Pretenţii. Decizia nr. 3444/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3444/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 13-03-2012 în dosarul nr. 3444/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3444/2012
Ședința publică de la 13 Martie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. C.
Judecător: P. P.
Judecător: M. P.
Grefier: M. M.
x.x.x.x.x.x.x.x.x.x.x
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de pârâta S. C. DE C. F. TG. J., și reclamanții T. C., T. A., împotriva deciziei civile nr. 373/05.10.2011, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. DE C. M. P. L. J. .. J., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns:recurenta pârâtă prin consilier juridic M. G. și avocat P. D., reclamantul T. C. asistat de avocat P. B., și reclamantă T. A. reprezentată de avocat P. B., lipsind intimata pârâtă C. DE C. M. P. L. J. .. J.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul recurentei pârâte depune, în ședința publică, actul de adjudecare, planul de amplasament al construcției și practică judiciară.
La interpelarea instanței, avocat P. B., pentru recurenții reclamanți, arată că nu solicită termen pentru observarea planului de amplasament al construcției, depus de reprezentantul recurentei pârâte, precizând că acesta nu are relevanță juridică în cauză.
Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursurilor.
Avocat P. B., pentru recurenții reclamanți, a susținut oral motivele de recurs formulate în scris, solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru soluționarea fondului, arătând că au fost încălcate două principii: principiul disponibilității și principiul dreptului la acțiune; de asemenea, instanța a cordat ceea ce nu s-a cerut. Cu privire la recursul pârâtei, a susținut că nu este fondat.
Avocat P. D., pentru recurenta pârâtă, expune oral motivele de recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii apelului, privind obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată; acordarea cheltuielilor de judecată în favoarea reclamanților, s-a făcut printr-o precizare sumară, fără a se specifica pentru ce anume se acordă, iar potrivit art. 276 C.p.c., acestea trebuia să fie acordate proporțional cu pretențiile admise. Arată că, potrivit art. 312 alin.5 C.p.c., privind solicitarea apărătorului reclamanților de admitere a recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, aceasta este o cale de excepție, acest text nefiind incident în cauză, și pune concluzii de respingere.
Consilier juridic M. G., pentru recurenta pârâtă, solicită, admiterea recursului pârâtei și respingerea recursului reclamanților, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursurilor civile, de față:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei M., reclamantul T. C. a chemat în judecată F. Gorj, CONFEDCOOP Gorj și pârâții L. C., P. I. D., S. D., P. P., popescu G., H. I., C. D., M. N., M. I., G. D. și M. T., solicitând instanței să oblige pârâții să lase în deplină proprietate și liniștită posesie mai multe suprafețe de teren și să fie obligați la demolarea construcțiilor existente pe teren.
În motivarea cererii a arătat reclamantul că este proprietar al terenului revendicat în baza unui contract autentic de vânzare cumpărare, iar pârâții ocupă fără drept acest teren.
În drept, cererea a fost motivată pe disp. art. 480, 483, 998 și 1073 C.civ.
Legal citată pârâta CONFEDCOOP Tg-J. a formulat întâmpinare prin care a arătat că până la introducerea cererii de chemare în judecată reclamantul nu a notificat posesorii construcțiilor pentru demolarea acestora.
P. sentința civilă 1429 din 3.07.2003 stată în dosarul 2172/2002 Judecătoria M. și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului Gorj – Secția civilă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj sub nr. 3219/2003, iar prin sentința civilă 571 din 28.10.2005 a fost admisă în parte cererea și obligată CONFEDCOOP Tg-J. să ridice molozul și betoanele rezultate din demolări de pe terenul în litigiu, precum și la plata sumei de_ lei vechi despăgubiri civile.
P. aceiași sentință civilă s-a luat act de renunțarea la judecată față de pârâții persoane fizice.
C. procesual a fost creat în cadrul dosarului 3219/2003, fiind introdusă în cauză în calitate de reclamantă T. A..
Împotriva acestei sentințe civile au formulat recurs reclamanții T. C. și T. A., iar prin decizia 278 din 30.03.2006 a Curții de Apel C., stată în dosarul 323/Civ/2006 a fost admis apelul reclamanților, modificată sentința Tribunalului Gorj și obligată pârâta F. Gorj către reclamanți la plata sumei de_,86 lei RON cu titlu de despăgubiri.
Împotriva acestei decizii civile a formulat recurs pârâta F. TG J., iar prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția civilă și de proprietate intelectuală cu nr. 1849 din 26.02.2007, stată în dosarul_ a fost admis recursul, casate decizia Curții de Apel C. și sentința Tribunalului Gorj și trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria M..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei M. sub nr._ .
La prima zi de înfățișare reclamanții T. C. și T. A. au arătat că nu înțeleg să se judece cu pârâții persoane fizice, acțiunea îndreptându-se împotriva pârâtelor C. de C. M. prin lichidator judiciar . Tg-J. și împotriva pârâtei ..
Față de cererea reclamanților s-a conturat noul cadru procesual.
Au mai arătat reclamanții că solicită obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor reprezentând lipsa de folosință a terenului, că o parte din teren este ocupat în continuare solicitând totodată radierea înscrierii din cartea funciară a terenului curți construcții. Au mai solicitat reclamanții să fie obligate pârâtele la plata c.val. impozitelor aferente proprietății și achitate la bugetul local de reclamanți.
