iar nu iluzorii, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg în jurisprudența sa, începând cu cauza Artico vs. Italia (1980).
Statul și instituțiile publice au îndatorirea, reprezentând autoritatea publică, de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârea judecătoreasca de condamnare a lor, termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art.6 din Convenție fiind aplicabil și în faza executării silite (de exemplu, cauza Ruianu contra României, Pini și Bertani, Manera și Atripaldi contra României, Ș. contra României, V. I. contra României, S. P. contra României.
Dispozițiile derogatorii ale O.U.G. nr. 71/2009 și ale actelor subsecvente de punere în aplicare a ordonanțelor favorizează statul în raporturi de drept privat (raporturile de drept al muncii intră în sfera dreptului privat), acolo unde statul trebuie să se găsească pe poziții de deplină egalitate cu orice altă persoană fizică sau juridică.
Un debitor, privit generic, nu poate nicicând invoca lipsa fondurilor, putând fi urmărit silit inclusiv asupra locuinței, în cazul persoanei fizice, sau până la . cazul persoanei juridice.
Constituționalitatea O.U.G. nr. 71/2009 nu poate fi pusă în discuție de către prezenta instanță, verificarea constituționalității fiind de competența exclusivă a Curții Constituționale.
Însă, în privința concordanței dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2009 cu cele ale Convenției Europene, primul judecător chemat să se pronunțe este cel intern. În această privință, prezenta instanță nu mai este ținută de aprecierile Curții Constituționale dacă ordonanțele respective respectă sau nu principiile europene în materia drepturilor omului.
De altfel, nu este singura dată când Curtea Constituțională a României are aprecieri contrare celor ale Curții Europene asupra compatibilității legislației interne cu dispozițiile Convenției. În Cauza D. P. contra României (nr. 2/26 aprilie 2007), se apreciază că instanța constituțională română „a ajuns la concluzia compatibilității legii naționale cu art.8 din Convenție și cu principiile care se degajă din jurisprudența Curții (Europene) în materie. Această concluzie este desigur în contradicție cu aprecierile Curții”, această situație fiind „regretabilă”, fiind vorba despre „o eroare de aplicare sau de interpretare a jurisprudenței Curții de către judecătorul constituțional național.” (paragrafele 101 și 102 din Hotărâre).
Între aplicarea ordonanței indicate, ce prevede eșalonări în achitarea unor creanțe constatate prin hotărâri judecătorești irevocabile – titluri executorii, creanțe ce reprezintă drepturi salariale restante, pe de-o parte și dispozițiile Convenției și ale jurisprudenței Curții de la Strasbourg, pe de altă parte, instanța este obligată să dea curs celor din urmă, conform art.11 alin.2 și art.20 din Constituția României, revizuită în 2003.
Art. 11 alin. 2 din Constituție arată că „Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.”
Art. 20 intitulat „Tratatele internaționale privind drepturile omului” prevede:„(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.”
În concluzie, ori de câte ori se invocă prevederile O.U.G. nr. 71/2009 sau ale actelor subsecvente de punere în aplicare a ordonanțelor, pentru a se bloca sau amâna executarea silită, acest impediment nu va fi luat în considerare.
Pentru considerentele expuse, cererea având ca obiect validarea popririi este întemeiată, urmând a fi admisă.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel debitorul S. C. Județean de Urgență C., care a arătat, în esență, că măsura de eșalonare a plății este prevăzută de lege, că eșalonarea a fost determinată de necesitatea asigurării stabilității economice a țării și că instituția respectivă este finanțată cu fonduri primite de la ordonatorul principal de credite.
În apelul declarat de terțul poprit se arată, de asemenea, că dispozițiile dreptului intern în materia executării creanțelor împotriva statului nu sunt contrare dispozițiilor din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Apelurile sunt fondate.
Tribunalul constată că, față de prevederile O.U.G. nr.71/2009, intimatul-creditor nu a dedus judecății o creanță exigibilă, astfel încât nu pot fi aplicate dispozițiile art.460 C.proc.civ cu privire la validarea popririi.
Dispozițiile O.U.G. nr.71/2009 nu sunt incompatibile cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului ori cu Protocoalele adiționale la aceasta, perspectiva de abordare a speței impunându-se a fi reconsiderată în faza apelului.
