Validare poprire. Decizia nr. 9974/2012. Curtea de Apel CRAIOVA

Curtea de Apel CRAIOVA - Sentințe și decizii civile / 2016

Decizia nr. 9974/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 22-10-2012 în dosarul nr. 9974/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 9974

Ședința publică de la 22 Octombrie 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. P.

Judecător R. M.

Judecător A. M.

Grefier F. I.

Pe rol, judecarea recursului declarat de debitorul C. ȘCOLAR B. C. împotriva deciziei civile nr.304 din 22 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații creditori K. D. D. și G. D. G., intimatul terț poprit T. C., având ca obiect validare poprire.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimații creditori K. D. D. și G. D. G., lipsind recurentul debitor C. ȘCOLAR B. C. și intimatul terț poprit T. C..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, după care ;

Se prezintă doamna E. D., în calitate de director al recurentei C. ȘCOLAR B. C., care solicită amânarea cauzei, întrucât consilierul juridic al unității, doamna D. Coșei, este în imposibilitatea de a se prezenta.

Intimații creditori K. D. D. și G. D. G. se opun la amânarea cauzei.

Instanța respinge cererea de amânare ca nedovedită, apreciind că nu sunt îndeplinite disp.art.156 alin.1 Cod pr.civ., întrucât la dosarul cauzei nu există înscrisuri în acest sens, după care, constatând că în cauză nu mai sunt cereri de formulat și excepții de ridicat, acordă cuvântul asupra recursului civil de față.

Intimații creditori K. D. D. și G. D. G. solicită respingerea recursului ca nefondat.

CURTEA

Asupra recursului declarat constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr._, la data de 17.11.2011, creditorii K. D. D., G. D. G. în dosarul de executare nr. 77/E/2009 al B. B. T., privind pe debitorul C. ȘCOLAR B. C., în baza titlului executoriu ce-l constituie sentința civilă nr. 4350/2008 a Tribunalului D., au solicitat validarea popririi împotriva terțului poprit T. C.

Motivând în fapt cererea, au arătat că prin sentința civilă nr.4350/2008 a Tribunalului D., C. ȘCOLAR B. C. a fost obligat să le plătească diferențele dintre sumele cuvenite potrivit art. 50 alin. 1 și 2 din Legea 128/1997 și cele efectiv încasate pe perioada 18.03._08, sume reactualizate‚în funcție de indicele de inflație de la data fiecărei scandențe și până la data plății efective.

La data de 05.04.2011 s-a întocmit de executorul judecătoresc somație, comunicată debitorului la 06.04.2011.

Întrucât C. ȘCOLAR B. C. nu a achitat sumele datorate, la data de 31.10.2011 executorul judecătoresc a înființat poprire asupra conturilor debitorului deschise la T. C., comunicată la data de 01.11.2011.

Prin sentința civilă nr. 1937/08.02.2012, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost admisă cererea de validare poprire formulată de creditorii K. D. D. și G. D. G..

A fost validată poprirea nr.77/2009, înființată la data de 31.10.2011, asupra contului debitorului CENTRU SCOLAR BETETHOVEN, cu sediul în C., ., jud. D., în mâinile terțului poprit T. C., la cererea creditorului K. D. D. și obligă terțul poprit T. C., să plătească creditorului suma de_,40 lei, prin consemnarea acesteia la dispoziția B. B. T..

A fost validată poprirea nr.77/2009, înființată la data de 31.10.2011, asupra contului debitorului CENTRU SCOLAR BETETHOVEN, în mâinile terțului poprit T. C., la cererea creditorului G. D. și obligat terțul poprit T. C., să plătească creditorului suma de 19.058,28 lei, prin consemnarea acesteia la dispoziția B. B. T..

S-a luat act ca nu se solicita cheltuieli de judecata.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Prin decizia civilă nr. 4350/24.06.2008 pronunțată de către Tribunalul D., in dosarul_, ce constituie titlu executoriu, creditorii K. D. D., G. D. G. au obținut, în contradictoriu cu debitoarea C. ȘCOLAR B. C., plata unor diferențe de drepturi salariale.

