Validare poprire. Decizia nr. 2282/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2282/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 22-02-2012 în dosarul nr. 2282/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2282
Ședința publică de la 22 Februarie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.
Judecător Tania Țapurin
Judecător D. S.
Grefier C. C.
X.X.X.
Pe rol, judecarea recursului declarat de debitorul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C. împotriva deciziei civile nr. 404 din 16 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._, în contradictoriu cu creditoarea I. C. și terțul poprit T. C., având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se următoarele: prin cererea de recurs s-a solicitat judecata în lipsă, iar intimata creditoare I. C. a depus întâmpinare, solicitând, de asemenea, judecata în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 C.p.c.
Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a luat în examinare recursul.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
La data de 11.01.2011 creditoarea I. C. a solicitat validarea popririi și obligarea terțului poprit T. Municipiului C. să îi plătească suma de 4494,76 lei reprezentând debit conform titlului executoriu si cheltuieli de executare stabilite prin procesul-verbal nr.1302/E/2008 .
În fapt, creditoarea arată că prin titlul executoriu - sentința nr. 9/12.01.2006 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ debitorul S. C. Județean de Urgență nr.1 C. a fost obligat să-i plătească suma de 4494,76 lei inclusiv cheltuieli de executare.
La data de 04.11.2008 s-a emis somație debitoarei după care, la data de 06.12.2010, s-a emis de către B. T.,N. –Terpovici adresa de înființare poprire comunicata acestuia la data de 08.12.2010.
Creditoarea a menționat că, întrucât s-a primit răspuns negativ din partea terțului poprit cu privire la înființarea popririi, solicita validarea acesteia si amendarea terțului poprit.
La data de 31.01.2011, debitorul S. C. de Urgență nr. 1 C. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea validării popririi.
În motivare, debitorul a arătat că I. C. – creditoarea în acestă cauză nu mai este salariata unității și lucrează la un cabinet școlar care în prezent se află în subordinea Consiliului Municipal C., iar finanțarea acestora nu se mai face de către unitățile sanitare, ci de către bugetul local.
Debitoarea mai arată că „tichetele de masă” sunt cuprinse la articolul bugetar 10.02.01 și se încadrează în prevederile OUG 71/2009 urmând a se executa eșalonat, începând din anul 2012.
De asemenea debitoarea arată că în conformitate cu prevederile OUG 45/19.05.2010 pentru modificarea art.1 din OUG nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aceste sume urmează a se executa eșalonat, începând cu anul 2012 și care se vor executa după o procedură de executare, respectiv în anul 2012 se plătește 34% din valoarea titlului executoriu, în anul 2013 se plătește 33% și în anul 2014 33% din valoarea titlului executoriu.
Prin sentința civilă nr.4002/01.03.2011, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost admisă cererea de validare poprire formulată de creditoarea I. C. în contradictoriu cu debitorul S. C. de Urgență nr. 1 C. și terțul poprit T. C..
A fost validată poprirea înființată la data de 06.12.2010, asupra contului debitorului S. C. de Urgență C., în mâinile terțului poprit T. C., la cererea creditoarei I. C. si obligă terțul poprit T. C. să plătească creditoarei suma de 4494,76 lei, prin consemnarea acesteia la dispoziția B. T. N. și Terpovici.
S-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel,instanța a reținut următoarele:
Prin Sentința civilă nr.9/12.01.2006 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, rămasă irevocabila prin decizia nr.1097/07.05.2007 pronunțată în dosarul nr._ de Curtea de Apel C., s-a dispus ca debitorul S. C. de Urgență nr. 1 C., să plătească creditoarei I. C., diferența dintre drepturile salariale cuvenite potrivit salarizării în unitățile sanitare clinice în perioada 01.10.2004 – 30.11.2006 cu majorările și indexările survenite și salariile efectiv plătite în această perioadă, să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al creditoarei si sa plătească creditoarei despăgubiri reprezentând contravaloarea tichetelor de masa corespunzător perioadei lucrate, in intervalul octombrie 2004- noiembrie 2006 si suma de 250 lei cheltuieli de judecată.
