Legea 10/2001. Decizia nr. 956/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 956/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 17-06-2014 în dosarul nr. 956/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 956/2014
Ședința publică de la 17 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: P. P.
Judecător: M. P.
Judecător: M. C.
Grefier: M. M.
x.x.x
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de pârâta .. P. A. J. A. S. INSOLVENȚĂ SPRL și reclamanta C. E., împotriva sentinței civile nr. 7/17.01.2014, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți A. P. A. A. S. (F. A.V.A.S.), P. M. C., având ca obiect legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta pârâtă .. P. A. J. A. S. INSOLVENȚĂ SPRL, reprezentată de Mitrachioiu M. L., și recurenta reclamantă C. E., asistată de avocat P. A., lipsind intimații pârâți A. P. A. A. S. (F. A.V.A.S.), și P. M. C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Mitrachioiu M. L., pentru recurenta pârâtă .. P. A. J. A. S. INSOLVENȚĂ SPRL, a expus oral motivele formulate în scris, solicitând admiterea recursului și, în principal, schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii față de pârâta ..; în subsidiar a solicitat casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea refacerii probei cu expertiza tehnică.
În ceea ce privește recursul declarat de reclamanta C. E. a solicitat respingerea acestuia.
Avocat P. A., pentru recurenta reclamantă C. E., a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii în totalitate a cererii precizate.
Cu privire la recursul pârâtei a pus concluzii de respingere.
CURTEA
Asupra recursurilor de față:
P. cererea înregistrată pe rolul Tribunalului O. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal la nr._, la data de 23.11.2012, reclamanta C. E. a formulat o cerere de chemare in judecata in contradictoriu cu A. S. Insolvență SPRL C., în calitate de administrator judiciar al debitoarei . P., prin care se solicită să-și îndeplinească obligațiile prevăzute de art. 9 și 21 din legea nr. 10/2001 în sensul emiterii unei dispoziții de restituire a imobilului compus din teren în suprafață de 62,4 mp, situat în C. .. 42 jud. D..
P. sentința nr. 36/21 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul O. - Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și fiscal, în dosarul nr._, a fost declinată competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta C. E., în contradictoriu cu pârâta A. S. INSOLVENȚĂ SPRL, desemnat administrator judiciar al debitoarei ., în favoarea Tribunalului D. – Secția Civilă.
P. a se pronunța astfel, instanța a reținut că debitoarea . se află în procedură de insolvență ce formează obiectul dosarului nr._ 11, în cauză fiind desemnat administrator judiciar A. S. INSOLVENȚĂ SPRL.
Dosarul a fost înregistrat sub nr._ la Tribunalul D.-Secția I Civilă.
P. sentința recurată, Tribunalul D. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților A. P. A. A. S. BUCUREȘTI, cu sediul în București, ., nr.50, și P. M. C., cu sediul în C., ., nr.7, județul D..
A respins cererea reclamanta C. E., domiciliată în C., .. 44, județul D., față de respectivii pârâți ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
A admis cererea formulată de reclamanta C. E. împotriva pârâtului ., cu sediul în P., județul O., prin lichidator judiciar A. S. DE INSOLVENȚA S.P.R.L.C. cu sediul în C., Calea Unirii, nr. 30, județul D..
A constatat îndreptățirea reclamantei la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 62,4 m.p. situat în C., ..42, prin echivalent măsuri reparatorii în condițiile legii.
P. a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Cererea de reconstituire formulate de reclamanta a fost respinsa prin Decizia nr. 8/03.03.2003 emisă de . C., cu privire la imobilul notificat sub numărul 447/N/2001.
