Uzucapiune. Decizia nr. 29/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 29/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 29-11-2012 în dosarul nr. 11404/2012
Dosar nr._ ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. _
Ședința din Camera de Consiliu de la 29 Noiembrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. M.
Judecător A. M.
Judecător I. B.
Grefier G. Ț.
*****************
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 26.11.2012, privind recursurile declarate de intervenienții în nume propriu T. V. V. și T. M., împotriva deciziei civile nr. 115/A din 08.06.2012 și a deciziei civile nr. 133/A din 07.09.2012, pronunțată de Tribunalul M., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă T. G., intimata intervenient în nume propriu F. V. C. și intimații pârâți ., C. L. H., C. L. de F. F. H., C. Județeană de F. F. M., având ca obiect uzucapiune.
Procedura de citare este legal îndeplinită fără citarea părților.
Dezbaterile și concluziile părților în cauza de față, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 26.11.2012, care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța în conformitate cu prevederile art. 260 c.pr.civ, a amânat pronunțarea la data de 29.11.2012.
În urma deliberării, s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra recursului de față;
P. cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, la data de 03.11.2010, sub nr._, reclamanta T. G., în contradictoriu cu pârâtele ., C. L. H., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, sa se constate dobândirea prin uzucapiunea de 30 de ani a dreptului de proprietate asupra imobilului compus din 2 case, una cu 2 camere, antreu, cămară, bucătărie, iar cealaltă compusă din 4 camere, bucătărie, șopron, construite din chirpici și acoperite cu țiglă, precum și a terenului curte și grădină în suprafață de 2662 mp, situate în ., jud. M., cu vecinii la N: prop. Moranu D., la E: coastă deal, si la V: drum.
La termenul de judecată din data de 30.11.2010, reclamanta a depus la dosar precizare de acțiune prin care a arătat că înțelege să își întemeieze acțiunea pe uzucapiune de lungă durată prin joncțiunea posesiilor, în temeiul art. 1859 și art. 1860 Cod Civil, susținând că exercită o posesie de bună-credință din anul 1987 in nume propriu după moartea soțului sau, si solicitând introducerea in cauza in calitate de intervenienți a lui F. V. Constanta, T. V. V. și Tatarul M., aceștia fiind conceptați ca atare prin încheierea din 30.11.2010.
La termenul de judecată din data de 25.01.2011, intervenientii in nume propriu T. V. V. și Tatarul M. au depus la dosarul cauzei o cerere de interventie in nume propriu prin care solicitau sa se constate ca: - au dobândit dreptul de proprietate in baza D. L 42/1990 si art. 23 din legea 18/1991, asupra suprafeței de teren aferent casei pe care susțineau ca au construit –o, precum si asupra suprafeței de 1000 mp teren curți construcții si gradina din jurul acesteia, din terenul detinut de reclamanta in coproprietate indiviza, si asupra căruia aceasta a solicitat constatarea uzucapiunii prin jonctiunea posesiilor. S-a arătat că a dobândit dreptul de coproprietate intervenientul T. V. asupra terenului aferent construcțiilor din certificatul de moștenitor nr. 819/1988, si asupra diferentei de 1 700 mp din terenul solicitat de reclamanta, tot in baza acelorași temeiuri legale,dreptul de proprietate dobândit de cei doi intervenienti asupra construcției compusa din 3 camere, cu beci, bucatarie, baie si sala, construcție edificata de aceștia pe terenul in cauza respectiv pe porțiunea revendicata de aceștia de 1000 mp, cu cheltuieli de judecata.
Judecătoria Drobeta Turnu Severin, prin sentința civilă nr. 4128 din 27.09.2011 a respins acțiunea, ca neîntemeiată, a respins cererea de intervenție in interes propriu formulata de T. V. V. și T. M., ca neîntemeiata.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, următoarele:
Din probele administrate in cauza a rezultat faptul ca T. G., T. V. fiul și Fundenu V Constanta sunt moștenitorii defunctului T. V., fiul lui T. E. proprietara terenului in cauza, in acest sens in ceea ce ii privește pe toți trei, aceștia posedând in tot terenul in cauza, edificând de a lungul timpului diverse construcții pe acest teren, pot beneficia dar numai împreuna ca un tot ce stăpânesc întreaga gospodărie si ca moștenitori pe linie paterna a numitei T. E., de prevederile art. 23 alin.1 din Legea nr. 18/1991, conform carora sunt și rămân în proprietatea privată a cooperatorilor sau, după caz, a moștenitorilor acestora, terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din Decretul – Lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea țărănimii.
Potrivit art. 8 al acestui decret, terenul aferent casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora, în zonele cooperativizate, constituie proprietatea particulară a deținătorilor.
