Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 9641/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9641/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 04-12-2013 în dosarul nr. 9641/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 9641
Ședința publică de la 04 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - E. S.
Judecător - M. M.
Judecător - M. P.-P.
Grefier - V. R.
x.x.x
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din data de 20 noiembrie 2013, privind judecarea recursului declarat de reclamanta Ș. C. -V. împotriva deciziei civile nr. 54 din 13 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Mehedinti – Secția I Civilă, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R., R. P. M. FINANȚELOR PUBLICE - P. DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M., având ca obiect despăgubiri Legea nr.221/2009 .
La apelul nominal, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au avut loc în ședința publică de la data de 20 noiembrie 2013, au fost consemnate în încheierea inițială de amânare a pronunțării de la acea dată, când instanța potrivit dispozițiilor art. 260 Cod Pr.Civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 27 noiembrie 2013 și ulterior pentru data de 4 decembrie 2013.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
P. cererea înregistrată pe rolul Tribunalului M. sub nr._ din data de 14.03.2012, reclamanta Ș. C. V. a chemat în judecată pe pârâtul S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate caracterul politic al măsurii administrative a dislocării în B. a autorilor săi T. P., să se dispună obligarea pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 400.000 euro în echivalent lei pentru prejudiciul moral, respectiv 35.000 euro și_ ron reprezentând prejudiciul material suferit prin condamnarea cu caracter politic a bunicului reclamantei T. P. la 5 ani închisoare corecțională, 3 ani interdicție corecțională, 10.000 lei amendă corecțională și confiscarea averii, cu obligarea la plata a 5000 lei cheltuieli de judecată către stat.
În motivarea acțiunii a arătat că, la data de 04.09.1951, prin sentința nr.965/1951, bunicul său T. P. a fost condamnat la 5 ani închisoare corecțională, 3 ani interdicție corecțională, 10.000 lei amendă corecțională și confiscarea averii, cu obligarea la plata a 5000 lei cheltuieli de judecată către stat.
Anterior, la data de 13.02.1951, acesta a fost arestat de către securitate pe motiv de apartenență la o organizație considerată de tip legionar, a fost judecat și condamnat de Tribunalul Timișoara pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.209 pct.4 c.p., art.25 c.p. modificat prin D.192/1950 și trimis la mai multe penitenciare din țară inclusiv la Canalul D.-Marea N., iar la Penitenciarul Pitești a fost supus torturii.
Pe toată perioada deținerii a fost supus unui tratament foarte dur, bătăi, condiții inumane.
De asemenea, i-au fost confiscate 8 iugăre de teren, o căruță cu osie de fier, un ham, un ciur, vânturătoare, o purcea de 6 luni, 15 Kg de floarea soarelui, una șiră de paie, o vacă bălțată de trei ani, o iapă de 5 ani.
În drept, s-au invocat disp. Legii nr. 221/2009.
În dovedirea cererii, a depus la dosar acte de stare civilă, sentința nr.965/1951, bilet de liberare nr._/1955, încheiere din 29.12.1969, chitanța nr.2, ..P.t /_, adeverința nr.3460/24.10.1057, contract de vânzare nr.669/18.05.1966, proces-verbal din 26.04.1952, extras de carte funciară, dovadă din 21.01.1952, titlul de proprietate nr._/23.06.1995, titlul de proprietate nr._/30.06.1995 și a solicitat încuviințarea probei cu expertiză.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii întrucât nu sunt întrunite condițiile disp. art.5 alin.1 lit. b din Legea 221/2009 în ceea ce privește daunele morale, iar daunele materiale nu sunt dovedite.
În cauză au fost efectuate expertizele, având ca obiective: stabilirea valorii actualizate a sumei de 10.500 lei plătită la data de 18 mai 1966 conform contractului depus la fila 26-27 dosar.
- evaluarea bunurilor imobile – 8 iugăre de teren înscris în cartea funciară nr.309 a comunei Sintea M. sub nr.top 376,567, 777 și 1006,
- evaluarea bunurilor mobile: una căruță cu osie de fier, un ham, un ciur vechi, vânturătoare, o purcea de 6 luni, 15 Kg floarea soarelui, una șiră de paie, o vacă bălțată de trei ani, o iapă neagră de 5 ani.
