Validare poprire. Hotărâre din 10-10-2012, Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 10-10-2012 în dosarul nr. 9499/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 9499
Ședința publică de la 10 Octombrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. M.
Judecător M. P.-P.
Judecător E. S.
Grefier V. R.
x.x.x
Pe rol, judecarea recursului declarat de debitorul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C., împotriva sentinței civile nr. 2006/02.11.2011, pronunțată de Tribunalul M., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata creditoare N. L. și intimata terț poprit T. C., având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, învederându-se că recursul este declarat și motivat în termenul legal, precum și faptul că prin conținutul motivelor de recurs, recurentul debitor a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 242 Cod Pr.Civilă,. după care, apreciind cauza în stare de judecată, instanța a trecut la soluționare:
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
La data de 10 octombrie 2011 creditoarea N. L. în contradictoriu cu intimatul S. C. Județean de Urgență C. și terțul poprit T. C. a formulat cerere de validare a popririi prin care a solicitat obligarea terțului poprit la plata sumei de 14.249,70 lei.
În motivarea cererii creditoarea a arătat că prin titlul executoriu debitorul îi datorează suma de 14.249,70 lei și cheltuieli de judecată.
Creditoarea a mai arătat că a fost emisă somația nr. 463/E/2010 din data de 2.02.2011 ce i-a fost comunicată la data de 23 septembrie 2011.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 460 Cod procedură civilă.
La data de 1 noiembrie 2011 debitorul a înaintat la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii.
Creditoarea, în dovedirea cererii, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, probă apreciată de instanță ca fiind utilă și încuviințată ca atare, la dosar fiind depuse: dovada achitării taxei de timbru și a timbrului judiciar, precum și în copii: sentința nr.209/22 ianuarie 2009, decizia nr.4093/19 ianuarie 2009, raport de expertiză contabilă, fișă de calcul, proces verbal din 2.02.2011, somație, dovadă, cerere de înființare poprire nr.463/E/2010, adresa nr._/29 septembrie 2011, decizia nr. 892/14 iunie 2011.
La solicitarea instanței a fost atașată copia conformă cu originalul, a dosarului de executare nr. 463/E/2010 al B.E.J. T.-N. și Terpovici.
Prin sentința civilă nr._/12.12.2011 pronunțată de Judecătoria C. a fost admisă cererea având ca obiect validarea popririi înființată prin adresa emisă la data de 19.09.2011 de B. T.-N. și Terpovici în dosarul de executare nr.463/E/2010, formulată de formulată de creditoarea N. L. în contradictoriu cu intimatul S. C. Județean de Urgență C. și terțul poprit T. C..
A fost validată poprirea înființată prin adresa emisă la data de 19 septembrie 2011 de B.E.J. T.-N. și Terpovici în dosarul de executare nr.463/E/2010 asupra conturilor debitorului, în mâinile terțului poprit T. C. și a fost obligat terțul poprit să achite creditorului sumele datorate de debitor în limita creanței de_,70 lei.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Conform art.460 cod procedură civilă ,,dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi. Instanța va cita creditorul urmăritor, debitorul și terțul poprit și, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar în caz contrar, va hotărî desființarea popririi (…)Dacă sumele sunt datorate periodic, poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadență, cât și pentru cele care vor fi scadente, în viitor, validarea producându-și efectele numai la data când sumele devin scadente.”
În cauză, titlul executoriu îl constituie sentința nr. 209/22 ianuarie 2009 a Tribunalului D. și Decizia nr. 4093/19 iunie 2009 a Curții de Apel C..