In speță sunt aplicabile dispozițiile art. 23 alin 1 din legea 18 raportat la dispozițiile art. 8 din decretul –lege 42/1990, care prevăd faptul ca „Sunt și rămân în proprietatea privată a cooperatorilor sau, după caz, a moștenitorilor acestora, indiferent de ocupația sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea țărănimi” deoarece pentru aceste suprafețe de teren, așa cum prevede atât art. 11 si art 23 alin 2 din legea 18/1991, cei trei moștenitori fac dovada proprietății prin acte de proprietate.
Insa dat fiind faptul ca intervenientul T. V. fiul înțelege sa invoce singur si in contradictoriu cu ceilalți doi comoștenitori constatarea unui drept de proprietate exclusiv asupra unei părți determinate de 1000 mp din întreaga suprafața ( deși acesta nu-l stăpânește singur iar construcțiile edificate doar de el sunt făcute după 1990, si nu se poate retine ca acest teren este aferent construcțiilor edificate de acesta si existente în anul 1990, cum prevede textul legal), iar pentru restul solicita constatarea unui drept de coproprietate indiviz tot in baza aceleiași legi 18/1991 raportat la decretul lege 42/1990, in contradictoriu cu ceilalți doi comoștenitori reclamanta si sora sa ( construcțiile celelalte fiind edificate de mama si tatal sau )
In atare situație deși cei trei comoștenitori ar putea sa ceara constarea unui drept de proprietate asupra terenului in cauza in calitate de moștenitori ai lui T. V., aferent construcțiilor edificate de acesta si existente in 1990 precum si in calitate de moștenitori si ai defunctei T. E. prin reprezentare în condițiile legii 18/1991, însă împreună în contradictoriu cu comisiile de fond funciar, si nu doar intervenientul în contradictoriu cu comisiile si ceilalți comoștenitori (întrucât este vorba de constatarea existentei unui drept dobândit prin puterea legii si nu datorita unor cereri de reconstituire care ar fi putut face diferența fata de ceilalți comoștenitori ce ar fi fost decăzuți daca nu formulau cerere ), acest drept dobândit de toți cei trei prin puterea legii nu poate fi atribuit doar in patrimoniul intervenientului, acesta deținând doar o cota indiviza ideala până la momentul partajului.
In ceea ce privește pe intervenienta T. M. aceasta nu poate moșteni nici pe T. V. sau pe T. E., poate solicita cel mult constatarea calității de bun comun a construcției edificate de către soțul sau împreuna cu aceasta, după ce va fi obținut titlul de proprietate asupra terenului in cauza.
Așadar si în aceasta ipoteza fără un drept de proprietate asupra terenului in cauza nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 488 cod civil care prevede: „Tot ce se unește și se încorporează cu lucrul se cuvine proprietarului lucrului”. Accesiunea este încorporarea sau unirea unui lucru cu alt lucru, fiecare având proprietari diferiți. Proprietarul bunului mai important, considerat principal, devine proprietar al bunului mai puțin important sau accesoriu. Fostul proprietar al bunului accesoriu, de regulă, are dreptul să primească o despăgubire, în virtutea principiului îmbogățirii fără just temei.
Accesiunea este reglementată în art. 483-516 Cod civil. Nu se pot dobândi prin accesiune bunurile care fac parte din domeniul public național sau local.
In concluzie instanța a respins cererea de intervenție in interes propriu formulată de T. V. V., T. M. în contradictoriu cu T. G., C.L.F.F. H., C.J.F.F. Mehedinti, C. L. H., ., F. V. Constanta, ca neîntemeiata, pentru toate capetele de cerere cuprinse in aceasta si enumerate anterior.
Instanța a luat act ca intervenienta in interes propriu F. V Constanta, nu a formulat o cerere de intervenție efectiv, ci doar a fost introdusa in aceasta calitate in cauza motiv pentru care nu poate fi analizata cererea acesteia.
In cea ce privește cheltuielile de judecata având in vedere faptul ca niciuna din parți nu a căzut în pretenții fata de cealaltă ambele cereri fiind respinse, instanța a respins cererile de acordare a cheltuielilor de judecata atât ale reclamantei cât si ale intervenienților in interes propriu ca neîntemeiate.
La data de 25.10.2011, petenții T. V. V. și T. M. au solicitat Judecătoriei Droebta T. S. ca, în contradictoriu cu T. G. – reclamantă, C. L. de F. F. H., C. Județeană de F. F. M., . și C. L. H. – pârâți și F. V. C. – intervenient în nume propriu, în cauza civilă nr._, să se completeze dispozitivul sentinței civile nr. 4128/27.09.2011 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S. în dosarul nr._, în sensul pronunțării asupra petitului (din cererea de intervenție) privind constatarea dreptului de proprietate al intervenienților asupra construcțiilor edificate de către aceștia.
