Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 28/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 28/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 15-03-2012 în dosarul nr. 28/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 28
Ședința publică de la 15 Martie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. I.
Judecător E. B.
Grefier G. D. L.
x.x.x.
Pe rol, judecarea apelurilor declarate de reclamantul C. I., cu domiciliul în comuna Dîrvari, . și pârâtul S. R. P. M. FINANȚELOR P., cu sediul în București, ., sector 5 împotriva sentinței civile nr.262 din 31 mai 2010, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, având ca obiect „Despăgubiri - Legea nr.221/2009”.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care a învederat că prin motivele de apel părțile au solicitat judecata cauzei în lipsă, potrivit art. 242 cod procedură civilă.
Instanța, apreciind cauza în stare de judecată, având în vedere cererile de judecare în lipsă, a trecut la soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra apelurilor civile, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Tribunalului M. la data de 03.05.2010, reclamantul C. I. a chemat în judecată S. R., prin M. Finanțelor P., solicitând obligarea acestuia la despăgubiri în valoare de 500.000 euro, echivalent în lei la data plății, pentru prejudiciul moral suferit de defunctul C. M., prin condamnarea sa la o pedeapsă de 20 ani muncă silnică și 10 ani degradare civică, confiscarea întregii averi, prin sentința nr.657/19.12.1958 pronunțată de Tribunalul M. C..
În motivarea cererii a arătat că la data de 29.08. 1958 tatăl său, defunctul C. M., a fost arestat, iar în data de 19.12.1958 a fost condamnat de către Tribunalul M. C. .
A mai arătat că pe timpul anchetei a suportat un tratament inuman, apoi fiind condamnat prin Hotărârea nr.657/19.12.2958 a Tribunalului M. C., condamnare ce a fost menținută până la data de 18.04.1964, când a fost pus în libertate de la Penitenciarul G.. A precizat că datorită condițiilor de detenție pe care tatăl său le-a îndurat în închisorile de deținuți politici de la Salcia, Giurgeni, D. și G. s-a îmbolnăvit grav. În închisoare acesta a suferit, alături de ceilalți deținuți politici, tratamente inumane, adică torturi, batjocură, înfometare, lipsă de îngrijiri medicale.
P. sentința civilă nr.262/31 mai 2010 pronunțată de Tribunalul M. s-a admis în parte cererea formulată de reclamant și a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 50.000 euro echivalent în lei la data efectuării plății, reținând că prin sentința
nr. 657/19.12.1958 a Tribunalului M. C. pronunțată reclamantul C. M. a fost condamnat la 20 ani muncă silnică și 10 ani degradare civică, iar în baza art.325 al.3 lit.c a mai fost condamnat la 8 ani închisoare corecțională pentru delictul de deținere publicații interzise, confiscarea întregii averi personale, și cheltuieli judiciare de 500 lei plătite statului.
Instanța a constatat că această condamnare aplicată autorului reclamantului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 209 pct.1 Codul penal din 1936 constituie de drept condamnare cu caracter politic conform art. 1 pct. 2 lit. a din Legea nr.221/2009.
În conformitate cu disp. art. 5 din același act normativ orice persoană care a suferit condamnare politică în perioada 6 martie 1945 – 22 Decembrie 1989 poate solicita instanței de judecată în termen de 3 ani de la . legii obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare .
S-a apreciat că prin condamnarea suferită autorului reclamantului i-au fost cauzate prejudicii materiale și morale, fiind împiedicat să-și dezvolte în condiții corespunzătoare personalitatea, să evolueze din punct de vedere social și profesional și să dobândească în timp util un statut corespunzător pregătirii sale .
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul C. I. și pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului declarat de reclamant s-a susținut că este insuficientă suma stabilită de prima instanță ca despăgubiri, făcându-se o descriere a situației familiale și profesionale a părții, a suferințelor îndurate ca urmare a condamnării politice a tatălui.
Pârâtul a criticat cuantumul despăgubirilor morale, apreciind că este prea mare, nefiind respectat principiul acordării unei juste despăgubiri. S-a arătat că reclamantul nu a făcut dovada prejudiciului moral suferit, că nu s-a făcut dovada calității procesuale active unice.
P. decizia civilă 380 din 9 noiembrie 2010 a Curții de Apel C.-Secția I Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie s-a respins apelul declarat de reclamant, s-a admis apelul declarat de pârât, s-a schimbat sentința în parte, în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 3 000 euro daune morale. S-au menținut restul dispozițiilor sentinței.
Curtea a reținut că reclamantul are calitate procesuală activă, în condițiile în care acesta a solicitat acordarea daunelor morale pentru prejudiciu, în conformitate cu dispozițiile art.5 alin.1 din Legea nr.221/2009, ca moștenitor al tatălui său, iar în dovedirea legitimării procesuale a depus înscrisuri din care rezultă că tatăl său a fost condamnat la o pedeapsă de 20 ani muncă silnică și 10 ani degradare civică.