Prin sentința nr.209/22 ianuarie 2009 Tribunalul D. a dispus ca pârâtul S. C. de Urgență nr.1 C. să achite reclamantei N. L. diferența dintre drepturile salariale cuvenite potrivit salarizării în unitățile sanitare clinice pentru perioada 01.06._08, cu indexările și majorările survenite și salariile efectiv plătite în această perioadă, sume ce vor fi reactualizate de la data fiecărei scadențe și până la data plății efective și a obligat pârâtul să achite reclamantei o despăgubire egală cu valoarea tichetelor de masă de care ar fi trebuit să beneficieze reclamanta potrivit numărului de zile lucrate de aceasta în perioada 01.06._09 dar nu mai mult de 20 de tichete lunar,sume ce vor fi reactualizate de la data fiecărei scadențe și până la data plății efective.
Curtea de Apel, prin Decizia nr.4093/19 iunie 2009 a respins recursul formulat împotriva sentinței menționate.
Prin cererea formulată, creditoarea a solicitat validarea adresei de înființare a popririi emise de B. Asociați T. N. și Terpovici la data de 19.09.2011 pentru suma de_,70 lei reprezentând drepturi salariale și tichete de masă cuvenite creditoarei conform titlului executoriu menționat.
Prin adresa nr._/29.09.2011 terțul poprit a restituit dosarul de executare cu motivarea că executarea are ca obiect drepturi de natură salarială,câștigate prin hotărâri judecătorești iar potrivit OUG 71/2009 executarea este suspendată.
Instanța a reținut că motivul invocat de terțul poprit este neîntemeiat pentru următoarele motive:
Prin neexecutarea obligației de plată a debitului,creditoarei i s-a creat un prejudiciu.
Creditoarea este îndreptățită la recuperarea creanței,iar neexecutarea la termen a acestei obligații este condamnată și în practica CEDO (cauza Petro contra României).
Astfel, refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie o atingere adusă dreptului creditoarei ce decurge din art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție.
Instanța a apreciat că dispozițiile OUG 71/2009 favorizează statul în raporturi de drept privat, acolo unde statul trebuie să se găsească pe poziții de egalitate cu orice altă persoană fizică sau juridică. Un debitor nu poate invoca lipsa fondurilor, putând fi urmărit silit inclusiv asupra locuinței, în cazul persoanei fizice sau până la . cazul persoanei juridice.
Față de cele menționate și având în vedere că între aplicarea ordonanței invocate și dispozițiile Convenției și ale jurisprudenței CEDO instanța este obligată să dea relevanță celor din urmă,conform art.11 alin.2 și art.20 din Constituția României, instanța a admis cererea formulată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel debitorul S. C. Județean de Urgență C., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea apelului, apelantul a arătat că acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar devenite executorii până la 31 decembrie 2010, se realizează astfel: în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; în anul 2014 se plătește 25 % din valoarea titlului executoriu; în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.
Debitorul a mai arătat că, în speță, creditoarea este fosta salariată a unității spitalicești, își desfășura activitatea în cadrul cabinetului școlar, unitate care în prezent se află în subordonarea Consiliului Local al Municipiului C. - Serviciul Public Creșe, Cabinete Medicale și de Medicină Dentară. Ca urmare a O.M.S. nr.820/30.06.2001 și adresei Direcției de Sănătate D. nr.6828/24.08.2009, începând cu data de 01.07.2009 finanțarea pentru personalul din cadrul cabinetelor medicale școlare și grădinițe nu se mai face către unitățile sanitare, ci către bugetul local. În aceste condiții, recurenta a înaintat noului angajator prin adresa nr.8954/09.03.2010 situația sumelor prevăzute prin hotărârile judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar.
Apelantul a arătat, de asemenea, că tichetele de masă sunt cuprinse la articolul bugetar 10.02.01, „Titlul I Cheltuieli de Personal”, încadrându-se în prevederile O.U.G. nr. 71/2009, urmând a se executa eșalonat începând cu anul 2010, după următoarea procedură de executare: a) în anul 2010 se plătește 34% din valoarea titlului executoriu, b) în anul 2011 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu, c) în anul 2012 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu.
Apelantul a menționat că O.U.G. nr. 71/2009 este în concordanță cu jurisprudența CEDO și a Curții Constituționale a României.