În motivarea cererii petenții au arătat că prin cererea de intervenție formulată în dosar nr._ s-a solicitat constatarea dreptului de proprietate al intervenientului T. V. V. asupra terenului aferent construcțiilor din certificatul de moștenitor, constatarea dreptului de proprietate al intervenienților asupra suprafeței de 1000 m.p. teren, teren aferent construcțiilor edificate de ei și constatarea dreptului de proprietate al intervenienților asupra construcției compusă din 3 camere, cu beci sub una dintre ele, bucătărie, baie și sală închisă în fața tuturor încăperilor, iar instanța, deși a respins cererea de intervenție sub toate capetele de cerere, a omis să se pronunțe și să motiveze care sunt considerentele pentru care nu a constatat dreptul de proprietate asupra construcțiilor.
A mai arătat că din probele administrare a rezultat în mod neechivoc că intervenienții au construit o cameră, anterior decesului lui T. V. (1987) și apoi până la revoluție celelalte încăperi, iar după revoluție s-a renovat toată construcția și s-a construit o sală închisă în fața tuturor încăperilor .
De asemenea, a mai arătat că dreptul de proprietate asupra construcției nu este legat de dreptul de proprietate asupra terenului, putând fi un proprietar pe teren și altul pe construcție (dreptul de superficie) .
Judecătoria Drobeta Turnu Severin prin sentința supusă recursului a respins cererea de completare a dispozitivului formulată de T. V.V. și T. M., ca neîntemeiata.
Împotriva acestor sentințe în termen legal au declarat recurs intervenienții T. V. și T. M., criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând următoarele:
In motivele de recurs au relatat faptul că atât reclamanta T. G., cât și recurenții intervenienți au solicitat să se constate dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 2662 mp și asupra construcțiilor aflate pe acesta.
Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe disp. de drept comun respectiv ,art.111 Cod pr.civ.. și art. 1890 Cod civ., în timp ce intervenienții și-au întemeiat cererea pe disp. legii speciale art. 23 din Legea nr.18/1991. și art.8 din D.L. nr.42/1990. Astfel spus obiectul cererii a fost același, numai temeiul juridic a fost diferit.
Instanța de fond a respins ambele cereri motivând că ar fi fost admisibilă și acțiunea reclamantei în uzucapiune, dar și constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin efectul legii, dacă acțiunea ai fi fost formulată de toți moștenitori în cazul uzucapiuni, iar în cazul cererii de intervenție dacă toate părțile împreună ar fi solicitat constatarea dobândirii dreptului de proprietate în contradictoriu cu comisiile de fond funciar.
Motivarea instanței referitoare la posibilitatea dobândiri dreptului de proprietate și pe calea dreptului comun, dar și în baza legilor speciale este greșită.
Instanța nu a stabilit regimul juridic al terenului, în raport de amplasamentul acestuia în zona fostă cooperativizată.
P. soluția pronunțată, de respingere a cererilor pe lipsa coparticipării procesuale s-au încălcat dispozițiile CEDO privind dreptul la un proces echitabil sub aspectul liberului acces la justiție.
Instanța a omis să se pronunța asupra petitului 3 al cererii de intervenție privind dreptul de proprietate al intervenienților asupra construcțiilor edificate de ei.
Terenul în suprafață de 2662 mp se află în localitatea H. zonă fostă cooperativizată, situație în care dobândirea dreptului de proprietate nu se putea face decât în temeiul legilor speciale (Legea nr.18/1991 și DL nr.42/1990).
La momentul intrării în vigoare a DL nr.42/1990 în zonele cooperativizate, dreptul de proprietate privată există doar asupra suprafeței de 250 mp pe care se află casa și anexele gospodărești.
In decizia nr.4/2006 a ICCJ, în motivarea soluției s-a arătat în mod expres care sunt terenurile cărora li se aplică aceste dispoziții și anume „terenurile care și-au păstrat aparența la domeniul proprietății private atât timp cât nu au fost trecute în altă formă de proprietate și,mai mult au continuat să fie susceptibile de a fi transmise și dobândite pe calea restrânsă a moștenirii legale”.
Mai arată în motivele de recurs că, terenul despre care se face vorbire nu a rămas în proprietatea defunctului sau autoarei sale, ci a trecut într-o altă formă de proprietate și anume proprietatea comunistă.
. instanța de fond a apreciat greșit că s-ar fi putut dobândi dreptul de proprietate asupra terenului prin uzucapiune, acțiune inadmisibilă, pe de o parte pentru că împotriva CAP nu se putea prescrie, pe de altă parte pentru că legea specială derogă de la legea generală.