Executorul judecătoresc a emis, la data de 06.12.2010, conform dispozițiilor Codului de procedură civilă, adresa de înființare a popririi către terțul poprit T. Municipiului C., acesta din urmă a răspuns restituind in original titlul executoriu nr.1302/E/ cu mențiunea că trebuie respectate dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009 art. 1 alin. 2.
Conform art. 460 C.pr.civ. „dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi. Instanța va cita creditorul urmăritor, debitorul și terțul poprit și, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar în caz contrar, va hotărî desființarea popririi (…). Dacă sumele sunt datorate periodic, poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadență, cât și pentru cele care vor fi scadente în viitor, validarea producându-și efectele numai la data când sumele devin scadente”.
Analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, instanța a reținut că executarea silită a fost pornită la data de 27.10. 2008, prin cererea creditoarei I. C., formându-se dosarul de executare nr. 1302/E/2008 al B. T.,N. si Terpovici.
In prezent, deci începând cu 01.07.2010, ulterior introducerii acțiunii la 07.05.2010, tichetele de masă sunt considerate venituri salariale conf.art.55 alin. 1 potrivit căruia „Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură, obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă.”
Cât privește drepturile salariale cuvenite creditoarei, instanța reține că art.6 paragraful 1 din Convenția (Europeană) pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale protejează dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, în materie civilă și penală.
Acest drept ar rămâne iluzoriu dacă nu ar include și faza de executare a hotărârilor judecătorești definitive. Convenția are în vedere drepturi efective, concrete, iar nu iluzorii, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg în jurisprudența sa, începând cu cauza Artico vs. Italia (1980).
Statul și instituțiile publice au îndatorirea, reprezentând autoritatea publică, de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârea judecătoreasca de condamnare a lor, termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art.6 din Convenție fiind aplicabil și în faza executării silite (de exemplu, cauza Ruianu contra României, Pini și Bertani, Manera și Atripaldi contra României, Ș. contra României, V. I. contra României, S. P. contra României).
Întârzierea în executarea unei sentințe, imputabilă autorităților care nu furnizează o justificare valabilă în acest sens, aduce atingere și dreptului creditorului la respectarea bunurilor sale, drept protejat de art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției.
În Cauza Ș. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că: "Administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art.6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi".
Curtea reamintește că nu este oportun să ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului sau altei instituții publice să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție.
Curtea a concluzionat că, prin refuzul de a executa sentința, autoritățile naționale au lipsit reclamantul de un acces efectiv la justiție în faza de executare, fiind încălcat art.6 alin.1 din Convenție.
Așadar, refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie și o atingere adusă dreptului ce decurge din art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției.
Pentru ca o astfel de privare să fie în acord totuși cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ar trebui “să fie prevăzută de lege”, “să urmărească un scop legitim”, iar ingerința în dreptul de proprietate ar trebui să răspundă criteriului proporționalității (a se vedea în acest sens paragrafele 78 din Hotărârea pronunțată de CEDO în Cauza Brumărescu împotriva României, publicată în Monitorul Oficial nr. 414/2000).
Trecând peste faptul că este nefiresc ca statul să își creeze prin acte normative situații în care să fie exceptat de la obligația de executare silită a unei hotărâri judecătorești, instanța constată că ingerința este prevăzută de lege.
Însă cerința de a corespunde interesului legitim public, nu este îndeplinită; astfel, aprobarea ordonanței este motivată de necesitatea "menținerii echilibrelor bugetare și în mod implicit nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar", însă jurisprudența CEDO menționează constant că "complexitatea procedurii interne de executare sau a sistemului bugetar public nu este de natură să exonereze statul de la obligația sa prevăzută de Convenție de a garanta tuturor dreptul de a fi executate într-un termen rezonabil acele hotărâri judecătorești care sunt obligatorii și executorii"; că nu este permis autorităților statului de a se preleva de lipsa de fonduri sau a altor resurse ca scuză pentru a nu onora debitul stabilit prin hotărâre judecătorească; că este obligația statelor contractante de a-și organiza sistemul juridic în așa fel încât autoritățile competente să își poată executa obligațiile.