Prin decizia civilă nr.156 din 30 martie 2012, pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._/215/2011, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de debitor.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a motivat următoarele:
Potrivit art. 452 C.p.civ., poprirea presupune existența a două raporturi juridice: unul între creditor și debitor și altul între debitor și terțul poprit, în care debitorul este creditor al terțului. Prin înființarea popririi se naște un al treilea raport juridic, între creditorul din primul raport juridic (creditorul popritor) și terț (terț poprit), în care terțul va fi obligat să plătească direct creditorului popritor ceea de datora creditorul său – debitor în primul raport juridic.
În speță, așa cum rezultă din actele dosarului de executare nr. 463/E/2010, creditoarea are titlu executoriu împotriva debitorului S. C. de Urgență C..
Faptul că, actualmente, finanțarea pentru personalul din cadrul cabinetelor medicale școlare și grădinițe nu se mai face către unitățile sanitare, ci către bugetul local și că, în prezent, creditoarea nu mai este angajată a Spitalului C. Județean de Urgență C. nu este de natură a exonera debitorul de obligația de a plăti sumele de bani. Obligația sa este consacrată printr-o hotărâre judecătorească, definitivă și irevocabilă, învestită cu formulă executorie, ale cărei efecte trebuie respectate.
Așa cum s-a afirmat și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, "dreptul la un tribunal ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie să rămână inoperantă în detrimentul uneia dintre părți"(Immobiliare Saffi împotriva Italiei, S. împotriva României).
În ceea ce privește susținerea apelantului debitor privind includerea tichetelor de masă la titlul cheltuieli de personal, chiar în ipoteza acceptării că acestea fac parte din drepturile salariale și s-ar încadra în prevederile O.U.G.. nr. 71/2009, tribunalul reține că, în mod corect, instanța de fond a dat eficiență jurisprudenței europene în materia executării hotărârilor judecătorești, tezei că omisiunea sau întârzierea la plată a sumelor la care statul sau instituțiile publice au fost obligate ar fi de natură a încălca atât dreptul la un proces echitabil protejat de art. 6 din Convenție cât și dreptul de proprietate protejat de art.1 din Protocolul nr. 1.
Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului are o aplicare directă în dreptul intern, Curtea Constituțională reținând că "interpretarea instanței de contencios european, în virtutea principiului subsidiarității, se impune și față de instanța de contencios constituțional național, iar cele reținute de Curtea Constituțională se aplică tuturor instanțelor române, nu numai instanței de contencios constituțional.
Cauzele invocate de instanța de executare din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului au aplicabilitate directă în speță, fiind pronunțate în materia executării unor obligații stabilite de plată stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile în sarcina statului, cu referire expresă la protecția efectivă a justițiabilului și restabilirea legalității ceea ce implică obligația administrației de a se plia unei sentințe sau hotărâri pronunțate de o asemenea instanță.
În contextul procedurii de executare a unei obligații pecuniare stabilite în sarcina statului printr-o hotărâre definitivă și executorie, în mod legal, instanța de fond a făcut referire la jurisprudența CEDO în cazurile în care organele statului nu-și îndeplinesc obligațiile rezultate din hotărâri pronunțate împotriva lor.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa a statuat că "executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunță, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din proces, în sensul art. 6 alin.1 din Convenție. Pe cale de consecință, dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art. 6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi. În același sens, s-a pronunțat Curtea Europeană și în cauza Hornsby împotriva Greciei – 19.03.1997.
Instanța de fond a interpretat, deci, în mod corect prevederile legale incidente în cauză.
Aceasta a reținut că au prioritate la aplicare prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului față de prevederile legale interne, același principiu fiind înscris și în art. 20 din Constituția României.