Astfel, obiectivul avut în vedere la adoptarea acestui act normativ de legiuitorul intern constă în menținerea stabilității economice a țării, iar acest obiectiv nu poate fi nici ignorat, nici cenzurat de instanța de judecată. C. economică este un fenomen global și, totodată, un fapt notoriu, ce nu mai trebuie probat, astfel încât dreptul de creanță având ca obiect o sumă de bani pe care îl are un subiect împotriva statului trebuie raportat la interesul general al societății, privită în ansamblul său, societate ce traversează o criză economică însemnată.
Statul, privit în sens larg, ca entitate juridică, are calitatea de debitor într-un număr cvasiinfinit de raporturi juridice obligaționale; de asemenea, este un fapt devenit notoriu că statul, ca entitate juridică, poate intra în stare de insolvență; or, o asemenea situație de fapt și de drept ar fi dezavantajoasă pentru fiecare membru al unei societăți organizate într-o entitate statală, interesul general al societății fiind reprezentat de menținerea echilibrului bugetar și a stabilității economice a țării.
Prin urmare, există o ingerință în dreptul creditorului la un bun în accepțiunea art.1 din Protocolul Adițional nr.1 la CEDO, ingerință ce este justificată de menținerea unui echilibru între interesul particular și cel general.
La dezlegarea în drept a prezentei cauze se impune a se avea în vedere jurisprudența recentă a CEDO, mai exact decizia dată în cauza "D. și alții împotriva României", prin care s-a statuat că echilibrul între interesele reclamanților și interesul general al societății a fost menținut și că eșalonarea plăților de către guvern, în calitatea sa de debitor, printr-o . acte normative, în contextul dezechilibrului bugetar cu care s-a confruntat România începând cu anul 2008, nu aduce atingere dreptului lor la un proces echitabil ori dreptului de proprietate al reclamanților.
În temeiul art.296 C.pr.civ, apelurile au fost admise, iar sentința pronunțată de Judecătorie a fost schimbată în totalitate, în sensul respingerii cererii de validare a popririi.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs de creditoarea I. D. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Îi fapt, prin decizia civila nr. 522 din 05.12 2012, Tribunalul D. a admis apelurile: intimatului debitor S. C. Județean C. si ale terțului popriri ,,A. C.", a schimbat sentința apelată iar pe fond a respins cererea ca neîntemeiata, motivat de faptul ca potrivit dispozițiilor OUG 71/2009, plata titlurilor executorii se va realiza eșalonat.
Decizia Tribunalului D. este nelegala si a fost dataă cu aplicarea greșita a legii, fiind încălcate dispozițiile art. 456-460 din C pr civ, ale OUG 71/2009, ale Ordinului 2336 / 2011, Legii 293/2011, principiul funaamental al separației puterilor in stat prevăzut art 1, alin 4 si art. 20 din Constituția României.
1. Au fost incalcate dispozițiile ait 456 alin 1 clin Cpr. civ. potrivit cărora terțul poprit, în speța T. C., avea obligația sa consemneze suma de bani a cărei poprire a fost înființa pentru validarea unei popriri, la scadenta acesteia si nu sa returneze adresa de poprire executorului.
Prin art. 1 din O.U.G. nr. 1/2009 nu a fost suspendata aplicarea art 460 din c pr civ, ci s-a instituit o procedură de eșalonare pentru plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009.
2. Instanța de apel a aplicat greșit actele normative aplicabile în speță: OG nr. 22/2002, OUG nr. 75/2008 și OUG nr. 71/2009 întrucât potrivit art. 20 din Constituție nu a ținut cont ca legile interne vor fi interpretate în conformitate cu tratatele privind drepturile omului la care România este parte.
Cum recurenta nu a solicitat validarea popririi decât pentru 5% din debit si cheltuielile de executare, instanța de apel in mod greșit a admis apelurile, deoarece au fost respectate prevederile OUG 71/2009, solicitând doar 5% din debit
In ceea ce privește analizarea cauzei de fata, comparativ cu cauza D. si alții, consideră că în mod greșit instanța de apel a făcut trimitere la aceasta, deoarece CEDO a respins cererea, motivând: „Astfel, in conformitate cu legislația in vigoare (supra, pct. 24) reclamanții au primit in octombrie 2008 o prima transa, reprezentând 30% din totalul sumelor datorate. In septembrie 2010, li s-a plătit o suma suplimentara, reprezentând 25% din a doua transa de 34% din suma totala, deși in temeiul O.U.G nr. 45/2010 din 19 m 2010 cea de a doua transa ar fi trebuit plătită in 2012.