Tribunalul M. prin sentința civilă nr.177/10.sept.2012, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Ș. C.-V., și a respins cererea privind acordarea despăgubirilor morale.
A fost admisă în parte cererea privind acordarea despăgubirilor materiale.
A fost obligat pârâtul către reclamantă la plata sumei de_ lei, despăgubiri materiale, reprezentând contravaloarea următoarelor bunuri mobile preluate ca efect al condamnării numitului T. P. respectiv: una căruță cu osie de fier, un ham, un ciur vechi, vânturătoare, o purcea de 6 luni, 15 Kg floarea soarelui, una șiră de paie, o vacă bălțată de trei ani, o iapă neagră de 5 ani și la plata sumei de 6225,28 lei reprezentând valoare actualizată a sumei de 10.500 lei achitată la data de 18.05.1966 .
A fost respinsă cererea privind acordarea de despăgubiri pentru suprafața de 8 iugăre teren agricol situat în localitatea Sintea M. Jud. A..
A fost admisă în parte cererea privind cheltuielile de judecată și obligă pârâtul către reclamantă la plata sumei de 600 lei cu acest titlu.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că la data de 04.09.1951, prin sentința nr.965/1951,fil.13-20,bunicul reclamantei, numitul Tomuta P., a fost condamnat la 5 ani închisoare corecțională, 3 ani interdicție corecțională, 10.000 lei amendă corecțională și confiscarea averii, cu obligarea la plata a 5000 lei cheltuieli de judecată către stat.
Anterior, la data de 13.02.1951, acesta a fost arestat de către securitate pe motiv de apartenență la o organizație considerată de tip legionar, a fost judecat și condamnat de Tribunalul Timișoara pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.209 pct.4 c.p., art.25 c.p. modificat prin D.192/1950 și trimis la mai multe penitenciare din țară inclusiv la Canalul D.-Marea N., iar la Penitenciarul Pitești a fost supus torturii. Ca efect al acestei sentințe de condamnare, i-au fost confiscate 8 iugăre de teren, o căruță cu osie de fier, un ham, un ciur, vânturătoare, o purcea de 6 luni, 15 Kg de floarea soarelui, una șiră de paie, o vacă bălțată de trei ani, o iapă de 5 ani conform procesului verbal de confiscare fil.48.
Tribunalul a reținut că soția lui T. prin contractul de vânzare cumpărare nr.669/18. 05. 1966, fil.24, a cumpărat cota de ½ din imobilul situat în Sintea M., confiscată soțului, cu suma de 10.500 lei iar prin titlul de proprietate nr._/30.06.1995, s-a reconstituit pe numele reclamantei dreptul de proprietate pentru suprafața de 4 ha provenind de la bunicul său.
Asupra despăgubirilor morale:
P. Decizia 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial din 15 noiembrie 2010, disp. art.5 alin.1 din Legea nr.221/2009 care stabileau un drept la despăgubiri pentru persoanele condamnate și moștenitorii acestora, și pe care reclamanta și-a întemeiat cererea de chemare în judecată, au fost declarate neconstituționale, astfel că instanța trebuie să aibă în vedere art. 31 alin. 1 din Legea 47/1992 și dispozițiile art. 147 din Constituție potrivit cărora, decizia prin care o normă de drept a fost declarată neconstituțională își încetează efectele după 45 zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial, iar pe durata acestui termen dispozițiile sunt suspendate de drept.
La data soluționării acțiunii termenul de 45 zile prevăzut de textul constituțional a expirat, astfel că în lipsa unei intervenții legislative,acțiunea este lipsită de temei juridic.
În condițiile stabilite de art.31 alin.1 și 3 din Legea 47/1992 și art.147 alin. 4 din Constituție, decizia care a declarat neconstituțională o dispoziție legală este definitivă și obligatorie, efectele sale se răsfrâng și în alte cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepția. Decizia este general obligatorie, opozabilă erga omnes, inclusiv pentru instanțele judecătorești și are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că, după publicare, ea are efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.
