Validare poprire. Decizia nr. 3651/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3651/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 15-03-2012 în dosarul nr. 3651/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3651/2012
Ședința publică de la 15 Martie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE FLORICA DIACONESCU
Judecător I. V.
Judecător M. L.
Grefier N. D.
x.x.x.x
Pe rol judecarea recursului declarat de apelanta C. A. D. și creditoarele L. M., P. I., D. C., împotriva deciziei civile nr.5/12.01.2012,pronunțată de Tribunalul O., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata debitoare D.G.F.P. O., intimata terțpoprit T. M. S. și intimatul chemat în garanție M. F. P., având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul apare declarat și motivat în termen legal și timbrat conform chitanțelor depuse la dosar, precum lilipsa părților care au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 cod pr.civ., după care constatându-se cauza în stare de judecată s-a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
Prin sentința civilă nr._/18.10.2011 pronunțată de Judecătoria S. în dosarul nr._, s-au respins cererile formulate de creditorii C. D., L. M., P. I. si D. C., în contradictoriu cu debitorii M. Finanțelor P. și Direcția Generala a Finanțelor P. O. și terțul poprit T. M. S., ca neîntemeiate.
S-a constatat suspendata de drept executarea silită in baza art. 1 alin. 2 din OUG nr. 71/2009.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
In fapt, prin sentința civilă nr. 5629 pronunțată la data de 05.11.2010 de Judecătoria S. în dosarul nr._, instanța a dispus obligarea executorului judecătoresc să emită acte de executare silită a debitoarei pentru întreaga creanță provenită din titlul executoriu constând în decizia nr. 1172/2009 a Curții de Apel C..
Executorul judecătoresc a emis adresa de înființare a popririi, prin care a dispus înființarea popririi în mâinile terțului poprit T. M. S. asupra veniturilor debitorului Direcția Generală a Finanțelor P. O. pentru acoperirea sumei de 3.856.637,40 lei (în care sunt cuprinse și creanțele creditorilor din prezenta cauză).
Prin adresa nr._/22.11.2010, terțul poprit T. S. a răspuns, în sensul că nu a înființat poprire pentru debitorul D. O., deoarece plata titlurilor executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar intră sub incidența OUG nr. 45/2010, care a modificat art. 1 din OUG nr. 71/2009.
Prin decizia civilă nr. 800/07.06.2011 Tribunalul O. a admis recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 5629 pronunțată la data de 05.11.2010 de Judecătoria S. în dosarul nr._, a modificat sentința în sensul că a respins cererea ca neîntemeiată.
În aceste condiții instanța a reținut că înființarea popririi de către executorul judecătoresc nu este susținută de nicio dispoziție legală, având în vedere că prin OUG nr. 71/2009 plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza după o procedură de executare eșalonată de lege, pe o perioadă de 3 ani, respectiv în perioada 2012-2014.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel creditorii C. D., L. M., P. I. si D. C., considerând-o netemeinică și nelegală.
Au susținut, în esență, că instanța de fond în mod eronat a apreciat că în cauză au aplicabilitate dispozițiile OUG nr. 71/2009, ignorând prevederile art. 11 alin. 2 și art. 20 din Constituția României, art. 1 din primul Protocol Adițional la CEDO și art. 6 Paragraful 1 din CEDO, cu privire la dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil.
Intimatul pârât Direcția Generala a Finanțelor P. O., legal citat a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului pentru motivul că înființarea popririi de către executorul judecătoresc nu are nicio bază legală, întrucât prin O.U.G. nr. 71/2009 s-a stabilit o procedură de eșalonare a acordării drepturilor de natură salarială, iar în prezent orice procedură de executare silită se suspendă de drept.
Tribunalul O., prin decizia civilă nr.5 din 12 ianuarie 2012, a respins apelul ca neîntemeiat, reținând următoarele:
Astfel, apelanții creditori C. D., L. M., P. I. si D. C., prin cererile formulate la data de 17.02.2011 au solicitat validarea popririi instituite prin adresa nr. 110/_ în dosarul de executare nr. 110/_ al B. Ț. R., până la concurența sumelor de 13.525 lei, 9.931 lei, 22.097 lei, respectiv 5.136 lei, precum și dobânzile și penalitățile calculate până la achitarea integrală a debitelor și cheltuielilor de executare, în temeiul titlului executoriu reprezentat de decizia nr. 1172/10.03.2009 pronunțată de Curtea de Apel C..