P. s.c.nr.329 din 19 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, s-a admis contestația formulată de reclamanta C. E., în contradictoriu cu pârâții . C. și . P.. S-a reținut că, prin notificarea nr.447/N/2001 adresată Primăriei M. C., reclamanta a solicitat în calitate de moștenitoare a autoarei M. M., restituirea în natură a terenului în suprafață de 62,50 m.p., situat în C., partea de sud a Pieței Centrale, teren expropriat în anul 1969. Că, Primăria M. C. a înaintat notificarea spre competentă soluționare S.C.LEGUME FRUCTE S.A. C. în calitate de unitate deținătoare, care prin decizia nr. 8/03.03.2003 a respins cererea reclamantei de restituire în natură a terenului, motivând că acesta este ocupat de construcții și a fost înstrăinat, cu respectarea legilor în vigoare.
P. d.c. nr.261/19 ianuarie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție-Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, în dosarul nr._, a fost respins recursul declarat de pârâta . împotriva deciziei civile nr. 72/10 martie 2010 a Curții de Apel C.- Secția I Civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca nefundat si ca s-a reținut cu autoritate de lucru judecat ca unitatea deținătoare in sensul Legii 10/2001, si deci cea obligata in drept sa se pronunțe asupra notificării de retrocedare este ..
F. de aceasta a reținut intrata in autoritate de lucru judecat, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primarului M. C. si a AAAS București.
In fapt, s-a constatat ca in urma desființării deciziei de respingere emisa de . SA C., ca urmare a constatării ca nu are calitatea de unitate deținătoare ce are in atribuții soluționarea notificării formulate in baza Legii 10/2001, prin d.c. nr.261/19 ianuarie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție-Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, în dosarul nr._, unitatea deținătoare ., nu a soluționat notificarea.
Înalta Curte de Casație si Justiție prin Decizia nr. XX/2007 a înțeles sa sancționeze tocmai conduita culpabila a celui care trebuia sa soluționeze notificarea si care nu si-a îndeplinit obligația prevăzuta de textul de lege mai sus citat. Voința instanței supreme a fost aceea de a se soluționa notificările într-un termen rezonabil si de aceea a apreciat ca, instanțele judecătorești, în virtutea plenitudinii lor de jurisdicție pot analiza pe fond pretențiile persoanelor ce se considera îndreptățite si pot pronunța o hotărâre prin care sa oblige unitatea deținătoare/entitatea investita cu soluționarea notificării ca prin decizie/dispoziție sa acorde anumite masuri reparatorii.
In consecința, fata de durata de timp de cca 11 ani, in care nu s-a soluționat notificarea, s-a reținut conduita culpabila a unității deținătoare si instanța in virtutea plenitudinii de jurisdicție a soluționat-o pe fond cercetând condițiile de întrunire ale dreptului la îndreptățire: moștenitoare a persoanei îndreptățite, bun expropriat si posibilitatea de restituire in natura.
Pct. 22.1 din H.G. nr. 498/2003 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, prevede că prin acte doveditoare ale dreptului de proprietate se înțelege orice înscrisuri translative de proprietate, acte juridice care atestă calitatea de moștenitor, orice acte juridice sau susțineri care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă (art. 2 alin. 1 din lege), orice acte juridice care atestă deținerea proprietății (extras carte funciară, istoric de rol fiscal …, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea persoanei respective) etc.
P. că art. 22 din Legea nr. 10/2001, nu cuprinde prevederi speciale în privința dovedirii dreptului de proprietate al autorului persoanelor îndreptățite, înseamnă că aceste prevederi se întregesc cu cele cuprinse în normele de aplicare la care s-a făcut referire. Ca urmare, rezultă că, în această materie, ce vizează retrocedarea imobilelor preluate abuziv, în privința dovedirii dreptului de proprietate, textul legii speciale nu impune ca dovada dreptului de proprietate să se facă potrivit dreptului comun, așa încât sunt admisibile și alte mijloace de dovada, astfel cum au fost redate mai sus.
Sintagma „acte doveditoare ale dreptului de proprietate” are, prin urmare, în accepțiunea legii de reparații, asemenea celorlalte acte normative cu un caracter asemănător, un conținut mai larg decât cel al noțiunii similare corespunzătoare dreptului comun în materie, reglementare ce se înscrie, asemenea ansamblului normelor actului normativ de reparație, în spiritul și finalitatea acestei legi. Ceea ce este important în accepțiunea legii speciale este de a se stabili dacă bunul solicitat s-a aflat în proprietatea persoanei îndreptățite.
