Legea 10/2001. Decizia nr. 2012/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 2012/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 26-10-2012 în dosarul nr. 10196/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr._/2012
Ședința publică de la 26 Octombrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. A. C.
Judecător M. M.
Judecător I. M.
Grefier G. D. L.
Pe rol judecarea contestației în anulare privind decizia nr.6028/2012 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._/95/2011, formulată de contestator B. A., în contradictoriu cu intimații P. TG-J. P. R. S. L. PRIMAR F. C., M. J.- A. N. A P. D. ROMANIA și intimat P. DE M. S. TG-J..
La apelul nominal făcut în ședința publică a fost prezentă contestatoarea B. A. asistată de avocat M. C., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a acordat termen pentru angajare apărător de către contestatoare, atașându-se dosarul de fond.
La interpelarea instanței cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei A. N. A P., avocat M. C. pentru contestator, solicită admiterea excepției, iar cu privire la contestație, solicită admiterea contestației, susținând că nu s-a ținut cont de prevederile 24 din Legea 10/2001, iar prin decizia nr.6028/2012, pronunțată de Curtea de Apel C. nu s-a ținut cont de decretul de expropriere și potrivit art.318 alin.1 arată că este vorba de greșeli materiale, solicitând cheltuieli de judecată și depune concluzii scrise.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față:
P. decizia nr.6028/2012 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._/95/2011, s-a admis recursul declarat de reclamanta B. A. împotriva sentinței civile nr. 15 din 26 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._/95/2011, în contradictoriu cu intimații pârâți Primăria Tg.J., M. Justiției – A. Națională a P. din România și P. de M. Siguranță Tg.J., având ca obiect Legea 10/2001.
A modificat sentința, în sensul că a admis în parte acțiunea.
A constatat că reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața de 475 m.p. teren situat în Tg. J., . abuziv prin D. 413/1996.
A obligat Primăria Tg.J. la 1575 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut că, reclamanta B. A. a demarat procedura administrativă obligatorie prevăzută de art.22 din Legea 10/2001, (fostul art.21) prin Notificările nr.160 și 162/14.02.2002 adresate pârâtelor Primăria Tg.J. și Prefectura Gorj, prin care a cerut restituirea în natură sau despăgubiri pentru terenul de 475 mp.situat în Tg.J., ..10 (în prezent ocupat de P. Tg.J.).
Prima etapă nu a fost finalizată prin emiterea unui răspuns de către entitățile notificate, așa încât reclamanta s-a adresat Tribunalului Gorj, competent cu soluționarea.
Tribunalul a purces la cercetarea cauzei pe fond în virtutea plenitudinii de competență conferită ca urmare a Deciziei XX/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în R.I.L.
Reclamanta a dovedit calitatea de persoană îndreptățită prevăzută de art.3 rap.la art.4 alin.2 din Legea 10/2001 cu actele de stare civilă depuse la dosar și certificatul de calitate de moștenitor.
În certificatul de deces al autoarei reclamantei apare numele de „Preotesoiu E.”, în matricola pe clădiri (fond 84) apar menționați moștenitorii lui I.C. Preotesoiu, imobilul fiind amplasat pe ..19, în contractul de vânzare-cumpărare autentificat la 11 septembrie 1936, sub nr.4062 de Tribunalul Gorj, bunica M. Preotesoiu și mama reclamantei, E. Preotesoiu apar în calitate de vânzătoare a unei bucăți de teren siliște, situată în Tg.J., . M. C.T. și C. T., aceștia figurând ca vecini ai fam.Preotesoiu în matricola anilor 1958-1960.
Un alt înscris care dovedește că autoarea reclamantei a avut o casă până în 1916 pe ..21 este copia de pe raportul secției II tehnică nr.617 din 12.XI.1921, înregistrat la Serviciul de Poduri și Șosele Gorj (fond 2).
Toate aceste înscrisuri reflectă existența terenului din ..J., în anii 1921, 1936.