Tribunalul observând actele și lucrările dosarului nr._, a constatat că apelanții reclamanți nu au depus la dosar înscrisurile doveditoare din care să rezulte că sumele pentru care au solicitat validarea popririi în contradictoriu cu terțul poprit T. M. S. județul O., reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă.
În conformitate cu prevederile art. 54-57 din Ordinul Ministerului Finanțelor P. nr. 1348/2009 T. M. S. județul O., este unitatea operativă subordonată activității de trezorerie și contabilitate publică organizată în cadrul Direcției Generale a Finanțelor P. O., având printre alte atribuții și respectarea încadrării în creditele bugetare deschise și repartizate, fiind în imposibilitate să efectueze plățile solicitate, întrucât nu sunt credite bugetare repartizate cu această destinație.
De asemenea, tribunalul a observat că instanța de fond a dat o interpretare corectă dispozițiilor OUG nr. 71/2009, privind plata unor sume prevăzute în titlul executoriu având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sistemul bugetar.
Conform dispoz. art. 1 din OUG nr. 71/2009, Art. 1 - (1) „Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu”.
În alin. (2) din același articol se arată „În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept”.
Dispozițiile legale învederate mai sus au caracter expres, sunt de strictă interpretare și au fost declarate constituționale prin decizia Curții Constituționale nr. 190/02.03.2010.
Pentru considerentele expuse mai sus, tribunalul a apreciat că instanța de fond a dat o interpretare corespunzătoare probatoriilor administrate și dispozițiilor legal incidente, raportat la conținutul cererilor cu care a fost investită, și în conformitate cu dispozițiile art. 296 Cod procedură civilă, a respins apelul ca neîntemeiat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs creditorii C. D., L. M., P. I. si D. C., susținând că este nelegală și netemeinică, fiind rezultatul aplicării greșite a legii, respectiv art.304 pct. 9 Cod pr. civ.
Instanța de apel a încălcat în mod flagrant și deosebit de grav dispozițiile exprese ale art.148 alin.2 și 4 raportate la cele ale art.20 din Constituția României.
Au mai arătat că, în ceea ce privește concordanța dispozițiilor OUG nr.71/2009, cu modificările și completările ulterioare, cu cele ale Convenției Europene, instanța nu mai este ținută de aprecierile Curții Constituționale dacă ordonanțele respective respectă sau nu principiile europene în materia drepturilor omului.
Refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie o atingere adusă dreptului creditorilor persoane fizice ce decurge din art.1 Protocolul nr.1 din Convenție.
Mai mult, s-a statuat la nivel de jurisprudență CEDO că statul nu poate impune limitări ale executării silite și nu poate institui norme care să ducă la amânarea realizării creanței care o persoană o are împotriva sa, constituind o ingerință nepermisă și nerezonabilă în dreptul său la recunoașterea bunurilor prevăzute la art.1 din Protocolul 1 la CEDO.
Referitor la decizia nr.800/2011 a Tribunalului O., au susținut că instanța de apel a fost într-o gravă eroare, deoarece adresa de înființare a popririi nu a fost emisă în baza acestei hotărâri, iar pe de altă parte, dosarul în care s-a pronunțat această decizie a avut ca obiect contestația la executare formulată de Sindicatul Finanțelor P. O., prin care s-a cerut obligarea B.E.J. să efectueze acte de executare silită pentru întreaga creanță și nu cum s-a procedat cu adresa de înființare poprire, decât pentru 34% din aceasta.
Au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacată, în sensul admiterii cererii de validare.
În drept, au invocat dispozițiile art.304 pct. 9 Cod pr. civ.
Recursul este nefondat.
Prin art. 1 din OUG nr. 71/2009 s-a prevăzut că „Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel … . În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice cerere de executare silită se suspendă de drept”.
Față de conținutul menționat al dispozițiilor art. 1 din OUG nr. 71/2009 este indiscutabil că acest act normativ se aplică tuturor hotărârilor judecătorești prin care s-au stabilit drepturi de natura celor menționate, dacă acestea au devenit executorii cel mai târziu la 31 decembrie 2009, indiferent dacă executarea silită era sau nu încuviințată la o dată anterioară intrării în vigoare a ordonanței de urgență.