În dovedirea cererii astfel precizate, reclamanții au solicitat administrarea probei cu expertiză tehnică contabilă arătând totodată că prin rapoartele de expertiză agricolă, respectiv topografică efectuate în ciclurile de judecată anterioară au fost identificate atât terenurile cât și construcțiile.
Legal citată pârâta F. Tg-J. a formulat întâmpinare arătând că cele trei construcții care le aparțin nu au fost folosite în scopuri comerciale, iar valoarea chiriei a fost raportată la folosința construcțiilor și nu la folosirea terenului.
În cauză a fost întocmit un raport de expertiză tehnică de expert E. D., expertiză ce a urmărit un calcul al veniturilor realizate de cele două pârâte, și un calcul al chiriei medii raportată la suprafața construcțiilor.
Pe parcursul derulării cauzei reclamanții au renunțat la judecată față de pârâta C. de C. M..
P. sentința civilă nr.2982 din 24.11.2008 s-a luat act de renunțarea la judecată formulată de reclamanții T. A. și T. C. față de pârâta C. de C. M., prin lichidator judiciar .-J..
A fost respinsă acțiunea civilă în revendicare și pretenții formulată de reclamanta T. A. în contradictoriu cu pârâta F. Tg-jiu.
A fost admisă în parte acțiunea civilă în revendicare și pretenții formulată de reclamantul T. C. în contradictoriu cu pârâta F. Tg-J. și obligă pârâta la plata către reclamantul T. C. a sumei de_ lei cu titlu de despăgubiri civile.
A fost obligată pârâta F. Tg-J. să lase în deplină proprietate și liniștită posesie pârâtului T. C. suprafața de 417 m.p.
A fost respins capătul de cerere privind radiere înscriere carte funciară și a fost obligată pârâta F. TG J. la plata către reclamant a sumei de 6087 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă timbru aferentă sumei de_ lei la care se adaugă 227,4 lei alte cheltuieli de judecată dovedite.
A fost respinsă în rest cererea.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții și pârâta S. C. de C. – F. SA Tg-J., iar Tribunalul Gorj prin decizia civilă nr.193 din 22.05.2009 a admis apelul declarat de reclamanții T. C. și T. A., a respins apelul declarat de pârâta S. C. de C. – F. SA Tg-J., a schimbat sentința în parte, în sensul că a fost obligată pârâta S. C. de C. – F. SA Tg-J. LA 160.674 lei despăgubiri către reclamanta T. A. și la 338.326 lei către reclamantul T. C., despăgubiri. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței civile și a fost obligată pârâta la 7330 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.
Împotriva acestei decizii civile a declarat recurs pârâta SCC F. Tg-J., iar Curtea de Apel C., prin Decizia civilă nr.1374 din 18.11.2009 a admis recursul declarat, a casat ambele hotărâri și a trimis cauza spre rejudecare, la Judecătoria M..
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei M. sub nr._ .
În rejudecare, pârâta C. de C. – F. Tg-J. a reformulat întâmpinare, în sensul admiterii în parte a acțiunii în pretenții a reclamantului T. C., numai începând cu data introducerii acțiunii, raportat la suprafața de 417 mp. a construcției P+1 și în funcție de veniturile nete efectiv realizate de SCC F. Tg-J., pe acea perioadă, conform raportului de expertiză întocmit în cauză de expert E. D. prin repetarea expertizei, raport prin care s-a răspuns obiectivelor dispuse de instanță, stabilindu-se valoarea veniturilor nete, pe perioada pretinsă de reclamanți, la 4.314,64 lei, pentru toate construcțiile, pretenții care se limitează până la data de 30.11.2006.
Reclamanții au depus la dosar „note de ședință” și au solicitat încuviințarea probei testimoniale și proba cu expertiza tehnică.
La termenul de judecată din data de 06.05.2010 reprezentantul pârâtei SCC F. SA Tg-J. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. de C. M..
Din oficiu, instanța a solicitat de la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Gorj să comunice dacă pârâta C. de C. M., pentru care s-a numit lichidator judiciar .-J., este radiată sau nu din evidențele Registrului Comerțului, care a răspuns cu adresa nr._/21.05.2010.
La solicitarea părților, în cauză s-au ascultat martorii L. C., P. G., P. G. și R. M..
În ședința publică din data de 01.07.2010 s-a luat un interogatoriu domnului F. A., în calitate de președinte al pârâtei F..
P. încheierea de ședință din data de 02.09.2010 instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. de C. M., prin lichidator judiciar . Tg-J., întrucât aceasta a fost lichidată judiciar, patrimoniul său fiind preluat de reclamant.