Întrucât debitorul nu s-a conformat, creditorii au trecut la executarea silită, adresând cerere în acest sens B.E.J.B. T., formându-se dosarul de executare nr. 77/E/2009, în cadrul căruia s-a emis somație la data de 05.04.2011. Cuantumul debitului a fost stabilit prin raportul de expertiza contabila judiciara întocmit de expert Stanica N., pentru creditorul K. D. D. fiind în sumă de 10.458 lei, la care s-au adăugat cheltuielile de executare silită în sumă de 1.574,40 lei, conform procesului - verbal din data de 31.10.2011, iar pentru creditorul G. D. G. fiind în sumă de 16.706 lei, la care s-au adăugat cheltuielile de executare silită în sumă de 2352,28 lei, conform procesului - verbal din data de 31.10.2011 .

Executorul judecătoresc a emis la 31.10.2011, conform dispozițiilor Codului de procedură civilă, adresa de înființare a popririi către terțul poprit T. Municipiului C.. Acesta din urmă a răspuns că în conformitate cu disp. OUG 71/2009 orice cerere de executare silită având ca obiect acordarea de drepturi de natura salarială este suspendata de drept.

Analizând încălcarea de către actul de executare a dispozițiilor prev de OUG 71/2009 astfel cum a fost modificata de OUG 18/2010 instanța constata ca aceasta lege interna conține dispoziții contrare Convenției Europene a Drepturilor Omului, motiv pentru care instanța a făcut aplicarea art. 11, al. 2 si art. 20, al. 2 din Constituția României și a aplicat în speță, cu prioritate, dispozițiile art. 6 din CEDO și jurisprudența constantă a CEDO.

Astfel, in considerarea calității sale de instituție publică, contestatoarea debitoare are îndatorirea, ca reprezentantă a autorității statului, de a veghea la respectarea principiului legalității si de a executa de bunăvoie hotărârea judecătoreasca de condamnare a sa, termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art. 6 din Convenția EDO fiind aplicabil și în faza executării silite.

Totodată instanța a reținut că executarea silită a unei hotărâri judecătorești obținute împotriva statului sau unei instituții publice ar trebui realizata, ca regula, in mod voluntar si doar in cazul excepționale să se recurgă la executare silita.

O astfel de interpretare este in acord cu Art.6 paragraful 1 din Convenția (Europeană) pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale care protejează dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, în materie civilă și penală.

Potrivit interpretării CEDO în jurisprudența sa constantă, acest drept ar rămâne iluzoriu dacă nu ar include și faza de executare a hotărârilor judecătorești definitive. Însă Convenția are în vedere drepturi efective, concrete, iar nu iluzorii, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg în jurisprudența sa, începând cu cauza Artico vs. Italia (1980).

Statul și instituțiile publice au îndatorirea, reprezentând autoritatea publică, de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârea judecătoreasca de condamnare a lor, termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art.6 din Convenție fiind aplicabil și în faza executării silite (de exemplu, cauza Ruianu contra României, Pini și Bertani, Manera și Atripaldi contra României, Ș. contra României, V. I. contra României, S. P. contra României).

Întârzierea în executarea unei sentințe, imputabilă autorităților care nu furnizează o justificare valabilă în acest sens, aduce atingere și dreptului creditorului la respectarea bunurilor sale, drept protejat de art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției.

În Cauza Ș. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că: „Administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art.6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi”.

Curtea reamintește că nu este oportun să ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului sau altei instituții publice să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție.

Curtea a concluzionat că, prin refuzul de a executa sentința, autoritățile naționale au lipsit reclamantul de un acces efectiv la justiție în faza de executare, fiind încălcat art.6 alin.1 din Convenție.

Așadar, refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie și o atingere adusă dreptului ce decurge din art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției.

Așa cum rezultă din cele arătate anterior, art.6 din Convenție, în maniera în care a fost interpretat de Curte, impune statului (și instituțiilor publice) obligația pozitivă de a da curs hotărârilor judecătorești irevocabile prin care a fost obligat la plata unor sume de bani, nefiind oportun să se ceară unei persoane care a obținut o creanță împotriva statului să inițieze procedura executării silite pentru satisfacerea creanței sale.

În consecință, statul nu poate să refuze, să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unor asemenea hotărâri, lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru întârziere.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel debitorul C. ȘCOLAR B. C. și terțul poprit T. C. criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

În esență arată că prima instanță nu a ținut seama de întinderea creanței reclamanților K. D. D. și G. D. G..