Cercetând înscrisurile depuse in probațiune de către reclamanta, se retine ca decretul de expropriere prin care s-a preluat dreptul de proprietate de la autoarea reclamantei dovedește existenta dreptului solicitat in patrimoniul autoarei.
In analizarea judicioasa a cererii reclamantei se impune si cercetarea calității de moștenitoare fata de persoana căreia i-a aparținut dreptul solicitat.
Din actele de stare civila depuse in cauza, s-a constatat calitatea de moștenitoare a reclamantei fata de M. M..
Din probatoriul analizat, rezulta îndreptățirea reclamantei asupra dreptului de proprietate pentru terenul in suprafața de 62,4 mp, situat în C. .. 42 jud. D..
In ceea ce privește modalitatea de acordare a despăgubirilor s-a reținut ca in cauza nu se impune sa se analizeze daca terenul este liber in sensul art. 10 alin. 2 Legea nr. 10/2001.
Unitatea deținătoare, . este o unitate ce nu intra in categoria enumerata de art . 21 din Legea 10/2001. Aceasta a devenit titulara dreptului de proprietate asupra imobilului respectiv printr-un contract de vânzare cumpărare, valabil si in prezent. In aceste condiții, . este deținătoare unui bun in sensul art 1 din Protocolul 1 al CEDO.
In consecința, restituirea in natura a bunului respectiv, in temeiul unei legi de retrocedare ce a avut ca scop repararea prejudiciilor produse de către regimul comunist in anumite împrejurări, clar stabilite de dispozițiile Legii 10/2001, ar echivala cu o lipsire de drept de proprietate a petentei fără o justa si prealabila despăgubire, ceea ce ar presupune o încălcare a dreptului aparat de art 1 din Protocolul 1 al Convenției.
Cum legea de retrocedare prevede si posibilitatea de a se oferi despăgubiri si prin echivalent, in condițiile imposibilității de restituire in natura, instanța a reținut ca in speța se impune cu prioritate respectarea art 1 din Protocolul menționat, cu consecința acordării de despăgubiri prin echivalent reclamantei, chiar daca acordarea unor astfel de despăgubiri nu a impus in speța, analizarea dispozițiilor art 10 privind restituirea in natura.
In temeiul art 1 din legea 10/2001, Tribunalul a admis cererea sa constate îndreptățirea reclamantei la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 62,4 m.p. situat în C., ..42, prin echivalent măsuri reparatorii în condițiile legii.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal,au declarat recurs pârâta .. P. A. J. A. S. INSOLVENȚĂ SPRL și reclamanta C. E..
În motivarea recursului, reclamanta C. E. a arătat că instanța, prin sentința recurată a reținut că unitatea deținătoare, . este o unitate care nu intra in categoria enumerată de art.21 din Legea 10/2001, reținând ca aceasta a devenit proprietară printr-un contract de vânzare-cumpărare 2001 valabil și, ca atare, ar fi deținătoarea unui bun în sensul art.1 al CEDO și de aceea cererea de restituire nu poate fi admisă.
Tribunalul ar fi trebuit să analizeze situația imobilului la data intrării în vigoare a Legii nr.10/2001,dată în raport de care se stabilește modalitatea de restituire din care decurge și titularul obligației deduse judecății, respectiv calitatea procesuală pasivă.
În speța, ., prin înstrăinarea imobilului, după formularea notificării, a încălcat dispozițiile art. 21 alin.(5) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005. Principiul consacrat de acest text legal a existat și anterior modificărilor intervenite prin Legea nr. 247/2005.