Instanța a dispus, de asemenea, efectuarea unei expertize contabile, ale cărei obiective au fost stabilite prin încheierea de ședință din data de 18.11.2010, în sensul de a se verifica: determinarea veniturilor nete obținute de pârâtă din fructele civile (chirii) și din fructele comerciale (prestări servicii) obținute de pârâtă în perioada 17.12.1999 – 30.04.2006 pentru suprafața de 1583 mp. unde erau amplasate trei barăci pe care pârâta le-a primit gratuit de la fostul Șantier al TCMM, respectiv veniturile obținute prin folosința construcțiilor; determinarea veniturilor nete obținute de pârâtă din fructele civile (chirii) și din fructele comerciale (prestări servicii) obținute de pârâtă în perioada 17.12.1999 și până în prezent din folosința construcției sediu pe suprafața de 417 mp. în condițiile în care reclamantului i s-a cedat spre folosință gratuită o construcție P+1 prin adresa nr.2526/10.11.2006, actualizarea acestor sume în raport de rata inflației, iar în realizarea expertizei contabile să se aibă în vedere disp.art.480, 483 – 485, 487, 517, 523 C.civ.
P. sentința civilă nr. 1230 din data de 28.04.2011 pronunțată de Judecătoria M. în dosarul nr._ a fost admisă în parte acțiunea civilă pentru pretenții introdusă de reclamantul T. C., domiciliat în M., ., . județul Gorj, în contradictoriu cu pârâta F. Tg-J., cu sediul în mun. Tg-J., ..25, jud. Gorj.
A fost respinsă acțiunea civilă pentru pretenții introdusă de reclamanta T. A., domiciliată în M., ., . județul Gorj, în contradictoriu cu pârâta F. Tg-J., cu sediul în mun. Tg-J., ..25, jud.Gorj.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului T. C.tin 8450 lei despăgubiri pentru veniturile obținute de pârâtă pentru perioada 10.11._09 prin închirierea construcției sediu pe suprafața de 417 mp.
A fost respinsă în rest cererea.
Au fost compensate între părți cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut și motivat că pârâta FEDERAL COOP TG J. deține suprafața de 1750 mp teren din care suprafață construită 1325 mp și până la promulgarea L.1/2005 publicată în MO 1762/21.02.2005 nici T. A. și nici T. C. nu pot pretinde despăgubiri pt. folosința celor 1750 mp teren și nici nu au putut proba că pârâta a dat vreo folosință comercială sau civilă terenului care depășește suprafața construită de 1325 mp, folosință care să producă venituri după cum nu au putut dovedi că cineva i-a împiedicat să-și exercite folosința asupra terenului.
În consecință, în raport cu prevederile art. 482 și 517 C.civ. stabilite ca temei legal al cererii reclamanților – până la data de 18.02.2005 pârâta în raport de prevederile art. 187 din L. 109/1996 – a beneficiat gratuit de folosința terenului construit de 1325 mp și de căile de acces în limita suprafeței de 1750 mp, iar după această dată, potrivit prevederilor art. 87 din L.1/2005 folosința a devenit una ce trebuie supusă unei despăgubiri.
În acest context doar reclamantul T. C. putea cere plata unei chirii pt. terenul ocupat de construcția P+1 – Complex prestări servicii și sediul administrativ în suprafață de 417 mp și pt. o suprafață minimă strict necesară accesului la acest activ începând cu luna martie 2005 după promulgarea L.1/2005.
S-a reținut că în cauză sunt aplicabile disp. art. 494 C.civ.,în sensul că pârâta a fost constructor de bună credință deoarece suprafața de 1750 mp, i-a fost atribuită pârâtei în mod legal prin Decizia de atribuire nr. 247/1985, iar suprafața de 417 mp face parte din suprafața legal deținută și recunoscută de disp. art. 3 al L.18/1991.
Construcția P+1 realizată de reclamantă pe suprafața de 417 mp ca sediu și prestări servicii, s-a făcut în baza unei autorizații de construire din anul 1983 astfel că nu poate fi invocată reaua credință a acesteia iar din adresa nr. 2526/10.11.2006, rezultă că Adunarea Generală extraordinară din 6.11.2006 a aprobat atribuirea prin contract de folosință gratuită a acestui activ P+1 și care reprezintă fostul sediu al Cooperativei de C. M. acordându-se împuternicirea ca reclamantul să exercite folosința acestui imobil în mod gratuit până l-a soluționarea irevocabilă a litigiului dintre părți astfel încât instanța va lua în calcul venitul net realizat de reclamantă după această dată și până la data de 31.12.2009 rezultând o sumă actualizată de 8450 lei la data de 31.12.2009 și care reprezintă venituri nete obținute prin închirierea unor spații din imobilul P+1 în suprafață de 417 mp.
În ceea ce privește barăcile primite gratuit care au aparținut fostului șantier de construcții, această pretenție a fost soluționată definitiv între părți printr-un transfer de proprietate înregistrat la nr. 405/13.02.2007 de preluarea unei partide de curent trifazic, astfel că nu mai poate fi pusă în discuție o altă pretenție.
Pretenția reclamantului, de a se calcula o chirie medie pt. suprafața ocupată privind folosirea spațiului nu poate fi luată în calcul întrucât zona unde este amplasat acest imobil nu este un vad comercial, nu beneficiază de anumite utilități și deci nu se poate pretinde o chirie mai mare pt. că pârâta dacă ar fi putut pretinde o astfel de chirie ar fi făcut-o, astfel că modul de calcul făcut de reclamant nu poate fi luat în calcul pe acest criteriu.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată pretinse de reclamant și văzând și disp. art. 176 C.p.civ., instanța a avut în vedere concluziile pârâtei, în sensul de a se compensa între părți aceste cheltuieli care, și de o parte și de alta, s-au făcut în cadrul diferitelor faze ale procesului.
Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții T. C. și T. A. cât și pârâta S. C. de C.- F. Tg-J. FEDERAL COOP Tg.J. pentru următoarele motive de netemeinicie și nelegalitate.
Reclamanții T. C. și T. A. au criticat sentința pe motiv că instanța a acordat altceva decât s-a cerut, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină și conține o motivare contradictorie, instanța în mod greșit a respins obiectivele propuse de părți pentru efectuarea expertizei și a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii.
De asemenea, a fost criticată sentința pe motiv că greșit s-au compensat cheltuielile de judecată.
Au fost invocate disp.art. 304 puncte 7,8 și 9 Cpr.civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenții au susținut că instanța de fond nu a stabilit suprafețele pentru care reclamanții au fost lipsiți de folosința terenului, categoria de folosință a terenului și nu a calculat corect uzufructul datorat de pârâtă ca fiind valoarea fructelor civile ce puteau fi culese printr-o administrare medie a terenului( chirie, concesiune, chirii spații comerciale și depozite practicate în zonă).
De asemenea, s-a susținut că în mod nelegal instanța a înlăturat dovezile privind ocupațiunea terenului de către pârâtă în perioada 1999-2007, cu privire la întreaga suprafață stabilită prin raportul de expertiză și în perioada 2007-2009, cu privire la suprafața de 2000 mp, reținând ocupațiunea unei suprafețe de 1750 mp pe motiv că aceasta este înregistrată în evidențele contabile ale pârâtei.
Au susținut de asemenea că instanța a interpretat greșit dispozițiile Legii nr. 109/1996, deoarece decizia de atribuire gratuită a terenului către pârâtă datează din anul 1995, astfel că, față de data emiterii autorizației de construcție, 1983, rezultă că decizia de atribuire a terenului a fost dată după construirea imobilului și nu în vederea construirii, ceea ce înseamnă că pârâta a construit un imobil pe un teren care nu îi aparținea.
Cu privire la calculul despăgubirilor s-a susținut că acestea nu au nici o legătură cu uzufructul, așa cum este reglementat de disp.art. 517 C.civ., instanța făcând o aplicare greșită a legii și înlăturând nemotivat propunerile de obiective formulate de reclamanți, pentru expertiză.
Că, în mod greșit au fost compensate cheltuielile de judecată, câtă vreme acțiunea a fost admisă, iar reclamanții au depus documente justificative pentru aceste cheltuieli, în toate ciclurile procesuale, în timp ce pârâta nu a făcut astfel de dovezi.
Pârâta S. C. de C.- F. Tg-J., a criticat sentința numai sub aspectul compensării cheltuielilor de judecată.
S-a susținut că pârâta nu poate fi obligată decât la cheltuielile de judecată pe care reclamantul le-a efectuat în dosarul nr._, deoarece dacă reclamantul ar fi solicitat prin acțiune lipsa de folosință a terenului ocupat de construcția P+1 pârâta ar fi fost de acord cu această cerere, în consecință s-ar fi evitat cheltuielile procesuale cu timbrajul și rapoarte de expertiză solicitate de reclamanți și care nu pot fi imputabile pârâtei.
De asemenea, nu pot fi imputabile pârâtei taxele de timbru și onorariile apărătorului reclamanților, achitate în toate ciclurile procesuale.
S-a solicitat modificarea sentinței sub aspectul compensării cheltuielilor de judecată, urmând a se reține pe seama reclamanților într-o răspundere solidară cheltuielile neutile cauzei, efectuate de pârâtă din culpa reclamanților.
În ședința publică din 07.09.2011, la cererea recurenților reclamanți, instanța a pus în discuție recalificarea căii de atac, având în vedere valoarea pretențiilor ce fac obiectul dosarului și în raport de disp.art. 2 alin. 2 și 282 indice 1 alin. 1 Cpr.civ., a recalificat calea de atac, din recurs, în apel.
P. decizia civilă nr.373 din 05 Octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr._, s-a admis apelul declarat de reclamanții T. C., T. A. împotriva sentinței civile nr. 1230 din data de 28.04.2011 pronunțată de Judecătoria M. în dosarul nr._ .
S-a schimbat sentința în sensul că s-a înlăturat compensarea cheltuielilor de judecată.
A fost obligată pârâta S. C. de C.- F. Tg-J. la 14.245 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
S-au menținut restul dispozițiilor sentinței.
S-a respins ca nefondat apelul pârâtei S. C. de C.- F. Tg-J. declarat împotriva aceleiași sentințe.
Reexaminând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor invocate, Tribunalul a motivat următoarele:
Referitor la apelul reclamanților, criticile referitoare la soluționarea pe fond a cauzei sunt nefondate.
Astfel, instanța a stabilit atât suprafața, cât și categoria de folosință a terenurilor ocupate de pârâta S. C. de C.- F. Tg-J.,reținând din expertiza efectuată în acest ciclu procesual, dar și din cele anterioare, inclusiv din expertiza efectuată în dosar nr. 2172/2002 al Judecătoriei M., la care fac referire apelanții, că suprafața ocupată de construcțiile pârâtei este de 1325 mp.