In mod greșit instanța de fond a respins cererea de intervenție al cărei temei juridic a fost corect invocat, cu motivarea că cererea trebuia să fie formulată de toți moștenitorii.
Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra dreptului de proprietate al intervenienților asupra construcțiilor pe care le-au edificat după căsătorie.
Constatarea dreptului de proprietate asupra construcțiilor nu este legat de dreptul de proprietate asupra terenului, putând exista un proprietar pe construcție și unul pe teren.
Mai menționează faptul că nu există vreo reglementare care să condiționeze constatarea dreptului de proprietate asupra construcțiilor de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenului.
P. decizia civilă nr. 115/A din 08.06.2012, Tribunalul Gorj a admis apelul civil formulat de intervenientul T. V., împotriva sentinței nr.4128 din 27.09.2011 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în contradictoriu cu intimata-reclamantă T. G., intimații - pârâți ., C. L. H., C. L. de F. F. H., C. Județeană de F. F. M. și intimata-intervenientă în nume propriu F. V. C..
A respins apelul intervenientei T. M. și a schimbat sentința.
A admis în parte cererea de intervenție formulată de T. V..
A constatat că intervenientul împreună cu reclamanta T. G., și intervenienta F. C., au dobândit prin efectul legii dreptul de proprietate asupra terenului curții construcții în suprafață de 2833 mp identificat conform raportului de expertiză întocmit de expert S. G..
A menținut restul dispozițiilor sentinței și a respins cererea de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, s-au reținut următoarele:
E adevărat că temeiul de drept pe care și-a întemeiat cererea reclamanta nu este cel reglementat de art. 23 din legea nr. 18/1991 dar, din probatoriul administrat reiese că terenul pe care se află construcțiile este în zonă cooperativizată, provine de la defunctul T. V. (soțul și respectiv tatăl părților), că moștenitori ai acestuia conform certificatului de moștenitor nr. 819/1988 și actelor de filiație și stare civilă sunt reclamanta și intervenienții T. V. V. și F. C. .
De asemenea din expertiza efectuată în cauză și susținerile părților reiese că acestea se află în stare de indiviziune asupra terenului identificat, în suprafață de 2833 mp și bunurilor imobile construite pe acesta .
Instanța nu a fost investită cu o cerere de partajare astfel că nu putea să stabilească dreptul de proprietate exclusiv al fiecărei părți, dar în privința terenului, s-a făcut dovada că pe acesta se află imobile case de locuit și anexe, că zona a fost cooperativizată, că terenul este îngrădit și că era deținut de cele trei părți menționate anterior în calitate de moștenitori ai defunctului T. V. .
Potrivit art. 23 din Legea nr. 18/1991 „Sunt și rămân în proprietatea privată a cooperatorilor sau, după caz, a moștenitorilor acestora, indiferent de ocupația sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea țărănimii” .
Dreptul moștenitorilor deținători actuali ai terenului identificat în suprafață de 2833 mp este stabilit prin lege astfel că instanța nu face decât să constate existența acestuia în unicul scop de a obține un act de proprietate care să consemneze acest drept .
Cât o privește pe intervenienta T. M., ea nu este moștenitoare a defunctului astfel că nu poate invoca în baza legilor fondului funciar să se constate dreptul său de proprietate asupra terenului rămas de la acesta .
Cât privește solicitarea intervenienților T. V. și T. M. de se constata dreptul lor exclusiv asupra unei părți din teren și construcțiilor de pe acesta în mod corect a reținut instanța de fond că nu pot invoca nici prevederile legilor fondului funciar (terenul este bun succesoral) nici uzucapiunea (nu au posedat în nume propriu) și nici accesiunea (nu sunt proprietari ai terenului) .
P. cererea formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului M., la data de 30.07.2012, apelanții intervenienți în nume propriu T. V. V. și T. M. au solicitat ca instanța să se pronunțe asupra apelului formulat împotriva sentinței nr. 5628/15.11.2011 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în acest dosar.
Arată că întrucât prima instanță nu s-a pronunțat asupra petitului privind constatarea dreptului de proprietate al intervenienților asupra construcțiilor pe care le-au edificat, intervenienții T. au formulat cerere de completare dispozitiv, cerere ce a fost respinsă de către Judecătoria Drobeta Turnu Severin.
P. decizia civilă nr. 133/A din 07.09.2012, pronunțată de Tribunalul Gorj, a fost admisă cererea de completare dispozitiv formulată de apelanții intervenienți în nume propriu T. V. V. și T. M., în contradictoriu cu intimata-reclamantă T. G., intimata - intervenient în nume propriu F. V. C. și intimații-pârâți ., C. L. H., C. L. de F. F. H., C. Județeană de fond F. M..