S-a arătat că Tribunalul D. a considerat în mod corect că reclamantul este îndreptățit la acordarea de daune morale, pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a condamnării politice a tatălui său, dar s-a avut în vedere modificarea Legii 221/2009 prin OUG 62/2010.
În stabilirea cuantumului daunelor morale instanța s-a raportat atât la prejudiciul suferit de autor, prin condamnarea politică, dar și la prejudiciul suferit de reclamant, ceea ce evident, a avut un impact negativ asupra sa și asupra întregii sale familii.
Condamnarea și executarea unei pedepse privative de libertate, într-un regim deosebit de restrictiv, de strict, în condiții inumane, deja de notorietate publică, lipsirea de bunurile personale, îndepărtarea de familie, de societate, ca și imposibilitatea unei reintegrări totale după eliberare, produc suferințe pe plan moral, social și profesional. Astfel de măsuri au lezat demnitatea și onoarea, dar și libertatea individuală, drepturile personale patrimoniale și nepatrimoniale ocrotite de lege și au drept consecințe un prejudiciu moral care justifică acordarea unei compensații materiale.
Instanța de apel a apreciat că tribunalul a acordat o sumă prea mare, de 50. 000 euro, pentru prejudiciul moral suferit de tatăl său, având în vedere și faptul că soției autorului i s-au acordat și drepturile legale, în temeiul Decretului Lege 118/1990, considerând că se justifică acordarea de daune morale într-un cuantum 3 000 euro, echivalent în lei, în calitate de moștenitor al tatălui său, sumele pretinse de reclamant fiind nejustificat de mari.
Împotriva aceste decizii au declarat recurs reclamantul și pârâtul iar prin decizia 7660 din 31 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-au admis recursurile, s-a casat decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.
Instanța de recurs a reținut că în cauza de față nu produce efecte decizia 1358/2010 a Curții Constituționale prin care s-au constatat ca fiind neconstituționale dispozițiile art. 5 alin. 1 din Legea 221/2009, deoarece la data publicării deciziei reclamantul era titularul unui bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO.
S-a arătat că instanța de apel a examinat cauza în raport de dispoz. OUG 62/2010, care au fost declarate neconstituționale, că deși motivele de apel formulate de reclamant vizau aspecte legate de raportul de cauzalitate dintre condamnarea tatălui și prejudiciul moral și material suferit, instanța de apel nu examinează aceste aspecte, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 cod procedură civilă.
Rejudecând apelurile, instanța apreciază ca fiind fondat apelul declarat de pârât și ca nefiind fondat apelul declarat de reclamant, pentru următoarele considerente.
La data când a fost promovată acțiunea erau în vigoare dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr.221/2009, potrivit cărora moștenitorii persoanelor care au suferit o condamnare caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 pot solicita instanței de judecată în termen de 3 ani de la . legii obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de autor.
Textul care prevede acordarea daunelor morale a fost declarat neconstituțional prin Deciziile 1358 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010, publicate în Monitorul Oficial la 15 noiembrie 2011, astfel că în prezent nu mai este în vigoare un astfel de temei pentru acordarea despăgubirilor morale. Cele două decizii ale Curții Constituționale produc efecte juridice asupra proceselor aflate în curs de judecată la data publicării lor în Monitorul Oficial, cu excepția situației în care, la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă de admitere a acțiunii reclamanților, așa cum este cazul în speță, prima decizie a Curții de Apel C. fiind dată la 9 noiembrie 2010.
Aceasta este interpretarea ce a fost dată dispozițiilor art. 5 din Legea 221/2009 și prin recursul în interesul legii soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție în ședința din 19 septembrie 2011, prin Decizia nr. 12/2011, prin care s-a stabilit că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr.1358/2010 și nr.1360/2010, dispozițiile art.5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr.221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
O astfel de soluție este impusă de aplicarea normelor de drept stabilite de practica instanței de contencios al drepturilor omului de la Strasbourg, întrucât la data pronunțării hotărârii definitive reclamanții au devenit titularii unui bun în sensul art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la CEDO, astfel că modificările legislative nu pot aduce atingere acestuia.
Ca urmare, instanța apreciază că se impune a se stabili dacă, în raport și de prevederile art. 3 și 5 din legea 221/2009 prejudiciul suferit de autorul reclamantului a fost deja reparat sau dacă se impune în continuare acordarea unei reparații. Instanța are în vedere faptul că prin acțiunea inițială, prin concluziile scrise și criticile din căile de atac reclamantul a solicitat numai acordarea de daune morale, nu și daune materiale. Soluționarea cauzei nu impune participarea procurorului, dat fiind faptul că această condamnare aplicată autorului reclamantului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 209 pct.1 Codul penal din 1936 constituie de drept condamnare cu caracter politic conform art. 1 pct. 2 lit. a din Legea nr.221/2009, iar în condițiile art. 4 din lege doar atunci când se cere constatarea caracterului politic al măsurii aplicate este necesară judecarea pricinii cu participarea reprezentatului parchetului.