Pe cale de consecință, aplicabile speței devin dimpotrivă, prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 cu privire la bunurile identificate ce pot face obiectul restituirii în natură, în Legea nr. 10/2001, în redactarea pe care aceasta o avea înainte de modificările aduse de Legea nr. 247/2005, în cadrul capitolului III intitulat Proceduri de restituire sunt enumerate situațiile în care imobilul se poate afla și rezolvările corespunzătoare la notificarea făcută în revendicarea acestuia. Astfel, art. 20 indică prima situație prevăzută de lege, aceea în care imobilele revendicate sunt deținute la data intrării în vigoare a legii, de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială.
În acest caz persoana îndreptățită va notifica unitatea deținătoare [art. 21 alin. (1)]. Legea prevede soluțiile posibile conform reglementărilor impuse de art. 23 - 26, pentru această primă categorie de imobile.
Potrivit art. 9 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent in posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în situația în care se află la lata depunerii cererii de restituire și libere de orice sarcini.
Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 precizează în art. 9.1 că „sintagma indiferent în posesia cui se află în prezent are semnificația, pe de o parte, că incidența legii este stabilită erga omnes, indiferent de calitatea deținătorului (...) și, pe de altă parte, are semnificația stabilirii momentului în funcție de care se face calificarea unității deținătoare, respectiv data intrării în vigoare a legii.
În cazul în care, după data intrării în vigoare a legii, un imobil notificat potrivit legii a fost transferat unei alte entități, acesta din urmă devine entitate deținătoare investită cu soluționarea notificării.
Legea nr. 10/2001 nu impune condiția ca entitatea notificată să dețină bunul în proprietate. Astfel, unitatea deținătoare a imobilului - indiferent că imobilul se află administrarea sau în proprietatea sa - are calitate procesuală.
Practica Înaltei Curți de Casație și Justiție a statuat clar că, potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, obligația de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură, prin decizie sau dispoziție motivată, o are unitatea deținătoare a imobilului preluat abuziv și care a fost învestită prin notificare de către persoana îndreptățită.
Situația de excepție prevăzută de dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 are în vedere exclusiv societățile comerciale privatizate anterior adoptării acestui act normativ, în condițiile în care, în sensul art. 20 alin. (1) și (2) din lege, dacă statul era acționar sau asociat majoritar la societatea comercială în patrimoniul căreia era evidențiat imobilul, Ia data intrării în vigoare a legii, unitatea deținătoare obligată să se pronunțe motivat asupra cererii de restituire în natură este acea societate comercială.
In prezent, unitatea deținătoare este o societate comercială aflată în faliment, ..
Această situație juridică are, din punctul de vedere al aplicării Legii nr.10/2001, consecința că, potrivit Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001, pct.1 lit.f, începând cu data intrării în vigoare a legii, imobilele preluate în mod abuziv nu pot intra în averea debitorului în cazul declanșării procedurii falimentului.
Această soluție a legiuitorului este perfect logică din punctul de vedere al principiului prevalentei restituirii în natură a imobilelor pentru care s-au depus notificări, în conformitate cu prevederile art.1 alin.(1), art.7 și 9 din lege.
Tribunalul trebuia să facă aplicația acestui text legal și să constate că unica soluție legală era cea a restituirii în natură a terenului preluat abuziv.
Modul în care instanța de fond a soluționat această problemă echivalează cu a spune că un text legal se aplică numai dacă unitatea deținătoare îl menționează în decizia prin care soluționează notificarea, ceea ce este fundamental greșit. Legea se aplică pentru că există, nu în funcție de cum părțile fac sau nu abstracție de lege.
Soluția de restituire a imobilului în natură nu poate fi lăsată la aprecierea unității deținătoare, având în vedere situația legală a acestei unități deținătoare, debitor în procedura falimentului.
Efectele juridice ale acestei situații, exclud dreptul de apreciere al unității deținătoare asupra unui bun care nu mai aparține, de drept, averii sale. A condiționa restituirea terenului de acordul debitorului falit încalcă atât ; principiul prevalentei restituirii în natură, explicat de pct.1 lit.a și f din Norma metodologică si din 2007 de aplicare a Legii nr.10/2001, cât și art.1 din Primul protocol adițional la Convenție.