Nici cerința proporționalității măsurii nu este îndeplinită, fiind de natură a distruge echilibrul just dintre protecția proprietății individuale și cerințele interesului public.
Dispozițiile derogatorii ale O.U.G. nr.71/2009 favorizează statul în raporturi de drept privat (raporturile de drept al muncii intră în sfera dreptului privat), acolo unde statul trebuie să se găsească pe poziții de deplină egalitate cu orice altă persoană fizică sau juridică. Un debitor, privit generic, nu poate nicicând invoca lipsa fondurilor, putând fi urmărit silit inclusiv asupra locuinței, în cazul persoanei fizice, sau până la . cazul persoanei juridice.
În plus, debitoarea nu oferă nici un argument în ceea ce privește neexecutarea acestei obligații în perioada 07.05.2007 (data la care a devenit irevocabilă sentința) și 18 iunie 2009(data aprobării ordonanței).
Pe de altă parte pentru suma de 516,41 lei, reprezentând cheltuieli de executare, stabilite prin procesul - verbal din data de 04.11.2008 nu sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. 71/2009.
Împotriva sentinței civile nr.4002/01.03.2011 pronunțată de Judecătoria C. a formulat apel debitorul S. C. Județean de Urgență C., prin care a solicitat casarea hotărârii, iar pe fond respingerea cererii de validare poprire, calificat de instanță drept apelul.
În esență, apelantul a arătat că în speță, creditoarea este fosta salariată a unității spitalicești, își desfășura activitatea în cadrul cabinetului școlar, unitate care în prezent se află în subordonarea Consiliului Local al Municipiului C. - Serviciul Public Creșe, Cabinete Medicale și de Medicină Dentară. Ca urmare a OMS nr.820/30.06.2001 și adresei Direcției de Sănătate D. nr.6828/24.08.2009, începând cu data de 01.07.2009 finanțarea pentru personalul din cadrul cabinetelor medicale școlare și grădinițe nu se mai face către unitățile sanitare, ci către bugetul local. În aceste condiții, recurenta a înaintat noului angajator prin adresa nr.8954/09.03. 2010 situația sumelor prevăzute prin hotărârile judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar.
Apelantul a arătat, de asemenea, că tichetele de masă sunt cuprinse la articolul bugetar 10.02.01, „Titlul I Cheltuieli de Personal”, încadrându-se în prevederile O.U.G. Nr.71/2009, urmând a se executa eșalonat începând cu anul 2010, după următoarea procedură de executare: a) în anul 2010 se plătește 34% din valoarea titlului executoriu, b) în anul 2011 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu, c) în anul 2012 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu.
Se susține că dispozițiile OUG 71/2009 sunt în concordanță cu prevederile art. 1 Protocolul 1 din CEDO, referitoare la condițiile în care statul poate să impună restricții ale dreptului de proprietate în interes public. Se arată că măsura de eșalonare este prevăzută de lege, urmărește un scop legitim și păstrează u raport de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere, executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești î cauză, iar tranșele de efectuare a plăților sunt precis determinate, termenul de plată este rezonabil, iar devalorizarea este acoperită prin actualizarea sumei cu indicele de inflație la data plății.
Apelantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin.2 C.pr.civ.
Prin decizia civilă nr.404 din 16 septembrie 2011, pronunțată în dosar nr._, s-a respins apelul declarat de debitorul S. C. Județean de Urgență C..