Din toate probele administrate, rezultă că pârâta deține pe terenul ocupat o construcție P+1 și barăci, construcția fiind edificată în anul 1983, iar barăcile anterior anului 1962.
Critica referitoare la aplicarea greșită a dispozițiilor 494 C.civ. privind calitatea pârâtei de constructor de bună credință este nefondată deoarece suprafața de 1750 mp teren a fost atribuită prin decizia de atribuire nr. 247/1985 și nu în 1995, cum se susține în motivele de apel, iar edificarea construcției P+1 s-a făcut în baza autorizației de construcție eliberată în 1983.
Buna credință a pârâtei a mai fost reținută de către instanță și în raport de adresa nr.3742/2001 prin care reclamantei T. A. i se aduce la cunoștință că suprafața de 2000 mp pe care este amplasată construcția P+1 rămâne în folosința CONFEDCOOP Tg.J., iar restul terenului este la dispoziția reclamantei, care îl poate folosi cum dorește, precum și de adresa nr.2454/2002 prin care pârâta i-a făcut o ofertă reclamantului T. C. de a cumpăra la preț de materiale recuperabile toate construcțiile provizorii tip baracă existente pe terenul acetuia, ofertă căruia reclamantul nu i-a dat curs.
Referitor la cuantumul despăgubirilor, critica apelanților este nefondată deoarece chiar dacă rezultă că ocupațiunea terenului s-a derulat pe perioada 1999-2009, instanța a reținut corect că despăgubirile pentru folosința terenului nu pot fi acordate decât după . Legii nr. 2001/2005 deoarece pentru perioada anterioară prin art.187 din Legea nr. 109/1996 se prevedea că terenurile transmise în folosință pe durată nedeterminată și fără plată în vederea realizării de construcții pentru activitatea organizațiilor cooperației de consum și ale cooperației de credit își mențin acest regim juridic pe toată durata existenței construcțiilor respective în proprietatea organizațiilor cooperatiste.
În mod corect instanța, la stabilirea cuantumului despăgubirilor a avut în vedere dispozițiile Legii nr. 109/1996, ale Legii nr.1/2005, ale art.294 C.civ., coroborate cu concluziile raportului de expertiză contabilă care a determinat veniturile obținute de pârâtă din folosința construcțiilor, respectiv chirii și prestări servicii, expertiza neluând în considerare doar veniturile înregistrate în contabilitate cum se susține în motivele de apel.
Critica reclamanților este întemeiată doar sub aspectul rezolvării capătului de cerere privind cheltuielile de judecată, în sensul că în mod greșit s-a dispus compensarea acestor cheltuieli.
Pornind de la principiul potrivit căruia la baza obligației de restituire stă culpa procesuală, practica a stabilit că instanța va compensa total sau parțial cheltuielile de judecată numai atunci când există cereri ale ambelor părți din proces, admise total sau parțial.
În speță, pârâta nu a formulat o cerere reconvențională, care să fie admisă chiar și parțial, ea fiind singura căzută în pretenții, astflel că în mod greșit instanța de fond a dispus compensarea cheltuielilor de judecată câtă vreme culpa procesuală este doar a pârâtei.
Referitor la apelul pârâtei S. C. de C.- F. Tg-J., tribunalul constată că acesta este nefundat, cu următoarea motivare:
Critica apelantei, în sensul că instanța trebuia să compenseze cheltuielile de judecată, reținând pe seama reclamanților cheltuielile neutile cauzei și efectuate din culpa acestora este nefondată cu motivarea că, așa cum am arătat compensarea cheltuielilor de judecată se dispune numai în situația în care ambele părți au formulat cereri și au fost admise, ori în speță nu se impune compensarea cheltuielilor deoarece, prin admiterea acțiunii reclamantului, pârâta este în culpă procesuală și datorează cheltuieli de judecată, astfel că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 276 Cpr.civ.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat și motivat recurs, pârâta S. C. DE C. F. TG. J. și reclamanții T. C., T. A..
Pârâta S. C. DE C. F. TG. J. a invocat, în esență, următoarele motive de nelegalitate:
Hotărârea Tribunalului este nelegală, întrucât nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii (art.304 pct.7 cod pr.civ.), întrucât instanța a obligat pârâta la plata sumei de 14.245 lei cheltuieli de judecată, în mod sumar, fără a detalia și preciza sumele de plată în mod concret, pe fiecare categorie de cheltuieli de judecată și ciclu procesual, cu atât mai mult cu cât au fost cicluri procesuale, acțiuni și căi de atac în care reclamanții au căzut în pretenții, așa încât pârâta nu datorează cheltuieli de judecată.