În plus, chiar făcând abstracție de existența procedurii falimentului, terenul solicitat de reclamante nu este în totalitate ocupat de construcții, așa cum rezultă chiar din schița anexă a expertizei tehnice efectuată în cauză.
Cât despre ocuparea funcțională, nu se mai poate vorbi despre aceasta în condițiile în care unitatea deținătoare nu mai funcționează și urmează a fi desființată.
Societatea comercială deținătoare a terenului solicitat se află în faliment, prin urmare îi sunt aplicabile cel puțin două din principiile subliniate în Normele metodologice de aplicare unitară a legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 aprobate prin Hotărârea nr. 250 din 7 martie 2007: acela al prevalentei restituirii în natură în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1), art. 7 șl 9 din lege, a imobilelor pentru care s-au depus notificări și al caracterului de complinire a Legii nr. 10/2001 în raport cu alte acte normative reparatorii speciale anterioare.
Potrivit acestui din urmă principiu, măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 prevalează asupra altor proceduri care tind să înlăture de la restituirea în natură bunuri care fac obiectul acesteia, prin urmare, începând cu data intrării în vigoare a legii, imobilele preluate în mod abuziv nu pot intra în averea debitorului în cazul declanșării procedurii falimentului, potrivit prevederilor Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, republicată și modificată.
Legea mai impune de asemenea, persoanelor și entităților implicate în executarea sa, să aibă în vedere respectarea reglementărilor referitoare la proprietate, cuprinse în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și în protocoalele adiționale la această convenție, ratificate de România prin Legea nr. 30/1994, cu modificările ulterioare, precum și soluțiile jurisprudențiale ale Curții Europene ale Drepturilor Omului, toate acestea subsumându-se imperativului respectării dreptului de proprietate, care nu poate fi îngrădit decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile s. prevăzute de lege și principiile generale de drept internațional.
A accepta că bunurile preluate abuziv de stat să fie supuse în prezent procedurii lichidării judiciare echivalează cu a spune că proprietarii deposedați abuziv trebuie să suporte, prin vânzarea propriilor bunuri și datoriile celui ce i-a privat de bunuri, pe lângă deposedarea abuzivă timp de peste 50 de ani.
Față de cele expuse mai sus, a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate in sensul admiterii in totalitate a cererii precizate în contradictoriu cu A. S. INSOLVENTA SPRL C.-in calitate de administrator judiciar al . P., și obligarea acestuia de a-i lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie imobilului teren în suprafață aproximativă de 62,4 mp situat în C., ., iud. D., ce face parte din imobilul identificat cu cartea funciară nr._ localitatea C., cu nr. Cadastral_/2 situat în C., Unitatea nr. 2 M. Piața Centrală -teren cc și curți C1/2-magazie.
Criticile formulate depârâta .. P. A. J. A. S. INSOLVENȚĂ SPRL, sunt următoarele:
Soluția instanței de fond este una netemeinica, data cu interpretarea si aplicarea greșita a dispozițiilor art. 9 si 25 din Legea nr. 10/2001 prin raportare la dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, împrejurare in măsura sa atragă incidența in speța a dispozițiilor art. 304 pct. s 9 c.p.c, coroborat cu dispozițiile art. 312 pct. 3 c.p.civ..
. este o societate comerciala constituită din inițiativa privata si nu a fost niciodată o societate cu capital de stat sau la care statul sa dețină parți sociale astfel încât potrivit Normei metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, la punctual 21.1 lit. e „societățile comerciale privatizate integral sau cele constituite din inițiativă privată, care au dobândit astfel de bunuri după privatizare sau, după caz, după înființarea lor, nu sunt entități învestite cu soluționarea notificărilor."
Mai mult decât atât, așa cum atesta documentele aflate la dosarul cauzei (istoricul . C.) la data de 14 februarie 2001, data intrării in vigoare a Legii nr.10/2001, . C. era integral privatizata.
In sensul netemeiniciei sentinței recurate, pârâta învederează instanței faptul ca in sensul Legii nr. 10/2001 una din condițiile impuse de legea speciala unității ce are obligația de a primi si soluționa notificarea este aceea ca sa aibă obligația de a stabili masuri reparatorii, conform Legii nr. 10/2001.