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor apelantului S. C. Județean de Urgență C. și în raport cu prevederile legale incidente, Tribunalul a considerat apelul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 452 Cod proc. civ. poprirea presupune existența inițială a două raporturi juridice: unul între creditor și debitor și altul între debitor și terțul poprit, în care debitorul este creditor al terțului. Prin înființarea popririi se naște un al treilea raport juridic, între creditorul din primul raport juridic (creditorul popritor) și terț (terț poprit), în care terțul va fi obligat să plătească creditorului popritor ceea de datora creditorul său – debitor în primul raport juridic.
În speță, așa cum rezultă din actele dosarului de executare nr. 1302/E/2008, creditorul I. C. are titlu executoriu împotriva debitorului S. C. de Urgență nr. 1 C..
Faptul că ulterior prin OMS nr. 820/30.06.2001 s-a stipulat că finanțarea pentru personalul din cadrul cabinetelor medicale școlare și grădinițe nu se mai face către unitățile sanitare, ci către bugetul local și că în prezent creditorul nu mai este angajat al Spitalului C. Județean de Urgență C. nu este de natură a exonera de obligația debitorului de a plăti sumele de bani la care a fost obligat. Obligația sa este consacrată într-o hotărâre judecătorească, definitivă și irevocabilă, învestită cu formulă executorie, ale cărei efecte trebuie respectate.
Așa cum s-a afirmat și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, "dreptul la un tribunal ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie să rămână inoperantă în detrimentul uneia dintre părți".(Immobiliare Saffi împotriva Italiei, S. împotriva României).
În ceea ce privește susținerea recurentului privind includerea tichetelor de masă la titlul cheltuieli de personal, chiar în ipoteza acceptării că fac parte din drepturile salariale și s-ar încadra în prevederile OUG. nr. 71/2009, Tribunalul reține că în mod corect, instanța de fond a dat eficiență jurisprudenței europene în materia executării hotărârilor judecătorești, tezei că omisiunea sau întârzierea la plată a sumelor la care statul sau instituțiile publice au fost obligate ar fi de natură a încălca atât dreptul la un proces echitabil protejat de art. 6 din Convenție cât și dreptul de proprietate protejat de art.1 din Protocolul nr. 1.
Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului are o aplicare directă în dreptul intern, Curtea Constituțională reținând că "interpretarea instanței de contencios european, în virtutea principiului subsidiarității, se impune și față de instanța de contencios constituțional național iar cele reținute de Curtea Constituțională se aplică tuturor instanțelor române, nu numai instanței de contencios constituțional.
Cauzele invocate de instanța de fond din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului au aplicabilitate directă în speță, fiind pronunțate în materia executării unor obligații stabilite de plată stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile în sarcina statului, cu referire expresă la protecția efectivă a justițiabilului și restabilirea legalității ceea ce implică obligația administrației de a se plia unei sentințe sau hotărâri pronunțate de o asemenea instanță.
În contextul procedurii de executare a unei obligații pecuniare stabilite în sarcina statului printr-o hotărâre definitivă și executorie, în mod legal, instanța de fond a făcut referire la jurisprudența CEDO în cazurile în care organele statului nu-și îndeplinesc obligațiile rezultate din hotărâri pronunțate împotriva lor.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa a statuat că "executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunță, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din proces, în sensul art. 6 alin.1 din Convenție. Pe cale de consecință, dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art. 6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi. În același sens, s-a pronunțat Curtea Europeană și în cauza Hornsby împotriva Greciei – 19.03.1997.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs debitorul S. C. Județean de Urgență C., solicitând modificarea sentinței, in sensul respectării dispoz.OUG 71/2009 precum si admiterea recursului, pentru următoarele motive: creditoarea este fosta salariata a unității noastre, își desfășura activitatea în cadrul cabinetului școlar, unitate care în prezent se află în subordinea Consiliului Local al Municipiului C. - Serviciul Public Creșe, Cabinete Medicale și de Medicină Dentară.