Creanțele stabilite prin sentința civilă nr. 4350/2008 a Tribunalului D. au fost calculate pentru întreaga perioadă cuprinsă între 18.03.2005 – 24.06.2008 pentru G. D. G. și 01.01.2007 – 01.04.2008 pentru K. D. D.. Diferența de perioadă din 18.05.2005 până la 01.01.2007, intimații au prestat activitate la altă instituție, respectiv Penitenciarul de Minori și Tineri C., instituție aflată sub autoritatea Ministerului Justiției.

Conducerea C.S. B. din acea perioadă (18.03.2008) nu a beneficiat de asistență juridică pentru a putea lămuri acest aspect și de a solicita introducerea în cauză și a instituției pentru a fi și aceasta obligată la plata sporurilor pe perioada amintită.

De asemenea, s-a mai invocat și nerespectarea OUG nr. 71/2009.

În apelul declarat de D.G.F.P. s-a invocat de asemenea dispozițiile OUG nr. 71/2009.

Tribunalul D., prin decizia civilă nr.304 din 22 iunie 2012, pronunțată în dosarul nr._, a respins apelurile ca nefondate.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:

În primul rând, primul motiv de apel formulat de debitorul C.S. B. a repus în discuție chestiuni de fond în privința titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr.4350/2008 a Tribunalului D., cum ar fi perioada reținută în mod irevocabil de către instanța care a judecat cauza sau lipsa de asistență juridică în acea fază procesuală. Or, cu ocazia soluționării contestației la executare nu se mai pot invoca apărări de fond, o astfel de cerere fiind inadmisibilă. În acest sens este reglementarea din art. 399 alin. 3 din Codul de procedură civilă,,în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.,, per a contrario, titlul executoriu fiind reprezentat de o hotărâre, aceste apărări nu mai pot fi invocate în faza execuțională.

În privința cuantumului pentru care a fost dispusă validarea popririi, sumele sunt constituite din diferențele cuvenite, actualizate cu indicele de inflație, celelalte conform raportului de expertiză întocmit în faza executării și cheltuielile de executare, stabilite conform proceselor-verbale întocmite conform art. 371⁷ Cod procedură civilă, filele nr. 10 și 13 în dosarul de fond,de către executorul judecătoresc.

In ceea ce priveste apararile la instanta de fond și motivele de apel privind respectarea legislatiei interne care suspenda executarile silite in privinta satisfacerii creantelor reprezentate de drepturi salariale impotriva statului nu incalca art 1 din Protocolul nr. 1 CEDO nu au fost reținute pentru următoarele motive:

Potrivit art. 452 Cod proc. civ. poprirea presupune existența inițială a două raporturi juridice: unul între creditor și debitor și altul între debitor și terțul poprit, în care debitorul este creditor al terțului. Prin înființarea popririi se naște un al treilea raport juridic, între creditorul din primul raport juridic (creditorul popritor) și terț (terț poprit), în care terțul va fi obligat să plătească creditorului popritor ceea de datora creditorul său – debitor în primul raport juridic.

Cât privește drepturile salariale cuvenite creditorilor, instanța a reținut că art.6 paragraful 1 din Convenția (Europeană) pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale protejează dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, în materie civilă și penală.

Acest drept ar rămâne iluzoriu dacă nu ar include și faza de executare a hotărârilor judecătorești definitive. Convenția are în vedere drepturi efective, concrete, iar nu iluzorii, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg în jurisprudența sa, începând cu cauza Artico vs. Italia (1980).

În Cauza Ș. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că: "Administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art.6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi".

Așadar, refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie și o atingere adusă dreptului ce decurge din art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției.

Pentru ca o astfel de privare să fie în acord totuși cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ar trebui “să fie prevăzută de lege”, “să urmărească un scop legitim”, iar ingerința în dreptul de proprietate ar trebui să răspundă criteriului proporționalității (a se vedea în acest sens paragrafele 78 din Hotărârea pronunțată de CEDO în Cauza Brumărescu împotriva României, publicată în Monitorul Oficial nr. 414/2000).

Trecând peste faptul că este nefiresc ca statul să își creeze prin acte normative situații în care să fie exceptat de la obligația de executare silită a unei hotărâri judecătorești, instanța a constatat că ingerința este prevăzută de lege.