In acest sens, așa cum în mod constant s-a decis în jurisprudența CEDO, refuzul autorităților de a aloca sumele necesare hotărârilor judecătorești ce constituie titluri executorii încalcă atât prev. art. 1 Protocolul 1, cât și prevederile art. 6 CEDO, text legal conform cu care statele membre sunt ținute a asigura executarea silită a hotărârilor judecătorești, lipsa fondurilor nefiind un motiv justificat de întârziere a acestei executări.
Același principiu se regăsește și în cauzele Broniowski contra Poloniei – Hotărârea Marii Camere din 22.06.2004, Hornsby contra Greciei, Ruianu contra României, Pini, Bertani, Manera și Atripaldi contra României, S. contra României, S. P. contra României, în toate aceste cauze Curtea Europeană a Drepturilor Omului reținând că administrația publică are obligația de a executa voluntar hotărârile judecătorești, orice omisiune a acesteia în executare sau întârziere în executare lipsind de eficacitate prev. art. 6 din CEDO.
Justificările apelantului că O.U.G. nr. 71/2009 se încadrează în situația de excepție în care ingerința statului în drepturile patrimoniale ale cetățenilor este justificată, deoarece în cauză sunt întrunite toate cele 3 condiții ale unei asemenea situații de excepție - privarea de bun este prevăzută de lege, urmărește un interes legitim și este respectată cerința proporționalității dintre interesul public care a dictat o asemenea măsură, modalitatea în care s-au restrâns drepturile cetățenilor si interesul privat al cetățeanului supus unei asemenea masuri – nu sunt nici reale, nici conforme cu situația de fapt.
Astfel, în cauza Bourdov contra Rusiei s-a rezolvat de către CEDO o situație similară, reclamantul beneficiind de asemenea de creanțe împotriva statului, creanțe care nu au fost onorate de Administrația financiară din cauza lipsei banilor in cont.
S-a stabilit cu acea ocazie că "o autoritate a statului nu ar putea invoca lipsa resurselor pentru a nu onora o datorie rezultată dintr-o hotărâre judecătorească. Sigur, o întârziere în executarea unei hotărâri poate fi justificată în circumstanțe speciale, dar întârzierea nu poate avea drept consecință o atingere adusă substanței dreptului protejat de art. 6 paragraful 1(35). În cauză, reclamantul nu trebuia să fie în imposibilitate de a beneficia de rezultatul favorabil al unei proceduri care viza repararea unei vătămări a sănătății sale, din pricina dificultăților financiare ale statului (36)."
Hotărârea este importantă pentru că expune cu claritate obligația statului de a executa din oficiu, într-un termen rezonabil, hotărârile pronunțate împotriva sa.
Complexitatea procedurii interne de executare silită sau a sistemului bugetar al statului nu poate scuti statul de obligația sa, în baza Convenției, de a garanta fiecărei persoane dreptul la executarea unei hotărâri judecătorești definitive și executorii într-un interval rezonabil. Autoritățile nu pot invoca lipsa de fonduri sau a altor resurse pentru a justifica neexecutarea unei hotărâri judecătorești.
S-a statuat că autoritatea pârâtă avea obligația de a lua toate măsurile necesare, fie singură, fie în cooperare cu alte autorități responsabile federale sau locale pentru a se asigura că fondurile necesare erau disponibile în vederea executării obligației Statului.
Apelantul a apreciat că existența crizei mondiale justifică în planul Convenției Europene a Drepturilor Omului neexecutarea obligațiilor bănești care îi revin față de salariații din sistemul bugetar.
O asemenea susținere este lipsită de substanță și neconformă cu starea de fapt, astfel:
Apelantul debitor a ajuns în situația obligării sale la plata acestor sume din propria culpă, deoarece a refuzat să le acorde în mod voluntar salariaților din sistemul bugetar drepturile salariale cuvenite prin lege.
Incidenta crizei mondiale este suportată în final de omul simplu, acesta fiind în situația de a-si schimba dramatic modul de viata fie ca urmare a pierderii locului de muncă, fie ca urmare a diminuării considerabile a veniturilor.