Conform legii, sumele plătite s-au. actualizat de fiecare data in raport cu indicele preturilor de consum de la data plații. Până în prezent, reclamanții au primit mai mult de o treime din suma totala acordata de instanțe, restul sumei trebuind sa fie plătit eșalonat, conform legislației in vigoare, pana în 2016. Nu exista nimic in dosar care sa sugereze ca Guvernul nu are intenția de a respecta calendarul plaților"".
In cazul recurentului, se susține că nu s-a făcut dovada respectării calendarului plății, deși sunt doua norme care prevăd acest lucru: OUG 71 / 200 si art 460 din C pr civ, pentru a fi aplicabila cauza D. si aitii.
3. Instanța de apel a incalcat si normele speciale pe care trebuia sa le urmeze atunci când a constatat ca sunt aplicabile acestea. Cum până la data de 05.02.2013, data formulării recursului, recurenta nu a primit tranșa de 5%, este mai mult decât evident ca s-au încalcat dispozițiile OUG 71/2009 și Ordinul nr. 2336/2011, Legea nr. 293/2011 ceea ce denota rea credință atât din partea terțului poprit cat si din partea debitorului.
Normele speciale prevăzute de Ordinul 2336 / 2011, obligatorii pentru Administrațiile financiare reglementează modul de punere in aplicare a prevederilor art. 1 din O. G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, aprobata cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările si completările ulterioare, de către unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului, in calitate de terț poprit.
Dispozițiile Art. 2. alin (1) din Ordin prevăd: „ Cel târziu in prima zi lucratoare de la data primirii de la executorul judecătoresc sau de la organul fiscal competent in executarea silita a] adresei de înființare a popririi asupra conturilor unei instituții ori autorități publice, însoțită de copia certificata de pe titlul executoriu, unitatea teritoriala a Trezoreriei Statului va instiinta în scris instituția sau autoritatea publica cu privire la data primirii adresei de înființare a popririi pentru suma pentru care se dispune poprirea
La adresa care se transmite instituției sau autorității publice se anexează situația disponibilităților de fondurilor/creditelor bugetare deschise si neutilizate, după caz, prevăzuta in anexa nr. 1, existente la data primirii adresei de infiintare a popririi", iar cele ale art 4 alin (1) „In situația in care instituția publica sau autoritatea publica nu transmit situația prevăzuta in anexa nr. 2 in termenul stabilit la art. 3 alin. (1), unitatea teritorială a Trezoreriei Statului va proceda la indisponibilizarea sumelor din conturile instituției sa autorității publice pana la nivelul sumei totale înscrise in titlul executoriu". Dispozițiile art. 43. alin (l)din Legea bugetului de stat 293/2011 prevăd deasemenea :„ In anul 2012, plata tilurilor executorii se efectuează in cuantumul prevăzut pentru acest an prin Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 71/2009, aprobata cu modificări prin Legea nr. 230/2011, din sumele aprobate la titlul "Cheltuieli de personal", in mod eșalonat in transe trimestriale egale.
4. Instanța de apel in mod greșit a admis apelul A. C., deoarece acesta nu avea calitate procesuala activa pentru a formula apel.
Terțul poprit din aceasta cauza a fi T. C. si nu A. C., iar aceasta din urma a formulat apel in nume propriu. In mod cu totul eronat instanța de apel a luat act de faptul ca apelul a fos formulat de A. ca si reprezentant al terțului poprit T. C..
La dosar nu exista dovada mandatului dat de Trezorerie Administrației Financiare pentru a formula apel si nici dovada ca T. si-a însușit apelul.
Conform art. 2 din HG 109/2009 „în subordinea Agenției Naționale de Administrației, Fiscale funcționează Garda Financiară, Autoritatea Națională a Vămilor, direcțiile generale al finanțelor publice județene și Direcția Generală a Finanțelor Publice a M. Bucureșf
instituții publice cu personalitate juridică"".
Prin urmare Administrațiile finanțelor publice, funcționează în subordinea Direcțiilor generale ale finanțelor publice si nu au autonomie proprie, deci nu pot sta in proces ca reclamant, iar în cazul de față, ca apelant.