Întrucât domeniul de aplicare al Legii 10/_ privind imobilele preluate abuziv vizează perioada de referință 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, este necesar a se dovedi proprietatea autoarei în acest segment temporal.
P. înscrisul emanat de la Arhivele Naționale ale Jud.Gorj adresat reclamantei (fila 17 fond) se comunică acesteia că în urma verificărilor fondului arhivistic al Primăriei orașului Tg.J., matricola de clădiri și terenuri din perioada 1955-1957 s-a identificat la adresa ..19 printre titularii de rol și Preotesoiu A., iar în matricola din 1958-1961 B. A.. Dovada preluării Abuzive a terenului ce a aparținut mamei reclamantului s-a făcut cu anexa la Decretul 413/1966 privind exproprierea terenului în suprafață de 67.680,70 mp. situat în Tg.J., unde la poziția 84 figurează P. E., cu teren expropriat în suprafață de 555 mp. situat în Tg.J., ..n.
Curtea a apreciat că este identitate între persoana expropriată și mama reclamantei Protesoiu E., în sprijinul acestei identități fiind declarațiile autentice pe propria răspundere date de numiții S. C. și C. G..
Coroborând aceste declarații cu relatarea martorei H. L., care a declarat că a cunoscut-o pe Preotesoiu E., că aceasta avea o suprafață de 600 mp. în Tg.J., . terenul se învecina cu T. G. și alții, și cu înscrisurile depuse în cauză rezultă fără putință de tăgadă că există identitate între mama reclamantei și persoana nominalizată în decretul de expropriere.
Curtea a înlăturat argumentul tribunalului care a condus la soluția de respingere a acțiunii, referitor la faptul că reclamanta nu a prezentat acte de proprietate în raport de care să fie posibilă identificarea terenului și nici planul de situație anexă la decretul de expropriere, acte care ar permite identificarea terenului solicitat.
Potrivit art.24 din Legea 10/2001, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus preluarea abuzivă iar persoana individualizată în actul de preluare este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.
Textul instituie o prezumție simplă de proprietate în favoarea persoanelor menționate în actele de preluare, care unite cu alte probe poate conduce la ideea că imobilul a aparținut persoanei de la care s-a făcut preluarea.
Coroborând actul de preluare, respectiv anexa la Decretul 413/1966 cu depozițiile martorilor audiați în cauză, respectiv H. L. și P. M., care au relatat că au cunoscut-o pe autoarea reclamantei și știu că aceasta a deținut teren în Tg.J., . în prezent de penitenciar și de blocuri, Curtea a apreciat că reclamanta a făcut dovada proprietății autoarei sale și a preluării abuzive.
În consecință, făcându-se dovada de către reclamantă a calității de persoană îndreptățită, a identității autoarei sale cu persoana nominalizată în actul de preluare a proprietății terenului și a preluării abuzive, rămâne în discuție modalitatea de reparație de care urmează să beneficieze reclamanta.
Deși în actul de expropriere autoarea reclamantei figurează cu 555 mp. expropriați, în notificare reclamanta a solicitat 475 mp., astfel că instanța de recurs va reține această suprafață ca întindere a dreptului de proprietate.
În condițiile în care din probe a rezultat că terenul reclamantei este ocupat de pârâtul P. Tg.J. și blocuri, iar reclamanta a solicitat în subsidiar despăgubiri, față de faptul că notificarea reclamantei nu a fost soluționată până la apariția Legii 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, modificând Legea 10/2001, controlul instanței trebuie să se limiteze doar la stabilirea dreptului persoanei care a formulat notificarea de a primi măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor prevăzute de noua lege, fără a mai putea statua asupra valorii acestora.
Tocmai din acest motiv, Curtea nu a mai dispus efectuarea unei expertize de evaluare a terenului de 475 mp., calculul și plata despăgubirilor urmând a se face conform Titlului VII al Legii 247/2005, procedură cu caracter administrativ, finalizată prin emiterea de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a deciziei reprezentând titlul de despăgubire, ce poate fi atacată conform art.19 din Legea 554/2004.