Însă cerința de a corespunde interesului legitim public, nu este îndeplinită; astfel, aprobarea ordonanței este motivată de necesitatea "menținerii echilibrelor bugetare și în mod implicit nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar", însă jurisprudența CEDO menționează constant că "complexitatea procedurii interne de executare sau a sistemului bugetar public nu este de natură să exonereze statul de la obligația sa prevăzută de Convenție de a garanta tuturor dreptul de a fi executate într-un termen rezonabil acele hotărâri judecătorești care sunt obligatorii și executorii"; că nu este permis autorităților statului de a se preleva de lipsa de fonduri sau a altor resurse ca scuză pentru a nu onora debitul stabilit prin hotărâre judecătorească; că este obligația statelor contractante de a-și organiza sistemul juridic în așa fel încât autoritățile competente să își poată executa obligațiile.

Nici cerința proporționalității măsurii nu este îndeplinită, fiind de natură a distruge echilibrul just dintre protecția proprietății individuale și cerințele interesului public.

Dispozițiile derogatorii ale O.U.G. nr.71/2009 favorizează statul în raporturi de drept privat (raporturile de drept al muncii intră în sfera dreptului privat), acolo unde statul trebuie să se găsească pe poziții de deplină egalitate cu orice altă persoană fizică sau juridică. Un debitor, privit generic, nu poate nicicând invoca lipsa fondurilor, putând fi urmărit silit inclusiv asupra locuinței, în cazul persoanei fizice, sau până la . cazul persoanei juridice.

F. de cele arătate, tribunalul a constatat apelurile neîntemeiate, fiind respinse, cu aplic. art 296 Cod.proced civ.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs debitorul C. ȘCOLAR B. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemenicie.

În esență arată instanța nu a ținut seama de întinderea creanței reclamanților K. D. D. și G. D. G..

Creanțele stabilite prin sentința civilă nr. 4350/2008 a Tribunalului D. au fost calculate pentru întreaga perioadă cuprinsă între 18.03.2005 – 24.06.2008 pentru G. D. G. și 01.01.2007 – 01.04.2009 pentru K. D. D.. Diferența de perioadă din 18.05.2005 până la 01.01.2007, intimații au prestat activitate la altă instituție, respectiv Penitenciarul de Minori și Tineri C., instituție aflată sub autoritatea Ministerului Justiției.

De asemenea, s-a mai invocat și nerespectarea OUG nr. 71/2009.

Referitor la constituționalitatea prevederilor OUG nr. 71/2009 cu modificările și completările ulterioare, Curtea Constituțională a României s-a pronunțat în sensul respingerii excepțiilor de neconstituționalitate, prin deciziile nr.188/02.03.2010, 877/06.07.2010, 1107/23.09.2010. In ceea ce privește respectarea tratatelor la care România este parte, precizăm că dispoz. OUG nr. 71/2009 cu modificările și completările ulterioare, sunt în concordanță cu prev. art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, referitoare la condițiile în care statul poate impune restricții ale dreptului de proprietate în interes public. Măsura de eșalonare a plății este prevăzută de lege, urmărește un scop legitim și păstrează un raport de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere - executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești în cauză, iar tranșele de efectuare a plăților sunt precis determinate, termenul de plată este rezonabil, devalorizarea monetară fiind acoperită prin reactualizarea sumei cu indicele de inflație la data plății. In acest sens invocăm și jurisprudența CEDO ( Hotărârea pronunțată în cauza Brumarescu împotriva României, publicată în MO nr. 414/2000), care trebuie să fie avută în vedere și de către instanțele romanești chemate să aprecieze legalitatea măsurii suspendării dispuse prin OUG nr. 71/2009, cu modificările și completările ulterioare. Precizează faptul că potrivit dispoz. art.17 din Lg. 146/1997 SCJU C. fiind instituție publică este scutită de plata taxei judiciare de timbru aferenta acțiunilor, cererilor, căilor de atac pe care le promovează .

Față de cele precizate, solicită admiterea recursului precum și aplicarea dispoz. art.242 (2) Cod pr.civ.

Analizând recursul formulat se constată că este fondat pentru următoarele considerente:

Prin art. 1 din OUG nr. 71/2009 s-a prevăzut că „Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel … . În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice cerere de executare silită se suspendă de drept”.