Hotărârea Tribunalului este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art.304 pct.9 c.pr.civ.), fiind încălcate prev.art.274 și 276 c.pr.civ., întrucât, în raport de prev.art.274 c.pr.civ., partea trebuie să fi câștigat definitiv procesul pentru a-i fi acordate toate cheltuielile de judecată efectuate, or, în speță, procesul nu a fost câștigat definitiv de către reclamant, întrucât hotărârea pronunțată de Tribunal era supusă căii de atac a recursului; de asemenea, în raport de prev.art.276 c.pr.civ., Tribunalul a reținut în mod greșit că pentru a opera compensarea cheltuielilor de judecată, pârâta trebuia să formuleze cerere reconvențională, atâta timp cât pârâta a solicitat pe calea apelului compensarea datoriilor reciproce ale părților, reprezentând cheltuieli de judecată; pe de altă parte, întrucât cererea reclamantului a fost admisă doar parțial, și cheltuielile de judecată trebuiau acordate proporțional cu pretențiile admise. Recurenta pârâtă a expus istoricul dosarului și cheltuielile de judecată efectuate de părți.
S-a solicitat, în principal, admiterea recursului și modificarea în totalitate a deciziei tribunalului, în sensul admiterii apelului pârâtei privind obligarea reclamanților la plata sumei de 14.451 lei cheltuieli de judecată, rezultate în urma compensării cheltuielilor de judecată la fond, precum și la 2.000 lei cheltuieli de judecată în apel, și respingerii apelului reclamanților. În subsidiar, s-a solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a deciziei tribunalului, în sensul admiterii în parte a apelului reclamanților și obligării pârâtei doar la plata cheltuielilor de judecată dovedite de reclamanți ca fiind făcute în ultimul ciclu procesual, în valoare de 6.624 lei, urmând ca pârâta să-și valorifice pe cale separată pretențiile pentru cheltuieli, în valoare de 21.075 lei.
Reclamanții T. C. și T. A., au invocat, în drept, motivele de nelegalitate prev.de art.304 pct.6-9 c.pr.civ., precum și mai multe dispoziții din Codul civil, Protocolul adițional nr.1 la CEDO, mai multe articole din CEDO și Constituția României.
În fapt, reclamanții au motivat, în esență, următoarele:
Printr-o interpretare eronată a prevederilor legale, a actelor și probelor dosarului, cauza nu a fost soluționată sub toate aspectele, încălcându-se inclusiv decizia de casare nr.1374/18.11.2009 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ .
Astfel, ca o constatare, cu cât această cauză s-a derulat în timp, a avut loc o diferențiere fabuloasă de sume, stabilite prin hotărârile judecătorești pronunțate în dosar; instanța de fond s-a pronunțat (iar instanța de apel a menținut) asupra unui petit inexistent, în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 8.450 lei, care ar fi reprezentat veniturile obținute pentru perioada 10 noiembrie 2006 – 31 decembrie 2009, din închirierea doar a construcției sediu administrativ, pentru suprafața de 417 mp., sub acest aspect instanța acordând ultrapetita, fiind incidente motivele de nelegalitate prev.de art.304 pct.6 și 9 c.pr.civ.; de asemenea, ambele instanțe au lăsat practic nesoluționate petitele și chestiunile legate de regimul juridic al terenului în litigiu, cât și al construcțiilor aflate pe acest teren, absolutizând prev.art.187 alin.1 din Lg.109/1996, modificat prin Art.107 din Lg.1/2005, norme juridice care, pe de o parte, sunt interpretate eronat, fără ocrotirea și garantarea dreptului de proprietate imobiliară, iar, pe de altă parte, față de conținutul corect al înscrisurilor cauzei, nici nu sunt incidente în speța de față.
Recurenții reclamanți au susținut că nu s-a făcut dovada susținerii pârâtei, în sensul că clădirea sediu administrativ s-a ridicat pe baza autorizației de construcție nr.7/1986 și pe terenul de 1750 mp., care să fi fost primit prin decizia nr.247/1985 cu titlu gratuit, tocmai pentru ridicarea acestei construcții. Pârâta nu a depus la dosar schița plan de situație a suprafeței și construcțiilor de pe terenul de 1750 mp.și nici certificatul de urbanism, memoriul tehnic, schița plan de amplasament sau un alt document care să ateste și să dovedească faptul că această construcție este ridicată legal, în baza autorizației nr.7/_, pe terenul de 1750 mp.
Întrucât nici prevederile art.187 alin.1 din Lg.109/1996, nici prev.art.107 din Lg.1/2005 nu sunt aplicabile în cauză, trebuiesc aplicate normele de drept comun din dreptul civil, trebuie înlăturată prezumția de bună credință în edificarea construcțiilor și în folosirea lor, așa încât, despăgubirile trebuie acordate integral pentru T. A., din momentul obținerii titlului de proprietate – 1999 și pentru T. C., din 15 februarie 2002, când a dobândit în proprietate terenul pe care se află construcțiile, lipsa de folosință sub forma prejudiciului suferit și a beneficiului nerealizat trebuind să fie acoperite integral.
Recurenții reclamanți au solicitat, în principal, admiterea recursului și casarea deciziei cu trimitere spre rejudecare la Judecătoria M., sau reținerea cauzei spre rejudecare în vederea completării probatoriilor, iar, în subsidiar, admiterea recursului, modificarea hotărârilor în sensul admiterii acțiunii sub toate capetele de cerere formulate, cu cheltuieli de judecată.