Conform articolului 41 din Codul de procedura civila coroborat cu art. 42 Cod proc. civila „persoanele care nu au exercițiul drepturilor lor nu pot sta în judecata decât daca reprezentate, asistate, ori autorizate în chipul arătat în legile sau statutele care rândi capacitatea sau organizarea lor"".
Curtea, analizând sentința prin prisma criticilor invocate în recurs, a apărărilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, constată că recursul este nefondat și îl va respinge pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 460 cod procedură civilă, au calitate procesuală în litigiul având ca obiect validare poprire: creditorul, debitorul și terțul poprit.
Debitor în cauză fiind o instituție publică iar creditor un angajat al acesteia, terțul poprit este organul financiar la care instituția debitoare are cont, și anume T. C., unitate aflată în subordinea Administrației Finanțelor Publice a M. C., care, la rândul său, se află sub autoritatea DGASPC D. și a Ministerului Finanțelor Publice, așa cum rezultă din HG 34/2009.
Cum T. C. este organizată în subordinea A., aceasta din urmă a declarat în mod corect apel, având calitate procesuală, iar potrivit dispozițiilor art. 41 alin. 2 cod procedură civilă, această parte poate sta în judecată ca pârâtă chiar dacă nu are personalitate juridică, având organe proprii de conducere.
Instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii în speță, atât a legii interne cât și a prevederilor normelor comunitare.
Este adevărat că în codul de procedură civilă este prevăzută o anumită procedură de executare silită a sumelor datorate de debitor creditorului, și obligația terțului poprit, însă așa cum de altfel arată chiar recurenta în cererea de recurs, prin OUG nr. 71/2009, s-a prevăzut o procedură de plată a sumelor respective, și tot prin aceeași ordonanță s-a prevăzut și că orice procedură de executare silită se suspendă de drept pe toată perioada de eșalonare a acestei plății.
În aceste condiții este evident că și obligația terțului poprit nu mai subzistă cât timp este în vigoare ordonanța respectivă.
Criticile recurentei privind greșita interpretare a principiilor jurisprudenței CEDO sunt de asemenea nefondate, dispozițiile dreptului intern în materia executării creanțelor împotriva statului nefiind contrare dispozițiilor din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Articolul 6 al Convenției garantează oricărei persoane dreptul ca o instanță să judece orice contestație privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil. Dreptul de a obține executarea unei hotărâri judecătorești este parte a procesului civil și este garantat oricărei persoane prin art. 6 din Convenție ( CEDO, Cauza Ulger c. Turciei,_/02, hot. din 26 iunie 2007, M. și D. c. României ,_/00).
Dreptul de acces la justiție nu este însă un drept absolut, fiind recunoscute limitări ale acestuia, în anumite condiții.
Instanța europeană recunoaște că statele au o mare libertate în alegerea mijloacelor proprii pentru a permite sistemului lor judiciar să răspundă exigențelor art. 6 (cauza Ashingdane c. Regatului Unit, 28 mai 1985), atâta vreme cât limitările impuse nu ating chiar substanța dreptului. Limitarea dreptului de acces la instanță este permisă dacă are un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat.
În speță, instituția debitoare nu a refuzat executarea silită, însă s-a făcut aplicarea actului normativ care dă posibilitatea de a se plăti creanța eșalonat, la anumite intervale de timp. O astfel de normă juridică reprezintă o ingerință a statului în dreptul creditorului de a obține executarea silită și finalizarea procesului civil, dar este o ingerință care are un scop legitim, acela de a proteja bugetul de stat într-o perioadă critică, și este rezonabil proporțională cu scopul urmărit.
Caracterul proporțional al limitării dreptului creditoarei de a obține executarea hotărârii judecătorești rezultă din faptul că OUG 71/2009, astfel cum a fost modificată, nu neagă dreptul la executare, ci doar stabilește modul în care creanța se va realiza, cu o întârziere rezonabilă, apreciată ca atare și de instanța europeană în cauza Vasyl Petrovych Krapynytskly împotriva Ucrainei, având în vedere că titlul executoriu a fost obținut în anul 2007. Măsura eșalonării plății este proporțională cu scopul urmărit, deoarece creditorul a beneficiat de drepturile salariale care constituie un bun, titlul executoriu privind doar anumite restanțe, diferențe salariale datorate de angajator pentru o perioadă anterioară, rezultate din aplicarea greșită a unor prevederi legale. În al doilea rând, obligația efectuării plății din titlul executoriu nu a fost stinsă, prin voința legiuitorului, ci doar amânată pentru o perioadă rezonabilă de timp iar creditorul va benefica da data executării efective de actualizarea creanței cu indicele prețurilor de consum.