Față de conținutul menționat al dispozițiilor art.1 din OUG nr.71/2009 este indiscutabil că acest act normativ se aplică tuturor hotărârilor judecătorești prin care s-au stabilit drepturi de natura celor menționate, dacă acestea au devenit executorii cel mai târziu la 31 decembrie 2009, indiferent dacă executarea silită era sau nu încuviințată la o dată anterioară intrării în vigoare a ordonanței de urgență.

Instanța de recurs apreciază că, în mod eronat, tribunalul a considerat că prevederile OUG nr. 71/2009 sunt contrare dispozițiilor din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Articolul 6 din Convenție garantează oricărei persoane dreptul ca o instanță să judece orice litigiu privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil. D. fiind faptul că executarea silită constituie o parte integrantă a unui proces civil, art. 6 protejează și dreptul de acces la executarea silită.

Instanța europeană recunoaște, însă, statelor care au aderat la CEDO o mare libertate în alegerea mijloacelor proprii pentru a permite sistemului lor să răspundă exigențelor art. 6, atâta vreme cât limitările impuse nu ating chiar substanța dreptului.

Limitarea dreptului de acces la instanță este permisă dacă are un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat.

În speță, instituția debitoare nu a refuzat executarea silită, însă s-a făcut aplicarea actului normativ care dă posibilitatea de a se plăti creanța eșalonat, la anumite intervale de timp.

O astfel de normă juridică reprezintă o ingerință a statului în dreptul creditorului de a obține executarea silită și, prin aceasta, finalizarea procesului civil, dar este o ingerință care are un scop legitim acela de a proteja bugetul de stat într-o perioadă critică și este proporțională cu scopul urmărit.

Caracterul proporțional al limitării dreptului creditoarei de a obține executarea hotărârii judecătorești rezultă din faptul că prin OUG nr. 71/2009 nu este negat dreptul la executare, ci doar eșalonată plata creanțelor în timp. Întârzierea rezonabilă a executării a fost admisă ca fiind posibilă (respectiv că nu încalcă art. 6 din CEDO) de instanța europeană în cauza Vasyl Petrovych Krapynytskly împotriva Ucrainei.

Nu s-a adus atingere în cauză nici dreptului reclamantei de proprietate, garantat de art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1, deoarece prin alineatul 2 al aceluiași articolului se conferă statului dreptul de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general.

Expunerea de motive la adoptarea OUG nr. 71/2009 relevă situația financiară dificilă a statului și argumentează eșalonarea plăților prin necesitatea protejării interesului general, astfel că sunt incidente dispozițiile convenției europene. Totodată, dreptul de proprietate al reclamantei asupra bunului constituit de creanța împotriva statului nu este negat, situație în care nu îi este atinsă substanța, sentința ce reprezintă titlu executoriu urmând a fi executată.

În temeiul art.312 alin.2 raportat la art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă, Curtea va admite recursul, va modifica decizia recurată în sensul că va admite apelul, va schimba sentința civila nr.1937/08.02.2012, pronunțată de Judecatoria C. si pe fond va respinge cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de debitorul C. ȘCOLAR B. C. împotriva deciziei civile nr.304 din 22 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații creditori K. D. D. și G. D. G., intimatul terț poprit T. C., având ca obiect validare poprire.

Modifică decizia, admite apelul declarat de debitorul C. ȘCOLAR B. C. împotriva sentințe civile nr.1937 din 08 februarie 2012, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații creditori K. D. D. și G. D. G., intimatul terț poprit T. C., având ca obiect validare poprire.

Schimbă sentința și pe fond respinge cererea formulată de creditorii K. D. D. și G. D. G..

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 22 Octombrie 2012.

Președinte,

S. P.

Judecător,

R. M.

Judecător,

A. M.

Grefier,

F. I.

14 noiembrie 2012

Red.jud.A.M.

Tehn.3 ex./FI

Jud.apel – R.L.Z., C.I.C.

Jud.fond – R.M.T.

← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 8963/2012. Curtea de...		Validare poprire. Hotărâre din 10-10-2012, Curtea de Apel CRAIOVA →

Validare poprire. Decizia nr. 9974/2012. Curtea de Apel CRAIOVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Decizia nr. 9974/2012. Curtea de Apel CRAIOVA