Recurenta pârâtă a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamanți, arătând, în esență, că motivele sunt neîntemeiate și solicitând respingerea recursului ca nefondat, iar recurenții reclamanți, note de ședință cu caracter și de întâmpinare, prin care au arătat, în esență, că motivele invocate de recurenta pârâtă sunt neîntemeiate, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
S-au depus la dosar și înscrisuri: act de adjudecare, schițe imobil, înscrisuri privind dovada deplasărilor la instanță și cheltuielilor de judecată.
Recursurile nu sunt fondate.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate de recurenți, Curtea constată că în cauză nu subzistă motive de casare sau modificare a hotărârilor, din cele expres și limitativ prevăzute de art.304 pct.1-9 c.pr.civ., ca și motive de nelegalitate, pentru promovarea recursului.
În ceea ce privește recursul declarat de pârâta S. C. DE C. F. TG. J., criticile sunt nefondate, pentru următoarele considerente :
Astfel, referitor la motivul de nelegalitate prev.de art.304 pct.7 C.pr.civ. acesta vizează existența unor contradicții între considerente și dispozitiv sau chiar între considerentele hotărârii, lipsa motivării soluției sau situația când hotărârea cuprinde considerente care nu au legătură cu pricina.
În speță, Tribunalul a admis cererea privind cheltuielile de judecată, arătând cuantumul total al acestora, cu trimitere la actele doveditoare depuse la dosar, arătând, de asemenea, și ce reprezintă aceste cheltuieli. Faptul că nu a fost precizată expres fiecare sumă de bani din chitanțele și celelalte acte doveditoare depuse la dosar, nu constituie un motiv de nelegalitate, respectiv de modificare a hotărârii, în sensul prevăzut de art.304 pct.7 c.pr.civ., ci, eventual, o deficiență în motivarea hotărârii, care nu este de natură să atragă nelegalitatea deciziei atacate.
Referitor la motivul de nelegalitate prev.de art.304 pct.9 c.pr.civ., criticile sunt, de asemenea, nefondate, întrucât interpretarea dată de recurentă art.274 și 276 C.pr.civ. este greșită.
Astfel art.274 c.pr.civ. prevede că „ partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”. iar art.276 C.pr.civ. are în vedere situația „când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte….. putând face compensarea lor”.
P. urmare, textul art.274 C.pr.civ. vizează soluționarea pe fondul pretențiilor deduse judecății, ceea ce înseamnă că textul nu este aplicabil în situațiile în care instanța nu stabilește partea care cade în pretenții, cum este cazul casării cu trimitere spre rejudecare, și, ca atare, nu se pronunță „definitiv” cu privire la pretențiile părților. Interpretarea dată de recurentă este total eronată, impunând soluționarea cererilor privind cheltuielile de judecată numai după rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătorești, ceea ce nu are temei legal.
În ceea ce privește textul art.276 C.pr.civ., interpretarea dată de Tribunal, prin decizia recurată, este, de asemenea, corectă, întrucât este vorba de pretenții ale părților, decurgând din formularea unor cereri în acest sens la instanța investită cu soluționarea cauzei și, în raport de modul de rezolvare al acestor cereri, se soluționează, eventual și prin compensare, cererile privind plata cheltuielilor de judecată. Interpretarea dată de recurenta pârâtă, art.276 C.pr.civ., în sensul că s-a formulat „cerere” de cheltuieli de judecată la fond și în apel, este, ca și în cazul art.274 C.pr.civ., total eronată, și contrară dispozițiilor textului citat.
În ceea ce privește solicitarea recurentei pârâte, în sensul modificării deciziei și obligării pârâtei, către reclamantă, numai la plata cheltuielilor de judecată efectuate în ultimul ciclu procesual, Curtea constată că, sub acest aspect, nu se poate reține vreun motiv de nelegalitate al deciziei atacate, întrucât, o eventuală reducere a cheltuielilor de judecată, este (potrivit art.274-277 C.pr.civ.) lăsată la aprecierea judecătorului, de către legiuitor, așa încât, orice critică ce vizează astfel de aspecte, pot constitui motive de netemeinicie a hotărârilor, și nu de nelegalitate, cum impune art.304 C.pr.civ., pentru calea de atac a recursului.
În ceea ce privește recursul declarat de reclamanți, criticile sunt nefondate, pentru următoarele considerente :
Astfel, prin decizia de casare nr.1374/18 noiembrie 2009 a Curții de Apel C., s-a admis recursul declarat de pârâtă și s-a trimis cauza pentru reluarea judecății, la instanța de fond, reținându-se că, în ciclul procesual anterior, instanțele au soluționat greșit acțiunea, pe dispozițiile legale ce reglementează răspunderea civilă delictuală, și nu pe dispozițiile legale privind proprietatea, reglementată de art.480, 482, 494 C.civ.și art.517 C.civ. privind pretențiile, împrejurare ce atrage incidența dispoz.art.312 alin.5 C.pr.civ.
P. decizia de casare s-a statuat, în privința construcției P+1, aparținând pârâtei F., că a fost edificată în baza autorizației nr.7/1983, pârâta fiind constructor de bună credință, întrucât acesteia i s-a oferit terenul gratuit și pe durată nedeterminată, pentru edificarea construcției P+1, anterior reconstituirii dreptului de proprietate prin Lg.18/1991, în speță fiind incidente dispozițiile art.494 alin.3 teza II Cod civil.