S-a dispus completarea dispozitivului deciziei civile nr.115/A în sensul că respinge apelul declarat de intervenienți împotriva sentinței civile nr. 5628/15.11.2011 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Verificând susținerile intervenienților apelanți tribunalul a constatat că aceștia s-au adresat cu cereri de apel separate împotriva sentințelor civile nr. 4128/27.09.2012 și respectiv 5628/15.11.2011 pronunțate de Judecătoria Drobeta Turnu Severin .
Deși la soluționare au fost avute în vedere ambele apeluri instanța de control arătând în considerentele deciziei civile nr. 115/A/08.06.2012 de ce soluția de respingere a cererii de intervenție formulată de cei doi este corectă, în dispozitivul deciziei nu a fost menționat că se respinge apelul declarat împotriva sentinței pronunțate cu privire la cererea de completare dispozitiv .
Pe de altă parte nu s-a putut reține că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere privitor la constatarea dreptului de proprietate asupra construcțiilor atâta vreme cât a respins în totalitate cererea de intervenție formulată de T. V. și T. M. .
Având în vedere dispozițiile art. 2812 Cod pr.civ. și constatând că a omis să se pronunțe asupra apelului declarat de intervenienți împotriva sentinței prin care s-a soluționat cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 4128/27.09.2012, tribunalul a admis cererea acestora și a dispus completarea dispozitivului deciziei civile nr.115/A/08.06.2012 în sensul că a respins apelul declarat de intervenienți împotriva sentinței civile nr. 5628/15.11.2011 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, urmând ca prezenta decizie să fie atașată conform prevederilor art. 2812, alin. 2 raportat la art. 2811, alin. 3 la decizia nr. 115/A/08.06.2012.
Împotriva deciziei civile 115/A din 08.06.2012 și a deciziei civile nr. 133/A din 07.09.2012 au declarat recurs intervenienții în nume propriu T. V. V. și T. M., criticându-le pentru nelegalitate și netemeinice.
În primul motiv de recurs s-a criticat sentința primei instanțe, susținându-se următoarele:
S-a arătat că nici prima instanță și nici instanța de apel, nu s-au pronunțat asupra petitului, din cererea de intervenție principală, privind constatarea dreptului de proprietate al intervenienților asupra construcțiilor edificate de către aceștia pe terenul în litigiu.
Menționează că prima instanță, în considerentele hotărârii, referindu-se doar la cererea intervenientei T. M., arată că aceasta poate solicita cel mult constatarea calității de bun comun a construcțiilor edificate împreună cu soțul sau, intervenientul T. V., după ce acesta ar obține dreptul de proprietate asupra terenului.
De asemenea se arată că fără un drept de proprietate asupra terenului în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 488 C. civ. și nu poate opera accesiunea imobiliara.
Arată că această motivare este străină de obiectul cererii, întrucât intervenientii au cerut să se constate dreptul de proprietate asupra construcțiilor pe care le-au edificat, cerere asupra căreia instanța trebuia să se pronunțe, în sensul existentei sau inexistentei acestui drept.
S-a susținut că intervenienții nu au invocat ca temei legal accesiunea.
În cel de-al doilea motiv de recurs s-a criticat decizia din apel, susținându-se următoarele:
Tribunalul M. a admis apelul formulat de intervenienți și a constatat dreptul de coproprietate al intervenientului T. V., al reclamantei și al intervenientei F. Constanta asupra terenului, dar în ceea ce privește construcțiile nu există nicio motivare, fiind menținute dispozițiile sentinței atacate.
S-a susținut că hotărârea atacată este contradictorie, în condițiile în care prima instanța a respins petitul privind constatarea dreptului de proprietate asupra construcțiilor, cu motivarea ca intervenientul nu are titlu de proprietate pe teren, iar instanța de apel, care a constatat existenta dreptului de proprietate asupra terenului, trebuia să se pronunțe cu privire la dreptul de proprietate asupra construcțiilor, mai ales că nu mai subzistă condiționalitatea pe care prima instanță și-a bazat soluția.
S-au invocat probele administrate în cauză, respectiv înscrisuri (chitanțe de achiziționare a materialelor),interogatoriul reclamantei și intervenientei F. Constanta, declarațiile martorilor G. N. (fila 112), S. E. (fila 113), Lutu G. (fila 130)arătând că cei doi intervenienți, soții T. V. și M. au edificat pe terenul în litigiu construcțiile solicitate în cererea de intervenție, care sunt altele decât cele menționate în certificatul de moștenitor, rămase în succesiunea lui T. V..