Caracterul obligatoriuopozabil tuturoral deciziilor Curții Constituționale, prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe, implică antrenarea răspunderii juridice în cazul nerespectării acestor decizii, răspundere similară cu aceea a nerespectării unei legi adoptate de către Parlament sau a unei ordonanțe emise de Guvern, care decurge din caracterul imperativ al dispozițiilor art.1 alin.(3) din Constituție, potrivit cu care România este stat de drept. Concluzia care se impune este aceea că dispoziția din lege declarată neconstituțională nu se mai poate aplica, instanța investită cu soluționarea unei acțiuni căreia i se aplica norma declarată neconstituțională având obligația să nu aplice în acea cauză dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost constatată prin decizia Curții Constituționale.
În măsura în care este necesar, instanța judecătorească va aplica direct dispozițiile Constituției de care depinde soluționarea procesului, în absența unei reglementări legale care să fi înlocuit sau completat dispozițiile prevăzute prin decizia pronunțată de Curtea Constituțională, promovând astfel actualitatea principiilor statului de drept, asigurarea supremației Constituției, precum și importanța controlului constituționalității legilor de către Curtea Constituțională, ca factori pentru întărirea statului de drept.
De altfel prin decizia în interesul legii nr.12/19.09.2011 pronunțată de ÎCCJ, s-a statuat că, declararea neconstituționalității dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 a avut drept consecință atât încetarea efectelor juridice ale acestora, cât și imposibilitatea de a le invoca drept temei juridic în cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Față de toate acestea, având în vedere și caracterul obligatoriu al deciziilor pronunțate în interesul legii consacrat de art.3307 C.pr.civ., luând în considerare că dispozițiile legale invocate de reclamanți în promovarea acțiunii nu mai sunt aplicabile, fiind contrare Constituției, legiuitorul nerecunoscând dreptul reclamantei la acordarea de daune morale, cererea acesteia va a fi respinsă.
În privința despăgubirilor materiale:
Potrivit art.5 alin.1 lit.b din Legea 221/2009 cei condamnați (moștenitorii acestora) sau supuși unor măsuri administrative cu caracter politic pot solicita acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.
Față de aceste dispoziții, cum bunicului reclamantei i-au fost confiscate bunurile mobile conform procesului verbal întocmit în dosar portărei nr.485/1951,fil.46,în temei art.5 alin.1 lit.b a fost obligat pârâtul către reclamantă la plata sumei de_ lei, despăgubiri materiale, reprezentând contravaloarea următoarelor bunuri mobile preluate ca efect al condamnării numitului T. P. respectiv: una căruță cu osie de fier, un ham, un ciur vechi, vânturătoare, o purcea de 6 luni, 15 Kg floarea soarelui, una șiră de paie, o vacă bălțată de trei ani, o iapă neagră de 5 ani.
În baza aceluiași temei pârâtul a fost obligat și la plata sumei de 6225,28 lei reprezentând valoare actualizată a sumei de 10.500 lei achitată la data de 18.05.1966, apreciind că urmare confiscării cotei de ½ din imobil, această sumă a fost achitată în mod nelegal pentru reîntregirea proprietății.
Pentru terenurile în suprafață de 8 iugăre cum reclamantei i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru acestea nu pot fi acordate despăgubiri, cererea sa pentru acordarea despăgubirilor reprezentând contravaloare acestor terenuri va fi respinsă.
Împotriva acestei sentințe în termen legal au formulat recurs reclamanta Ș. C. V. și pârâtul S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice-Direcția Generală a Finanțelor Publice M..
P. decizia nr.707/1.01.2013 pronunțată de Curtea de Apel C. au fost admise recursurile declarate, casată sentința civilă numai în ceea ce privește despăgubirile materiale și cheltuielile de judecată și trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul M.. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței civile privind despăgubirile morale.
Pentru a pronunța această soluție curtea a reținut că instanța de fond nu a determinat suprafața de teren pe care a avut-o autorul reclamantei înainte de confiscare, dacă o altă suprafață de teren a mai intrat în patrimoniul acestuia după condamnare și care este întreaga suprafață de teren pentru care s-a stabilit s-a stabilit dreptul de proprietate prin reconstituire în baza legilor fondului funciar și de asemenea nu a argumentat de ce titularul cererii nu ar fi îndreptățit la c/v unei jumătăți de imobil determinată prin evaluarea imobilului și nu a analizat apărările formulate de statul român .
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul M. sub nr._ .