Instanța constată că autorul a fost născut în anul 1908, a fost arestat la 29.08.1958 și eliberat la 18.04._, decedând la 20.06.1986. Martori audiați de prima instanță au arătat că după eliberare acesta era slăbit fizic și că a fost urmărit de instituțiile represive ale statului, fiind afectată și familia sa.
Scopul stabilirii de daune morale în situațiile prevăzute de Legea 221/2009 este acordarea unei satisfacții de ordin moral, fiind imposibilă cuantificarea suferințelor îndurate în perioada executării pedepsei privative de libertate, astfel că nu sunt aplicabile principiile reparării integrale a prejudiciilor. Instanța, neavând la îndemână criterii precise de stabilire a despăgubirilor, trebuie să facă o aplicare a principiului echității, având în vedere natura sancțiunii aplicate, durata acesteia, consecințele fizice și psihice produse asupra fiecărei persoane în parte. În acest fel se asigură un just echilibru între prejudicial moral suferit și sumele acordate cu titlu de compensații morale.
Nu poate fi contestat în cauză că prin arestarea autorului și executarea pedepsei în închisorile politice ale regimului comunist au fost lezate drepturi fundamentale ale omului, că a existat o atingere a valorilor care definesc personalitatea umană, dreptul reclamantului la repararea prejudiciului produs autorului său fiind corect stabilit în condițiile art. 5 alin.1 lit. a din Legea 221/2009.
Daunele morale, ca acoperire a unui prejudiciu moral nu reprezintă un preț al durerii și nu este necesar să se dovedească faptul că o persoană arestată pe nedrept este supusă unor suferințe pe plan psihic, simplul fapt al arestării fiind de natură să aducă atingere întregii personalități a ființei umane. La acordarea despăgubirilor instanța trebuie să țină seama de modul în care faptul ilicit a afectat viața unei persoane, fără ca prin acordarea lor să se ajungă la o îmbogățire fără just temei.
Supunerea unei persoane unor proceduri penale ce presupun restrângerea dreptului la libertate atrage suferințe morale, ce privesc demnitatea persoanei, imaginea acesteia în societate, în familie. Autorul reclamantului a suferit o traumă emoțională continuă timp de mai mulți ani, cât a fost închis, fiind lipsit de dreptul constituțional la libertate, obligat să suporte rigorile unui regim de detenție inuman, fiind evident că în toată această perioadă și familia sa a fost afectată, represiunile continuând și după eliberare.
Dincolo de aceste statuări cu caracter general, instanța trebuie să respecte un principiu al proporționalității, cu luarea în considerare și a practicii instanței supreme în materie, a practicii Curții europene de drepturile omului, să asigure repararea integrală și efectivă a prejudiciului, iar în speță nu se dovedesc aspecte deosebite, care țin de o poziție socială specială a celui arestat, de deteriorarea statutului social, martorii arătând că era un om simplu, onest, care era bine privit de comunitate, dar care nu putea să aibă anumite contacte sociale datorită statului de fost condamnat politic.
Curtea apreciază că suma de 25 000 lei este suficientă, fiind proporțională cu prejudiciul suferit, pretențiile reclamantului echivalând cu o îmbogățire fără justă cauză dat fiind și faptul că despăgubirile sunt plătite moștenitorului celui ce a fost condamnat iar nu celui care a suferit, efectiv, de pe urma sancțiunii penale aplicate și că prin Hotărârea 274 din 8 august 1990, C. E., mama reclamantului și soția autorului condamnat politic, a primit despăgubiri în temeiul Decretului Lege 118/1990, așa încât o mare parte a prejudiciului suferit a fost deja acoperită.
Ca urmare, se va admite apelul declarat de pârât, potrivit art. 296 cod procedură civilă, se va schimba sentința, se va admite în parte acțiunea și va fi obligat pârâtul către reclamant la plata sumei de 25 000 lei, despăgubiri morale.
Aceleași considerente conduc la concluzia respingerii apelului declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de pârâtul S. R. P. M. FINANȚELOR P., cu sediul în București, ., sector 5 împotriva sentinței civile nr.262 din 31 mai 2010, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ .
Schimbă sentința, admite în parte acțiunea formulată de reclamantul C. I..
Obligă pârâtul S. R. P. M. FINANȚELOR P. către reclamantul C. I. la plata sumei de 25 000 lei, despăgubiri morale.
Respinge apelul declarat de reclamantul C. I., cu domiciliul în comuna Dîrvari, . împotriva sentinței civile nr.262 din 31 mai 2010, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ .
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Martie 2012.
Președinte, G. I. | Judecător, E. B. | |
Grefier, G. D. L. |
Red./tehnored. GI
4ex/16.03.2012
Jud. fond S. C.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 3357/2012. Curtea de Apel... | Validare poprire. Decizia nr. 3651/2012. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