P. a determina obligația legala de restituire, este necesar a se analiza daca in cauza sunt aplicabile dispozițiile art. 20 din Legea nr. 10/2001 (art. 22, după republicarea legii) sau ale art. 27 din lege (art. 29, după republicare).
In sistemul Legii nr. 10/2001, unitatea obligata sa răspundă unei notificări si natura masurilor reparatorii care se cuvin se determina in funcție si de faptul daca aceasta este privatizata ( cu capital privat) distingându-se doua situații.
Atunci când entitatea deținătoare a bunului este integral privatizata, sau cu capital privat sunt aplicabile dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001 (art. 29, după republicare), iar când bunul se afla in patrimoniul unei societăți la care statul este acționar, devin aplicabile dispozițiile art. 20 din același act normative (art. 22, după republicarea legii).
Cum, in cauza de fata . este o societate comerciala constituita din inițiativa privata iar . C. era integral privatizata la data apariției Legii nr. 10/2001, rezulta faptul ca masurile reparatorii in raport de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001 urmau a fi propuse de către instituția publica ce a efectuat privatizarea . C..
Astfel potrivit dispozițiilor art. 29 alin. l si 2 din Legea nr. 10/2001:
(1) P. imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate.
(2) Dispozițiile alin. (1) sunt aplicabile si în cazul în care imobilele au fost înstrăinate. iar potrivit alin. 3 al aceluiași articol
(3) în situația imobilelor prevăzute la alin, (1) și (2), măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, dispozițiile art. 26 alin. (î) fiind aplicabile în mod corespunzător.
In condițiile date, instituția publica ce a efectuat privatizarea . C. este actualmente AAAS București.
Soluția instanței de fond este cu atât mai mult afectata sub aspectul temeiniciei, cu cat instanța, in ceea ce privește expertiza dispusa in cauza, a stabilit ca aceasta sa plece de la reperele stabilite in cadrul expertizei întocmite in dosarul nr. 1969/civ/2006, deși in acest dosar au fost întocmite doua expertize.
În ceea ce privește expertiza efectuata in cauza, pentru a se determina in proprietatea cui si in ce suprafața se afla terenul ce face obiectul acțiunii expertul trebuia fie sa facă o solicitare instanței privind lămurirea obiectivului fie sa menționeze reperele cărei expertize constituie punctul de plecare al măsurătorilor sale.
Deși la dosarul cauzei se afla planul de amplasament si delimitare al imobilului in suprafața de 378 mp in care se poate observa cu ușurința faptul ca la nord proprietatea . se învecinează cu Primăria C., totuși in schița depusa de către expert, proprietatea . se învecinează la nord cu T. I. si Cocoana E..
Astfel, expertul trebuia sa stabilească vecinii . prin raportare la modificarea in timp a titularului dreptului de proprietate al terenului ce a aparținut Primăriei C. la data de 27.10.2002, teren ce este vecin la sud cu terenul ..
De asemenea, trebuiau efectuate verificări de către expert sub aspectul identificării suprafeței de teren a reclamantei Cocoana E. prin raportare la suprafața deținuta înainte si după expropriere, conform actelor aflate la dosarul cauzei.
In consecința, se impunea fie un răspuns din partea expertului la obiecțiunile formulate, iar in raport de aceste răspunsuri efectuarea sau nu a unei noi expertize.
Întrucât hotărârea data in cauza nu este susceptibila a fi atacata cu apel considera ca in cauza sunt aplicabile prevederile art. 3041 C. proc. civ. respectiv „ Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele".
In drept, invocă dispozițiile art. 299 C. proc. civ., coroborat cu art.304 pct.9 c.p.c. si art. 3041 C. proc. civ..