A-l forța tot pe acesta să suporte greutatea crizei mondiale prin neonorarea de către stat a creanțelor pe care le are față de el atinge însăși substanța dreptului la proprietate al acestuia.
In condițiile în care, ca urmare a crizei mondiale, cetățeanul român nu mai beneficiază decât de condiții minimale de asistenta medicala sau de servicii de asigurări sociale, insa trebuie sa-si onoreze cu promptitudine datoriile către stat, către furnizorii de servicii de întreținere, si de multe ori către instituții de credit, în situația în care, așa cum se demonstrează statistic prin creșterea șomajului si prin reducerea veniturilor prin lege, cetățeanul simplu nu mai are loc de muncă sau are venituri diminuate, amânarea plății de către stat a sumelor pe care i le datorează rupe justul echilibru care trebuie să existe între stat și cetățean punând întreaga povara a crizei pe umerii acestuia si punându-l în imposibilitate de a-și onora la rândul său datoriile sau chiar de a își susține nevoile de întreținere proprii și ale familiei sale.
Ca atare, justificarea legalității ingerinței statului în dreptul de proprietate al cetățeanului prin incidența crizei mondiale nu este nici legală, nici morală, și nu poate fi reținută ca un motiv temeinic de reeșalonare a acestor plăți, statul trebuind sa găsească alte soluții de rezolvare a unei situații financiare dificile decât aceea de neonorare a obligațiilor sale.
În ce privește critica vizând nerespectarea deciziilor Curții Constituționale a României care au constatat că sunt constituționale prev. O.U.G. nr. 71/2009, s-a reținut că, dacă legea internă conține dispoziții contrare Convenției Europene a Drepturilor Omului, se aplică cu prioritate dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Tribunalul a constatat că prima instanță a stabilit în mod legal compatibilitatea prevederilor O.U.G. nr.71/2009, față de circumstanțele concrete ale speței, cu dispozițiile art.6 din Convenție, art. 1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenție și jurisprudența constantă a CEDO în materia executării hotărârilor judecătorești care are o aplicare directă în dreptul intern
Conform art.20 din Constituție, legile interne vor fi interpretate în conformitate cu tratatele privind drepturile omului la care România este parte.
Curtea de la Strasbourg este interpreta supremă a Convenției, care se aplică direct în statele membre ale Consiliului Europei, inclusiv în România, astfel că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului are o aplicare directă în dreptul intern, urmând ca judecătorul național să dea eficiență acesteia.
În lumina jurisprudenței CEDO deja menționate, se poate concluziona că, atât în situația în care un stat se bucură de imunitate de executare silită, cât și în situația în care în dreptul intern este posibilă executarea silită a statului, refuzul sau întârzierea nejustificată de a plăti suma de bani la care a fost obligat printr-o hotărâre judecătorească este de natură să încalce atât dreptul la un proces echitabil protejat de art. 6 al Convenției, cât și dreptul de proprietate protejat de art. 1 al Protocolului nr. 1.
În condițiile în care art.44 alin.1 din Constituție garantează creanțele asupra statului și a lipsei dovedirii din partea instituției debitoare a demersurilor pe care a încercat să le întreprindă pentru a îndeplini obligația de plată, susținerile privind întârzierea justificată în executarea hotărârii judecătorești, sunt neîntemeiate.