S-a stabilit, de asemenea, că barăcile au fost edificate înainte de 1962, iar în privința terenului ocupat de construcții, că acesta are regimul juridic reglementat de art.187 alin.1 din Lg.109/1996, text care a fost modificat prin art.107 din Lg.1/2005.
S-au dat îndrumări instanței de rejudecare, de a avea în vedere – cât privește lipsa de folosință a terenului – suprafața de teren ocupată de construcțiile pârâtei prin prisma Legii 109/1996 și Legea 1/2005 și a răspunde la apărările pârâtei referitoare la motivele care l-au împiedicat pe reclamant în folosirea terenului neocupat de construcții, începând cu anul 2002, după înștiințările primite prin adresele 3742/2001 și 2454/2002 - în sensul că terenul pe care nu este amplasată construcția este la dispoziția reclamantului sau oferta pe care pârâta a făcut-o reclamantului, de a cumpăra la preț de materiale recuperabile toate construcțiile provizorii existente pe terenul cumpărat, ofertă căruia reclamantul nu i-a dat curs.
Potrivit art.315 C.pr.civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
P. urmare, în speță, problemele de drept dezlegate de instanța de recurs, respectiv, aplicabilitatea dispoz.art.494 alin.3 teza II C.civ. (pârâta este constructor de bună credință) și regimul juridic al terenului, cu trimitere la Lg.109/_ și Lg.1/2005, fiind obligatorii pentru instanța de rejudecare, sentința pronunțată în considerarea acestor dispoziții legale și menținută de instanța de apel, prin decizia recurată, este legală.
În consecință, toate criticile reclamanților, ce vizează nerespectarea deciziei de casare, regimul juridic al terenului și construcțiilor aflate pe teren, inaplicabilitatea Legii 109/1996 și Lg.1/2005, autorizația de construcție și alte acte privind legalitatea edificării construcției, cu consecințe privind data de la care reclamantul este îndreptățit la despăgubiri, se apreciază ca nefondate, venind în contradicție cu prev.art.315 C.pr.civ., care impune instanței de rejudecare să respecte dezlegările și îndrumările date de instanța de casare. Mai mult, atât instanța de rejudecare, cât și Tribunalul, prin decizia atacată, au examinat probele administrate în cauză, reținând o anume situație de fapt, care nu mai poate face obiectul examinării în recurs, în raport de care s-au aplicat în mod corect dispozițiile legale în materie, așa încât, sub acest aspect, nu există motive de nelegalitate a deciziei recurate, nefiind incident motivul de modificare a hotărârilor, prev.de art.304 pct.9 C.pr.civ.
Este, de asemenea, nefondată și critica ce vizează acordarea de către instanță a ceea ce nu s-a cerut, întrucât, pe de o parte, obiectul recursului îl constituie decizia pronunțată de instanța de apel, iar, în ceea ce privește această decizie, nu se susține încălcarea dispoz.art.295 alin.1 C.pr.civ., respectiv judecarea apelului în afara limitelor cererii de apel; pe de altă parte, susținerea recurenților reclamanți, este neîntemeiată, instanța de fond examinând și pronunțându-se în limitele investirii, conform art.129 alin.final C.pr.civ., - iar instanța de apel menținând sentința, sub acest aspect - acordând ceea ce s-a cerut, respectiv despăgubiri decurgând din lipsa de folosință – veniturile obținute de pârâtă din folosința construcțiilor, respectiv chirii și prestări servicii – chiar dacă într-un cuantum sub pretențiile reclamantului. P. urmare, nu este incident, în cauză, nici motivul de modificare a hotărârilor, prev.de art.304 pct.6 C.pr.civ.
Referitor la pretinsa încălcare a Protocolului nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și altor articole din Convenție, precum și a Constituției, privind dreptul de proprietate, criticile sunt, de asemenea, nefondate, prin hotărârile atacate fiind acordate despăgubiri, reclamantului, tocmai în considerarea și respectarea dreptului său de proprietate asupra imobilului.
În ceea ce privește celelalte critici, referitoare la cuantumul despăgubirilor și alte aspecte de fapt, ce rezultă din modul de apreciere și interpretare a probelor dosarului, acestea constituie, eventual, motive de netemeinicie a hotărârii, ce nu pot face obiectul examinării în recurs, date fiind prevederile art.304 C.pr.civ., care impun numai motive de nelegalitate pentru promovarea recursului.
Față de considerentele expuse, constatând că nu există motive de nelegalitate a deciziei atacate, în baza art.312 C.pr.civ., ambele recursuri vor fi respinse, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate recursurile declarate de pârâta S. C. DE C. F. TG. J., și reclamanții T. C. și T. A., împotriva deciziei civile nr.373/05.10.2011, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. DE C. M. P. L. J. .. J., având ca obiect pretenții.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Martie 2012.
Președinte, M. C. | Judecător, P. P. | Judecător, M. P. |
Grefier, M. M. |
Red.jud.P.P.
Tehn.MC/2 ex.
Data red.26.03.2012
j.a. M.A.C.
D.F.T.
j.f. Șt.A.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 367/2012. Curtea... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 3509/2012. Curtea de Apel... → |
|---|