S-a apreciat că este definitorie constatarea dreptului de proprietate asupra construcțiilor, deoarece în raport de titularul dreptului de proprietate asupra construcțiilor, se stabilește întinderea dreptului de proprietate asupra terenului potrivit art. 8 din D.L. 42/1990.
S-a susținut că în mod nelegal instanța de apel a reținut că terenul este bun succesoral și că intervenienta T. M. nu poate dobândi dreptul de proprietate asupra terenului, arătând că în succesiunea lui T. V., conform certificatului de moștenitor, a rămas suprafața de 250 mp, iar diferența până la 2883 mp, se află în patrimoniul CAP la momentul decesului, terenul fiind situat în zona cooperativizată.
S-a apreciat că în contextul în care una dintre cele două construcții și cele două camere din cealaltă au fost edificate de către autor împreună cu reclamanta, numai pentru terenul aferent acestor construcții dreptul de proprietate a fost dobândit de reclamantă și cei doi fii în calitate de moștenitori, iar în ceea ce privește terenul aferent construcției edificate de intervenienții recurenți-soții T., dreptul de proprietate a fost dobândit ope legis de către aceștia, ca titulari ai dreptului de proprietate asupra construcției.
O altă critică din recurs vizează încălcarea dispozițiilor legale în materie, în raport de care a fost respinsă cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată .
În finalul motivelor de recurs s-a arătat că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra apelului formulat împotriva sentinței nr. 5628/15.11.2011, pronunțată în baza cererii privind completarea de dispozitiv.
În drept a invocat dispozițiile art. 261 alin.1 pct.5, art. 274, art 111 Cod pr.civ, art.8 din D.L. 42/1990. art. 480 Cod civ.
Recurenții au declarat recurs și împotriva deciziei nr. 133/A/7.09.2012, pronunțată de Tribunalul M. prin care s-a admis cererea de completare dispozitiv și s-a dispus completarea dispozitivului deciziei civile nr.115/A în sensul respingerii apelului formulat împotriva sentinței civile nr.5628/15. 11.2011, pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S., în cererea privind completarea dispozitivului sentinței civile nr. 4128/27. 09. 2011, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând următoarele:
Arată că hotărârea recurată este nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 oct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.
S-a susținut că instanța de apel a apreciat că prima instanță s-a pronunțat asupra petitului privind constatarea dreptului de proprietate al intervenienților în considerarea faptului că a dispus respingerea cererii de intervenție, apreciind că acest petit nu a fost observat, invocând încălcarea art. 261 alin. 5 raportat la art. 105 alin. 2 C. pr.iv.
S-a arătat că nefiind stabilit titularul dreptului de proprietate asupra construcțiilor nu au putut fi aplicate în mod legal dispozițiile art.8 din D.L.nr.42/1990, în sensul constatării dreptului de proprietate dobândit ope legis asupra terenului aferent construcțiilor, drept care revine deținătorului construcției.
Recurenții au susținut că la pronunțarea hotărârii atacate nu s-au avut în vedere probele administrate în fața instanței de fond, respectiv declarațiile unor martori și răspunsurile la interogatoriu.
A solicitat admiterea recursului, casarea celor două hotărâri pronunțate de
Tribunalul M. și trimiterea cauzei rejudecare la aceiași instanță iar
în subsidiar modificarea hotărârilor în sensul admiterii cererii de intervenție.
În drept a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.
Analizând deciziile recurate prin prisma criticilor formulate, atât în recursul declarat împotriva deciziei civile nr.115/A/08.06.2012 cât și împotriva deciziei civile nr.133/A/07.09.2012 se constată că recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse, pentru următoarele considerente:
Recurenții T. V. și T. M. au calitatea de intervenienți în interes propriu, în baza cererii de intervenție în interes propriu depusă la data de 24.11.2011, prin care au solicitat, în esență, atât constatarea dreptului de proprietate în baza D.L.42/1990 și a art.23 din Legea 18/1991, asupra terenului aferent casei de locuit și asupra curții și grădinii din jurul acesteia, în suprafață de 1000 mp, cât și constatarea dreptului de proprietate dobândit de intervenieți asupra construcției compusă din 3 camere cu beci, bucătărie, baie și sală, construcție edificată parte din chirpici, parte din cărămidă și bolțari, acoperită cu țiglă, amplasată pe terenul în suprafață de 1000 mp dobândit prin efectul legii în baza D.L. 42/1990 și art. 23 din legea nr. 18/1991.
Temeiul de drept al cererii de intervenție în interes propriu menționat în finalul acestei cererii îl reprezintă dispozițiile D.L 42/1990, cele ale L 18/1991 și art. 111 Cod.pr.civ.