Instanța de recurs apreciază că, în mod corect, tribunalul a considerat că prevederile OUG nr. 71/2009 nu sunt contrare dispozițiilor din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Articolul 6 din Convenție garantează oricărei persoane dreptul ca o instanță să judece orice litigiu privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil. D. fiind faptul că executarea silită constituie o parte integrantă a unui proces civil, art. 6 protejează și dreptul de acces la executarea silită.
Instanța europeană recunoaște, însă, statelor care au aderat la CEDO o mare libertate în alegerea mijloacelor proprii pentru a permite sistemului lor să răspundă exigențelor art. 6, atâta vreme cât limitările impuse nu ating chiar substanța dreptului.
Limitarea dreptului de acces la instanță este permisă dacă are un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat.
În speță, instituția debitoare nu a refuzat executarea silită, așa cum se susține prin motivele de recurs, însă s-a făcut aplicarea actului normativ care dă posibilitatea de a se plăti creanța eșalonat, la anumite intervale de timp.
O astfel de normă juridică reprezintă o ingerință a statului în dreptul creditorului de a obține executarea silită și, prin aceasta, finalizarea procesului civil, dar este o ingerință care are un scop legitim acela de a proteja bugetul de stat într-o perioadă critică și este proporțională cu scopul urmărit.
Caracterul proporțional al limitării dreptului creditoarei de a obține executarea hotărârii judecătorești rezultă din faptul că prin OUG nr. 71/2009 nu este negat dreptul la executare, ci doar eșalonată plata creanțelor în timp. Întârzierea rezonabilă a executării a fost admisă ca fiind posibilă (respectiv că nu încalcă art. 6 din CEDO) de instanța europeană în cauza Vasyl Petrovych Krapynytskly împotriva Ucrainei.
Nu s-a adus atingere în cauză nici dreptului reclamantei de proprietate, garantat de art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1, deoarece prin alineatul 2 al aceluiași articolului se conferă statului dreptul de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general.
Expunerea de motive la adoptarea OUG nr. 71/2009 relevă situația financiară dificilă a statului și argumentează eșalonarea plăților prin necesitatea protejării interesului general, astfel că sunt incidente dispozițiile convenției europene. Totodată, dreptul de proprietate al reclamantei asupra bunului constituit de creanța împotriva statului nu este negat, situație în care nu îi este atinsă substanța, sentința ce reprezintă titlu executoriu urmând a fi executată.
În ce privește indicarea eronată a deciziei nr.800/2011 a Tribunalului O., critica formulată de creditor nu este fondată.
Așa cum rezultă din considerentele celor două hotărâri pronunțate în cauza de față, ca urmare a refuzului executorului judecătoresc de a înființa poprire, creditorul s-a adresat Judecătoriei S. cu contestație la executare, iar prin sentința civilă nr.5629/5.11.2010, aceasta a fost admisă și s-a dispus obligarea executorului de a emite acte de executare silită pentru tot debitul.
Adresa de înființare a popririi s-a emis în baza acestei sentințe care ulterior a fost modificată în recursul soluționat de Tribunalul O. prin decizia nr.800/2011, dispunându-se respingerea contestației creditorului.
Așadar, hotărârea invocată în motivarea deciziei recurate a fost pronunțată în cursul procedurii de executare a titlului pe care se întemeiază cererea de poprire, și dat fiind că prin soluția adoptată prin decizia nr. 800/2011 s-a casat sentința în baza căreia se emisese adresă de înființare a popririi în vederea executării integrale a debitului, în mod firesc instanța a făcut referire la aceasta.
Față de aceste considerente, urmează ca, în temeiul art. 312 alin.1 Cod pr. civilă, să se respingă, ca nefondat, recursul declarat de creditoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarele C. A. D., L. M., P. I., D. C., împotriva deciziei civile nr.5/12.01.2012,pronunțată de Tribunalul O., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata debitoare D.G.F.P. O., intimatul terțpoprit T. M. S. și intimatul chemat în garanție M. F. P..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Martie 2012 .
Președinte, F. D. | Judecător, I. V. | Judecător, M. L. |
Grefier, N. D. |
26 martie 2012
Red.jud.M.L.
Tehn.2ex./FI
Jud.apel –I.B., L.A.
Jud.fond – C.G.B.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 28/2012. Curtea de... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 367/2012. Curtea... → |
|---|