În consecință, apreciind întemeiate parțial criticile recurentei doar cu privire la terenul ce a aparținut autoarei sale și pentru care s-au formulat două notificări, a admis recursul, a schimbat sentința, în sensul admiterii în parte a contestației, să se stabilească dreptul reclamantei la măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața de 475 mp. preluată abuziv prin Decretul 413/1966.
În ceea ce privește terenul provenit de la Erusolin E., nu s-a făcut dovada că reclamanta a urmat procedura administrativă obligatorie prevăzută de art.22 din Legea 10/2001, adică nu a depus notificare, așa încât critica privind respingerea cererii pentru acest teren nu poate fi primită, notificările depuse la dosar vizează terenul din .>
Nu se pot acorda despăgubiri pentru imobilul demolat în 1916, întrucât perioada de referință a Legii 12/2001 privind preluarea abuzivă se situează între 06.03.1945-decembrie 1989, iar anul demolării imobilului nu se situează în acest interval de timp.
Față de cele ce preced, apreciind că în cauză subzistă motivul de recurs prev.de art.304 pct.9 cod procedură civilă, în baza art.312 alin.1 cod procedură civilă, a admis recursul, a modificat sentința, în sensul că a admis în parte acțiunea.
S-a constatat că reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața de 475 m.p. teren situat în Tg. J., . abuziv prin D. 413/1996.
În baza art.274 cod procedură civilă, a fost obligată Primăria Tg.J. la 1575 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare B. A..
În motivele contestației arată că instanța de recurs de la Curtea de Apel C. a acordat despăgubiri doar pentru suprafața de 475 mp atât cât a trecut în notificare, deși aceasta arată că a menționat că nu a găsit planul de situații anexă a Decretului 413/1966, menționând că suprafața de 475 mp din notificare i-a fost transmisă de angajații Primăriei Tg.J. când a fost în audiență, considerând astfel că nu se află în culpă, astfel că nu trebuie să fie sancționată prin diminuarea suprafeței de teren cu 80 mp.
A. N. A P. D. ROMANIA a depus întâmpinare prin care invocă excepția lipsei calității procesuale pasive.
Contestația în anulare este nefondată.
Analizând cu prioritate în raport de art. 137 cpc excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de A. N. A P. D. ROMANIA, aceasta urmează a fi respinsă, întrucât în această cale de atac calitatea procesuală este conferită tuturor părților care figurează în dispozitivul deciziei contestate.
Contestatorul a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 6028/2012 pronunțată de Curtea de Apel C., invocând dispozițiile Art. 318 C. proc. civilă, care statuează ca hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.
Acest text legal are in vedere erori materiale evidente referitoare la aspectele formale ale judecării recursului. Dar, pe această cale nu se pot valorifica greșeli de judecată, cum sunt cele privind aprecierea probelor sau interpretarea unor dispoziții legale, întrucât contestația in anulare nu implică reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Chiar dacă soluția instanței de recurs ar cuprinde greșeli de judecată pe fond, ele nu pot fi îndreptate pe calea contestației în anulare, deoarece aceasta este o cale de atac de retractare, iar nu de reformare a solutiei atacate.
Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, admisibilă numai in cazurile limitativ enumerate de lege, fiind de strictă interpretare.
Ca urmare, în raport de dispozițiile art. 317-318 C. proc. civilă, instanța urmează a respinge contestația in anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare privind decizia nr. 6028/2012 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._/95/2011, formulată de contestator B. A., în contradictoriu cu intimații P. TG-J. P. R. S. L. PRIMAR F. C., M. J.- A. N. A P. D. ROMANIA și intimat P. DE M. S. TG-J..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Octombrie 2012.
Președinte, S. A. C. | Judecător, M. M. | Judecător, I. M. |
Grefier, G. D. L. |
Red.jud.S.A.C.
2ex/G.L.
J.F.G.D.
J.R..M.M.
← Expropriere. Decizia nr. 81/2012. Curtea de Apel CRAIOVA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 9847/2012. Curtea de... → |
---|