În conformitate cu prevederile art. 8 din D.L nr.42/1990, terenul aferent casei de locuit și anexelor gospodărești precum și curtea și grădina din jurul acestora. în zonele cooperativizate constituie proprietatea particulară a deținătorilor.
Potrivit dispozițiilor art.23 din Legea nr.18/1991, sunt și rămân în proprietatea privată a cooperatorilor sau, după caz, a moștenitorilor acestora, indiferent de ocupație sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina în jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din D.L 42/1990, privind unele măsuri pentru stimularea țărănimii.
Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că, de regulă, terenurile situate în intravilanul localităților, revin de drept în proprietatea deținătorilor inițiali sau după caz a moștenitorilor acestora, avându-se în vedere acei deținători de terenuri care au calitatea de proprietari asupra construcțiilor.
În speță, la data intrării în vigoare a D.L nr.42/1990 și a Legii nr.18/1991, calitatea de deținători ai terenului revenea proprietarilor construcțiilor, respectiv defunctului T. V. și soției acestuia, reclamanta T. G., astfel cum rezultă din probele administrate în cauză.
Așadar, în mod corect, instanța de apel a admis în parte cererea de intervenție formulată de intervenientul T. V., în calitate de moștenitor al autorului său T. V. și a constatat că acest intervenient împreună cu ceilalți moștenitori, respectiv, reclamanta T. G. și intervenienta F. G. au dobândit prin efectul legii, dreptul de proprietate asupra terenului, curți construcții în suprafață de 2883 mp, întrucât numai aceste părți au calitatea de deținători ai terenului, în baza Legii nr.18/1991.
Intervenienta T. M., soția intervenientului T. V. nu justifică dobândirea vreunui drept de proprietate asupra terenului menționat, în condițiile în care, numai deținătorii, membrii cooperatori și moștenitorii acestora beneficiază de dobândirea prin efectul legii, a dreptului de proprietate asupra terenului, intervenienta neavând o astfel de calitate.
În privința criticilor referitoare la omisiunea instanței de a fi analizat capătul de cerere privind constatarea dreptului de proprietate al intervenienților asupra construcțiilor invocate, se constată că Tribunalul a soluționat corect apelul și în privința acestei cereri.
Judecătoria Drobeta Tr. S. a pronunțat atât Sentința civilă nr.4128/27.09.2011 prin care a respins atât acțiunea reclamantei cât și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții T. V. și T. M. „ pentru toate capetele de cerere cuprinse în aceasta”, astfel cum s-a reținut în considerentele acestei sentințe, cât și Sentința civilă nr. 5628/15.11.2011, prin care a respins cererea de completarea dispozitivului, reținând, în esență, că interveninții nu pot pretinde un drept de superficie asupra terenului în cauză, „neavând decât un drept de creanță asupra construcțiilor, ca și constructori de bună credință”, fără a dovedi existența unei convenții încheiate cu autorii lor, în sensul construirii unui imobil proprietatea intervenienților pe terenul autorilor.
Este adevărat că inițial, instanța de apel a omis inițial a se pronunța asupra apelului, declarat împotriva sentinței civile prin care s-a respins cererea de completare a dispozitivului, însă prin decizia nr. 133/07.09.2012, Tribunalul M. a admis cererea de completare a dispozitivului deciziei civilă nr. 115/A/08.06.2012, în sensul că a respins apelul declarat de intervenienți împotriva sentinței civile nr. 5628/15.11.2011 a Judecătoriei Drobeta Tr.S..
Sunt nefondate criticile privind omisiunea instanței de apel de a analiza motivele de apel ce privesc modul de soluționare de către judecătorie a cererii de completare a dispozitivului, în condițiile în care, Tribunalul a reținut corect faptul că în considerentele deciziei civile nr. 115/08.06.2012 a Tribunalului M. este analizat și modul de soluționare al capătului de cerere privind constatarea dreptului de proprietate asupra construcțiilor în litigiu.
În considerentele deciziei nr.115/A/08.06.2012 tribunalul a examinat succint și capătul de cerere privind constatarea dreptului de proprietate asupra unei părți din teren și asupra construcțiilor de pe acesta, reținând că „în mod corect a reținut instanța de fond că nu pot invoca nici prevederile legilor fondului funciar( terenul este bun succesoral), nici uzucapiunea( nu au posedat în nume propriu) și nici accesiunea( nu sunt proprietari ai terenului)”, astfel încât sunt nefondate și criticile din recurs privind nemotivarea deciziei de completare și a deciziei inițiale pronunțate de tribunal în soluționarea celor două apeluri.