Cu ocazia rejudecării instanța, având în vedere decizia de casare, a pus în discuția părților suplimentarea probatoriului administrat în cauză (prin încheierea din 12 aprilie 2013 fiind citată reclamanta cu această mențiune) însă reclamanta a învederat că nu înțelege să facă alte probe .
P. sentința civilă nr.54 din 13 mai 2013, pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamantă.
Analizând cererea de chemare în judecată în raport de disp. art. 5 alin 1 lit. b din Legea 221/2009 tribunalul a reținut urătoarele:
P. cererea înregistrată reclamanta Ș. C. V. a chemat în judecată pe pârâtul S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate caracterul politic al măsurii administrative a dislocării în B. a autorilor săi T. P., să se dispună obligarea pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 400.000 euro în echivalent lei pentru prejudiciul moral, respectiv 35.000 euro și 15.000 ron reprezentând prejudiciul material suferit prin condamnarea cu caracter politic a bunicului reclamantei T. P. la 5 ani închisoare corecțională, 3 ani interdicție corecțională, 10.000 lei amendă corecțională și confiscarea averii, cu obligarea la plata a 5000 lei cheltuieli de judecată către stat
În drept cererea a fost întemeiată pe disp. art. 5 alin 1 lit. b din Legea 221/2009 din analiza căruia rezultă că legiuitorul a impus o dublă condiționare pentru acordarea despăgubirilor reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate și anume: bunurile să fi fost confiscate prin hotărârea de condamnare sau după caz ca efect al măsurii administrative abuzive și bunurile să nu fi fost restituite persoanei îndreptățite sau aceasta să nu obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile legii 10/2001 sau ale legii 247/2005 .
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei ( sentința de condamnare și procesul verbal încheiat în 26 aprilie 1952 ) rezultă că autorul reclamantei a fost condamnat la 5 ani închisoare corecțională și confiscarea averii constând în bunuri mobile și imobile -8 iugăre teren arabil și ½ casă cu curte și grădină în suprafață de 550 m.p. - parte ce ulterior a fost răscumpărată prin contractul de vânzare autentificat sub numărul 669/18 mai 1966 cu suma de 10.500 lei .
În ceea ce privește restituirea bunurilor mobile solicitate tribunalul constată că prin decizia nr. 6 din 15 aprilie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii s-a stabilit că ,, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin 1 lit. b din Legea 221/2009 cu modificările și completările ulterioare, pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru aceleași categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație, respectiv Legea 10/2001 și Legea 247/2005 sub imperiul cărora partea interesată să nu fi obținut deja o reparație ,, și prin urmare despăgubirea reprezentând echivalentul valoric al bunurilor mobile confiscate nu poate fi acordată întrucât în baza acestei legi se pot acorda despăgubiri reprezentând echivalent bănesc al bunurilor ce intră în domeniul de reglementare al celor două acte normative la care face referire art.5 respectiv terenuri și construcții ( imobile prin natură ) precum și utilajele și instalațiile preluate odată cu imobilul ( imobile prin destinație ) .
Raportat la capătul de cerere privind restituirea suprafeței de 8 iugăre teren arabil confiscate ( aproximativ 4 ha ) se reține că reclamantei în temeiul legilor fondului funciar i-a fost eliberat titlul definitiv nr._/23.06.1995 pentru o suprafață totală de 4,74 ha teren arabil în calitate de moștenitoare a defunctului T. P. și titlul definitiv de proprietate nr._/30.06.1995 pentru o suprafață de 4 ha, ulterior în temeiul Legii 169/1997 prin cererea aflată la file 83 dosar petenta a mai solicitat reconstituirea doar pentru o suprafață de 0,86 ha și prin urmare susținerea acesteia că suprafața confiscată nu a fost restituită nu poate fi primită atâta vreme cât nu a solicitat-o ulterior în temeiul legii 247/2005 și nu a făcut dovada că autorul a avut o suprafață mai mare de teren arabil decât cea pentru care au fost eliberate cele două titluri .Mai mult decât atât reclamanta nu a făcut nici dovada că a urmat procedura reglementată de legea 247/2005 în cadrul căreia nu a obținut restituirea acestora în natură sau prin echivalent condiție ce rezultă din interpretarea tezei a II a a art. 5 lit b.