Prin norma de drept internă nu se aduce atingere nici dreptului reclamantei de proprietate, garantat de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1, deoarece alineatul 2 al articolului conferă dreptul statului de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general. Expunerea de motive la adoptarea Ordonanței relevă situația financiară dificilă a statului și argumentează eșalonarea plăților prin necesitatea protejării interesului general, astfel că sunt incidente dispozițiile convenției europene. În plus, dreptul de proprietate al reclamantei asupra bunului constituit de creanța împotriva statului nu este negat, nu îi este atinsă substanța, așa încât sentința ce reprezintă titlu executoriu nu rămâne inoperantă.
În concluzie, instanța apreciază că OUG nr. 71/2009 nu contravine Convenției Europene pentru Drepturile Omului; astfel fiind și întrucât prin această ordonanță de urgență a fost amânată și eșalonată executarea hotărârilor judecătorești care au ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar (categorie în care se încadrează și titlul executoriu al intimatei).
Asupra conformității OUG 71/2009 cu normele constituționale s-a pronunțat Curtea Constituțională prin mai multe decizii. Astfel, prin Decizia 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 237 din 14 aprilie 2010 s-a statuat că actul normativ criticat este o măsură de natură să întărească finalitatea procesului judiciar, în sensul că reprezintă un prim pas important al debitorului de a-și executa creanța. Faptul că acesta își execută creanța într-o perioadă de 3 ani nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătorești, datorită caracterului sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar. S-a arătat că executarea eșalonată a unor titluri executorii care au ca obiect drepturi bănești nu este interzisă în nici un mod de Convenție.
Cu privire la dreptul de proprietate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că despăgubirea recunoscută printr-o decizie definitivă și executorie constituie un bun în sensul art.1 din Protocolul nr. 1; neexecutarea plății într-un termen rezonabil constituie, deci, o atingere a dreptului reclamantului la respectarea bunurilor, ca și faptul că lipsa de lichidități nu poate justifica un asemenea comportament (Ambruosi împotriva Italiei, 2000, Burdov împotriva Rusiei, 2002). Guvernul, prin adoptarea ordonanței de urgență criticate, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătorești și nu refuză punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenției, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în condițiile unei crize financiare accentuate.
Critica recurentei privind validarea popririi pentru suma reprezentând 5 % din suma eșalonată potrivit OUG 71/2009 este neîntemeiată, întrucât la dosarul cauzei este depus de extrasul de cont (fila 9 recurs) emis de S. C. Județean de Urgență C. cu care se face dovada virării către B. I. M. în data de 16.11.2012 a sumei de 5747 lei aferentă titlurilor executorii pentru toți creditorii ce au dosare de executare promovate de acest executor, aspect confirmat și de adresa emisă de către B. I. M.( fila 17 recurs).
În atare situație, făcându-se dovada respectării calendarului plății procentului de5% conform OUG 71/2009,urmează ca recurenta creditoare să se desocotească cu executorul judecătoresc pentru suma ce face obiectul plății.
Având în vedere aceste considerente, constatând că în cauză nu subzistă nici unul din motivele de casare sau modificare prev. de art. 304 pct. 1- 9 cod procedură civilă, în baza art. 312 alin. 1 cod procedură, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de creditoarea I. D. I., împotriva deciziei civile nr.522/05.12.2012 pronunțată de Tribunalul D. – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul debitor S. C. Județean de Urgență nr.1 C. și intimata terț poprit Administrația Finanțelor Publice T. M. C., având ca obiect validare poprire.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 iunie 2013.
Președinte, C. T. | Judecător, P. B. | Judecător, L. E. |
Grefier, V. P. |
Red.jud.LE/ 1 iulie 2013
Tehnred.VP/2 ex.
Jud.apel D.S., S.M.
Jud.fond.O.P.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 6976/2013. Curtea de Apel... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 6115/2013. Curtea de... → |
|---|