Analizând recursurile, Curtea reține următoarele;
În ceea ce privește recursul reclamantei C. E., Curtea reține că este nefondat pentru următoarele considerente;
Recurenta critică în principal sentința considerând că instanța de fond trebuia să analizeze situația imobilului la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, dată în raport de care se stabilește modalitatea de restituire din care decurge și titularul obligației deduse judecății.
Situația imobilului la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, rezultă din actele aflate la dosarul instanței de fond,- pag. 54 și următoarele – dar chiar și din precizarea acțiunii reclamantei.
Astfel, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, imobilul respectiv s-a aflat în patrimoniul . societate cu capital privat, privatizată prin intermediul A., așa cum susține de altfel și reclamanta-recurentă.
Acest aspect are importanță în ceea ce privește capătul subsidiar al cererii reclamantei și anume acela prin care cerea obligarea A. la emiterea unei dispoziții cu propunere de acordare de despăgubiri ce vor fi stabilite în condițiile Legii nr. 247/2005.
Sub acest aspect, sentința pronunțată de instanța de fond prin care a fost constat dreptul reclamantei la despăgubiri în condițiile legii, este una legală.
Așa cum s-a arăt, imobilul respectiv s-a aflat la data intrării în vigoare a legii 10/2001, în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate, și anume ., fiind ulterior vândut unei alte societăți privatizate, ..
Potrivit art. 29 alin.1din Legea nr.10/2001, pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate.
Potrivit alin.2, dispozițiile alin. (1) sunt aplicabile și în cazul în care imobilele au fost înstrăinate.
Potrivit alin.3 în situația imobilelor prevăzute la alin. (1) și (2), măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, dispozițiile art. 26 alin. (1) fiind aplicabile în mod corespunzător.
Criticile recurentei în sensul că . fi încălcat dispozițiile art. 21 alin. 5 din legea nr. 10/2001 prin înstrăinarea imobilului după formularea notificării, și că astfel ar deveni aplicabile dispozițiile art. 21 alin. 1 cod proc. civ. nu pot fi primite.
Dispozițiile art. 21 alin. 5 prevăd într-adevăr că sub sancțiunea nulității absolute este interzisă înstrăinarea bunurilor imobile - terenuri și/sau construcții notificate potrivit prevederilor legii 10/2001, însă această nulitate nu operează de drept, ci trebuie constatată de către o instanță de judecată, lucru care în speță nu s-a înfăptuit.
Pe de altă parte, chiar dacă imobilul respectiv s-ar fi aflat în posesia și proprietatea ., tot nu ar fi fost aplicabile dispozițiile art. 21 alin. 1 din legea nr. 10/2001 deoarece potrivit acestui text de lege, imobilele - terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare.
După cum se observă din conținutul acestei prevederi, acest text este aplicabil în situația în care bunurile respective sunt deținute de o regie autonomă, companie națională sau societate comercială la care statul sau autoritatea administrativă este acționar sau asociat majoritar, sau bunul este deținut de o persoană juridică de drept public sau organizație cooperatistă.
Ori în speță, imobilul notificat de către reclamantă era deținut la data intrării în vigoare a legii, așa cum s-a mai arătat de către o societate comercială privatizată, care nu face parte din entitățile la care face referire textul legal.
Nici invocarea dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 10/2001 ca și cele ale art. 9.1 din normele metodologice de aplicare unitară a legii nu poate fi primită.
Art. 9 din lege are caracter de normă cadru stabilind de principiu restituirea în natură a imobilelor ce fac obiectul acestei legii.
Aceeași lege prevede însă și situațiile de excepție de la restituirea în natură a acestor imobile, una dintre aceste excepții fiind cea reglementată de art. 29, care prevede așa cum s-a arătat, dreptul la despăgubiri în condițiile legii, situație în care se încadrează și imobilul din speță.
Este adevărat că practica ÎCCJ a statuat că potrivit art. 23 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, obligația de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură prin decizie sau dispoziție motivată o are unitatea deținătoare a imobilului și care a fost învestită prin notificare de către persoana îndreptățită, însă în speță, pârâta . nu a fost învestită cu o asemenea notificare de către reclamantă.