De asemenea s-a constatat că reclamanta nu a urmat procedura instituită de Legea 10/2001 nici în ceea ce privește restituirea sumei achitată cu titlu de preț pentru cumpărarea părții de imobil casă confiscat ca urmare a condamnării, obligatorie pentru ca aceasta să poată uza de dispozițiile legii 221/2009 această condiție fiind impusă de legiuitor în art. 5 și anume ca bunurile respective să nu fi fost restituite sau să nu se fi obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii 10/2001 .
În acest sens s-a pronunța și ÎCCJ într-o decizie de speță reținând pe de o parte că bunurile mobile datorită naturii lor nu intră în sfera de reglementare a Legii 10/2001 iar pentru bunurile imobile care intră în sfera de reglementare a acestei legi reclamantul trebuie să facă dovada că a urmat procedura reglementată de legea 10/2001 în cadrul căreia nu a obținut restituirea acestora în natură sau prin echivalent .
Raportat la capătul de cerere privind restituirea sumei plătită cu titlu de amendă corecțională tribunalul constată că această pretenție nu intră în sfera de aplicare a art. 5 alin 1 lit. b din Legea 221/2009 care vizează numai echivalentul valorii bunurilor confiscate și nerestituite .
Pentru aceste considerente s-a apreciat acțiunea neîntemeiată și a fost respinsă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Ș. C. – V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs, reclamanta susține în esență că:
- în mod cu totul nefondat, prima instanță a ignorat în mod deliberat aspectele cu caracter obligatoriu menționate în Decizia nr.1354/2010 pronunțată de Curtea Constituțională, că la data introducerii acțiunii sale s-a născut în favoarea sa un drept de creanță, iar legea aflată în vigoare la data formulării cererii este aplicabilă pe tot parcursul procesului și face trimitere în acest sens la cauza B. vs.Croația, 2006;
- nu se poate aplica Decizia 6/2013, pronunțată în RIL de Înalta Curte de Casație și Justiție, fără a se încălca principiul egalității și discriminării, astfel cum este reglementat în art.12 din CEDO, „de situația creată prin apariția acestei decizii nu se face vinovată reclamanta”, iar art.21 din Constituție îi confirmă fără posibilitate de tăgadă, accesul liber la justiție;
- prin limitarea, prin golirea de conținut a acestei legi reparatorii, i s-a încălcat accesul liber la justiție și implicit la un proces echitabil;
- un alt aspect important în soluționarea corectă și pertinentă a prezentei cauze este cel potrivit căruia instanța are obligația de a aplica dispozițiile din Constituție privind drepturile și libertățile cetățenești, în caz contrar aflându-se în situația denegării de dreptate;
- prin declararea ca neconstituțională a art.5 pct.1 lit.a din Legea 221/2009 se aduce o gravă atingere fundamentului juridic și etic al legii reparatorii;
- reclamanta invocă și dispozițiile art.504 și 505 cod procedură penală, ce se referă la reparațiile morale ce trebuie acordate de S. R. în cazul condamnării pe nedrept sau al privării ori restrângere de libertate în mod nelegal, în speță fiind incidente și dispozițiile art.52 alin.3 din Constituția României;
- în mod nelegal a fost respins petitul privind daunele morale, ignorându-se dispozițiile art.52 alinb.3 din Constituția României ce sunt în concordanță cu art.3 din Protocolul 7 la CEDO, precum și Decizia 186/1999 pronunțată de Curtea Constituțională, conform căreia „este necesară examinarea problemei obligației instanțelor judecătorești de aplicare directă a dispozițiilor Constituției, atunci când nu există reglementare legală sau când a fost constatată neconstituționalitatea reglementării legale existente”, aplicându-se direct dispozițiile art.21 din Constituția României;
- în ceea ce privește despăgubirile materiale, în mod greșit instanța de fond a respins petitul având ca obiect despăgubirile constând în 1000 lei amendă corecțională și 5000 lei cheltuieli de judecată către Stat, sume pe care autorul său a fost obligat să le plătească ca urmare a sentinței penale la care a fost condamnat, cât și a petitului privind bunurile mobile confiscate, căci atâta vreme cât sentința penală de condamnare a fost nelegală, atunci și măsurile impuse prin această sentință sunt nelegale și vor trebuie reparate;
- în ceea ce privește despăgubirile materiale privind ½ dintr-o casă de locuit, similar daunelor morale, neacordarea acestora constituie o gravă ignorare a reclamantului;
- în mod eronat s-a reținut că pentru terenul de 8 iugăre i s-a reconstituit dreptul de proprietate.