Față de cele reținute, în temeiul dispozițiilor art. 296 teza I Cod procedură civilă, tribunalul a respins apelul ca nefondat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs debitorul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului debitorul arată că creditoarea este fosta salariată a unității, își desfășura activitatea în cadrul cabinetului școlar, unitate care în prezent se află în subordinea Consiliului Local al Municipiului C. - Serviciul Public Creșe, Cabinete Medicale și de Medicină Dentară;
- urmare O.M.S. nr.820/30.06.2001 și adresei Direcției de Sănătate Publică D., începând cu data de 01.07.2009 finanțarea pentru personalul din cadrul cabinetelor medicale școlare și grădinițe nu se mai face către unitățile sanitare ci către bugetul local, aceștia fiind preluați de către Consiliul Local al Municipiului C. -Serviciul Public Creșe, Cabinete Medicale și de Medicină Dentară. De asemenea învederează faptul că "tichetele de masă" sunt cuprinse la articolul bugetar 10.02.01, " Titlul I Cheltuieli de Personal " acestea se încadrează în prevederile OUG 71/2009 urmând a se executa eșalonat începând cu anul 2012. În cazul instituțiilor publice, plățile se fac pe bază de buget de venituri și cheltuieli si C. de Execuție pe Sursa și Articol Bugetar, conform legislației in vigoare ( OMF nr.1954/2005 la titlul" cheltuieli de personal " . articol 10.02 "cheltuieli salariale în natură " și ca urmare consideră că fac obiectul OUG 71/2009) și nu conform dispoz. Codului Fiscal ( Legea 571/2003).
Arată recurenta că unitatea a întreprins următoarele demersuri:
- a înaintat noului angajator, prin adresa nr.8954/09.03.2010 situația cu personalul preluat de Consiliul Local al Municipiului C. - Serviciu - Public Creșe, Cabinete Medicale și de Medicină Dentară, precum și hotărârile judecătorești.
- a comunicat Direcției de Sănătate Publica D. situația sumelor prevăzute prin hotărârile judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar (în conformitate cu dispoz. Lg. nr.230/05.12.2011 pentru aprobarea OUG nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariate personalului din sectorul bugetar devenite executorii până la 31.12.2011 urmează a se executa eșalonat începând cu anul 2012 după o procedură de executare astfel: a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu, b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu, c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu, d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu, e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu ).
Referitor la constituționalitatea prevederilor OUG nr. 71/2009 cu modificările și completările ulterioare, Curtea Constituțională a României s-a pronunțat în sensul respingerii excepțiilor de neconstituționalitate, prin deciziile nr.188/02.03.2010, 877/06.07.2010, 1107/23.09.2010. În ceea ce privește respectarea tratatelor la care România este parte, precizează că dispoz. OUG nr. 71/2009 cu modificările și completările ulterioare, sunt în concordanță cu prev. art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeana a Drepturilor Omului, referitoare la condițiile în care statul poate impune restricții ale dreptului de proprietate în interes public. Măsura de eșalonare a plații este prevăzută de lege, urmărește un scop legitim și păstrează un raport de proportionalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere - executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești în cauză, iar tranșele de efectuare a plăților sunt precis determinate, termenul de plată este rezonabil, devalorizarea monetară fiind acoperită prin reactualizarea sumei cu indicele de inflație la data plății. In acest sens invocă și jurisprudența CEDO (Hotărârea pronunțată în cauza Bramarescu împotriva României, publicată în MO nr. 414/2000), care trebuie să fie avută în vedere și de către instanțele romanești chemate să aprecieze legalitatea măsurii suspendării dispuse prin OUG nr.71/2009, cu modificările și completările ulterioare. Această ordonanță cu modificările și completările ulterioare, reprezintă reglementări speciale, cu aplicabilitate în timp, privind executarea silită a hotărârilor judecătorești prin care se acordă anumite drepturi salariale pentru personalul din sectorul bugetar și nu aduc atingere dreptului de a cere indeplinirea obligației de plată.
Aceste acte normative prevăd tocmai faptul că banii se vor plăti, în mod gradual, în 5 ani consecutivi. Măsura eșalonării plății este prevăzută de lege, urmărește un scop legitim și păstrează un raport de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești în cauză, iar tranșele de efectuare a plăților sunt precis determinate, devalorizarea monetara fiind acoperită prin reactualizarea sumei cu indicele de inflație la data plații.