Curtea constată că, în realitate, prin formularea capătului de cerere în constatarea dreptului de proprietate asupra unor încăperi sau construcții, intervenineții T. V. și T. M., au urmărit atribuirea în proprietatea exclusivă a unei suprafețe de teren aferent acestor construcții, (teren aparținând defunctului T. V., respectiv moștenitorilor acestuia, în temeiul legii, respectiv în temeiul art.23 din Legea nr.18/1991, dată fiind calitatea acestora de moștenitori), ceea ce nu este posibil, dat fiind faptul că numai reclamanta împreună cu ceilalți moștenitori ai autorului T. V. aveau calitatea de deținători la data intrării în vigoare a acestei legi.
În privința temeiului de drept reprezentat de art. 111 Cod.pr.civ, menționat în finalul cererii de intervenție în interes propriu, recurenții nu au formulat critici referitoare la neanalizarea cererii sub acest aspect, invocând aceleași dispoziții din legile speciale, respectiv, art. 8 din D.L nr.42/1990 și art. 23 din Legeanr.18/1991, texte legale ce nu pot sta la baza cererii de constatare a dreptului de proprietate asupra construcțiilor invocate de intervenienții recurenți.
Modul ambiguu de formulare a cererii privind constatarea dreptului de proprietate asupra construcțiilor a determinat instanța de fond să analizeze această cerere și prin prisma existenței dreptului de superficie, ce presupune dreptul de proprietate asupra construcțiilor și dreptul de folosință asupra terenului pe care sunt amplasate construcțiile, Tribunalul reținând corect faptul că în cadrul procesual determinat de promovarea unei acțiuni de partaj privind terenul în litigiu, între coproprietari, părțile au posibilitatea să dovedească și contribuția acestora la realizarea construcțiilor.
Criticile din recurs privind nelegalitatea sentințelor atacate au făcut obiectul apelului declarat și soluționat de tribunal, impunându-se respectarea principiului unicității căii de atac, în considerentele deciziilor pronunțate în apel fiind cercetate motivele de apel formulate de intervenienți, nefiind incidente dispozițiile art.261 alin.5 raportat la art.105 alin.2 Cod pr.civ., invocate în recurs.
Sunt nefondate criticile privind îndreptățirea apelanților intervenienți la acordarea cheltuielilor de judecată, având în vedere că tribunalul a respins apelul declarat de intervenienta T. M., iar prin admiterea în parte a cererii de intervenție în interes propriu, formulată de intervenientul T. V., prin care s-a constatat că intervenientul împreună cu reclamanta T. G. și intervenienta F. G. au dobândit, prin efectul legii, dreptul de proprietate asupra terenului curți construcții în suprafață de 2833 mp, nu se poate reține culpa procesuală a pârâților, C. L. H., C. de F. F. H. și C. de F. F. M., cu atât mai mult cu cât asupra terenului în litigiu nu s-a formulat vreo cerere în temeiul Legii nr.18/1991 a fondului funciar, care să implice existența vreunei culpe a pârâților în soluționarea eventualei cereri.
În consecință, se constată că în mod corect instanța de apel a soluționat cauza făcând aplicarea corectă a dispozițiilor legale invocate.
Față de considerentele expuse, constatând că nu s-a făcut dovada că hotârârea atacată ar fi afectată de motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 pct.7,8 și 9 Cod pr.civ., invocate în recurs, în temeiul art.312 alin.1 Cod pr.civ., se vor respinge ambele recursuri, ca nefondate.
În temeiul art 274 alin.1 și 3 Cod pr.civ, fiind în culpă procesuală, vor fi obligați recurenții intervenienți în nume propriu T. V. V. și T. M. la 500 lei cheltuieli de judecată către intimata T. G., onorariu apărător diminuat, în raport de durata redusă a procesului și de munca îndeplinită de apărător.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ambele recursuri, ca nefondate, declarate de intervenienții în nume propriu T. V. V. și T. M., împotriva deciziei civile nr. 115/A din 08.06.2012 și a deciziei civile nr. 133/A din 07.09.2012, pronunțată de Tribunalul M.,în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă T. G., intimata intervenient în nume propriu F. V. C. și intimații pârâți ., C. L. H., C. L. de F. F. H., C. Județeană de F. F. M., având ca obiect uzucapiune.
Obligă recurenții intervenienți în nume propriu T. V. V. și T. M. la 500 lei cheltuieli de judecată către intimata T. G., onorariu apărător diminuat.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Noiembrie 2012.
Președinte, R. M. | Judecător, A. M. | Judecător, I. B. |
Grefier, G. Ț. |
Red.jud.A.M./ 17.12.2012
Tehn.2ex/Ț.G
J.F.O.G.
J.A.S.C./M.C.O.
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 2012/2012. Curtea de Apel CRAIOVA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 29/2012. Curtea de... → |
|---|