În drept recurenta reclamantă a invocat dispozițiile art.304 pct.7, 8 și 9 cod procedură civilă.
Examinând sentința prin prisma criticilor formulate și în limitele deciziei de casare, Curtea constată recursul fondat pentru considerentele ce succed :
Instanțele au fost investite de reclamanta Ș. C.-V., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M., cu o acțiune în constatare a caracterului politic al măsurii administrative a dislocării în B. a autorului său Tomuta P., obligarea pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 400.000 euro în echivalent lei pentru prejudiciul moral, 35.000 euro și 15.000 euro reprezentând prejudiciu material suferit prin condamnarea cu caracter politic a bunicului reclamantei, Tomuta P. la 5 ani închisoare corecțională, 3 ani interdicție corecțională, 10.000 lei amendă corecțională și confiscarea averii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii a arătat că la data de 04.09.1951, prin sentința nr.965/1951, bunicul său Tomuta P. a fost condamnat la 5 ani închisoare corecțională, 3 ani interdicție corecțională, 10.000 lei amendă corecțională și confiscarea averii pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.209 pct.4 cod penal, art.25 cod penal, modificat prin decretul 192/1950 și trimis la mai multe penitenciare din țară, inclusiv la Canalul D.-Marea N., iar la Penitenciarul Pitești a fost supus torturii.
Cauza a parcurs un prim ciclu procesual finalizat prin emiterea deciziei nr.707/31 ianuarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel C., prin care au fost admise recursurile ambelor părți, casată în parte sentința civilă numai în ceea ce privește despăgubirile materiale și cheltuielile de judecată și trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul M..
S-a menținut soluția de respingere a petitului privind daunele morale formulată de reclamantă.
În rejudecare, soluția adoptată de tribunal în ceea ce privește petitul privind despăgubirile materiale este parțial nelegală, în cauză fiind incident motivul de recurs prev.de art.304 pct.9 cod procedură civilă, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.7 și 8 cod procedură civilă.
Critica recurentei reclamante întemeiată pe dispozițiile art.304 pct.7 cod procedură civilă urmează a fi examinată prin raportare la dispozițiile art.261 pct.5 cod procedură civilă și este nefondată pentru următoarele considerente:
Art.261 pct.5 cod procedură civilă reglementează obligația pentru instanță de a arăta în considerentele hotărârii motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței precum și motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților. În aplicarea acestor dispoziții legale, instanța este obligată să motiveze soluția pronunțată sub aspectul fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți în susținerea acestor capete de cerere.
Verificând sentința recurată sub aspectul respectării acestor dispoziții legale, Curtea constată că sentința cuprinde argumentele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, argumentele nu sunt contradictorii iar modul de redactare permite exercitarea controlului judiciar, astfel încât nici acest motiv de recurs nu poate fi primit.
Motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.8 cod procedură civilă, a fost invocat formal deoarece nu a fost dezvoltată nicio critică de natură a se circumscrie ipotezei pe care acest motiv o reglementează, anume că „modificarea unei hotărâri se poate dispune când instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia”.
Acest caz de recurs presupune investirea instanței cu un litigiu în legătură cu un act juridic intervenit între părți și a căruia natură ori înțeles lămurit și vădit neîndoielnic a fost interpretat greșit de instanță.
Or, în cauză, nu se pune problema interpretării unui anumit act juridic și de aceea nici motivul de recurs bazat pe dispozițiile mai sus menționate nu poate fi primit.
Motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 cod procedură civilă, ce se poate invoca „atunci când hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii” este parțial incident în speță.