Chiar dacă ulterior imobilul notificat a fost transferat pârâte ., aceasta nu avea la ce notificare să răspundă, nefiindu-i transmisă o asemenea notificare nici de către reclamantă nici de către ..
Mai mult, chiar dacă i-ar fi fost transmisă o asemenea notificare, pârâta nu avea o asemenea obligație, din economia legii nr. 10/2001 reieșind în mod clar care sunt entitățile care au obligația de a răspunde notificărilor făcute în baza legii, și anume, organele de conducere ale entităților prevăzute le art. 21 alin. 1, și primari respectiv a primarului general al municipiului București, ori, după caz, a președintelui consiliului județean.
Recurenta-reclamantă a notificat în baza legii nr. 10/2001 pe ., aceasta a emis o decizie prin care a respins cererea acesteia, iar litigiul cu privire la acea decizie s-a încheiat prin sentința civilă nr. 329/2009 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, prin care a fost anulată decizia emisă de ., ca fiind emisă de o unitate care nu mai era deținătoarea imobilului, fără a se stabili însă dacă se impune restituirea în natură sau echivalent și fără ca în sarcina pârâtei . să fi fost impusă vre-o obligație decurgând din legea nr. 10/2001.
De altfel, din precizarea formulată de către reclamantă reiese că aceasta a investit instanța în prezenta cauză cu o acțiune în revendicare împotriva pârâtei ., motivată însă pe faptul că aceasta nu a respectat obligația prevăzută de legea nr. 10/2001, și anume aceea de a emite o dispoziție de restituire a imobilului, pentru ca în subsidiar să arate că potrivit art. 29 din Legea 10/2001, pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, iar notificarea se adresează instituției publice care a făcut privatizarea, respectiv A., astfel că solicită obligarea acesteia la emiterea unei dispoziții cu propunere de acordarea de despăgubiri ce vor fi stabilite în condițiile legii 247/2005.
Aceste considerente fac ca aprecierile recurentei cu privire la faptul că pârâta . este în procedura falimentului să fie lipsite de relevanță, cât timp reclamanta nu a urmat în ceea ce o privește pe aceasta, procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001.
P. considerentele arătate, în baza art. 312 cod proc. civ. recursul formulat de reclamantă va fi respins ca nefondat.
În ceea ce privește recursul formulat de pârâta .. P. A. J. A. S. INSOLVENȚĂ SPRL, Curtea reține că prin sentința atacată a fost admisă acțiunea reclamantei în contradictoriu cu această pârâtă și a fost constat dreptul reclamantei la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 62,4 mp situat în C. .. 42, prin echivalent măsuri reparatorii în condițiile legii.
Așa fiind, Curtea constată că în sarcina recurentei-pârâte nu a fost stabilită nici o obligație concretă, figurând în cauză doar ca unitate deținătoare a unui bun imobil ce face obiectul Legii nr. 10/2001, fapt stabilit cu putere de lege prin hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul nr._ al Tribunalului D..
În aceste condiții, critica recurentei în sensul că instanța a interpretat și aplicat greșit art. 9, 25 și 29 din Legea nr. 10/2001 este nefondată.
P. aceleași considerente sunt nefondate și criticile cu privire la expertizele întocmite în cauză având ca obiect identificarea terenului respectiv, faptul existenței imobilului în patrimoniul pârâtei fiind stabilit prin aceleași hotărâri.
P. considerentele expuse, în baza art. 312 cod proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâta .. P. A. J. A. S. INSOLVENȚĂ SPRL și reclamanta C. E., împotriva sentinței civile nr. 7/17.01.2014, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți A. P. A. A. S. (F. A.V.A.S.), P. M. C., având ca obiect legea 10/2001.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Iunie 2014.
Președinte, P. P. | Judecător, M. P. | Judecător, M. C. |
Grefier, M. M. |
Red.Jud.M.P.
Tehnored.M.M./2ex./30.06.2014
j.f.R.L.Z.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1466/2012. Curtea de... | Strămutare. Sentința nr. 53/2014. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