Precizează de asemenea recurenta faptul că potrivit dispoz. art. 17 din Legea nr. 146/1997 S. C. Județean de Urgență C. fiind instituție publică este scutită de plata taxei judiciare de timbru aferentă acțiunilor, cererilor, căilor de atac pe care le promovează.
Față de cele invocate mai sus, solicită admiterea recursului, în sensul respectării OUG 71/2009 precum și aplicarea dispoz. art.242 (2) Cod procedură Civilă.
Criticile recurentului privind greșita interpretare a principiilor jurisprudenței CEDO sunt fondate, dispozițiile dreptului intern în materia executării creanțelor împotriva statului nefiind contrare dispozițiilor din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Articolul 6 al Convenției garantează oricărei persoane dreptul ca o instanță să judece orice contestație privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil. Dreptul de a obține executarea unei hotărâri judecătorești este parte a procesului civil și este garantat oricărei persoane prin art. 6 din Convenție ( CEDO, Cauza Ulger c. Turciei,_/02, hot. din 26 iunie 2007, M. și D. c. României ,_/00).
Dreptul de acces la justiție nu este însă un drept absolut, fiind recunoscute limitări ale acestuia, în anumite condiții.
Instanța europeană recunoaște că statele au o mare libertate în alegerea mijloacelor proprii pentru a permite sistemului lor judiciar să răspundă exigențelor art. 6 ( cauza Ashingdane c. Regatului Unit, 28 mai 1985), atâta vreme cât limitările impuse nu ating chiar substanța dreptului. Limitarea dreptului de acces la instanță este permisă dacă are un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat.
În speță, instituția debitoare nu a refuzat executarea silită, însă s-a făcut aplicarea actului normativ care dă posibilitatea de a se plăti creanța eșalonat, la anumite intervale de timp. O astfel de normă juridică reprezintă o ingerință a statului în dreptul creditorului de a obține executarea silită și finalizarea procesului civil, dar este o ingerință care are un scop legitim, acela de a proteja bugetul de stat într-o perioadă critică, și este rezonabil proporțională cu scopul urmărit.
Caracterul proporțional al limitării dreptului creditoarei de a obține executarea hotărârii judecătorești rezultă din faptul că OUG 71/2009, modificată prin OUG nr.45/19 mai 2010, nu neagă dreptul la executare, ci doar stabilește modul în care creanța se va realiza, cu o întârziere rezonabilă, apreciată ca atare și de instanța europeană în cauza Vasyl Petrovych Krapynytskly împotriva Ucrainei, având în vedere că titlul executoriu a fost obținut în anul 2007. Măsura eșalonării plății este proporțională cu scopul urmărit, deoarece creditorul a beneficiat de drepturile salariale care constituie un bun, titlul executoriu privind doar anumite restanțe, diferențe salariale datorate de angajator pentru o perioadă anterioară, rezultate din aplicarea greșită a unor prevederi legale. În al doilea rând, obligația efectuării plății din titlul executoriu nu a fost stinsă, prin voința legiuitorului, ci doar amânată pentru o perioadă rezonabilă de timp iar creditorul va benefica da data executării efective de actualizarea creanței cu indicele prețurilor de consum.
Prin norma de drept internă nu se aduce atingere nici dreptului reclamantei de proprietate, garantat de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1, deoarece alineatul 2 al articolului conferă dreptul statului de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general. Expunerea de motive la adoptarea Ordonanței relevă situația financiară dificilă a statului și argumentează eșalonarea plăților prin necesitatea protejării interesului general, astfel că sunt incidente dispozițiile convenției europene. În plus, dreptul de proprietate al reclamantei asupra bunului constituit de creanța împotriva statului nu este negat, nu îi este atinsă substanța, așa încât sentința ce reprezintă titlu executoriu nu rămâne inoperantă.
În concluzie, instanța apreciază că OUG nr. 71/2009 nu contravine Convenției Europene pentru Drepturile Omului; astfel fiind și întrucât prin această ordonanță de urgență a fost amânată și eșalonată executarea hotărârilor judecătorești care au ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar (categorie în care se încadrează și titlul executoriu al intimatei), Curtea apreciază că soluția care se impunea a fi adoptată în cauză, era cea de respingere a cererii de validare.