Urmare O.M.S.nr. 820/30.06.2001 si adresei Direcției de Sănătate Publică D. nr.6828/24.08.2009, începând cu data de 01.07.2009 finanțarea pentru personalul din cadrul cabinetelor medicale școlare si grădinițe nu se mai face către unitățile sanitare ci către bugetul local, aceștia fiind preluați de către Consiliul Local al Municipiului C. - Serviciul Public Crese, Cabinete Medicale si de Medicina Dentara . De asemenea învederează faptul că "tichetele de masa " sunt cuprinse la articolul bugetar 10.02.01, " Titlul I Cheltuieli de Personal " acestea se încadrează in prevederile OUG 71/2009 urmând a se executa eșalonat incepand cu anul 2012. In cazul instituțiilor publice, plățile se fac pe baza de buget de venituri si cheltuieli si C. de Execuție pe Sursa si Articol Bugetar, conform legislației în vigoare ( OMF nr.1954/2005 la titlul " cheltuieli de personal " a articol 10.02 "cheltuieli salariale in natura " si ca urmare consideră că fac obiectul OUG 71/2009) si nu conform dispoz. Codului Fiscal ( Legea 571/2003). Mai mult unitatea a intreprins următoarele demersuri: a înaintat noului angajator, prin adresa nr. 8954/09.03.2010 situația cu personalul preluat de Consiliul Local al Municipiului C. - Serviciu - Public Creșe, Cabinete Medicale și de Medicina Dentara, precum si hotărârile judecătoreștii, a comunicat Direcției de Sănătate Publica D. situația sumelor prevăzute prin hotărârile judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala stabilite in favoarea personalului din sectorul bugetar (in conformitate cu prevederile art.l din OUG 71/09 urmând a se executa eșalonat începând cu anul 2012 devenite executorii pana la 31.12.09 si care se vor realiza după o procedura de executare astfel: a) in anul 2012 se plătește 34% din valoarea titlului executoriu, b) in anul 2013 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu, c) in anul 2014 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu ) urmare adresei nr. 3403/10.03.2010 transmisa unități noastre de către DSP D..
Referitor la constituționalitatea prevederilor OUG nr. 71/2009 cu modificările și completările ulterioare, Curtea Constituționala a României s-a pronunțat in sensul respingerii excepțiilor de neconstitutionalitate, prin deciziile nr. 188/02.03.2010, 877/06.07.2010, 1107/23.09.2010. In ceea ce privește respectarea tratatelor la care România este parte, precizam ca dispoz. OUG nr. 71/2009 cu modificările și completările ulterioare, sunt in concordanta cu prev. art.l din Protocolul nr.l la Convenția Europeana a Drepturilor Omului, referitoare la condițiile in care statul poate impune restricții ale dreptului de proprietate in interes public. Măsura de eșalonare a plații este prevăzuta de lege, urmărește un scop legitim și păstrează un raport de proportionalitate intre mijloacele folosite și obiectivul avut in vedere - executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești in cauza, iar transele de efectuare a plaților sunt precis determinate, termenul de plata este rezonabil, devalorizarea monetara fiind acoperita prin reactualizarea sumei cu indicele de inflație la data plații. In acest sens invocam și jurisprudenta CEDO ( Hotărârea pronunțata in cauza Brumarescu impotriva României, publicata in MO nr. 414/2000), care trebuie sa fie avuta in vedere și de către instanțele romanești chemate sa aprecieze legalitatea măsurii suspendării dispuse prin OUG nr. 71/2009, cu modificările și completările ulterioare . Precizam, faptul ca potrivit dispoz. art. 17 din Lg. 146/1997 SCJU C. fiind instituție publica este scutita de plata taxei judiciare de timbru aferenta acțiunilor, cererilor, cailor de atac pe care le promovează .
Analizând recursul formulat se constată că este fondat pentru următoarele considerente:
Prin art. 1 din OUG nr. 71/2009 s-a prevăzut că „Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel … . În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice cerere de executare silită se suspendă de drept”.