Acest motiv vizează nelegalitatea hotărârii și cuprinde în conținutul său două ipoteze, respectiv hotărârea este lipsită de temei legal și hotărârea este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
În speță, s-au invocat dispozițiile art.5 alin.1 lit. a și b din Legea 221/2009, ce privesc aplicarea daunelor morale și materiale ce se acordă unor categorii de persoane ce au făcut obiectul unor condamnări penale sau măsuri administrative cu caracter politic în perioada de referință – 06 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Instanța de recurs este ținută să analizeze sentința tribunalului numai în ceea ce privește problema despăgubirilor materiale ca urmare a dispozițiilor de casare, astfel că nu se vor mai analiza criticile privind acordarea daunelor morale.
Sintetizând criticile formulate de recurenta reclamantă se constată că aceasta a criticat hotărârea sub aspectul respingerii petitului privind daunele morale prin raportare la Constituția României și la principiile CEDO, precum și a petitului privind despăgubirile materiale prin raportare la Decizia 6/2013 pronunțată de ICCJ în recurs în interesul legii.
Criticile privind aplicarea cu prioritate a Constituției României și a principiilor CEDO atunci când în legislația națională nu mai există reglementare legală sau au fost declarate neconstituționale în ceea ce privește daunele morale, sunt neîntemeiate.
Reclamanta a promovat acțiunea la 14 martie 2012 când nu mai subzistau dispoz.art.5 alin.1lit.a din Legea 221/2009, pentru acordarea daunelor morale, acestea fiind declarate neconstituționale prin Decizia nr.1358/2010, pronunțată de Curtea Constituțională.
În considerentele deciziei 1358/2010 s-a pus problema dacă neconstituționalitatea unui text de lege prin decizia Curții Constituționale care produce efecte pentru viitor și erga omnes se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care au formulat o cerere în acest sens.
Această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia 12/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr.789/7.11.2011, în sensul că s-a stabilit că Decizia 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M.Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte, urmare a deciziei 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art.5 alin.1 lit. a teza I din Legea 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituționale în Monitorul Oficial.,ori cauza dedusă judecății nici nu era pe rol la data pronunțării acestei decizii astfel că dispozițiile art.5alin1 litera a nu mai subzistau la data introducerii acțiunii dedusă judecății.
Situația de dezavantaj sau de discriminare în care s-a găsit reclamanta prin introducerea acțiunii după pronunțarea deciziei de neconstituționalitate, are o justificare obiectivă, ce rezultă din controlul de constituționalitate și rezonabilă, întrucât scopul urmărit este acela de înlăturare din cadrul normativ intern a unei norme imprecise, neclare, lipsite de previzibilitate.
Izvorul „discriminării” îl constituie decizia de neconstituționalitate și a-i nega legitimitatea înseamnă a nega însuși mecanismul de Constituționalitate, ulterior adoptării actului normativ, ceea ce este de neacceptat între-un stat democratic, în care fiecare organ statal are atribuțiile sale clare și bine definite.
În considerentele acestei decizii, Înalta Curte a examinat efectele deciziei de neconstituționalitate atât din perspectiva dreptului intern intertemporal, dar și prin prisma dispozițiilor art.6 din CEDO, art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenția privind protecția proprietății, art.14 din Convenție raportat la art.1 din Protocolul 12 privind dreptul la nediscriminare, soluția dată în RIL fiind obligatorie pentru instanțe, conform art.330 alin.4 cod procedură civilă, astfel că nu se poate pune problema aplicării prioritare a principiului CEDO față de legislația internă.
Criticile privind aplicarea dispozițiilor art.5 alin.1 lit.b din Legea 221/2009, sunt parțial întemeiate și urmează a fi reținute.
Potrivit art.5 alin.1 lit.b din Legea 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 06.03.1945 – 22.12.1989 sau care au făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, precum și după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanței obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâri de condamnarea sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri în echivalent în condițiile Legii 10/2001 republicată.
Cu privire la aceste dispoziții legale, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în Decizia 6/2013, prin RIL că „în temeiul art.5 alin.1 lit.b din Legea 221/2009, republicată, pot fi acordate despăgubiri numai pentru acele categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative de reparație – Legea 10/2001 republicată și Legea 247/2005, cu condiția că partea interesată să nu fi obținut deja o reparație în temeiul acestei legi.
Din condiția impusă de legiuitor, se statuează în decizia sus menționată că numai echivalentul bănesc al bunurile ce intră în domeniul de reglementare al celor două acte de reparație intră în domeniul de reglementare al acestei legi.