Referitor la jurisprudența Curții Europene pentru Drepturile Omului, invocată de instanța de apel, Curtea apreciază că nu este determinantă în soluționarea cauzei. Circumstanțele concrete care au fost avute în vedere de instanța europeană pentru drepturile omului în cauzele Broniowski contra Poloniei și respectiv Bourdov contra Rusiei, atunci când a reținut că au fost încălcate prevederile Convenției, diferă sub multe aspecte față de elementele concrete ale speței de față.
Asupra conformității OUG 71/2009 cu normele constituționale s-a pronunțat Curtea Constituțională prin mai multe decizii. Astfel, prin Decizia 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 237 din 14 aprilie 2010 s-a statuat că actul normativ criticat este o măsură de natură să întărească finalitatea procesului judiciar, în sensul că reprezintă un prim pas important al debitorului de a-și executa creanța. Faptul că acesta își execută creanța într-o perioadă de 3 ani nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătorești, datorită caracterului sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar. S-a arătat că executarea eșalonată a unor titluri executorii care au ca obiect drepturi bănești nu este interzisă în niciun mod de Convenție.
Cu privire la dreptul de proprietate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că despăgubirea recunoscută printr-o decizie definitivă și executorie constituie un bun în sensul art.1 din Protocolul nr. 1; neexecutarea plății într-un termen rezonabil constituie, deci, o atingere a dreptului reclamantului la respectarea bunurilor, ca și faptul că lipsa de lichidități nu poate justifica un asemenea comportament (Ambruosi împotriva Italiei, 2000, Burdov împotriva Rusiei, 2002). Guvernul, prin adoptarea ordonanței de urgență criticate, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătorești și nu refuză punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenției, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în condițiile unei crize financiare accentuate.
Instanța apreciază că nu sunt fondate apărările vizând inaplicabilitatea ordonanței deoarece sumele de bani din titlul executoriu cu privire la care s-a dispus amânarea plății nu ar constitui drepturi de natură salarială. Astfel, noțiunea de „drepturi de natură salarială” este mai cuprinzătoare, sub aspect juridic, decât noțiunea de salariu și include toate acele drepturi de care se bucură un salariat în virtutea contactului său de muncă. Nu are relevanță pentru definirea noțiunii modul de impozitare al anumitor sume de bani ce sunt acordate de angajator sau resursele din care acestea se plătesc, ci faptul că plata se face în aprecierea calității de salariat, în absența acesteia nefiind posibilă acordarea anumitor drepturi materiale, indiferent dacă acestea constau în sume de bani sau servicii.
Apreciind că decizia atacată este nelegală, fiind incident motivul de nelegalitate prev. sensul art. 304 punct 9 cod procedură civilă, recursul se va admite, se va modifica decizia din apel în sensul admiterii apelului ,schimbării sentinței,respingerii cererii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de debitorul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C., împotriva sentinței civile nr.2006/02.11.2011, pronunțată de Tribunalul M., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata creditoare N. L. și intimata terț poprit T. C., având ca obiect validare poprire.
Modifică decizia, în sensul că admite apelul declarat de debitorul S. C. Județean de Urgență C., împotriva sentinței civile nr._/12.12.2011, pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._ .
Respinge cererea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Octombrie 2012.
Președinte, M. M. | Judecător, M. P.-P. | Judecător, E. S. |
Grefier, V. R. |
Red.jud.M.M.
Tehn.MC/3 ex.
Data red.08.11.2012
j.a. D.O.
M.E.N.
j.f. M.M.
| ← Validare poprire. Decizia nr. 9974/2012. Curtea de Apel CRAIOVA | Obligaţie de a face. Decizia nr. 9799/2012. Curtea de Apel... → |
|---|