Față de conținutul menționat al dispozițiilor art. 1 din OUG nr. 71/2009 este indiscutabil că acest act normativ se aplică tuturor hotărârilor judecătorești prin care s-au stabilit drepturi de natura celor menționate, dacă acestea au devenit executorii cel mai târziu la 31 decembrie 2009, indiferent dacă executarea silită era sau nu încuviințată la o dată anterioară intrării în vigoare a ordonanței de urgență.
Instanța de recurs apreciază că, în mod eronat, tribunalul a considerat că prevederile OUG nr. 71/2009 sunt contrare dispozițiilor din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Articolul 6 din Convenție garantează oricărei persoane dreptul ca o instanță să judece orice litigiu privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil. D. fiind faptul că executarea silită constituie o parte integrantă a unui proces civil, art. 6 protejează și dreptul de acces la executarea silită.
Instanța europeană recunoaște, însă, statelor care au aderat la CEDO o mare libertate în alegerea mijloacelor proprii pentru a permite sistemului lor să răspundă exigențelor art. 6, atâta vreme cât limitările impuse nu ating chiar substanța dreptului.
Limitarea dreptului de acces la instanță este permisă dacă are un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat.
În speță, instituția debitoare nu a refuzat executarea silită, însă s-a făcut aplicarea actului normativ care dă posibilitatea de a se plăti creanța eșalonat, la anumite intervale de timp.
O astfel de normă juridică reprezintă o ingerință a statului în dreptul creditorului de a obține executarea silită și, prin aceasta, finalizarea procesului civil, dar este o ingerință care are un scop legitim acela de a proteja bugetul de stat într-o perioadă critică și este proporțională cu scopul urmărit.
Caracterul proporțional al limitării dreptului creditoarei de a obține executarea hotărârii judecătorești rezultă din faptul că prin OUG nr. 71/2009 nu este negat dreptul la executare, ci doar eșalonată plata creanțelor în timp. Întârzierea rezonabilă a executării a fost admisă ca fiind posibilă (respectiv că nu încalcă art. 6 din CEDO) de instanța europeană în cauza Vasyl Petrovych Krapynytskly împotriva Ucrainei.
Nu s-a adus atingere în cauză nici dreptului reclamantei de proprietate, garantat de art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1, deoarece prin alineatul 2 al aceluiași articolului se conferă statului dreptul de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general.
Expunerea de motive la adoptarea OUG nr. 71/2009 relevă situația financiară dificilă a statului și argumentează eșalonarea plăților prin necesitatea protejării interesului general, astfel că sunt incidente dispozițiile convenției europene.Totodată, dreptul de proprietate al reclamantei asupra bunului constituit de creanța împotriva statului nu este negat, situație în care nu îi este atinsă substanța, sentința ce reprezintă titlu executoriu urmând a fi executată.
În temeiul art.312 raportat la art. 304 pct 9 Cod pr. civilă, Curtea admite recursul, modifică decizia recurată în sensul că admite apelul, și schimbă sentința în sensul respingerii cererii de validare poprire.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de debitorul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C. împotriva deciziei civile nr. 404 din 16 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._, în contradictoriu cu creditoarea I. C. și terțul poprit T. C., având ca obiect validare poprire.
Modifică decizia recurată.
Admite apelul declarat de debitorul S. C. Județean De Urgență C. împotriva sentinței civile nr.4002/01.03.2011, pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._ .
Schimbă sentința și respinge cererea de validare poprire.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Februarie 2012.
Președinte, M. P. | Judecător, T. Ț. | Judecător, D. S. |
Grefier, C. C. |
Red.jud.M.P./22.03.2012
2 ex./AS
j.a. R.S.G.
G.C.F.
j.f. S.M.B.
| ← Expropriere. Decizia nr. 16/2012. Curtea de Apel CRAIOVA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 2275/2012. Curtea de... → |
|---|