Ori, așa cum rezultă din conținutul prevederilor art.6 alin.1 și 2 din Legea 10/2001 modificată prin Legea 247/2005, în domeniul de reglementare al acestei legi nu intră decât terenurile și construcțiile (imobile prin natură), precum și utilajele și instalațiile preluate odată cu imobilul/imobile prin destinație.
Raportarea făcută de legiuitor la aceste două acte normative determină o distincție în privința bunurilor ce fac obiectul de reglementare al acestei legi.
Astfel, în ceea ce privește capătul de cerere privind restituirea suprafeței de 8 iugăre pământ arabil confiscate (aproximativ 8 ha.), corect a reținut tribunalul că reclamantei i-au fost eliberate două titluri definitive de proprietate, respectiv TDP_/23.06.1995 pentru o suprafață totală de 4,47 ha. teren în calitate de moștenitor al defunctului. Tomuta P. și TDP_/30.06.1995 pentru 4 ha .teren.
P. cererea de la fila 83 fond, reclamanta solicitat reconstituirea doar pentru 0,86 ha., tribunalul apreciind corect că această solicitare nu poate fi primită câtă vreme nu a fost solicitată în temeiul Legii 247/2005.
Este argumentat corect și soluția de respingere a despăgubirilor materiale pentru bunurile mobile solicitate de reclamantă, întrucât acestea nu intră în sfera de reglementare al art.6 alin.1 și 2 din Legea 10/2001 și Legea 247/2005, cum de altfel a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia 6/2013.
Suma plătită cu titlu de amendă corecțională nu intră în sfera de reglementare a art.5 alin.1 lit.b din Legea 221/2009 și corect a fost respinsă de tribunal.
Este întemeiată însă critica recurentei reclamante privind îndreptățirea sa de a fi despăgubită cu suma de 6225,28 lei reprezentând valoarea actualizată a sumei de 10.500 lei achitată la data de 18.05.1966 de către soția def.T. P., pentru cota de ½ din casa ce i-a fost confiscată prin hotărârea penală de condamnare și ulterior a fost răscumpărată de T. S. conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.669/18 mai 1966 de notariatul de Stat al Raionului Criș, Regiunea Crișana și urmează a fi reținută.
Această sumă însă se cuvine moștenitorilor defunctului T. P., urmând ca moștenitorii acestuia să se desocotească ulterior pe calea dreptului comun.
Instanța de recurs face această mențiune față de precizarea reclamantei în ședința publică din 067 mai 2012, că și sora sa, A. R. a formulat cerere la Legea 221/2009, ce se află în derulare la Tribunalul T., pentru aceleași bunuri de pe urma aceluiași autor.
Instanțele au făcut demersuri pentru a se verifica în ce stadiu se află cererea acestei moștenitoare și abia în recurs s-a înaintat de la Curtea de Apel Timișoara copia deciziei civile nr.1464/29 mai 2012, pronunțată de această instanță.
P. această decizie s-a casat decizia civilă nr.5408/2012 pronunțată de Tribunalul T. și s-a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal, în ceea ce o privește pe această reclamantă.
În consecință, față de cele ce preced, urmează să se admită recursul, să se modifice sentința, în sensul admiterii în parte a acțiunii.
Urmează să fie obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 6225,28 lei ce reprezintă valoarea actualizată a sumei de 10.500 lei, ce a fost achitată la 18.05.1966 ce se cuvine moștenitorilor defunctului T. P..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta Ș. C. - V. împotriva deciziei civile nr.54 din 13 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Mehedinti – Secția I Civilă, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R., R. P. M. FINANȚELOR PUBLICE - P. DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M..
Modifică sentința, în sensul că admite în parte acțiunea.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 6225,28 lei ce reprezintă valoarea actualizată a sumei de 10.500 lei, ce a fost achitată la 18.05.1966 ce se cuvine moștenitorilor defunctului T. P..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Decembrie 2013.
Președinte, E. S. | Judecător, M. M. | Judecător, M. P.-P. |
Grefier, V. R. |
Red.jud.M.M.
Tehn.MC/2 ex.
Data red.16.12.2013
j.f. M.C.O.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 9661/2013. Curtea de Apel... | Anulare act. Decizia nr. 9410/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
